Studiu de caz

Frondă în literatura interbelică

Introducere

→Sensurile termenului frondă.

Fronda a fost o miscare social-politică de la mijlocul secolului al XII−lea, din Franta îndreptată
împotriva absolutismului monarhic. Prin extindere de sens a ajuns să însemne răzvrătire,
uneori batjocorire, la adresa conventiilor, formelor prestabilite dintr-un anumit domeniu.
Perioada interbelică a însemnat pentru literatura română o înnoire fundamentală ,în primul
rând prin refuzul modelelor traditionale si în, al doilea rând, prin multiplicarea tendintelor
estetice, fiind epoca în care s-au manifestat numeroase curente: simbolismul, futurismul
suprarealismul, constructivismul. Toate acestea s-au născut dintr-o frondă fată de tiparele
consacrate si din nevoia afirmări libertăti de creatie.
→Directii ale frondei în literatura interbelică .
■ Proza. Dintr-o revoltă fata de tematica idilic-rurală si fată de lipsa de intelectualitate a
constructiei poeziei, în perioada interbelica s-a impus romanul ca specie care a concentrat
atentia publicului si a criticii. Modelele s-au diversificat si asa au apărut mari nostri prozatori
fronda extremă a fost reprezentată de fronda lui Urmuz considerat un precursor absolut al
avangardismului. În 1922 publică primele scrieri: Pâlnia si Stamate si Ismail si Turnavitu.
Celelalte scrieri apar postum , Sasa Pană fiind acela care a editat , 1930 un volum cu antumele
amintite si cu alte titluri:Algazy & Gumer, Plecarea în străinătate, Cotadi si Dragomir,După
furtună,Fuchsiada. Încă din opera Pâlnia si Stanate subintitulată ironic roman în patru părti,
Urmuz dinamitează toate structurile românesti consacrate.
■Poezia. Poezia interbelică a reprezentat poate cel mai bine fronda literară, fiindcă
modernismul care domină epoca este o expresie a revoltei fata de modele. Lirismul ocupă
locul central în poezie, construindu-se pe categorii negative cum spunea Hugo Friedrich, ele
însele metode prin care se distrug tipare. Toate marile nume ale perioadei interbelice –George
Bacovia, Lucian Blaga Tudor Arghezi ion Barbu - sunt tot atâtea exemple de refuz al
vechiului model literar. Poezia avangardistă a fost însă acea voce prin care , pragmatic, s-a
produs o disolutie a formelor literare, stergându-se granitele dintre arte, exaltându-se libertatea
exacerbându-se ludicul. Caracterul cosmopolitan al avangardei a marcat nu numai o
sincronizare a curentului cu miscările europene ci chiar prioritatea unor programe estetice,asa
cum este cazul dadaismul.
■Teatru. Teatrul românesc interbelic a fost si el marcat de varietate în constructia dramatică,
fiind influentat de miscările artistice ale vremii. Camil Petrescu a fost creatorul dramei
românesti prin piese ca Act venetian, Jocul ielelor, Suflete tari, dar si prin scrieri teoretice
precum Modalitatea estetică a teatrului, lucrare despre modernitatea artei spectacolului .
Lucian Blaga va impune drama expresionistă , o dramă de idei, care a mutat accentul de pe
actiune pe exprimarea unor concepte sau simboluri, lectura unor piese precum Mesterul
Manole, Zamolxe,Arca lui Noe, Anton Pann făcându-se si dintr-o perspectivă poatică.
Comedia a reprezentat de asemenea o desprindere de modelele traditionale, apărând tipuri noi,
asa cum era „comedia tragică” inventată de Mihail Sorbul . Mihail Sebastian a creat o comedie
lirică influentată de conceptiile dramaturgului francez Jean Giraudoux, după care teatrul este
iluzie .piesele sale sunt un amestec de comic si duios, usor lirice si imaginând situatii în care
personajele pot evada un timp din lumea lor, asa cum se întâmplă în Jocul de-a vacanta,
Steaua fără nume, Ultima oră.
Fără o inventivitate deosebită câtiva dramaturgi ai perioadei interbelice vor
impune în comedie tipul omului comun ,cinstit si simpatic. Este vorba de
Tudor Musatescu autor al pieselor Titanic vals,Escu.., Victor Ion Popa prin
comedia Take,Ianke si Cadâr,Gheorghe Ciprian prin Omul cu mârtoaaga.
Dar piesa care a reprezentat cu adevărat o frondă în peisajul teatral
Românesc al epoci a fost Capul de rătoi a lui Gheorghe Ciprian ,farsă
burlescă în trei acte care este rezultatul orientărilor avangardiste .

Proza
Autori:
►Urmuz(Demetru Demetrescu-Buzău).
-Biografie .
În tinereţe visa o carieră de compozitor, citea literatură ştiinţifico-fantastică, descrieri de
călătorii. Face studii de drept şi, după luarea licenţei, funcţionează ca judecător în judeţele
Argeş, Tulcea şi la Târgovişte. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este
numit grefier la Înalta Curte de Casaţie .Începe să scrie, aparent fără conştiinţa că produce
literatură, numai pentru a-şi distra fraţii şi surorile, parodiind cu nişte false automatisme
academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenţia lui Tudor Arghezi, care îi găseşte
pseudonimul şi îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia
şi Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părţi", în care face o serie
calambururi de esenţă sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe
scări, ci din maimuţă; o masă fără picioare bazată pe calcule şi probabilităţi; pereţii sunt,
conform obiceiului oriental, sulemeniţi în fiecare dimineaţă, alteori măsuraţi cu compasul,
pentru a nu scădea la întâmplare.
Absurditatea cea mai izbutită este Ismail şi Turnavitu, premergătoare teatrului lui Eugen
Ionescu: "...Ismail este compus din ochi, favoriţi şi rochie... Se plimbă însoţit de un viezure de
care se află strâns legat cu odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mănâncă crud şi viu,
după ce mai întâi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămâie...".Alte scurte scrieri sunt:
cunoscuta "fabulă" Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea în străinătate, Cotadi şi
Dragomir .În anul următor, 1923, se sinucide la 23 noiembrie, în Bucureşti, fără să lase vreo
explicaţie asupra funestului său gest. Voia să moară în chip original, " fără nici o
cauză".Scrierile lui - puţine la număr - cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să se
consolideze. Ele au avut o neaşteptată înrâurire asupra literaturii româneşti de avangardă şi
au contribuit la lărgirea conştiinţei estetice. Saşa Pană îi tipăreşte în 1930 o ediţie a
scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revistă Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul
literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii "tragediei limbajului".
Mai aproape poate de spiritul dadaist - deşi nu pare să fi avut cunoştinţă de existenţa
curentului Dada - prin gustul primejdios pentru hazardul creator de personaje mecanomorfe,
insidios monstruoase, decât de suprarealismul adversar principial al lucidităţii, Urmuz a
întreprins o critică în esenţă grotescă, unică în felul ei, a literaturii, căreia nu-i lăsa nici o
speranţă de supravieţuire. De aceea, în ciuda aparenţei hilare, de bufonerie a scrierilor sale, i
se opune, într-o tensiune abia mascată, un fond tragic, dizolvant.
Pâlnia si Stamate
Romanul "Pâlnia si Stamate" este structurat în patru părti, fiecare de un simbolism aparte,
marcând sărăcia lumii materiale, putinătatea "omului-masina" ("l homme-machine"), văzut ca
un conglomerat de tuburi si de organe degradabile.
Umorul negru al prozei lui Urmuz este construit prin persiflarea cliseelor limbii si din
specularea sensului echivoc al unor cunte. Referindu-se la aceste modalitati, Nicolae
Manolescu defineste maniera urmuziana printr-un exemplu concret, dar foarte sugestiv:
"Urmuz nu foloseste pur si simplu cliseul, dar, schimbandu-i intentionat contextul uzual,
atrage deodata atentia asupra lui. Un lucru asemanator se intampla cand cineva poarta un
costum profesional in afara profesiei sale: un scafandru mergand pe strada in costumul sau
subacvatic". De altfel, din marturiile surorii lui, se pare ca Urmuz se amuza observand la
trecatorii de pe strada asemanari surprinzatoare cu diferite obiecte: "Ia uita-te la cel de colo,
nici nu se poate tine in pozitie verticala, pare ca ar avea o imbracaminte de sita" (bucata subtire
de lemn folosita la captusirea si acoperirea caselor taranesti, a cabanelor-/?.«.), ori despre un
functionar incompetent de la tribunal, spunea: "Decat sa-si piarda timpul mazgalind in acte,
mai bine ar ser de ventilator". Asadar, este vorba de procedeul utilizarii cuntelor cu sensul lor
propriu care este strans legat de perceptia concretului, a unui univers reificat (reificarea este
procesul in care relatiile sociale imbraca forma unor relatii intre obiecte concrete, iar omul
insusi dene, din subiect al proceselor sociale, obiectul acestora, asemenea unui hicru-n.w.).
Altfel spus, intre sensul urat si cel propriu al cuvantului se produce o confuzie voita, care
conduce la formula estetica a reificarii, a dominatiei obiectelor asupra sentimentelor, a starilor
afective, a omului in general. Nicolae Manolescu defineste modalitatea de a da ata "himerelor
lui grotesti" printr-o afirmatie extrem de sugestiva: "Literalul acapareaza literarul", iar
Perpessicius remarca in proza urmuziana "un joc voluntar si amuzant".In proza "Palnia si
Stamate", Urmuz respecta riguros forma traditionala a romanului,, insa in locul continutului
coerent, pe care-l elimina total, asaza aparenta unei eti de familie obisnuite, banale, iar
personajele nu mai sunt motivate logic, ci au relatii si comportament aberante.
(Structura discursului narativ)
"Palnia si Stamate", subintitulat "Roman in patru parti", are o structura extrem de redusa,
continutul fiind concentrat la maxim, intreaga opera avand numai cateva ini. Cele patru parti
sunt numerotate si structurate ca in orice opera epica, avand toate elementele traditionale
asezate in ordine fireasca, astfel: prima parte descrie locul desfasurarii actiunii, partea a doua
prezinta personajele, a treia parte este actiunea propriu-zisa, iar ultima ilustreaza
deznodamantul.
(Constructia subiectului)
Partea I descrie apartamentul familiei Stamate, "compus din trei incaperi principale", cu terasa
si sonerie, cu un "salon somptuos", in care se gaseste biblioteca "strans infasurata in
cearceafuri ude". Atentia este atrasa de o masa fara picioare, "bazata pe calcule si
probabilitati", pe care se afla "un vas ce contine esenta eterna a «lucrului in sine», un catel de
usturoi, o statueta ce reprezinta un popa (ardelenesc) tinand in mana o sintaxa si 20 de bani
bacsis". Absurdul este prezent, asadar, inca de la inceput, mai intaiprin masa ce se sprijina pe
calculul probabilitatilor, apoi printr-un popa care tine in mana nu un obiect concret, ci
abstracta sintaxa. Camera este intunecoasa, nu are nici usi si nici ferestre, singura legatura cu
lumea dinafara se face cu ajutorul unui tub,prin care noaptea se pot vedea "cele sapte emisfere
ale lui Ptolemeu", iar in timpul zilei poti observa "doi oameni cum coboara din maimuta", un
sir nesfarsit de bame si "Auto-Kosmosul infinit si inutil". A doua camera este decorata in stil
oriental, "cu mult fast", cu numeroase covoare, sute de arme vechi, "inca patate de sange
eroic", iar peretii, "sulemeniti in fiecare dimineata", sunt uneori masurati Cu un compas,
"pentru a nu scadea la intamplare". Din aceasta incapere, se ajunge prifttr-o trapa din stanga
"in subtpamanta ce formeaza sala de receptie", iarprin dreapta se intra, cu "ajutorul unui
carucior pus in miscare cu manivela", intr-un canal, care are un capat ce se termina "nu se-stie
unde", iar celalalt capat da intr-o camera "scunda, cu pamant pe jos", in mijlocul careia exista
un tarus, de care "se afla legata intreaga familie Stamate".
A doua parte prezinta personajele si statutul lor social, pe Stamate, un domn "unsuros si de
forma aproape eliptica", membru in consiliul popular, din care cauza este excesiv de nervos si
mesteca toata ziua "celuloid brut", pe care-l scuipa apoi in capul baietelului sau. Bufty este un
copil de patru ani, "gras, blazat", care, din "pietate filiala", se preface ca nu observa gestul
tatalui si trage dupa sine "o mica targa, pe uscat". in acest timp, mama, "sotia tunsa si legitima
a lui Stamate", compune madrigale, pe care le semneaza "prin punere de deget", participand
astfel la bucuria familiei. Obositi dupa atatea ocupatii, membrii familiei se relaxeaza aruncand
cu cocoloase din miez de paine sau cu niste coceni de porumb "in Nirvana (care se afla situata
in aceeasi circumscriptie cu dansii, incepand langa bacania din colt)". Alteori, dadeau drumul
robinetelor din sala de receptie si, stand in apa pana "in dreptul ochilor", trag "focuri de pistol
in aer", de bucurie. Stamate, "personal", are un hobby special, acela de a fotografiaprin biserici
"instantanee" ale sfintilor mai in varsta, pe care le nde apoi, cu pret redus, "credulei sale sotii si
mai ales copilului Bufty", posesor al unei averi personale. Autorul ironizeaza astfel gustul
estetic indoielnic si succesul facil al artistilor pe care-i intereseaza numai comercializarea
produselor artistice, satirizand astfelliteratura de consum a epocii.
Partea a treia cuprinde desfasurarea actiunii propriu-zise, prin prezentarea existentei
clandestine a lui Stamate, aceea de filozof, caruia i se pare ca a pus mana "si pe cealalta
jumatate a «lucrului in sine»", cand destinul il sageteaza direct in inima printr-o voce
femeiasca, "de sirena". Alergand la "tubul de comunicatie", Stamate vede corpul seducator si
lasciv al unei sirene ce statea lungita pe nisipul fierbinte al marii. Luptand din toate puterile
impotriva tentatiilor, Stamate fuge cu o corabie, dar sirena dene "tot mai provocatoare", il
urmareste "cu gesturi perverse" impreuna cu o duzina de fapturi mitologice fabuloase (Driada -
nimfa padurilor; Nereida - nimfa marilor; Triton - zeitate marina-n.w.) ispitindu-l pe sobrul
barbat si depunand "gratios" o "palnie ruginita" in preajma locuintei sale. Asadar, ul de
seductie pus la punct de "zanele marii" reuseste, iar Stamate, "confuz, innebunit, dezagregat",
abia are timp "sa apara cu caruciorulprin canal". Fara a-si pierde cu totul sangele rece, barbatul
acopera palnia cu tarana, mananca pentru fortificare "putina fiertura de stee", apoi se arunca la
pamant, eu fata in jos, "ramanand astfel in nesimtire timp de opt zile libere, termenul necesar
ce, dupa procedura cila, [] trebuia sa treaca pentru a putea fi pus in posesiunea obiectului".
Stamate isi reia ocupatiile zilnice si "pozitiunea verticala", parca mai regorat, deoarece el nu
cunoscuse inca "dinii fiori ai dragostei". De cate ori se uita la palnie se simte "mai bun, mai
ingaduitor" si o ingrijeste ungandu-i "gaurile mai principale" cu tinctura de iod. Iubirea
fulgeratoare pentru palnie il emotioneaza profund pe Stamate, ii da curaj sa treaca "o data
printr-insa, ca fulgerul" si sa ii fure o sarutare. De atunci, barbatul se simte atras irezistibil de
palnia care dene un simbol al femeii, silind cu ea, pentru prima oara, o relatie perfecta prin
tubul de comunicatie, care-l satisface erotic si intelectual. Stamate incepe sa uite "sacrele
indatoriri de tata si de sot" si, in fiecare noapte, isi taie cu foarfeca "legaturile ce-l tineau atasat
de tarus", dand frau liber "dragostei sale netarmurite". Trece din ce in ce mai des prin
interiorul palniei, "facandu-si vant in ea de pe o trambulina [] cu o iuteala vertiginoasa".
Partea a patra incepe printr-o maxima referitoare la faptul ca "fericirile mari sunt totdeauna de
scurta durata", asa ca, intr-o noapte, cand Stamate voia "a-si face obisnuita-i datorie
sentimentala", constata cu mirare ca orificiul palniei se ingustase atat de mult, incat "orice
comunicatie prin el era imposibila". Nedumerit si suspicios, Stamate se asaza-la panda si
ramane inmarmurit cand il vede pe Bufty foarte tulburat si-si da seama, brusc, ca si baiatul
"fusese lasat sa intre si sa treaca" prin palnie. Dezamagit de tradarea iubitei, impietrit de
durere, Stamate se duce sa se lege de bunavoie de tarusul familiei. A doua zi insa el isi
imbratiseaza "sotia devotata", ii da repede cu o vopsea apoi "o cusu intr-un sac impermeabil"
pentru a pastra traditia culturala a familiei. Dupa aceea, intr-o noapte rece si intunecoasa, ia
palnia si pe Bufty si-i arunca "cu dispret in Nirvana" (Nirvana - concept budist care defineste
"repaosul absolut", adica stoparea reincarnarilor si eliberarea definitiva de suferinta prin
contemplatie si asceza-w.n.). Mustrandu-l apoi constiinta ca isi aruncase fiul, Stamate reuseste,
cu ajutorul calculelor si al combinatiilor chimice, sa-i ofere, acolo, lui Bufty "un post de subsef
de birou".
Ramas singur, dezlegat de "tarus", Stamate priveste, cu superioritatea si detasarea filozofului,
Kosmosul pe care il paraseste "cu ironie si indulgenta". Se urca apoi in caruciorul cu manivela
si se indreapta hotarat spre celalalt capat al canalului, acela misterios, despre care "nu se stie
unde se termina" si spre care mai alearga - poate - si astazi, "nebun, micsorandu-si mereu
volumul, cu scopul de a putea odata patrunde si disparea in infinitul mic'*. Acest gest final,
care sugereaza sinuciderea, este melodramatic, inscriindu-se in cliseul romanelor siropoase si
pasionale, cu formule prefabricate ale tehnicii narative, folosite de scriitorii manieristi ai
vremii.
(Semnificatii ale prozei absurde) Urmuz sugereaza, cu umor negru, ticurile, cliseele epice ale
romanelor comerciale, precum si manierismul, devenit aproape reflex al unor scriitori de
literatura tipizata, adica o "scriitura" fada, incremenita in niste tipare anoste. Deznodamantul
acestei proze parodiaza romanul patetic si pasional, care releva aceleasi elemente epice,
devenite banale: "o ata de familie meschina, o mare pasiune inselata, crima si sinuciderea
protagonistului" (Nicolae Manolescu).
Personajele simbolizeaza omul comun, lipsit de orizonturi superioare, cu o ata prozaica,
incapabil sa iasa din banalul cotidian si supus in permanenta pericolului uniformizarii terne.
Urmuz ilustreaza absurdul existentei omului mediocru, a carui gandire logica este tocita,
limitata, inflexibila si intepenita in mecanismul banalitatii cotidiene, de unde nu se poate
sustrage din cauza incapacitatii sale intelectuale si spirituale, oamenii fiind adevarate
marionete ale societatii. Prozatorul denunta o societate superficiala cu pretentii elitiste, o
creatie literara subintelectuala dominata de infatuare, folosind mijloacele avangardiste ale
parodiei si bufoneriei, construind un comic cu totul aparte, umorul negru: "Orice transcendenta
morala fiind abolita, aceasta alta fata a societatii burgheze aratata de Urmuz seamana cu o
imparatie de obiecte agresive, de reactii mecanice, insa olente, in care deci totul, de la eros la
crima si de la negustorie la politica, este reificat." (Nicolae Manolescu - "Arca lui Noe").
Referindu-se la constructia prozei "Palnia si Stamate", Nicolae Manolescu afirma ca "romanul
in patru parti" este extrem de concentrat si redus la esenta, "asa cum, prin deshidratare,
zarzavaturile se transforma intr-un praf iar oala de supa intra irttr-un plic. [] Gesturile tipice si
momentele rituale ale melodramei sunt conservate, dar continutul e altul, in detaliu, totul e
absurd, in ansamblu, coerenta e perfecta. [] «Palnia si Stamate» este, in raport de romanul
parodiat, ca un automobil arhaic scos la o cursa contemporana, a carui caroserie amuzant de
demodata ascunde
un motor modern".
(Limbajul artistic)
Imaginea societatii contemporane arata o alta fata a lumii, care pastreaza toate aparentele
societatii capitaliste, dar fiind cu totul reificata. Averea, snobismul, incompetenta,
superficialitatea, alienarea, olenta sunt conturate prin simple obiecte banale, fara niciun fel de
importanta in existenta umana, ceea ce conduce, ineil, la o ata absurda, ilogica si, de ce nu,
inutila, golita de continut, la care Urmuz priveste cu un umor negru. Faptul ca ideile si
sentimentele umane sunt redate prin obiecte dintre cele mai obisnuite, deoarece acestea nu sunt
cu adevarat valori spirituale, ci falsuri, fac din Urmuz un abstractionist, caruia George
Calinescu ii atribuia na de a incalca legile etii si ale logicii, cultivand excesiv absurdul: "Cand
spunand cuiva: te iubesc! ni se raspunde: sapte, am inteles ca universul a inceput sa se
desfaca" ("Abstractionismul muzical").In contradictie cu George Calinescu, Nicolae
Manolescu este de parere ca nu se poate zugra "o lume pe cale sa se desfaca, sa-si iasa din
tatani, s-o ia razna, recurgand la mijloacele traditionale ale prozei".
Astfel, exemplificand cu textul operei si anume fragmentul ce continua sa descrie interiorul
apartamentului in care locuieste familia Stamate, fraza: "O masa fara picioare, la mijloc,
bazata pe calcule si probabilitati, suporta un vas ce contine esenta eterna a «lucrului in sine»,
un catel de usturoi, o statueta ce reprezinta un popa (ardelenesc) tinand in mana o sintaxa si20
de bani bacsis" are o constructie sintactica perfecta si familiara, descriind o incapere oarecare
in care obiectele enumerate fac parte din universul casnic obisnuit. Masa, catelul, bibelourile
se gasesc in permanenta in casa oricarui om, dar absurdul interne atunci cand percepem
ilogica, nefirescul universului nostru, al etii absurde pe care o traiesc oamenii, deoarece masa
se sprijina pe formulele abstracte ale probabilitatilor, catelul este unul de usturoi, iar popa (fie
el si ardelenesc) este o banala statueta, element al gustului indoielnic, un kitsch, ca insasi
existenta umana. in plus, el este simbolul credintei, sugerand snobismul si aparentele dupa care
se ascunde falsitatea posesorului statuetei si tine in mana "o sintaxa", reper al abstractului
desavarsit, dar si foarte des intalnim! "bacsis", simbol al unui concret obsesiv si enervant, toate
acestea ilustrand foarte sugestiv o ata compusa din nimicuri cotidiene si de aceea fada, banala
si terna.
"Remarcam la nivelul compozitiei romanului ceea ce remarcam inainte la nivelul lingstic:
romanul e ca o fraza sintactic corecta si familiara, dar al carui sens e absurd" (Nicolae
Manolescu - "Arca lui Noe").In concluzie, Urmuz creeaza un roman despre nimic, un roman
corintic prin caricatura ironica, prin confuzia subiect-obiect, prin ambiguitate, copiind
literatura vremii, copiind ata insasi.
Poezia
Autori:
►Tristan Tzara.
Biografie.
(n. 16 aprilie 1896 Moineşti - d. 25 decembrie 1963 Paris) este pseudonimul lui Samuel
Rosenstock, poet şi eseist evreu român, născut în Moineşti, România şi stabilit mai târziu în
Franţa, cofondator al mişcării culturale dadaiste care a condus la o revoluţie majoră în artele
plastice şi literatură.
In 1912, pe cînd era incă în liceu, publică Revista "Simbolul" împreună cu Marcel Iancu şi Ion
Vinea, cu binecuvîntarea lui Alexandru Macedonski şi ajutorul lui Iosif Iser. In această
perioada semnează cu pseudonimul S. Samyro, pe care îl va schimba mai tîrziu in Tristan Ruia
şi în final Tristan Tzara. In realitate numele de "Tristan" nu e ales pentru rezonanţa particulară
pe care o are numele în română sau ca omagiu către opera lui Wagner - o referinţă importantă
pentru simboliştii care l-au influenţat puternic pe tînărul poet, ci, după cum spunea Colomba
Voronca (sotia lui Ilarie Voronca si sora lui Claude Sernet) datorită faptului că exprima starea
de spirit a tânărului poet "trist în tară" (sursa: Heinrich Stiehler în "Tristan Tzara zwischen
Peripherie und Zentrum").Mişcarea dadaistă îşi are originea în oraşul elveţian Zürich în timpul
Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 şi curînd se alătură unui grup
de tineri intelectuali care pun la cale "happening-urile" de la Cabaret Voltaire. Astfel s-a
născut celebra mişcare Dada, care nu e o invenţie exclusivă a lui Tzara, dar "nu ar fi devenit
niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare şi diplomaţia lui" (parafrază după R.
Huelsenbeck).
In 1919 se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală.
Mulţi critici consideră totuşi că perioada cu adevărat inovativă a mişcării încetează odată cu
acest "transfer". Fiind la Paris s-a angajat în activităţi tumultuoase cu André Breton, Philippe
Soupault şi Louis Aragon pentru a şoca publicul şi a dezintegra structurile limbii.
Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sînt: La Première Aventure céleste de
Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) şi Vingt-cinq
poèmes (1918; Douăzeci şi cinci de poeme), respectiv manifestele mişcării: Sept manifestes
Dada (1924; Şapte manifeste Dada).
În a doua parte a anului 1929, sătul de nihilism şi distrugere, intră în activităţile mai
constructive ale Suprarealismului. Şi-a consumat mult timp pentru reconcilierea
Suprarealismului cu Marxismul şi a intrat în Rezistenţa Franceză în timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial şi în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetăţean francez. Va
demisiona din partid în 1956, ca protest împotriva suprimării revoltelor din Ungaria de către
Uniunea Sovietică.
Aventurile lui politice îl vor apropia de fiinţele umane şi gradat se va transforma într-un poet
liric. Poemele lui Tristan Tzara revelează durerile sufletului prins între revoltă şi uimirea
datorată tragediilor zilnice ale condiţiei umane.
Lucrările sale de maturitate încep cu L'Homme approximatif (1931; Omul aproximativ) şi
continuă cu Parler seul (1950; Vorbind singur) şi La Face intérieure (1953; Faţa interioară). În
acestea, cuvintele aleatoare ale lui Dada sunt înlocuite cu un dificil, dar umanizat limbaj.
A murit la Paris şi a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse. La Moineşti există o
statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru.
Manifest despre amorul slab si amorul amar.

Powered by http://www.e-referate.ro/
Adevaratul tau prieten