INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Referat
Tehnici proiective
în psihologia clinică

A efectuat: Eremiţa Nadejda

Coordonator: Paladi Oxana

Chişinău 2011
Unul dintre cele mai importante aspecte în evaluarea clinică este evaluarea personalităţii .
Testele proiective sunt metode orientativ-sintetice de analiză psihodiagnostică a personalităţii.
P.Pichot consideră că scopul tehnicilor proiective este acela de a releva personalitatea globală a
subiectului testat, utilizând stimuli care pot declanşa un număr cât mai mare posibil de răspunsuri
şi cât mai variate.
Aşadar, testele proiective sunt metode standardizate, cu sarcină precisă, care urmăresc să pună în
evidenţă anumite aspecte ale personalităţii, sunt probe dirijate, impunând prin aceasta o anumită
conduită subiectului respectiv.
Caracteristicile situaţiei proiective:
1) Libertatea de expresie
Subiectul supus unui test proiectiv se găseşte într-o situaţie de libertate de acţiune, dar care nu
este de durată, de unde necesitatea:
a) introducerii unui material prealabil;
b) introducerii unei anchete ulterioare.
Subiectul este liber să spună sau să facă orice doreşte pornind de la materialul care îi este
prezentat şi de la timpul de activitate care îi este propusă. În situaţia în care el, nu există
răspunsuri bune sau rele, fixate dinainte. Prima idee care îi vine în minte este cea mai bună.
2) Libertate de timp
Există un număr limitat de şedinţe, în general una singură, pentru aplicarea unui test proiactiv. În
schimb, durata de aplicare a unui test proiactiv este nelimitată: subiectul nu are limită de timp, el
dispune de oricât timp doreşte pentru a răspunde testului.
3) Datorită faptului că, în cazul testului proiectiv se „joacă” într-o singură şedinţă, „asociaţiile
libere” ale subiectului trebuie provocate. Aşadar, este necesar un material care să declanşeze
aceste asociaţii. Materialul este cât mai inform sau ambiguu cu putinţă: pete de cerneală, gravuri
vagi, cuvinte polimorfe, desene sciţate. Consemnele trimit subiectul la propria lui voinţă: să
deseneze un arbore, un personaj cum doreşte: să combine cartonaşele colorate sau elementele
unui joc de cunstrucţie aşa cum doreşte; să aleagă, dintre mai multe fotografii , pe cele care-i
plac şi pe cele cre-i displac.
4) Necesitatea unei anchete, atunci când testul este terminat, pentru a discerne pe viu dinamica
psihică personală care l-a condus pe subiect la furnizarea răspunsurilor pe care tocmai le-a oferit.
5) În situaţia proaiectivă există 2 reguli fundamentale cu valoare restrictivă, constrângătoare
pentru subiect:
a) regula nonomisiuni;
b) regula absistenţei.
Ex. În testul Rorschach, consemnul cere celui tastat „să spună tot ceea ce s-ar putea vedea” în
petele de cerneală – regula nonomisiunii.
Regula absistenţei rămâne, în general, subînţeleasă: cel tstat nu poate să facă decât ceea ce i se
cere – să povestească, să deseneze, să construiască ceea ce-şi imaginează sau ceea ce simte şi
nimic altceva; el este retrimis la situaţia de test, dacă se îndepărtează făţiş de ea.
6) Psihologul este frustrant pentru subiect. El îl obligă pe acesta să dezvăluie dorinţa, dar refuză
să o preia.el adoptă o atitudine de neutralitate binevoitoare. Între el şi cel testat se instituie o
relaţie transferenţială, mai mult sau mai puţin manifestă şi mai mult sau mai puţin scurtă, care,
după cum este pozitivă sau negativă, stimulează producţiile subiectului sau blocajele sale şi care
susţine conţinutul anumitor răspunsuri.
7) Materialul propus subiectului constituie o mediere între cel care testează şi cel testat.
Subiectul nu-şi dezvăluie dorinţa decât în mod indirect psihologului; el îi vorbeaşte acestuia prin
elaborarea pe care o face asupra materialului prezentat.
8) Testul proiectiv prezintă avantajul că subiectul rămâne mai liber (faţă de situaţia din
transfer, din cura psihanalitică). El se angajează repede, intens, dar pentru puţin timp, se simte
mai liniştit datorită faptului că se poate elibera, imediat ce proba se încheie.

9) La modul figurat, faptul că cel testat se află în poziţie şezândă, are semnificaţia unei plonjări
scurte în inconştient îi lasă mijloacele de a reveni rapid.
10) Structura inconştientă a materialului, libertatea răspunsurilor şi a timpului, ambiguitatea
relativă a consemnelor fac din situaţia proiectivă o situaţie relativ „vidă” , vid pe care subiectul
trebuie să-l umple făcând apel nu atât la amplitudinile şi inteligenţa sa, cât la resursele profunde
ale personalităţii sale. Această situaţie vidă are ca efect de a înţeti, de a spori conflictele psihice,
de a declanşa angoasa şi regresia. Angoasa este asociată cu reprezentări fantasmatice
inconştiente, care transpar deci în conţinutul răspunsurilor subiectului, în timp ce mecanismele
de apărare ale Eului împotriva angoaselor şi împotriva fantasmelor se manifestă mai degrabă în
caracteristicile formale ele răspunsurilor.
La modul general, situaţia proiectivă provoacă regresia în aparatul psihic, de la procesele
secundare, fundamentale pe identitate gândirii şi pe principiul realităţii, la procesele primare,
fundamentate pe identitatea percepţiei şi pe principiul plăcerii.
Clasificarea testelor proiective
Clasificarea lui Lindzei este una dintre cele mai cuprinzătoare clasificări ale tehnicilor proiective:
Tehnicile asociative – în cazul cărora subiectul răspunde la stimuliii prezentaţi cu primile
imagini sau idei care-i sunt evocate de aceştia. Ele cuprind:
- Testul Rorschach – prezentat de H.Rorschach în 1921 sub denumirea de „proba petelor
cerneală” şi care este unul dintre cele mai importante şi folosite teste proiective de personalitate.
- Testul C.R.R. (Child Rorschach Responses) – elaborat de L.B.Ames. este folosit pentru
diagnosticul copiilor.
- Testul Behn- Rorschach (Be-Ro) – variantă a testului Rorschach, în care planşele prezintă un
număr crescut de pete albe, care ocupă şi mai mult spaţiu. Planşele sunt şi mai divers colorate.
Testul urmăreşte reacţiile subiectului la pete albe, deci la spaţiile dintre petele de cerneală
propriu-zise.
- Testul Fuchs- Rorschach (Fu-Ro) – variantă a testului clasic Rorschach.
- Testul lui Kataguchi- Rorschach (Ka-Ro). Variantă a Rorschach-ului, tot 10 planşe standart.
- Testul H.I.B.T. (Howard Ink-Blot Test) – foloseşte 12 planşe cu pete de cerneală.
- Testul H.I.T. (Holtzman Ink-Blot Technique) – cuprinde două serii de planşe (A şi B), a câte 45
imagini-pete de cerneală fiecare. Aceastea sunt complementare. Acest test este mult mai
complet, mai amănunţit şi mai laborios decât matoda clasică, dar rezultatele înregistrate sunt
aproximativ aceleaşi.
- Testul Z (Testul individual Z) – pus la punct de către Zulliger. Cuprinde trei planşe-pete de
cerneală, dintre care prima sugerează un răspuns-formă, a două, răspuns-culoare, iar ultima, un
răspuns-mişcare. Permite o examinare rapidă a subiectului, dar fară fineţea analitică individuală
a testului original.
- Variantele testului Rorschach după M.R.Harrower – cu două variante:
a) un test colectiv;
b) un test cu utilizări în variante multiple.
Tehnicile constructive – se bazează, în principal, pe creaţia liberă a subiectului.
- Testul T.A.T – Thematic Aperception Test – introdus de H.A.Murray, foarte folosit. Se bazează
pe noţiunea de apercepţie a lui Herbart.
- Testul C.A.T (Childrens Apperception Test) – indrodus de Bellak, ca o variantă a T.A.T. pentru
copiii între 3-10 ani. Cuprinde 10 planşe cu animale, reproducând situaţii tipice umane. Situaţiile
din planşe produc asociaţii specifice vârstei copilăriei (gelozia fraţilor, relaţiile părinţi-copii,
agresivitatea, izolarea). În interpretare, se ţine seama: de eroul principal, elementele omise,
procesele de identificare, starea de tensiune anxioasă, conflictele şi rezolvarea acestora,
deznodâmântul acţiunii.
- Testul P.S.T. (Picture Storz Test) – P.N.Symonds. cuprinde 20 planşe ale căror personaje sunt
adoliscenţi.
- Testul M.P.T.(Michingan Picure Test) – pentru tineri între 8-14 ani, urmărind evidenţierea
reacţiilor lor emoţionale. Cuprinde 15 imagini desenate şi o planşă planşă albă.
- Testul M.A.P.S. (Make A Picture Story) – E.S.Schneidmann – cuprinde 22 planşe ce
învăţişează diferite medii şi care invită subiecţii să plaseze personaje şi să contruiască o
povestire.
- Testul P.N. (Testul Pattenoire) – variantă a celui precedent. Îi aparţine lui I. Corman. Se aplică
subiecţilor începând cu 5 ani până la adulţi. Reia principiul din testul Blackz, dar diferă de acesta
prin faptul că situaţiile în care este plasat eroul sunt mai diverse, exlorând astfel tendinţe mai
profunde, are un grad mai mare de libertate a proiecţiei, precum şi o metodă originală de aplicare
şi interpretare, pe care autorul a numit-o Metoda Preferinţelor-Identificărilor. Ideea directoare a
autorului este aceea că, în cadrul personalităţii, mecanismelor de defensă a Eului au aceeaşi
importanţă cu cea a tendinţelor instictive, relevând astfel astfel cele 2 faţete ale personalităţii
conflictuale ( tendinţe şi defense).
- Testul F.P.T. ( Four Picture Test) – D.J. van Lennep – cuprinde 4 planşe, care se prezintă
subiectului, cerându-i-se să le reaşeze în ordinea dorită pentru a forma o poveste.
- Testul P.A.T. ( Picture Arrangement Test) – S.S.Tomkins şi D.Horn. cuprinde 25 planşe cu
diferite situaţii, care trebuie aranjate de subiect într-o anumită ordine, în funcţie de preferinţele
sale.
- Testul A.A.T. ( Testul de Apercepţie auditivă) – prezentarea cu ajutorul tautofonului a unor
sunete rău structurate, cerându-i-se să spună ce aude, să continue ceea ce a auzit sau să
improvizeze o povestire pe baza lor.
- Testul T.D.A.T. (Three Dimensional Apperception test) – D.Twitchell-Allen. Cuprinde 28
planşe-figuri din argilă, care se aşează în ordine în faţa subiecţilor. Spre deosebire de testul
A.A.T., care este indicat orbilor, T.D.A.T. se foloseşte în diagnosticul personalităţii la surdo-
muţi sau la indivizi cu stări de inhibiţie verbală şi afazici.
- Testul P.F.T. – S.Rosenzweig (Picture Frustration Test) – urmăreşte reacţia la frustrare.
Cuprinde 24 planşe, fiecare reprezentând o stare de frustrare de intensitate medie. Are mai multe
variante pentru adulţi (care se aplică la adoliscenţi şi la adulţi), pentru adoliscenţi (de vârsta de
14 ani) şi pentru copii (de la 4-13 ani, mai ales în cazul copiiilor cu tulburări de comportament).
- Testul imaginii norilor – W.Stern – Cuprinde 3 planşe reprezentând fotografii ale unor nori cu o
slabă structurare formală, cerându-i subiectului să la interpreteze.
Tehnicile de completare – în care atât stimulul, cât şi răspunsul au caracter elaborativ complex.
Testul de asociere a cuvintelor – primul test proiectiv – a fost creat de C.Jung în 1904 şi rezultă
din tripla combinare a unor elemente de psihologie asociaţionistă, psihanaliză şi nosologie
psihiatrică. Interpretarea vizează 2 aspecte: tipul caracterial (introvertit/extravertit); diagnosticul
psihiatric, în special de tip nevrotic, prin evidenţierea complexelor subiectului în raport cu stările
sale ideo-afective.
- Testul de completare a poveştilor – M.Thomas – cuprinde 14 povestiri incomplete, cerându-i-se
subiectului să le continue şi să le termine. Primile 7 privesc conflictele familiale conştiente,
ultimele 7, scene de vis, coşmaruri, fantasme.
- Testul fabulelor – I.Duss. cuprinde 10 fabule, în care personajul principal se află într-o situaţie
reprezentând un stadiu de dezvoltare afectivă specifică.
- Testul de cmpletare a frazelor (Stein Sentence Completion Test). A fost imaginat de către Stein.
Se cere subiectului să citească fiecare frază şi să o completeze, scriind ceea ce crede că ar trebui
să urmeze, cu prima idee care-i este sugerată.
- Testul de completare a imaginilor – testul lui Warteg. Subiecţilor li se prezintă 8 cartonaşe pe
care sunt trasate câteva linii sau puncte pornind de la care ei sunt invitaţi să construiască
imaginile dorite. Testul pune în evidenţă apartenenţa subiectului la unul din tipurile următoare:
subiectiv cu dominare afectivă (fie cu orientare către exterior, fie sensibil), subiectiv cu dominare
imaginativă (fie formal, fie intuitiv), tipul obiectiv cu dominare intelectuală (fie raţional-
impersonal, fie abstract), tipul voluntar (fie impulsiv, fie energie).
- Testul lui Horn-Hellersberg – Construit la fel ca şi precedentul. Constă din interpretarea
psihanalitică a simbolurilor plastice din imaginile picturale prezentate subiectului.
- Testul de completare a dialogului – este Testul de frustrare afectivă, al lui Rosenzweig.
- Testul Kinget – similar testului Warteg. Este introdus de către Kinget şi utilizat şi de Meilli. Se
cere subiectului ca, pornind de la liniile trasate pe cartonaşe, să construiască individual formele
dorite.
Tehnicile de alegere sau ordonare – impun selectarea mai multor variante într-un aranjament
cu o ordine anumită.
- Testul de clasificare categorială – Gelb şi Goldstein, care l-au introdus în 1920-1925. A fost
introdus iniţial la bolnavii cu agnozii şi afazie. Apreciază incapacitatea subiecţilor de a clasifica,
prin piederea aptitudinii categoriale. Face o sortare a culorilor. Formarea conceptului şi a
aptitudii categoriale este dată de relaţiile dintre nivelul de gândire şi caracteristicile dinamice ale
personalităţii subiectului.
- Testul O.I.T. – H.C.Tien ( Organie Integri Test) – sortare a formelor celor mai înrudite. Are
valoare în analiza sindromului psiho-organic, la traumatizanţii cranio-cerebrali, în analiza
proceselor involutive cerebrale de tip abiotrofic, a leziunilor vasculare etc.
- Testul mozaicului – M.Loewenfeld – cuprinde 456 de piese geometrice colorate diferit. Cu ele,
subiectul trebuie să construiască în 20 de minute, un desen pe o suprafaţă determinată.
Interpretarea rezultatelor se face în raport cu tipul desenului construit: desene normale (abstracte,
reprezentative, conceptuale); desene anormale (incoerente şi compacte, incoerente şi spaţiale,
nereuşite, intermediare, reprezentative).
- Testul F.P.T. ( Farben Pyramiden Test) – Pifister, completat ulterior de Heiss şi Hiltmann. Se
prezintă ca o piramidă de carouri colorate, dispuse pe cinci rânduri, în total 15 carouri. Culorile
sunt dispuse în funcţie de semnificaţia lor afectivă pentru personalitate: culorile extraversiei
(roşu, oranj, galben), culorile eshilibrului (verde); culorile introversiei (albastru şi violet);
culorile personalităţii profunde (alb, maro, gri, negru). Se cere subiectului să compună trei
piramide succesive cu ele. Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de alegerea culorilor şi de
incidenţa acestora.
- Testul Szondi – test de investigare a personalităţii profunde a subiectului, a tendinţelor sale
inconştiente, a pulsiunilor lor.
Tehnicile expresive – Au un caracter liber, în cadrul temei prezentate subiectul exprimându-şi
inconştient conţinutul său intrapsihic, stările sale conflictuale sau de altă natură.
- Testul arborelui – Koch, modificat de Stora, în cadrul căruia individul proiectează inconştient
raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind indiciul unei dereglări de relaţie
(M.Roşca).
- Testul casei – are în vedere relaţiile individului cu lumea sa, cu mediul său familial. Se notează
prezenţa unor situaţii conflictuale, stări complexuale, frustrări. Poate fi utilizat cu succes şi în
diagnosticul copilului.
- Testul persoanei umane – K.Machower. a fost aplicat şi ca tehnică de psihodiagnostic în
aprecierea dezvoltării intelectuale a copiluluibde către F.Goodenough.
- Testul familiei – derivat din testul persoanei umane, dar urmăreşte relaţiile interpersonale în
cadrul familiei, între copii şi părinţi şi între familie şi restul societăţii. Testul a fost aplicat cu
succces de către I.Corman în psihiatria infantilă sau la adulţi cu tulburări mentale. Are o
putrnică tentă psihanalitică în interpretare.
- Testul H.P.T. (House, Tree, Person) – J.N.Beck – subiectului i se cere să deseneze pe o foaie de
hârtie de formă dreptunghiulară un pom, o casă şi un om. Are caracter sintetic în raport cu testele
deja menţionate mai sus, având o semnificaţie simbolică.
- Testul satului – H.Arthus, modificat ulterior de către P.Mabile. Se aplică în general la copiii
normali sau la cei cu tulburări mentale. Se indică subiectului să construiască un sat, punându-i-se
la dispoziţie figuri diferite, care pot compune satul. Se apreciază proba în funcţie de mai multe
criterii.
- Testul lumii – M.Loewenfeld – este un test proiectiv individual care îi cere subiectului să aşeze
cum doreşte o serie de 160 obiecte miniaturale (case, personaje, animale etc.). Structura lumii
astfel construite dă indicaţii interesante asupra personalităţii subiectului.
Avantajele testelor proiective
1) Caracterul mult mai „liber” al subiectului supus testării de acţiona, de a-şi alege conduita.
Maniera de a se exprima a subiectului nu are rigori stricte, permiţând o afirmare liberă, deşi în
cadrele tematicii. Însă, trebuie ştiut că sarcinile testelor proiective au un caracter aparent liber.
Ele pot fi considerate ca „modele-capcană”, ca „pretexe”, care declanşează conduite complexe,
răspunsuri speciale ale subiectului.
2) Antrenarea globală a personalităţii, la care participă sferele senzorial-perceptive, imaginaţia,
reprezentările, afectivitatea, pulsiunile, sfera ideativ-simbolică, expresia subiectului.
3) Au valoare psihoterapeutică; probele, aducând la suprafaţă, în sfera extrapsihică, conflicte şi
complexe inconştiente, latente, produc o stare de uşurare catarstică.
4) Are aplicaţie atât în domeniul normalului, cât şi în domeniul psihopatologicului.
Dezavantajele (limitele) testelor proiective.
În general, nu există contraindicaţii de aplicare a lor în psihodiagnoza personalităţii. Această
opinie a dus la utilizarea abuzivă a acestora, deseori neautorizată şi interpretată eronat.
Testele proiective trebuie aplicate în scopul obţinerii unor date suplimentare, mai precise sau
pentru a se pune în evidenţă aspectele psihice ale personalităţii care prin alte mijloace nu pot fi
relevate.
1) Slaba lor standartizare, din care decurge subiectivismul în interpretare. Însă insuficienta
standardizare nu reprezintă un obstacol decisiv pentru aplicarea lor.
2) Majoritatea necesită un timp mai îndelungat de învăţare şi perfecţionare.

Bibliografie:
1. Minulescu M., Tehnici proiective, Ed. T.Maiorescu, Bucureşti 2001.
2. Dumitraşcu N., Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti 2005.