APPENDIX PROBI

Appendix Probi este o lucrare importantă pentru studiul limbii latine vulgare. Face
parte din rândul izvoarelor scrise care conțin mărturiile directe ale gramaticienilor și
lexicografilor vremii privind evoluția limbii latine și îndepărtarea latinei vorbite de normele
clasice. Lucrarea este o listă de 227 de exemple în care varianta considerată (de către autor)
drept corectă este urmată de adverbul de negație non, cu înțelesul de „nu”, și de varianta
greșită ce trebuie evitată. Exemplu: viridis non virdis. Deseori însă limbile romanice au moștenit
varianta din limba vorbită (deci varianta greșită).
Lucrarea are caracter normativ pentru că indică formele corecte sau considerate corecte. În
această privință seamănă cu dicționarul DOOM, în plus, Appendix Probi are și caracter corectiv deoarece
se indică și se resping și variantele considerate greșite. Nu are caracter explicativ sau justificativ, fiindcă
nu se motivează de ce o variantă este considerată corectă sau greșită.
Autorul lucrării este necunoscut. Inițial s-a emis ipoteza că a fost scrisă de un profesor, Valerius
Probus, care aduna exemplele cu greșeli frecvente ale elevilor săi, pentru a-i dezobișnui de aceste
greșeli. Sextil Pușcariu consideră însă că autorul este un elev care își nota greșelile pe care le făcea mai
frecvent. Se pare totuși că autorii lucrării au fost călugări (în greacă: καλλόγερον, kalloueron, însemnând
„bătrân frumos”, spiritualicește sau fizic) de la Mănăstirea Bobbio din nordul Italiei. Lucrarea s-a
transmis într-o singură copie.
TITLUL LUCRARII
Nici originalul (sec. III-IV), nici copia (sec. VII-VIII) nu au titlu. Denumirea de Appendix
Probi este dată de cercetătorii moderni. În traducere, acest titlu înseamnă „Adaosul lui Probus”.
Forma Probii este genitivul de la Probus, pentru ca această lista este un adaos la o lucrare de
gramatică. Lucrarea respectivă, Instituta Artium (titlu modern) a fost alcătuită în sec. III-IV d.Hr.
și a fost atribuită, greșit, gramaticianului Valerius Probus (= cinstitul), care, în realitate, a trăit în
sec. I-II d.Hr. Cercetătorul englez C.A. Robson (de la Oxford) a publicat în 1863 un articol în care
propune denumirea de Appendix Bobbiensis. Totuși, numele consacrat este Appendix Probi. În
privința originalului din sec. III-IV d. Hr. sunt mai multe ipoteze:
- textul original a fost scris la Roma de un anonim.
- textul original a fost scris în nordul Africii, îa Cartagina.
Lucrarea înregistrează fenomene fonetice, morfologice, sintactice, stilistice:
1) Sincopa (dispariția unei vocale (de obicei neaccentuate) aflată între două consoane)
vocalelor scurte neaccentuate "i", "u" : "cal(i)da" non "calda" ; "vir(i)dis" non "virdis" ; oc(u)lus"
non "oclus"
2) Închiderea vocalelor scurte în hiat și transformarea lor în semivocale : "vinea" non "vinia"

3) Asimilarea vocalică totală regresivă la distanță după formula "a"-"e" > "e"-"e" : "passer"
non "passar" (va da "pasăre" în Română)
4) Betacismul sau confuzia dintre "v" și "b" : alveus" non "albeus" ( Rom. "albie")
5) Dispariția consoanelor intervocalice "v" si "b" : "rivus" non "rius".