Urmele de picioare reprezintã o categorie importantã de urme create inevitabil

la locul faptei. Cu toate acestea, ele sunt descoperite sau folosite în cercetarea de
identificare relativ mai rar, considerându-se cã au mai puţine posibilitãţi de
individualizare, datoritã numãrului relativ redus de elemente caracteristice cu
excepţia celor specifice crestelor papilare de pe talpa piciorului.
Urmele de picior pot fi clasificate in raport cu natura obiectului creator ca:
-urme de picior descălțat(urmele plantei piciorului)
-urme de picior semi-încălțat(cele încălțate în șosete sau ciorapi)
-urme de picior încălțat(urme de încălțăminte)
Ele pot fi urme adîncite sau de supafață și urme vizibile sau latent.
Urmele plantei piciorului, respectiv formate de piciorul descãlţat, sunt cele
mai valoroase pentru individualizare, întrucât amprenta plantarã, cu caracteristicile
sale papilare proprii, precum şi cu particularitãţile morfofiziologice, poate servi la
o identificare certã a individului, echivalentã cu identificarea bazatã pe amprente
digitale. . Impresiunile plantare, sau mai bine zis, desenul papilar plantar poate
avea din punct de vedere dactiloscopic, aceeaşi importanţã ca şi impresiunile
digitale sau palmare.
Desenul papilar al impresiunilor plantare, poate fi divizat şi studiat în patru
regiuni distincte:
1. Regiunea cãlcâiului este partea posterioarã a tãlpii, corespunzãtoare osului
calcaneu. Aceastã regiune prezintã un desen papilar aproape omogen, în sensul cã
pe aceastã regiune nu vom întâlni desene papilare complicate, ci numai o serie de
creste papilare orizontale caracterizate prin numeroase bifurcaţii, întreruperi,
puncte etc.
2. Regiunea tarsianã. Desenul papilar al regiunii tarsiene corespunzãtor din punct de
vedere anatomic tarsului, nu rãmâne în impresiune decât spre partea lui externã,
aceasta datoritã structurii anatomice a acestei regiuni. Regiunea tarsianã este
cuprinsã între regiunea metatarsianã şi cãlcâi, respectiv de-a lungul cavitãţii tãlpii
piciorului
3. Regiunea metatarsianã este cuprinsã între regiunea metatarso-falangianã şi o linie
imaginarã, perpendicularã pe axul longitudinal al plantei, care trece prin articulaţia
tarsului şi metatarsului. Desenul papilar al acestei regiuni prezintã o importanţã
deosebitã, atât prin varietatea desenelor din punct de vedere papilar, cât şi prin
aceea cã aceastã regiune poate face obiectul celor mai frecevente descoperiri prin
dactiloscopie, referitor la urmele papilare plantare. Aceastã regiune rãmâne cel mai
adeseori în urmele de la locul faptei şi prezintã desenul papilar cel mai caracteristic
pentru comparaţia desenelor papilare.
4. Regiunea metatarso-falangianã este cuprinsã între vârful degetelor şi o linie
imaginarã, perpendicularã pe axul longitudinal al plantei. Desenul papilar al
acestei regiuni are aceeaşi importanţã ca şi desenul papilar al regiunii metatarsiene,
la care se mai adaugã desenul papilar al falagelor, care poate avea o importanţã
deosebitã pentru cazul când acest desen a rãmas în toatã claritatea lui. De fapt în
urmele papilare plantare, desenul papilar al falangetelor nu are totdeauna claritate,
iar regiunea de bazã în care desenul papilar rãmâne totdeauna clar, este regiunea
metatarsianã pânã la falangele degetelor.Pentru desenul papilar plantar nu s-a
simţit nevoia creãrii unei clasificãri şi aceasta pentru singurul motiv cã urmele
papilare plantare rãmân la locul faptei numai în cazuri excepţionale.
Urmele de picior semi-încălțat reproduce forma generală a plantei piciorului,a
regiunilor sale și a țesuturilor.Pot servi la determinări de grup și chiar la
identificare, dacă prezintă elemente de individualizare.
Urmele de picior încălțat urmele lăsate de piciorul încălțat sunt des întîlnite
în practica cercetării criminalistice și se află la locul faptei fie la izolate fie sub
aspectul cărării de urme.În funcție de plasticitatea obiectului primitor aceste urme
sunt de suprafață și de adîncime.
Acest tip de urme se clasifică în:
-urme de suprafață(se crează pe obiecte de consistență mare, mai dure decît
încălțămintea sau piciorul desculț.Cînd pe încălțăminte sau pe piciorul desculț se
află subtanțe stăine(noroi,praf,vopsea,singe etc)se formează urme de stratificare
,iar daca pe suprafața obiectului primitor sunt substanțe stăine in stare pulverulentă
sau vîscoasă(ex:cum ar fi praf in calitate mica,ulei sau sopsea proaspătă)prin
aderarea acestor substanțe la talpă se formează urmele de destratificare.)
-urme de adîncime( aceste urme pot reflecta unele caracteristici utile
identificării,ele se pot forma în terenuri argiloase, noroi vâscos, nisip umed,
zãpadã.)
Calitatea urmei depinde atît de modul de călcare cît și de proprietățile
plastic ale obiectului primitor,mai ales în cazul urmelor de adîncimi.La urmele de
suprafață și de statificare prezintă interes natura substanței aderente și gradul de
uzare a tălpii.
Urmele de picior în mersul obișnuit al omului ,în pas grăbit sau cînd fuge
,au un process propriu de formare,în care se disting 3 faze.
1.Prima fază începe în momentul atingerii călcîiului cu obiectul primitor și const în
împingerea acestuia in față și în jos și se termină cind piciorul trece în poziție
perpendicular pe suprafața lui.
2.Se realizează prin apăsarea piciorului asupra obiectului primitor sub un unghi
drept cînd întregul corp se sprijină pe un singur picior,moment ce marchează
imprimarea pe sol a trăsăturilor tălpii
3.această fază începe din momentul cînd piciorul trece de la poziția sa
perpendicular față de obiectu primitor la cea oblică,cînd impinge în spate și în jos
cu vîrful degetelor masa obiectului primitor și se termină prin ridicarea piciorului
în vederea realizării pasului următor.
Acest proces de formare al urmelor piciorului este propriu atât la urmele de
adâncime, cât şi la cele de suprafaţã, dar fazele sale se disting doar în urmele de
adâncime. La cãlcâi se remarcã o uşoarã alunecare în faţã, urma propriu-zisã este
mai scurtã decât lungimea tãlpii şi arcada mai curbatã, iar la vârful degetelor se
observã o slabã alunecare, de împingere a solului în spate. Datoritã procesului de
formare, urmele de adâncime, în funcţie de plasticitatea obiectului primitor, sunt cu
atât mai scurte cu cât viteza de mişcare a fost mai mare.
Căratea de pasi
La locul faptei pot exista mai multe urme care indică drumul infractorului.Prima
operațiune constă în trierea urmelor pentru a stabili dacă în acel loc au călcat mai
multe persoane.Cărarea de pași include :
-direcția de mișcare:dată pe axa longitudinală adică linia dreaptă care trece printer
urmele lăsate de piciorul drept și piciorul sting;
-linia mersului:o linie frîntă care unește părțile din spate ale fiecărei urme
,unghiurile formate sunt mai mici sau mai mari in raport cu dimensunea piciorului
-lungimea pasului:dinstanța dintre 2 urme consecutive ale piciorului drept și
sting,măsurată la partea din spate sau din față a urmelor.
-lățimea pasului:distanța cuprinsă între partea exterioară ori interioare a urmei
piciorului sting sau drept .Analizînd mărimea pasului se pot trage anumite
concluzii:o persoană care duce o greutate sau o persoană în vîrstă are tendința de a
mări lățimea pasului;o persoană care aleargă micșorează lățimea pasului;prin
educație o persoană de sex feminine merg avînd o lățime foarte mica a pasului.
-unghiul de mers:format de axa longitudinală a tălpii cu axa direcției de mers,ea
diferă de la o persoană la alta și este mai mic la femei și la copii,de asemenea și la
bătrîni în comparative cu bărbații psul poate fi mai mic.
Cărarea de pași mai poate oferi informații cu privire la:nr.de
persoane,greutatea,înălțimea,sexul,vîrsta,defecte anatomice,viteza mersului și
modalitatea deplasării(lent,rapid,săritură etc)
Fixarea urmelor
Criminallistica recomanda fixarea urmelor de picior astfel:
1.prin decriere in process verbal
-se precizează zona in care se află
-proprietățile suportului
-descrierea urmelor in mod amănunțit cu toate detaliile stabilite prin măsurări
-la urmele de încălțăminte se precizează dacă sunt de adîncime sau de suprafață
-la urmele create de piciorul descălțat se precizează dacă se disting caracteristicile
desenului papilar ,urmele degetelor,aspectul genereal al tălpii,cu acordare
pronunțată sau platfus
-elementele cărării de urme
2.prin fotografiere
Urmele de picior se fotografiază în ansamblu și se fixează pozițiile ce le au unele
față de altele ,raporturile în care se află cu obiectul de apropiere.
Aparatul fotografic se așează pe stativ cu obiectivul orientat perpendicular pe
urmă,la o înălțime adecvată cu lumina naturală sau dacă nu este posibil cu lumina
becurilor mate.
Urmează fotografieerea de detaliu a fiecărei urme aparatul fotografic avînd
obiectivul perpendicular pe urmă,cu iluminare lateral sau din spatele aparatului.
Fotografierea la scară:se așează alături și parallel de urmă o riglă gradate în
centimetri.
3.prin mulare a urmelor la adincimi
Mularea se poate face cu parafină, ceară sau rașină prin trasarea pestea suprafața
urmei a unui stat subțire de parafină sau ceară topită,după care se pubverizează cu
pudră de talc.De asemenea mularea se mai poate face și din ghips dentar cu
apă,într-o capsulă de cauciuc,amestecîndu-se pînă ce pasta ajunge la gradul de
fluidizare necesar,după care se toarcă cu lingura în urmă,la o temperature a aerului
de 20-30 °C.Uscarea compete a ghipsului se face timp de 2-3 zile.
4.prin copier cu pelicula adeziva a urmelor de suprafață-negativul obținut prin
fotografierea urmei de pe pelicula adezivă va fi așezat în aparatul de mărit ,pentru
obținerea imaginii positive,emulsă spre sursa de lumină.
5 ridicarea prin decuparrea suportului(de ex:călcarea pe hîrtie)
6.prin transferal electrostatic-deasupra urmei se aplică o folie din vinilin sau
poliester,luminată pe o parte cu un strat de metal bun conducător de electicitate.
Sub obiectul purtător de urme se plasează o placă din metal care este conectată ca
și filmul la o sursă de înaltă tensiune.La trecerea curentului electric se produce o
încălcare static a filmului care atrage și fixează particule de murdărie sau reziduuri
ce conturează urma de picior.