Student : Geana Antoanela Maria

Specializare : Terapie ocupationala , sem II

Tema referat : Adaptarea organismului la

expunerea la micogravitatie

Adaptarea organismului la adaptarea la

microgravitatie

Microgravitatia , definitie :

Gravitația este o forță de atracție, care este mereu

prezentă între două obiecte care au masă. Avem
nevoie însă de obiecte mari, cum ar fi planetele
sau sateliții acestora, pentru a realiza că gravitaţia
acţionează într-adevăr. Mişcarea accelerată a unui
obiect având masă spre centrul Pământului este
descrisă, de obicei, prin intermediul acceleraţiei
gravitaționale, notată “g”, care are valoarea
standard de 9,81 m/s2. Forţa de atracţie
gravitaţională scade pe măsură ce distanța dintre
obiecte crește. Pentru a scăpa însă complet de
atracţia gravitaţională ar trebui să fim la o distan ță
infinită față de orice obiect cu masa . Putem însă
crea un mediu în care să nu simţim efectele
gravitației. De obicei un astfel de mediu este
descris prin „microgravitaţie” sau „acceleraţie
gravitaţională zero”, tocmai pentru că obiectele
acolo par a nu avea greutate.

Microgravitaţia este folosită, de asemenea, pentru

a elucida enigma modului de formare a planetelor.
Se ştie că materialul predominant în regiunile în
care se formează planetele este reprezentat de
mici boabe de praf și gheață. Cum se unesc
acestea pentru a forma o planetă? Cum se ajunge
de la nişte particule de ordinul milimetrilor la
obiecte de ordinul kilometrilor. Deocamdată nu se
ştie.

Pentru a elucida această enigmă, cercetătorii au

conceput experimente care sunt însă dificil de
efectuat pe Pământ, deoarece particulele
implicate în aceste experimente sunt fragile și
lente, iar boabele de praf se rup sau, pur și simplu,
se lovesc de sol din cauza gravitației terestre. Prin
urmare, cercetătorii intenţionează să efectueze
cât mai multe experimente de acest gen în condiţii
de microgravitaţie, care sunt induse în urma unui
zbor parabolic.

Microgravitaţia este unul din factorii de mediu

aerospaţial care poate afecta sănătatea
astronauţilor. Astfel, ca şi expunerea la radiaţie şi
stres emoţional / fizic,studiul efectului
microgravitaţiei prezintă atât un interes practic
cât şi fundamental, în special cu scopul evaluării
mecanismului de acţiune a acesteia asupra
sistemului imunitar.

Deşi datele obţinute la animalele de laborator pot

să nu coincidă cu cele la subiecţii umani, precum
şi valorile parametrilor imunologici, şi nu numai,
pot să difere la animalele în experiment cu factori
simulaţi de mediu aerospaţial de cele obţinute în
spaţiul extraterestru, rezultatele experimentale
prezintă un interes deosebit din punct de vedere al
evaluării mecanismului şi efectului diferitor factori
specifici, precum şi pentru selecţia piloţilor pentru
zborurile aerospaţiale, îndeosebi a celor de 17

lungă durată. La fel prezintă un interes deosebit

mecanismele intersistemice ale organismului viu
afectate, care sunt în concordanţă şi legătură
strânsă cu sistemul imunitar (sistemul endocrin şi
corticosteroizii, stresul oxidativ, metabolismul

hidroelectrolitic) şi care la fel pot fi afectate de

factorii aerospaţiali, precum şi metodele de
corecţie sau modulare a modificărilor
fiziopatologice – proceselor implicate în reacţiile
organismului animal sau uman la factorii specifici
de mediu aerospaţial.

Conform rezultatelor studiului lui Taylor (1993)

sistemul imunitar este alterat indeosebi în
perioada microgravitaţiei.
La astronauţii întorşi pe Pământ, sau observat
diferite deviaţii (redistribuţii) ale celulelor
sangvine: scăderea numărului de limfocite în ciuda
creşterii numărului total de leucocite, creşterii
numărului de limfocite B şi CD4+, şi scăderea
numărului de celule limfocitare T CD8+ (Meehan şi
colab.,1987; 1992). Este absolut sigur că celulele
limfocitare T CD4+ sunt afectate în perioada
activităţii în spaţiul cosmic (Cogoli, 1980; Gmünder
şi colab., 1990). În perioada experimentului
Spacelab 1 din anul 1983 a fost constatată o

depresie semnificativă a procesului de activare

mitogenică a celulelor imunocompetente. Mai
târziu, s-a constatat că după zborurile spaţiale, la
astronauţi are loc supresia activării celulelor
limfocitare T – transformarea în blasti la contactul

cu mitogenul in vitro (Gmunder şi Cogoli, 1995;

Konstantinova şi Fuchs,1991), proliferarea
limfocitară fiind considerabil mai mică la
persoanele umane după activitatea în spaţiu în
condiţiile de microgravitaţie (Gmünder şi colab.,
1990 ; Davis şi colab., 1996).

Studiile efectuate indică un efect extrem de

supresiv al microgravitaţiei asupra sistemului
imunitar, indus atât la nivel celular cât şi umoral.
Mediul aerospaţial, în special microgravitaţia, prin
stresul fizic creat asupra organismului animal sau
uman,produce diferite modificări patofiziologice
asupra unor sisteme şi metabolisme. Aceste
modificări, de pildă în cadrul sistemului imunitar,
sunt clasificate ca foarte importante în studierea
mecanismului de adaptare la condiţiile specifice şi
noi de spaţiu şi în elaborarea metodologiei de
adaptare a organismului viu la aceste condiţii de
mediu (Gmünder şi colab., 1988).

Microgravitatia si cancerul

Cancerul este o boala in care celulele incep sa se

divida necontrolat, sa se raspandeasca in anumite
parti ale corpului si sa le preia. Celulele
canceroase fac acest lucru reunindu-se pentru a
forma o tumora solida in corp. Apoi, aceasta creste
pana cand celulele sunt semnalate sa invadeze
tesuturile sanatoase – cum ar fi inima, plamanii,
creierul, ficatul, pancreasul etc. Oamenii de stiinta
cred ca lipsa fortei gravitationale asupra celulelor
poate influenta modul in care acestea comunica
intre ele si le face incapabile sa se uneasca.

Procesul prin care creste si se raspandeste

cancerul pare sa indice ca exista un mijloc prin
care celulele sunt capabile sa se identifice
reciproc si sa graviteze impreuna pentru a forma o
tumora. Singurul mod in care celulele canceroase
s-ar putea identifica reciproc este prin forte
mecanice. Se considera ca acele forte au evoluat
pentru a lucra intr-un mediu in care exista
gravitatie .Microgravitatia afecteaza diferit diferite
celule din corp. Cu toate acestea, mecanismele
acestor efecte nu sunt intelese complet. Daca
modificarile proceselor fiziologice sau biochimice
nu revin la normalitate chiar si dupa intoarcerea
din spatiu pe Pamant, asta poate duce la diverse
modificari morfologice in timpul vietii. De exemplu,
microgravitatia se pare ca ar putea suprima
activitatea celulelor imune, ceea ce creste in sine
riscul de dezvoltare a cancerului. Este putin
cunoscut modul in care lipsa gravitatiei afecteaza
evenimentele celulare si moleculare care
determina raspunsurile fiziologice si biologice.

Microgravitatia si moartea celulara programata

De aproximativ doua decenii, cercetatorii

cerceteaza modul in care celulele se dezvolta in
grupuri de celule tridimensionale – asa-numitele
sferoide – la microgravitatie. Proprietatile lor sunt
mult mai asemanatoare cu cele ale tumorilor din
corpul uman decat cu ale culturilor celulare care
pot fi cultivate doar in laborator in 2D.

Aceste sferoide sunt folosite in cautarea

biomoleculelor de care se poate lega o substanta
activa. Sferoidele contin multe proteine diferite
care declanseaza moartea celulara programata,
printre altele. In celulele sanatoase, aceasta
comanda biologica asigura moartea celulelor vechi
sau deteriorate. Cu toate acestea, in celulele
tumorale, aceasta moarte celulara importanta nu
mai este eficienta. Celula bolnava traieste si se
divide, iar cancerul se dezvolta.

Bibliografie :

Referinte:

1 ) http://mcijournal.com/article-1-62-en.html

2 ) https://www.nature.com/articles/s41598-018-
32965-3

3 ) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24720362

4 ) https://www.nasa.gov/content/fighting-cancer-
with-microgravity-research/

Chapes SK, Morrison DR, Guikema JA, Lewis ML,

Spooner BS. Cytokine secretion by immune cells in
space. J

Leukoc Biol 1992;52:104

5. Chapes SK, Morrison DR, Guikema JA, Lewis ML,

Spooner BS. Production and action of cytokines in
space. Adv

Space Res 1994;14:5

6. Chouke`r A, Thiel M, Baranov V. Simulated
microgravity, psychic stress, and immune cells in
men: observations

during 120-day 6° HDT. J Appl Physiol.

2001;90:1736

7. Cogoli A, Tschopp A, Fuchs-Bislin P. Cell

sensitivity to gravity. Science 1984; 225:228

8. Cogoli A, Valluchi-Morf M, Mueller M, Briegleb W.

Effect of hypogravity on human lymphocyte
activation. Aviat Space Environ Med 1980;51:29

9. Cogoli A. Gravitational physiology of human

immune cells: a review of in vivo, ex vivo and in
vitro studies. J Gravit Physiol 1996;3:1

10. Cogoli A. The effect of hypogravity and

hypergravity on cells of the immune system. J
Leukoc Biol. 1993 Sep; 54(3):259-68.