Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lizozomi Curs Text PDF
Lizozomi Curs Text PDF
a liza şi soma - corp, adică corpi litici (sinonime: sistem vacuolar, sistem lizozomal). Din punct de
Lizozomii sunt organite ale digestiei intracelulare, prezenţi în toate celulele, cu excepţia
hematiei adulte. Se găsesc în număr foarte mare în hepatocite şi macrofage. Într-o singură celulă pot
exista câteva sute de lizozomi, ocupând aproximativ 0,5 – 5% din volumul celular. Cea mai mare
parte a lizozomilor este dispusă în regiunea juxtanucleară în strânsă vecinătate cu aparatul Golgi,
(peste 50) implicate in degradarea tuturor tipurilor de polimeri biologici: proteine - proteaze, lipide -
lipaze, carbohidraţi - glicozidaze şi acizi nucleici- nucleaze, toate active în mediu acid. Enzimele au
ATP-dependentă care schimbă Na+ cu H+ asigurând astfel un mediu optim pentru acţiunea
hidrolazelor. Proteinele membranare au greutăţi moleculare variate între 20 şi 150 kDa, mai
importante fiind 2 proteine integrale unipass de tip I : lgp A şi lgp B (100 – 120 kDa), cu cea mai
mare parte a domeniului orientată către lumen şi extensiv glicozilate (cu cât este mai mare
procentul de carbohidraţi al unei proteine, cu atât este mai greu digerată). De aceea, cele mai multe
1
Dr. Sanda Maria Crețoiu
proteine lizozomale membranare implicate în asigurarea funcţiei lizozomilor (transportul
secretorie şi endocitoză.
sunt sintetizate şi ajung în lizozomi în urma unor procese elucidate de curând. Proteina pe cale de a
fi sintetizată este co-translatată şi transportată vectorial prin membrana RE, peptidul semnal de la
capătul N- terminal este clivat şi apare N-glicozilarea în lumenul RE. Complexul Golgi sortează în
regiunea trans enzimele primite de la reticulul endoplasmic rugos prin regiunea cis. În această
radical fosfat la reziduul de manoză. Gruparea manozo-6 fosfat formeză semnalul de sortare,
enzima fiind transportată prin cisternele aparatului Golgi spre regiunea trans unde se leagă la unul
sau doi receptori de manozo 6-fosfat distincţi care direcţionează enzimele spre lizozomi. După
legare începe formarea unei vezicule care se acoperă cu clatrină, se desprinde şi va fuziona cu
Receptorul va fi reciclat înapoi în complexul Golgi. Dintre acesti doi receptori cel mai bine studiat
este receptorul cation independent (M= 215.000 - 300.000 Da) care leagă liganzi fosforilaţi la
manoză la pH usor acid care apare în lumenul aparatului Golgi şi îi elibereaza la pH<5,5. Acest
(fosforilate la manoză) din reţeaua trans-Golgi în vezicule acoperite care conţin clatrina si adaptina.
2
Dr. Sanda Maria Crețoiu
lizozomale sunt găsite la concentraţii reduse faţă de lizozomi în compartimentul pre-lizozomal,
lizozomi, cei care primesc noile enzime lizozomale sintetizate şi asociate cu receptorii manozo-6-P
derivaţi din veziculele acoperite ale trans-Golgi. Reciclarea membranelor apare atât între lizozomi
specificitate de legare similară, dar legarea oligozaharidelor fosforilate este cation dependentă. De
lizozomal.
convenţionali.
Lizozomii secretori sunt găsiţi, deşi nu singuri, în diferite celule ale sistemului imun derivate
Ei diferă de lizozomii convenţionali deoarece conţin produsul de secreţie specific tipului celular în
care se află. Spre exemplu limfocitele T conţin produşi de secreţie cum ar fi perforina şi granzimele
care atacă atât celulele tumorale cât şi celulele infectate viral. Lizozomii secretori conţin şi
convenţionali. În acest mediu acid produşii de secreţie sunt menţinuţi într-o formă inactivă.
rămân în stand by cu secreţiile pregătite şi gata de atac. Când limfocitul T este perfect orientat către
celula ţintă secreţiile sunt eliberate, iar factorii de mediu, modificarile chimice locale, inclusiv cele
de pH activează secreţiile înainte ca acestea sa actioneze. Totul se face cu o precizie maximă în ceea
ce priveşte locaţia şi timpul pentru a avea un efect maxim asupra ţintei şi minim asupra celulelor
înconjurătoare nepatologice.
3
Dr. Sanda Maria Crețoiu
Lizozomii convenţionali
Lizozomii sunt consideraţi ca organite refolosibile şi când celula se divide fiecare celulă
fiică primeşte un număr de lizozomi. Mecanismul prin care numărul acestora creşte intracelular nu
este elucidat.
În ultimii ani cercetătorii au emis ipoteze noi privitoare la modul de interacţiune şi acţiune al
lizozomilor urmărind traseul substanţelor endocitate şi eventual, şi degradarea acestora. Cea mai
mare parte a activităţii acestora a fost centrată pe studiul endozomilor primari şi secundari. Cu
anumite rezerve, se pot considera fagozomii, autofagozomii şi endozomii secundari ca fiind toţi
endozomi secundari în scopul de a înţelege noţiunea de sistem endolizozomal. Există dovezi care
arată că:
1. sediul proteolizei nu este în lizozomi ci într-un organit care seamănă mai degrabă cu
3. lizozomii sunt probabil organite care stochează hidrolaze pe care le ţin într-o formă
Aceste dovezi au condus la dezvoltarea unor modele bazate pe tipurile de interacţiuni dintre
endozomi şi lizozomi. Unul din aceste modele se numeşte sărută şi fugi ('kiss and run') iar celălalt
fuziune 'fusion'.
Modelul “Kiss and Run”. Acest model după cum sugerează şi numele este bazat pe un scurt
contact între endozomul secundar şi lizozom, pentru a schimba între ei conţinutul chimic. După
lizozom în urma căreia rezultă un organit hibrid. În tipul fuziunii are loc dezasamblarea moleculară
4
Dr. Sanda Maria Crețoiu
a conţinutului endocitat. Aminoacizii şi alte molecule rezultate sun preluati de transportori şi trec
din organitul hibrid în citoplasmă. După aceste procese de dezasamblare şi reciclare, conţinutul
organitului hibrid se condensează, lizozomul se reformează şi este disponibil pentru o nouă fuziune
cu alt endozom secundar. Uneori rămâne un mic reziduu care este eliminat din celulă prin exocitoză
sau este sigilat intr-o granulă pigmentară pe toată durata vieţii organismlui.
Modelele bazate pe principiul unor structuri care se maturează pentru a forma lizozomi nu
Modelul maturării – un endozom primar este format din vezicule cu originea în membrana
plasmatică care fuzionează între ele. Alte vezicule aduc şi preiau substanţe chimice pănă când se
stabile legate prin vezicule care transportă substanţe de la endozomii primari spre cei secundari care
sun introduse lichide şi mici particule datorită formării unor mici invaginări membranare acoperite
de proteine. Acestea vor forma in final vezicule acoperite de proteine (clatrină, coatomer şi
caveolină). Fiecare veziculă se dezvoltă formînd un endozom primar 'early endosome' şi apoi un
2. Tot din surse extracelulare, prin fagocitoza se introduc particule mari , în general
>250 nm inclusiv bacterii şi detritusuri celulare. Fagocituza poate avea loc în orice celulă, dar este
specifică macrofagelor care conţin peste 1000 de lizozomi. Structura rezultată în urma fagocitozei
se numeşte fagozom.
5
Dr. Sanda Maria Crețoiu
3. Sursele intracelulare sunt reprezentate de autofagozomi responsabili de îndepărtarea
unor organite degradate cum ar fi mitocondriile sau ribozomii. Fiecare organit a cărui viaţă a expirat
b. celulele bolnave pot fi îndepărtate prin acest proces. Este prevalentă în ţesuturile care
a. Fagocitoza este procesul prin care sunt încorporate particule străine formându-se
b. Pinocitoza este procesul prin care sunt înglobate macromolecule în soluţie formându-se
c. După digestie lizozomii ajung într-un stadiu în care materialul conţinut nu mai poate fi
degradat în continuare datorită epuizării echipamentului enzimatic. Astfel apar corpii reziduali sau
lizozomii terţiari.
4. Crinofagia – digestia produşilor e secreţie în celulele endocrine, prin care celula îşi
6
Dr. Sanda Maria Crețoiu
PEROXIZOMII
Definiţie. Peroxizomii sunt organite mici (0,5-1,5 µm), sferice, delimitate de endomembrane,
1954, în celule renele de şoarece, primind denumirea de microcorpi. În 1965, Christian De Duve a
oxigen. Sunt sediul princpal al utilizării oxigenului. Numele de peroxizomi provine de la conţinutul
crescut în oxidaze care produc peroxidul de hidrogen, toxic pentru celule. Această reacţie este:
RH2+ O2 R+H2O2.
aminoacid oxidaza, urat oxidaza, HMG-CoA reductaza, ţinta principală a medicamentelor numite
de o membrană simplă, de circa 6 nm grosime, iar în interior conţin o matrice granulară, amorfă sau
fibrilară. În matrice, se observă uneori, una sau mai multe structuri cristaline înconjurate de material
amorf mediu electronodens. Aceste structuri denumite cristaloizi (miez de urat oxidază) se observă
puţin cunoscut. Acesta implică formarea bistratului lipidic şi apoi importul proteinelor specifice în
endoplasmic, rolul acestuia în formarea peroxizomilor este incert. Se presupune că aici ar avea loc
7
Dr. Sanda Maria Crețoiu
formarea bistratului lipidic înainte de importul PEX3, 16, 19, proces dependent de proteine
necunoscute încă.
sunt importate în funcţie de prezenţa PEX 19 singura peroxină despre care se ştie că intervine
direct în legarea proteinelor din membrana peroxizomilor, fiind absolut necesară în geneza acestora.
au 2 peptide semnal care direcţionează aceste proteine spre matricea peroxizomală, numite PTS1 şi
1. Legarea ligandului la receptor PEX5 recunoaşte PTS-1, iar PEX7 recunoaşte PTS-2. Se
5.Reciclarea receptorului . PEX5 este un receptor care efectuează cicluri, fiind reciclat de
rezultând fragmente cu 2 atomi de carbon care, fie sunt convertite la acetilcoenzima A, fie sunt
8
Dr. Sanda Maria Crețoiu
- descompun purinele AMP şi GMP la acidul uric şi aminoacizi;
fosfolipide) care reprezintă 19% din fosfolipidele organismului (se găsec concentrate în creier şi
cord);
La plante există peroxizomi specializaţi denumiţi glioxizomi, care convertesc acizii graşi şi
lipidele în glucide. La insecte (licurici) intervin în atragerea partenerului prin enzima numită
luciferază.
în relaţie de simbioză cu celula, capabile de autoreplicare prin fisiune binară. In această categorie
sunt incluse mitocondriile, cloroplastele şi mai nou peroxizomii, care spre deosebire de primele nu
posedă material genetic propiu, dar sunt capabili de autoreplicare şi se află în interrelaţie cu
este exprimată în mod normal şi responsabilă de menţinerea numărului de peroxizomi, iar PEX11β
implică existenţa unor variante mutante a uneia sau a mai multor enzime peroxizomale.
9
Dr. Sanda Maria Crețoiu
Adrenoleukodistrofia X-linkată (X-ALD) este o boală în care acizii graşi nu sunt
Alte boli sunt urmarea producerii unor peroxizomi nefuncţionali. Sindromul Zellweger este
consecinţa moştenirii a 2 gene mutante, pentru receptorii care sunt responsabili de importarea
10
Dr. Sanda Maria Crețoiu