Sunteți pe pagina 1din 47

Cuprins

1. Nucsoara - Myristica fragrans


2. Nicotina - Nicotiana tabacum
a) Istoric
b) Structura chimică
c) Biosinteza
d) Proprietăți fizico chimice
e) Toxicocinetica
f) Căi de pătrundere
g) Cotinina
h) Dependența de nicotină
i) Mecanismele dependenței
j) Efectele consumului de tutun asupra sănătății
3. Gyromitra aesculenta
4. Ceaiul – Camellia sinensis (L)
a) Istoria ceaiului
b) Cultivarea si recoltarea ceaiului
c) Prelucrarea frunzelor de ceai
d) Amestecurile și adaosurile
e) Clasificare
f) Principalele tipuri de ceai
g) Efectele asupra sanatatii
h) Prepararea si servirea ceaiului
i) Ceaiul in culturile lumii
5. Cafeaua
a) Importanța economică
b) Producția mondială de cafea
c) Efectele cafelei
6. Cruciferele
a) Indicaţii terapeutice generale
b) Indicatii terapeutice particulare
7. Factori alimentari implicati direct in aparitia tumorilor maligne
a) Substantele cancerigene prezente natural in alimentatie
b) Factori alimentari implicati indirect in aparitia tumorilor
maligne
8. Cei zece ucigasi ai cancerului
9. Bibliografie

Nucșoară

1
Myristica fragrans
Nucșoara este o sămânță mare ca o nucă rotundă, utilizată drept
condiment. Arborele de nucșoară (Myristica fragrans), este veșnic verde și
este originar din sud-estul Asiei și din Australasia. A fost una dintre cele
mai scumpe mirodenii, fiind adusă în Evul mediu în Europa de către
negustorii arabi, apoi olandezi și britanici.

2
Din copacul care produce nucsoara se pot folosi atat fructele, rotunde si
acrisoare, cat si semnitele si coaja care le inveleste, numita macis.
Nucsoarele se recomanda sa fie cumparate intregi si abia apoi macinate,
pentru ca isi pierd aroma puternica si gustul picant-dulce. In cantitate
mare acesti samburi pot fi otravitori, deci se utilizeaza cu moderatie si se
pastreaza feriti de umezeala si lumina.
Din aceasta planta se prepara in Indonezia uleiul de nucsoara, dar si untul
de nucsoara, care poate fi consumat ca si untul de arahide, pe paine.
Principalele tari care exporta nucsoara sunt Indonezia, Malaezia si
Grenada din Insulele Caraibe si este folosita peste tot in lume, in
mancaruri exotice sau la deserturi rafinate.
In bucataria indiana, nucsoara se foloseste la numeroase dulciuri, dar si la
prepararea traditionalului amestec de condimente: garam masala. In India
nucsoarele de pamant sunt uneori... fumate!
In Europa nucsoara se folosete de obicei la preparatele ce contin cartofi,
la marinarea carnii, dar si la supe, sosuri si copturi. La olandezi este
folosita la mancarurile de legume, pe baza de conopida, fasole verde si
varza de Brussel.
In Insulele Caraibe, nucsoara se foloseste ca topping la unele bauturi
celebre ca: Bushwacker, Painkiller si Barbados rum punch.
Nucsoara combate insomnia, stresul, oboseala si durerile reumatice. Acest
condiment consumat cu moderatie scade nivelul colesterolului "rau" si
ajuta digestia.
Insa nucsoara contine si myristicina, o substanta care poate induce
convulsii, palpitatii, ameteli, greata si deshidratare. Are de asemenea si
reputatia unui puternic drog cu efect delirant, comparabil cu ecstasy, insa
consumarea acesteia ca si drog nu este foarte populara datorita gustului
puternic si efectelor adverse: constipatie, panica, greata, puls marit, gura
uscata. Consumul de nucsoara in cantitati moderate in timpul sarcinii nu
duce la avort asa cum se sustinea cu ceva timp in urma, insa este bine de
evitat datorita efectelor pe care le poate avea asupra fatului.
În nucșoară este prezent glucozidul cicazina, a cărui aglicon este metil-
azoxi-metanolul cu acţiune neurotoxică, mutagenă, teratogenă și
cancerigenă intensă. Înainte de consum, partea din plantă care se
consumă se supune unui proces de detoxifiere prin scufundare în apă de
mai multe ori; toxicitatea cicazinei este determinată de acţiunea
glucozidazelor bacteriene din intestin, care eliberează metil-azoxi-
metanolul.
Compusul traversează placenta și trece în lapte; aceasta explică
malformaţiile fetale și toxicitatea asupra noului-născut.
Desi are atat de multe contraindicatii, nucsoara este un condiment
excelent, folosit cu succes de bucatarii internationali.

3
Nicotina - Nicotiana tabacum

Nicotina (alfa 3 piridil-N-metilpirolidina)


Nicotina, principalul constituent din Nicotiana tabacum, face parte din
clasa alcaloizilor pirolidinici. Datorită neurotoxicității sale, a fost utilizată
mai întâi ca insecticid. În prezent, nu are valoare terapeutică, însă se
folosește pentru determinarea tipului de receptor (este agonist al
receptorilor nicotinici).
Istoric
Pare paradoxal, dar nu s-a fumat tutun decât după anul 1500. În
antichitate grecii și romanii se pare că fumau plante aromate cum ar fi
piperul, eucaliptul, menta. Cu toate acestea în mormântul lui Ramses al II-
lea s-au descoperit frunze de tutun, fapt care ridică numeroase întrebări.
Știm sigur că civilizațiile amerindiene, atât din America de Sud, cât și
America de Nord, au fumat, utilizând tutunul în pipe, sau pentru otrăvirea
vârfurilor săgeților (denumindu-l "petum"). Indigenii îl cultivau în
insulele Tobago (Antilele Mici), incașii și aztecii îl fumau zilnic sau la marile
sărbători religioase. Europa îl descoperă odată cu Cristofor Columb care îl
aduce în Spania. Plantele de tutun au fost menționate pentru prima oară
de Fernando Hernandez de Toledo, medicul lui Filip al II. Către mijlocul
secolului XVI-lea este aclimatizat în Portugalia, iar ambasadorul Franței
la Lisabona, Jean Nicot de Villemain trimite circa 1500 de frunze de tutun

4
tocate Catherinei de Medici, descriind tutunul ca fiind capabil să calmeze
migrenele. Treptat tutunul începe să se raspândească în întreaga Europa,
începe să fie consumat în cantități din ce în ce mai mari.
În 1690 agronomul Jean de la Quintinie descoperă proprietățile insecticide
ale tutunului, iar extractul apos de tutun se folosea pentru stropirea
pomilor. În 1735 botanistul Linne folosește pentru prima oară termenul de
nicotină. În 1828 nicotina este izolată de către Posselt și Reinmann,
sinteza sa fiind realizată prima oară de Pictet în 1913.
Structura chimică
Nicotina (alfa 3 piridil-N-metilpirolidina)este un alcaloid pirolidinic extras
din frunzele , speciilor de Nicotiana tabacum, Nicotiana rustica, Nicotiana
americana, frunze care conțin 1-8% principii active. Ea se găsește sub
forma de săruri ale acizilor malic și citric.

Biosinteza
Nicotina provine de la aminoacidul ornitină, prin condensări aldolice, sau
de tip Mannich în prezența enzimelor ce au drept coenzima piridoxal
fosfat.
Proprietăți fizico chimice
Lichid incolor este antrenabil cu vapori de apă (proprietate care folosește
la izolarea sa), cu miros puternic de tutun, levogir, doza letală fiind de
40mg/kg corp.

Conținutul în nicotină a
diferitelor produse
Conținut
Sursa
(mg)

țigaretă 13-32

muc de țigaretă 5-7

țigară de foi 15-40

1 gr tutun prizat 12-16

1 plasture cu
8.3-11
nicotină

1 spray nazal cu
0.5
nicotină

5
Toxicocinetica

Căile de metabolizare ale nicotinei


Căi de pătrundere
Pătrunde în organism pe cale digestivă, respiratorie și cutanată. Pe
măsură ce nicotina intră în organism este rapid distribuită în sânge, de
asemenea poate trece bariera hematoencefalică. Metabolizarea are loc în
ficat (circa 80-90%). Eliminarea are loc mai ales pe cale renală, dar se
poate elimina mai ales prin plămâni, transpirație, lapte, salivă; circa 10-
20% se elimină ca atare, restul sub formă de metaboliți (cotinină, ca atare
sau hidroxilată). Urina acidă accelerează eliminarea, în cazul urinei
alcaline are loc o reabsorbție la nivelul rinichiului. Acționează la nivelul
receptorilor colinergici centrali la numai 7 secunde de la inhalare, se pare
că influențează în mod pozitiv activitatea adrenalinei.

Cotinina
Cotinina este un metabolit al nicotinei poate fi utilizată drept indicator al
expunerii unor persoane datorită faptului că rămâne în sânge mai mult de
24 de ore. În doze mari nicotina este depolarizant al receptorilor nicotinici.

6
În plus determină creșterea nivelului dopaminei la nivelul creierului,
datorită inhibării MAO (monoamin oxidaza) responsabilă de
metabolismul dopaminei. Însă nu se știe sigur dacă această acțiune poate
fi atribuită nicotinei sau altor componenți din fumul de țigară
(hidrocarburile cancerigene). Această acțiune asupra dopaminei este
similară celei produse de cocaină și heroină, un motiv pentru care
persoanele fumează: menținerea unui nivel ridicat de dopamină, care
determină senzația de plăcere. Nicotina și metaboliții săi au fost studiați
pentru tratamentul unor boli cum ar fi: boala Parkinson, maladia
Alzheimer. Cercetările actuale au demonstrat faptul că nicotina singură nu
poate dezvolta cancerul, nu are proprietăți mutagene și determinând
creșterea activitătii acetilcolinei, duce la împiedicarea apopotozei (moarte
programată) prin care organismul iși distruge anumite tipuri de celule,
moarte sau mutante, astfel acestea dezvoltîndu-se in celule cancerigene.
Excitant al sistemului nervos central si periferic, în doze mici inhibând toți
ganglionii simpatici. Induce voma, scade diureza și crește activitatea
motorie intestinală. Asupra sistemului cardiac produce tahicardie,
creșterea presiunii sanguine și determină creșterea glucozei în sînge. Nu
se acumulează în organism datorită faptului că se metabolizează repede
avînd timpul de înjumătățire de circa 2 ore; se folosește pentru a
determina tipul de receptori.
Toxicitate
Este un toxic puternic și cu acțiune rapidă; inițial se mărește activitatea
ganglionară, iar în faza următoare se produce o inhibare a ganglionilor,
când apare acțiunea depresivă și paralizantă. Intoxicațiile pot avea diferite
cauze:
 accidentale (atunci când se folosește pentru dăunători)
 profesionale la persoanele care vin în contact cu soluțiile de nicotină
 intenționate 1850 afacerea Bocarme, prilej cu care toxicologul
belgian Stas pune la bază metoda extracției alcaloizilor din cadavre,
metodă care cu modificările aduse de Otto sio Ogier, este folosită și
astăzi.
Poate da naștere la:
• Intoxicație supraacută – de obicei accidentală, care se produce la
ingerarea accidentală, moartea survine instantaneu, prin convulsii
puternice
• Intoxicația acută care se produce la ingerare. Se manifestă prin:
 tulburări digestive

7
 tulburări nervoase: cefalee, paloare, convulsii cu mișcări
musculare necontrolate, transpirație abundentă, delir asfixie
 tulburări cardiace: puls neregulat, HTA, respirația se
îngreunează, poate surveni moartea prin sincopa cardiacă, sau prin
paralizia mușchilor respiratori și a centrului respirator bulbar.
• Intoxicația cronică este foarte întâlnită în rândul fumătorilor: la
fumătorii începători se observă tulburări nervoase și vasomotorii,
palpitații, tulburări digestive, grețuri, tulburări care pot duce in final la
toxicomanie (nicotinism)
Fumatul suprimă senzația de foame, la fumătorii cronici, 90-98% din
nicotina inhalată este reținută în plămâni și constituie alături de
gudroanele rezultate din ardere, una din cauzele principale de creștere a
cancerului pulmonar.
Organul sau
Tipul bolii
sistemul afectat

cancer pulmonar, cancer laringeal, reducerea


Aparat respirator capacității respiratorii, pneumonie, bronșită
cronică, embolie pulmonară, astm

puls accelerat, aritmie cardiacă, HTA, circulație


Aparat
sanguină proastă, criză cardiacă, angor pectoris,
cardiovascular
arterită, flebite

laringită, faringită, sinuzită, alergii respiratorii,


ORL
cancer esofagian, cancer la gât

Creier și Sistem
embolie cerebrală
nervos

cancerul limbii, cancer gastric, gingivită,


distrugerea enzimelor digestive, hiperaciditate
Sistem digestiv
stomacală, gastrită, ulcer duodenal, ulcer stomacal,
cancer de colon

Sistem excretor cancer renal, cancer vezical, cancer de prostată


Efecte negative de scurtă durată:
 creșterea ritmului cardiac, in medie 20-30bătăi /min
 creșterea tensiunii arteriale
 lezarea mucoaselor buzelor, limbii și cerului gurii.
 îngălbenirea dinților
 iritarea mucoasei naso-faringiene, cu diminuarea sau modificarea
selectivă a mirosului
 iritarea laringelui

8
 iritarea ochilor
Dependența de nicotină
Nicotina produce dependența de 6-8 ori mai mare decît alcoolul, dar la fel
de mare ca și cocaina. 95-100% din fumători sunt dependenți. Nicotina,
indiferent de calea de administrare, pătrunde în organism prin difuziune,
fumul inhalat ajunge în alveolele pulmonare și toți constituenții sunt
absorbiți.80 % din nicotină este distrusă la nivel hepatic, restul de 20 % se
fixează pe receptorii nicotinici prin intermediul cărora exercită efectele
sale multiple. Pentru a măsura dependența de nicotină se utilizează testul
Fagerstrom; testul are avantajul că arată o corelare exactă între
răspunsurile testului și determinările de cotinină plasmatică și urinară.
Mecanismele dependenței
Se disting trei tipuri de dependență de nicotină:
• Dependența comportamentală și socială care se asociază cu
anumite momente ale zilei de lucru: așa numita „țigară la cafea”
• Dependența psihică corespunde nevoii menținerii beneficiilor pe
care le aduce nicotina fumătorului: senzația de plăcere, descărcare,
satisfacție, stimulare intelectuală, stimulare generală.Nicotina este
singurul drog care stimulează funcțiile cognitive pe timp scurt,
fumătorul fiind tentat în mod inconștient a începe o nouă țigară pentru
a regăsi amintirea acelor senzații. Pentru a învinge această
dependență sunt necesare activități compensatorii: mișcarea în aer
liber, exerciții de relaxare, suptul anumitor produse .
• Dependența fizică se instalează numai după cîțiva ani și nu este
sistematică pentru toți fumătorii.Fumătorii cronici fumează în primul
rînd pentru a evita acel sentiment de lipsă, care se manifestă prin
nervozitate, irascibilitate, tulburări ale concentrării.Dependența fizică
este ușor de tratat prin intermediul terapiei de substituție:plasturele cu
nicotină, gumele de mestecat pe baza de nicotină.
Prin combinarea celor 3 tipuri de dependență rezultă trei grupe de
fumători:
• Fumătorul cu dependență pur comportamentală, acest tip de
fumător consumă sub 5 țigări pe zi, stoparea fumatului și reluarea este
fără efort.
• Fumătorul cu dependență comportamentală și psihică care
fumează pentru a regăsi efectele psihoactive ale nicotinei. Consumă în
general 20 sau mai multe țigări pe zi (funcție si de împrejurări)

9
• Fumătorul cu dependență fizică asociata unei dependențe
comportamentale, fumează mai mult de 20 țigări pe zi (consum
constant)
Dependența de nicotină trebuie tratată ca o boală cronică, foarte mulți
pacienți eșuează de la prima tentativă de dezobișnuință, trecând prin
perioade de recădere și de remisie. Pentru a explica dependența de
nicotină trebuie avut în vedere foarte mulți factori: genetici, farmacologici,
psihologici, de mediu. Sevrajul este fenomenul care apare la întreuperea
bruscă a prizei de drog cu toate consecințele care decurg de aici. Nicotina
este un drog care cauzează dependența fizică și simptome neplăcute de
sevraj atunci cînd este abandonată brusc; astfel apar:
 nevoia presantă de a fuma
 anxietate
 iritabilitate, neliniște, enervare
 deprimare sau depresie
 cresterea apetitului
Un procent de 20% dintre fumători doresc să renunțe la fumat, dar nu o
pot face ușor; anumite tratamente antitabagice pot da rezultate la unele
persoane, în timp ce la unele nu. Nu există un medicament care singur să
poată suprima pofta de a fuma, dar există substituenți nicotinici care ajuta
eliminarea fumatului în timpul fazei inițiale de sevraj.
Medicatia antisevragică
Substituenți nicotinici:
• plasturi (sistem transdermic) care este impregnat cu nicotină,
care este cedată cu o anumită viteză, astfel încît să asigure o
concentrație constantă pe parcursul a 24 h.
• guma de mestecat (chewing gum), reduce simptomele de
sevraj și ușurează procesul de întrerupere a fumatului
• spray nazal cu nicotină
• inhalator bucal de nicotină
Substituenți medicamentoși:
• Bupropion (Zyban), un medicament nou folosit pentru
combaterea dependenței de nicotină; acționează la nivelul
neurotransmițătorilor implicați in dependența de nicotină, reduce
semnificativ simptomele datorate sindromului de sevraj.
• Nortriptilina este eficace în întreruperea fumatului; avantajul
este costul cel mai scăzut dintre tratamente

10
• Clonidina, deși cunoscută ca antihipertensiv, s-au constatat
rezultate pozitive la tratarea fumatului. Are dezavantajul reacțiilor
adverse pronunțate.
• Rimonabant este o moleculă nouă, care încă necesită
confirmarea rezultatelor oe grupe mai mari.
• Selegilin, deși utilizat în tratamentul bolii Parkinson, se pare că
reduce nevoia urgentă de fumat.

Bupropion(Zyb
Clonidina
an) Nortriptilină Rimonabant

Selegilina
Alternativa - medicamentele naturiste
• Pycnogenol un produs natural, extras din coaja pinului maritim
(Pinus maritima), cu un conținut bogat în flavonoide, acționează
împotriva radicalilor liberi care accelerează procesul de îmbătrînire cu
favorizarea cancerului, oferă protecție împotriva infarctului de miocard
și accidentului vascular.
• Antitabac Plant este un produs lichid ce conține extracte
de Caladium seguinum și Phytolacca decandra. Extractul de Caladium
seguinum se adresează tulburărilor provocate de fumat, tuse,
migrenele,tulburările oculare, în tim ce extractul de Phytolacca reduce
dorința de fumat.
Efectele consumului de tutun asupra sănătății
Efectele consumului de tutun asupra sănătății sunt semnificative,
depinzând de felul în care tutunul este consumat (fumat, aspirat, sau
mestecat), precum și de cantitățile utilizate. Principalele efecte ale
fumatului de tutun (principala modalitate de consum) sunt mărirea riscului
de cancer la plămâni și de boli cardio-vasculare. Organizația mondială a
sănătății a estimat în 2002 că în țările în curs de dezvoltare, 26% din
decesele bărbaților și 9% din decesele femeilor au la origine fumatul. În
mod similar, în Statele Unite, Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor,
descrie folosirea tutunului drept "cel mai important factor de risc, ce
poate fi prevenit, asupra sănătății locuitorilor țărilor în curs de dezvoltare -
o importantă sursă a morții premature de pe glob."

11
S-a estimat că fumătorii trăiesc mai puțin cu 2,5 până la 10 ani mai puțin
decât nefumătorii. Aproape jumătate dintre bărbații care fumează vor
muri din cauza unei boli cauzată de fumat. Bolile cauzate de tutun omoară
aproximativ 438 000 de mii de oameni anual în Statele Unite ale Americii,
aproximativ 1 205 pe zi, ceea ce o face cea mai importantă cauză a a
morții care poate fi eliminată în Statele Unite. Organizația Mondială a
Sănătății a făcut o declarație publică prin care se afirmă că tutunul va
ucide un miliard de oameni în acest secol.
Riscul cel mai important al consumului de tutun îl prezintă asupra
sistemului cardiovascular, mai precis fumatul este unul dintre cei mai
importanți factori de declanșare a infarctul miocardic (atacul de cord), boli
ale sistemului respirator, precum Bronhopneumonie Obstructivă
Cronică (BPOC) (în engleză: Chronic Obstructive Pulmonary
Disease (COPD)) și emphysema, și cancer, în special cancer la
plămâni sau cancer la laringe sau gură. Înainte de primul război mondial,
cancerul la plămâni era considerată o maladie foarte rară, cu care marea
majoritate a doctorilor nu ar fi ajuns să o întâlnească în întreaga lor
carieră. Odată cu popularizarea fumatului de tutun de după război, a
apărut practic o epidemie de cancer la plămâni.

În prezent, dintre oamenii care au fumat la un moment dat orice formă de


tutun, aproape unul din zece se va îmbolnăvi de cancer la plămâni. Unul
din șase oameni care fumează tutun în mod curent, se va îmbolnăvi de
cancer la plămâni. Pentru comparație, pentru nefumători, doar unul din
75 oameni se va îmbolnăvi de cancer la plămâni.

Apariția impotenței este cu aproape 85 la sută mai mare la fumători decât


la nefumători, fiind o cauză majoră pentru problemele cu erecția. Fumatul
cauzează impotența pentru că duce la îngustarea arterelor sanguine.

12
Gyromitra aesculenta

Pălăria (5-15 cm), goală în interior, de formă neregulată şi, deseori,


împărţită în mai mulţi lobi, are numeroase cute întortocheate care o fac să

13
semene cu un creier. Marginea este aderentă la picior (3-8 cm). Acesta,
gol în interior, este bont, acoperit cu negi şi cu nervuri longitudinale,
destul de îngroşat la bază şi cu suprafaţa flocoasă. Carnea este foarte
fragilă şi apoasă, cu aspect cerat şi cu gust şi miros slabe, dar plăcute.
Coloritul pălăriei poate varia între brun-gălbui şi brunroşcat. Piciorul este,
la început, albicios şi, apoi, capătă nuanţe de roz din ce în ce mai
evidente. Creşte solitară sau în grupuri pe solurile nisipoase, în special
prin pădurile de conifere, la munte. Este o specie de primăvară care apare
din aprilie până în mai, câteodată până în iunie. Poate fi confundată cu
Gyromitra gigas (zbârciogul uriaş), mai deschis la culoare şi la fel de
periculos. În stare crudă, este foarte otrăvitoare, chiar mortală. După
fierbere capătă un gust destul de plăcut, dar trebuie consumată cu cea
mai mare prudenţă, pentru că poate da naştere multor otrăviri grave. Nu
poate fi consumată in feluri de mâncare diferite la aceeaşi masă, pentru
că substanţele toxice pe care le conţine pot avea efecte combinate. Pare
dovedit că toxinele se distrug prin uscare. Pălăriile exemplarelor bătrâne,
totuşi, s-ar putea să conţină, în afară de toxinele obişnuite ale ciupercii, şi
altele datorate alterării, acestea fiind distruse prin fierbere. Simptomele
provocate de otrăvirea cu Gyromitra esculenta sunt: greaţă, vomă şi
diaree, urmate de icter, afecţiuni ale ficatului şi rinichilor şi, în final, chiar
dacă destul de rar, comă şi moarte.
Mono-metil-hidrazina este un produs de hidroliză al giromitrinei, prezentă
în Gyromitra aesculenta, în concentraţie de 1,5 g / kg; în ciupercă au fost
identificate 11 hidrazine, din care 3 prezintă acţiune cancerigenă.
Monometil hidrazina este volatilă și se elimină complet prin fierberea
alimentului timp de 10 minute.

Ceaiul – Camellia sinensis (L)


Ceaiul este o băutură obținută prin infuzarea frunzelor uscate ale
plantei Camellia sinensis (L.). În funcție de gradul de oxidare a frunzelor,
cele patru tipuri principale de ceai sunt: ceaiul alb, ceaiul verde, ceaiul
oolong și ceaiul negru. Compoziția chimică a ceaiului variază în funcție de
recoltă, condiții pedoclimatice și metoda de prelucrare.
Dintre componenți amintim: teina (alcaloid asemănător cu cel care se
găsește in cafea, maté și nucile de cola), tanin și uleiuri volatile.
Producția mondială de ceai este estimată la circa 3,15 milioane de tone
anual.

14
Termenul ceai desemnează și infuziile din alte plante decât Camellia
sinensis, cum ar fi maté (Ilex paraguarensis), lapacho (Tecoma
curialis), rooibos (Aspalathus linearis), condimente, mentă, mușețel, fructe
uscate etc.

Istoria ceaiului
Planta de ceai iși are originile în partea de sud-est a Asiei, în regiunea
formată din nord-estul Indiei, nordul Burmei (Myanmar) și
provincia Yunnan(China). Ceaiul a fost întrebuințat pentru prima oara de
chinezii din provincia Yunnan, folosindu-se atât la prepararea băuturilor
cât și a mâncărurilor.
Ceaiul fiind de mare importanță pentru civilizațiile asiatice, s-au născut
legende despre descoperirea sa.
O legenda populară chineza spune că impăratul Shennong a descoperit
ceaiul în timp ce bea dintr-un bol cu apă fierbinte la umbra unui copac, în
anul 2737 î.Hr. Câteva frunze se scuturară în bolul impăratului, făcând
culoarea apei să se schimbe. Curios din fire, Shennong luă o sorbitură si fu
plăcut surprins de aroma și de proprietățile revigorante ale băuturii.
Altă legendă, din vremea dinastiei Tang, atribuie răspândirea ceaiului
lui Bodhidharma, fondatorul scolii budiste Zen. Acesta, după ce meditase
în fața unui zid timp de nouă ani, s-a intâmplat să adoarmă. Disprețuindu-
se pentru slăbiciunea sa, iși tăie pleoapele și acestea căzură pe pământ
unde prinseră rădăcini, din ele crescând tufe de ceai.
Dovezi materiale ale întrebuințării plantei sunt recipientele cu ceai
descoperite în morminte datând de pe timpul dinastiei Han (206-220), iar
prima atestare documentară aparține unui funcționar chinez despre care
se știe că a murit în anul 273; despre planta de ceai se poate să fi
pomenit și Confucius în scrierile sale cu 600 de ani înainte, însa atestarea
este nesigură. Cert este ca în timpul dinastiei Tang (618-907) băutul
ceaiului devenise popular datorită gustului sau și a calităților sale
medicinale. Ceainăriile atrăgeau artiștii vremii, unul dintre ei, Lu Yu (723-
804) fiind autorul primului tratat despre ceai: Cha Jing (Obiceiurile
ceaiului).
Cam in aceeași perioada (648-749), ceaiul a fost introdus și în Japonia de
către un calugar budist, Gyoki; el a plantat arbuștii în 49 de grădini ale
templelor; în secolul al XIII-lea un preot Zen a creat Ceremonia
ceaiului (Cha-no-yu).

15
Pe la sfârșitul secolului al XVI-lea apar mențiuni rare despre acest obicei și
la europeni, autorii acestora fiind negustorii și misionarii portughezi care
trăiseră în părțile acelea răsăritene. Dar nu portughezii au fost cei care au
făcut primele importuri de ceai în Europa, ci olandezii. Prima ladă cu ceai
care-a fost înregistrată într-un port european a ajuns la Amsterdam în
1606 și pe parcursul secolului a câștigat în popularitate. Ceaiul a devenit o
băutură la modă printre olandezii bogați și din Olanda s-a răspândit și în
alte țari din vestul Europei. La curtea engleză, obiceiul de a bea ceai a fost
introdus la mijlocul secolului al XVII-lea de către
prințesa lusitană Ecaterina de Braganza in urma căsătoriei cu viitorul
rege Carol al II-lea al Angliei. Britanicii au preluat cu entuziasm obiceiul,
fiind și în prezent unii dintre cei mai mari consumatori de ceai.

Cultivarea si recoltarea ceaiului

Plantatie de ceai in Sri


Lanka
Camellia sinensis este o plantă persistentă care crește spontan mai ales în
zonele tropicale și sub-tropicale. Ceaiul se cultivă în urmatoarele țari:
 în
Asia: Bangladesh, China, India, Indonezia, Japonia, Malaezia, Nepal, Sri
Lanka, Taiwan, Vietnam;
 în Africa: Camerun, Mauritius, Kenya, Ruanda, Zimbabwe;
 în America de Sud: Argentina, Brazilia;
 în regiunea Mării Caspice și a Mării Negre: Georgia, Iran, Turcia.
Două varietăți principale ale plantei sunt cultivate: varietatea cu frunze
mici de China (C. sinensis sinensis) și cea cu frunze mari de Assam (C.
sinensis assamica). Planta de ceai necesită un climat tropical și soluri

16
acide, permeabile si bogate in humus. Ceaiul se cultiva in panta, pentru
ca apa de ploaie sa se poata scurge, o prea mare umezeala fiind
daunatoare. Cea mai bună calitate a frunzelor este obținută din culturile
situate la altitudini mai mari de 1500 m, deoarece planta crește mai încet
și capătă o aromă mai bună. Pe plantatii inmultirea se face prin butasi.
Dupa o perioda de stat in pepiniere, noile plante de ceai sunt
transplantate si lasate sa cresca timp de patru ani inainte de prima
recoltare. Dacă asupra plantei nu se efectuează modificări, aceasta va
crește sub forma unui copac, putând atinge și 9 m înălțime, insa cele de
pe plantații sunt menținute la inăltimi mici (de cel mult 1.25 m) pentru a fi
mai ușor de recoltat. O lumina solara indirecta favorizeaza obtinerea unor
frunze cu aroma mai buna, de aceea printre tufele tunse sunt lasati sa
creasca copaci care filtreaza si imprastie razele soarelui. Viata plantei de
ceai nu depaseste de obicei 40-50 de ani, insa exista varietati care pot
atinge si varsta de 100 de ani. Perioadele in care se face culesul depind
de climatul in care se afla cultura de ceai. In China si nordul Indiei
(Darjeeling, Assam) sezonul dureaza din februarie pana in noiembrie; in
Taiwan, de la sfarsitul lunii martie pana la sfarsitul lunii octombrie; in
Japonia, din mai pana in octombrie; in sudul Indiei, Sri Lanka (Ceylon) si
Indonezia culesul se face tot timpul anului, exceptand zonele de mare
altitudine. Recoltarea se face dupa mai multe metode: fie se culeg doar
mugurii apicali, fie se culeg si primele 2-3 frunze in josul tulpinii sau
primele 4-5. Frunzele se culeg impreuna cu partea de tulpina pe care se
afla, pentru a permite varfurilor sa se regenereze. Dupa o perioada de 7-
10 zile, timp in care varfurile plantei se refac, recoltarea se reia. In tarile
asiatice majoritatea culegatorilor sunt femei, iar in Africa printre
culegatori sunt mai mult barbati. Ei poarta in spate cosuri de nuiele in
care arunca frunzele culese. De cateva ori pe zi cosul este descarcat,
recolta stransa de fiecare culegator cantarita si inspectata calitativ;
fiecare este platit in functie de cantitatea de frunze recoltata.

Prelucrarea frunzelor de ceai


Tipurile de ceai se disting după tipul de procesare, toate provenind din
aceeași plantă.
La scurt timp dup ce sunt culese, frunzele de Camellia sinensis încep să se
ofilească și să se oxideze. Clorofila se descompune și taninurile sunt
eliberate, frunzele înnegrindu-se progresiv. Procesul acesta
de oxidare enzimatică este numit în industria ceaiului “fermentație”, deși

17
nu este cu adevărat un fenomen de fermentație, nefiind cauzat de
microorganisme. Următorul pas este oprirea procesului de oxidare (sau a
“fermentării”) prin incălzire, metodă care dezactivează enzima
responsabilă. Fără un control atent al temperaturii și umidității, pe ceai se
pot dezvolta fungi; aceștia cauzează o fermentație adevărată, care
contaminează ceaiul cu substanțe toxice (uneori chiar cancerigene) și cu
mirosuri nedorite, ceaiul devenind impropriu consumului.
Fazele prelucrării frunzelor de ceai sunt:
• Veștejirea (stafidirea sau preuscarea): în timpul acestui proces
frunzele de ceai pierd din umezeală. Frunzele proaspăt culese sunt
asezate într-un strat subțire și lăsate la soare între 18 și 24 de ore
pentru a se deshidrata până ajung de consistența unor mănuși moi de
piele.
• Rularea: scopul rulării este spargerea celulelor frunzei pentru ca
zeama să fie eliberată și supusă procesului de oxidare. Sucul celular
conține taninuri, tein, uleiuri esențiale și alte substanțe.
• Oxidarea (“fermentatia”): frunzele rulate sunt întinse în camere
răcoroase și umede, pe podele pardosite cu piatră sau ciment; aspectul
frunzelor se modifică, substanțele din sucul ce le acoperă începand să
absoarbă oxigenul atmosferic (umezeala aerului din încaperi
favorizează oxidarea). Culoarea devine roșcata iar apoi brună, iar
aromele devin mai puternice și mai plăcute.
• Stoparea oxidării: oxidarea este oprită prin expunerea la
temperaturi suficient de mari ca enzimele responsabile de oxidare să
fie dezactivate. Frunzele sunt întinse în tăvi și expuse aerului fierbinte,
având grijă să nu se pârlescă. Odată cu oprirea oxidării, datorită
temperaturii, o mare parte din apa conținută în celule se evaporă. Pe
suprafața frunzelor rămân substanțele ce dau gustul și parfumul
ceaiului, acestea fiind activate prin infuzare.
• Sortarea: frunzele întregi sunt de obicei separate de cele
fragmentate, acestea din urmă fiind și ele sortate la rândul lor după
dimensiune.
• Modelarea, finisarea, uscarea: frunzele pot fi comprimate în diferite
forme, cum este cazul ceaiurilor pu-erh sau modelate în spirale,
granule etc. Acest procedeu face ca frunzele să se umezească de la
sucul rămas în interior, necesitând apoi înca o uscare, de data aceasta
nemaifiind neapărat nevoie de temperaturi mari; frunzele sunt lăsate la
soare, uscate cu aer cald sau coapte.

18
• Învechirea : ceaiurile de tip pu-erh câstiga în savoare pe măsura ce
devin mai vechi ; pentru atinge forma finală, aceste ceaiuri trebuie sa
fie supuse unui proces de post-fermentație la care participă mai multe
microorganisme. În urma învechirii gustul amar și astringența se
estompează.
Dupa metoda tradiționala, totul se face manual, însa metodele moderne
presupun folosirea mașinilor pentru realizarea fiecărei etape. Deși
procesarea este relativ simplă, fiecare fază trebuie controlată cu atenție
pentru a obține savoarea potrivită.
Ceaiul alb
Mugurii și frunzele foarte tinere, acoperite cu puf alb, trec prin două
etape: tratarea termică pentru oprirea fermentării și deshidratarea.
Frunzele nu sunt lăsate să se veștejească, nu sunt rulate și nici lăsate la
oxidat, păstrându-se cât mai multe dintre caracteristicile inițiale. Pentru
că este produs în cantități mici, prețul său este mare.
Ceaiul verde
Frunzele sunt culese, lăsate la veștejit, apoi sunt tratate uscat (în tigăi,
dupa metoda chinezească) sau la abur fierbinte la maxim 2 zile după
cules pentru împiedicarea oxidării. Frunzele pot fi modelate în formă de
perle, de spirale sau lăsat în stare liberă.

Ceaiul oolong
Dupa ce frunzele sunt culese, lasate la stafidit si rulate, timp de 2-3 zile
(sau mai mult) sunt intinse pentru oxidare. Ceaiul oolong (sau wulong)
este un tip intermediar intre ceaiul verde si cel negru, apropiindu-se ca
proprietati mai mult de unul sau de celalalt in functie de perioada cat a
stat la oxidat.
Ceaiul negru
Frunzele sunt lăsate să se oxideze complet, procesul durând între 2
săptămânani și o lună, după ce au fost parcurse etapele de veștejire și
rulare. Apoi, intervine procesul de stopare a oxidării, de eliminare a
umezelii și sortarea frunzelor în funcție de gradul de fărâmițare.
Ceaiul pu-erh
Frunzele culese manual din copaci de ceai bătrâni și sunt sortate,
îndepărtându-se frunzele rupte, veștede sau oxidate; sunt întinse în
încăperi bine ventilate pentru a se ofili un pic înaintea următoarei etape:
stoparea oxidarii prin prăjirea în tăvi. Acum frunzele sunt rulate fără a le
rupe și întinse la soare pentru a se usca până mai rămâne nu mai multă

19
umezeală decăt este nevoie pentru ca frunzele să nu se sfărâme, apoi
sunt sortate pe 10 categorii/ grade (sau chiar mai multe). Felul în care
este prelucrat de acum înainte îl incadreaza șn tipul sheng sau shu.
Pentru a obține pu-erh de tip sheng (crud), frunzele sunt aburite,
comprimate în forme diverse și depozitate în camere uscate, care permit
o oxidare lentă. O seamă de micro-organisme participă la desăvârșirea
aromelor ceaiului pu-erh.
Ceaiul de tip shu este obținut prin oxidarea forțată a frunzelor: acestea
sunt întinse, stropite cu apă și lăsate să se oxideze câteva zile până la o
lună. Dupa oxidare urmează tratarea cu abur fierbinte și presarea în
forme.
Amestecurile și adaosurile
Majoritatea ceaiurilor comercializate în vest sunt amestecuri. Amestecurile
pot fi făcute cu ceaiuri din aceeasi regiune (cum este ceaiul de Assam)
sau cu ceaiuri din regiuni diferite. Scopul este obținerea unui gust mai
bun, a unui preț mai bun sau din ambele motive, căci varietatea mai
scumpă și cu aromă mai bună poate acoperi calitatea inferioară a
varietăților ieftine. Prin amestecare se poate asigura conservarea aromei
specifice unui sortiment, indiferent de variația recoltelor de ceaiuri pure
folosite. Multe ceaiuri din comerț conțin diverse adaosuri sau sunt
procesate folosind tehnici speciale. Ceaiul are o susceptibiliate mare la
felurite arome, fapt ce constituie atât un dezavantaj (necesitând condiții
deosebite de procesare, transport și depozitare) cât și un avantaj,
permițând realizarea unui număr foarte mare de rețete. Aromarea se face
folosind flori, uleiuri volatile naturale sau arome artificiale.
Clasificare
Sunt mai multe criterii după care se face clasificarea ceaiurilor. Unul
dintre ele este gradul de oxidare ("fermentare") a frunzelor, după care
avem 5 categorii principale:
• Ceai alb: neveștejit și neoxidat;
• Ceai verde: veștejit și neoxidat;
• Ceai oolong: veștejit, ușor zdrobit și parțial oxidat;
• Ceai negru (numit roșu de către chinezi): veștejit, zdrobit și complet
oxidat;
• Ceai Pu-erh: veștejit și parțial sau complet oxidat.
Dupa calitatea frunzelor și gradul de fărâmițare:
Frunze intregi

20
• F.O.P. Flowery Orange Pekoe: ceai din cea mai buna recoltă, compus
din muguri și următoarele două frunze din vârf.
Termenul "Orange” provine de la numele dinastiei olandeze Orania-
Nassau (Orange în limba engleză), iar termenul "pekoe", provenit din
chinezesculpak-ho, denotă perișorii albi de pe mugurii terminali ai plantei.
• O.P. Orange Pekoe: ceai din frunze tinere, strâns rulate; recolta este
de buna calitate, dar ceva mai târzie ca precedenta, în care caz, mulți
muguri deja au crescut și au devenit frunze, ceaiul ajungând să conțină
mai puțini muguri.
• P. Pekoe: recolta este mai puțin rafinată și nu conține muguri;
• S. Souchong: frunzele sunt culese mai din josul tulpinii, sunt mai
mari, mai bătrâne și cu un conținut mai scăzut de teină, iar prin
infuzare dau un lichid mai slab colorat; sunt rulate pe lungime și sunt
folosite mai ales în rețetele de ceaiuri afumate.
Se pot adăuga și următoarele categorii, care indică ceaiuri scumpe, de
cea mai bună calitate, produse de obicei în regiunea indiana Darjeeling:
• G.F.O.P. Golden Flowery Orange Pekoe: ceai cu o abundență mare
de muguri, care în urma oxidării capăta o nuanță aurie (golden in limba
engleză) în comparație cu restul de frunze negre. Abundența de muguri
denotă o culegere atentă, fiind un indicator al calității ceaiului.
• T.G.F.O.P. Tippy Golden Flowery Pekoe
• F.T.G.F.O.P. Fine (Fancy) Tippy Golden Flowery Orange Pekoe
• S.F.T.G.F.O.P. Super Fine (Fancy) Tippy Golden Flowery Orange
Pekoe
Frunze mărunțite
• D. Dust: categoria ce indică cel mai mare grad de mărunțire a
frunzelor; dimensiunile mici ale particulelor de ceai permit obținerea
rapidă a unui ceai tare și intens colorat. În general ceaiurile mărunțite
sunt folosite în amestecuri și ambalate în pliculețe.
• F. Fannings: ceai bine mărunțit, ambalat în pliculețe.
Desi mulți consideră ceaiurile mărunțite ca niște rămașițe de calitate
inferioară de pe urma sortării celor mai bune frunze, în această categorie
pot intra și ceaiuri de calitate foarte bună, recoltate și procesate cu
ajutorul mașinilor.
• B.P. Broken Pekoe: ceai mărunțit din recoltă de tip Pekoe.
Termenul ’’”broken”’’ indică un grad mai mic de mărunțire.
• B.O.P. Broken Orange Pekoe
• B.O.P.F. Broken Orange Pekoe Fannings

21
• F.B.O.P. Flowery Broken Orange Pekoe
• G.B.O.P. Golden Broken Orange Pekoe
• T.G.B.O.P Tippy Golden Orange Pekoe
• B.P.S. Broken Pekoe Souchong
• G.O.F. Golden Orange Fannings
Clasificarea de mai sus se aplică ceaiurilor negre.

Principalele tipuri de ceai


Ceaiul alb
Ceaiul alb provine din recoltarea mugurilor și a frunzulițelor foarte tinere
pe care se distinge incă puful alb. Procesarea ceaiului este simplă și nu
presupune altceva decât uscarea frunzelor la o temperatură relativ
scăzută, de multe ori fiind lăsate să se usuce la soare. Obiectivul este
obținerea unui grad cât mai scăzut de oxidare (“fermentare”). Pentru că
ceaiul alb nu este oxidat și rulat, perișorii argintii rămân vizibili,
constituind un semn al calității procesării.
Infuzat, ceaiul alb dă un lichid limpede și de culoare foarte deschisă, cu
savoare delicată.
Originile ceaiului alb sunt plasate, potrivit tradiției, în provincia
chineza Fujian, frunzele provenind din soiul Da Bai (Marele Alb).
Dintre varietățile de ceai alb, mai cunoscute sunt:
• Bai Hao Yin Zhen (Ace de argint): obținut numai din mugurii
nedeschiși, cărnoși, fără defecte, acoperiți cu perișori albi; mugurii sunt
culeși primăvara, pe timp uscat. Aceasta este cea mai scumpă
varietate de ceai alb și este produs aproape in exclusivitate în
provincia Fujian din soiul Da Bai.
• Bai Mu Dan/ Pai Mu Tan (Bujorul alb): ceai de calitate foarte bună,
considerat a fi al doilea tip de ceai pe scara valorică dupa Yin Zhen;
sunt culeși nu doar mugurii ci și primele doua frunzulițe acoperite cu
puf argintiu; la fel ca și Yin Zhen, este cules primăvara, niciodata pe
timp ploios și numai dupa ce roua s-a evaporat complet de pe plante.
• Gong Mei (Sprâncenele onoarei): ceai alb de gradul trei, provenit
mai ales din culturile soiului Xiao Bai.
• Shou Mei (Sprancenele vietii lungi si nobile): cules in urma ceaiurilor
Yin Zhen și Bai Mu Dan; pentru că este recoltat mai târziu, compoziția
sa constă din frunzuliele tinere și mugurii rămași de pe urma
recoltărilor anterioare. Gustul său este fructat, asemănător
ceaiurilor oolong.

22
• Ceylon White (Ceai alb de Ceylon): ceai apreciat, produs în Sri
Lanka; cultivat la altitudini situate între 2200 și 2500 m, cules manual
și uscat la soare. În urma infuzării rezultă un lichid auriu cu gust
delicat, având note de miere și pin.
• Darjeeling White (Ceai alb de Darjeeling): cultivat la 2000 m
altitudine, ceaiul este recoltat și rulat manual, apoi uscat la soare.
Culoarea sa este auriu pal, iar gustul suav și ușor dulce.
Ceaiul verde
Ceaiul verde este obținut oprind oxidarea frunzelor de ceai prin uscarea
acestora imediat după recoltare. Ceaiul este procesat în maximum două
zile după culegere. Majoritatea ceaiurilor verzi sunt oprite din procesul de
oxidare prin metode termice. Frunzele pot fi uscate prin metoda
tradiționala chinezească de prăjire în tigaie sau prin metoda japoneză de
oprire a oxidării cu abur fierbinte; aceste procedee distrug enzima
responsabilă de oxidarea frunzelor.
Ceaiul preparat din frunze nefermentate are o ușoară nuanța verde-
gălbuie si aromă delicată specifică.
Originar din China, este cel mai consumat tip de ceai în tarile asiatice,
fiind popular și în restul lumii.
Ceaiuri chinezești:

Ceai verde Chun Mee


 Longjing (Fântâna Dragonului): varietate superioară de ceai; este
cules și rulat manual, apoi prăjit uscat în tigaie. Este unul dintre cele
mai falsificate ceaiuri.
 Gunpowder (Praf de pușca): cunoscut și sub numele zhuchá.
Frunzele sunt rulate sub formă de granule, asemănătoare cu cele de
praf de pușcă.
 Bi Luo Chun (Melcul verde de primăvară): ceai foarte apreciat,
asemănător ceaiului alb, cu gust floral-fructat.
 Chun Mee (Sprâncene prețioase): ceai mai acid și mai puțin dulce
decât varietățile obișnuite.

23
 Hou Kui (Pașnicul suveran al maimutelor): deosebit prin aspectul
său, două frunze drepte flancând un mugure mare cu peri argintii.
Ceaiuri japoneze (ocha):
 Gyokuro (Picătura de rouă): cel mai prețios ceai japonez. Cu cel
puțin două săptămâni înainte de recoltare, frunzele sunt acoperite,
pentru ca diminuarea luminii solare să dulceața ceaiului.
 Matcha: ceai măcinat sub formă de pulbere fină, folosit în
cadrul Ceremoniei ceaiului, dar și pentru a da gust și culoare unor feluri
de mâncare.
 Sencha: ceai japonez nefărâmițat, cu gust ierbos provenit din prima
și a doua recoltă.
 Bancha: ceai provenit din a treia și a patra recoltă; are o aroma
puternică de fânețe.

Ceai verde Jasmine


 Kukicha: ceai obținut din rămurele și codițe de ceai. Gustul său
amintește de cel de nuci și de rooibos.
 Tamaryokucha : ceai verde cu aromă de fructe de pădure,
migdale, citrice și ierburi.
Ceaiuri aromatizate:
 Jasmine: ceai verde impregnat cu parfum de iasomie; procedeul
este originar din nordul Chinei și constă în așezarea alternativă a
straturilor de ceai și flori, urmata de o a doua uscare a ceaiului dupa
impreganare șî îndepărtarea florilor.
 Osmathus: ceai obținut printr-o metodă similară cu cea de obținere
a ceaiului Jasmine.
 Ceai vietnamez cu lotus: florile de lotus Nelumbo nucifera sunt
împănate cu frunze de ceai verde; ceaiul este lăsat astfel peste noapte
pentru ca parfumul florii să intre în frunzele de ceai. Un alt procedeu
este coacerea ceaiului împreună cu staminele de lotus.

Ceaiul oolong

24
Ceai Bu Zhi Chun
Ceaiul oolong (Ceaiul Dragonului Negru) este un fel de ceai tradițional
chinezesc, semioxidat, numit qīngchá(albastru-verzui). În functie de
numărul de zile care trece între recoltare și uscare, ceaiul oolong poate fi
“fermentat” în proporție de 10-70%, situându-se din acest punct de
vedere între ceaiul verde și cel negru. Lichidul obținut poate de la verde
deschis până la auriu închis, iar aroma sa poate fi ierboasă, florală sau
fructată, lăsând în gură un gust dulceag.
Varietăți de ceai oolong:
 Da Hong Pao (Marea robă roșie) : ceai chinezesc foarte prețuit;
gustul său diferă în funcție de condițiile din locurile de cultivare și de
prelucrarea ulterioară.
 Shu Xian (Zâna apei): este un ceai oolong oxidat destul de puternic,
de culoare închisă și cu gust puternic de miere.
 Tie Guan Yin (Zeița de fier a milei)
 Pouchong/ Baozhong: foarte puțin oxidat, considerat câteodată
drept un ceai verde; gustul său este floral, iar cele mai bune ceaiuri din
această varietate au o aromă suavă de pepene galben.
 Dong Ding: ceai de proveniența taiwaneză, floral cu note de miere și
de cantalup.
 Formosa Oolong: ceai din Taiwan (denumirea sa provenind de la
numele dat de portughezi Taiwanului: Isla Formosa - Insula Frumoasa);
are gust de fructe și se servește fără adaosuri.

Ceaiul negru
Numit de chinezi ceai roșu (Hongcha), acest tip de ceai este obținut
lăsând frunzele de ceai să se oxideze complet în mod natural înainte de a
fi uscate. Frunzele sunt lăsate pentru început la uscat cel mult 18 ore în
lădițe de lemn, apoi sunt rulate și întinse în încăperi umede și reci. Acest
procedeu dă frunzelor culoarea neagră.
Ceaiul negru iși păstrează aroma mai bine și timp mai îndelungat decât
ceaiul verde. Infuzia are culoare roșiatică cu gust mai intens decât al

25
ceaiurilor mai puțin oxidate, putând avea arome de migdale, flori
sălbatice, fructe, malț.

Ceai negru Dian Hong


In țările europene, această formă a ceaiului chinezesc este cea mai
consumată.
Ceai chinezesc:
 Lapsang Souchong: originar din provincia Fujian; este un ceai negru
afumat (uscat in fumul unor ace de pin arzand); aroma sa este
puternica, asemanatoare mirosului unui foc de tabara.
 Keemun: ceai de culoare rosie-portocalie, cu aroma echilibrata de
fructe si note de pin si flori; este un componet de baza al cunoscutului
amestec English Breakfast.
 Dian Hong: ceai din provincia Yunnan, avand o proportie destul de
mare de muguri aurii; cele mai fine ceaiuri din aceasta varietate dau
un lichid oranj-auriu, dulceag si cu gust catifelat, deloc astringent;
varietatile mai ieftine produc un lichid de culoare mai inchisa care pot
fi foarte amare.
Ceai indian:

Ceai negru Assam


 Assam: ceai cultivat la nivelul marii; in urma infuziei rezulta un ceai
tare, puternic aromat, cu gust de malt si culoare intensa. Se foloseste
si in amestecurile English Breakfast, Irish Breakfast si Scottish
Breakfast.

26
 Darjeeling: foarte apreciat, infuzia este limpede, de culoare
deschisa, variind de la auriu la rosiatic; este un ceai floral, astringent,
cu note fructate.
 Nilgiri: ceai foarte aromat, parfumat, savuros.
 Ceylon: gustul variaza in functie de regiunea de cultura; de obicei
culoarea infuziei este intensa, maro-rosiatica, gustul aspru, intens
aromat.
Amestecuri de ceai negru:
 Earl Gray: amestec de ceaiuri negre aromate cu ulei
volatil de bergamota. Amestecul original continea ceai negru indian si
ceai negru de Ceylon.
 English Breakfast: amestec variabil de ceai negru de Assam, Ceylon,
Keemun. Gustul este intens, complex, aspru.
 Irish Breakfast: cel mai adesea este un amestec de ceaiuri negre
foarte tari de Assam, mai rar intrand in componenta sa si alte varietati.
 English Afternoon: amestec de ceaiuri negre mai usoare decat cele
folosite la ceaiurile Breakfast.
 Russian Caravan: amestec de ceai afumat Lapsang Souchong, ceai
Keemun sau Yunnan; intre ingrediente se pot regasi si ceaiuri oolong.

Ceaiuri aromatizate:
 Earl Grey
 Rose Congou: ceaiul negru este lăsat la oxidat împreună cu flori
de trandafir.

Ceaiul pu-erh

Ceai pu-erh sheng


Acest tip de ceai este făcut dintr-un soi vechi de Camellia sinensis cu
frunza mare (de dimensiunea unei palme). Denumirea provine de la
târgușorul Pu-erh din provincia Yunnan, unde comerțul cu acest fel de ceai

27
inflorea în vremea dinastiei Tang (618 - 907). Este singurul tip de ceai
care se imbunătățeste pe măsură ce se învechește; de fapt, un ceai pu-
erh de bună calitate se obține printr-o învechire de cel puțin câțiva ani.
Ceaiul pu-erh este disponibil în diferite stadii de oxidare iar procesarea
presupune de obicei și comprimarea frunzelor în diferite forme. Există
doua categorii principale în care poate fi impărțit acest tip de ceai:
 sheng – deloc sau foarte puțin oxidat înainte de a fi presat în diverse
forme ;
 shu – oxidat, mult sau puțin, apoi comprimat sau lăsat în forma
liberă (necomprimată).
Ceaiul sheng neînvechit este de multe ori considerat o varietate de ceai
verde, iar ceaiul pu-erh shu și cel sheng învechit sunt considerate ceaiuri
negre.
Cele mai bune ceaiuri sunt cele din frunze culese din copaci sălbatici
bătrâni, uscate la soare și prelucrate manual.
Ambele tipuri de ceai se depozitează in locuri răcoroase, ventilate și
uscate, ferite de lumina soarelui unde stau la oxidat vreme de mai mulți
ani, gustul catifelându-se in urma acestui proces. Ceaiul shu necesită 15
ani pentru a atinge calitatea sa cea mai bună, iar cel sheng devine mai
bun an dupa an dacă este păstrat în condiții potrivite.
Frunzele uscate ce ceai sunt maroniu roșiatice; infuzia este limpede, are
culoare roșiatica și un gust puternic, cu atat mai catifelat cu cât ceaiul
este mai vechi. Caracteristicile frunzelor uscate și ale infuziei diferă in
funcție de vârsta și de forma în care frunzele au fost păstrate (comprimate
sau nu).

Efectele asupra sanatatii


Ceaiul este o bautura foarte laudata pentru proprietatile sale. Inca din
vechime chinezii considerau ceaiul un leac bun pentru diferite afectiuni.
Incidenta mai scazuta a unor boli printre consumatorii de ceai a starnit
interesul cercetatorilor. Intr-adevar, fitochimicalele din frunzele de ceai
ofera numeroase beneficii starii de sanatate.
Ceaiul contine flavonoizi, amino
acizi, teina, polizaharide si vitamine (C, E, K).
Potentiale beneficii:
• Sistemul cardiovascular: consumul de ceai inbunatateste
elasticitatea vaselor de sange si previne aparitia bolilor cardiovasculare
prin scaderea nivelului de colesterol LDL, atenuarea proceselor

28
inflamatorii asociate aterosclerozei, sustinerea
functiilor endoteliale normale, reducereatrombozei.
• Sistemul nervos:
• Cancer: portivit studiilor, ceaiul verde ajuta sistemul imunitar
impotriva toxinelor ce cresc riscul bolilor canceroase, scade
capacitatea invadatoare a celulelor tumorale in cazul cancerului de
san, contracareaza efectele fumatului, reducand riscurile cancerului la
plamani. Alte studii de laborator indica o eventuala protectie impotriva
cancerului de colon.
• Sistemul osos: exista unele dovezi care indica o imbunatatire a starii
articulatiilor in cazul pacientilor cu artrita reumatoida; impreuna cu o
alimentatie bogata in calciu si vitamina D, consumul de ceai poate
contribui la mentinerea unei densitati osoase normale la femeile in
varsta, reducand riscul fracturilor.
• Metabolism: s-a constata in urma unui studiu proprietatea ceaiului
de a creste metabolismul si de a arde grasimile, datorita capacitatii
termogenice a ceaiului. Ceaiul verde este eficient in combaterea
obezitatii.
• Diabet: in urma studiilor efectuate pe sobolani, s-a constatat ca
substantele continute in ceai scad nivelul zaharurilor din sange si
previn cataracta la indivizii diabetici.
• Sistem imunitar: exista indicii ca aceasta bautura poate ajuta
organismul sa lupte impotriva infectiilor.
S-a descoperit ca adaugarea laptelui reduce semnificativ efectele benefice
ale ceaiului. Caseina din lapte se leaga la polifenolii antioxidanti din ceai,
blocand efectele ceaiului asupra sistemului cardiovascular si proprietatile
preventive impotriva cancerului. Un efect pozitiv este legarea
substantelor din lapte la taninuri, neutralizand efectele negative ale
acestora. Laptele de soia, necontinand caseina nu are asemenea efecte
asupra ceaiului.
Multe din studii care indica numeroasele beneficii ale consumului de ceai
sunt departe de a fi exacte, concluziile fiind trase fie de pe urma
statisticilor, fie dupa testari pe esantioane de populatie, descoperirile
putand fi influentate si de alti factori.

Efecte negative:

29
• Anemia feripriva: compusii fenolici din ceai (precum si cei din cafea,
vin rosu, unele frunze, nuci si legume) inhiba absorbtia fierului in
organism.
• Prezenta fluorului si a aluminiului: toate frunzele de ceai contin
fluor, cele mature de 10 pana la 20 de ori mai mult decat cele tinere,
deoarece planta il absoarbe foarte usor. Ceaiul cultivat in regiuni
poluate trebuie evitat, deoarece fluorul reduce proprietatile anti-
cancerigene ale ceaiului si chiar cauzeaza afectiuni neurologice si
renale, precum si osteoporoza, artrita si cancer de tract digestiv.
• Oxalati: desi oxalatii sunt un ajutor eficient in lupta cu infectiile,
inclusiv cu HIV, acumulurarile afecteaza sanatatea rinichilor;
concentratiile de oxalati din ceai sunt mici, fiind nevoie de mari
cantitati pentru a produce acumulari periculoase.
• Consumul de ceai a fost asociat cu cresterea riscului de cancer de
rect, dar nu si de colon.
Prepararea si servirea ceaiului
Metoda chinezeasca
Gaiwan este una dintre metodele chinezesti de preparare si servire a
ceaiului. Cuvantul gaiwan denumeste micul bol de protelan asezat pe o
farfurioara si acoperit cu un capac din care se bea ceaiul. Pasii ce trebuie
urmati sunt:
• clatirea cestii cu apa fierbinte – acesta etapa pregateste recipientul
in care va fi pus ceaiul, purificandu-l simbolic si practic. Apa fierbinte
incalzeste ceasca, detaliu important in prepararare ceaiurilor fine.
• frunzele de ceai (1 sau 2 lingurite) sunt adaugate imediat dupa
clatirea cestii, inainte ca aceasta sa se racesca.
• inaintea infuzarii, frunzele sunt inmuiate cu cateva picaturi de apa
fierbinte, eliberandu-se aroma ceaiului, ce trebuie adulmecata inaintea
adaugarii restului de apa; alta modalitate de inmuiere este turnarea
apei fiebinti si scurgerea ei imediat dup aceea;
• infuzarea – calitatea apei este foarte importanta; cea mai portivita
apa este cea de izvor cu un continut potrivit de minerale (apa de la
robinet si apa distilata nu sunt indicate). Temperatura apei si timpul de
infuzare se stabileste in functie de tipul de ceai:
- pentru ceaiul verde: temperatura apei trebuie sa fie sub punctul de
fierbere; cu cat temperatura este mai scazuta (60, chiar 50 de grade
Celsius), cu atat timpul de infuzare poate fi mai lung si aroma va fi mai
puternica, fara a deveni si amara; - ceaiul oolong se recomanda a fi
infuzat 3 minute la 80 de grade Celsius; - ceaiul negru se infuzeaza 3

30
minute la 85 de grade Celsius; - ceaiul pu-erh: se foloseste apa la 100 de
grade Celsius, lasand la infuzat intre 3 si 5 minute.
• cand infuzia este gata, se acopera cu capacul; se ridica gaiwanul cu
mana stanga, apuncand farfurioara; se trece in mana dreapta si se
toarna intr-o carafa mica, miscand usor pozitia capacului si tinand
gaiwanul cu degetul mare plasat pe capac si restul degetelor sustinand
farfuria.
• daca frunzele sunt intregi si de buna calitate, se poate obtine si o a
doua si a treia infuzie, imediat dupa prima.
Metoda gongfu dateaza din aceeasi perioada ca si metoda gaiwan. Se
folosesc ceainice mici de ceramica nesmaltuita asezate in boluri intinse.
Metoda este similara cu cea gaiwan, insa nu se recomanda a se folosi la
prepararea ceaiurilor neoxidate datorita proprietatilor ceramicii cu
proprietati izolatoare din care este facuta vesela.
Metoda japoneza
Chanoyu, ceremonia japoneza a ceaiului, este o traditie influentata de
budismul Zen. Estetica ceremoniei presupune rafinament, simplitate,
suavitate. La prepararea ceaiului se folosesc chadōgu (unelte de ceai) si
matcha (ceai verde sub forma de pudra). Pasii ceremoniei: curatarea
bolurilor, fierberea apei, servirea musafirilor cu dulciuri apoi prepararea
ceaiului si servirea ceaiului: - in chawan (recipientul in care se serveste
ceaiul) se pune pulberea de ceai (matcha); - peste matcha se toarna apa
fiebinte si se amesteca bine folosind un pamatuf de bambus (chasen); -
plecaciuni sunt schimbate intre gazda si musafir in momentul primirii
bolului cu ceai; - musafirul ia chawanul cu man dreapta si il aseaza in
palma stanga; apoi il roteste in sensul acelor de ceasornic de trei ori
inainte sa soarba ceaiul; - cand musafirul a treminat de baut, trebuie sa
laude cu voce tare ceaiul; - cu mana dreapta, el trebuie sa stearga
chawanul in partea in care l-a atins cu buzele ; - chawanul este intors in
sens invers acelor de ceasornic si inapoiat gazdei.
In mod traditional, ceremonia are loc in camere asternute cu tatami, iar
gazda, fie ea barbat sau femeie, poarta chimono.
Metoda marocana
In Maroc, ceaiul reprezinta simbolul ospitalitatii si este preparat si servit
de capul familiei sau de fiul sau cel mai mare. De cele mai multe ori se
foloseste ceai verde (mai ales Gunpowder). Se pregatesc doua ceainice in
acelasi timp si in fiecare se pun frunze de ceai; frunzele se clatesc cu apa
fierbinte, care se scurge imediat. Peste ceaiul verde inmuita se pune

31
menta si relativ mult zahar, apoi se toarna apa clocotita. Dupa cateva
minute, gazda sau cel care prepara ceaiul, amesteca si gusta bautura,
adaugand zahar sau meta daca este necesar. Cand ceaiul este gata,
gazda ridica ambele ceinice si toarna in pahare asezate pe o tava gravata
de metal. Se sevesc trei infuzii, din ce in ce mai dulci; dupa a treia, este
politicos din partea musafirului sa-si anunte plecarea.
Metoda englezeasca
Ceaiul este preparat urmand cu strictete urmatorii pasi:
 incalzirea ceainicului;
 adaugarea frunzelor de ceai, cate o lingurita pentru fiecare
persoana si una in plus “pentru ceainic”;
 turnarea apei fiebinti, dar nu clocotite peste frunze si infuzarea timp
de 3-5 minute;
 amestecarea continutului cu o miscare circulara a ceainicului.
Musafirilor li se pune la dispozitie si lamaie, lapte si zahar.
Metoda ruseasca
Ceaiul rusesc se prepara folosind un samovar.
 se prepara o infuzie concentrata de ceai intr-un ceainic;
 se toarna intr-o ceasca putin din ceaiul concentrat si se dilueaza cu
apa calda din samovar.
Ceaiul in culturile lumii
Ceaiul este o băutură importantă in cadrul multor culturi ale lumii, fiind
servit deseori cu ocazia unor evenimente sociale.
China

Fermier chinez de ceai din Batumi, 1915


Astăzi, locuri unde se consumă ceai se pot găsi în majoritatea cartierelor
și localităților chinezești. Casele de ceai chinezești oferă zeci de varietăți
și combinații de ceaiuri calde și reci. Deasemenea, servesc alte mâncăruri
care se consumă cu ceaiul. Timpul când se consumă cel mai mult ceaiul
este după masa, înainte de apunerea soarelui, când casele de ceaiuri
devin pline cu studenți și muncitori. China este patria ceaiului, având o

32
istorie de 4-5 mii de ani de cultivare a acestei plante. În 2003 suprafața
plantată cu arbuști de ceai s-a extins la 1.200.000 de hectare și, care a
produs peste 700.000 de tone de ceai, realizând o valoare de 34 de
miliarde de yuani, circa 4 miliarde de dolari americani. În orașele chineze
se pot găsi peste tot magazine de ceai și ceainării. Renumitele sunt acelea
din orașele Hangzhou, Chengdu, Guangzhou, Chaozhou. Mulți oameni,
atât vârstnici cât și tineri au obiceiul de a se duce împreună cu prietenii la
ceainărie. Este o plăcere deosebită să mergi împreună cu prietenii la o
ceainărie.
Japonia
Ceaiul verde japonez este bogat în vitamina C și prezintă un modest
conținut de teină.
Ceaiul verde (cha (茶?) este una din băuturile cele mai îndrăgite de
japonezi. Îl beau fără zahăr sau lapte.
În Japonia se vorbește despre existența unui ceai in pulbere, asemanător
cu matcha, încă din anul 730. Cert este că în anul 1193, călugărul Eisai a
plantat semințe de ceai pe care le adusese din China. Timp de ca. 500 de
ani a fost folosit doar în formă de pulvere (matcha). Prelucrea
ceaiuluisencha a fost inventată de abia în secolul al XVI-lea. Ceremonia
ceaiului a fost perfecționată de Sen no Rikyu la sfârșitul secolului al XVI-
lea, iar înainte de era Edo (1600-1868), consumul de ceai era limitat clasei
conducătoare. Metoda de prelucrare a ceaiului gyokuro a fost inventată în
secolul al XIX-lea. Doar odată cu introducerea metodeleor de producție în
masă, ceaiul a devenit băutură îndrăgită de către majoritatea populației.
Cam jumătate din ceaiul produs în Japonia este din prefectura Shizuoka,
dar în ultimii ani a crescut și producția ceaiului produs în regiunea Kyūshū.
La fel, în regiunea Uji, nu departe de Kyoto, sunt prezente plantații de ceai
numeroase.
Tipuri de ceai:
Tipurile depind de metoda de cultivare și de modul de prelucrare a
frunzelor.
• Sencha: constituie 80% din toate frunzele de ceai prelucrate în
Japonia; se obține prin sterilizarea frunzelor cu aburi pentru a opri
fermentarea (oxidarea). Astfel frunzele nu își schimbă culoarea.
Frunzele prelucrate se fac sul pentru a elimina umiditatea și enzimele,
și apoi uscate cu jet de aer cald, obținându-se mici bucăți de culoare
verde închis, care arată ca niște ace, gata pentru împachetat. Ceaiul se
face cu apă fiebinte (dar nu care clocotește). Este transparent.

33
• Gyokuro: este ceaiul de cea mai înaltă calitate din Japonia. Este
obținut din frunzele cele mai moi de pe plantație, care este protejată
de un fel de jaluzele de bambus. Prelucrarea este la fel ca cea
pentru sencha.
• Matcha: este forma pulverizată a ceaiului verde, folosit mai ales
la ceremonia ceaiului. Nu se prepară prin opărire, ci se adaugă apă
fierbinte în ceașca cu matcha, iar apoi se bate cu un bătător special din
bambus. Nu este transparent, ci are o culoare verde închis.
• Bancha: este un ceai de calitate inferioară. Se obține din frunze mai
puțin proaspete care au început să devină sfărâmicioase. Are culoare
transparentă (maro deschis spre galben).
• Hōjicha: se obține din frunze sencha și bancha care se încălzesc
până când devin maro. Are culoare transparentă (maro roșiatic), iar
gustul este puțin prăjit.

Bancha
Sencha Gyokuro Matcha

Hōjicha

Regatul Unit
Ceaiul a ajuns în Anglia în 1652, fiind consumat la început de nobili
datorită prețurilor ridicate. Elizabeth I a înființat John Company, o
companie care avea monopol asupra comerțului cu Asia și dreptul de a
cuceri teritorii și de a guverna, de a bate moneda, de a purta războaie
atunci când ea considera necesar. Acesta a fost cel mai mare monopol din
istoria omenirii. El a tinut pretul ceaiului nejustificat de mare, ceea ce a
creat in timp multe probleme imperiului britanic. Pentru ceaiul luat de la
chinezi, englezii ofereau opiu, pe care îl plantau în coloniile din India.
Hong Kong
Ceaiul este o băutură importantă în Hong Kong deoarece cultura sa
gastronomică a fost influențată și de China și de Regatul Unit, ambele țări
unde ceaiul este băut frecvent. Ceaiul din Hong Kong se bea cu lapte, ca
în Regatul Unit, și este vândut în timpurile moderne la
majoritateasupermarketurilor, autoservirilor și restaurantelor tip fast food.
Există și ceaiuri tradiționale chinezești, încluzând ceaiul verde și ceaiul de
crizanteme.
Iran

34
Ceaiul a ajuns în Persia (astăzi Iran) din India, și în scurt timp a devenit
băutura națională. Nordul Iranului este o zonă importantă pentru
cultivarea plantei de ceai. În această zonă, milioane de persoane lucrează
în cultivarea ceaiului. Iranienii au una dintre cele mai mari consumații
medii de ceai din lume, și aproape fiecare stradă are o casă de ceai,
sau châikhâne. Aceste case sunt locuri importante sociale și în ziua de
astăzi. Iranienii beau tradițional ceaiului fără nici un alt ingredient, deși
există un obicei unic care nu se găsește nici unde în lume: se plasează un
cub de zahăr în gură înainte de a se bea ceaiul pentru a "îndulci" gustul.
Irlanda
Irlanda este țara cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor,
fiecare irlandez având o medie de patru pahare pe zi. Ceaiul se bea
frecvent în loc de cafea. Obiceiurile și stilurile de ceai sunt similare cu cele
din Regatul Unit.
India
India este printre cei mai mari producători de ceai din lume, și băutură
este populară în multe state din țară ca băutură de mic dejun și cină. Este
servit în general cu lapte și zahăr și de multe ori cu alte ierburi care dau o
aromă plăcută. Majoritatea ceaiului consumat în India este ceai negru, și
frunzele de ceai sunt fierte în apă, laptele fiind adăugat la sfârșit. Este un
obicei cultural să li-se ofere la oaspeții într-o casă o ceașcă de ceai.
Sri Lanka
Ceaiul în Sri Lanka este servit în stil englezesc, cu lapte și zahăr, deși
laptele este întotdeauna încălzit de înainte. Băutul ceaiului este o parte
importantă a culturii Sri Lankane.

Cafeaua
Cafea este o băutură de culoare neagră ce conține cofeină care se obține
din boabe de cafea prăjite și măcinate conținând vitamina PP (acid
nicotinic sau niacina).
Boabele de cafea sunt fructele unor plante din familia Rubiaceae cu două
varietăți mai importante Coffea arabica și Coffea canephora, prima având
boabe de calitate superioară. Calitatea cafelei e influențată și de locul de
cultivare, depozitare și prăjire a boabelor de cafea.
Cafeaua este produsă în peste 50 de țări de pe glob.

35
Importanța economică
După petrol cafeaua este pe locul doi în privința importanței economice.
Producția mondială din 2005

10 State produc 78,4% din producţia mondială de cafea

În 2005, Brazilia era producătorul cel mai mare cu 2,179 mil. To. boabe de
cafea verde, ce reprezintă ca. 28,2 % din producția mondială, care în 2005
a însumat 7,72 Mil. To.
O treime din producția braziliană a fost consumată în America de Sud.
Primii zece producători de cafea pe
glob în 2005
Țară To. cafea
Brazilia 2.179.270
Vietnam 990.000
Indonezia 762.006

36
Columbia 682.580
Mexic 310.861
India 275.400
Etiopia 260.000
Guatemala 216.600
Honduras 190.640
Uganda 186.000
Consumatorii cei mai importanți
sunt: SUA, Germania, Franța, Japonia și Italia.

Elementele care influențează costul cafelei


44,9 Impozit, Vămi, Costuri de
% transport.
23,7
Costuri la vânzare.
%
17,8 Comerciant colector și prăjirea
% boabelor.
8,5
Proprietarul plantației.
%
5,1
Salariul muncitorilor.
%

Efectele cafelei
Efecte pozitive
După o perioadă de zece ani de cercetări în Japonia, din 100 000 de
persoane care au consumat cafea, 214 s-au îmbolnăvit și au murit
de cancer renal, în comparație cu neconsumătorii de cafea, dintre care au
murit de cancer 514 persoane. De aici s-a tras concluzia că
substanțele antioxidante din cafea protejează celulele renale de radicalii

37
de oxigen cancerigen. In comparație cu ceaiul verde la care nu s-a putut
dovedi acest efect. Rezultate asemănătoare s-au obținut în Ottawa la cei
cu tendență de cancer la sân. Un alt studiu National Health and Nutrition
Examination Survey publicat în anul 2005 arată că la cei care consumă cel
puțin două căni de ceai sau cafea zilnic se reduce incidența bolillor cronice
de ficat, care sunt frecvente la alcoolici sau persoane supraponderale. Prin
efectul cofeinei incidența bolii se reduce. Se presupune un efect pozitiv și
în boala Parkinson sau Alzheimer.
Efecte negative
În cazul consumului abuziv de cafea sau alte băuturi care
conțin cofeină pot să apară următoarele efecte negative:
 tahicardie, (frecvență cardiacă crescută)
 neliniște, tremor (tremurături), nervozitate,
stări de panică
 insomnie
 convulsii
 o stare ușoară de dependență, în lipsa
cafelei pot să apară dureri de cap (migrenă)

Cafeaua si profilaxia cancerului la intestinul gros


Presupunerile despre faptul ca aceasta bautura creste riscul aparitiei
cancerului de pancreas nu s-au confirmat. Mai mult decit atit, cercetarile
recente permit afirmatia ca in profilaxia cancerului intestinului gros
contribuie si cafeaua.
In acelasi timp, femeile trebuie sa limiteze consumul de cafea. Ultimele
cercetari au aratat ca la femeile care beau in mod regulat mai mult de
trei-patru cesti de cafea pe zi creste probabilitatea aparitiei fragilitatii
oaselor - osteoporoza - dupa aparitia menopauzei si la o virsta mai
inaintata.
Persoanele care prefera cafeaua decafeinizata pentru a evita actiunile
excitante ale cafeinei se supun influentei altor chimicale. Analiza
dizolvantilor organici care se folosesc pentru inlaturarea cafeinei a aratat
ca doi dintre acestia sint cancerigeni. Cea mai veche, cea mai sigura, dar
si mai putin eficienta metoda foloseste apa pentru decafeinizare, pentru
ca in apa se poate dizolva cafeina.
Femeile insarcinate si cele care alapteaza trebuie sa limiteze consumul de
cafea si sa bea nu mai mult de o ceasca de cafea cu lapte pe zi, pentru ca
embrionul asimileaza cafeaua, dar o elimina mai greu decit organismul
unei persoane adulte.
Consumul de cafea a fost implicat si în cancerele renal, ovarian si de
intestin gros.

38
Cruciferele
Cruciferele sunt foarte bogate în vitamine şi prezintă o matrice organică
foarte bună pentru corpul nostru. Din această familie fac parte: varza,
conopida, broccoli, gulia, napul, ridichea, varza de Bruxelles. Aceste
legume conţin compuşi ce pot stopa agenţii cauzatori de cancer şi
totodată ajută la detoxifierea organismului. Au un conţinut bogat de
enzime, printre care glutationul şi chinona, cu proprietatea de a elimina
substanţele nocive din organism. Studiile au arătat că persoanele care
consumă crucifere se supun unor riscuri mult mai mici de a se îmbolnăvi
de diverse forme de cancer. Un studiu efectuat în Singapore a demonstrat
că fumătorii care mănâncă legume crucifere în mod regulat pot evita în
proporţie de până la 69% cancerul pulmonar. La modul mod ideal, ar
trebui să mâncam cel puţin trei porţii de legume crucifere pe săptămână,
iar pentru a profita din plin de nutrienţii benefici din aceste legume, ar
trebui să le consumăm cât mai proaspete.

Indicaţii terapeutice generale


Graţie conţinutului său bogat în vitamine, săruri minerale şi clorofilă,
varza restabileşte flora intestinală şi contribuie la creşterea numărului de
hematii (în special varza albă). De aceea, varza este recomandată în:
astenii, îmbătrânire prematură, demineralizare.
Indicaţii terapeutice particulare

39
- Sfera cardiovasculară şi sanguină: ulcere varicoase, anemie simplă
- Sfera respiratorie: afecţiuni bronhopulmonare, TBC
- Sfera digestivă: ulcer gastric şi duodenal, colită ulceroasă
- Sfera genito-urinară: fenomene congestive, spasmodice şi inflamatorii
- Sfera ORL: angină, laringită, sinuzită
- Sfera dermatologică: infecţii cutanate (abcese, panariţii, furuncule,
antrax) şi complicaţiile acestora, contuzii şi răni
- Sfera neuropsihică: nevroză
- Sfere diverse: insolaţii, congestii cerebrale, nevralgii, diabet, inflamaţii şi
infecţii intestinale
Factori alimentari implicati direct in aparitia tumorilor
maligne
Substantele chimice prezente in alimente si implicate direct in aparitia
tumorilor maligne sunt reprezentate de: aditivii alimentari (coloranti,
aromatizanti etc.), contaminantii alimentari (pesticide, insecticide,
clorura de vinil etc.), substante poluante provenite din mediu (in special
hidrocarburile aromatice policiclice) si substantele cancerigene existente
in mod natural in alimente. In cadrul ultimelor doua categorii de
substante, sunt incluse nitrozaminele, considerate a fi cel mai mare grup
de agenti cancerigeni
Majoritatea substantelor chimice implicate in procesul de malignizare,
sunt de fapt precancerigene‚ ele fiind de fapt incapabile sa initieze
degenerarea maligna in forma lor initiala. De abia dupa activarea lor la
nivel hepatic, dar si in alte organe, devin apte pentru a interveni in
initierea bolii canceroase.
O categorie mai restransa de substante cancerigene nu necesita activare
metabolica sau formeaza spontan, pe cale neenzimatica, produsi de
descompunere extrem de reactivi.
Necesitatea activarii metabolice explica specificitatea de tesut a unor
produsi cancerigeni, care pare sa fie in legatura cu localizarea sistemelor
enzimatice de activare a precarcinogenilor. Momentul esential al
degenerarii maligne pe cale chimica este interactiunea substantelor
cancerigene activate cu factorii celulari implicati in replicarea celulara pe
care astfel o perturba.

Daca fenomenele represive se dovedesc ineficiente, celula incepe sa se


multiplice necontrolat intrand intr-o faza de dezvoltare ireversibila.
Aditivii alimentari sunt substante chimice adaugate produselor
alimentare cu scopul de a le imbunatati sau mentine valoarea nutritiva
(ex. antiseptice, conservanti, antioxidanti), de a le face mai gustoase (ex.
aromatizante), de a le face mai atractive pentru consumatori (ex.
coloranti) sau pentru a ameliora desfasurarea proceselor tehnologice
(ex. emulsionanti).
Dintre antisepticele utilizate in industria alimentara, dietilpirocarbonatul
a fost folosit drept conservant pentru sucurile de fructe, vin si bere, dar
pentru ca a prezentat efecte cancerigene, a fost interzis.
Pentru marirea randamentului in carne, in unele tari se administreaza

40
animalelor hormoni estrogeni care se regasesc in carnea de consum.
Dietilstilbestrolul, estrogen folosit in mod curent in zootehnia tarilor
industrializate, este suspectat de a exercita efecte cancerigene.
Tinand cont de riscul degenerarii prin utilizarea de aditivi, orientarea pe
plan international este ca folosirea lor sa se faca pe principiul
substantelor admise in urma unor examene toxicologice existente. In
functie de rezultatele obtinute se stabilesc dozele zilnice admisibile.

Contaminantii alimentari sunt substante chimice foarte variate ca


structura si provenienta, care nu sunt adaugate intentionat produselor
alimentare. O parte din acestia dovedesc proprietati cancerigene (ex.
clorura de vinil, pesticidele, micotoxinele etc.).
• Clorura de vinil este utilizata industrial in fabricarea maselor
plastice. Foliile de policlorura de vinil sunt folosite in industria
alimentara pentru ambalarea produselor. In procesul de fabricare a
policlorurii de vinil in materialul plastic rezultat ramane o anumita
cantitate din moleculele de baza ale policlorurii de vinil (monomeri).
Acestea pot insa migra din peliclula din ambalaje in produsul
alimentar. In conditiile in care continutul in monomer al policlorurii
de vinil nu depaseste 20ppm se considera ca riscul de contaminare
a produselor alimentare este neglijabil si nu se contraindica
utilizarea acestui material la ambalarea alimentelor. Daca normele
admise sunt depasite considerabil apar tumori hepatice
• Pesticidele, intrebuintate in agricultura, pot fi ingerate ca reziduuri
o data cu alimentele provenite din culturile vegetale. Ele au
potential cancerigen. Dintre pesticidele cu evidente efecte
cancerigene mentionam: 2-acetilmetilfluren, metoxicor, 3-amino-1,
2, 4-triazol, hidrazida maleica, tioureea, tiouracilul, tioacetamina.
Ele au fost scoase din practica agricola. De asemenea, lindanul este
considerat ca fiind un compus cancerigen. In prezent, desi se
estimeaza ca insecticidele organoclorurate au actiune
procancerigena slaba, totusi, tinand cont de faptul ca acestea se
stocheaza in tesutul adipos si se metabolizeaza lent, ele reprezinta
un pericol cancerigen potential pentru organismul uman daca ating
in acesta concentratii anormale.
• Micotoxinele sunt produsi de metabolism ai fungilor ce pot
contamina frecvent alimentele. Unele dintre ele (mai ales
aflatoxinele) se dovedesc a avea certe efecte cancerigene in special
la nivelul ficatului si al stomacului.

Hidrocarburile policiclice aromatice(HPA)


Iau nastere din arderea incompleta a combustibililor solizi sau lichizi.
Acestea au fost identificate in numeroase produse alimentare (carne
afumata sau fripta, paine, legume, fructe, margarina, uleiuri vegetale,
cafea, bauturi alcoolice). Concentratiile cele mai mari au fost gasite in
produsele afumate, intens prajite (cafea, inlocuitori de cafea) si, in
general, in alimentele care au suferit tratamente termice mai mari de
350C.
Dintre hidrocarburile policiclice aromatice cel mai ridicat potential

41
cancerigen il are 3 - 4 benzpirenul. El este utilizat ca indicator al poluarii
alimentelor cu HPA.
Urmele de HPA din alimentatie nu ar constitui un risc apreciabil pentru
instalarea tumorilor maligne.
Mentionam ca asocierea alimentelor bogate in HPA cu alcool favorizeaza
penetrarea substantelor cancerigene prin mucoasa digestiva.

Substantele cancerigene prezente natural in alimentatie


• Cicazina este o substanta izolata din fructele arborelui de paine.
Sub actiunea enzimelor bacteriene din intestin este transformata in
precursori cancerigeni.
• Alcaloizii pirolizidinici, proveniti din speciile de plante Senecio,
Crotalaria si Heliotropium sunt considerati potentiali ai malignizarii
indusa de alimente la oameni.
• Glicozidul sinigrinina, prezent in hrean si mustar, se poate
transforma in alchilizotiocianat, dovedit a avea actiune
cancerigena. Se estimeaza ca influenta maligna a substantelor
naturale cancerigene se exercita la concentratii mari ale acestora.
Astfel, studii experimentale facute cu cisteina (aminoacid prezent
natural in unele alimente) au aratat ca in concentratii de 10-1 apar
efecte cancerigene, modificari absente insa in concentratii de 10-2 -
10-3. O comportare asemanatoare se inregistreaza si in cazul
argininei si valinei.
• Cafeina, desi a dovedit in vitro efecte cancerigene, totusi in vivo nu
a mai prezentat aceleasi consecinte. Tinand insa cont de rezultatele
experimentale si de faptul ca traverseaza usor placenta avand
tendinta a se acumula fetal, se recomanda femeilor insarcinate sa
micsoreze consumul de cafea. Utilizarea acesteia ar fi limitata si prin
prisma substantelor cancerigene rezultate prin procesul de prajire
(hidrocarburi aromatice policiclice, pirolizate ale proteinelor,
grasimilor si glucidelor). Mai multi autori considera ca proportia de
cancer pancreatic potential atribuita consumului de cafea este de
peste 50%[2].

Nitrozaminele
Sunt substante cancerigene introduse in organism o data cu produsele
alimentare ce le contin, insa pot fi sintetizate si la nivelul tubului
digestiv.
Nitrozaminele se formeaza din combinarea nitritilor cu aminele. Nitritii
alimentari provin din ingrasaminetele chimice, din folosirea apei bogata
in nitriti si din adaosul la preparatele de carne si peste a nitritilor, in
scopul pastrarii culorii alimentelor. Ei nu prezinta reactie cancerigena.
Aminele rezulta din proteine, aminoacizi si fosfolipide. Se apreciaza ca
organismul uman ingera zilnic, prin alimente, pana la 100 mg amine.
Formarea in afara organismului a nitrozaminelor poate avea loc atat in
cursul pastrarii alimentelor, cat si in timpul prelucrarii lor prin diferite
procedee. Daca alimentele contin cantitati mari de nitriti, pentru
formarea nitrozaminelor este necesara si prezenta bacteriilor cu
activitate nitrat-reductazica. Unele studii apreciaza ca sinteza

42
nitrozaminelor in alimente necesita prezenta unor cantitati de nitriti care
sa depaseasca 1mg/Kg produs.
Sinteza nitrozaminelor este dependenta de durata pastrarii alimentelor
(cu cat durata este mai mare, cu atat cantitatea nitrozaminelor formate
creste), de temperatura de prelucrare termica (temperaturile ridicate
peste 1000C intensifica formarea nitrozaminelor; de aici rezulta riscul
carcinogen mai mare pentru populatiile care consuma preparate din
carne prajita) si de gradul de aciditate al produsului (viteza se sinteza a
nitrozaminelor creste cu reducerea aciditatii alimentelor).

Cantitati decelate in alimente sunt adesea sub 10 micrograme/Kg.


Sinteza nitrozaminelor la nivelul tubului digestiv se desfasoara in
principal la nivelul stomacului, unde mediul acid este prielnic procesului
de nitrozare. La nivel intestinal, chiar daca pH este apropiat de neutru
sau in anumite conditii alcalin, procesul de nitrozare poate continua sub
actiunea catalitica a florei microbiene.

Sinteza in organismul uman a nitrozaminelor este influentata de


coexistenta in tubul digestiv a diverselor substante cu rol de accelerare
sau de franare asupra acestui proces. Dintre substantele care
promoveaza sinteza, mentionam alcoolul, piridoxina (Vitamina B6),
tiocianatii, fosfatii etc. procesul este insa inhibat de Vitamina C, cisteina,
glutation, alanina, glicina, vitamina A si de unii antioxidanti alimentari.
Prezenta nitrozaminelor in organismul uman reprezinta un factor de risc
cert pentru aparitia si dezvoltarea maladiei canceroase. Ele sunt nocive
chiar in doze mici exercitand un efect de sumatie nu prin acumularea
dozelor, ci a consecintelor acestora. Concentratiile scazute administrate
in timp indelungat, sunt mai active decat dozele mari consumate o
singura data.
Degenerarea maligna sub actiunea nitrozaminelor are loc indeosebi la
nivelul tubului digestiv. Studii epidemiologice facute la grupele de
populatii cu aport mare de nitriti (sub actiunea nitrat-reductazica a
bacteriilor se transforma in nitriti) au aratat o crestere in randul acestora
a cancerului esofagian, gastric, colonic si hepatic.

Factori alimentari implicati indirect in aparitia tumorilor maligne


Cancerul indus alimentar se poate instala indirect, fara ca factorii
nutritivi avizati sa aiba proprietati cancerigene. Acest lucru se realizeaza
cel mai adesea prin cresterea consumului de grasimi si proteine, prin
ingestia ridicata de alcool, prin scaderea aportului de fibre alimentare si
a diversilor micronutrienti (vitamina C, A, E, B2, B6, acid pantotenic, fier,
iod).

Cresterea aportului de grasimi.


Favorizeaza aparitia bolii maligne prin stimularea producerii de
precursori cancerigeni, prin modificarea florei microbiene intestinale si a
activitatii ei metabolice, prin schimbarile induse in profilul hrormonal si

43
prin cresterea disponibilitatii de peroxizi cu potential malignizant
rezultati in urma preluarii si depozitarii grasimilor alimentare.
Consumul ridicat de grasimi se insoteste de cresterea productiei de acizi
biliari si colesterol. Acestia au potential carcinogen, fapt sustinut de
numeroase argumente: atat acizii biliari, cat si colesterolul sunt
structural asemanatori cu hidrocarburile policiclice aromatice; pot fi
convertiti pe cale chimica intr-un agent cancerigen foarte puternic (20-
metilcolantren); unii acizi biliari produc experimental tumori la locul
injectarii; alti acizi biliari potenteaza efectul cancerigen al unor
nitrozamine; aromatizarea completa a nucleului acizilor biliari sub
actiunea florei microbiene realizeaza un metabolit cancerigen extrem de
puternic.
In afara aspectelor mentionate se pare ca excesul alimentar de grasimi
din uleiuri duce la inhibarea raspunsului limfocitar fata de celulele
maligne favorizandu-le astfel proliferarea maligna.

Aportul ridicat de grasimi stimuleaza, de asemenea, dezvoltarea florei


microbiene anaerobe. Se pare ca in regiunile cu risc crescut pentru
cancer colonic raportul dintre bacteriile anaerobe si cele aerobe este
marit.
Alimentatia bogata in grasimi si carne stimuleaza totodata activitatea
enzimatica a florei microbiene, corelata cu aparitia de substante cu
potential cangerigen.
Cresterea consumului de grasimi favorizeaza aparitia de schimbari in
profilul hormonal al pacientilor. Este vorba de cresterea concentratiei
sanguine a estronei (foliculina) in urma activitatii de sinteza desfasurata
in tesutul adipos (elaborarea este cu atat mai pronuntata cu cat
grosimea stratului adipos este mai semnificativa; grosimea stratului
adipos se coreleaza cu aportul de grasimi alimentare), cat si la nivelul
corticosuprarenalei, unde androstendionul local este transformat in
estrona la femeile obeze aflate la menopauza.
Modificarea aspectului hormonal prin prisma celor mentionate mareste
riscul pentru cancerul de san sau de uter.
Excesul de proteine alimentare
Favorizeaza aparitia bolii canceroase prn urmatoarele mecanisme: creste
disponibilitatea de amine, care cuplate cu nitritii formeaza nitrozamine
cancerigene; consumul crescut de carne implica concomitent cresterea
ratiei lipidice, intrucat grasimile sunt asociate carnii atat ca componente
vizibile, dar si invizibile (reprezinta pana la 35% din valoarea nutritiva a
carnii) - rolul excesului lipidic in malignizarea indirecta a fost mentionat
anterior; proteinele animale furnizeaza triptofan, care favorizeaza
actiunea cancerigena prin metabolitii sai. Actiunea florei microbiene
intestinale asupra disponibilitatii mari de aminoacizi alimentari duce la
cresterea numarului de produsi cu actiune cancerigena asupra colonului;
alaturi de alimentatia bogata in grasimi, excesul proteic favorizeaza
dezvoltarea florei microbiene anaerobe corelate cu elaborarea produsilor
cancerigeni. Nu trebuie uitat ca prin procesele de prelucrare termica a
preteinelor se formeaza uneori produsi de piroliza ai triptofanului (Trp-P-

44
1 si Trp-P-2) cu proprietati cancerigene dovedite experimenta [2].
Statistic s-a evidentiat ca numarul cazurilor de cancer la muncitorii din
industria carnii este mai mare decat media de cazuri la nivelul intregii
populatii.
Alcoolul
Intervine direct in instalarea maladiei canceroase prin profundele
dezechilibre nutritionale pe care le antreneaza (apar deficiente indeosebi
de vitamine si minerale cu rol in protectia anticancerigena), prin
facilitarea ca solvent a transportului cancerigenilor prin membranele
celulare, prin actiunea iritanta asupra tesuturilor. Este posibila, totodata,
coexistenta unor substante cancerigene provenite din materia prima sau
din prelucrarea industriala.

Deficienta fibrelor alimentare


Fibrele alimentare sunt componente ale vegetalelor ce nu pot fi supuse
digestiei in intestinul subtire. Unele din ele pot fi degradate in intestinul
gros. Consumate in cantitate redusa favorizeaza aparitia cancerului de
colon. S-a remarcat ca numarul bolnavilor de cancer colonic din tarile
industrializate comparativ cu numarul celor din tarile in curs de
dezvoltare este mult mai mare. Explicatia ar fi data in parte de consumul
mai pronuntat de fibre alimentare in tarile slab industrializate. Se pare ca
aportul crescut de fibre ar putea chiar limita actiunea cancerigena
indirecta a altor principii nutritive.
Mecanismele prin care consumul redus de fibre alimentare favorizeaza
aparitia cancerului colonic sunt multiple: scade viteza de tranzit
intestinal, creste ponderea florei microbiene anaerobe, se reduce
pierderea fecala de grasimi si proteine. Viteza de tranzit intestinal este
mai mica la cei cu consum scazut de fibre vegetale, intrucat acestea
intervin in cresterea volumului fecal si in stimularea receptorilor
intestinali, avand drept consecinta stimularea evacuarii fecale. Cu cat
tranzitul este mai incetinit, cu atat contactul dintre substantele
cancerigene si peretele intestinal este mai prelungit, crescand astfel
riscul initierii degenerescentei maligne.

Reducerea aportului fibrelor alimentare in favorarea grasimilor si


proteinelor animale stimuleaza crearea unei densitati intestinale mai
mari pentru germeni anaerobi in dauna aerobilor. Dupa cum am mai
mentionat, cresterea raportului anaerobi/aerobi favorizeaza malignizarea
intestinala. Pe de alta parte, scaderea aportului de produse celulozice
scade aciditatea intestinala favorizand dezvoltarea florei microbiene
implicate in metabolizarea acizilor biliari in produsi cancerigeni.
Micsorarea consumului de fibre alimentare creste disponibilitatea de
acizi biliari pentru flora microbiana intestinala (acizii biliari nu mai sunt
absorbiti de substratul celulozic si eliminati prin fecale), care-i poate
transforma in anumite conditii in substante cancerigene sau
procancerigene. De asemenea, are loc reducerea excretiei fecale de

45
grasimi si substante azotate, ceea ce favorizeaza indirect procesul de
malignizare.
Deficientele anumitor micronutrienti
Favorizeaza prin mecanisme variabile procesul de carcinogeneza. Astfel,
carenta de iod inlesneste aparitia cancerului tiroidian, iar carenta de
vitamina B2 a cancerului cavitatii bucale, laringelui si esofagului. De
asemenea, carenta de vitamina A favorizeaza constituirea cancerului
gastric, deficienta de piridoxina a cancerului hepatic etc.

CEI 10 UCIGASI AI CANCERULUI


Varza
Fie ca e creata, de Bruxelles, conopida sau varza rosie, varza este plasata
in fruntea listei cu "ucigasii" cancerului.
Laptele si iaurtul
Bacteriile care se gasesc in acidul lactic, mai ales in iaurtul natural
(netratat la caldura), apara organismul de infectii si impiedica formarea
substantelor cancerigene in intestin. In afara de aceasta, produsele
lactate contin albumina (foarte valoroasa) si mult calciu.
Morcovii
Substanta care coloreaza radacina de morcov este recunoscuta ca fiind
anticancer: este vorba de betacaroten. Morcovii trebuie putin caliti sau
rasi(pe razatoarea mica). Numai asa obtinem carotenul atat de pretios.
Ceapa
Substantele sulfuroase din ceapa (sulfide) ne fac sa lacrimam cand o
taiem, dar actioneaza si ca niste antibiotice. Ele distrug bacteriile, intaresc
sistemul imunitar, impiedica formarea substantelor cancerigene.
Caisele
Fructele contin o incarcatura compacta de vitaminele C, E si betacaroten.
Pectinele (substante de balast solubile in apa) izoleaza substantele toxice
din intestin si ne apara astfel de cancer. Acelasi lucru este valabil si
pentru mere si citrice.
Pastaile
Mazarea, fasolea si lintea sunt foarte bogate in substante de balast si
vitamine, iar ruda lor exotica, soia, contine in plus un hormon vegetal din
care se produce in prezent o substanta activa anticancer.
Pestele de mare
Acizii grasi Omega 3 - foarte valorosi - ne feresc de cancerul
intestinal. Majoritatea acestora se gasesc in macrou, hering, somon.
Pestele este de asemenea singurul aliment care contine iod in cantitati
apreciabile (foarte important pentru glanda tiroida).
Cerealele
Numai produsele integrale din grau, ovaz sau secara - de exemplu, painea
de graham, de porumb, ovaz, contin, in afara substantelor de balast, o
intreaga gama activa care impiedica aparitia cancerului.
Usturoiul
Mirosul tipic arata ca el contine uleiul eteric numit alicin, una din cele mai
active piedici in declansarea cancerului (de stomac, de plamani, esofag,

46
colon). O actiune asemanatoare - ceva mai redusa o au arpagicul si
prazul.
Rosiile
"Fructele rosii ale paradisului" sunt adevarate staruri printre legumele
care impiedica aparitia cancerului. Rosia contine substante care
neutralizeaza radicalii liberi si intareste sistemul imunitar.

Bibliografie
1. "Alimentatia omului sanatos si bolnav", aparuta in Editura
Academiei, 2005 sub coordonarea Conf. Univ. Dr. Maria Mota, Sefa
Centrului Clinic de Diabet Nutritie Boli Metabolice Dolj,
Universitatea de Medicina si Farmacie Craiova

2. www.sanatateverde.ro
3. www.culinar.ro
4. ro.wikipedia.org
5. www.scribd.com
6. www.terapii-naturiste.com

47