Dumitrița Maximciuc,

Filologie, anul II, F.R.

Colegei sau colegelor mele care n-au citit ,, Cu ușile închise” de J.-P. Sartre, le recomand acestă
operă dramatică cu înceredere. Piesa face parte din teatrul existențialist, este scrisă în 1944 și
este compusă dintr-un singur act cu cinci scene, ultima scenă fiind mai lungă. Ca și în celele
opee a lui Sartre și aici predomnă accentuarea individualității, propagarea libertății individuale și a
subiectivității.

Subiectul piesei este uşor macabru, dar cu o replică faimoasă care rezumă și întregul mesaj al
operei: "Nu-i nevoie de flăcări şi smoală. Infernul sunt ceilalţi".

,,Cu ușile închise’’ are drept personaje două femei și un bărbat, morți din diferite motive , locuitori ai
Infernului, fără o şansă de mântuire, cinici, tinzând să-şi mascheze faptele, dar aflaţi în prezenţa
unui mărturisitor. Se ascund unul de altul, dar apoi se mărturisesc și se judecă unul pe celălalt.

Piesa are un final deschis. Cei trei îşi vor continua monologurile, acuzele, încercările de evadare. Abia
şi-au pornit morişca stereotipă. Vor juca toate combinaţiile pe care le au la îndemână, apoi vor
începe să se repete. De fapt nu ştiu ce se va întâmpla, un alt act care nu s-a mai scris niciodată ar fi
urmat să înceapă cu expresia de final: "să continuăm".

Lectura piesei începe prin a stârni curiozitatea, naște întrebări cititorului, dar nu oferă răspunsuri în
primele scene, decât spre sfârșit. Când încep monologurile și destăinuirile, acestea șochează și
oripilează pe alocuri în special cele ale lui Estelle.