Funcţiile mass media

Că oamenii au o permanentă nevoie de informare a devenit astăzi un truism. Toată

lumea vrea să ştie cum va face Adrian Năstase să elimine corupţia, cine e în spatele afacerii
“Armagedon”, ce va face Iordănescu pentru a ne califica la Campionatul European de Fotbal
din 2004, chiar şi de ce a murit personajul principal din serialul de la ora 17:30, se vor împăca
cei de la “Iartă-mă”. Nevoia aceasta de informare îşi are originea în nevoia oamenilor de a se
integra în societate, de a controla, oarecum, ceea ce se petrece în jurul lor, de a dezvolta relaţii
cu cei din jur. Astfel cozile mai mici sau mai mari de la chioşcurile de ziare, televizoarele ce
merg continuu ar putea explica acestă “foame” de informaţie. “În sociologia comunicării de
masă există o explicaţie… dată efectelor comunicării, în sensul dezvoltării unei argumentaţii
în filiaţie funcţionalistă. Aceasta este susţinută de tradiţia “utilizării şi gratificaţiilor”, care
consideră că nevoile izvorâte din contextul social şi dispoziţiile psihologice individuale
determină în mare sau modelează atât utilizările mass-media, cât şi răspunsul la conţinutul
mediatic.”1 Din acest unghi alegerea informaţiei de către un individ este dată deaşteptarea sa
de a primi sprijin în rezolvarea propriilor probleme. De exemplu nevoia identificării cu
cineva, persoană publică, de obicei, face ca atenţia acordată mijloacelor de comunicare în
masă să ia forma conformismului şi adoptării unor tipare comportamentale. Lucrul acesta e
mai vizibil la copii şi la adolescenţi, dar nu este de neglijat nici în cazul adulţilor şi este uşor
de depistat prin faptul că cel în cauză adoptă o modă, un stil de viaţă, o idee. Un alt exemplu
este cel ce priveşte nevoia de securitate şi linişte. Acest exempul în întâlnim în cazul
persoanelor aflate într-o situaţie de izolare, de conflict. Nevoia oamenilor de a comunica de a
putea deveni ei la rândul lor informatori, deci în centrul atenţiei, de a fi lider de opinie duce la
o altă abordare a mass-media.. Nevoile şi aşteptările oamenilor îi fac să simtă nevoia de
comunicare, de informare. Şi nimeni nu mai poate nega faptul că presa este una dintre cele
mai importante surse de informare, dacă nu chiar cea mai importantă. Iar această întâietate I-o
confera faptul că este accesibilă tuturor. Ziare, radio, televiziune, internet, toate stau astăzi în
slujba celor interesaţi de ceea ce se întâmplă în propria “ogradă” sau la alţii.
Fiind atât de prezentă în viaţa oamenilor, ea a adus o serie de schimbări şi-a lăsat
amprenta în diferite situaţii. Influenţa ei asupra vieţii sociale a determinat modificări în
acţiunile indivizilor şi a grupurilor.

1
Denis, McQuail, Comunicarea,ed.Institutul European, Iaşi, 1999, pag.160
 Având în vedere toate aceste interacţiuni între media şi societate, jurnaliştii, oamenii
politici, psihologii, sociologii au încercat să determine care e locul pe care mass media îl
ocupă în viaţa socială, care sunt legăturile ce se stabilesc între mass-media şi diferite grupuri
sau persoane, ce natură au aceste legături şi care este influenţa lor în procesele de
transformare socială, economică, politică şi culturală. Şi pentru că presa răspunde unor
aşteptări specifice, pentru că ea satisface, sau poate nu, nevoile indivizilor, s-a afirmat , într-
un sens mai general, că ea îşi asumă anumite funcţii.Toate acestea au fost traduse prin
sintagma “funcţiile mass-media”.
Pentru a putea găsi o explicaţie a cuvântului “funcţie” trebuie să avem în vedere fapte
diferite. Funcţia unui element al realităţii sociale (în cazul de faţă a presei) reprezintă în
primul rând finalitatea acestui element, motivul său, ceea ce îi certifică existenţa, misiunea sa.
Astfel având în vedere funcţiile televisiunii putem spune că acestea sunt de a : educa, a
informa, de a distrage. Întrebările care conduc la descoperirea funcţiilor sunt de trei feluri:
“pentru cine există elementul social respectiv ?”, “la ce foloseşte ?” şi “ cum a apărut ?”.
Presa poate fi utilizată nu numai ca un mod de a compensa relaţiile sociale inexistente sau
incomplete, dar şi ca mod de a întări relaţiile sociale care deja există, cum ,de asemenea, poate
fi văzută ca efort susţinut de a menţine un contact cu ceilalţi.
Aşa cum am mai spus mass- media asigură răspunsul unor nevoi bine definite, ca cele
enunţate anterior, ele oferă publicului satisfacţii, insatisfacţii, în funcţie de modul în care
găsesc răspuns la cerinţele acestuia.
Înainte de a se ajunge la schemele mai complexe ale lui Wright, ale lui Balle, în ceea
ce priveşte funcţiile mass-media, au existat două tentative de delimitare a acestor funcţii ale
presei. Balle îi numeşte pe Jean Stoetzel şi Edgar Morin precursori ai acestui domeniu. În
1951 sociologul Jean Stoetzel enumeră pentru prima dată funcţiile presei din punctul de
vedere al “informaţiei” şi împarte funcţiile în două categorii: funcţii oficiale şi funcţii ascunse.
Astfel el vede presa ca un instrument de “ unire” socială. Ea favorizează inserţia individului
în grupul său oferindu-I instrumentele – iată care este în acest caz funcţia oficială “
împrăştierea informaţiilor” - , dar funcţionează şi ca ghid al vieţii sociale prin informaţiile pe
care le oferă, de agendă. “ nu numai din cauza dorinţei de a fi informat publicul ascultă atât de
des ştiri. Pentru că aceste emisiuni nu evită să se repete. Dar ascultătorii vor să păstreze în
permanenţă contactul cu mediul social de care aparţin. Confuz, ei simt nevoia de a certifica
astfel interesul pe care-l au”.2 Pe lângă această funcţie el mai distinge funcţia de recreere,
lectura presei ,radioul şi cinematograful sunt activităţi de recreere, şi funcţia catharctică a
presei – reacţia de eliberare provocată unui individ prin apelul făcut la o emoţie stăpânită sau
2
Charles R. Wright, Médias et sociétée, Francis Balle, pag. 564
la un conflict nerezolvat care îi perturba viaţa psihică. Cititorul poate să trăiască, prin
“împrumut”, o viaţă care îi este refuzată în societate, în mod obişnuit.
Cel de-al doilea precursor este Edgar Morin. În cartea sa Spiritul timpului el urmează
traiectoria stabilită de Stoetzel cel care se ocupă în primul rând de funcţia psihoterapeutică a
presei. ŞI Morin vede în presă posibilitatea individului de a se identifica şi de a se proiecta, de
a reuşi să facă prin personaje ceea ce el însuşi nu poate.
Cel care a reuşit însă o abordare şi o distincţie complexă a funcţiilor mass-media a fost
Charles R. Wright. În revista “ Public Opinion Quaterlz” el a enumerat avantajele pe care
teoria funcţionalistă le-ar aduce studiului empiric al comunicării de masă. Această nouă
perspectivă poate canaliza cercetările în jurul unor probleme principale, ca de exemplu: la
nivelul cel mai abstract, presa ca proces social sau ca subsistem în sistemul social, presa în
relaţie cu utilizările ei şi cu satisfacţiile pe care le oferă, studiul funcţionării oricărui tip de
organizare a comunicării de masă şi înfăţişarea exactă a condiţiei presei în ansamblul de
comunicări de bază. Această ultimă perspectivă se referă la schimbările pe care presa le aduce
în cadrul comunicării sociale. Însă pentru a face un inventar propriu-zis al funcţiilor presei,
Wright a luat în considerare dubla distincţie făcută de Robert K. Merton. Acesta propune o
distincţie între consecinţele unei instituţii sau activităţi sociale şi motivele oficiale care au
justificat-o, din aceasta rezultând: funcţii manifestate,ce desemnează ceea ce se doreşte, şi
funcţii latente, ce desemnează ceea ce realmente s-a obţinut. Cea de-a doua distincţie apare
între caracterul pozitiv şi cel negativ al instituţiei şi activităţii sociale. În urma acestor
distincţii şi pe baza anumitor combinări Charles R. Wright ajunge la următoarele rezultate,
traduse în funcţii ale presei şi influenţa sau acţiunea lor:
 de supraveghere sau de informare;
 transmisia culturală;
 distracţia.
Principalele orientări ale cercetării funcţionaliste se bazează pe: înfăţişarea utilizării
mass-media ca mijloace de evaziune,pe funcţiile ziarelor şi a treia orientare reprezentată de
Jean Cazeneuve, studiul funcţiilor mass-media nu la nivelul individului izolat, ci la scara
întregii societăţi. Din această perspectivă rolul presei este de a transforma realul în spectacol.
Francis Balle, cel care a studiat în Médias et sociétés apariţia şi dezvoltarea studiului
funcţiilor mass-media, este adeptul următoarei diferenţieri în ceea ce priveşte funcţiile pe
care presa le îndeplineşte:
 de inserţie socială
 de recereere
  de purificare sufletească
In cartea sa Introducere în sistemul mass-media, Mihai Coman face asemeni lui
Francis Balle o cercetare cronologică a apariţiei şi dezvoltării funcţiilor presei. El prezintă
astfel rezultatele studiilor unor sociologi cu privire la funcţiile presei. Printre acestea sunt
rezultatele studiului lui Leo Thayer, Malcom Wiley, Michael Real şi Denis McQuial.
Sociolog american Leo Thayler a identificat 7 funcţii ale mass-media:
 de socializare
 de identitate
 de mitologizare
 de compensare
 de informare
 de divertisment
 de educaţie
Malcom Wiley a făcut distincţia între cinci astfel de funcţii :
 de a furniza informaţii
 de a analiza aceste informaţii
 de a da un cadru general de referinţă pentru cunoaştere
 de a distra
 de a difuza o cunoaştere enciclopedică.
Michael Real susţine că presa are următoarele atribuţii: ajută indivizii să se orienteze
în activităţiile lor zilnice, facilitează relaxarea şi evaziunea, permite întărirea identităţii
personale, asigură perpetuarea moştenirii culturale, oferă formule comune,uzuale de gândire şi
exprimare, defineşte o sumă de categorii de interpretare a lumii, furnizează compensaţii
pentru frustrări, contribuie la realizarea coeziunii sociale, facilitează implantarea noului în
societate, validează simbolurile şi miturile unei culturi precum şi multe altele.
Denis McQuial stabileşte două mari familii de funcţii care au în vedere societatea în
ansamblul ei şi individul în sine. “ Mass media comunică nu numai indivizilor, ci şi
grupurilor, instituţiilor, societăţilor în ansamblu, transmit mesaje de la o societate la alta.”
Cele două categorii sunt:
a) de informare, de corelare (socializare), de asigurare a continuităţii, de
divertisment şi de mobilizare;
b) de informare, de evaziune, de eliberare de tensiune şi anxietate, de securiteate
şi protecţie, de companie, de stabilire a identităţii personale, de integrare în societate
 şi de divertisment ( de obicei persoanele cu spirit gregar sunt cele care folosesc mass-
media în acest scop şi sunt mai deschise anumitor tipuri de influenţă mediatică).
“ Încercând să stabilească un cadru general sau o taxonomie a utilizărilor comunicării
de masă de către public (a “interacţiunilor” mass-media – public), McQuail et al. au sugerat
patru tipuri principale de relaţii cu conţinutul mediatic, raportate la divertisment, relaţii
personale, identitate personală şi supraveghere, sau menţinere a unei perspective generale
asupra ambientului imediat.”3
Mihai Coman el însuşi s-a dedicat studiului funcţiilor mass-media. Pentru definirea
sintagmei de funcţie a mass-media el susţine că trebuie avute în vedere mai multe aspecte.
“Relaţia dintre mass-media şi societate se poate pune în termeni de consecinţe globale
(funcţiile presei), de influenţe precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuite unor
sisteme (rolurile presei). În limbajul uzual şi chiar în unele lucrări de specialitate, termenul
“funcţie” cumulează frecvent cele trei posibilităţi enumerate mai sus.”4 Astfel că termenul de
funcţie poate să înglobeze noţiunile de: scop, cerinţă sau aşteptare. Luând exemplul “funcţiei
de informare a presei” Mihai Coman afirmă că aceasta se poate analiza ca:
- funcţie – publicul este informat ca urmare a activităţii presei;
- rol – presa are rolul de a informa publicul;
- efect – presa influenţează gândirea şi comportamentul publicului prin
informaţiile pe care le distribuie.
Potrivit lui, ansamblul fenomenelor apărute în procesul satisfacerii unor nevoi poartă
numele de funcţii. La rândul său Mihai Coman distinge următoarele funcţii ale presei:
 funcţia de informare, tradusă prin nevoia indivizilor şi grupurilor de a controla mediul.
Această funcţie răspunde nevoii indivizilor de a supraveghea lumea înconjurătoare, iar
informaţia nu trebuie să aibă o utilitate imediată. Mesajele presei nu prezintă numai ce s-a
întâmplat, ci şi ceea ce s-ar putea întâmpla.
 funcţia de interpretare, care se referă la sintetizarea informaţiilor apărute într-o ştire şi a
semnificaţiilor atribuite lor. “Oamenii simt nevoia ca lumea ce îi înconjoară să fie
prezentată în chip ordonat şi coerent, încărcată cu un anume sens şi ordonată după o
anume ierarhie , astfel încât, pornind de la aceste clasificări şI interpretări, să poată lua
mai uşor deciziile inerente existenţei de zi cu zi.”5
 funcţia de legătură, ce susţine că prin consumarea produselor mass-media, milioane de
oameni se regăsesc legaţi prin nenumărate fire nevăzute. Datorită presei oamenii

3
Denis, McQuail, Comunicarea, ed. Institutul european, pag.197
4
Mihai, Coman, Introducere în sistemul mass-media,ed. Polirom,Iaşi, 1999, pag. 70
5
Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, ed. Polirom, Iaşi, 1999, pag.77
 descoperă că împărtăşesc aceleaşi valori, că se pot mobiliza pentru aceleaşi scopuri,, într-
un cuvânt, că fac parte sau că pot face parte dintr-o comunitate umană de dimensiuni
infinit mai complexe decât acelea ale comunităţii în care îşi trăiesc viaţa de zi cu zi.
 funcţia de culturalizare, care spune că o dată cu apariţia şi creşterea ponderii mass-media,
o mare parte a activităţilor de transmitere a valorilor şi modelelor culturale, de formare a
gândirii şi a comportamentului au fost preluate de mesajele presei. Mihai Coman spunea
că mass-media se află într-o poziţie bivalentă deoarece pe de o parte numeroasele modele
de comportament pe care le oferă sunt solicitate să exercite o acţiune educativă neutră, iar
pe de cealaltă parte, ele sunt preferate pentru resursele lor persuasive, pentru puterea lor
de a influenţa comportamentul indivizilor din grupuri cu diferite interese.
 funcţia de divertisment, care se traduce prin produsele cu care mass-media răspunde
nevoii oamenilor de relaxare, de odihnă, de evadare din grijile cotidiene.Datorită stresului
zilnic, datorită creşterii nevoii oamenilor de a se destinde, dar şi datorită creşterii rolului
publicităţii presa a devenit instituţia care vinde divertismentul la costurile cele mai reduse,
această în raport cu cinematograful , teatrul, turismul, artă sau orice alte mijloace de
relaxare şi divertisment. Oricine face un studiu cât de mic va putea observa că numărul
abonaţilor la reţelele de televiziune prin cablu au crescut ,iar , în schimb, numărul celor
care călătoresc, merg la teatru a scăzut.
Un alt teoretician al funcţiilor mass-media este Doru Pop. El susţine că în urma
teoriilor: autoritaristă, a presei libere, a responsabilităţii sociale, cea comunistă, a dezvoltării
în societăţile înapoiate şi cea a participării democratice rezultă următoarele funcţii ale mass-
media:
 funcţia informativă;
 funcţia corelativă;
 funcţia continuativă;
 funcţia de divertisment şi amuzament;
 funcţia mobilizatoare.
Indiferent de clasificările care au fost enunţate, indiferent de numărul funcţiilor care au
fost descoperite,indiferent de denumirile care au fost alese pentru a le desemna, presa
influenţează în mod variat publicul. Toate aceste influenţe pe care ea le are asupra noastră,
voluntar sau involuntar, I-au adus o serie de “responsabilităţi”, de funcţii. De la informare, la
educare, la divertisment sau la integrare în societate, toate I-au intrat de-a lungul timpului în
atribuţii. Unele dintre ele sunt vizibile şi necontroversate, aşa cum este cea de informare,
altele sunt mai puţin vizibile şi drept urmare mai controversate, ca de exemplu cea de educare.