Prostia

- o analiză sistemică -

Autor: Preot dr. ing. Dumitru GRIGORE

Fizician, psiholog, cercetător asociat la Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare și Inovare
"Titu Maiorescu", Universitatea București

Rezumat
Lucrarea prezintă o abordare originală a prostiei din perspectivă sistemică, prin
identificarea mecanismelor psihologice care conduc într-un final la exprimarea unor
atitudini prostești, pe termen relativ scurt, dar și la forme avansate de imbecilitate umană
vinovată. Sunt de asemenea trecute în revistă analize ale unor autori preocupați de-a lungul
timpului de formele agravate ale prostiei și de paradoxurile pe care aceasta le generează și
le poate întreține în societatea umană.

Cuvinte cheie: prostie, imbecilitate, lege, paradox, inteligență, deșteptăciune, înțelepciune.

1. Introducere

Deși dicționarele o tratează, într-o primă abordare, ca fiind ”starea celui lipsit de
inteligență sau de învățătură”, prostia are rădăcini ascunse, se așează în structuri sociale
dintre cele mai diverse, luând forme de manifestare impredictibile atunci când nu se cunosc
mecanismele ei subtile, putând astfel genera uneori situații de aparentă normalitate, însă
devastatoare pe termen lung.

Prostia omenească circulă ca un flagel, traversând deopotrivă spații și niveluri

culturale, sisteme și denominațiuni religioase, profesii și preocupări, medii universitare,
academice sau guvernamentale, probând cu prisosință, în acest ultim caz că, din neatenție,
ea poate fi investită chiar prin vot public.

Fără a avea pretenția exhaustivității, studiul de față propune o viziune de profunzime

în mecanismele psihologice ale prostiei, oferind publicului un minim de instrumente
cognitive cu ajutorul cărora prostia să poată fi interceptată acolo unde s-a infiripat și persistă,
dar șă și poată fi îndepărtată din zona deciziilor de importanță socială majoră.

2. Generalități

Despre prostie s-au scris și s-au spus multe de-a lungul timpului, uneori sugerând
autocenzura extremă: ”E mai bine să taci și să fii luat de prost decât să vorbești și să
confirmi că ești”, Abraham Lincoln (1809-1865), alteori debordând de franchețe ironică:
”Doar două lucruri sunt infinite, universul și prostia umană, însă nu sunt sigur despre
primul”, Albert Einstein (1879-1955).
Alte câteva exemple de exprimări aforismatice în legătură cu prostia, fără a urmări o
cronologie anume, găsim la autorul celebrelor fabule, La Fontaine (1611-1695) – ”Nimeni nu
este atât de inteligent încât să poată convinge un prost că e prost”, la Anatole France (1844-
1924) – ”Chiar și atunci când e susținută de cincizeci de oameni, o prostie tot prostie
rămâne” sau la Albert Camus (1913-1960) – ”Prostia are talentul de a fi insistentă”.
Inconfundabilului Grigore Moisil (1906-1973) i se atribuie remarca - ”Legile țării nu
interzic nimănui să fie imbecil”, iar lui Petre Țuțea (1902-1991) aceea că ”Proștii au o sculă
care le ține loc de inteligență – șiretenia”.
În fine, dar nu în ultimul rând, de la Mark Twain (1835-1910) ne rămâne remarca
genială pe care o putem verifica pe exemple nenumărate, mai ales astăzi: ”Dreptul la prostie
este protejat de constituție. Aceasta este garanția desfășurării libere a personalității”.
O definiție spontană și plină de substanță dată prostiei vom găsi la marele duhovnic al
Sâmbetei de Sus, Arhim. Teofil Părăian (1929-2009) care fiind întrebat de către un tânăr dacă
prostia este un păcat, îi răspunde: ”Ba, dragul meu, prostia îi un mare năcaz!”.
Dicționarele, așa după cum am amintit masi sus, tratează prostia ca fiind ” 1. stare a
celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare,
vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de
importanță; fleac; absurditate, inepție. – Prost + suf. -ie.” - sursa: DEX '09 (2009); ignoranță,
incultură, modestie, nepricepere, neștiință, simplicitate, simplitate - sursa: Sinonime (2002).

În limba engleză prostia (stupidity) este asociată latinescului „stupere” care înseamnă
stupefiere (ex. mirare, uimire, uluire etc.) , toate ”într-o lentoare până la încremenire”, cum ar
spune Andrei Pleșu. Tot de la Andrei Pleșu care ține în 2015 chiar o conferință despre prostie
în Aula Magna a Universității "Ovidius" din Constanța putem înțelege că prostia poate fi
înțeleasă prin mai multe sensuri, anume pauper – referitor la persoană: precar, nenorocit,
ticăloșit, sărac, plebeu, rândaș etc. sau sensul de degradare - nătâng, netot, tont, nerod,
neghiob, nătărău, tăntălău, tâmpit, obtuz, zăpăcit etc. În mod izolat: idiot, imbecil (tratate ca
aspecte clinice).
Tot în accepțiunea sugerată de A. Pleșu, prostia face referire la calitatea proastă (când
este vorba despre lucruri): stofă proastă, hârtie proastă, hrană proastă etc. Sensul de
inadecvare s-ar referi la: glumă proastă, prost gust, alegere proastă etc. De asemenea sunt
amintite și expresiile curente:
- se uită ca prostul (referitor la inerția privirii fără consecințe...);
- râde ca prostul (referitor la inadecvarea râsului în context);
- vorbește ca prostul (referitor la inadecvarea unei păreri) etc.
A. Pleșu vorbește chiar de o cromatică a prostiei (e prost ca noaptea!), de o percepție
sonoră a prostiei (e prost de bubuie!), sau atenționează asupra utilității pozitivării sensului:
-te prostești (cu nuanță de drăgălășenie);
-e prostuț... (ornamentică tandră...);
-sunt prost de bun (mărturisire autoironică, pentru ca ceilalți să ne înțeleagă sigur
bunătatea nemărginită...)
Alte ”virtuți” ale prostiei: ”Prostul Știe! E sigur! N-are dubii! Dacă ești atent, îți
explică, caz în care, dacă nu înțelegi, ești prost!...Prostul nu poate fi contrazis! Are convingeri
de beton!.. Prostul e sfătos, are soluții! De regulă începe cu: ...stai să-ți explic!.... Prostul
este în general foarte serios, e solemn, e statuar, inflexibil, mineral!.. Prostul e militant! De
pildă prin acel political correctness, omul este tratat ca o vietate bolândă. Trebuie să înveți să
fii de acord cu ceea ce nu ești de acord!...” (Andrei Pleșu). În fine, vreo patru tipuri de prostie
omenească identifică autorul tratatului ”Despre îngeri”, astfel încât putem distinge la sugestia
sa, prostul solemn, ”care ocupă jilţul cu o mină acră, se dă boier, se dă luceafăr, se dă fată
mare.…prostul vesel, meşter în replici zglobii, reclamă conspiraţii duşmănoase şi
„interpretări” nedrepte atunci când face boacăne…prostul volubil…- foarte util în dezbaterile
televizate… prostul harnic şi mămos…, ubicuu, mereu ofensiv, treaz, la datorie…”.

2
 Un dialog despre prostie întreținut într-o emisiune televizată, între Andrei Pleșu și
Gabriel Liiceanu, pare să pornească de la paradoxul lui Socrate (469 -399 i.Hr.): „Știu că nu
știu nimic și nici măcar asta nu știu!", metaforă a relativizării oricărui înțeles, manieră
specifică dealtfel filosofilor de a se sustrage din eventuala bănuială că ar fi candidați la o
formă de înțelegere prostească. Cei care își propun o astfel de problematizare pot formula
chiar un corolar la paradoxul lui Socrate, anume: Când îți arogi o știință, poți luneca pe
panta prostiei. Probabil chiar protagoniștii amintiți și-au asumat acest posibil corolar, fapt
care-l va determina pe G. Liiceanu să afirme: ”Când vorbești despre prostie se presupune că
te situezi în afara ei – tocmai aceasta este o formă de mare prostie!”…loc și rol asumat în acel
dialog în care A. Pleșu ne asigură că: ”Prostia este o condiție obișnuită a umanității, toți
suntem proști din când în când - spunem prostii, facem prostii, ne purtăm prostește, votăm
prostește...” recunoscând că ”exhibarea inteligenței este o formă de prostie”, iar interlocutorul
său va avansa sintagma: ”Prostia ca încremenire în proiect: asumarea unei opțiuni fără a o
mai supune vreodată unei critici.” (G. Liiceanu), referindu-se probabil la doctrinele,
prejudecățile și ideologiile totalitariste.

Ca arc peste timp, cu valoare anticipativă indiscutabilă, a oricărei abordări televizate

sau nu în tema legată de prostie, rămâne remarca: ”Prostul cel mai prost este prostul alterat
de filosofie” Lucian Blaga (1895-1961).

Întrebarea legitimă atunci când vine vorba despre prostie ar fi însă aceasta: este
prostia absența inteligenței? Răspunsuri clare în acest sens vom găsi, în cele mai diverse
forme de enunț: ”Oamenii inteligenți ating cote de prostie pe măsura inteligenței lor”
(Alexandru Paleologu); ”Prostia este o suferință nedureroasă a inteligenței” (Emil Cioran);
”Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența. Inteligența are limitele ei, prostia nu”
(Umberto Eco).
Cel care va da însă un verdict îngrijorător asupra relației dintre inteligență și prostie
va fi Matthijs van Boxsel, autor al The Encyclopedia of Stupidity. Verdictul său arată că:
”Nimeni nu e atât de inteligent încât să-și dea seama cât de prost este!”, verdict ce ar naște
chiar un implacabil paradox al prostiei: Cu cât ești mai prost, cu atât te crezi mai deștept!

3. Abordări ale prostiei

Abordarea Von Moltke1 – prostia și lenea

O ingenioasă clasificare a subordonaților săi, în funcție de prostie și lene va face

Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891), care va evalua fiecare militar din
subordine în funcție de două criterii: atitudinea față de muncă pe axa hărnicie-lene, respectiv
gradul de inteligență pe axa inteligență-prostie.

1 Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891), Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace

3
 Figura 1. Experimentul Von Moltke

În Figura 1 este reprezentat experimentul lui Von Moltke care va trage următoarele
concluzii în analiza celor patru cadrane rezultate:
Categoria A: nu creează probleme. Proștii leneși erau inofensivi, pe seama lor nu
existau așteptări prea mari, erau deci, asimilabili;
Categoria B: Inteligenții harnici erau obsedați de micromanagement, pierzându-se în
mărunțișuri, epuizându-se în inițiative fără importanță, dovedindu-se a fi lideri de slabă
calitate;
Categoria C: Cea mai periculoasă categorie s-a dovedit a fi cea a proștilor harnici.
Aceștia puteau avea inițiative prostești pe care tindeau să le ducă la bun sfarșit cu foarte mult
zel, motiv pentru care trebuiau să fie supravegheați. Necesitând astfel, resurse umane
suplimentare, această categorie a fost îndepărtată;
Categoria D: Inteligenții leneși s-au dovedit a fi cei mai potriviți pentru cele mai înalte
funcții de comandă. Aceștia erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și
suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.

Abordarea psihologică

O încercare de a trata prostia din perspectivă psihologică o face Daniel David2. Acesta
consideră că prostia se referă la capacitatea scăzută de a realiza concordanţa între scopurile pe
care ni le propunem şi mijloacele (intelectuale) de atingere a lor; aşadar, ea apare la
interacţiunea dintre scopuri şi mijloacele de atingere a lor. În acest sens acesta propune chiar
o formulă a prostiei și a inteligenței:
P(prostia) = S(scopuri) ∩ M(mijloace)

2 Daniel David (n. 23 noiembrie 1972, Satu-Mare); profesor la UBB, Cluj-Napoca

4
vorbind de asemenea despre patru categorii umane în raport cu prostia (1-prezenţa sau exces;
0-deficit sau absenţă):
• Profilul: 1-0 - Prost cu pretenţii/autentic: are/îşi propune scopuri variate (adesea ca
urmare a presiunii şi modelelor sociale şi educaţionale), dar nu are mijloacele
intelectuale adecvate realizării lor;
• Profilul: 0-1 - Prost simpatic/ignorant: nu îşi propune/nu are scopuri adecvate sau
variate, dar ar avea mijloacele intelectuale necesare realizării lor;
• Profilul: 1-1 - Inteligent activ: are/îşi propune scopuri variate şi are mijloacele
necesare atingerii lor;
• Profilul: 0-0 - Inteligent pasiv sau Prost adaptat; doar dacă îi mobilizezi în sarcini poţi
să-i diferenţiezi.

Jean-Baptiste Poquelin (1622-1673) alias Moliere spunea cu referire la această

situaţie că ”un învăţat (inteligent) care tace nu se deosebeşte de un prost care nu spune
niciun cuvânt”.

În perspectiva elucidării caracterizării prostiei, Daniel David propune analiza

tipologiilor umane după categoriile stabilite în baza acumulării de cunoștințe: prost,
inteligent, novice, deștept. Prostia/inteligența sunt evaluabile prin capacitatea de: a ne
organiza mintal pentru a rezolva probleme şi/sau a descoperi probleme; a învăţa rapid şi
eficient cunoştinţe noi; Categoria deștept/ novice se referă la cunoștințele acumulate.
Din analiză rezultă:
- inteligenți nu foarte deștepți (fără un volum mare de cunoștințe);
- „proşti deştepţi/experţi” (adică oameni cărora nu le prea funcţionează mintea
rapid şi eficient, dar au un volum mare de cunoştinţe, obţinute prin muncă şi efort, care,
punctual şi contextual, pot fi utilizate cu succes, ca expertiză, adesea rigidă, inflexibilă! ) 3

Introducând un criteriu de stabilitate, D. David arată că prostia ca stare, poate fi

definită printr-o serie de aspecte, numite şi ispite ale prostiei (ex. Perkins, 2002):
impulsivitate, neglijenţă, procrastinare (amânare), ambivalenţă, automatism (habit), excese,
experienţa (veteran), tentaţii etc. aspecte ce confirmă că predispoziția omului spre prostie,
prostia poate fi corijată!
În ceea ce privește prostia ca trăsătură (stabilă, nemodificabilă), D. David îi
consolează la acest capitol pe proști, asigurându-i că ”fericirea nu depinde de inteligență!” 4
Concluzia lui D. David este aceea că ”Fiecare trebuie încurajat să facă ceea ce poate
face, fără să i se dea iluzii dincolo de zona proximei lui dezvoltări.” Problema care apare aici:
- cine are abilitarea să facă asemenea încurajări?
- cine are judecata ultimă în ceea ce privește dezvoltarea potențialului unei persoane?
Ca să fie și mai bine înțeles, psihologul Daniel David ne propune o autoidentificare
între
”HOMO SAPIENS” și ”HOMO STUPIDUS”, spunând: ”Aşadar, dacă eşti mai aproape de
„sapiens” asumă-ţi un cod moral şi un rol activ în societate, şi nu uita că inamicul progresului
şi în final al fericirii tale şi a altora asemeni ţie este prostul (mai ales prostia ca trăsătură)....”;
”Dacă eşti mai aproape de „stupidus” încearcă măcar să ai bun simţ şi foloseşte pastile
psihologice.”

3 A nu se înțelege că orice expert e prost. Moliere spunea cu referire la această categorie că un prost învăţat este mai prost ca unul neînvăţat.
4 Desigur, nu ține cont de proștii inteligenți!

5
 Din nou apare aici problema măsurii în care singuri ne putem evalua, propunerea
aceasta devenind inoperantă în virtutea criteriul lui Matthijs van Boxsel care susține că
”Nimeni nu e atât de inteligent încât să-și dea seama cât de prost este!”, situație în care este
posibil ca pe măsură ce devii tot mai prost să te crezi tot mai deștept! (n.n.)

Abordarea Cipolla - legile imbecilității umane

Deosebit de convins de pericolul pe care îl reprezintă prostia pentru umanitate, Carlo

M. Cipolla (1922-2000) elaborează un studiu în care tratează cu multă aplecare și enunță
legile fundamentale ale imbecilității umane. Cipolla consideră proștii ca fiind ”un grup
neorganizat, neconsfințit, care nu are nici conducător, nici reguli, dar care reușește să opereze
în deplină armonie, fiind mai influent decât Mafia, complexul militar-industrial sau
comunismul...una dintre cele mai puternice și întunecate forțe ce împiedică fericirea și
progresul omenirii.... ”.
Prima lege fundamentală a imbecilității umane:
”Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de
toată lumea.”

A doua lege fundamentală a imbecilității umane:

”Probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice altă
însușire a respectivei persoane.”
Datorită acestei legi, afirmă mai departe Cipolla, ”Natura reușește să mențină constant
procentul σ de imbecili indiferent de mărimea grupului în cauză!”. În sensul acestei legități,
o consecință dusă în extremis conchide că: ”σ % dintre laureații Premiului Nobel sunt
imbecili!”

În perspectiva enunțării celei de-a treia legi a imbecilității umane, Cipolla

categorisește după două axe, respectiv cea a individului și cea a grupului, pe criteriul
pierdere/câștig, întreaga populație. Astfel vor putea fi urmărite patru cadrane asociate
neajutoraților – cei care pierd, dar aduc avantaje celorlalți, inteligenților-cei care câștigă dar
aduc și celorlalți câștig, răufăcătorilor – cei care câștigă provocând celorlalți pierderi și
imbecililor – cei care pierd, provocând și celorlalți pierderi (Figura 2).

A treia lege fundamentală a imbecilității umane – Regula de Aur:

”Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi altora, fără a câștiga nimic în
schimb, uneori suferind chiar el pierderi de pe urma acțiunilor sale.”

6
 Figura 2. Categoriile lui Cipolla

O analiză de profunzime a imbecililor, dar și a răufăcătorilor va naște alte categorii

deosebit de importante în deductibilitatea raționamentului lui Cipolla asupra celor patru
categorii. (Figura 3).

Figura 3. Categoriile subsidiare imbecililor și răufăcătorilor

Astfel, în funcție de pierderea sau câștigul individual sau de grup pe care le determină
prin acțiunile lor, există răufăcători inteligenți, cei care își vor procura câștiguri individuale
mai mari decât pierderile cauzate celorlalți și răufăcători imbecili5, cei care provoacă pagube
enorme celorlalți pentru a-și procura câștiguri neînsemnate, după cum există imbecili, aceia
care provoacă pierderi mari celorlalți, provocând de asemenea anumite pierderi personale, dar
și categoria super-imbecililor, a acelora care provoacă pierderi relativ mici grupului, însă

5 Exemplu de răufăcători imbecili: Conducătorii militari care cauzează distrugeri substanțiale și un număr mare de victime doar pentru a
obține o promovare.

7
inregistrează în plan personal pierderi enorme. Mai sunt încă două categorii care pot fi
descrise în aceeași logică, anume neajutorații imbecili – cei care pierd mai mult în plan
individual în raport cu cîștigul grupului și în fine, neajutorații inteligenți care aduc un caștig
mult mai mare grupului decât propria pierdere.

În perspectiva enunțării ultimelor două legi ale imbecilității, Cipolla ne avertizează:

”Într-un sistem democratic, votul universal este principalul instrument de menținere a
imbecililor printre cei influenți!”

A patra lege fundamentală a imbecilității umane:

”Non-imbecilii vor uita mereu că, indiferent de moment, loc sau circumstanțe, a avea
de-a face cu imbecilii se va dovedi o mare greșeală!”

A cincea lege fundamentală a imbecilității umane:

”Imbecilul este cea mai periculoasă tipologie de persoană!”

Figura 4. Tendințele la nivel social, după Cipolla

Concluzia asupra tendințelor determinate în plan social de imbecilitatea umană poate

fi întrezărită în Figura 4, anume aceste comportamente se vor grupa în sensul alcătuirii celor
două tendințe: bunăstare socială, sub acțiunea ponderată corespunzător a inteligenților, a
răufăcătorilor inteligenți (răul asimilabil) și a neajutoraților inteligenți și degradarea socială
sub acțiunea ponderată corespunzător a răufăcătorilor imbecili, a imbecililor și a super-
imbecililor.

4. Abordarea sistemică

Viziunea sistemică asupra prostiei aduce în dezbatere:

• poziționarea individului în raport cu realitatea;

8
 • identificarea prostiei prin feedback social;

Poziționarea individului în raport cu realitatea

Abordarea sistemică a prostiei din perspectiva poziționării îndividului în raport cu

realitatea necesită extinderea studiului asupra aspectelor care țin de nivelul de conștiință,
respectiv de conștiința morală6, iar individul trebuie privit prin prisma calităților sale profund
umane: înțelepciunea, smerenia, demnitatea, ascultarea, simțul ridicolului, respectul, simțul
rușinii, recunoștința, blândețea, sinceritatea, înfrânarea, generozitatea, bunătatea, iertarea,
compasiunea, loialitatea, conștiinciozitatea, mărinimia, încrederea, onestitatea,
discernământul, răbdarea etc.
Toate aceste calități vor avea o directă legătură cu prostia, prin opusul lor putându-se
identifica formele diverse manifeste ale acesteia: mărginirea spirituală, aroganța, înjosirea,
încăpățânarea, căderea în ridicol, disprețul, nerușinarea, nerecunoștința, mânia, ipocrizia,
extravaganța, zgârcenia, răutatea, respingerea, indiferența, infidelitatea, inconsecvența,
egoismul, suspiciunea, înșelătoria, obtuzitatea, nervozitatea etc.
Într-un demers anterior7 am prezentat modelul psihofiziologic asociat unei viziuni
spirituale (Figura 5), extrăgând în esență psihofiziologia spiritualității ontice (Figura 6).

Figura 5. Modelul psihofiziologic

6 Conștiința morală: este acțiunea de cenzură valorică, orientată către viitor, a "intențiilor" si "acțiunilor" noastre pe care le proiectează, le
determină si le evaluează; dimensiune a constiinței umane având funcție de cenzură a actelor noastre puse sub semnul valorilor morale;
facultatea de a emite o judecată asupra valorii morale a acțiunilor umane; vocea sufletului, după cum pasiunile sunt vocea trupului;
"instinctul" sufletului; răspunde la întrebarea "ce fac?"; constiința psihologică răspunde la întrebarea "ce sunt?"(C. Enăchescu).
7 https://www.academia.edu/35598104/Normalitate_si_patologie_spirituala

9
 Figura 6. Psihofiziologia spiritualității ontice

Psihofiziologia spiritualității ontice se constituie și se dezvoltă în baza însușirilor

autonome ale personalității umane; se dobândește prin educație și cultură; se asumă prin
cultivarea simțului estetic; se manifestă prin inspirație și creativitate în literatură, muzică, artă
etc.

Figura 7. Mecanismele psiho-emoționale ale conștiinței înalte

În Figura 7 sunt prezentate schematic mecanismele psiho-emoționale ale conștiinței.

Astfel, conștiința de sine atinge un nivel înalt constituind un spațiu de conștiință; sunt

10
necesare procese cognitive și de analiză valorică; comportamentul manifestat poartă amprenta
educației și culturii spirituale, fiind guvernat de către o conștiință de nivel înalt;

Figura 8. Mecanismele psiho-emoționale ale conștiinței precare

În cel de-al doilea caz, prezentat în Figura 8, oferta educațională este probabil
inadecvată; sistemul de valori este îndoielnic; analiza valorică este alterată prin false modele,
mimetism social și experimentarea unor emoții gregare; lipsește cu desăvârșire educația
spiritual-morală; conștiința de sine rămâne la un prag limitat; prostia se manifestă vizibil în
aspectele comportamentale;

Vom aduce aici în consecință, următoarele condiderații:

Considerația 1: Limitarea conștiinței duce la afectarea severă a capacităților spirituale, deci

la patologie spirituală.

Considerația 2: Prostia este o extensie a patologiei spirituale.

Considerația 3: În această extensie, prostia se manifestă ca imposibilitate de a constitui un

spațiu de conștiință.

Considerația 4: Prostia, ca extensie a patologiei spirituale, nu trebuie încadrată în patologia

clinică;

Considerația 5: Prostia, ca extensie a patologiei spirituale poate fi identificată cu precădere

la persoane sănătoase clinic cu preocupări intelectuale declarate sau fără asemenea
preocupări;
Considerația 6 – relația prostiei cu sacrul: Acolo unde prostia proliferează, sacrul se retrage;
Prostia desacralizează; (De aceea prostul nu are nimic sfânt pe lume.)

Prostia desacralizează spațiul spiritual ontic prin:

11
 - alterarea simțului estetic;
- agresarea bunului simț prin creații subculturale;
- promovarea la nivel de artă, a kitsch-ului;
- pervertirea emoționalității estetice;
- impostură, asumarea unei false erudiții etc.

Identificarea prin feedback social

Abordarea sistemică a prostiei necesită feedback-ul social, anume când știm că avem
sau nu avem de-a face cu un prost? Indiciile unei asemenea stări de conștiință precară pot fi
intuite în baza realității că din perspectiva gravității și corijării ei, prostia este de două feluri:
• prostia scuzabilă
• prostia vinovată

Prostia scuzabilă:
- se manifestă preponderent pe germeni de inadecvare conjuncturală a aspectelor de
viață; din acest motiv, toți putem avea uneori atitudini și comportamente prostești;
- este categoria de prostie care poate fi declanșată de către ispitele amintite mai sus în
abordarea psihologică;
- presupune adeseori pierderea simțului ridicolului, înjosirea, suspiciunea, obtuzitatea,
nervozitatea etc.;
- poate fi corijată prin metacogniție (atenție asupra propriului nivel intelectual).
- este graduală – dacă ar putea fi scalată (Figura 9), ar prezenta o porțiune de scală în
care prostia doar se anunță că se va instala, cealaltă porțiune reprezentând prostia
instalată (”lucrătoare”) – de aici și speranța că ne putem reveni.

Figura 9. Simularea unei posibile scalări a operaționalității prostiei

Prostia vinovată (prostia răutății umane):

- este prostia vanității, ipocriziei și vicleniei, prostia nerușinării și nerecunoștinței,
prostia înșelătoriei, trădării și imposturii;
- în toate cazurile este caracterizată de mărginire spirituală;
- este cu precădere prostia omului inteligent lipsit de ințelepciune;
- nu se poate corija;
- în fiecare caz exhibă, este stridentă, zgomotoasă, insinuantă, insistentă,
demonstrativă, se etalează, ține cu tot dinadinsul să nu treacă neobservată, din acest
motiv poate fi identificată ușor și supusă oprobiului public pentru a i se îngrădi
accesul la deciziile sociale majore.

12
 5. Concluzii

Deși în abordările filosofice ale prostiei prezentate aici se poate remarca doar modul
ironic (care se vrea inteligent) de a vorbi despre prostie, al persoanelor citate, o abordare
filosofică a prostiei necesită:
- înțelegerea sensurilor, adecvărilor și inadecvărilor existențiale;
- o viziune gererală asupra condiției umane;
- stabilirea de categorii, semioze și semnificanți, conotații, denotații, implicații și
subtilități etc.
Pe de altă parte abordarea psihologică a prostiei necesită:
- înțelegerea mecanismelor gândirii;
- înțelegerea aspectelor caracteriale umane;
- înțelegrea pattern-urilor cognitive, emoționale și comportamentale și a modului lor de
integrare axiologică.
Este de asemenea de așteptat ca o abordare psihologică să includă aspecte inferențiale
ale sistemului de valori în identificarea și caracterizarea prostiei.
În ceea ce privește abordarea sistemică, aceasta poate releva aspectele profunde ale
mecanismelor și proceselor ce au loc la nivelul conștiinței, locul și rolul educației, modelelor
de viață, a sistemului de valori asumat la nivel de comportament, împotriva prostiei putându-
se lupta numai prin educație și cultură, prin creșterea nivelului de conștiință. În acest sens,
oferind copiilor și tinerilor educație și modele moral-spirituale autentice am putea spera că
vom putea scăpa lumea de proști.

6. Bibliografie

1. Cannone Belinda, ”Triumful prostiei – mic tratat despre prostia inteligenței”, Editura Nemira & Co,
București, 2008
2. Cipolla M. Carlo, ”Legile fundamentale ale imbecilității umane”, Editura Humanitas, București, 2014
3. David Daniel, ”Despre Prostie. Omul între Homo Sapiens şi Homo Stupidus”,
https://danieldavidubb.wordpress.com/2011/01/29/despre-prostie-omul-intre-homos-sapiens-si-homo-
stupidus/#respond
4. Liiceanu Gabriel, ”50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu - Despre prostie” ,
https://www.youtube.com/watch?v=9d6K_m3fDo0
5. Livraghi Giancarlo, ” The Power of Stupidity”, Monti & Ambrosini , 2009
6. Matthijs van Boxsel, ”The Encyclopedia of Stupidity”, https://www.amazon.com/Encyclopedia-
Stupidity-Matthijs-van-Boxsel/dp/1861892314
7. Musil Robert, ”Despre prostie”, Editura ALL, Bucuresti, 2013
8. Pavelcu, V. ”Elogiul prostiei. Psihologie aplicată la viaţa cotidiană”. Polirom. Iaşi, 1999
9. Pleșu Andrei, ”Conferinta despre prostie” - Aula Magna a Universitatii "Ovidius”,
https://www.youtube.com/watch?v=FAbNhfCwLhk
10. Widawer Mark, ”The Triumph of the Stupid” , http://mmc.trafficswarm.com/
http://cuvintecelebre.ro/subiecte/prostie/
http://evz.ro
http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/premiile-darwinpentru-prostie-extrema-90-castigatori-
barbati-1_548aea51448e03c0fdafeecd/index.html
http://epochtimes-romania.com/news/andrei-plesu-identifica-4-tipuri-de-prosti-prostia-e-un-virus-
periculos---254051
https://www.academia.edu/35598104/Normalitate_si_patologie_spirituala

13