Mononucleoza infectioasa

Introducere

Mononucleoza infectioasa este o boala infectioasa, provocata de un prim contact cu virusul

Epstein-Barr, un virus foarte contagios din familia virusurilor herpetice. 
Mononucleoza infectioasa este numita si "boala sarutului", deoarece se transmite frecvent prin
saliva, sau "febra glandulara", deoarece provoaca inflamatia ganglionilor.

Inca de la varsta de 5 ani, 50% din populatie este purtatoare a virusului Epstein-Barr, iar la 40
ani, procentul ajunge la 90%. Dupa ce este contractat, virusul ramane prezent in organism, fara a
antrena complicatii.

In majoritatea cazurilor, in special la copiii sub 5 ani, simptomele sunt atat de usoare incat trec
neobservate. La adolescenti si tinerii adulti infectia este insotita (in 50% din cazuri), simptomele
caracteristice ale mononucleozei infectioase sunt: febra, oboseala intensa, curbaturi (dureri
musculare), inflamatia sau sensibilitatea ganglionilor din regiunea cervicala, etc. 

Virusul Epstein-Barr este foarte contagios si se transmite prin saliva, deci prin sarut si prin
utilizarea in comun a unor obiecte. Ocazional, poate fi contractat in timpul unei transfuzii de
sange sau a unui transplant de organe. Dupa ce patrunde in organism, virusul prolifereaza rapid
in globulele albe. Incubatia (intervalul de timp intre introducerea virusului si aparitia simptomelor)
variaza de la 4 la 6 saptamani. Semnele infectiei dispar dupa 2 -3 saptamani, dar o stare de
oboseala poate persista timp de cateva luni.
Perioada de contagiune variaza de la o persoana la alta. In general, o persoana infectata este
contagioasa cateva zile inainte de aparitia bolii si pana la 18 luni dupa aceasta.
Mononucleoza infectioasa afecteaza atat barbatii cat si femeile si este mai frecventa in randul
tinerilor. Varful incidentei se intalneste intre 14 si 16 ani pentru fete si 16 – 18 ani pentru baieti.

Semne si simptome
- oboseala extrema
- stare de slabiciune
- adenopatie (cresterea in volum a ganglionilor) cervicala si axilara
- pusee de febra seara – pot ajunge pana la  40,5 ºC
- dureri de cap
- inapetenta
- angina (inflamatia faringelui) insotita de dureri la deglutitie

Alte simptome:
- curbaturi (dureri musculare)
- roseata
- hepatomegalie (marirea in volum a ficatului) in 20% din cazuri sau splenomegalie (marirea in
volum a splinei) in 50% din cazuri
- eruptii cutanate asemanatoare scarlatinei – la 5% din pacienti
- icter - rar (5% din cazuri)  
- eruptia pruriginoasa (asemanatoare urticariei) se datoreaza administrarii inutile si chiar
periculoase de ampicilina 
La copiii cu varste intre 4 si 15 ani, virusul poate cauza simptome usoare, asemanatoare unei
infectii respiratorii. La adulti, mononucleoza antreneaza semne si simptome mai severe, ce
dureaza mai mult timp.   Perioada de incubatie a virusului este de 4 – 6 saptamani, desi la copii
aceasta perioada poate fi mai scurta. Unele simptome (febra si durerile in gat) se amelioreaza de
obicei in doua saptamani, desi oboseala, adenopatia si splenomegalia pot persista cateva
saptamani.
Cauze si factori de risc

Virusul Epstein-Barr face parte din familia virusurilor herpetice si infecteaza 50% din copii
inaintea varstei de 5 ani. Dupa ce patrunde in organism, urmeaza replicarea virusului la nivelul
nazofaringelui. Limfocitele B (tip de globule albe) sunt singurele infectate de acest virus si secreta
imunoglobuline (anticorpi heterofili).
Dupa infectia primara, virusul Epstein-Barr (EBV) ramane in organism, in special in limfocitele B,
pe toata durata vietii si poate fi excretat in mod intermitent de la nivelul orofaringelui, de catre
pacienti in absenta oricarei manifestari simptomatice. Virusul poate fi detectat in secretiile
orofaringiene la 15% -25% din adultii sanatosi. Doar 5% din pacientii cu mononucleoza
infectioasa contracta boala de la un alt pacient cu infectie acuta. In majoritatea cazurilor insa,
transmiterea are loc de la o persoana EBV - seropozitiva asimptomatica la o persoana infectata.
EBV nu este foarte contagios. Transmiterea se poate face prin utilizarea in comun a unor obiecte
contaminate cu secretii, prin picaturi, (rar) prin transfuzii de sange, dar mult mai frecvent prin
contact direct (sarut).
Majoritatea persoanelor care intra in contact cu pacientii cu mononucleoza infectioasa au fost
deja infectati cu EBV in trecut. Perioada de incubatie (intervalul de timp intre patrunderea
virusului in organism si aparitia simptomelor) este de 4- 6 saptamani. 
Cu toate acestea, nu sunt necesare precautiile speciale sau izolarea pacientilor, deoarece virusul
se gaseste frecvent in saliva persoanelor sanatoase. De fapt, numeroase persoane in stare de
sanatate pot transmite in mod intermitent virusul pe toata durata vietii. Din acest motiv,
transmiterea virusului este aproape imposibil de prevenit.

Factori de risc
- varsta: adolescentii si tinerii adulti
- transfuziile de sange
- persoanele cu sistem imunitar slabit – bolnavii de SIDA, persoanele care urmeaza un tratament
de prevenire a rejetului dupa un transplant
Evolutie si complicatii

Simptomele mononucleozei infectioase regreseaza in general in 2 -3 saptamani, dar astenia

poate dura cateva luni. Eruptiile cutanate se datoreaza in general luarii de antibiotice
(ampicilina), care sunt contraindicate in aceasta boala. Rar, exista o evolutie spre:
- endocardita secundara (inflamatia tunicii interne a inimii)
- convulsii
- miocardita (inflamatia muschiului inimii)
- hepatita
- anemie hemolitica autoimuna 
- otita sau inflamatia mastoidei (parte a osului temporal, situata in spatele conductului auditiv)

Rar, pot exista complicatii ce necesita un tratament de urgenta: ruptura splenica - se manifesta
prin durere acuta localizata in partea stanga superioara a abdomenului si prin scaderea presiunii
arteriale. Ruptura splenica este rezultatul cresterii in volum a splinei si poate antrena consecinte
severe. Uneori, se observa o jena respiratorie legata de angina. 
Complicatiile neurologice constau in encefalita, sindromul Guillain-Barré, neuropatie periferica,
meningita aseptica, mielita si psihoza. 
Complicatiile hematologice cuprind granulocitopenia, trombocitopenia si anemia hemolitica.
Granulocitopenia sau trombocitopenia temporare survin la cca 50% din pacienti; cazurile severe,
asociate cu infectiile bacteriene sau hemoragii survin rar. 
Complicatiile respiratorii (obstructia cailor aeriene superioare, de exemplu) survin rar si raspund
uneori la corticoterapie. 
Complicatiile hepatice includ nivelurile crescute de aminotransferaza (de 2- 3 ori mai mari decat
normalul) ce revin la normal in 3 -4 saptamani – se intalnesc in 95% din cazuri. 
Infectia severa cu virusul Epstein-Barr survine rar, dar pot exista mai multe cazuri in cadrul unor
familii, in special cele cu sindromul limfoproliferativ X-linkat. Dupa vindecarea infectiei primare cu 
EBV, pacientii prezinta un risc ridicat de a dezvolta agamaglobulinemie sau limfom.
Diagnostic

In majoritatea cazurilor de mononucleoza infectioasa, diagnosticul clinic este stabilit pe baza

triadei caracteristice: febra, angina si  adenopatie, ce dureaza 1- 4 saptamani. In 50% din cazuri
se observa o crestere moderata in volumul splinei, care devine maxima dupa 2 -3 saptamani de
boala. Hepatomegalia (cresterea in volum a ficatului) nu este frecventa.
In general, testele de laborator sunt  necesare pentru confirmarea diagnosticului. Testele
serologice arata o crestere moderata a numarului de globule albe, crestere a numarului de
limfocite, peste 10% limfocite atipice.  
Prezenta anticorpilor anti-EBV este cautata cu ajutorul testului MNI, ce consta in amestecarea pe
o lama a unei cantitati mici de ser provenind de la pacient cu o suspensie. Testul MNI poate fi
efectuat inca din primele zile de boala, dar da si rezultate fals- pozitive. De aceea, testul trebuie
completat cu reactia Paul-Bunnel (reactie de aglutinare a anticorpilor specifici ce sunt prezenti in
serul pacientilor cu mononucleoza infectioasa), ce confirma sau infirma diagnosticul. Reactia este
pozitiva incepand din a 7-a zi de infectie pana la a 3-a luna. 
La pacientii cu simptome caracteristice pentru mononucleoza infectioasa, a reactie pozitiva Paul-
Bunnel are valoare diagnostica, testele suplimentare nefiind necesare. Rezultatele fals-pozitive
se intalnesc la un numar mic de pacienti, iar cele fals-negative sunt obtinute la 10% -15% din
pacienti, in special la copiii sub 10 ani.
Tratament

Durata bolii variaza - faza acuta dureaza in general 2 saptamani. Totusi, oboseala poate persista
timp de cateva saptamani, sau in 1 -2 % din cazuri, timp de cateva luni. Decesul survine in mai
putin de 1% din cazuri, in principal din cauza complicatiilor (encefalita, ruptura splenica,
obstructia cailor respiratorii, etc.)
Obiectivul tratamentului consta in reducerea simptomelor pana la vindecarea completa si in
prevenirea complicatiilor. Cu exceptia acestor masuri, nu exista un tratament specific pentru
mononucleoza infectioasa, deoarece boala este usoara si dispare in general de la sine in 2 -3
saptamani.

Tratamentul medicamentos

Unele medicamente permit reducerea simptomelor si tratarea complicatiilor, daca este cazul.
Analgezicele – Impotriva febrei, durerilor de cap, anginei si a curbaturilor, medicul poate prescrie
comprimate de acetaminofen sau ibuprofen.
Atentie! Aspirina este contraindicata in cazurile de infectii virale copiilor sub 16 ani, deoarece
poate provoca sindromul lui Reye, o afectiune rara, dar potential fatala.
Antibioticele – Aproximativ 20% din pacientii cu mononucleoza infectioasa dezvolta simultan o
infectie bacteriana (a gatului, sinusurilor sau amigdalelor). Medicul va prescrie in acest caz un
antibiotic, care nu face parte din clasa penicilinelor, deoarece antibioticele derivate din
penicilina provoaca eruptii cutanate importante la 90% din pacientii cu mononucleoza.
Corticosteroizii – sunt recomandati doar in tratamentul complicatiilor, precum cresterea anormala
in volum a amigdalelor sau pentru a preveni ruptura splenica.

Sfaturi de ingrijire 

- pacientii sunt incurajati sa se odihneasca pe durata fazei acute si sa-si reia progresiv activitatile
anterioare, odata cu reducerea febrei, anginei si a durerilor
- aporturile lichidiene suplimentare (apa, suc de fructe) sunt recomandate pentru prevenirea
deshidratarii
- solutiile saline sunt indicate pentru calmara durerilor de gat
- renuntarea la exercitiile intense si la sporturile de contact, cat si evitarea ridicarii de obiecte
grele - pe o perioada de minim 2 luni pentru a evita o ruptura splenica.