Profeţiile clarvăzătorului Gral

Publicat pe Noiembrie 20, 2015 de detoatepentrutotisimaimult

MATERIALUL DE BAZĂ A FOST SELECȚIONAT DINTR-O

SERIE DE CONFERINȚE ALE CLARVĂZĂTORULUI GRAL. VĂ
RUGĂM SĂ LE CITIȚI CU ATENȚIA NECESARĂ PENTRU A
PERCEPE CĂT MAI MULT DIN REVELAȚIILE
EXTRAORDINAR DE PREȚIOASE PE CARE DOMNIA SA NI LE-
A LĂSAT ÎN URMA MUNCII SALE DE O VIAȚĂ.
Prof Grigore Albu Gral
Pentru a vă trezi interesul vom începe prin a vă prezenta mai întâi un
fragment din această conferință care are legătură cu zona sacră – ROȘIA
MONTANĂ:

”…Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice

(anumite metale rare) care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa
şi vorbim. Într-un fel anume se vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în
Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti şi după o
perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”;
însă, atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să
comunicăm cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt
aspect al energiilor telurice, pe care urmărim să îl conştientizăm, este
faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea
muzicală.Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul,
ţâpuritul; nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe
Grigore Leşe cu Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină;
numai că unul cultivă stilul de Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş.
Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre –
anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în
permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea
informaţională, grila energiilor telurice cu totul deosebită a României. În
acest mod, pe baza energiilor telurice care alimentează acest spaţiu
sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al României
de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării
noastre, în special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea
aurului din zona sacră – Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile
macheavelice pe care le exercită grupurile de interese ale masoneriei
americane pentru a pune mâna pe cele mai mari zăcăminte de aur ale
României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de găsit,
la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi
cei mai mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea
străinii fără nici un Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o
sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca matricea informaţională a ţării
noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să facă apoi din
poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care
nu au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în
continuare, zi de zi, această prăpăstioasă clica masonică ! Merităm noi o
astfel de distrugere în masă a ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a
Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei Naţionale ? Totul ar fi
posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în
ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de
sine. În orgoliul lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe
care nu trebuiau să apese, deoarece, Roşia Montană, ca şi energie
telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii neamului
românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați
în intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în
cadrul societăţi actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea
noastră, a societăţii civile într-un singur Suflu şi într-o singură Inimă –
Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor şi înţelept ! Se şi
spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…”

Limba Românească – Știinţa care înnobilează fiinţa

Vom aborda în continuare Ştiinţa Cuvântului Viu sau Strategiile de

Îndivinare prin cuvant.
Este o temă destul de sensibilă pentru că ea se adresează în special
oamenilor interesaţi (însetaţi) de spiritualitate, a celor care vor să facă
din fiinţa lor o poartă deschisă către absolutismul ceresc.
Mai întâi a fost Kagyo-Magya, ştiinţa despre suflet şi trup la traco-geto-
daci. Dar traco-geto-dacii aceştia aveau un suport, un trecut strălucit prin
activitatea, în acest spaţiu, a atlantului cercetător Rama şi a tuturor
discipolilor lui, prin el străluciţi, şi zişi ramaniţi. Epoca zeilor a fost, fără
îndoială, epoca de facere a cuvântului care cu înţelepciune s-a turnat în
programe de puternicire „Omen“ – de sfințire a ființei – pentru întreaga
omenire. Căci omul este împuternicit din huma ca umanitate şi din
propria lui menire omenire. După destrămarea Epocii zeilor şi venirea
lui Rama în ţara noastră, acum aproximativ 12000 de ani î.H, apare şi
prima scriere; se trece la rhunare, adică la întrebuinţarea elementelor
conceptuale în diverse tipuri de pătrate, pentru a înţelege în ce fel se
realizează trecerea din sfinţire în fiinţă şi din fiinţă în sfinţire; celebrul
SFS. Rhunarea înseamnă plimbarea conceptului într-un pătrat dat.
Înscrierea în rhune ne dă valoarea de bine şi de rău a conceptului. Deci,
la sfârşitul Atlantidei exista şi posibilitatea iluminării, Helios – exista şi
străluminarea, prin care se poate strecura răul în luminare. Rhunele
trebuie să demonstreze toate aceste lucruri. La 8666 se rup legăturile cu
trecutul, se crează concepţia Siamului sau Thailanda de astăzi. La 5666
apare Sumerul, cu toate tablele înglobării analitico-universale. La 1666
se încearcă uciderea cuvântului viu prin regulile gramaticii pe care le
cunoaştem astăzi şi ale scrisului. Pentru că un cuvânt care rămâne scris,
aşa se va citi şi peste 200 de ani. Iar dacă vrem să inventăm o limbă şi nu
suntem destul de inspiraţi şi înţelepţi, precum a fost, să zicem, zeiţa
Saraswathi care a revelat hinduşilor – de altfel, întregii omeniri –
alfabetul sanscrit, ca pe o ştiinţă de îndivinare a omului prin cuvânt,
atunci sămânţa care este pusă în inima omului va da roade pe măsura a
ceea ce noi cultivăm.
În Tracia, înfrăţirea de sânge a făcut din aproximativ 200 de neamuri un
mare popor. Dacă la fiecare neam ar fi fost doar un singur zeu tutelar, că
aproximativ 200 de zei puteau alcătui un prim fond lingvistic prin
numele şi numărul lor, însă numărul zeilor a fost mult mai sus peste 200.
Ramificaţiile şi subramificatiile de la un neam trac la alt neam trac, de la
ceea ce a fost un zeu trac la ceea ce a fost un alt zeu trac, ne conving
lesne de faptul că, în Tracia s-a gândit o lucrare numeno-numerica
amplă, o adevărată ştiinţă a verbului, unde fiecare zeu intra în reţeaua
sacră de întâi-limbaj a Kogayonului. Toată lucrarea zeiască, promovată
de traci până la Zalmoxis avea ca obiect sacru apa, de la venirea acestuia
se va lucra pe elementul foc (piron – în limba greacă). Observaţia că
„apa întreţine focul“ , nu poate fi străină de învăţătura Kogayonului.
Derivatele cuvântului„piron“ grecesc le regăsim astfel: la traci – Pient, la
latini – Phides, la greci- Pisti, la geto-daci – Pientia. Astfel la popoarele
din noua ordine religioasă se păstrează pienţa şi pioşenia ca fond bun
(pien, pienţă – înseamnă credinţă), asfinţirea în sfinţire şi consacrarea în
sacralitate.
Zalmoxis este primul reformator al tradiţiei pretracice şi tracice până la
el. Cunoscând structura energetică a elementelor chimice şi a viului care
se dezvoltă în jurul Corbonului, aduce un nou suflu de îndivinare în
fiinţa umană. El stabileşte o valoare chimică care are sensul de ştiinţă
despre toţi însufleţitorii şi învlăguitorii de trup. Însufleţitorii sunt Ki,
învlăguitorii de trup sunt Mi; la singular Ko şi Mo. Chimia aceasta
însemna, în concepţia lui Zalmoxis, cadrul de fixare de la toţi
însufleţitorii Ki prin învlăguitorii Mi de trup. Şi această definiţie este cea
mai frumoasă definiţie a chimiei, pentru că, la urma urmei, toate
organismele sunt făcute din oligoelemente. Oligoelementele sunt
elemente chimice. Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de
elementele chimice (anumite metale rare) care se găsesc în subsolul
zonei în care trăim, aşa şi vorbim.
Într-un fel anume se vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia…
actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti şi după o perioadă
relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”; însă,
atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să
comunicăm cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt
aspect al energiilor telurice, pe care urmărim să îl conştientizăm, este
faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea muzicală.
Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul, ţâpuritul;
nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore
Leşe cu Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că
unul cultivă stilul de Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş. Deci,
elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre – anumite
metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în
permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea
informaţională, grila energiilor telurice cu totul deosebită a României. În
acest mod, pe baza energiilor telurice care alimentează acest spaţiu
sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al României
de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării
noastre, în special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea
aurului din zona sacră – Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile
macheavelice pe care le exercită grupurile de interese ale masoneriei
americane pentru a pune mâna pe cele mai mari zăcăminte de aur ale
României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de găsit,
la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi
cei mai mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea
străinii fără nici un Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o
sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca matricea informaţională a ţării
noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să facă apoi din
poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care
nu au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în
continuare, zi de zi, această prăpăstioasă clica masonică ! Merităm noi o
astfel de distrugere în masă a ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a
Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei Naţionale ?

Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care

integrează în ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea
întunecată a uitării de sine. În orgoliul lor nemăsurat, masonii au apăsat
exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece, Roşia Montană,
ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii
neamului românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi
profund atacați în intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o
adevărată TREZIRE în cadrul societăţi actuale, fiind punctul de
convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un singur
Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel
răbdător, iubitor şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă,
rabdă, dar până unde se poate…”
Revenim acum la revelaţiile despre marele eliberat spiritual Zalmoxis şi
înţelepciunea care este necesară pentru a crea graiul sfânt al unui neam.
Zalmoxis vorbeşte despre un tabel de 383 de elemente, în care primul
dintre ele poartă numele de Onţiu, Onto, iar ultimul dintre ele se
numeşte Trimiter, Mesia. Zalmoxis stabileşte de la 383 la 640 celebrele
poduri de Au, Ag şi de Cu, de aramă, pe care le întâlnim în basme şi dă
numele preoţilor mari după acelaşi sistem în care se face Cartea Genezei
în Biblie. 14 generaţii + 11 fire = un pod de 25 de unităţi spirituale. Aşa
este fiecare pod şi aşa obţinem cele 3 x 14 generaţii cu nume de preoţi
traci neauzite, cu intenţii, cu tendinţe, cu avansări, etc. pe evoluţia celor
33 de fire, altminteri vârsta care se dă Mântuitorului. 3 x 14 generaţii şi
33 de fire lumeşti. Aceasta se găseşte în concepţia chimică a lui
Zalmoxis.
Zalmoxis este cel care dă numele de român – de la Rama atlantul, şi nu
Roma, acestui popor, de la myn= eu, şi romyn= eul adăpostitor, adică
eul fetal. Acest lucru se face înlocuindu-se vechiul nume al eului folosit
de atlanţi, lomyn sau eul legător. De la eul legător se obţine lumina,
lumea, iluminarea, străiluminarea şi lumânarea, ca instrument de
dumirire asupra conceptelor care rezultă de aici. De la eul român apare
rumânitatea, ca sistem de robie şi apare rumeneala, ca prosperitate.
Zalmoxis, împreună cu echipa de cercetători din Muntele Sfânt, reia
problema eu-lui, schimbă pătratul atlantic care avea aurul ca mijloc de
comunicare cu marele cerebral, deci simbol al sacralităţii; argintul ca
simbol al subconştientului; cuprul, simbol al conştiiţei umane şi în
sfârşit, eul lomyn, lucrător în trup, care era plumbul. Ceea ce n-au înţeles
adepţii atlanţi Deoti care se organizaseră într-o elită aristocratică, atunci
când au folosit această tehnică de îndivinare, erau consecinţele
distructive ale plumbului asupra fiinţei sfinţite a zeilor. Vasele de
alimentare cu apă a cetăţii erau realizate din plumb, care la ora actuală se
ştie că este foarte nociv şi conduce la degenerere genetică. Deci, acestea
au fost cele 4 elemente chimice (Au, Ar, Cu, Pl)cunoscute şi folosite de
aristocrația atlanților Deoti când au construit arhipelagul Arondajna în
jurul Gibraltarului şi celebra cetate a Aarului.(Însă istoria se repetă.
Aarul a fost construit pe o stâncă, cea care este astăzi Gibraltarul, New-
York-ul trăieşte pe o stâncă, care este cea pe care o cunoaştem în
America. Istoria se repetă şi faptele se petrec întocmai).

Zalmoxis stabileşte valorile energetice ale eu-lui românesc: eu-l moale

este Staniu, eu-l tare este Fier, eu-linformaţional este Siliciu; eu-l ductil
este Germaniu. Toate aceste patru eu-ri sunt subordonate carbonului,
care se află la baza întregii materii vii din univers. Iată chimia organică.
Zalmoxis obţine rădăcina de ursare adică 0,7 droursia. Acesta este
motivul pentru care Zalmoxis este tradus de către unii: urs. În realitate el
este ursitor, un clarvăzător al neamului. Zalmoxis realizează limba
română. Prin trei mijloace. Preia fondul latin, ca fond de fecundare.
Preia materialul lingvistic traco-geto-dac; nu spunem un grai anume.
Materialul traco-geto-dac era foarte uşor de trecut dintr-o limbă în altă
limbă. Acesta formează mama, femeia însărcinată, grădina. Şi alege
limba germană ca procedeu de moşire. Moaşa poporului român este
limba germană. Pe baza celor trei limbi el creează limba română, după
legi foarte precise. În momentul în care noi depăşim normalitatea, şi
trecem la clarvedere şi la clarintuiţie, ei bine, vom vedea cum limba
tracă trece în limbă citită getică, în braţul de astăzi dacic, în germană şi
din germană iese din nou din pământ, intră în română, din română trece
în albaneză. Din albaneză trece în celtică. Iar din celtică în galeză şi se
întoarce de unde a venit, de la Dumnezeul ceresc.

Spuneam că Zalmoxis organizează spaţiul holografic al României de

astăzi. Toate denumirile de podişuri, ape, localităţi au o logică şi o
ordine foarte bine stabilită, deci toate au o importanţă energetică în acest
spaţiu holografic românesc, deoarece fac parte din matricea
informaţională a spaţiului sacru în care trăim. Haide-ți să vedem cum a
gândit Zalmoxis, teoria lui, despre energile telurice ale acestui pământ
strămoşesc. A început „cartarea” locurilor cu Munţii Apuseni, cu spaţiul
de apunere, de reîncreere asemenea soarelui care sereplămădeşte după
asfinţit în apele unui mare adânc.
A doua importantă operaţie, săvârşită de Zalmoxis a fost schimbarea
strategiei din Kobalahia în Balahia până la sporul Valahia. Aici,
cuvântul trebuia să exprime puterea suflului divin care se comunica pe
un canal numit Coval care, mai degrabă, se mişcă decât se schimbă.
Astfel, mişcarea este cheia tainelor traco-gete, geto-dace sau daco-
române. Zalmoxis a luat eul trac (acolo numit min) şi a făcut din acela
miner şi minereu. Mintea (mintia) este însăşi mina de valorificare a eului
lingvistic. (Există o localitate Mintia, în Munţii Apuseni, nu departe de
Deva.) Zalmoxis este cel care consideră sol tare Erde, azi Ardealul, de la
cadrul de fixare. Ardealul, reprezintă acel deal haric care urcă spre bolta
cerească, (H) ar – deal. Stabileşte incinta solul fertil mülde de la
Moldova şi creează olteanul, holteiul, care nu este altcineva decât
Gutanul, Mântuitorul. El poartă macedonul din Mehedinţi. El este Făt
Frumos născut cu paloşul în mână. Între Pela, capitala Macedoniei –
macedon în limba veche tracă înseamna, de la maceda, paloş – de la
Pela, capitala Macedoniei, până la Pelendava, Craiova, este o descriere a
paloşului de viteaz. Mehedinţiul tot este o descriere a paloşului de
viteaz. Alături, acolo, este Gorjul, modul de viitură din God. Acolo este
Doljul, modul de legare la dătător. Acolo este holteiul, oltean, care este
numele Oltului. Acolo este şi pântecul, trupul însărcinat, Muntenia.
Observaţi că Muntenia este în plin centru de câmpie. Acolo este şi
Podişul Getic, acolo este şi Dobrogul, locul unde se conservă viaţa;
Dobrogea. Dincoace este Herţa, conservarea harurilor; inima. Alături
este Bucovina, vână de gură; limba. Urmează Galiţia, conservarea căilor
de curs. Urmează Basarabia, baza vie a izvorului de angajare. Toată
Moldova, tot Ardealul. Transilvania nu are nimic comun cu pădurea.
Ilva înseamnă matcă şi avem Matca Mare, Matca Mică; Ilva Mare, Ilva
Mică. Avem Silvania care angajează Ilvele sau Sălajul, de unde încep
Ilvele. Şi avem Transilvania, scaun de ţară al Silvaniei; aceasta înseamnă
Transilvania. Peste această Transilvania stăpâneşte triunghiul spiritual al
Covasnei, născătoarea cu vas pentru înfigătorul Co; al Cavnicului,
puterea cavei de născătoare şi dincolo, în Moldova, Vasluiul, locul în
care se dezvoltă fetusul. Aicea avem, în Transilvania, Grădiştea
Muncelului; Muncelul fiind urmaşul la eu al Mântuitorului, Muntele
Mic, Munticelul. Aici avem Grădiştea Muncelului, pe locul unde s-a
aşezat folosul după citirea cuvintelor, Sarmisegetusa. Avem Muncelul de
sus şi Muncelul de jos. Aici avem Săcărâmbul, sarsanaua cu toate
darurile. În Muntenia avem Nuku, înscrisurile pentru embrionarea
seminţei. Iar la Prut, încă o dată la Prut, avem Ţipău şi Ţipova (care la
ora actuală încă ţipă după unirea cu neamul românesc).
Acestea sunt principalele triunghiuri ale existenţei noastre, pe care şi-a
construit Zalmoxis concepţia despre o nouă lume. Această lume are în
bază cenegia, aducerea din exteriorul ceresc a cursului la cuibul de
însămânţare. Cenu, neamul cenu, era în Tracia, cuibul, iar daturile de la
acest cuib le avem în partea de vest a ţării nostre – din păcate nu mai
sunt la noi – Cenadurile. Dar avem la noi Ceanul Mare şi Ceanul Mic,
avem la noi Sărmăşagul sau reţeaua de limbă. Sărmăşel, cuvinţelul, şi
toate celelalte compuse ale acestui sarmic care, cândva, a alcătuit
Sarmisegetusa şi care astăzi este grădina Mântuitorului, Muncelul.
Banatul este structura vie în creştere prin temeiul său. Mehedinţiul din
machedentia este răzorul de aducere la lumină a recoltei din pământ.
Oltenia este însăşi evoluţia holteiului în pântecul de mamă. Aceasta de la
depunerea cursului în adăpost, Gorj; că doar este vorba de Got şi Gutan.
Aceasta de la depunerea legăturii mai vechi de tip atlantic, Dolj, de la
dătătorul Ler împărat. Mai departe Muntenia sau Valahia, modul în care
se dezvoltă eul în pântecul mamei sale ca nou trup. Ţara Loviştei. Sensul
acesta de „ţară” e vorba de fapt de „lăcaş” unde se fixează două
componente sau mai multe între ele. Locul unde se fixează mai multe
componente între ele este Loviştea. Se ia din partea dreaptă, de la Ţara
Haţegului, se ia din partea stângă, de la Ţara Făgăraşului, se ia din partea
cealaltă, de la Ţara Amlaşului, dincoace de la Ţara Mureşului; şi toate
astea se unesc în Ţara Loviştei. Şi numai în forma aceasta se creează
noţiunea de ARDA, de ARDEAL „legarea la corpul de zămislire
ARDA”. ARDA înseamnă „miezul scoarţei terestre”, solul tare. Ţara
Loviştei nu poate fi în Moldova, pentru că în Moldova se creează
organele: ficatul, plămânii, inima şi toate celelalte componente. În Ţara
Loviştei se potrivesc. Ele, după ce sunt create în Făuriştea
Moldovenească, în incinta solului fertil de acolo, se ia şi se preia la
celelalte ţări. Ţara Loviştei este ca un plexul solar. Şi toate râurile din
Ardeal asta înseamnă „soma”. MUREŞUL înseamnă „zidirea laică”;
MARAMUREŞUL înseamnă „zidirea sfântă”; IZA înseamnă „ceea ce
aparţine zalei”, adică lanţul; FIRIZA este însuşi „lanţul”. Adică toate
astea au un sens care trebuie bine aşezat între ele. E mare deosebire între
Iza şi Firiza; Iza este doar sârma din care se face o za, o verigă, iar Firiza
este lanţul. În Ţara Almaşului avem decât forma fizică a sufletului, adică
latura trupească a sufletului; trupul însufleţit. Şi Ţara Făgăraşului este
„feciorul” însuşi, adică produsul din fetus. Deci unu-i trup însufleţit şi
altul este fetus-ul. Încet dar sigur, începem să ieşim de sub dumirire şi să
vedem care este valoarea limbii române. Valoarea limbii române e
construită pe acest fetus care se dezvoltă în pântecul mamei sale şi care
este românul înțelept a toată ființa. Toată construcţia de cuvinte are
această regulă, formază acest soft de mântuire a unei întregi Românii. N-
avem decât 911 softuri sau progame neuro lingvistive cu aplicații în
orice domeniu al spiritului creator.

Aşa s-au creat zeii, prin preoţi care dezvoltau un model logico-
matematic care, lingvistic, le dezvolta suflul divin. Şi odată pătrunşi de
suflul divin, ei înaintau lucrarea, cei îndreptăţiţi o recunoşteau şi-l
declarau zeu în viaţă. Dacă nu, ajungea zeu după moarte sau nu ajungea
niciodată, cum n-a ajuns Deceneu. Se spune despre Deceneu că a fost
pătruns de suflul divin, dar n-a reuşit să ajungă zeu, pentru că nefericirea
lui a fost că a avut un concurent foarte puternic: modelul zeului care a
venit pe lume Mesia şi care s-a chemat Yisus Hristos. Ăsta a fost
neajunsul lui Deceneu; şi n-a mai fost ales el zeu şi l-au ales decât pe
Yisus Hristos în locul lui Deceneu. Muntele de Cretă din Dobrogea este
muntele Oslon, este fundamentul Kreaţiei; de fapt asta şi înseamnă –
cretă. Cretus, creta, cretum înseamnă creatul. Deci numele românesc al
muntelui de Cretă nu înseamnă neapărat creta; înseamnă muntele
creatului, care este în bază Oslon. Şi el aparţine de marea coloană a
munţilor Hercinici. Ei, hercina înseamnă strânsura harurilor. Deci
strânsura harurilor pleacă din muntele de Cretă, traversează sus spre
Polonia, ajunge undeva prin Scoţia, trece de acolo şi ajunge până în
America. Deci asta este coloana munţilor Hercinici. Ea traversează şi
face Crucea lumii în Transcarpatia cu Karpaţii, undeva în Galiţia. Acolo
traversează munţii Hercinici, Karpaţii. Şi acolo este centrul Crucii lumii.
Deoarece Karpaţii vin din Alpi, din Alpien, din alchimia încredinţării,
trece în Karpaţi unde este patul Kreaţiei, ajunge în Hemus sau în
Balcani, unde este suflul, lichidul sacru. De acolo merge mai departe şi
ajunge până în Himalaya, care este casa cerului.

Înțelegând rostul cuvintelor și al denumirilor folosite, vom înțelege mult

mai ușor munca plină de înțelpciune a străbunilor noștri, precum şi alte
resorturi bine puse la punct care păstrează intactă matricea
informaţională a României. Este bine să cunoaștem faptul că, anumite
energii negative care vin dinspre zona Europeana sunt puternic
alchimizate, odată ce intră la noi în ţară. Cazanele de smoală nu intră în
România. Sunt oprite Înaintea Porţilor de Fier; Cazanele Mari şi
Cazanele Mici sunt înaintea Porţilor de Fier; ele nu intră în România.
Dar pleacă un negru, de unde? Din Pădurea Neagră, din Munţii Pădurea
Neagră, şi ajunge un negru la Marea Neagră. Sunt două tipuri de alb-
negru. Trebuie să înţelegem exact terminologia care este dată. Una este
să ai Pădurea Neagră – limba de lemn fiind, prin natura ei, limba lui
Hatan şi a lui Jong Ler – şi alta e să ai negru de mare sau Marea Neagră,
în care este vorba de apă şi de limba de piatră, care era a lui Ler împărat.
Şi ce se întâmplă acolo? Pănă la Marea Neagră negrul se dă uitârii. Că
intrăm în Deltă şi găsim aici Pădurea Letea. Dar Pădurea Letea înseamnă
pădurea uitării. Deci aici negrul e dat spre uitare, pe când dincolo în
Pădurea Neagră este dat spre proliferare. Astea sunt deosebirile dintre
cele două forme de negru pe care le cunoaşte poporul român. Iar
Cernavodă n-are nimic cu Negru Vodă. Cernav înseamnă ciurel,
înseamnă sită, filtru. Şi la Cernavodă, dacă la Porţile de Fier se opreşte
negrul blestemat, la Cernavodă se face cernerea blestemelor, otiilor. Şi,
după ce s-a făcut şi aceasta a doua lucrare, la Cernavodă se cern
blestemele. În Deltă apare Pădurea Letea care preia ceea ce a mai rămas
după cernut şi Marea Neagră care restituie rezămislirii apa, replămădirii,
această culoare neagră pentru a se obţine curatul din ea. Deci aşa trebuie
să înţelegem lucrurile. Şi acesta este spaţiul holografic care se întinde
din Germania până la noi, pe lungul Dunării, pe lungul verbului
dun.Dunaris înseamnă de hăruitul prin facerea ca efect, dat. Asta
înseamnă Dunaris. Aris este un supin: de hăruit. Şi dun este verbul care
arată unde se face de hăruitul. Şi, peste toate acestea, România care trece
prin înmuncire, cu alte cuvinte, care se bucură de valorile spaţului
holografic puse la baza înţelegerii de către marele iniţiat Zalmoxis.

Aceasta este în mare parte strategia prin cuvânt a spaţiului holografic în

care trăim noi românii. Trebuie să ştiţi că tot acest spaţiu, şi nu numai
acesta, toată lumea e bine ştiută de Biserică. Că avem noi astăzi pe cei
care au fost profesori de matematică şi care s-au dus şi s-au făcut popi,
sau au fost ingineri înainte de ’89 şi s-au făcut acum popi pentru că se
câştigă mai bine, ăştia nu sunt părinţi. Dar cei care sunt preoţi adevăraţi,
marii preoţi, (marii iniţiaţi) ştiu aceste lucruri. Vorbim în aceiaşi limbă,
dar nu ne pricepem de ce. Pentru că aceleaşi concepte din limba
fundamentală au primit conotaţii după o anumită experienţă concret
senzorială pe care un neam a dobândit-o. Această experienţă concret
senzorială a fost luată şi prelucrată de un înţelept al acestui neam. Şi
toate limbile capătă, de la preoţii care le-au organizat ştiinţific, în
credinţă, capătă conotaţiile spirituale care ţin de limba respectivă şi care
dau numele lui Dumnezeu în limba respectivă. Numele lui Dumnezeu va
fi Dumnealui Zeul. Ăsta-i numele lui Dumnezeu în limba română. Aşa a
fost el creat şi apoi trecut în înscrisuri, atunci când a fost scrisă Biblia,
de către sacerdoţii daci în Templul de Cretă de la Basarabi. În limba
rusă, limbile slave în general, sunt alcătuite pe structuri lemnoase. Pentru
structurile lemnoase, pentru limba rusă, are seva care urcă în copac.
Dumnezeul ruşilor, slavilor, se va numi Bog, iar în forma în care îl
invocăm, vom spune: „Depunătorule Bog“, adică Boje.

Portul de nume nu este o chestiune individualizată. Singurul care nu are

nume este Cel nenumit, fiindcă este foarte greu să găseşti un nume
pentru Dumnezeu. Got nu este un Dumnezeu universal. Bog nu este un
Dumnezeu universal. Işten nu este un Dumnezeu Universal. El este un
nume de experienţă concret-senzorială, care stă la baza limbii respective.
Limba română este singura limbă din lume care păstrează numele
nenumit al lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu înseamnă un nume,
înseamnă Dumnealui Zeul, după cum este dumneata omul. Deci
Dumnezeu în limba română nu este un nume numit. Şi de altfel nici nu
poţi numi Creatorul sau întemeietorul Creaţiei în eos. Iahve – este o
confirmare. Pentru că Iahve în limba ebraică înseamnă „Eu sunt“. Deci
nu este numele lui Dumnezeu. Este doar o confirmare: „Eu sunt“. La
rabini este Hasem. Hasem nu înseamnă numele. Hasem înseamnă,
numele de luptă al Creatorului, aşa cum dincolo este Jihad. Deci Hasem
este o luptă, o energie divină şi nicidecum Divinul însuşi.
În permanenţă asupra noastră lucrează subtilitatea, locaşul de cult numit
„Oţie“. La coborâre suntem „Koborioţi“, la ridicare suntem„Inridioţi“.
Acestea sunt semnele sub care a apărut Poporul Roman, nu de la lup
cum susţine o anumită legendă- nici de urs- cum susţine o altă legendă,
ci se realizează pe lucrarea de ursire de prevedere în timp şi de însuşire a
evenimentelor prevăzute. Este foarte probabil că Zalmoxis se considera
„urs“ dar aceasta nu prin asemuirea cu animalul de pădure ci ca nume
derivat de la verbul „a ursa“ şi „a ursi“, care înseamnă puterea de a
prevedea viitorul.
Zalmoxis a fost un „anotic“ (ana şi Oţie) de cuvinte unde funia hotărâtă
să lege generaţiile între ele era un cadru „ana“ sfânt de născătoare
morală. Ana este o succesiune de generaţii pe care stau înşiraţi toţi
urmaşii. În dicţionar o găsim cu numele de funie pescărească pe care se
atârnă carmacele. Particulele „anta“, „enta“, „inta“ formează în
permanenţă verigi diferite pe acelaşi lanţ informaţional, în permanenţă
fire diferite împletite în aceeaşi ană – unele de esenţă, altele de existenţă.
Particulele „aza“ şi „iza“, împreună cu alte foloase de la acestea până la
uzare întrunesc consemnul informaţional care ajunge la uz şi iese din
uzare. Aceste particule, sunt monade ale înţelepciunii şi ale sfinţeniei. A
fost verbul „a obişnui“ ca să se consacre obişnuinţa, a fost verbul „a şti“
ca să se consacre ştiinţă.
Verbele românești „a curge“ și „a merge“ sunt lucrări precise de
nominalizare așa cum verbele „a trage“ și „a drege“ păstrează neștirbite
dovezile despre îndreptarea răului într-un context și lingvistic și spiritual
de la care religia a fost și ea o ştiinţă despre „rămăşiţele“ scăpate de sub
controlul imediat al experienţelor concrete și ale celor care s-au
consacrat sacrului în lumea largă a jocurilor logice – deci, de la cuvânt.
Suflul divin care se transmite prin intermediul cuvintelor, se realizează
în special cu ajutorul vocalelor. Un rol foarte important îl au și
consoanele, care sunt operatori lingvistici cu ajutorul cărora putem
însufleți ceva. În acest mod cuvintele devin vii, magice am putea spune,
declanșând în ființa umană procese de rezonanță cu energiile benefice
macrocosmice. Așa se creează cuvintele și așa se creează sensurile într-
un cuvânt. Trebuie să știm unde se găsește vocala și consoana
respectivă. Trebuie să știm cine este pe poziția respectivă pentru ca să
stabilim corect cui ne adresăm din interiorul nostru sau cui ne adresăm
din exteriorul nostru.
Este important să știm fiecare consoană ce înseamnă. De exemnplu, „Ț“
conservă. O țață conservă. Țațele nu sunt prea bogate în limbaj, dar
trăncănesc toată ziua un limbaj mort. Ăsta-i și sensul peiorativ de țață în
limba română. Dat fiind acest „Ț“, care există în cuvântul Bistrița, starea
vârtejului este oarecum trecută în subsol, pe planul al doilea. Este
conservată. La fel este conservată la Lechința; i se poate observa că
aproape toate localitățile au câte un „Ț“ acolo. Șieu este o energie în
derulare. Șieuțul o energie conservată. Și ăsta e și faptul pentru care
facem diminutivele cu „Ț“: draguț, micuț. Ei, dacă ar fi un micut, acest
„T“ ar lăsa energia să meargă după temeiul ei, după cauza fundamentală.
Dacă este un micuț în schimb, este controlată, este pusă în conservare.
Deci oarecum amorțită. Dar asta nu înseamnă că nu poate izbucni
oricând teluricul din ființa umană. Uite noi nu spunem câinea; noi
spunem cățea. Deci ea este mediul de conservare.
Avem 25 de consoane : H – ghesul; B – apăsarea. C – înfigerea D –
datul; L – legarea; M – învlăguirea N – embrionarea P – plămădirea…
etc Baza fundamentală a kodului universal: A, E, I, O, U şi Y, atâta cât
sunt vocalele universale, ele intră în kodul universal. Dar de aici pleacă
specificaţiile, de aici vine un mod de a înţelege înlănţuirea firelor pentru
fiecare limbă. 1.O – împuternicirea 2.A – cadrul de fixare. 3.Y – firul
necunoscut. 4.E – stratul zămislitor. 5.I – firul cunoscut. 6.U – urmaşul.
Vocalele se deosebesc între ele prin participarea la gen – masculin,
feminin şi neutru – şi prin lucrarea pe care genul numit o face. Pe lângă
acestea, limba română mai are şi vocale de dumirire: Ă, Â, Î. Deci O,
exprimă: genul masculin, bărbatul; A exprimă genul feminin, femeia; U
exprimă urmaşul, produsul din sau prin femeie. Celelalte vocale: Y, E şi
I sunt proprietăţi ale acestei activităţi care se face în pântecul de mamă.
Deci toate lucrurile acestea noi nu le înțelegem decât prin „cod-ul“
limbii, nu prin lingvistică, iar un cod se realizează după felul în care se
introduc consoanele și vocalele în limba respectivă.
Zalmoxis când se întoarce în Tracia pune bazele acestui concept
Kogayon şi propriei concepţii axyonism care stă la baza Sfintei Tradiţii
româneşti. Zalmoxis adună toți marii preoți traci, și îi inițiază în Sfânta
Tradiţie după care el a creat Kogayonul. Le dă conceptele, care nu sunt
decât cuvântul de limbă română dar cu sensurile arhaice pe care le găsim
în diferite manuscrise, dar care se modulează în timp ajungând până la
înțelesurile actuale. Cuvintele poartă în miez date foarte exacte despre
lucrarea de îndivinare fiind, din acest punct de vedere, cele mai precise
mecanisme de punere în mişcare a magiei biologice. Scopul fundamental
al cuvintelor este transmiterea suflului divin de la om la om și înălțarea
prin cuvânt. În structura acestui neam, se dezvoltă această genă a
Mântuitorului, căci în fiecare român se află un OM. Acesta este marele
adevăr despre noi și de ce suntem noi aici. Fiindcă noi suntem purtători
ai eu-lui interior. Român – romîn și ajungem la forma de bază – romin,
unde „min“ înseamnă „eu“ sau personalitatea fiecăruia. Pe exterior, în
raport cu lumea fizică în care trăim, oamenii sunt atrași către căutarea
bogățiilor lumești valorificând mina și minereul. Pe interior, în raport cu
aspectele subtile și de manifestare tainică a lui Dumnezeu, „romin“ este
un adapostitor, înseamnă EU SUNT. Deci român înseamnă „eu interior“
și astfel, adevăratul nostru potențial este acela de a ne îndumnezei, de a
deveni Una cu Sinele Suprem Nemuritor (Atman).

Mintea (mintia) era însăşi mina de valorificare a eului lingvistic.

Zalmoxis a fost un zeu moral, un maestru al aducerii metalului la
credință. La noi mânăstirea vine de la „monastio“, care este starea de
înălțare prin Biserică (prin credință) a puterii eu-lui trupesc (a sufletului
individual). Biserica este dată cu dublu sens, „biser“, cel al
însuflețitoarei. Pentru că însuflețitoarea este din capul locului mama şi
purtătoarea de prunc în pântec. De aici vine numele Bisericii, de la
apăsarea în pântec a pruncului de către Maria. Până la Maria, până la
Miriam, noi nu aveam biserică. Aveam templu, care înseamnă legare la
timp, aveam pagoda. Noțiunea de păcat, înseamnă de fapt, puținul nostru
care nu ne ajută să-l întelegem pe Dumnezeu. „Poco“ în limba latină
înseamnă puțin. Păcatul vine de aici, de la ignoranță și de la limitarea
noastră.

Termenul de „bărbat“ vine de la purtătorii de barbă. Cine era purtătorii

de barbă? Isihaștii, pustnicii. Ei, pustnicii erau bărbați. Pustnicia era la
un moment dat, o singură artă de a fi pustnic. Și toate erau făcute după o
anumită regulă sau știință harică. Și reacția la barbă a venit de la ideea că
ceilalți, care nu purtau barbă, îi numeau barbari. Latinii așa i-au botezat.
Latinii au fost cei care au introdus pentru prima oară rasul. Și ei nu mai
erau cu barbă. Toți cei care erau cu barbă erau barbari.

„Andrusul“ este numele vechi al bărbatului și este folosul pe care îl

dobândește femeia de la „introducere“. De acolo numele de Andreea și
Undrea, și tot de acolo este „Indrie“, care în limba dacică înseamnă „a
băga“, iar în limba latina avem „indere“. Femeia în toate este pământ și
sânge, Pama – Hemus, de unde Phaema sau Femeia. În limba română
femeia este „o pamaenta“, adică „un pământ“ în care funcționează
„haemus“, lichidul instinctual, și dă „phaema“, „fem“ sau femeia.

Iubirea vine de la „jubo“ care înseamnă poruncă; a merge după înălțarea

„iubio“, a te înălța după porunca venită de la Dumnezeu. Toată lumea ar
trebui să știe că „iubirea înalță sufletul în tărâmurile cele tainice și
preapline ale fericirilor dumnezeiești”.
Din vechea tradiție tracică ne-a ramas acest Yo care se punea în fața
numelui domnitorilor. La ora actuală au rămas prea puțini inițiați care să
mai știe ce înseamnă acest Yo. Acest yo, care s-a perpetuat de la Rama
şi până către sfârşitul Evului Mediu, în alegerile domnitorilor şi în
alegerile mitropoliţilor, în acest spaţiu, însemna de fapt „ynridi otia”:
înălţare prin Biserică sau înălțat prin credința în Dumnezeu. Când se
spune: „Yo, Mircea Voievod, domn a toată ţara….”, spune Înălțat prin
credința în Dumnezeu, Mircea Voievod, domn a toată țara. (Iată, un fapt
demn de remarcat! Domnitorii notri nu mai foloseau titlul de ”rege”
pentru că acest cuvânt ajunsese deja să fie denaturat în alte țări, prin
comportamentul reprobabil al celor care dețineau astfel de titluri. În
majoritatea cazurilor, regele ajungea să stăpânească tiranic peste
credincioii săi i atunci la noi s-a folosit cuvântul „Domn”, de la
comuniunea cu Bunul Dumnezeu. Revenind la acest Yo care a trezit
curiozitatea la mulți oameni de cultură, acest yo este una dintre cele mai
puternice mantre care stă la baza protecţiei poporului român. Şi acesta
este motivul pentru care şi astăzi ea este întâlnită foarte des pe multe
dintre stâncile din Carpaţi, stânci cu o semnificaţie evidentă sacră.
Acesta este şi motivul pentru care acest yo – care acum din păcate se
scrie cu i, io – se găseşte pe toate aripile de avioane. Cei care au călătorit
cu avionul poate că au văzut-o pe aripi (YOR). Acest Yo, este de fapt o
mantră a securizării aparatului de zbor în cazul avionului, a securizării
unui loc energetic sau de altă natură, de altă importanţă, în cazul unei
stânci din Carpaţi. Deci este vorba despre o anumită mantră care asigură
stabilitatea, fie energetică, fie de echilibru, fie de autoreglare în
organismul uman. Şi totdeauna când se face o asemenea kantră,
descântec cum îi spunem în terminologia de astăzi, este bine ca persoana
care repetă după cel care face descântecul, textul, să pună în faţă yo. „Yo
de la Tine, Doamne”. „Yo de la Tine, Mântuitorul”. Şi aceasta
securizează textul de mantră şi creşte capacitatea de vindecare pe care o
are în sine textul, prin cuvintele care sunt aşezate, nu la voia întâmplării,
cum credem noi, ci după o regulă foarte bine stabilită, care o cunoaşte
numai creatorul de kantre; altfel spus, numai axyntele. Axyntele era în
tradiţia veche cel care organiza textele de rugă în temple, în biserică. Şi
toată concepţia despre creerea unui asemenea text purta numele de
axyon.

Deci, în Tracia, după aceea la români, întrega sfântă Tradiţie, se bazează

pe această concepţie a axyonului, tradus mai simplu, pe româneşte: toate
firele necunoscute luate în stăpânire de la cadrul lor de fixare sau de la
axa de fixare. Tracia este o axă, Dacia este o axă şi între ele se află
citirea etimologică a cursului, Geția. Acesta este sistemul pe care s-a
organizat întreaga sfântă tradiţie strămoşească şi astăzi creştin
românească. Tracia era axa corpului T’ra terestru, era axa din interiorul
Pământului, care traversează dintr-o parte încealaltă Pământul, deci era
un fel de Ax Mundi. Iar Dacia era braţul dat din această axă.
Deci axyntele organiza aceste texte de rugă în templele străbune, iar mai
apoi în biserici. Rugăciunile sunt ceea ce noi numim kantre. Mantrele
sunt cuvinte care au valoare de tratare, sunt cuvinte esență. Kantrele sunt
descântece (acel text fiind alcătuit din mantre), kantrele sunt rugăciuni,
kantrele sunt meditaţii. O rugăciune este un text alcătuit din mantre, așa
cum la hinduși sau la tibetani se practică japa-mantra. Recitarea sau
cântarea unor astfel de texte sacre, este deosebit de precisă în purificarea
psiho-mentală și punerea în rezonanță cu energiile profund benefice din
macrocosmos.
Mantrele, Cuvintele vii esență, ne ajută să realizăm raporturile care se
fac între stereotipurile noastre dinamice; adică, între chakre. Oricare
chakră este un asemenea produs, o asemenea piesă vie din noi. Haideţi
să-i spunem mai frumos, Rai. Pentru că, de fapt, în limba română, Raiul
înseamnă roata cu caneluri, roata pe care se aşează un fir, un otgon. Aia
e o roată cu caneluri. Chakrele, la români, sunt Raiuri. Numele de Rai, la
noi, a apărut de la această roată cu caneluri, aşa cum în limba sanscrită e
tot de la aceiaşi roată, dar în limba sanscrită chakra vine de la ankra, care
înseamnă cer. Deci iată că şi în limba sanscrită cerul este introdus în
noţiune. Ancora cerului este chakra în limba sanscrită. În limba română
este raiul, roata cu caneluri pe care este un fir trimis de la Dumnezeu; pe
alt fir vine răspunsul de la Dumnezeu. Stereotipurile nostre dinamice
sunt asemenea raiuri în care, în permanenţă, un Y coboară şi un I urcă.
Niciodată nu există cale inversă, în care un Y să urce, în limba română,
așa cum se folosete, de exemplu, la hinduși.
Sistemul străbunilor noştri era cuvântul. Ei ştiau foarte bine fiecare
cuvânt cu ce fibră a trupului se rosteşte; că noi de fapt rostim cuvântul
cu câte o fibră a trupului nostru. Şi în permanenţă, gândirea fiind cea mai
evoluată facultate, ea apelează la toate mecanismele noastre somatice.
Fiecare grup, cuvânt, este localizat pe un meridian și asta dă starea de
echilibru sau de dezechilibru în întreaga ființă; atât în corpul fizic cât și
în corpurile subtile care alcătuiesc structura sufletului.
În genere ființa umană creează un limbaj logic, adică o experienţă
abstractă care să răspundă numărului mare de noţiuni, de cuvinte, pe
care el le-a elaborat în experiența sa logic concretă. Acestea se înscriu şi
ele, la rândul lor, în creier, conlucrează cu experienţa concret senzorială
şi creează un soft exact în sensul în care îl cunoaştem noi astăzi. Acest
soft, îl îmbogăţeşte mereu, până în momentul în care cunoaşterea
depăşeşte capacitatea pur şi simplu a unui om, trecând la posibilităţile
astea: văd cine este Gălăţean după cum vorbeşte el, intuiesc cine este
Elena după cum vorbeşte ea. Deci iată că astea sunt ceea ce numim noi
astăzi clarvedere, clarintuiţie, clarauzire, etc., şi toate celelalte simţuri,
teleportarea, simţul material, toate care mai sunt acolo, telekinezia.
Toate astea se înscriu într-o gândire superioară, în normalitatea care
trebuie să fie. Şi se dezvoltă aşa creierul până la toate capacităţile pe
care le are: a se putea ridica singur de la sol, a se decorporaliza, a se
corporaliza, etc. Şi aşa reuşind oamenii să facă asta cu sprijinul
creierului lor, ajung zei. Pentru cel care nu are astfel de aptitudini
dezvoltate, fiinţa divină e foarte greu de imaginat. Dar în lumea aceasta
superioară, Divinitatea apare în toată splendoarea ei. Deci toate lucrurile
acestea, noi vom urmări să le înţelegem prin kodul energetic al
cuvintelor, nu prin lingvistică. Lingvistica ne dă cuvântul aşa cum este
el. Şi aşa cum este înregistrat ca atare în capul nostru. Însă, indiferent că
citim în gând un text, indiferent că-l rostim tare, acolo unde trebuie, se
aude.

Avem, la urma urmei, auzirea criptestezică, care este activă în limbajul

nostru interior sau în limbajul pasiv așa cum în același limbaj acționează
intuiția cripestezică sau vederea cripestezică (adică auzirea interioară și
vederea interioară – clarvederea). Dezvoltând aceste aspecte, ajungem să
ne folosim, în mod conștient telepatia și transmiterea la distanță a
mesajelor sau obținem anumite stări numite paranormale, precum
clarvederea, clarauzul, clarsimțul. Nu sunt nite lucruri extraordinare,
sunt niște lucruri pe care noi le facem, dar care nu și-au găsit explicația,
pentru că pe oamenii de știință și pe ceilalți care sunt preocupați de așa
ceva nu-i interesează conținutul cuvântului, îi interesează doar forma
acestuia. Dacă acest cuvânt este de gen masculin, dacă acest cuvânt este
de gen feminin, dacă acest cuvânt este de genul neutru, dacă-i la
singular/la plural, ca atare, mai departe un verb, un articol ori un
numeral. Deci gramatica nu ne ajută, morfologia nu ne ajută la
perceperea relațiilor interne dintr-un cuvânt, fiincă noi nu mai știm codul
energetic al cuvintelor. Noi n-avem decât vopseau de pe pereți, dar nu
știm pe ce am pus-o. Nu știm dacă pereții din interior sunt din cărămidă
sau dintr-un material prost și pot să cadă în orice moment; dar vopseaua
este frumoasă. Și cam la asta se reduce întreaga noastră discuție
lingvistică și asta are efecte extrem de dăunătoare în cunoaștere pentru
că, la un moment dat, putem spune ”cutare cuvânt este dintr-o altă
limbă” și, ca atare, spunem că se trage din limba respectivă. Păcatul ăsta
ne pândește pe noi în limba română pentru că lingviștii noştri, de vreo
200 de ani, au ajuns la niște concluzii fantastice: că noi nu avem limbă,
pentru că această limbă are 78% latinitate, 21% termeni slavi și 1%
etimoane necunoscute !!! Dar, atunci, care-i limba română ? Și totuși
limba română se diferențiază de toate aceste limbi pe care le-am
menționat adineauri. Ea nu este nici limbă latină, nu este nici limbă slavă
și, cu atât mai puțin, din etimoane necunoscute. Nu vom ști ce este limba
română atâta timp cât nu vom ajunge să învățam codul energetic încifrat
în cuvinte care să justifice prezența cuvântului românesc și de ce această
formă, după conținutul cutare. În lingvistică nu se face relația dintre
conținut și formă în condiții logice. Se exagerează forma în dauna
conținutului; sau conținutul nici nu se specifică.

Sigur că, dacă aceste lucruri ar fi reevaluate corect am putea ca să

ajungem mult mai devreme la ceea ce se numește paranormalitate – un
cuvânt fără niciun sens, pentru că nu există paranormalitate, există doar
normalitatea care trebuie să fie, cea care urmează, în mod firesc, după
normalitatea formală sau normalitatea care este acum. La urma urmei,
toată vorbirea este o chestiune mecanică înlesnită de memoria cerebrală,
de înregistrare a cuvintelor în anumite programe mentale.Acționând
conștient asupra subconștientului, asupra programelor mentale care ne
limitează, ajungem să ne eliberăm de programarea neuro-ligvistică care
ne-a fost indusă în timp. La ora actuală este binecunoscut de catre
majoritatea psihologilor, că programele subconștiente ne determină
realitatea pe care o trăim. În subconștient se află toate programele cu
care decodăm realitatea. Există un ansamblu de programe pe care le
avem, iar acestea sunt și în subconștient, și la nivelul minții conștiente,
sunt și în structură, și în gene. Multe dintre ele ne-au fost inoculate
gradat – de educație, de tradiție, de religie, de familie, de tot ceea ce este
în jurul nostru. Aceste programe ne-au obișnuit să vedem realitatea doar
într-un anume fel (acestea se pot înlocui treptat cu idei forță benefice
profund transformatoare). În realitate, tot ceea ce există este Contiința
care însuflețete întreaga manifestare holografică, dar până acolo este
necesar să depășim programele mentale cu ajutorul programului
superior, divin, al înțelepciunii inimii.

Mihail Sadoveanu, în ”Creanga de Aur”, spunea: ”Hieroglifele, cum

știți, cuprindeau un principiu de înțelegere universală a noțiunilor,
înfrățind pe inițiați într-o limbă mută. Alfabetul dumneavoastră de
astăzi, ca și limba vulgară, stă mai mult în slujba instinctelor. La
întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere
de care omenirea de azi s-a depărtat; căci progresul necontenit al
inteligenței și raționamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om de
stihii. Presimțiri, instinct și ceea ce numiți dumneavoastră astăzi
inconștient – le-am avut și noi cândva, ca și rudele noastre animalele,
într-o formă potențială; magia și fenomenele de telepatie erau în
veacurile acelea practici curente. Cunoașterile acelea subtile și directe
trebuie redobândite pe calea științei experimentale.” Omenirea se
înromâneşte în ideea în care capătă numele eului său interior, a lui EU
SUNT, care se dobândeşte prin cunoaşterea de sine și alegerea
conştientă a unui limbaj plin de înțelepciune care să înnobileze ființa
umană. Şi această înromânire a fost programată să se realizeze, odată cu
revenirea în țară a Mântuitorului din români (a se studia și profeția
clarvăzătoarei Vanga).

Mântuitor este cel care aduce oamenilor înțelepciunea divină, care

conduce la desăvârşirea Eu-lui; adică înseamnă dăruire totală pentru
ceilalţi. Mântuitorul nu apare decât în conceptul de MYNTOIA, adică
„împlinirea Eu-lui.” S-a împlinit mintea, apare Mântuitorul ! Datorită
învățăturilor spirituale care au fost revelate omenirii, putem spune
căBrahma a fost un Mântuitor. Brahma până astăzi are înţelegerea
respectivă. Krishna a fost un Mântuitor. Krishna până astăzi are
înţelegerea respectivă. Mahomed însuşi a fost un Mântuitor. Până astăzi
are înţelegerea respectivă. Iisus Hristos a fost un Mântuitor.Deci, toată
problema e teologică; totul de la Dumnezeu pentru oameni și de la
oameni pentru Dumnezeu. Pentru a vedea încotro ne îndreptăm, haideți
să aprofundăm în ființa noastră, câteva din strategiile de îndivinare prin
cuvant pe care le-au dezvoltat î timp, marii oameni de cultură, înțelepții
acestei țări sfinte. Să urmărim să scoatem la lumină, fiecare dintre noi,
„acele cuvinte frumoase care fac să se nască în inimi înțelepciunea”,
asemenea cunoașterii spirituale revelate umanității de marele înțelept şi
eliberat Zalmoxis.

”Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care

vine de nicăieri și merge spre nicăieri.” (Petre Țuțea)

”Geniul, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne. ”

”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi…” (Mihai Eminescu)
”Daca dragoste nu e, nimic nu e.” (Marin Preda)