BASMUL CULT

POVESTEA LUI HARAP-ALB

de Ion Creangă

Basmul – definiție:
„Basmul este o oglindire a vieții în moduri fabuloase” – G. Călinescu
„Basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință,
observație morală. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și anume ființe
himerice, animale. Când dintr-o narațiune lipsesc acești eroi himerici, nu avem de-a face cu un
basm.”
Basmul este o specie a epicii populare sau culte, de regulă în proză, cu răspândire
universală, construit pe o schemă opozițională BINE-RĂU, în care se narează întâmplări
fantastice ale unor personaje imaginare (feți-frumoși, zâne, cai năzdrăvani//zmei, vrăjitoare,
balauri). Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui.
Caracteristicile basmului:
 Basmul își are punctul de plecare în realitate, pe care o transforma în suprareal;
 Spațiul și timpul sunt nedeterminate;
 Întâmplările se desfășoară într-o anumita ordine: o situație inițială de echilibru (un
crai are 3 feciori), un eveniment sau mai multe care dereglează echilibrul inițial (Împăratul
Verde are nevoie de un moștenitor), refacerea echilibrului prin răsplătirea eroului.
 Existența unor motive specifice: împaratul cu trei feciori, călătoria inițiatică,
motivul celor trei probe;
 Textul este marcat de formule specifice de început („a fost odată ca niciodată”),
mediane („ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”) și finale („ș-am încălecat pe-o șa
și v-am spus povestea așa”).
 Criticul literar V.I.Propp împarte personajele basmului în urmatoarele categorii:
răufăcătorii (Spânul), ajutoarele sunt personajele care îl însoțesc pe erou (calul năzdrăvan) și
donatorii sunt personajele care îi oferă eroului ceva care îl va ajuta la un moment dat să
depășeasca un impas (Craiul).
În basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizează
elementele stereotipe conform viziunii sale artistice și propriului stil.
Contextul operei
Ion Creangă nu este un simplu „povestariu” (Vladimir Streinu), care, în narațiune, se lasă
condus de simpla succesiune de motive, de funcții, ci este un demiurg care integrează în
universul imaginar numai acele elemente care slujesc, ca și în „Amintiri din copilărie” cel mai
bine ideea artistică fundamentală.
Apariție
Cel mai complex dintre basmele lui Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, a apărut la 1
august 1877, în paginile revistei Convorbiri literare și s-a impus în conștiința generațiilor de
cititori ca „veritabil bildungsroman fantastic al epicii noastre populare” (G. Munteanu).
Bildungsroman - roman de formare,surprinde drumul inițiatic al protagonistului (traseul
parcurs de la naivitate la maturitate)
Specie
Basm cult
 Elemente culte:
- îmbinarea modurilor de expunere. Narațiunea este dramatizată prin dialog. „Creangă
nu dă narațiunii sale simpla formă a expunerii epice, ci topește povestirea în dialog, reface
evenimentele din convorbiri sau introduce în povestirea faptelor dialogul personajelor” – Tudor
Vianu.
- Inovarea formulelor stereotipe: formula inițială are rolul de a introduce cititorul în
lumea basmului , aduce argumente menite să atragă atenţia asupra “minciunii “ ficţionale . În
basmul lui Creangă, formula este mult mai simplă, redusă doar la „amu cică era odată” urmată
de o pagină întreagă în care naratorul explică într-un mod care pare verosimil de ce rudele nu
se mai văzuseră de atât de mult timp „Amu cică era odată...” nu neagă întâmplările ca în basmul
popular, pune povestea pe seama spuselor altcuiva- cică. Basmul debutează prin regionalismul
AMU, cu rol în localizarea fantasticului. Formulele mediane sunt menite să întreţină atenţia
ascultătorului/cititorului. În acest basm, formule ca „Dumnezeu să ne ţie , ca cuvântul din
poveste înainte mult mai este“ au şi un rol clar în delimitarea secvenţelor narative . Formula
finală este cu totul originală, ieșirea din fabulos făcându-se intr-un mod dur, neașteptat. – „Și a
ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo be și mănâncă. Iar pe la noi,
cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uitî și rabdă.”- surprinde ieșirea din fabulos și
include o reflectare asupra realității sociale. În lumea basmului fericirea este asimilată şi cu
belşugul gastronomic, dar cititorul trebuie să se trezească la realitatea în care banul este stăpânul
absolut.
- Drumul inițiatic ilustrează cele trei ipostaze ale protagonistului: 1. Fiul craiului,
mezinul, naivul; 2. Harap-Alb, novicele, cel supus inițierii; 3. Impăratul, inițiatul.
- Triplicarea probelor
- Umanizarea fantasticului
- Fabulosul tratat în mod realist
Raportul real/fabulos
Dacă în basmul popular accentul epic se pune în special pe evenimente, ele fiind
neobișnuite, inexplicabile prin logica realului, dispoziții, metamorfoze, călătorii pe celălalt
tărâm), întâmplările narate de Creangă sunt fapte comune, de un firesc rural care dezarmează:
fiul craiului improvizează un stup, trece prin apă ca să nu strivească o nuntă de furnici,
miluiește o bătrână, de câteva ori își plânge de milă, se îndrăgostește de o fată frumoasă. Harap-
Alb nu luptă cu zmei sau balauri, ci se împrietenește cu niște uriași cumsecade, care au câte un
cusur supradimensionat, conștienți fiind că acesta ar putea oricând deveni util, în spiritul
solidarității. Prin urmare, fantasticul este umanizat, căci universul spațio-temporal al acțiunii are
datele celui humuleștean: crăișorul caută în pod și în grajd, Împăratul Rosu caută prin așternut, ,
eroul însuși e „mai fricos ca o muiere”, se vaită de „belele în care îl vâră Spânul. Nimic nu
amintește de atmosfera fastuoasă a curților crăiești: ospățul e doar o zăbavă, iar fiica
împăratului nu-i decât „a dracului zgâtie de fată”, care „le-a tras butucul” și de aceea Păsărilă o
„găbuiește în spatele lunii”, întocmai precum Nică va găbui pupăza în scorbură. Aceste
similitudini situaționale și comportamentale cu universul humuleștean din „Amintiri din
 copilărie” conduc la concluzia că fantasticul este umanizat și localizat, fapt evidențiat mai ales
în conduita țărănească a personajelor și în vorbirea lor tipic moldovenească.
Principala trăsătură a fantasticului este antropomorfizarea: personajele fabuloase se
comportă în general ca oamenii; este un fantastic de tip beningn, clar prin seninătate, absenţa
tragicului.

Perspectiva narativă: narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator

omniscient, omniprezent, dar nu și obiectiv deoarece intervine adesea prin comentarii și
reflecții: „Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să-ncep a depăna firul poveștii.” Intervențiile
frecvente ale naratorului au rolul de a face trcerea de la o secvență narativă la alta și de a
dinamiza acțiunea, prin permanentul dialog cu cititorul.
Teme și motive
- Tema: 1. triumful binelui asupra răului; 2. Maturizarea eroului, drumul parcurs de
protagonist de la naivitate, „boboc în felul său la trebi de aiestea”, la maturitate, adică la
împăratul ce reprezintă un ideal de frumusețe sufletească, o sinteză caracterologică, proiecție
spirituală a poporului român. (BILDUNGSROMAN)
- Motive specifice basmului: împăratul fără urmaș la tron pe linie masculină, superioritatea
mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa,
căsătoria
Construcția discursului narativ- acțiune desfășurată linear, succesiunea secvențelor
narative este redată prin înlănțuire.
Timp și spațiu: vagi, nedeterminate-„Amu cică era odată într-o țară un craiu, care avea
trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai
depărtată. țara în care ămpărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și
crăiia istuilalt la altă margine.”
Reperele spațiale sugerează dificultatea aventurii eroului. El părăsește lumea aceasta,
cunoscută, și trece dicolo, în lumea necunoscută.
Întâmplările au loc într-un spaţiu real: curtea craiului, a împăratului Verde, a împăratului
Roş, dar şi într-unul fantastic: grădina cu sălăţi păzită de un urs fabulos, izvorul unde se adapă un
cerb înstelat, tărâmul în care se întâlnesc cei cinci năzdrăvani.
Semnificația titlului
-oximoron............................
SIMBOLURI
Podul, locul unde se desfăşoară încercarea pusă la cale de către Crai, leagă sfârşitul
împărăţiei de începutul unui spaţiu enigmatic, nesfârşit, ameninţător, plin de păduri şi drumuri
întortocheate, ce sugerează în cod mitologic obstacolele şi labirintul. Simbolismul podului sau al
punţii, care îngăduie trecerea de pe un mal pe celălalt, este unul dintre cele mai larg răspândite.
Această trecere înseamnă şi trecerea de la pământ la cer, de la starea omenească la cele
supraomeneşti.
Diferite legende din Europa de Est pomenesc despre poduri de metal pe care eroii le trec
unul după altul: Lancelot trece un pod-sabie;
Pădurea-labirint, simbol ambivalent, loc al morţii şi al regenerării, căci pentru tânăr se
va încheia o etapă şi alta va începe: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca
cărările”. Pădurea întunecată simbolizează o fază a dezorientării, zona inconştientului, în care
omul conştient poate pătrunde doar şovăind. Traversarea labirintului devine deci o călătorie
iniţiatică. Se pare însă că eroul lui Creangă nu se dovedeşte capabil să ducă la bun sfârşit
călătoria sa iniţiatică, nu poate înlătura obstacolele survenite pe parcursul traversării pădurii, el
lăsându-se înşelat de puterea de convingere a Spânului, încălcând sfatul părintesc. Încă naiv,
„boboc în felul său la trebi de aiste”, Harap-Alb cade în cursa ce-i fusese întinsă.
Fântâna apare în diverse tradiţii ca izvor de apă vie, fântâna vieţii, fântâna nemuririi, a
tinereţii veşnice.
Prin apele ei mereu schimbătoare, fântâna simbolizează nu atât nemurirea cât o perpetuă
întinerire.
Inclus în acest episod, regăsim şi simbolul jurământului pe paloş. Devenit slugă eroul îşi
începe ascensiunea de pe cea mai de jos treaptă. Intrarea sa în slujba Spânului se face sub
jurământ cavaleresc-prinţul jură pe paloş şi îşi va ţine acest jurământ, ca un adevărat cavaler.
Spânul îl va învăţa umilinţa, îl va supune la probe decisive, dar mai presus de orice îi pune la
încercare cuvântul dat, adică onoarea sa de om.

Drumul lui Harap-Alb nu este numai un drum geografic, fizic, ci şi un drum spiritual, de
perfecţionare şi purificare. Pe de altă parte, Spânul poate fi considerat un maestru spiritual, un
guru. Funcţia lui formativă, de mistagog, e recunoscută chiar de cal: „Şi unii ca aceştia [spânul]
sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte” – „Spânul este o
piatră sub înfăţişare de om, care poate fi piatră de poticnire, dar şi piatră de temelie...” (Vasile
Lovinescu).
Pentru Harap Alb e pregatirea supremă; presupunea cunoasterea lumii şi a propriilor
limite; reprezintă o metaforă a vietii. Pe parcursul drumului află puterea răbdării şi valoarea
prieteniei; trece peste experienta capitala – moarte / înviere;
Animalele, simboluri ale vieţii instinctuale, sunt proiectate în numeroase sectoare ale
existenţei; unele sunt benefice, îl ajută pe erou să treacă diferite probe, să învingă obstacolele
apărute în drumul său: de multe ori o albină îi dă aripa sa, o pasăre îi aduce vestea cea bună,
furnicile selectează grămezi de seminţe, în locul eroului, altele sunt rău-prevestitoare sau
ameninţătoare.
Albina este considerată (în credinţele multor popoare) o miraculoasă întrupare a
spiritului; ea poartă mesajul divin şi este asociată cunoaşterii şi iniţierii;
Furnica reprezentând idealul de muncă, iar albina idealul de hărnicie.
Cele cinci apariţii bizare reprezintă întruchipări ale forţelor cosmice: gerul(Gerilă),
foamea(Flâmanzilă), setea(Setilă), Ochilă este ciclopul din epopeea homerică, iar Păsări-Lăţi-
Lungilă este un săgetător coborât pe Pământ.
Portretele acestor prieteni sunt realizate grotesc, caricatural, trăsătura dominantă fiind
îngroşată pâna la limita absurdului şi capătă dimensiuni fantastice. Gerilă este ,,o dihanie de om”,
,,care se perpelea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de stânjini şi tot atunci striga […] că
moare de frig, Flamânzilă o ,,namilă de om”, Setilă o ,,arătanie de om”, Ochilă o
,,schimonositură de om”, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este o ,,pocitanie de om”. Astfel ipostaza umană
este vazută în oglinzile buclucaşe ale simţurilor. Cei cinci trăiesc într-o deplină singurătate, fiind
respinşi din zona umanului.
Portretele lor sunt hiperbolizate. Namilele (Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-
Lungilă) sunt simboluri ce reprezintă idealurile umanităţii, dorinţa de a depăşi limitele. Ele pot
reprezenta şi principiul „lumii pe dos”(dincolo de fizicul înspăimântător se află o bunătate
uimitoare)
Ei reprezintă de fapt, obstacolele pe care trebuie să le învingă omul în drumul său spre
fericire: propriile limite, datorate trupescului, simţurilor (frigul-Gerilă, foamea-Flămânzilă) dar şi
limitele materiale, obiective (timpul-Ochilă, spaţiul-Păsări-Lăţi-Lungilă).
Apa, cel mai cunoscut simbol al inconştientului. Element primordial, prezent cu această
semnificaţie în aproape toate mitologiile, apa este substanţa naşterii şi a morţii;
Apa vie şi apa moartă, aduse din „tărâmul de dincolo”, reprezintă puterea eroului asupra
vieţii şi a morţii, încheierea unui ciclu prin moarte şi inceperea unei noi etape ca iniţiat.
Arta naraţiunii
Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de impresia de spunere a întâmplărilor.
Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:
• dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate, zise atunci Flămânzilă. [...]-
Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene."; "Atunci spânul zice îngâmfat: - Ei,
moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe
dinainte. - D-apoi de ce mi l-a dat tata de acasă? Numai de vrednicia Iui -zise spânul - căci altfel
nu-1 mai luam după mine ca să-mi încurce zilele.";
• folosirea dativului etic: "Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul
ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.";
• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână şi altul de cealaltă,
şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat" "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!" "Ei, apoi?
Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără cap";
• expresii onomatopeice, "şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful unui munte şi se
ascunde după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!... şi de acolo şi se duce de se
ascunde tocmai după lună"; "Ş-odată pornesc ei, teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul
uşii, se opresc puţin."
• imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei zile cu cea de
alaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcăjurământul!";
• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi";
• diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai vedea eu..."; "Mă,
feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă
ceilalţi";
• formule specifice oralităţii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba unei
babe"; "vorba cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne, ce n-am avut,/ Să mă mier ce m-a
găsit";
• proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă"; "Cine poate oase roade; cine
nu, nici carne moale"; "Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul"; "frica
păzeşte bostănăria"; "omul sfinţeşte locul"; "Să nu dea Dumnezeu omului, cât poate el suferi".
• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr
primare cu Chiorilă, nepot de soră Iui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori
din târg de la Să-1-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi.", "La plăcinte,/ înainte/ Şi la
război/ înapoi."; "Voinic tânăr, cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".
• cuvinte şi expresii populare, regionalisme: "m-ai băgat în toate grozile morţii" (m-ai îngrozit
-n.n); "n-ai cui bănui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua în porneală" (se ducea la păscut - n.n);
"a mâna porcii la jir" (a sforăi - n.n); "hatârul" (plăcerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se
chercheli, a se ameţi - n.n.); "farmazoană" (vrăjitoare, şireată - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.);
"teleagă" (partea de dinainte a plugului - n.n.);
Modalităţi de realizarea umorului:
• exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu te amuzi: "Şi
înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca să ne daţi cât se poate mai multă mâncare şi
băuturică, zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă; că din mâncare şi băutură las dacă ne-a întrece
cineva; numai la treabă nu ne prea punem cu toţi nebunii"; "aş ruga pe luminarea sa, că dacă are
de gând a ne ospăta, după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească mai mult cu udeala, pentru că
acolo stă toată puterea şi îndrăzneala"; "Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste
pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită.";
• combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de
urechi..."; "Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci sânge-n baligă"; "Ia să-i faci chica
topor, spinarea dobă şi pântecele cobză";
• caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului Roş este "o zgâtie de
fată", "un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până în picioare, ba încă şi mai şi"; "care de
care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după dânşii";
• vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";
• autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-un păcat de povestariu,/
Fără bani în buzunariu.“
• ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru tine; şi decât să
încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi deoparte cum zici, căci mila domnului: lac de-ar fi,
broaşte sunt destule"; "Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de
câini nu mă tem.";
• caracterele personajelor: împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sânge
omenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită"; împăratul Verde este blând, vesel şi petrecăreţ,
"prea intri în voia supuşilor";
• poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;
• situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor personaje în faţa împăratului
Roş, care încercau să se poarte elegant şi protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia: "împăratul
i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i
ceară fata, fie din partea oricui ar fi.";
• diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică" pentru cele "12 buţi pline cu vin din cel hrănit
(vin tare -n.n.) [...] băuturică mai este ce este" , "buzişoare" pentru "nişte buzoaie groase şi
dăbălăzate" (lălâi, atârnând în jos - n.n.): "Atunci Gerilă suflă de trei ori cu buzişoarele sale cele
iscusite...";