GGIG - Curs 3 +4 PDF

CURS 3
Geosintetice şi geocompozite – proprietăţi
şef.lucr.dr.ing. OANA ELENA COLŢ

GEOSINTETICE ŞI GEOCOMPOZITE – APLICAŢII ÎN INGINERIA GEOTEHNICĂ
3.
Introducere
Geosinteticele acoperă un domeniu larg de materiale, aplicaţii şi de condiţii de mediu.

Evaluarea proprietăţilor acestor materiale este deosebit de importantă pentru a fi
siguri că vor satisface funcţiile dorite / necesare atunci când sunt folosite în anumite lucrări
din domeniul ingineriei civile.
Proprietăţile cerute şi caracteristicile geosinteticelor depind de scopul şi funcţia dorită
pentru o anumită lucrare.
Geosinteticele, ca produse pe bază de polimeri, sunt vâscoelastice şi sub efectul
condiţiilor de lucru, performanţa lor este dependentă de o serie de factori cum ar fi:
➢ temperatura ambientală;
➢ nivelul de solicitare;
➢ durata şi viteza (rata) de aplicare a eforturilor.
2
Dr.ing. Oana Elena COLŢ – Geosintetice si Geocompozite (note de curs - 3)
Evaluarea proprietăţilor prin încercări este condiţionată de mediul atmosferic natural

sau asigurat pentru testare, geosinteticele fiind higroscopice şi prezentând caracteristica de
a intra în echilibru termal al mediului; acest proces fiind denumit “condiţionare”.
Proprietăţile geosinteticelor trebuie prin urmare determinate având în vedere aceşti
factori.
Proprietăţile geosinteticelor pot fi:

➢ Fizice;
➢ Mecanice;
➢ Anduranţă.
3
Proprietăţi fizice
Proprietăţile fizice de prim interes ale geosinteticelor sunt:
➢ greutatea specifică;
➢ masa unitară;
➢ grosimea;
➢ rigiditatea (flexibilitatea).
ele fiind denumite proprietăţi de indexare a geosinteticelor.
Alte prorietăţi fizice care sunt de interes în cazul geogrilelor, georeţelelor sunt:
➢ tip de structură;
➢ tip de conexiuni între nervuri;
➢ dimensiunile ochiurilor şi alura;
➢ dimensiunile nervurilor şi unghiul făcut de acestea;
➢ unghiul vertical al punctelor de joncţiune.
4
Proprietăţile fizice ale geosinteticelor sunt mai influenţate de temperatură şi umiditate

comparativ cu cele ale pământurilor şi rocilor. Pentru a obţine rezultate realiste se impune
un control riguros asupra condiţiilor de mediu pe durata încercărilor în laborator.
5
Geosintetice şi geocompozite – proprietăţi fizice
Greutatea specifică
Greutatea specifică a unui polimer, din care este produs geosinteticul, este exprimată
ca raport între greutatea volumului unitar al acestuia (fără goluri) la greutatea volumică a
apei pure la 4 oC. Ea poate fi determinată prin metoda dislocuirii.
Realizarea încercării:
În cazul geomembranelor, o masă cunoscută este cântărită în aer şi apoi sub apă.
Greutatea specifică a probei de geomembrană va fi raportul dintre greutatea acesteia în aer
şi diferenţa dintre greutatea ei în aer şi sub apă.
Utilizare:
➢ identificarea polimerului din geosintetic;
➢ identificarea geomembranelor;
➢ controlul de calitate.
6
În cazul polietilenei (PE), greutatea specifică, sau mai corect densitatea, este o
proprietate importantă fiindcă ea constituie un criteriu pe care se face departajarea între PE
de densitate foarte redusă, redusă, medie sau foarte mare.
Atunci când sunt folosiţi aditivi, greutatea specifică poate fi mai mare sau mai redusă
faţă de a polimerul de bază, funcţie de greutatea specifică şi proporţia aditivului utilizat.
Valori:
De reţinut că greutatea specifică a unor polimeri (PP şi PE) este mai mică decât 1
daN/cm3, ce este un dezavantaj când se lucrează cu geosinteticele sub apă deoarece unele
dintre ele pot pluti.
7
Masa unitară (μa)

SR EN 965:1999 – Geotextile şi produse înrudite. Determinarea masei pe unitate de suprafaţă
Masa unitară (sau greutatea) este măsurată ca masă (sau greutate) pe unitate de arie-
suprafaţă, diferit de masă (greutate) pe unitate de volum, motivat de variaţia grosimii
geosinteticelor sub eforturile de compresiune aplicate. Curent este exprimată în unităţi -
grame pe metru pătrat (g/m2).
Ea este determinată prin cântărirea unor probe pătratice sau circulare de dimensiuni
cunoscute (în general mai mari de 100 cm2) decupate de pe poziţii distribuite pe întreaga
lăţime a cupoanelor de produs supuse determinărilor. Valorile calculate sunt apoi prelucrate
ca medie pentru probele de laborator.
8
Utilizare:
Masa (greutatea) pe unitate de arie, corelată cu elementele cunoscute despre structura
geosinteticului, poate fi un bun indicator asupra costului şi a unor proprietăţi cum ar fi:
rezistenţa la întindere, rezistenţa la sfâşiere, rezistenţa la poansonare, etc. Ea poate fi folosită
pentru controlul de calitate al geosinteticului de procurat, o confirmare prin probele testate.
Valori:
Pentru geosinteticele curente, ea variază de la 100 la 1000 g/m2. Pentru geogrilele
Ţensar SR2 şi SS2, masa pe unitate de suprafaţă este estimată a fi 930 şi respective 345 g/m2.
În comparaţie cu geotextilele, geomembranele pot avea valori mult mai mari ale masei
pe unitate de suprafaţă, chiar de mii de grame pe metru pătrat.
9
Grosimea (t)
SR EN 964-1:1999 – Geotextile şi produse înrudite. Determinarea grosimii la presiuni stabilite. Partea 1:
Straturi individuale
Grosimea unui geosintetic reprezintă distanţa dintre suprafaţa superioară şi inferioară

la un efort normal cu valoare cunoscută (în general de 2,0kPa pentru geotextile şi de 20kPa
pentru geogrile şi geomembrane menţinut 5 secunde). Grosimea nominală este grosimea
determinată pentru presiunea de 2 kPa.
Se măsoară prin folosirea unui instrument de măsurare a grosimii cu precizia de cel
puţin 0,025mm.
Instrumentul de măsurare este în general un dispozitiv ce constă dintr-o bază –
nicovală şi un călcător plat de presare ce mişcă liber, cu feţe plane paralele ce are o arie mai
mare de 2000 mm2 .
Normal, grosimea geotextilului trebuie măsurată numai pe un singur strat.
10
EN ISO 9863-2:1996 – Geotextile şi produse înrudite. Determinarea grosimii la diferite presiuni. Partea a-IIa:
Procedeu de determinare a grosimii unui strat din produsele multistrat
În cazul când într-o aplicaţie sunt folosite două sau mai multe straturi în contact unul
cu altul, încercarea poate fi făcută cu numărul de straturi specificate, în loc de unul, având în
vedere relevanţa unor astfel de rezultate.
Valori:
Grosimea nu reprezintă o cotă normală a geotextilelor, exceptând neţesutele dense, dar
pentru geomembrane este o cotă invariabilă. Grosimea curentă a geosinteticelor se înscrie
în domeniul 0,25mm la 7,5mm. Majoritatea geomembranelor folosite în prezent sunt de
grosime 0,5 mm sau mai mare.
https://www.youtube.com/watch?v=rFrD6Vf_KD4
11
Utilizare:
Grosimea este una dintre proprietăţile fizice de bază folosită în controlul calităţii
multor geosintetice. Valorile sunt necesare în calculul unor parametri cum ar fi: permitivitatea
şi transmisivitatea.
Factori ce infleunţează:
Cum multe geosintetice, în particular geotextilele şi unele geocompozite de drenare,
sunt destul de compresibile, mărimea grosimii va fi dependentă de efortul normal de
compresiune aplicat. Din acest motiv, este de dorit a măsura grosimea la diferite valori ale
efortului normal de compresiune şi de a analiza relaţia generală de legătură între grosime şi
efort.
12
Grosimea geosinteticelor descreşte când efortul normal de compresiune creşte - Fig.

3.1. Această descreştere a grosimii poate fi cauzată de închiderea parţială sau deschiderea
golurilor geotextilului, funcţie de structura iniţială
a acestuia şi condiţiile limită. Ţrebuie acordată
atenţie în a minimiza efectele decupării şi
manevrării, pe durata pregătirii probelor, pentru a
evita variaţia grosimii geosinteticelor.
Fig. 3.1 Variaţia grosimii geotextilelor funcţie de presiunea normal aplicată

(după Shamsher, 1992).
13
Rigiditate/flexibilitate
EN ISO 178:1996 – Materiale plastice. Determinarea proprietăţilor de flexiune
Rigiditatea sau rigiditatea la îndoire a unui geosintetic este abilitatea acestuia de a
rezista la încovoiere-îndoire sub greutatea lui proprie. Ea poate fi apreciată prin capacitatea
geosinteticului de a forma o grindă în consolă fără a depăşi o anumită coborâre prin încovoiere
sub greutatea proprie.
În încercările curente, cunoscute sub denumirea de test consolă singular, proba de
geosintetic este plasată pe o platformă orizontală cu o greutate plasată pe ea. Păstrând
greutatea, proba este uşor alunecată înainte şi treptat în direcţia paralelă dimensiunii lungi
până când marginea frontală coboară sub muchia platformei.
14
Lungimea de atârnare este măsurată când capătul probei

testate coboară sub greutatea proprie iar linia ce uneşte
capătul cu muchia platformei face un unghi de 41.5 grade cu
orizontala. O jumătate din această lungime este lungimea de
încovoiere.
Cubul acestei valori multiplicată cu greutatea pe unitate de suprafaţă a geosinteticului
reprezintă rigiditatea flexurală – la încovoiere.
Utilizare:
Rigiditatea geosinteticului indică fezabilitatea de a asigura o suprafaţă de lucru
corespunzătoare la instalare.
Securitatea la instalare (lucrabilitate/construibilitate) a unui geosintetic, definită ca
abilitatea acestuia de a suporta personalul de lucru în stadiul de neacoperire şi
echipamentele de construcţie pe durata stadiilor iniţiale de plasare a umpluturii de
15
acoperire, depinde de rigiditatea geosinteticului precum şi de alţi factori ca absorbţia de apă
şi scufundare.
Când se plasează un geotextil sau o geogrilă pe un teren moale este nevoie de rigiditate
sporită.
Rigiditatea geosinteticelor poate avea unele efecte asupra performanţelor când acestea
sunt folosite la anumite tipuri de lucrări – ex: reducerea eroziunii terenului pe pante-taluzuri
înalte. Dacă geosinteticele (geotextile sau geogrile) nu posedă o rigiditate scăzută pentru a
se mula pe conturul terenului, atunci poate apare o sfâşiere - defibrare între teren şi
geosintetic prin care apa poate curge şi prin urmare eroda.
16
In cazul geogrilelor, proprietăţile ce se referă la dimensiuni şi forma ochiurilor,

dimensiunile nervurilor, etc, pot fi măsurate direct şi sunt relative uşor de determinat.
Deschiderea porilor
Deschiderea echivalenta a porilor, O (SR EN ISO 12956:2004)

➢ pentru geotextile ţesute şi speciale: golurile – Ot – sunt spaţiile libere considerate
de regulă dreptunghiulare, bine conturate de către reţeaua solidă a produsului.
Mărimea golurilor în acest caz se poate determina atât prin calcul, cât şi pe bază
de măsurători directe.
➢ pentru geotextilele neţesute, golurile – On – sunt reprezentate de porii acestora, a
căror mărime se determină direct sau indirect prin următoarele metode: optice,
mecanice, hidromecanice, sucţiune.
Deschiderea porilor se exprimă în unităţi de lungime.
17
Geosintetice şi geocompozite – proprietăţi mecanice
Proprietăţi mecanice
Sunt proprietăţi de interes în aplicaţiile unde geosinteticele sunt prevăzute cu rol
structural sub acţiunea încărcărilor aplicate sau unde se cere eliminarea degradărilor la
punere în operă sau posibil a prelua din concentrările locale a eforturilor.
18
Compresibilitatea
Compresibilitatea geosinteticelor este măsurată prin descreşterea grosimii acestuia pe

măsura creşterii presiuni normale ce se aplică.
Utilizare:
Această proprietate mecanică este de interes în special pentru geotextilele neţesute,
care în multe situaţii sunt prevăzute pentru a asigura curgerea lichidului în planul de
dezvoltare a structuri.
Fig. 3.1 arată modificarea în grosime sub presiune pentru geotextilele ţesute şi neţesute
de tipul interţesutelor-împâslituri. Pentru majoritatea geotextilelor, cu excepţia celor
neţesute de tip interţesut, compresibilitatea este foarte redusă.
19
Comportarea la compresiune a geosinteticelor,
în particular a geocompozitelor, poate fi studiată prin
aplicarea de încărcări de compresiune la o viteză
constantă de deformare a probei montate între
platanele paralele ale unei prese de încărcare.
Deformaţiile sunt înregistrate pentru forţa aplicată
obţinându-se grafice similar celui din Fig. 3.2.
Motivat de pregătirea şi aşezarea probei, zona iniţială din curbă, OA, nu poate fi
considerată reprezentativă pentru proprietatea de compresiune a materialului. Punctul de
cedare şi deformaţia specifică trebuie calculate considerând punctul de deformare zero cum
se indică în Fig. 3.2.a.
20
Fig. 3.2. Comportarea la compresiune a geosinteticelor (a – curbă forţă –

deformaţie; b – curbă efort deformaţie specifică)
Multe geosintetice manifestă deformaţii de

compresiune dar nu toate manifestă un prag bine-definit
pentru cedarea prin compresiune; oricum, modificări
marcante ale pantei curbei efort-deformaţii pot fi
sesizate şi folosite pentru determinarea punctului de
cedare pentru anumite scopuri – Fig. 3.2.b.
În analiza proprietăţii de compresiune pot fi de
interes şi situaţiile de încărcare cu forţe sub diferite
unghiuri de înclinare pe planul geosinteticului. De
reţinut că se pot utiliza în acest sens presele ce admit
înclinarea platanelor pe care se aşează proba şi prin care se încarcă.
21
Încercarea de compresiune presiune-deformaţie, este utilizată în controlul calităţii

pentru a evalua consistenţa la interiorul lotului (o unitate de producţie) sau între loturi atunci
când elementele de geometrie cum ar fi grosimea sau de material pot să se modifice.
22
Proprietăţi la întindere / tracţiune

Determinarea proprietăţilor la întindere, în principal a rezistenţei şi modulului la
întindere pentru geosintetice sunt de interes când acestea trebuie să reziste eforturilor de
tracţiune/întindere transferate de pământ în aplicaţiile de armare, spre exemplu proiectarea
rambleelor pe straturi moi, masive de sprijin armate şi taluzuri armate.
Din încercări rezultă:
➢ efortul maxim de întindere (rezistența la întindere a geotextilului);
➢ alungirea la rupere (deformația maximă);
➢ modulul de elasticitate (panta porțiunii inițiale a curbei σ - ε).
23
Rezistenţa la întindere
Rezistenţa la întindere este rezistenţa maximă la deformaţia dezvoltată în geosintetic
când el este supus unei tracţiuni de către o forţă exterioară. Datorită geometrii specifice,
structurii şi neregularităţii ariei secţiunii transversale ce nu poate fi uşor definită, rezistenţa
la tracţiune a geosinteticelor nu poate fi definită, cum se admite convenţional, prin efort.
Rezistenţa la întindere este definită ca valoarea maximă a forţei ce poate fi aplicată pe
unitate de lungime, după direcţia marginilor planului geosinteticului.
Proprietăţile la tracţiune ale unui geosintetic sunt determinate prin încercări de
rezistenţă la întindere în care proba din geosintetic este solicitată astfel încât să se obţină
curba corespunzătoare forţă – alungire (elongaţia).
24
Rezistenţa la tracţiune este curent determinată
prin testul de tracţiune pe fâşii cu dimensiuni de 200mm
după lăţimea produsului şi o extindere de 100mm între
fălcile dispozitivului de tracţiune. Întreaga bucată de
geosintetic de 200mm este fixată în fălcile maşinii de
determinare a rezistenţei şi întinsă în una din direcţii la viteză cunoscută şi constantă de
deformare până proba se rupe (cedează). Pe durata procesului de întindere, atât forţa cît şi
deformaţiile sunt înregistrate.
Fig. 3.3. Încercare la tracţiune pe fâşie cu lungimea după direcţia lăţimii geotextilului.
https://www.youtube.com/watch?v=8_cfIy61FA8
https://www.youtube.com/watch?v=T6ywN3Wlg9I
25
Lăţimea probei este păstrată peste lungimea ei, pentru că unele geosintetice au tendinţa
de a se contracta - îngusta (gât-lung) sub forţă pe extinderea lungimii. O lăţime mai mare
reduce efectul de contracţie a geosinteticelor şi prin aproximarea condiţiilor ca plane de
deformaţie, este mai corect simulată deformarea geosinteticului în condiţiile din teren,
atunci când acesta este încorporat (încastrat) în pământ.
Rezultate:
Încercarea furnizează rezistenţa maximă, alungirea şi modulul la întindere/tracţiune.
Factori ce influenţează:
Proprietăţile la întindere depind:
➢ de polimerul folosit;
➢ procesul de realizare ce determină o anumită structură a produsului geosintetic.
26
Rezistenţa măsurată şi deformaţia la rupere sunt funcţie de multe variabile ce ţin de:
 încercare;
 geometria probelor;
 metoda de fixare;
 rata de deformare;
 temperatură;
 încărcarea iniţială;
 condiţionări şi restricţii aplicate geosinteticului.
27
Fig. 3.4 sugerează influenţa lăţimii probei de geosintetic asupra

rezistenţei la tracţiune. Pentru a minimiza efectele influenţei lăţimii,
probele de încercare trebuie să aibă raportul dintre lăţime şi
lungimea de măsurare (coeficient de aspect-formă) de cel puţin 2, şi
încercarea trebuie făcută la o temperatură standard.
Fig. 3.4. Influenţa lăţimii probei de geotextil asupra rezistenţei la tracţiune (după Myles şi Carswell,
1986).
Ţemperatura de lucru are o influenţă semnificativă asupra

rezistenţei polimerilor Fig. 3.5.
Fig. 3.5. Influenţa temperaturii asupra rezistenţei la tracţiune a unor polimeri(după Van
Santvoort,1995).
28
Rezistenţa la tracţiune a geosinteticului este strâns legată şi

de masa pe unitate de suprafaţă, Fig. 3.6. Un geotextil cu greutate
mare, cu masă ridicată pe unitate de suprafaţă, va fi de regulă mai
rezistent ca un geotextil uşor ca greutate.
Fig. 3.6. Variaţia rezistenţei la tracţiune cu masa pe unitate de suprafaţă pentru geotextile din
PP (după Ingold şi Miller, 1988).
Pentru un geotextil dat, rezistenţa la tracţiune este de asemenea funcţie de rata de

deformare la care proba este supusă.
La rate de deformare reduse, rezistenţa măsurată tinde să fie mai mică şi se
înregistrează pentru deformaţii de rupere mai mari. Din contra la rate de deformare mari,
rezistenţa măsurată tinde să fie mai mare şi se înregistrează la deformaţii de rupere mai
reduse.
29
Alte moduri de încercare la tracţiune sunt prezentate în fig. 3.7, acestea fiind denumite
teste: de defibrare, biaxiale, în deformare plană şi multiaxiale.
Fig. 3.7. Aranjamente pentru încercările de determinare a rezistenţei la tracţiune (a – încercarea de rezistenţă la defibrare/smulgere; b
– test de tracţiune biaxială; c - test de rezistenţă in deformare plană; d – testare multiaxială pentru determinarea rezistenţei la
întindere)
30
➢ Încercarea de tracţiune de tip “defibrare” este utilizată pentru

a determina rezistenţa unui geosintetic pe o lăţime specifică, impusă
de rezistenţa suplimentară adusă de geosinteticul adiacent sau un alt
material. Acest test este de tip uniaxial în care numai porţiunea
centrală a probei de geosintetic este prinsă în mandrine – Fig. 3.7.a.
Pentru încercare se folosec mandrine cu lăţimea de 25,4mm pentru a fixa o probă de
geosintetic lată de 101,6mm. Pentru a obţine ruperea probei se aplică după sensul
longitudinal o forţă ce creşte continuu.
Acest test simulează situaţii din teren ca cea indicată în Fig. 3.8. Este delicat de a corela
rezistenţa la tracţiune prin defibrare de rezistenţa la tracţiune pe unitate de lăţime. Prin
urmare rezistenţa la defibrare-smulgere este utilă în controlul de calitate sau de acceptarea
a geotextilelor. Domeniul în care se înscrie rezistenţa la defibrare-smulgere este 300 – 3000 N.
31
Fig. 3.8. Situaţii de teren ce pot fi simulate prin încercarea de tracţiune pentru determinarea
rezistenţei la defibrare-smulgere
https://www.youtube.com/watch?v=XcTR7WK0UHI
➢ Încercarea plană de deformaţie este o încercare

uniaxială în care întreaga lăţime a probei este fixată în
mandrine astfel încât să se împiedice gâtuirea probei pe
durata aplicării forţei de tracţiune – Fig. 3.7.c.
Acest test poate fi realizat pentru a evalua rezistenţa
geotextilului când este acoperit excesiv cu pământ. Geosinteticele instalate sunt supuse la
forţe lucrând după mai multe direcţii, inclusiv forţe perpendiculare suprafeţelor acestora ce
determină deformarea exterioară a planului.
32
➢ Testul de tracţiune multiaxială poate furniza

măsurători ale răspunsului planului geosinteticului la o
forţă ce este aplicată perpendicular poziţiei iniţiale a
planului unei probei din geosintetic. În acest test, proba de
geosintetic este prinsă pe un perimetru circular, diametrul
fiind în general de 0,60m, al unui vas de presiune – Fig. 3.7.d. Proba este supusă unei presiuni
controlate pentru a se deforma planul acesteia până la momentul cedării materialului.
Deformaţia şi presiunea de rupere sunt preluate şi analizate în evaluarea geosinteticului.
Dacă geosinteticul se deformează urmând o geometrie simplistă – suprafaţă sferică sau
elipsoidală - datele obţinute prin încercare pot fi convertite în valori ale eforturilor de
întindere după două direcţii - biaxiale. În aplicaţiile geosinteticelor unde pot interveni
fenomene de subzidenţă, încercarea la întindere multiaxială poate fi considerată un test de
performanţă.
33
După cum s-a specificat, rezistenţa la tracţiune a majorităţii geosinteticelor inclusiv a

geotextilelor ţesute nu este în general, aceeaşi după toate direcţiile planului acestora, altfel
spus ele sunt materiale anizotrope.
Astfel pentru geotextile ţesute, rezistenţa este influenţată de structura ţesută.

Rezistenţa în direcţia urzelii (sau direcţia maşinii de realizare a produsului – MD)
denumită rezistenţa urzelii, poate să nu fie egală cu rezistenţa după direcţia bătelii (direcţia
transversal războiului de ţesut – CMD), numită rezistenţa bătelii. O rezistenţă uniaxială de
100kN/m stabilită prin tragere după direcţia urzelii va fi înregistrată sub forma 100kN/m
MD. Similar o rezistenţă de 40kN/m determinată prin aplicarea forţei de tracţiune după
direcţia bătelii este scrisă sub forma 40kN/m CMD.
34
Cum cele două rezistenţe sunt diferite, rezultatele pot fi redate şi în varianta 100/40
kN/m, caz în care prima scrisă se referă la rezistenţa urzelii a doua la rezistenţa bătelii.
Pentru geotextilele ţesute rezistenţa urzelii este mai mare decât cea a bătelii. De menţionat
că rezistenţa la tracţiune după o direcţie ce face un unghi de 45o cu direcţiile urzelii şi bătelii
este semnificativă, dar mai mică decât ca a direcţiilor paralele urzelii sau bătelii.
Oricum, în comparaţie cu geotextilele ţesute, cele neţesute tind să aibă o rezistenţă mai
redusă la tracţiune dar în general mai uniformă în toate direcţiile.
Pentru punerea în operă se va utiliza produsul geosintetic pentru care această
rezistenţă nu va fi depăşită niciodată în aplicaţia practică – lucrare.
35
Modulul la tracţiune
Modulul de tracţiune este considerat în proiectare, ca o cerinţă pentru geosintetic de a

rezista la efort de întindere sub deformaţii compatibile cu cele ale pământului.
El este dat de panta curbei efort-deformaţie specifică sau forţă - deformaţie specifică,
determinată prin procedura de testare a fâşiilor lungi pe lăţime.
Acest modul este în principiu raportul modificării forţei de tracţiune pe unitate de lăţime
a geosinteticului la modificarea corespunzătoare a deformaţiilor. Acesta este echivalentul
modulului Young al altor materiale de construcţii - beton, metal, lemn, plastic structural, etc.
El descrie deformaţia produsă în material la dezvoltarea unui efort sau a unei forţe în acesta.
În figura Fig. 3.9 sunt prezentate curbe caracteristice forţă-deformaţie pentru

geosintetice şi modul de interpretare a modulului la tracţiune-întindere.
36
De notat că curba forţă-deformaţie cu alură S – Fig. 3.9.a

rezultă dintr-o modificare a orientării moleculelor
“marginale” ce migrează de la un cristalit la altul, legând apoi
împreună în formarea de lanţ specific polimerului.
Fig. 3.9. Curbe forţă – deformaţie pentru geotextile ce manifestă o comportare

liniară – a şi neliniară – b (după Myles şi Carswel, 1996)
Rezistenţa corespunzătoare punctului de rupere şi

punctul de vârf maxim pe curba forţă – deformaţie sunt
numite rezistenţe de rupere şi respective rezistenţă ultimă la
tracţiune.
37
La începerea testului de tracţiune, forţa va fi zero, exceptând cazul în care s-ar proceda
la o preîncărcare. Când testul este iniţiat, geotextilul se deformează fără încărcare până când
este atins un punct de iniţiere (punct unde curba forţă-deformaţie se desparte de abscisă –
axa deformaţiilor).
Panta curbei “forţă pe unitate de lăţime – deformaţie” la o anumită deformaţie
reprezintă modulul tangent.
Modulul remanent (sau modulul de lucru) este valoarea maximă a modulului tangent şi
este obţinută ca panta porţiunii liniare a curbei “forţă pe unitate de lăţime – deformaţie
specific”. O deformaţie remanentă poate fi definită prin extinderea porţiunii liniare spre linia
de forţă egală cu zero (abscisă).
Este important să se înţeleagă că deformaţia (ca necunoscută) de la iniţierea testului la
punctual de iniţiere a tracţiunii în geotextil este eliminată prin preîncărcare şi că mărimea
deformaţiei remanente este influenţată de mărimea preîncărcării.
38
Pentru geotextile ce nu au domeniu liniar, modulul este definit ca modul secant pentru
o anumită deformaţie specific, curent de 5% sau 10% Proiectantul şi furnizorul trebuie să
posede o clară înţelegere şi interpretare a acestor moduli.
39
Rezistenţă
Trebuie notat că proprietatea geosinteticelor în virtutea căreia pot absorbi energie este
numită rezistenţă. Ea este exprimată ca lucru mecanic corespunzător ruperii pe unitate de
suprafaţă şi este proporţională cu aria de sub curba “forţă pe unitate de lăţime-deformaţie
specifică” din origine la punctual de rupere.
Fig. 3.10 arată proprietăţile de rezistenţă caracteristice unora dintre geosintetice. De
remarcat că geotextilele ţesute prezintă în general cea mai redusă extensibilitate şi
rezistenţele cel mai mari dintre toate geotextilele. Geogrilele au o stabilitate relativ ridicată,
rezistenţe la întindere mari şi moduli mari la valori reduse ale deformaţiilor specifice. Ele
dezvoltă rezistenţe de armare chiar la deformaţii specific de 2%.
40
Fig. 3.10. Proprietatea de rezistenţă pentru câteva geosintetice (după John,

1987).
Modulul la întindere cu valoare ridicată rezultă

ca urmare a pretensionarii pe durata procesului de
fabricare, care creează de asemenea continuitatea
structurii formate fără puncte slabe fie în nervuri fie
în noduri. În cazul georeţelelor se remarcă o direcţie
preferenţială de rezistenţă dintre MD şi CMD.
Georeţelele au rezistenţa mai mare în direcţia MD.
Comportarea vâscoelastică a geosinteticelor poate conduce la rezultate greşite atât
pentru testele de scurtă durată cât şi pentru cele de rată rapidă de încărcare-deformare.
Încercările efectuate pentru a obţine date de proiectare trebuie să ţină seama de condiţiile
de lungă durată şi să justifice efectul pământului ce le încorporează-înglobează.
41
Geosinteticul încorporat de pământul din lucrare şi rezultatul împănării particulelor de

pământ în structura geosinteticului au un efect semnificativ asupra proprietăţilor efort –
deformaţii. În general s-a constatat că modulul geosinteticului confinat de masa de pământ
este acceptabil mai mare decât a celui testat izolat. Mecanismul acestei sporiri este
manifestarea forţei de frecare odată cu tendinţa lui de deformare.
Deformaţia structurii geosinteticului este, prin urmare, posibil a fi supraestimată dacă
în calcul se utilizează modulul determinat pe materialul izolat. Acest fapt obligă la a utiliza
un modul de lucru stabilit pe cea mai realistă metodă de simulare-interpretare a situaţiei din
lucrare.
Metodele de testare la întindere ce ţin seama de confinarea geosinteticului de către
pământ sunt prezentate de McGown et al. (1982) şi El-Fermaoui şi Nowatzki (1982). Datorită
costurilor mari pe care le implică, testarea la tracţiune prin confinarea geosinteticului nu s-
a impus ca o rutină de bază. Având acest lucru în vedere, trebuie notat că încercarea la
tracţiune pe fâşâie lungă pe direcţia lăţimii este un principal test de indexare.
42
Metodele de testare la întindere

La acest stadiu, este de menţionat care dintre încercări sunt de indexare sau de
performanţă.
Testul de indexare (cunoscut şi ca test izolat sau de identificare) este un test procedură care
poate conţine o informaţie ştiută dar care poate fi folosită la stabilirea unei clasări-ordonări
a unui set de probe de geosintetic cu referire la o proprietate de interes.
Ţestele de indexare nu iau în socoteală interacţiunea ce poate interveni între
geosintetic şi pământ. De fapt, testele de indexare sunt realizate pentru a compara
proprietăţile de bază a produselor geosintetice - ex. rezistenţa la întindere pe fâşii lungi după
lăţime, curgerea sub forţă, proprietatea de frecare, etc. Ele sunt în general folosite în rutina
de control şi asigurare a calităţii în fabricarea geosinteticelor. De asemenea sunt folosite în
monitorizarea schimbărilor ce pot interveni după ce un geosintetic a fost lansat prin câteva
sorturi ca exponate. Testele de indexare nu reflectă în general caracteristici de proiectare
specifice unei aplicaţii.
43
Geosinteticele, când sunt îngrijit procesate şi stabilizate, sunt rezistente la atacul chimic
şi microbiologic specific pământurilor aflat în condiţii normale de mediu. În astfel de situaţii,
şi printr-o corectă înţelegere a proprietăţilor geosinteticelor, numai un număr minim de
teste de indexare sunt necesare. Testele de indexare sunt în general simple, pot fi realizate
rapid şi ieftin.
Testul de performanţă, este realizat prin plasarea geosinteticului în contact cu

pământul/umplutura, în condiţii standardizate asigurate în laborator, pentru a obţine o
simulare realistă şi practicabilă a condiţiilor de teren cunoscute şi care pot fi utilizate în
proiectare.
Ţestarea de performanţă, pe cât posibil, trebuie realizată la scară naturală pe
amplasamentul în cauză. Cum geosinteticele variază aleatoriu în grosime şi greutate în
cadrul unei role de testat datorită tehnicii de fabricare, testele trebuie realizate pe
eşantioane reprezentative luate pe baza recomandărilor din normele existente, pentru a ne
asigura că întreaga arie a rolei de testat şi toate caracteristicile cu variaţii în dezvoltarea
(extinderea) produsului sunt preluate şi in grupul de eşantioane.
44
Pentru aplicaţii în condiţii severe de mediu cum ar fi cele de tratare a pământului cu var
sau ciment, depozite de deşeuri menajere sau industriale sau pământuri cu mare aciditate,
vulcanice, pentru aplicaţii cu durată nelimitată de viaţă, cele ce implică temperaturi ridicate
sau pentru condiţii de amplasament in afara practicii curentă, testele de performanţă cu
parametrii specifici amplasamentului pot fi necesare.
45
Geosintetice şi geocompozite – proprietăţi de durabilitate
Proprietăţi de durabilitate/construibilitate
Există câteva proprietăţi mecanice ale geosinteticelor ce sunt legate de punerea lor în
operă (construibilitate) şi de funcţia de separare. Încercările de determinarea a unor astfel
de proprietăţi sunt în general tratate ca teste de indexare/integritate. Aceste proprietăţi
sunt:
➢ Rezistenţa la tăiere/sfâşiere = abilitatea unui geosintetic de a rezista eforturilor
ce cauzează extinderea unei tăieturi în acesta, adesea generată pe timpul instalării
în lucrare.
➢ Rezistenţa la poansonare statică = abilitatea
unui geosintetic de a rezista unor eforturi
localizate generate de obiecte penetrante sau
ascuţite (agregate sau rădăcini), în condiţii cvasi-statice – Fig. 3.11.
Fig. 3.11. Situaţii de teren in care geosinteticul este supus la poansonare şi plesnire( după Giroud, 1984).
46
➢ Rezistenţa la impact (rezistenţa la poansonare dinamică) = abilitatea unui

geosintetic de a rezista eforturilor generate de impactul brusc şi penetrare a
obiectelor ce cad (agregate grosiere de piatră spartă, scule de lucru şi alte
instrumente de lucru), pe durata procesului de punere în lucrare.
➢ Rezistenţa la plesnire = abilitatea unui geosintetic de a rezista unei presiunii
normale pe planul său când este reţinut-fixat în toate direcţiile planului – Fig. 3.11.
➢ Rezistenţa la oboseală = abilitatea unui geosintetic de a rezista încărcărilor
repetitive înainte de a fi adus la ruperea.
47
Testul de rezistenţă la tăiere/sfâşiere
Acest test urmăreşte să evidenţieze tendinţa unui geosintetic de a se tăia/sfâșia sub

forţă, odată ce o tăietură a fost iniţiată. Aceasta este determinat prin testul de rezistenţă la
tăiere pe model trapezoidal.
În acest test, un contur trapezoidal este
marcat central pe un eşantion rectangular supus
încercării – Fig. 3.12. De menţionat că o tăietură
iniţială de 15mm este făcută pentru a iniţia
procesul de tăiere. Proba este fixată dea lungul a
celor două margini neparalele ale trapezului în bacurile unei maşini de încercare la tracţiune.
Fig. 3.12. Model trapezoidal pentru încercarea la tăiere/sfâşiere [accept de preluare din ASTM D4533-91 (1996), Încercare Standard –
Metoda pentru rezistenţa geotextilelor la tăiere pe model trapezoidal].
48
Prin aplicarea unei forţe continuu crescătoare tăietura se va propaga transversal lăţimii
probei. Forţa aplicată pune în tensiune individual fibrele prinse în fălcile mandrinei prin care
se solicită structura geotextilului.
Rezultate:
Valoarea rezistenţei la tăiere a probei este obţinută din curba forţă – alungire şi luată
ca valoarea maximă a forţei astfel înregistrată – Fig. 3.13.
Conceptul de rupere este diferit în geotextilele neţesute faţă de cele ţesute. Ruperea
geotextilului ţesut are loc prin cedarea
secvenţială a fibrelor tensionate, pe când la
geotextilele neţesute ruperea este afectată
de forţele de frecare dintre fibre. Domeniul
de variaţie a rezistenţei la tăiere pentru
geotextile este de la 90 la 1300N.
Fig. 3.13. Curbe tipice forţă de tăiere . alungirea pentru probe: a – geotextil ce manifestă un singur maxim; b – geotextil ce manifestă
câteva maxime [accept de preluare din AS 3703.3(2000), Determinarea rezistenţei la tăiere a geotextilelor – Metoda pe model
trapezoidal – SAI Ltd, Szdnei, NSW-2001].
49
Rezistenţă la penetrare-poansonare
Realizarea încercării
În testul de rezistenţă la penetrare-poansonare, o
probă circulară de geosintetic este prinsă fără a fi
tensionată pe întreaga circumferinţă între două inele de
fixare sub o presă de încărcare. Un cilindru de oţel de
poansonare, cu bazele plane, ataşat unui inel dinamometric
este presat pe centrul probei şi perpendicular pe ea la o
rată constantă de deplasare (în general de 50 mm/min)
până când proba testată se rupe – Fig. 3.14.
Fig. 3.14. Ansamblu pentru încercarea la poansonare static (test cu poanson CBR)
50
Diametrul cilindrului - poanson este în general de 50mm, iar cel interior al inelului de
prindere este de 150mm. Dimensiunile relativ mari ale formei de poansonare cilindrică
realizează o forţă multidirecţională în geosintetic. Sistemul de fixare perimetral trebuie să
prevină pretensionarea probei înainte şi alunecarea pe durata încercării.Prin urmare acest
test utilizează principiul Coeficientului Californian de Portanţă (CBR) ca metodă de
determinare a rezistenţei la poansonare şi a unei valori a deformaţiei ce rezultă.
Rezultate:
Prin test se măsoară forţa aplicată de poanson şi deplasarea corespunzătoare. Fig. 3.15
redă un grafic tipic de legătură fintre forţa pe poanson şi

deplasarea acestuia. Forţa maximă, după cum se indică în
grafic, ca disponibilă sau forţa maximă înregistrată este
valoarea rezistenţei la poansonare probei încercate.
Fig. 3.15. Curbă forţă de poansonare - deplasare
51
Domeniul de variaţie a rezistenţei la poansonare pentru geotextile este de la 45 la

450kN. Se menţionează că încercarea de tip CBR nu este recomandată pentru geosinteticele
având deschiderea ochiurilor mai mare de 10mm. În general este aplicabilă la geotextile
izotrope şi poate de asemenea fi folosită în cazul geomembranelor.
Din cauza prinderii prin inel şi limitărilor echipamentului, acest test nu poate fi de
încredere pentru unele geotextile ţesute cu rezistenţă la tracţiune ce depăşeşte aproximativ
90kN/m.
Acest test arată că rezultatele sunt practic independente de viteze cu valori între 5 la
100mm/minut, în cazul geotextilelor cu rezistenţe reduse (AS 3706.4-2001).
https://www.youtube.com/watch?v=-qhTLRkx2Xs
52
Rezistenţa la impact
Rezistenţa la impact (rezistenţa la poansonare dinamică sau la penetrare dinamică)

poate fi stabilită prin metoda de testare prin căderea unui con.
Acest test constă în determinarea
diametrului unui gol amprentă făcut prin
căderea unui con standard din oţel de
calitate sau alămit de greutate 1kg de la o
înălţime cunoscută/dată pe suprafaţa unui
eşantion circular prins între mandrine
circulare - Fig. 3.16.a.
Fig. 3.16. Încercare de rezistenţă la impact (rezistenţa la
poansonare dinamică): a – ansamblu de utilizat; b – con ce măsoară penetrarea.
53
https://www.youtube.com/watch?v=xhSyaO8rzEc
Geosinteticul poate avea ca suport apa sau pământul pentru a simula condiţiile din
lucrare.
Rezultate:
Diametrul golului format, măsurat folosind un con de măsurare penetrant – Fig. 3.16.b,
în combinaţie cu înălţimea de cădere, exprimă măsura rezistenţei la impact.
Un diametru mai mic al golului atestă o rezistenţă mai mare la impact a geosinteticului
la deteriorare pe durata punerii în operă.
Rezistenţa la impact poate fi exprimată prin diametrul golului format pentru o înălţime
de cădere cu valoare de 500mm sau prin înălţimea de cădere ce produce un gol de diametru
cu valoare de 50 mm.
Această legătură între înălţimea de cădere şi diametrul golului format, pe baza unei
game largi de încercări pe geotextile fără a asigura suport geotextilului, este dată, conform -
S 3706.5-2000, de relaţia:
54
1.47
h 
0.68 d 
d 2 = d1 2  sau h 2 = h1 2 
 h1   d1 
unde:
h1 – este înălţimea de cădere ca primă valoare, [mm];
h2 – este înălţimea de cădere ca a doua valoare, [mm];
d1 – diametrul golului format pentru înălţimea de cădere h1, [mm];
d2 – diametrul golului format pentru înălţimea de cădere h2 , [mm];
De menţionat că relaţiile anterioare sunt valabile numai dacă diametru golului
depăşeşte 15 mm.
55
Rezistenţa la plesnire
Aceasta este măsurată prin testul de plesnire (de întindere multiaxială, Fig.3.7.d). Acest
test este realizat prin aplicarea unei presiuni normale, uzual aer comprimat, pe o probă de
geosintetic fixată la mandrină inelară.
Rezultate:
Efortul normal ce produce ruperea geosinteticului dă valoarea rezistenţei la plesnire.
Domeniul de variaţie a rezistenţei la plesnire pentru geotextile este extins de la 350 la
5200kPa.
56
Rezistenţa la oboseală
Rezistenţa la oboseală a unui geosintetic poate fi evaluată prin măsurarea modificărilor
proprietăţilor fizice sau mecanice ale acestuia sub efectul unei forţe aplicată repetat sau
ciclic, curent care conduce la rupere.
Ea poate fi influenţată de următorii trei factori: domeniul de variaţie al forţei, valoarea
medie a acesteia şi numărul ciclurilor de aplicare a forţei.
57
Caracteristici de interfaţă pământ - geosintetic
Atunci când un geosintetic este utilizat ca armătură în masa de pământ, este necesar ca
interfaţa-contactul pământ / geosintetic să fie suficient de dezvoltată-extinsă astfel încât să
oprească alunecarea pământului de pe geosintetic sau ca geosinteticul să nu fie smuls din
masiv când forţa de întindere este mobilizată în geosintetic.
Contactul dintre geosintetic şi pământ depinde de interacţiunea la nivelul suprafeţelor

aflate în contact.
Interacţiunea pământ - geosintetic (caracteristici de frecare sau de interpătrunderea la
nivel de interfaţă) reprezintă aspectul cheie în performanţa structurilor din pământ armate
cu geosintetice – masive de sprijin, taluzuri şi ramblee sau alte aplicaţii unde rezistenţa
geosinteticului la alunecare şi smulgere în condiţii simulate de teren este necesară.
58
Această caracteristică este în principal responsabilă pentru transferul eforturilor de la

pământ la geosintetic. În multe dintre aplicaţii aceasta este folosită la determinarea lungimii
de contact a geosinteticului necesară a fi extinsă în afara zonei critice.
Sunt două proceduri de testare, curent utilizate în evaluare interacţiunii pământ -
geosintetic, încercarea de forfecare directă, folosind caseta de forfecare şi testul de smulgere
(ancorare).
În încercarea de forfecare directă, rezistenţa la forfecare dintre geosintetic şi pământ

este determinată prin plasarea geosinteticului şi pământului la interiorul unei casete de
forfecare cu dimensiuni în plan de 300x300mm, formată din două rame superioară şi
inferioară – Fig. 3.17.
59
Fig. 3.17. Principiu încercării de forfecare directă
Proba de geosintetic este fixată în lungul marginii casetei unde forţa de forfecare este
aplicată. O forţă normală de valoare cunoscută pe baza efortului de proiectare este aplicată
casetei, şi păstrând rama inferioară fixă, jumătatea superioară este supusă forţei de tăiere la
o rată constant de deformare-deplasare.
Forţa de forfecare este înregistrată ca o funcţie de deplasarea ramei superioare a
casetei de forfecare.
Încercarea este realizată la cel puţin trei eforturi de compresiune de valori diferite,
alese astfel încât să corespundă - îmbrace situaţia din teren.
60
Rezultatele încercării:
Datele rezultate sunt în general situate pe o dreaptă a cărei pantă este coeficientul
maxim/rezidual de frecare între pământ şi geosintetic – Fig. 3.18.
Fig. 3.18. Rezultate furnizate de încercarea de forfecare direct [accept de preluare din BS 6906: Parte 8 (1991), Determinarea frecării
nisip - geotextil prin forfecarea direct – Instituţa Britanică de Standardizare, Londra W4 4AL].
61
Valorile rezultate depind de:

➢ efortul normal aplicat;
➢ caracteristicile materialului geosintetic;
➢ granulometria pământului;
➢ plasticitatea pământului;
➢ densitate, îndesare;
➢ conţinut de apă-umiditate;
➢ dimensiunea probei;
➢ condiţiile de drenare;
➢ viteza de deplasare;
➢ mărimea deplasării şi alţi parametric.
De notat că încercarea de forfecare directă redă dezvoltarea exactă a relaţiei efort de
forfecare - deformaţie pentru proba supusă testării datorită distribuţiei neuniforme a forţei
de forfecare şi a deplasării.
62
Rezistenţa totală poate fi o combinaţie a alunecării, rotirii, împănării particulelor de

pământ şi fibrelor din suprafeţa geotextilului şi deformaţia specifică unghiulară pe grosimea
geosinteticului.
Rezistenţa poate fi diferită pe cele două feţe ale geosinteticului şi poate varia cu direcția
de forfecare funcţie de orientarea geosinteticului.
Utilizare:
Rezultatele din încercarea de forfecare directă pot fi utilizate în proiectare lucrărilor cu
geosintetice în care alunecare poate să apară alunecarea între pământ şi geosintetic - Fig.
3.19.
Fig. 3.19. O aplicaţie de armare cu geosintetic in care poate avea loc
rupere prin alunecare
63
De asemenea se menţionează că încercarea de forfecare directă permite să se studieze

comportarea la frecare pe interfaţa geosintetic - geosintetic plasând proba cu partea
inferioară pe un mediu rigid introdus în rama inferioară a casetei de forfecare iar la partea
superioară o altă probă de geosintetic aşezată peste cea cu descărcare pe baza rigidă.
În încercarea de smulgere principiul de bază este de a deplasa un obiect de greutate

G, în lungul unui plan orizontal cu o forţa necesară egală cu μ x G, unde μ este coeficientul de
frecare dintre materialul obiectului şi materialul planului.
Proba de geosintetic, fixată între două straturi de pământ, este supusă unei forţe
orizontale, păstrând constant şi uniform efortul normal aplicat stratului superior. Fig. 3.20
indică un aranjament pentru o astfel de încercare. Forţa necesară smulgerii geosinteticului
afară din pământ este înregistrată.
64
Fig. 3.20. Detalii privind încercarea la smulgere
Rezultate:
Rezistenţa la smulgere este calculată prin împărţirea forţei la lăţimea probei. Rezistenţa
ultimă la smulgere (capacitatea la smulgere), F, a geosinteticului de armare este dată prin
relaţia:
P = 2  Le  b   n'  Ci  F
unde:
➢ Le – lungimea de ancorare a probei testate;
➢ b – lăţimea probei supusă încercării;
➢ σ'n – efortul unitar normal efectiv la interfaţa pământ –geosintetic;
65
➢ Ci – coeficient de interacţiune (factor de corecţie ce ţine de scară) ce depinde de

tipul geosinteticului, pământului şi forţa normală aplicată;
➢ F – factor de rezistenţă la smulgere (capacitate de interacţiune prin frecare).
Pentru proiectarea preliminară sau în lipsa unor date de testare pentru geosintetic
2
considerat, F poate fi luat cu valoarea  tg pentru geotextile şi F = 0,8  tg pentru geogrile.
3
66
Rezistenţa la smulgere în raport cu efortul normal depinde de:

➢ granulometria pământului;
➢ plasticitatea acestuia;
➢ starea uscată sau la o anumită umiditate;
➢ lungimea de ancorare;
➢ caracteristicile suprafeţei geosinteticului;
➢ viteza de deplasare;
➢ efortul normal şi alţi parametri.
67
Prin urmare, rezultatele trebuie exprimate cu

referire la condiţiile de încercare bine definite-
controlate. Fig. 3.21. arată efectul lungimii de
ancorare asupra comportării la smulgere a unei
geogrile. Un grafic redând rezistenţa funcţie de
efortul normal este indicat în Fig. 3.22.
Fig. 3.21. Influenţa lungimii de ancorare a probei asupra comportării la
smulgere a unei geogrile (după Lopes şi Ladeira, 1996).
Fig. 3.22. Rezistenţa la smulgere funcţie de efortul efectiv normal
68
Utilizare:
Rezultatele încercărilor la smulgere pot fi utilizate în proiectarea lucrărilor pe bază de
geosintetice, în care smulgerea poate interveni între geosintetic şi pământ (ziduri de sprijin
din pământ armat Fig. 3.23).
Fig. 3.23. Masiv de pământ armat cu geosintetic ce poate admite ca mod de

cedare depăşirea rezistenţei la smulgere
Un proiectant de structuri de pământ armat cu geosintetice trebuie să considere modul

potenţial de rupere şi apoi să folosească cele mai adecvate încercări pentru evaluarea
proprietăţilor de interacţiune dintre geosintetic şi pământ.
69
În cazul drumurilor fără îmbrăcăminte, cu strat geosintetic la nivelul terenului de

fundare, încercarea recomandată ar trebui să fie o combinaţie a forfecării directe şi a celeia
la smulgere realizate simultan (Giroud, 1980).
Este o practică obişnuită de a presupune că unghiul de frecarea pământ - geosintetic
este între 2/3 şi 1 din unghiul de frecare interioară a pământului.
70
Tabel 3.1. Valori orientative ale unghiului de frecare şi ale eficienţei (în paranteză) pentru
interfaţa geotextil - nisip
Nisip de concasaj Nisip rotunjit Nisip fin
Tipul geotextilului
=30o =28o =26o
- ţesute din fire monofilamentare α = 26o (84%) - -
- ţesute cu urzeală din fire tăiate α = 24o (77%) α = 24o (84%) α = 23o (87%)
- neţesute consolidate termic α = 26o (84%) - -
- neţesute consolidate prin interţesere α = 30o (100%) α = 26o (92%) α = 25o (96%)
tan 
Eficienta frecării: E = 100
tan 
unde: α - unghiul de frecare dintre pământ şi geotextil iar  - unghiul de frecare internă a
pământului.
71
Exemplu 3.1
Se consideră o geomembrană cu grosimea de x = 3 mm şi masa pe unitate de suprafaţă
m = 2862 g / m2 . Să se determine greutatea specifică a materialului polimeric din
geomembrană.
Rezolvare:
Masa pe unitate de suprafaţă poate fi exprimată:
M x M
m=  =  x =   x
A x V
unde:
 M - este masa,
 A - este suprafaţa;
 V - este volumul total;
 x - este grosimea;
 ρ - este densitatea probei din geomembrană;
72
Dacă se presupune că densitatea geomembranei ρ este egală cu densitatea polimerului
ca material solid ρs, expresia anterioară devine:
m =   x = s  x = w    x
Unde γ este greutatea specifică a polimerului solid şi ρw densitatea apei.
Pe baza relaţiei anterioare greutatea specifică poate fi calculată după cum urmează:
73
Proprietăţi hidraulice
Proprietăţile hidraulice ale geosinteticelor au influenţă asupra abilităţii acestora de a

asigura funcţia de filtrare şi drenare.
Ţestarea hidraulică a geosinteticelor se bazează pe metode noi şi echipamente de
concepţie particulară, interpretări şi date de înregistrat similare celor referitoare la
caracteristicile fizice şi mecanice discutate. Motivaţia o reprezintă faptul că textilele
tradiţionale au fost utilizate destul de rar în aplicaţii hidraulice.
Caracteristici hidraulice:
➢ porozitatea,
➢ permitivitatea,
➢ transmisivitatea
sunt cel mai importante proprietăţi ale geosinteticelor, în principal vorbind de geotextile,
georeţele şi multe geocompozite de drenaj, care sunt de regulă folosite în aplicaţii de filtraţie
şi drenaj.
74
Caracteristici de porozitate - deschidere a golurilor
Spaţiile sau golurile din geosintetic sunt numite pori sau deschideri.
Măsurarea dimensiunilor şi studiul distribuţiei porilor sunt reunite sub termenul -
noţiunea de porometrie (porometrie - pour un matériau poreux, distribution des pores ouverts
en fonction de leur diamètre. Cette caractéristique renseigne sur la capillarité).
75
Porozitatea
Porozitatea curent exprimată în procente, este legată de abilitatea geosinteticului de a
permite curgerea fluidului prin pori şi este definită ca raport dintre volumul golurilor
(volumul spaţiilor goale) şi volumul total al geosinteticului. Această caracateristică poate fi
determinată indirect pentru geotextile folosind relaţia de mai jos:
m.A
V V − Vs s m
= v = =1− =1−
V V A  x s .x
➢ η – este porozitatea;
➢ Vv – volumul golurilor; Vs – volumul polimerului solid;
➢ V=Vv+Vs – volumul total al geosinteticului;
➢ s - densitatea polimerului solid;
➢ A – aria suprafeţei geotextilului;
➢ m – masa pe unitatea de arie;
➢ x - grosimea geotextilului
76
Procentul ariei deschise (POA)

Procentul ariei deschise a geosinteticului este raportul ariei totale a deschiderilor la aria
totală a probei, exprimat în procente.
Această caracteristică este considerată ca parametru de proiectare pentru geotextilele
ţesute care au aria deschiderilor ca spaţii goale între firele şi fibrele adiacente.
De notat că o valoare mare POA indică un număr mare de deschideri pe unitatea de arie
a geotextilului.
Utilizare
Pentru aplicaţii în care geotextilul joacă rol de filtrare, valoarea POA a acestuia trebui
să fie mare pentru a preveni fenomenul de colmatare ce ar putea să intervină pe durata de
exploatare a aplicaţiei / lucrării.
Porii din geotextil nu sunt de aceeaşi mărime, ei sunt de dimensiuni variabile.
Distribuţia porilor pe dimensiuni poate fi reprezentată prin curbe similare celor ce redau
granulozitatea pământurilor.
77
Un geotextil este similar unui pământ, în ambele existând goluri (pori) şi particule
(filament şi fibre). Oricum, din cauza formei şi aranjării filamentelor şi deformabilităţii
structurii geotextilelor, relaţia de interdependenţă între geometria filamente şi goluri este
mult mai complexă decât la pământuri prin urmare, în geotextile dimensiunea porului este
măsurată direct, pe când la pământ pe baza dimensiunii particulei se poate estima o
dimensiune a porului.
În determinarea distribuţiei mărimii particulelor de pământ, pământul, pentru care

dimensiunile particulelor sunt iniţial necunoscute, este trecut printr-o serie de site de
diferite mărimi cunoscute pentru a determina procentajele de particule prezente având
diferite dimensiuni.
78
În determinarea distribuţiei dimensiunii porilor unui geotextil procesul este invers.

Geotextilul este folosit ca o sită, de dimensiuni necunoscute, şi particule de diferite
dimensiuni cunoscute sunt trecute prin geotextil ca print-o sită. Prin controlul greutăţi
particulelor de dimensiuni cunoscute ce au trecut sau sunt reţinute pe geotextil, poate fi
obţinută distribuţia pe dimensiuni a porilor geotextilului.
Dată fiind importanţa distribuţiei porilor pe dimensiuni în proiectarea geotextilelor ce

vor fi utilizate ca filtre şi separatoare, diferite metode de testare au fost dezvoltate pentru
măsurarea dimensiunilor deschiderilor din geotextile:
➢ Metoda cernerii uscate;
➢ Metoda cernerii hidrodinamice;
➢ Metoda cernerii umede;
➢ Metoda punctului de bolborosire;
➢ Metoda penetrării mercurului.
79
În tabelul 3.1 se prezintă şase metode cu aplicabilitate în determinarea dimensiunilor

deschiderilor din geotextile - Bhatia et al. (1994)
Tabel 3.2. Comparaţii intre metode de determinarea distribuţiei ca dimensiuni a porilor
80
Metoda de cernere uscată

➢ straturi de sfere din sticlă solidă cu dimensiuni cunoscute (particule de nisip
cuarţos calibrate) sunt cernute în condiţii uscate printr-un ecran făcut din proba
de testat, într-o maşină de cernere, Fig. 3.24, pe o durată constant de timp, în
general 10 minute.
Fig. 3.24. Cernere prin metoda uscată (după - Terram Ltd, UK).
➢ cernerea este făcută succesiv cu straturi de particule cu dimensiuni succesiv
crescătoare până când se înregistrează că prin geotextil trece numai 5% sau mai
puţin din greutatea materialului cernut.
81
➢ se utilizează o maşină mecanică de cernere, cu vibraţii verticale şi orizontale care

face ca particulele să se deplaseze prin săltare-rostogolire, vertical şi orizontal,
astfel încât să prezinte orientări diferite pe suprafaţa de cernere.
Dezavantaje:
➢ De remarcat că pentru controlul dimensiunilor porilor fini apar dificultăţi în cernerea
uscată a particulelor de nisip prin geotextile, în particular prin cele neţesute, dată fiind
fixarea particulelor în geotextil.
➢ Pe de altă parte, prin folosirea straturilor din bile de sticlă se manifestă forţe
electrostatice ce pot afecta cernerea, dar la ora actuală nu există o altă alternativă
pentru metoda cerneri în condiţii uscate.
Cernere uscată
82
Metoda de cernere / sitare hidrodinamică

➢ metoda se bazează pe filtrarea hidrodinamică;
➢ materialul granular din amestec de sticlă este plasat într-o sită cu geotextilul de
testat ca bază;
➢ ansamblul este adus succesiv sub curentul de apă prin introducerea şi scoaterea
repetată a coşului din apă.
În metoda de cernere umedă patul din amestec de sticlă este cernut prin ecranul format din
geotextil prin aplicarea unui curent continuu de apă.
Metoda punctului de bolborosire este o metodă bazată pe un proces în care:

➢ materialul poros saturat este tranzitat prin toţi porii de aer prin punerea sub
presiune a acestuia pe una din feţele probei de geotextil;
➢ materialul poros saturat va permite trecerea numai la o anumită presiune ce
depăşeşte atracţia capilară a fluidului din porii mai mari.
83
Metoda penetrării mercurului

➢ se bazează pe relaţia dintre presiunea necesară de a forţa un fluid caracterizat prin
neumezire (mercurul) în porii geotextilului şi raza spaţiului porului penetrat.
➢ analiza imaginilor face uz de măsurarea directă a spaţiilor pe o secţiune
transversală a geotextilului cu ajutorul microscopului.
➢ deschiderile porilor ce sunt obţinute experimental sunt dependente de tehnicile
folosite pentru determinarea lor.
Se consideră, că în ciuda unor limitări, metodele de cernere umedă sub curent de apă şi
cea de tip hidrodinamic sunt procedeele cele mai bune / adecvate.
De notat că dimensiunile porilor stabilite prin toate metodele enumerate nu sunt
dimensiuni reale ale deschiderilor din geotextil.
84
Fig. 3.25, indică curbele de distribuţie a dimensiunilor porilor pentru geotextile ţesute
şi neţesute.
Dimensiunea porului (sau a deschiderii) la care 95% din porii din geotextil sunt mai
fini a fost denumită iniţial dimensiune echivalentă a deschiderii (EOS) şi marcată cu O95.
În SUA această dimensiune este determinată prin metoda de cernere uscată şi este
catalogată ca dimensiune aparentă a deschiderii (AOS).
Fig. 3.25. Distribuţia dimensiunilor porilor pentru

geotextile (după Ingold şi Miller, 1988).
În Europa şi Canada aceasta este determinată prin

metoda umedă sub jet de apă sau hidrodinamică şi este
numită dimensiunea de filtrare a deschiderii (FOS).
85
Dacă un geotextil are O95 cu valoarea de 300μm, atunci 95% din porii geotextilului sunt
mai mici ca 300μm. Cu alte cuvinte, 95% din particulele cu diametrul de 300μm sunt reţinute
pe geotextil pe durata cernerii.
Această notaţie este similară celei folosită pentru distribuţia particulelor de pământ
unde D10 este dimensiunea sitei prin care trece 10% din greutatea particulelor ce formează
pământul.
AOS sau FOS reprezintă de fapt proprietatea care indică aproximativ cea mai mare
dimensiune a particulelor ce pot trece prin geotextil şi reflectă aproximativ deschiderea cu
dimensiunea cea mai mare pe o care o are geotextilul pentru ca particulele de pământ să
treacă.
Dimensiunea deschiderii este stabilită şi pentru alte procentaje, ca O50 sau O90, pentru
a determina a reflecta distribuţia porilor într-un geotextil.
86
De remarcat că sensul-semnificaţia valorilor dimensiunilor deschiderii şi determinarea

în laborator a acestora nu este acelaşi printre geotehnicieni şi însăşi criteriile de filtrare
dezvoltate în diferite ţări nu admit comparare directă.
Pentru aplicaţii de filtrare, trebuie ales un geotextil cu valoare ridicată pentru POA, dar
cu o dimensiune a deschiderii impusă de pământul ce urmează a fi filtrat. Majoritatea
geotextilelor neţesute şi unele ţesute se potrivesc unei astfel de aplicaţii.
Pentru geogrile, pentru majoritatea lor, aria deschiderilor grilelor este mai mari de 50%
din aria totală. În acest sens o geogrilă poate fi considerată o structură polimerică foarte
permeabilă.
87
Caracteristici de permeabilitate
Capacitatea unui geosintetic de a permite trecerea fluidelor este numită permeabilitate.

Permeabilitatea sau conductivitatea hidraulică a unui geosintetic la curgerea unui fluid
poate fi exprimată prin:
➢ coeficientul Darcy;
➢ permitivitate;
➢ debit / volumul curgerii.
Controlul permeabilităţii la apă în plan este de interes dacă geosinteticul (geotextil sau
un dren bandă/dren fin) este folosit să transporte apa prin el şi paralel cu planele lui -
capacitatea de transport a apei fiind astfel de primă importanţă.
88
Coeficientul Darcy
Coeficientul lui Darcy este debitul specific de curgere în condiţii laminare de curgere a
fluidului transversal planului geosinteticului, prin unitate de suprafaţă a acestuia şi sub un
gradient hidraulic unitar, în condiţii standard de temperatură – în general 22 ± 3 oC).
Avantajul exprimării permeabilităţii geosinteticului pe baza coeficientului Darcy este că el

poate fi corelat cu coeficientul de permeabilitate al pământului.
Un dezavantaj major este că legea lui Darcy presupune condiţii laminare de curgere, în timp
ce geosinteticele şi în special geotextilele sunt adesea caracterizate ca manifestând curgere
semi-turbulentă sau turbulentă.
Cea mai simplă metodă ce descrie caracteristicile de permeabilitate ale geosinteticelor

este debitul specific de curgere sub sarcină hidraulică constantă (10cm) – Fig. 3.26.
89
Avantajul acestei metode constă în simplitatea ei ca încercare, nu alterează condiţiile

de valabilitate a legii lui Darcy şi poate fi uşor
folosită pentru a compara diferite geosintetice
folosite în filtrare şi drenaj.
În această metodă datorită gradientului
hidraulic ridicat, curgerea turbulentă poate să
apară în multe dintre geotextile.
Fig. 3.26. Aparat de determinare a permeabilităţii
geotextilului pentru curgere transversal-planului
acestuia şi sub sarcină hidraulică constant
Astfel valoarea măsurată a permeabilităţii

nu poate fi comparată cu valoarea permeabilităţii
pentru condiţiile de curgere laminară.
90
Permitivitatea geosinteticului
Permitivitatea geosinteticului, în general a geotextilului, raportul dintre valoarea
coeficientului de permeabilitate la curgere normală planului său şi grosimea lui.
Această proprietate este o măsură
adecvată a capacităţii de curgere a apei
după direcţia transversală planului
geosinteticului şi uşor de folosit în
aplicaţiile de filtrare.
Fig. 3.27. Permitivitatea geosinteticului: a –

curgerea apei normal pe fâşia de geosintetic,
b – definiţii
Testul de permitivitate
91
În termenii legii lui Darcy permitivitatea poate fi exprimată după cum urmează:
h
Qn = k n . (L  B) =   h  A n
x
unde:
➢ Qn – debitul de apă după direcţia transversală planului, în [m3/s] - acessta este rata de
curgere a apei transversal planului geosinteticului;
➢ kn – coeficientul de permeabilitate transversal planului , în [m/s];
➢ Δh – este sarcina hidraulică ce determină curgerea, în [m];
➢ Δx – este grosimea fâşii de geosintetic măsurată in lungul direcţiei de curgere sub efort
normal cunoscut, [m];
➢ L – lungime benzii de geosintetic, în [m];
➢ B – lăţimea benzii de geosintetic, în [m];
kn
➢= – permitivitatea geosinteticului, în [ 1/s ]
x
92
➢ An = L  B – este aria secţiunii transversale a geosinteticului pentru curgerea normală
pe planul său, în [m2 ].
Permitivitatea poate fi definită ca un debit de curgere a apei transversal planului, pe

unitate de suprafaţă a geosinteticului şi unitate de sarcină hidraulică, în condiţii laminare de
curgere după direcţia normală planului geosinteticului – Fig. 3.27.b.
93
Transmisivitatea
Transmisivitatea (permeabilitate in plan) este determinată prin măsurarea volumului de
apă ce trece în lungul probei testate pe o durată de timp, sub efort normal şi gradient hidraulic
cu valori cunoscute.
Încercarea utilizată pentru măsurarea caracteristicilor drenante în planul

geosinteticului este în principiu aceeaşi cu cea folosită pentru măsurarea permeabilităţii la
apă normal planului geosinteticului – Fig. 3.26, cu excepţia că gradientul hidraulic este
aplicat pe direcţia lungimii geosinteticului – Fig. 3.28, faţă de grosimea transversală a
geosinteticului.
94
Încercarea poate fi realizată prin modelarea condiţiilor din teren, spre exemplu, prin
utilizarea unei anumite suprafeţe de contact şi variind efortul de compresiune şi gradientul
hidraulic aplicat.
95
Fig. 3.28. Aparate pentru

studiul permeabilităţii prin
curgere apei sub sarcină
hidraulică constant: a curgere
pe întreaga lăţime; b – curgere
radial.
96
Transmisivitatea unui geosintetic (geotextil neţesut gros, georeţea sau geocompozit)

este simplu produs dintre coeficientul de permeabilitate pentru curgerea apei în planul
acestuia şi grosimea lui – Fig. 3.29.a.
Fig. 3.29. Transmisivitatea geosinteticului: a –

curgerea apei în planul fâşâii de geosintetic; b –
definiţii-notaţii
Această proprietate este utilizată / indicată pentru aprecierea capacităţii de curgere a

apei în planul geosinteticului şi larg folosită în aplicaţiile de drenare.
97
Legea lui Darcy pentru transmisivitate poate fi exprimată după cum urmează:
h h
Qp = k p .  Ap = k p ( B  x) =   i  B
L L
unde:
➢ Qp – debitul de apă în planul geotextilului, în [m3/s]; acesta este rata de curgere a apei
prin interiorul geosinteticului, în lungul planului său;
➢ kp – coeficientul de permeabilitate in planul geosinteticului, în [m/s];
➢  = k p  x – este transmisivitatea geosinteticului, în [m2 / s];
➢ Δx – este grosimea fâşii de geosintetic, în [m];
h
➢ i= – este gradientul hidraulic;
L
➢ Ap = x  B – este aria secţiunii transversale a geosinteticului pentru curgerea in planul
său, în [m2 ];
98
Transmisivitatea poate astfel fi definită ca o viteză volumică de curgere a apei pe unitate
de lăţime a geosinteticului sub gradient unitar, în condiţii de curgere laminară prin interiorul
planului geosinteticului – Fig. 3.29.b.
Pentru a avea o transmisivitate mare un geotextil trebuie să fie gros şi să aibă

permeabilitate ridicată în planul său.
Ecuaţiile de mai sus sugerează că permitivitatea -  şi transmisivitatea -  odată

determinate, debitele de curgere Qn şi Qp nu depind de grosimea fâşiei de geosintetic - Δx,
care este puternic influenţată de presiunea aplicată şi prin urmare dificil de a fi măsurată
exact în cazul unor tipuri de geotextile.
Astfel, este preferabil de a determina şi raporta valorile pentru permitivitatea şi
transmisivitatea geotextilelor drept coeficienţi de permeabilitate transversală şi respectiv în
plan.
99
Dacă transmisivitatea este determinată prin metoda curgerii radiale - Fig. 3.28.b, prin
folosirea unei epruvete circulară, legea lui Darcy, în termini de transmisivitate, poate fi
exprimată după cum urmează:
dh
Q p = kp. (2    r  x)
dr
unde r este o raza oarecare între cea exterioară – r0 şi interioară – ri , care caracterizează
epruveta de testat, dh reprezintă pierderea de sarcină pentru o distanţă radială egală cu dr;
Rearanjând parametrii şi integrând intre propriile limite, ecuaţia 3.9a conduce la:
r0 r0
Q p  ln Q  ln
Q p r0 dr ri
p
ri Qp  ln(r0 / ri )
  = =
h0
  dh =
2   ri r
  (h0 - hi ) =
hi 2 2   (h0 − hi ) 2    h
unde:
➢ hi şi h0 sunt sarcinile hidraulice pentru marginea interioară şi respectiv exterioară a
probei de geotextil;
➢ Δh = (h0 - hi) este pierderea de sarcină in lungul razei pe intervalul Δr = (r0 - ri);
100
De subliniat că determinarea celor două caracteristici admite condiţii de curgere a apei

conforme legii lui Darcy.
În sensul acestei legi permitivitatea şi transmisivitatea reprezintă constante ale
geotextilului pentru o grosime şi presiune dată numai dacă curgerea este laminară, ceea ce
este puţin probabil să se întâmple in teren pentru toate aplicaţiile unde geotextilele sun
folosite.
Este necesar, ca pentru majoritatea geotextilelor, în sensul condiţiilor de curgere
pentru care legea Darcy este aplicabilă, vitezele să nu depăşească valoarea de 0.035 m/s -
(AS 3706.9-2001).
Dacă permitivitatea şi transmisivitatea sunt determinate pentru domeniul condiţiilor de

curgere tranzitorii sau turbulente, se consideră că ele corespund unor condiţii neliniare de
curgere a apei.
101
Valori
Valorile permeabilităţii sunt: pentru geotextile - 10-5 la 1.0 m/s; pentru geomembrane
– 10-13 m/s sau mai mici.
Permeabilitatea geotextilelor este de acelaşi ordin de mărime ca permeabilitate
pământurilor de tipul nisipurilor şi pietrişurilor.
Geotextilele ţesute şi cele neţesute de tip termolipite - consolidate termic nu prezintă
transmisivitate şi nu pot fi folosite ca drenuri.
Permeabilitatea geomembranelor este mult mai mică decât permeabilitatea argilei.
Geotextilele neţesute, consolidate mecanic prin interţesere au valori ale permeabilităţii
de ordinal 10-4 sau 10-3 m/s;
Georeţelele prezintă permeabilităţi cu valori de 10-2 – 10-1 m/s;
Geocompozitul pe bază de argilă bentonitică, in condiţii de maximă saturare a acesteia
şi lucrând sub presiuni normale, cu valori corespunzătoarea practicii current, au
condctivitatea hidraulică în domeniul 5x10-11 – 5x10-12m/s.
102
Este prin urmare restrictiv faptul că lega Darcy apare ca valabilă numai pentru curgerea
laminară, caracteristicile hidraulice fiind constante independente de gradientul hidraulic
când curgerea este neturbulentă .
Factori ce influenţează proprietăţile hidraulice:

➢ tipul fibrei;
➢ dimensiuni şi orientarea fivrelor;
➢ porozitate sau indicele porilor;
➢ presiunea de confinare;
➢ ciclicitatea încărcărilor;
➢ natura contaminanţilor şi îmbătrânirea;
➢ gradul de saturare
Uscate, unele produse manifestă rezistenţă la umezire. In astfel de cazuri permeabilitatea
iniţială este inferioară dar creşte pe măsura ce este atinsă saturarea);
➢ prezenţa bulelor de aer captive la interiorul geosinteticului
103
Acesta este motivul pentru care încercările standardizate prevăd curent necesitatea saturării
probelor de geosintetic înaintea ca ele să fie supuse curgerii apei. Mai mult, măsurarea
permeabilităţii va fi mai relevantă când se foloseşte apa dezaerată faţă de cea de uz curent;
➢ efortul aplicat
Geotextilele ţesute sunt mult mai puţin afectate de nivelul eforturilor aplicate dar
permeabilitatea lor este marcant controlată de structura produsului.
Obişnuite, şi în general mai puţin scumpe, produsele de tip pânză au o un coeficient de
arie a deschiderilor mai mică şi în consecinţă manifestă o permeabilitate cu valori in
domeniul 10-30 l/s/m2 sub o sarcină hidraulică de 10cm.
Spre deosebire, geotextilele ţesute monofilament pe monofilament au coeficienţi de
arie a deschiderilor mult mai mari, manifestând permeabilităţi la apă în domeniul 100 – 1000
l/s/m2 pentru o sarcină hidraulică de 10 cm (Ingold şi Miller, 1988).
104
➢ deformaţii de întindere sau fluaj.

De remarcat faptul că permitivitatea, transmisivitatea şi dimensiunea deschiderii
aparente, pentru anumite geosintetice (cum sunt geotextilele) pot să se modifice dacă ele
sunt supuse unor deformaţii de întindere sau fluaj. Astfel, spre exemplu, abilitatea
geotextilelor de a drena apa, reţine particule şi de a rezista la colmatare poate fi alterată sub
încărcările aplicate.
105
Geomembranele sunt materiale omogene şi neporoase ce pot fi considerate ca

permeabile într-o oarecare măsură la gaze, vapori şi lichide la nivel molecular printr-un
proces cu dezvoltare în trei trepte:
➢ absorbţie permanentă;
➢ diluţie şi dizolvare compuşi;
➢ desorbţie-evaporaţie permanentă
controlate de gradientul de potenţial chimic (sau gradientul concentraţiilor) ce descresc
continuu în direcţia de propagare – penetrare.
Geomembranele sunt majoritar utilizate ca bariere de fluid sau straturi barieră. Uneori,
o geomembrană este admisă ca strat membrană flexibilă (FML), în special în aplicaţii
referitoare la depozite ecologice.
Largul domeniu de utilizare a geomembranelor, sub diferite condiţii de agenţi ce o pot
tranzita, impune determinarea permeabilităţii prin metode care să redea şi simuleze cît mai
realist condiţiile concrete de mediu în prezenţa cărora geomembrana se va afla pe durată de
viaţă a lucrării.
106
În norma - ASTM D 5886-95 (republicată în 2001) sunt recomandate diferite metode

pentru studiul caracteristicilor de permeabilitate şi transmitere prin geomembrane a unor
constituenţi din amestecurile complexe, ca de exemplu lixiviatul specific depozitelor de
deşeuri.
S-a constatat că sărurile anorganice nu trec prin geomembrane dar unii constituenţi
organici pot tranzita geomembrana. Gradul de difuzie a unui constituent organic la interiorul
geomembranei este guvernat de o serie de factori, inclusiv solubilitatea lui în cadrul
geomembranei, microstructura polimerului, dimensiuni şi alura moleculele aflate in difuzie,
temperatura ansamblului, grosimea geomembranei şi potenţialul chimic pe direcţia
transversală membranei.
107
O stare permanentă de curgere-propagare a constituenţilor va fi atinsă când în fiecare

punct din interiorul geomembranei, curgerea poate fi definită prin prima lege a difuziei după
Fick:
dci
Q i = − Di 
dx
unde:
➢ Qi - masa curgerii constituentului “i”[g/cm2/s];
➢ Di – difuzia constituentului „i” [cm2 / s];
➢ ci - concentraţia constituentului „i” la interiorul geomembranei, în [g/cm 3 ];
➢ x - este grosimea geomembranei în [cm].
108
Exemplu de calcul 3.2

Se cere să se calculeze porozitatea unui geotextil cu următoarele proprietăţi:
➢ grosimea: x = 2, 7mm
➢ masa pe unitate de arie: m = 300 g / m2
➢ densitatea polimerului:  s = 900kg / m3
Relaţie de calcul:
m
 = 1−
 s .x
109
Exemplu de calcul 3.2

Se cere să se calculeze porozitatea unui geotextil cu următoarele proprietăţi:
➢ grosimea: x = 2, 7mm
➢ masa pe unitate de arie: m = 300 g / m2
➢ densitatea polimerului:  s = 900kg / m3
Relaţie de calcul:
m
 = 1−
 s .x
Rezultat:
m 300 g / m2
 = 1− = 1− = 0,876 sau 87, 6%;
s .x (900 1000 g / m3 )  (0, 0027m)
110
Exemplu 3.3.
Pentru o încercare de determinare a permeabilităţii pentru curgerea în planul unei
probe de geosintetic cu lungime de 300 mm – ca direcţie de curgere şi lăţimea de 200mm,
sub sarcină hidraulică constantă, s-au măsurat următorii parametri.
➢ grosimea probei, Δx = 2.0mm;
➢ debitul de curgere a apei în planul geotextilului, Qp = 52 cm3 /minut;
➢ pierderea de sarcină în planul geotextilului, Δh = 200 mm.
Se cere determinarea
➢ transmisivitatea - 
➢ coeficientul de permeabilitate - kp , în planul geotextilului.
Relaţii:
Qp Qp
= =
h
 = k p  x
iB B
L
111
Exemplu 3.3.
Pentru o încercare de determinare a permeabilităţii pentru curgerea în planul unei
probe de geosintetic cu lungime de 300 mm – ca direcţie de curgere şi lăţimea de 200mm,
sub sarcină hidraulică constantă, s-au măsurat următorii parametri.
➢ grosimea probei, Δx = 2.0mm;
➢ debitul de curgere a apei în planul geotextilului, Qp = 52 cm3 /minut;
➢ pierderea de sarcină în planul geotextilului, Δh = 200 mm.
Se cere determinarea
➢ transmisivitatea - 
➢ coeficientul de permeabilitate - kp , în planul geotextilului.
Rezultate:
52 10−6
( ) [ m3 / s ]
=
Qp
=
Qp
= 60 = 6.5 10−5 [m 2 / s]
 6.5 10−5[m2 / s]
 kp = = = 3.25 10−2 [m / s]
iB h
B
0.2[ m ]
 0.2[m] x 0.002[m]
L 0.3[m]
112
Geosintetice şi geocompozite – proprietăţi de anduranţă
Proprietăţi de anduranţă şi degradare
Proprietăţile de anduranţă şi degradare a geosinteticelor:

➢ fluaj-creep;
➢ rezistenţa la abraziune;
➢ capabilitatea de curgere a apei pe timp îndelungat;
➢ durabilitatea - nedeteriorarea la punere în operă şi în timpul exploatării, etc.
sunt în interdependenţă cu durata de timp şi condiţiile în care vor lucra după punerea în
operă.
113
Fluaj-creep.
Fluajul / creepul constă în creşterea în timp a deformaţiei prin acumulări de deformaţii
specifice sau alungiri sub efectul aplicării unei forţe de mărime constantă.
Funcţie de tipul polimerului şi temperatura mediului, fluajul/creepul poate fi
semnificativ la niveluri de efort ce se situează sub 20% din rezistenţa ultimă la întindere.
În testul de determinare a comportării geosinteticului la fluaj/creep/curgere, proba de
diferite lăţimi (de exemplu 200mm) este supusă unei forţe, folosind greutăţi, sisteme
mecanice, pneumatice sau hidraulice, într-o singură treaptă, menţinând constante condiţiile
de ambient - temperatură şi umiditate.
Extensia longitudinală/deformaţia specifică este înregistrată continuu sau la intervale de
timp specificate. În cazul specificaţiilor sau dacă acestea nu există, durata încercării este cel
puţine 10.000 ore şi numai în cazul în care intervine ruperea poate fi mai scurtă.
114
115
O durată de 100 ore este acceptată pentru monitorizarea producţiei de geosintetice dar
pentru analiza fluajului geosinteticului ce va fi utilizat într-o anumită aplicaţie durata va fi de
cel puţin 10.000 ore.
Fig. 3.30. Rezultate ale încercărilor de fluaj pe fibre din diferiţi polimeri: a – creep la 20%
încărcare de rupere; b – creep la 60% din încărcarea de rupere; (după den Hoedt, 1986).
- setul de curbe permit calculul coeficientului de fluaj, ca pantă a curbei creep-
timp pentru un anumit timp.
116
➢ Dezvoltări mai recente permit accelerarea determinării caracteristicilor de fluaj

utilizând metoda treptelor de temperatură constante (SIM). Curbele sunt dezvoltate astfel
încât să se anticipeze efectele probabile ale creepului pe intervale semnificative de timp, ce
pot fi extrapolate la durata de viaţă - 100 ani
Utilizare:
1. Fluajul - Creepul reprezintă un factor important în proiectarea şi performanţa unora
dintre structurile armate cu geosintetice:
➢ masive de sprijin armate;
➢ taluzuri armate cu pante mari;
➢ ramblee pe terenuri moi;
➢ fundaţii, etc..
În toate aceste lucrări, geosinteticul de armare poate fi supus la eforturi mari de
întindere pe o perioadă semnificativă de timp – mai mult de 75 ani.
117
2. De asemenea creepul trebuie considerat ca un criteriu relevant de proiectare în unele

aplicaţii de drenaj şi uneori în cele în care geosinteticul asigură funcţia de containăr, situaţii
în care aflat sub încărcări este de aşteptat să evolueze de o manieră specifică pentru o
perioadă definită de timp.
118
La încărcări mari, fluajul duce în final la eforturi de rupere, de asemenea cunoscut ca

rupere prin fluaj sau oboseală statică.
Aplicarea de încărcări mari duce la scurtarea timpului până la rupere. Prin urmare
încărcarea de proiectare va fi limitată funcţie de durata de viaţă a geosinteticului în lucrare.
Înţelegea proprietăţii de fluajul a geosinteticelor vine în ajutorul inginerului la alegerea
încărcării capabile ce poate fi admisă prin proiectare. În proiectarea, este acceptat că aceasta
nu trebuie extrapolată ca ordin de mărie.
119
Două căi de evaluare a încărcării disponibile sunt considerate:

a. pe baza limitării deformaţiilor de fluaj; aceasta necesită o analiză a graficelor
deformaţii fluaj – timp pentru diferite niveluri de efort; detalii referitoare la procedură sunt
descrise de Jewell (1986), Bonaparte şi Berg (1987);
b. prin utilizarea unor factori de siguranţă; este necesar să se reducă rezistenţa printr-
un factor de siguranţă ce ţine seama de tipul de polimer pentru a obţine încărcarea
disponibilă; valorile coeficientului de reducere sunt specificate în tabelul 3.2.
Deşi nu poate fi de acurateţea tehnică a metodei precedente, această a doua cale este
uneori singura procedură pentru proiectant.
Tabel 3.3. Factori de siguranţă (după den Hoedt, 1986)
120
Factori ce influenţează creep-ul (fluajul):

➢ tipul de polimer - trebuie notat că, creepul este mai pronunţat în PE şi PP decât în
poliester (polietilena teraftalat – PET).
➢ rata de deformare şi temperatura - cum polimerii sunt materiale vâscoelastice,
rata de deformare şi temperatura joacă rol
major în testarea geosinteticelor (Andrawes
et al., 1986).
- atunci când o deformaţie redusă este
aplicată, proba de geosintetic creşte în
lungime şi tinde spre rupere, deformaţia
datorată creepului este mai mare.
Fig. 3.31. Curbe de deformaţie totală funcţie de numărul
ciclurilor de încărcare N, a. geotextile ţesute; b – geogrile;
(după Kabir şi Ahmed, 1994).
121
- viteze mari de deformare (care pot fi mai mari ca 100% pe minut) tind să
producă la rupere deformaţii mai reduse şi uneori rezistenţe mari de cedare,
atingerea rezistenţei determinând viteze reduse de deformare.
- viteza de deformare sub solicitare constantă depinde de temperatură. Viteze
mari sunt înregistrate pentru temperaturi ridicate, având ca rezultat alungiri
mari la momentul ruperii.
122
Modalităţi de reducere a fluajului
➢ operaţiunea de pre-întindere (pre-tragere) pe durata procesului de fabricare – cazul unor

produse “Ţensar”.
➢ confinarea geotextilelor neţesute de către pământ. În acest sens, efecte sporite se

înregistrează la geotextilele cu fibre interţesute - fixate mecanic şi la cele cu fibre-fire
termolipite.
➢ rezistenţa prin frecare ce se manifestă la nivelul interfeţei dintre geosintetice şi pământul

cu care acestea conlucrează.
123
Creep-ul prin comprimare
Presiunea pământului poate cauza creep-ul prin comprimare în geocompozitele

drenante ce au o structură internă deschisă pentru a asigura curgerea în planul produsului.
Efecte:
➢ reducerea grosimii;
➢ restricţionarea curgerii
➢ colapsul geocompozitului ca drenare sau posibil structural (în final).
124
!
In anumite aplicaţii, creşterea rezistenţei pământului este însoţită de reducerea în timp a
eforturilor din geosintetic.
Un exemplu de acest tip este terenul suport pentru ramblee pe depozite moi.
Fenomenul de descreştere a eforturilor în timp, la deformaţii constante, este denumit
relaxarea eforturilor, ce este strâns legat de fluaj / creep.
125
Comportarea sub încărcări repetate sau fluajul dinamic

Fluajul dinamic al geosinteticelor este deosebit de important în unele aplicaţii:
➢ armarea structurilor de drumuri cu sau fără îmbrăcăminte;
➢ armarea structurilor de sprijin şi taluzurilor aflate sub încărcări repetate cum sunt
cele din trafic şi din acţiunea valurilor.
Comportarea geogrilelor sub încărcări

repetate este în general diferită de cea a
geotextilelor – Fig. 3.31.
O atenţie deosebită trebuie acordată unor
astfel de aplicaţii.
126
Abraziunea.
Abraziunea unui geosintetic este definită ca o uzură continuă a unei părţi a acestuia prin
frecarea cu o platformă staţionară pe un abraziv cu caracteristici de suprafaţă cunoscute-
specificate.
Abilitatea geosinteticului de a rezista uzurii datorită frecării sau lustruirii este numită
rezistenţă abraziune.
Rezistenţa la abraziune este exprimată ca procentaj al pierderii de rezistenţă la

tracţiune-întindere sau de greutate a probei testate.
127
Echipamentele de testare la abraziune şi de determinare a rezistenţei constau din două
platane-plăci lise paralele, una dintre ele executând o mişcare în lungul axei orizontale.
Ambele plăci sunt echipate cu mandrine de prindere la fiecare dintre capete pentru a fixa
proba de testat şi mediu abraziv (în general şmirghel pe pânză) fără să permită alunecarea.
Sub condiţii controlate de presiune şi acţiune abrazivă, abrazivul este mişcat pe faţa probei
de geosintetic ataşată plăcii superioare ce rămâne fixă-staţionară.
128
În testul de rezistenţă la abraziune a geosinteticelor, este important a se simula tipul

real de abraziune la care geosinteticul va fi supus în condiţii de teren.
Se sugerează ca procedurile de testare pentru evaluarea rezistenţei la abraziune să aibă
în vedere uzura-scămoşarea şi impactul - Van Dine et al. (1982) şi Gray (1982).
Geosinteticele folosite sub îmbrăcăminte, căi feroviare sau protecţie costieră la

eroziune pot fi supuse unor acţiuni dinamice ce vor conduce la deteriorări mecanice ale
produsului într-o manieră similară deteriorărilor mecanice ce pot apărea la instalare-punere
în operă.
Când geosinteticele sunt susceptibile la oboseală mecanică, principala cauză a
degradării este abraziunea şi lustruire fricţională.
129
Caracteristici de curgere a apei, pe termen lung

Capabilitatea geosinteticelor (în special geotextile) de a permite curgerea apei pe termen
lung, cu respectarea sarcinii hidraulice la care apa curge prin pământ, este de interes practic
major.
Compatibilitatea dintre dimensiunile deschiderii porilor din geotextile şi particulele de
pământ reţinute în aplicaţiile de filtrare şi/sau drenaj poate fi evaluată prin testul - raportul
gradienţilor (GR).
Utilizare
Acest test este în principiu utilizat pentru a evalua rezistenţa la colmatare a geotextilului
în raport cu pământurile slab coezive (având conductivitatea hidraulică/permeabilitatea mai
mare ca 5*10-4m/s) în condiţii de curgere unidirecţională.
Testul este recomandat pentru buna evaluare a mişcării particulelor solide în
pământurile cu granulometrie discontinuă unde stabilitatea internă, sub diferiţi gradienţi
hidraulici poate fi o problemă.
130
Fig. 3.32 arată un tip de permeametru cu sarcină

hidraulică constantă dezvoltat pentru evidenţierea
raportului gradienţilor hidraulici.
Fig. 3.32. Permeametru pentru evaluare raportului

gradienţilor(după Haliburton şi Wood, 1982).
Acest permeametru asigură măsurarea pierderilor de sarcină în lungul sistemului

pământ-geotextil la trecerea apei prin sistem la diferite intervale de timp. După derularea
testului, ce poate dura câteva ore sau zile, citirile piezometrice se stabilizează şi aşa numitul
raport al gradienţilor este determinat (GR).
131
132
Raportul gradienţilor este definit prin raportul dintre gradientul hidraulic înregistrat pe
zona inferioară, cu grosime de 25mm, formată din geotextil şi pământ şi gradientul hidraulic
aferent zonei adiacente, format numai din de pământ şi având grosimea de 50mm.
➢ un raport al gradienţilor de valoare unitară sau apropiată acesteia este recomandat, de
preferat.
➢ o valoare redusă, subunitară evidenţiază că particulele au mişcat prin sistem şi apare o
zonă de filtrare cu deschidere mari.
➢ o continuă descreştere a raportului gradienţilor indică trecerea particulelor prin
geotextil şi poate impune o evaluare cantitativă a eficienţei filtrului.
➢ valori supraunitare ale raportului gradienţilor arată că sistemul colmatează, se
obturează şi apar restricţii în curgerea apei;
➢ dacă echilibrul este asigurat in sistem, curgerea rezultată poate uneori să acopere
cerinţele de proiectare.
133
De remarcat că valorile permise ale GR şi vitezele de curgere pentru diferite sisteme

pământ-geotextil vor fi dependente de specificul amplasamentului lucrării-aplicaţiei.
Vor fi stabilite valorile disponibile de la caz la caz.
Tipuri de încercări funcţie de tipul de pământ şi lichid de curgere

A. Pentru pământurile slab coezive, ASŢM D5101-01 prezintă metoda de încercare
standard pentru evaluarea permeabilităţii şi comportarea la colmatare/obturare a sistemelor
pământ-geotextile prin raportul gradienţilor. Comportarea privind viteza de curgere pe
termen lung a geotextilelor filtrante poate de asemene fi evaluată printr-o metoda de testare
a filtrării de tip accelerat.
Comportarea la filtrare a sistemului pământ-geotextil, în cazul pământurilor coezive
având conductivitate hidraulică/permeabilitate sub sau egală cu 5*10-5 m/s poate fi studiată
prin testul de evidenţiere a raportului conductivităţii hidraulice (HCR) - ASTM D5567-94
(reaprobat 2001).
134
Acest test determină raportul conductivităţii hidraulice – HCR, definit prin:
ksg
HCR =
ksgo
unde:
➢ ksg – este conductivitatea hidraulică a sistemului pământ-geotextil la oricare timp pe
durata testului;
➢ ksgo – este conductivitatea hidraulică iniţială a sistemului pământ – geotextil măsurat
la începutul testului.
Testul de evidenţiere a raportului conductivităţii hidraulice este folosit numai pentru

situaţia în care lichidul prezintă curgere permanentă. Cum conductivitatea hidraulică variază
cu porozitatea, prin urmare şi cu efortul efectiv, testul este realizat ca o cale de determinare
a conductivităţii hidraulice sub nivel de eforturi efective controlate pentru a simula situaţiile
din teren.
135
Valoarea HCR indică performanţa geotextilului ca filtru pentru pământul coeziv utilizat
în formarea sistemului supus testării.
➢ O reducere a valorii HCR în timp evidenţiază o reţinere semnificativă a particulelor
de pământ. Această stare poate fi acceptată în anumite aplicaţii de drenaj sau este
nedorită în alte aplicaţii de drenaj. Generarea unor condiţii nedorite prin
reducerea permeabilităţii filtrului geotextil are ca rezultat inabilitatea acestuia de
asigura funcţia de drenaj, cunoscută sub denumirea de colmatare. Proiectarea
drenajelor trebuie să prezinte definirea cantitativă a colmatării de la caz la caz.
➢ O valoare stabilă a HCR arată că transportul de particule din pământ spre sau prin
filtru geotextil nu are loc. De remarcat că în cazul continuării transportului de
particule prin filtrul geotextil (fenomen cunoscut ca tranzitare) o valoare stabilă a
HCR poate obţinută. Prin urmare este necesar de preciza o definire cantitativă a
condiţiilor de stabilizare a filtrării şi nivelul acceptabil de tranzitare pentru
amplasamentul vizat de aplicaţie.
136
B. Pentru pământurile cu mai mult de 5% parte fină neplastică, Richardson şi

Christopher (1997) sugerează un simplu test de teren, prin agitare, pentru a evalua
potenţialul de colmatare a geotextilului.
➢ Pentru a realiza un astfel de test, o mică cantitate de pământ este plasată într-un
recipient (aproximativ pe ¼ din volum).
➢ Este de preferat ca recipientul să aibă un capac centrat detaşabil. Recipientul este
umplut cu apă şi capacul este ataşat şi fixat.
➢ Recipientul este apoi supus şocurilor pentru a obţine o suspensie pământ-apă.
➢ Recipientul este deschis şi acoperit cu proba din geotextilul de testat, ce se fixează,
recipientul este păstrat în repaus aproape un minut pentru ca partea grosieră să
decanteze.
➢ Lichidul este apoi filtrat din recipient prin geotextil, inversând poziţia
recipientului astfel ca aerul să nu împiedice curgerea apei.
137
- Dacă partea fină trece prin geotextil el trebuie să nu se colmateze.

- Dacă o foarte mică partea fină a pământului trece şi o semnificativă
aglomerare de particule fine este observată pe suprafaţa geotextilului, poate
exista un potenţial de colmatare.
➢ Deşi nu este un test standardizat el este mult utilizat şi de ajutor. El este în esenţă
un test de filtrare a fracţiunii fine şi permite o evaluare calitativă a abilităţii
acestora de a trece prin geotextil.
138
C. Unele lichide, cum ar fi lixiviatul depozitelor de deşeuri, pot genera o activitate

biologică asupra filtrelor din geosintetice fiind cauza reducerii capabilităţii lor la curgere.
În astfel de aplicaţii, practica generală este de a determina potenţialul şi gradul relativ
de creştere biologică ce poate fi acumulată pe filtrul geosintetic prin măsurarea vitezei de
curgere pe o perioadă extinsă de timp (de peste 1000 ore) în condiţii aerobe sau anaerobe pe
baza unei proceduri cu sarcina hidraulică constantă, sau variabilă – fig.3.35
139
Fig. 3.33. Evaluarea colmatării biologice a filtrelor

geotextile: a – testul cu sarcină hidraulică
constant; b – testul cu sarcină hidraulică variabilă
(preluată cu accept din ASTM D 1987-95 –
reaprobat in 2002)
140
Fig. 3.34. Diferite grade de colmatare biologice
Înţelegerea colmatării biologice este în avantajul proiectării eficiente a sistemelor de

filtrare şi drenaj, al reorganizării schemelor unor aplicaţii din ingineria civilă cum sunt cele
specifice proiectelor referitoare la depozitele de deşeuri.
Capacitatea la curgere a apei pe termen lung a geotextilelor este considerată în asociere

cu comportarea în timp la creep din compresiune. În fapt, comprimarea geotextilului în timp
influenţează substanţial permitivitatea şi transmisivitatea geotextilului aflat în condiţii date
de lucru-serviciu.
141
Durabilitatea.
Durabilitatea unui geosintetic poate fi privită ca abilitatea acestuia de a-şi menţine

proprietăţile în prezenţa mediului în care lucrează sau a altor influenţe ce intervin pe durata
de viaţă considerată prin proiectare.
Ea poate fi condiţionată de modificările ce au loc în timp la nivelul microstructurii

polimerului şi al macrostructurii geotextilului. Procesul de fabricare implică modificări
moleculare ale polimerului şi ulterior modificări la nivelul proprietăţilor caracteristice
geosinteticului.
142
Durabilitatea geosinteticelor poate fi evaluată prin examinare vizuală sau examinare la

microscop cu factor de mărire cunoscut pentru o predicţie calitativă a diferenţei dintre probele
expuse şi neexpuse, cu referire la:
➢ decolorare;
➢ distrugerea anumitor fibre – cauzată de atac chimic sau microbiologic;
➢ degradarea suprafeţei;
➢ fisurare sub eforturi de mediu, etc.
Durabilitatea este tradiţional evaluată pe baza rezultatelor testelor referitoare la

proprietăţile mecanice şi nu pe schimbările microstructurale ce cauzează modificări ale
proprietăţilor mecanice.
143
Durabilitatea poate fi evaluată prin:

➢ procentajul de rezistenţă la întindere păstrată (reţinută-rămasă) - RT
Te
RT = 100  %
Tu
unde:
Te – este media rezistenţei la întindere pentru proba de geosintetic expus;
Tu – este media rezistenţei la întindere pentru proba de geosintetic neexpus.
➢ procentajul de deformaţie păstrată (rămasă-reţinută), Rε
e
R =
u
unde:
εe este deformaţia medie la încărcarea maximă a probei din geosinteticul expus;
εu – este deformaţia medie la încărcarea maximă a probei din geosinteticul neexpus.
144
Durabilitatea poate fi evaluată şi prin determinarea modificării masei pe unitatea de

suprafaţă a geosintericului.
Utilizare
Scopul evaluării durabilităţii este de preciza inginerului informaţiile generale necesare
în termenii modificărilor de proprietăţi sau a unor factori de siguranţă astfel ca durata de
lucru-viaţă să fie estimată cu o anumită marjă de încredere.
145
Studiul durabilităţii constă în:

➢ identificarea factorilor majori de mediu;
➢ definirea fenomenelor posibile de degradare a geosinteticelor selectate pentru
condiţiile de mediu;
➢ estimarea proprietăţilor disponibile ca funcţii de timp;
➢ acoperirea prin proiectare pe bază de factori de reducere potriviţi-corespunzători sau
proprietăţi disponibile la finalul duratei de viaţă a sistemului pământ-geosintetic.
Efectele mediului unei aplicaţii date asupra durabilităţii geosinteticului trebuie

determinate pe bază unor teste adecvate.
Alegerea acestora pentru evaluarea durabilităţii impune considerarea parametrilor de
proiectare şi determinarea funcţiei/funcţiilor primare şi/sau caracteristicilor de
performanţă ale geosinteticului în condiţiile de teren specifice aplicaţiei şi asociate
proceselor de degradare cauzate de mediul aplicaţiei.
146
De notat că:
➢ structura fizică a geosinteticului;
➢ tipul polimerului utilizat;
➢ procesul de fabricare;
➢ mediul aplicaţiei;
➢ condiţiile de depozitare şi instalare;
➢ diferitele încărcări suportate de geosintetic
sunt parametrii care, la un loc, guvernează durabilitatea geosinteticului.
Din punct de vedere ingineresc, durabilitatea geosinteticelor este considerată prin

conservarea integrităţii – siguranţa/nedeteriorarea pe durata execuţiei şi longevitate în
lucrarea ce-l încorporează.
147
Siguranţa la construire / punere în operă

➢ vizează păstrarea integrităţii geosinteticului pe durata punerii în lucrare-operă.
➢ geosinteticele pot suferi deteriorări – abraziune, tăieturi, goluri, pe durata instalării
urmare a plasării şi compactării stratului de umplutură aşternut.
➢ în unele cazuri, eforturile la punere în operă pot fi mai severe decât cele de proiectare
pentru care geosinteticul este prevăzut.
➢ susceptibilitatea unor geosintetice la degradări mecanice pe durata instalării poate
creşte în condiţii de temperatură scăzută – frig.
➢ degradările cresc dacă umplutura în contact cu geosinteticul este granulară, cu granule
colţuroase, nerulate şi supuse unui efort de compactare mare şi descresc cu creşterea
grosimii geosinteticului.
➢ deteriorarea poate reduce rezistenţa mecanică a geosinteticului, poate genera goluri ce
afectează proprietăţile hidraulice.
148
➢ frecvenţa şi consecinţele distrugerilor mecanice din timpul instalării pot fi evaluate

prin încercări in situ sau prin simularea efectelor de degradare prin încercări.
Efectul distrugerilor mecanice se vor exprima ca raport al proprietăţilor mecanice ale

materialului deteriorate şi cel al materialului nedeteriorat.
- Raportul poate fi utilizat ca factor de siguranţă în proiectarea aplicaţiilor în
care geosinteticul are funcţia de armare.
- Factorul parţial de siguranţă este folosit în reducerea caracteristicii de
rezistenţă a geosinteticului selectat pentru lucrare.
149
Longevitatea
➢ are în vedere modificarea proprietăţilor unui geotextil la nivel de structură pe
durata de viaţă a acestuia.
➢ toate geosinteticele sunt posibil de a fi expuse degradărilor pe durata depozitării
şi amenajării amplasamentelor înainte de a fi instalate.
➢ rezistenţa la degradare este de interes pentru performanţa geosinteticelor alese.
Degradarea geosinteticelor este iniţiată în principal de acţiunea radiaţiilor solare,

căldură, umiditate / umezire.
Pe durata de viaţă, majoritate geosinteticelor vor fi acoperite de pământ, ele rămânând
expuse practic pe întreaga durată pe care trebuie să asigure un grad sporit de rezistenţă.
În afară de cazul în care geosinteticile sunt acoperite în ziua instalării, toate
geosinteticele trebuie să fie supuse unui test accelerat de degradare.
150
Principiul testului accelerat de degradare este de a expune probe la expuneri simulate de
radiaţii ultraviolete cu intensităţi, cicluri de temperatură şi umiditate, controlate.
Rezistenţa păstrată de geosintetic la finalul testului, împreună cu specificul aplicaţiei
geosinteticului, vor defini extinderea de timp pe care geosinteticul poate fi expus pe
amplasament.
Încercările de degradare extinse sunt necesare pentru geosinteticele ce vor fi expuse

pe durate mari de timp în cadrul amplasamentului.
Dacă geosinteticele sunt utilizate pentru armare, este necesară considerarea unui
factor parţial de siguranţă în evaluarea rezistenţei disponibile
151
Factori ce influenţează proprietăţile de anduranţă şi degradare
Temperatura
În general, dacă temperatura ambientală este ridicată, rezistenţa, creepul şi
caracteristicile de durabilitate ale geosinteticelor se vor deteriora.
Expunerea la căldură determină modificarea structurii chimice rezultând modificări ale
proprietăţilor fizice şi uneori de aspect ale polimerului.
Geosinteticele sunt uneori supuse unor temperaturi ridicate numai în utilizarea lor la
îmbrăcămintea drumurilor, acolo unde vin în contact cu materialele asfaltice fierbinţi. Acest
tip de aplicaţie favorizează folosirea grilelor din PP faţă de cele din PE pe motiv că au
rezistenţa la temperatură mai mare. Temperaturi mari cu valori extreme trebuie luate în
considerarea. Un geosintetic testat pentru rezistenţă la oxidare (temperatură de stabilitate)
după ENV ISO 13438, trebuie să aibă un procent minim de 50% ca rezistenţă păstrată.
152
Razele ultraviolete
Geosinteticele se pot degrada prin expunere la lumina solară sub efectul razelor UV (cu
lungime de undă sub 400*10-9 m).
Lumina UV stimulează oxidarea prin care lanţurile moleculare sunt întrerupte. Dacă
acest proces este iniţiat, lanţurile moleculare se degradează continuu şi structura moleculară
iniţială se modifică, având ca rezultat o substanţială reducere a rezistenţei mecanice, iar
geosinteticul devine casant.
În multe aplicaţii, cum geosinteticele sunt expuse luminii solare pe durate limitate de
timp – depozitare, transport, instalare şi până la secvenţele de acoperire cu stratul de
pământ, degradarea la UV nu este o cauză majoră de îngrijorare, impunând proceduri simple
de luat în considerare.
În general, acele geosintetice ce au culori albe sau cenuşii sunt mai vulnerabile la
radiaţiile UV. De regulă la fabricarea acestora se adaugă “carbon negru sau alţi stabilizatori”
pentru a asigura o rezistenţa la degradare sub UV pe o durată mai mare de timp.
153
Pentru a spori rezistenţa la acţiunea UV, carbonul negru sau adausurile de stabilizare
trebuie dispersate şi distribuite uniform in timpul pregătirii şi producerii materialului
geosintetic.
Dispersia uniform a carbonului negru poate fi verificată prin evaluare la microscop.
Mod de realizare a încercării

Studiile referitoarea la performanţa geosinteticelor pe termen lung sub expunere
solară pot fi realizate prin:
➢ expunerea geosinteticului la radiaţiile solare în spaţii deschise;
➢ prin generarea de radiaţii artificiale prin arc luminos pe bază de carbon sau
xenon, în laborator.
Testarea prin expunerea în spaţiu deschis evaluează geosinteticul sub condiţiile
atmosferice specifice amplasamentului, prin expunerea lui pe durata a 18 luni. Expunerea va
începe astfel încât geosinteticul să fie afectat de intensitatea maximă a luminii UV dintr-un
an.
154
O curbă a degradărilor sub formă grafică, procent de rezistenţă conservată, procent de

deformaţie la rupere sau modul în funcţie de timpul de expunere sau toate acestea pot fi
luate în considerare la evaluarea comportării geosinteticului sub efectul radiaţiilor UV.
Durabilitatea se apreciază prin compararea rezistenţei ultime la întindere şi a alungirii

corespunzătoare pentru probe de geosintetic expus cu cele obţinute pe probe din geosinteticul
neexpus, de aceea trebuie să ţinem cont de modeul de expunere a materialelor:
➢ expunere naturală;
➢ expunere artificilă.
Avantaje şi dezavantaje
➢ testul cu expunerea artificială poate fi finalizat pe durata unei săptămâni, având
avantajul nu numai al unui încercări accelerate prin creşterea nivelului de iradiere şi al
temperaturii, eliminând ciclurile noapte-zi, iarnă – vară, dar controlează şi parametrii
expunerii.
155
➢ testele prin expunere naturală sau artificială cu referire la o locaţie nu pot fi aplicabile la
proiecte din alte amplasamente cu alte locaţii.
Rezultatele testului de degradare trebuie analizate pentru aplicaţiile ce au în vedere

aceleaşi caracteristici: de poziţionare geografică, unghi de radiere, temperatură, umiditate,
precipitaţii, vânt, poluare atmosferică, etc., asociate condiţiilor de construire pe
amplasament.
Produsele din PE şi PP se comportă defavorabil, majoritatea având o pierdere de 50%

din rezistenţă în 4 -24 de săptămâni de expunere la radiaţii UV.
156
Chimicale, poluanţi
Geosinteticele pot veni în contact cu chimicale şi poluanţi ce nu sunt componenţi

normali ai mediului-pământurilor.
Încercări specifice amplasamentului trebuie efectuate pentru a evalua degradarea
chimică a geosinteticului constând în:
➢ reducerea greutăţii moleculare a polimerului;
➢ deteriorarea proprietăţilor inginereşti ale acestuia.
Probele de geosintetic sunt expuse prin imersie în lichide, specifice condiţiilor de lucru, pe
durate de timp precizate (în general 15 zile, in cazul că nu sunt alte specificaţii).
Durabilitatea este apreciată prin compararea rezistenţei ultime şi alungirii
corespunzătoare acesteia stabilite pe probele expuse şi cele neexpuse.
157
Precizări:
➢ testarea rezistenţei-chimice a geosinteticelor trebuie să îmbrace scenarii cu
condiţiile cele mai periculoase-defavorabile;
➢ rezultatele testării trebuie să corespundă acelor condiţii extreme de pericol ce pot
fi semnalate în cadrul aplicaţiei reale.
➢ încercările accelerate trebuie să aibă în general o legătură de acceptarea a
condiţiilor reale.
➢ compoziţia geosinteticului trebuie să fie considerată în cazurile complexe de
expunere chimică (lixiviatul) şi de îngropare în pământuri bogate în metale.
➢ în absenţa unor date pe bază de teste, rezistenţa chimică poate fi evaluată, cel
puţin iniţial, prin compararea chimicalelor anticipate în cadrul aplicaţiei cu
nomogramele de rezistivitate publicate de producători.
158
Apa (hidroliza, oxidare)

Ţoate materialele polimerice au tendinţa de a absorbi apă în timp.
Absorbţia de apă determină scindarea lanţului şi reducerea greutăţii moleculare a
polimerului însoţită de o uşoară umflare.
Această reacţie chimică cu efect de degradare este denumită hidroliză. Oricum, efectul
hidrolizei nu poate fi considerată o cauză majoră ce motivează modificarea proprietăţilor
hidraulice şi mecanice ale geosinteticelor.
Un geosintetic constând numai din PET poate fi testat referitor la rezistenţa la hidroliză
conform ISO-13439. Procentajul minim de rezistenţă păstrată trebuie să fie 50%.
Un geosintetic ce îndeplineşte această cerinţă este estimat a avea următoarea rezistenţă
minimă reţinută în pământul saturat, după 25 ani:
- la 25 oC: 95% ;
- la 30 oC: 90% ;
- la 35 oC: 80% .
159
Pentru geosintetice, oxidarea şi hidroliza sunt forme obişnuite de degradare chimică

dacă sunt implicaţi solvenţi.
În general, degradarea chimică este accelerată prin ridicarea temperaturii prin
creşterea energiei procesului. Este de aşteptat ca temperaturile moderate specifice mediilor
de instalare, să nu determine o degradare excesivă pe durata de viaţă a majorităţii sistemelor
din ingineria civilă.
O atenţie deosebită trebuie alocată evaluării mediului sub aspectul potenţialului de

degradarea a polimerului. Rezistenţa la atac chimic (mediu alcalinitate ridicat, pH > 9 sau
acid pH < 4) trebuie investigată ţinând seama de specificul amplasamentului.
Spre exemplu, testele asupra geotextileleor aflate în contact cu betonul neîntărit, arată
că produsele din PP sunt în mare majoritate neafectate, în timp ce produsele din PET pot
pierde circa 50% din rezistenţa lor în două luni de expunere prelungită (Wewerka, 1982).
160
Elementele microbiologice
Degradarea microbiologică este considerată prin atacul şi distrugerea fizică cauzate de
microorganisme (insecte, rozătoare şi alte forme de viaţă) şi care duc la o reducere a
proprietăţilor fizice.
Degradarea microbiologică este de fapt atacul chimic a polimerului prin enzime sau alte
chimicale produse de microorganism (bacterii, fungi, alge, drojdie, etc.) rezultând o reducere
a greutăţii molecular şi modificări ale proprietăţilor fizice.
Ţoate răşinile din geosintetice sunt de masă moleculară ridicată şi cu relativ puţine
lanţuri terminale ce pot favoriza iniţierea degradării biologice.
Prin urmarea, geosinteticele de producţie curentă din polimeri cu masă moleculară
mare sunt, în generale, neafectate de elementele biologice. Prin urmare nu au fost semnalate
degradări biologice în geosintetice.
161
După cum s-a precizat degradare biologică este caracteristică fibrelor natural,
produsele geonaturale fiind degradate în timp. Degradarea microbiologică nu poate fi
accelerată prin selecţia unor condiţii optime de teren şi temperatură; accelerarea are ca
rezultat distrugerea microorganismele.
162
Îmbătrânirea
Îmbătrânirea este alteraţia fizică, chimică şi a proprietăţilor mecanice ale geosinteticelor
cauzată de efectul combinat al condiţiilor de mediu în timp.
Ea include degradarea polimerilor, reducerea performanţei geosinteticului şi dependenţa
de specificul mediului de lucru-aplicare.
Rezistenţa geosinteticului la îmbătrânire este în echivalenţă cu durabilitatea definită
anterior. Procedurile de testare la îmbătrânirea şi înglobare, respectiv rezultatele sunt mult
mai discutabile, mai dificil de evidenţiat cu cât ele vizează o durată lungă de timp a utilizării
geosinteticului.
Îmbătrânirea este un domeniu ce necesită lucrări de cercetare. Cunoaşterea şi
înţelegerea comportării geosinteticelor pe termen lung, în serviciu, sunt aspecte vitale în
continuarea creşterii industriei de geosintetice şi pentru ştiinţa proiectării-conceperii de
geosintetice.
163
Geosintetice şi geocompozite – proprietăţi disponibile
Descrierea geosinteticelor
In general, documentaţiile producătorilor prezintă informaţii despre produse şi
proprietăţile relevante ale geosinteticelor.
Conform Ghidului privind utilizarea materialelor geosintetice la lucrările de fundaţii,
geosinteticele se identifică după eticheta de livrare pe care se specifică:
➢ producătorul;
➢ denumirea comercială a geotextilului;
➢ nr. lotului de fabricaţie;
➢ nr. de identificare înscris pe eticheta de pe rolă;
➢ condiţiile de prezentare;
➢ dimensiunile;
➢ data fabricaţiei.
164
Înaintea desfacerii unei role de geosintetic pe amplasamentul de lucru, trebuie făcută

o proprie identificare. Caracteristici de identificare se referă la:
➢ natura şi performanțele materiei prime;
➢ tipul polimerului;
➢ tipul firului sau al fibrei;
➢ produsul în sine, definit prin mod de fabricaţie, alcătuire;
➢ tipul textil – definit după criteriul de fabricare;
➢ tehnologia de realizare, cu specificarea tratamentelor de
➢ consolidare şi finisare;
➢ elementele dimensionale: greutate, grosime care deşi sunt caracteristici fizice,
trebuie cunoscute de la început;
➢ elementele privind modul de livrare şi ambalare a produselor (lăţimea de
fabricaţie, elementele dimensionale ale rulourilor).
165
Ţrebuie de notat că proprietăţile date în specificaţia unui geosintetic sunt stabilite prin
teste de indexare sau de performanţă. După cum s-a discutat testele de indexare sunt folosite
de producător pentru controlul calităţii şi comparaţia produselor, ca specificaţii pentru
material şi siguranţa calităţii procesului de fabricare.
Ţestele de indexare descriu general proprietăţile de rezistenţă, hidraulice şi
durabilitate ale geosinteticelor.
Testele de performanţă sunt folosite de proiectanţi pentru a stabili, acolo unde sete
necesar, parametrii de proiectare în condiţii specific amplasamentului folosind probele de
pământ prelevate din cadrul acestuia.
166
Caracteristici fizice și mecanice
Geosintetice
Norma în
Nr. Crt. Denumire caracteristică
vigoare
Geotextile Geomembrane Geogrile Georeţele Geocompozite
Masa pe unitate de suprafaţă SR EN 965 X X X X X

Grosimea SR EN 964/1 X X X X X
Porozitate (deschiderea SR EN ISO
X - - - -
porilor Φ) 12956
Rezistenţa la tracţiune SR ISO 10319
X X X X X
(întindere)
- longitudinal
Alungirea la rupere
SR ISO 10319 X X X X X
transversal
- longitudinal
- transversal
Rezistenţa îmbinărilor SR EN 10321 X - - - -
Poansonarea statică CBR SR EN ISO X X - - X
Permeabilitatea la apă 12236
SR EN ISO X - - - X
Rezistenţa la şoc 11058
EN 12691 - X - - -
167
Caracteristică Standard aplicabil Funcţii

Filtrare Separare Armare
Rezistenţa la întindere SR EN ISO 10319:2002 N N N
Elongaţia la încărcare maximă SR EN ISO 10319:2002 R R N
Rezistenţa la întindere a îmbinărilor SR EN ISO 10321:1999 S S S
Rezistenţa la perforare statică (CBR) SR EN ISO 12236:2000 S N N
Rezistenţa la perforare dinamică SR EN 918:2000 N R N
SR EN ISO 12957-1:1997
Caracteristicile de frecare S S R
SR EN ISO 12957-2:1997
Fluaj din întindere SR EN ISO 13431:2004 - - R
Deteriorare la punere în operă SR ENV ISO 10722- R R R
Deschiderea caracteristică a porilor SR EN ISO 12956:2004
1:2002 N R -
Permeabilitate normală pe plan SR EN ISO 11058:2002 N R R
Durabilitate anexa B a SR EN 13251 N N N
Rezistenţă la degradare datorită agenţilor SR EN 12224:2001 R R R
climatici
Rezistenţă la îmbătrânire chimică SR EN 13438:2005 SR EN S S S
12447:2003
Rezistenţa la degradare biologică SR EN 12225:2001 S S S
Notă: N – necesar, R – relevant în toate situaţiile, S – relevant în anumite situaţii specifice, „-„ – nu este relevant pentru această funcţie.
Ţabelul a fost completat faţă de cel din SR EN 13251 cu standardele adoptate ca standarde române
168
Tabel 1.2. – Proprietățile geosinteticelor

Funcții geosintetic Proprietăți geosintetic
Rezistență, rigiditate, caracteristici interfață geosintetic –
Armare pământ (frecare, împănare), fluaj, relaxare eforturi,
durabilitate
Deschiderea porilor, rezistență, caracteristici interfață
Separare
geosintetic – pământ (frecare, împănare), durabilitate
Deschiderea porilor, permitivitate, colmatare, rezistență
Filtrare
la poansonare, durabilitate
Deschiderea porilor, trasmitivitate, colmatare,
Drenare
durabilitate
Permitivitate, rezistență, durabilitate, rezistență la
Barieră
abraziune
Rezistență la poansonare, rezistență la plesnire,
Protecție
flexibilitate, rezistență la abraziune, durabilitate
169
Proprietăţi disponibile
Există în prezent o gamă largă de produse geosintetice ce sunt comercializate şi care au

diferite proprietăţi. Informaţii asupra produselor se obţin direct de la producător.
170
Tabelul 3.3 Domeniul de

variaţie a unor proprietăţi
specific ale geosinteticelor
comercializate (după Lawson
şi Kempton, 1995).
171
Table 3.4 – Comparaţie privind unele proprietăţi ale geotextilelor ţesute şi neţesute având o
aceiaşi densitate.
172
Geosinteticele în majoritatea lor, prin înglobarea în pământ, sunt sub efectul condiţiilor
de mediu, fiind de aşteptat acestea să determine reducerea performanţei lor.
Proprietăţile lor pot fi modificate nefavorabil prin: îmbătrânire, degradare mecanică,
procesul de fluaj-creep, hidroliză (reacţie cu apă, atac chimic şi biologic, după cum s-a
semnalat în secţiunea anterioară.
Aceşti factori trebuie avuţi în vedere la selectarea geosinteticelor. În acest sens, se poate
face uz de un factor de reducere, în estimarea prin calculul a efectului lor asupra rezistenţei.
Metodele de testare pentru determinarea proprietăţilor geosinteticelor nu pot simula

complet condiţiile din amplasamente, prin urmare înainte de a utiliza o anumită valoare a
proprietăţii în calculul factorului de siguranţă al proiectării, ea trebuie modificată pentru o
proprietate disponibilă luând în considerare toate condiţiile defavorabile, pe întreaga durată
de serviciu admisă prin proiectare, după cum urmează:
173
proprietat ea functie testată

proprietat ea functie disponibil ă =
f1  f 2  f 3  ....
unde: f1, f2, f3, etc. sunt diferiţi factori de reducere (factori parţiali de siguranţă) necesari
pentru a ţine seama de diferenţa între condiţiile de testare şi cele specifice amplasamentului.
Aceşti factori de reducere reflectă procesele de degradare şi sunt egali sau mai mari decât
unitate.
Spre exemplu, rezistenţa la întindere furnizată de laborator este curent exprimată prin
valoarea ultimă, care trebuie redusă înainte de a fi folosită în proiectare. Aceasta poate fi
obţinută prin următoarea relaţie:
 1 
Td = Tu  
 f ID  f CR  f CD  f BD 
unde:
➢ Td – rezistenţa la întindere disponibilă de folosită în proiectare, ecuaţia (2.1);
➢ Tu – rezistenţa ultimă la întindere obţinută prin testare;
174
➢ fID – factor de reducere ce ţine seama de degradare prin instalare - punere în operă (1.1-
3.0 pentru geotextile, 1.1 – 1.6 pentru geogrile);
➢ fCR – factor parţial de reducere ce ţine seama de creep (1.0-4.0 pentru geotextile, 1.5 –
3.0 pentru geogrile;
➢ fCD – factor de reducere ce ţine seama de degradarea chimică (1.0 – 2.0 pentru
geotextile, 1.0 – 1.6 pentru geogrile);
➢ fBD – factor parţial de siguranţă ce are în vedere degradarea biologică (1.0 – 1.3 pentru
geotextile, 1.0 – 1.2 pentru geogrile).
Când se tratează problema curgerii în lungul sau transversal planului structural al

geosinteticului, o serie de factori parţiali de siguranţă trebuie luaţi în evaluare
caracteristicilor de proiectare, după cum se sugerează pentru permitivitate:
 1 
d = u  
 f CB  f CR  f IN  f CC  f BC 
unde:
d
➢ - valoarea de proiectare a permitivităţii;
175
➢ u - valoare ultimă furnizată de încercare;
➢ fCB –factor de reducere in raport cu colmatarea, obturarea, blocarea (2.0 -10.0 pentru
geotextile)
➢ fCR – factor de reducere ce ţine seama de reducerea porozităţii prin creep din
compresiune (1.0 – 3.0 pentru geotextile; 1.0 -2.0 pentru georeţele);
➢ fIN - factor de reducere ce ţine seama de pătrunderea materialelor adiacente în volumul
porilor geotextilelor (1.0 -1.2 pentru geotextile; 1.0 – 2.0 pentru georeţele);
➢ fCC – factor de reducere ce ţine seama de colmatarea chimică (1.0 -1.5 pentru geotextile;
1.0 – 2.0 pentru georeţele);
➢ fBC - factor de reducere ce ţine seama de colmatarea biologică (1.0 – 10.0 pentru
geotextile; 1.0 – 2.0 pentru georeţele).
176
Este de subliniat că valorile factorilor de reducere sunt puternic dependenţi de

domeniul de aplicaţie al geosinteticului şi condiţiile oferite de amplasament. Spre exemplu,
în relaţia 3.16 factorul pentru colmatarea biologic poate fi cu valoare mare pentru turbiditate
şi/sau conţinut în microorganisme mai mare de 5000 mg/litru.
Valoarea minimă din intervalul factorului de reducere referitor la creep are în vedere
aplicaţiile cu durată scurtă de serviciu şi/sau situaţiile în care deformaţiile prin creep sunt
necritice asupra performanţei globale a sistemului. Prin urmare, proiectantul trebuie să facă
uz de raţionamente corecte-adecvate, bazate pe informaţie disponibilă în alegerea factorilor
de reducere.
177
Exemplu 3.4
Dacă rezistenţa ultimă la întindere a unei geogrile prin testul tip de indexare este de 80
kN/m, se cere determinarea rezistenţei disponibile la întindere pentru utilizarea acesteia
într-un masiv de sprijin armat.
Soluţie:
Valorile factorilor de reducere sunt aleşi pe baza situaţiei specificată pentru
amplasament. In alegerea factorilor de reducere trebuie avute in vedere informaţiile date în
codurile de practică regional-locală, dacă se dispune de acestea.
Pentru problema luată în discuţie se vor considera următoarele valori ale factorilor de
reducere: fID = 1.1; fCR = 2.0; fCD =1.2; şi fBD =1.1.
Prin aplicarea relaţiei 3.15 vom obţine:
 1   1 
Td = Tu   = 80   kN / m = 27.5kN / m
 f ID  fCR  fCD  f BD  1,1 2, 0 1, 2 1,1 
178

GGIG - Curs 3 +4 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GGIG - Curs 3 +4 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS 3

Geosintetice şi geocompozite – proprietăţi

şef.lucr.dr.ing. OANA ELENA COLŢ

Geosinteticele acoperă un domeniu larg de materiale, aplicaţii şi de condiţii de mediu.

Evaluarea proprietăţilor prin încercări este condiţionată de mediul atmosferic natural

Proprietăţile geosinteticelor pot fi:

Proprietăţile fizice ale geosinteticelor sunt mai influenţate de temperatură şi umiditate

Masa unitară (μa)

Grosimea unui geosintetic reprezintă distanţa dintre suprafaţa superioară şi inferioară

Grosimea geosinteticelor descreşte când efortul normal de compresiune creşte - Fig.

Fig. 3.1 Variaţia grosimii geotextilelor funcţie de presiunea normal aplicată

Lungimea de atârnare este măsurată când capătul probei

In cazul geogrilelor, proprietăţile ce se referă la dimensiuni şi forma ochiurilor,

Deschiderea echivalenta a porilor, O (SR EN ISO 12956:2004)

Compresibilitatea geosinteticelor este măsurată prin descreşterea grosimii acestuia pe

Fig. 3.2. Comportarea la compresiune a geosinteticelor (a – curbă forţă –

Multe geosintetice manifestă deformaţii de

Încercarea de compresiune presiune-deformaţie, este utilizată în controlul calităţii

Proprietăţi la întindere / tracţiune

Fig. 3.4 sugerează influenţa lăţimii probei de geosintetic asupra

Ţemperatura de lucru are o influenţă semnificativă asupra

Rezistenţa la tracţiune a geosinteticului este strâns legată şi

Pentru un geotextil dat, rezistenţa la tracţiune este de asemenea funcţie de rata de

➢ Încercarea de tracţiune de tip “defibrare” este utilizată pentru

➢ Încercarea plană de deformaţie este o încercare

➢ Testul de tracţiune multiaxială poate furniza

După cum s-a specificat, rezistenţa la tracţiune a majorităţii geosinteticelor inclusiv a

Astfel pentru geotextile ţesute, rezistenţa este influenţată de structura ţesută.

Modulul de tracţiune este considerat în proiectare, ca o cerinţă pentru geosintetic de a

În figura Fig. 3.9 sunt prezentate curbe caracteristice forţă-deformaţie pentru

De notat că curba forţă-deformaţie cu alură S – Fig. 3.9.a

Fig. 3.9. Curbe forţă – deformaţie pentru geotextile ce manifestă o comportare

Rezistenţa corespunzătoare punctului de rupere şi

Fig. 3.10. Proprietatea de rezistenţă pentru câteva geosintetice (după John,

Modulul la întindere cu valoare ridicată rezultă

Geosinteticul încorporat de pământul din lucrare şi rezultatul împănării particulelor de

Metodele de testare la întindere

Testul de performanţă, este realizat prin plasarea geosinteticului în contact cu

➢ Rezistenţa la impact (rezistenţa la poansonare dinamică) = abilitatea unui

Testul de rezistenţă la tăiere/sfâşiere

Acest test urmăreşte să evidenţieze tendinţa unui geosintetic de a se tăia/sfâșia sub

redă un grafic tipic de legătură fintre forţa pe poanson şi

Fig. 3.15. Curbă forţă de poansonare - deplasare

Domeniul de variaţie a rezistenţei la poansonare pentru geotextile este de la 45 la

Rezistenţa la impact (rezistenţa la poansonare dinamică sau la penetrare dinamică)

Caracteristici de interfaţă pământ - geosintetic

Contactul dintre geosintetic şi pământ depinde de interacţiunea la nivelul suprafeţelor

Această caracteristică este în principal responsabilă pentru transferul eforturilor de la

În încercarea de forfecare directă, rezistenţa la forfecare dintre geosintetic şi pământ

Fig. 3.17. Principiu încercării de forfecare directă

Valorile rezultate depind de:

Rezistenţa totală poate fi o combinaţie a alunecării, rotirii, împănării particulelor de

De asemenea se menţionează că încercarea de forfecare directă permite să se studieze

În încercarea de smulgere principiul de bază este de a deplasa un obiect de greutate

Fig. 3.20. Detalii privind încercarea la smulgere

➢ Ci – coeficient de interacţiune (factor de corecţie ce ţine de scară) ce depinde de

Rezistenţa la smulgere în raport cu efortul normal depinde de:

Prin urmare, rezultatele trebuie exprimate cu

Fig. 3.22. Rezistenţa la smulgere funcţie de efortul efectiv normal

Fig. 3.23. Masiv de pământ armat cu geosintetic ce poate admite ca mod de

Un proiectant de structuri de pământ armat cu geosintetice trebuie să considere modul

În cazul drumurilor fără îmbrăcăminte, cu strat geosintetic la nivelul terenului de

Proprietăţile hidraulice ale geosinteticelor au influenţă asupra abilităţii acestora de a