Psihologia comunicării, 2019

FUNCŢIILE COMUNICĂRII

Comunicăm informaţii, atitudini, sentimente, emoţii, idei. Сomunicarea este un fenomen

universal, firesc, cotidian şi natural. Comunicăm pentru a informa, a convinge, a impresiona, a amuza,
a determina acţiunea cuiva. Prin comunicare urmărim să fim recepţionaţi (auziţi sau văzuţi); să fim
înţeleşi; să fim acceptaţi; să provocăm o reacţie (o schimbare de comportament sau de atitudine).
Există mai multe clasificări ale funcțiilor comunicării. În studiul nostru al acestui subiect, noi ne
conducem de clasificarea propusă de Roman Jakobson.

Fiecărei componente constitutive ale comunicării îi corespunde, în viziunea lui Roman

Jakobson, o anumită funcţie. În utilizarea limbajului, se exercită toate cele şase funcţii, ponderea
acestora fiind diferită de la un mesaj la altul.
 emitator - funcţia emotivă, expresivă
 receptor – funcţia conativă, persuasivă
 mesaj – funcţia poetică 
 cod - funcţia metalingvistică
 context (sau referent)– funcţia referenţială
 canal de transmitere – funcţia fatică

1. Funcţia EMOTIVĂ/EXPRESIVĂ. Este centrată asupra emiţătorului şi vizează exprimarea

subiectivităţii acestuia.
Este funcţia, care trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacităţile
cognitive şi cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne
a emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să
marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru.
Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii,  exclamaţii, prin lungirea
emfatica a sunetelor. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea
poziţiei Emiţătorului. La nivel paraverbal şi nonverbal, această funcţie se manifestă, evident, prin
inflexiunile vocii sau prin orice gest care trădează atitudinea subiectivă a vorbitorului.

2. Funcţia CONATIVĂ/persuasivă/de convingere. Este centrată asupra receptorului şi are în

vedere efectul mesajului asupra acestuia.
Serveşte la incitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine,
îndemnuri, rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la
receptor. Funcţia conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului, bazată
pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal
personal), de propoziţii imperative, exclamative, afirmative şi negative. Constructia mesajului este la
modul imperativ prin excelenţă.
Predomină în orice tip de mesaj care urmăreşte, oricât de subtil, influenţarea receptorului.
De aceea, o voce blândă sau o privire spăşită pot fi, după caz, concretizarea funcţiei conative la fel de
bine (sau chiar mai bine) ca o voce ridicată sau o privire poruncitoare.

1
 Psihologia comunicării, 2019

3. Funcţia POETICĂ. Este activată de fiecare dată când se manifestă preocuparea pentru forma
mesajului, pentru organizarea internă a acestuia, într-un cuvânt, pentru stil.

4. Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedere înţelegerea corectă
şi completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea
cuvintelor, a sensului lor. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie
în explicaţii de genul glumesc, desigur. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia
metalingvistică a comunicarii.
Sunt numeroase situaţii în care identificarea corectă a codului devine cheia înţelegerii dintre
interlocutori, după cum utilizarea unui cod eronat poate da naştere unor grave neînţelegeri. Cazul
probabil cel mai frecvent întâlnit este acela al unor vorbe spuse în glumă, dar luate ad litteram de
către receptor, care nu a sesizat codul ludic (jucăuș) utilizat de emiţător şi, ca atare, se supără. De
asemenea, se poate aminti cazul unor cuvinte şi expresii din diverse jargoane profesionale, când se
impune precizarea accepţiunii utilizate. Este relevant aici şi exemplul pe care îl dă John Fiske: „Un
pachet de ţigări gol, aruncat pe jos, deasupra unui ziar vechi reprezintă un gunoi. Însă, dacă pachetul
este lipit intenţionat de pagina de ziar, întregul pus într-o ramă şi atârnat pe perete într-o galerie de
artă, el devine artă. Cadrul performează funcţia metalingvistică spunând: ”decodificaţi acest mesaj
după codurile estetice ale artei” – el ne invită să căutăm proporţii şi relaţii estetice să-l vedem ca pe o
metaforă a societăţii de consum caracterizată după ambalajele pe care le aruncă, a oamenilor ca
producători de gunoi. Toate mesajele trebuie să îndeplinească, explicit sau implicit, o funcţie
metalingvistică. Ele trebuie să identifice codul pe care îl folosesc într-un fel sau altul.”

5. Funcţia corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ, care vizează cadrul situational în
care are loc transmiterea mesajului. Funcţia referenţială transmite informatii despre lumea reală sau
imaginară, trimite la context şi stabileşte referentul. Marcile functiei referentiale: formulele de salut
si de adresare care ne pot indica relatia dintre emitator si receptor, statutul acestora, diverse adverbe
de loc, de timp.

6. Funcţia corespunzătoare canalului este cea FATICĂ sau de contact. Ea verifică existenţa
contactului dintre interlocutori și serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare, la cultivarea
interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime a
circuitului.
Unii cercetători afirmă că această funcţie, centrată asupra contactului, ocupă o poziţie
privilegiată în lista lui Jakobson. Prin contact nu trebuie să înţelegem doar legătura fizică ce permite
comunicarea, ci mai ales relaţia intersubiectivă existentă între partenerii de dialog.
Trebuie să acceptăm faptul că foarte adesea relaţia dintre partenerii de dialog afectează
serios atât emisia, cât şi recepţia; că o bună relaţie îl determină pe receptor să adere la poziţia
emiţătorului făcând abstracţie de argumentele acestuia, în timp ce o relaţie de ostilitate poate genera
respingere, în ciuda unor argumente puternice; că, în sfârşit, o mare parte din mesajele pe care le
emitem sau le recepţionăm nu au atât menirea de a vehicula informaţii, cât pe aceea de a institui sau
cultiva relaţii interumane. Trăim într-o lume a legăturilor, a comunicării fatice. Omul nu trăieşte
numai din conţinuturi informative, şi nici măcar din adevăruri, ci înainte de toate din relaţii excelente.

2
 Psihologia comunicării, 2019

Potrivit concepției lui Roman Jakobson, cele șase funcții pe care el le-a definit coexistă practic
în orice comunicare.