DEZVOLTAREA SISTEMULUI GENITAL (Systema genitale) Sistemul genital se formează în stânsă legătură cu cel urinar

şi în primele stadii de dezvoltare există o dezvoltare gonadală, a căilor genitale şi a organelor genitale externe
comune. Diferenţele între sexe apar ulterior şi sunt caracterizate prin diferenţierea gonadei, formarea căilor genitale
masculine şi feminine şi diferenţierea organelor genitale externe. Separarea sistemului urinar de cel genital se face în
mare parte prin septul urogenital. Dezvoltarea gonadelor se face asociat cu mezonefrosul şi parcurge două etape: -
etapa indiferentă (Status indifferens) caracterizată prin apariţia celulelor germinale primordiale, migrarea acestora,
formarea crestei genitale şi a gonadei indiferente. Tot în această etapă se dezvoltă canalele mezonefric şi
paramezonefric care vor duce la dezvoltarea căilor genitale. (lat . status–us = repaus, situaţie, fel de a fi) -
diferenţierea sexuală începe în S7 şi este caracterizată prin transformarea gonadei indiferente în testicol sau ovar în
funcţie de sexul genetic. Canalele mezonefric şi paramezonefric se dezvoltă şi regresează diferit, în funcţie de sex.
Celulele germinale primordiale (Cellulae germinales primordiales) apar la sfârşitul S3 în partea caudală a
mezodermului vitelin (Mesoderma vitellinum), în apropierea alantoidei. De aici, în S4-5 celulele germinale migrează
(Migratio) prin mezenterul dorsal comun (Mesenterium dorsale commune), care este partea inferioară a
mezenterului dorsal primitiv (Mesenterium dorsale primitivum). Celulele germinale ajung în S6 la creasta gonadală
(Crista gonadalis/genitalis), care se diferenţiază superomedial de creasta mezonefrică. Diferenţierea crestei gonadale
se face cu formarea a două straturi: - epiteliul celomic (Epithelium coelomicum) situat superficial spre celomul
peritoneal primitiv, - stratul mezenchimal (Mesenchyma) situat profund, sub epiteliul celomic. La nivelul crestei
gonadale, celulele gerninale primordiale devin celule germinale (Celullae germinales) şi se aranjează sub forma de
cordoane sexuale (Chordae sexuales) formând gonada indiferentă (Gonada). 114 Legătura iniţială extinsă dintre
mezonefros şi gonadă se îngustează şi se transformă în mezenter urogenital (Mesenterium urogenitale). Mezenterul
urogenital se îngustează în continuare şi se transformă în plică suspensoare gonadală (Plica suspensoria gonadalis).
Din această plică se vor forma mezotesticulul şi mezovarul. Dezvoltarea testiculului începe în S7 şi necesită prezenţa
la embrion a cromozomului Y. S-a demonstrat că braţul scurt al acestui cromozom este responsabil cu determinarea
sexului, prin prezenţa unui factor TDF (testis determining factor = factor de determinare testicular), care determină
formarea testiculului. Efectul TDF se manifestă asupra medularei gonadei indiferente, în care sub influenţa acestui
factor cordoanele sexuale penetrează, se alungesc şi se încolăcesc diferenţiindu-se în tubi seminiferi (Tubuli
seminiferi). O dată cu cordoanele sexuale pătrunde în interiorul testiculului şi epiteliul celomic (Epithelium
coelomicum) situat superficial la gonada indiferentă. Din celulele germinale ale cordoanelor sexuale se diferenţiază
spermatogonia (Spermatogonia), celulă primordială, din care se vor dezvolta spermiile. Tubii seminiferi, care în
această perioadă nu au lumen, se împart în două porţiuni: - tubii seminiferi încurbaţi, ansiformi (Tubuli seminiferi
ansiformes) situaţi spre periferie, opus mezonefrosului. La nivelul acestor tubi seminiferi ansiformi din spermatogonii
şi epiteliul celomic se diferenţiază două tipuri de celule: - celulele germinale (Cellulae germinales) derivate din
spermatogonie şi care cuprind şi celelalte celule derivate în acest stadiu din spermatogonie, - celulele de susţinere
(Cellulae sustentaculares), derivate din epiteliul celomic, care vor deveni la adult celule Sertoli 1 (Epitheliocytus
sutenans). (lat. ansa,-ae = toartă mâner) Celulele de susţinere produc o glicoproteină cunoscută ca şi hormon
antimüllerian sau substanţa inhibitoare mülleriană (MIS) - müllerian inhibiting substance, care inhibă dezvoltarea
canalelor paramezonefrice. - tubi seminiferi drepţi (Tubuli seminiferi recti) situaţi spre mezonefros. Încă înainte de
diferenţierea tubilor seminiferi, aceştia realizează anastomoze în apropierea mezonefrosului, anastomoze care se
transformă în reţeaua testiculară (Rete testis). Această reţea se realizează în porţiunea dreaptă a tubilor seminiferi. 1
SERTOLI Enrico (1842-1910) fiziolog veterinar italian. 115 Tubii seminiferi capătă lumen, după naştere, abia la
pubertate. O altă particularitate a dezvoltării testiculului o constituie formarea tunicii albuginee a testiculului (Tunica
albugineea testis), o structură densă, care participă la separarea testiculului în dezvoltare, de mezonefrosul care
degenerează. Între testicul şi mezonefros legăturile se îngustează şi plica suspensoare a gonadei ia denumirea de
mezotesticol (Mesorchium). (gr. orchis = testicul). Legăturile testiculului cu mezonefrosul diminuă, dar nu încetează
niciodată. Reţeaua testiculară rămâne în conexiune cu circa 15-20 de tubi mezonefrici, care persistă şi devin
canalicule eferente (Ductuli efferentes), ce vor fi prezente şi la testiculul adult. Vom reveni la căile genitale
masculine. Din stratul mezenchimal al gonadei indiferente se formează stroma (Stroma) testiculară. Stroma participă
la formarea mediastinului testicular (Mediastinum testis) în jurul reţelei testiculare şi la formarea septurilor
testiculare (Septula testis), care separă tubii seminiferi şi îi grupează în lobi. Şi tot din stratul mezenchimal se
diferenţiază celulele interstiţiale (Endocrinocyti interstitiales) ale lui Leydig 1 , care începând cu S8 secretă hormoni
androgeni. Coborîrea testiculului (Descensus testis) Testiculul se formează retroperitoneal şi coboară de la locul de
formare până în scrot tot retroperitoneal. Coborârea testiculului este corelată cu formarea canalului inguinal.
Mecanismul de coborâre nu este pe deplin elucidat, dar se pare că este controlat hormonal, de către androgeni.
Iniţial "coborârea" este relativă şi se datorează creşterii semnificative în lungime a trunchiului, concomitent cu
"rămânerea pe loc" a testiculului. Procesul începe în S26. Parcurgerea canalului inguinal se face de regulă în 2-3 zile
şi procesul este facilitat de creşterea presiunii intraabdominale. 97% din nou născuţii la termen au testiculele
coborâte în scrot. În primele 3 luni postnatale majoritatea testiculelor necoborîte coboară spontan în scrot. După 1
an coborîrea spontană este cu totul excepţională. Formarea gubernaculului testicular şi a canalului inguinal
debutează timpuriu când mezenchimul de la polul inferior al mezonefrosului se condensează şi formează
mezenchimul gubernacular (Mesenchyma gubernaculare). Acesta uneşte polul inferior al viitoarei gonade cu
tuberculul labioscrotal situat lateral de sinusul urogenital. 1 LEYDIG Franz von (1821-1908) anatomist, histolog,
naturalist şi zoolog german. 116 Mezenchimul gubernacular se diferenţiază în două plici: - plica gubernaculară (Plica
gubernacularis) care va forma gubernaculul testicular. La sexul feminin acestei plici îi corespund două şi anume plica
proprie a ovarului şi plica rotundă a uterului. - plica inguinală (Plica inguinalis) care prin invaginare va forma canalul
inguinal. Această plică este prezentă şi la sexul feminin. Gubernaculul testicular (Gubernaculum testis) este o
condensare fibroasă care uneşte polul inferior al testiculului cu tuberculul labioscrotal trecând oblic prin peretele
abdominal în formare, aproximativ pe unde va trece canalul inguinal. La nivelul plicii inguinale, peritoneul evaginează
în deget de mănuşă formând procesul vaginal (Procesus vaginalis). Procesul vaginal străbate peretele abdominal pe
calea formată de gubernacol, anterior de acesta. Procesul vaginal formează pereţii canalului inguinal şi antrenează cu
el expansiunile peretelui abdominal care formează funiculul spermatic. De asemenea, procesul vaginal formează atât
orificiul profund al canalului inguinal, prin perforarea fasciei transversale, cât şi orificiul superficial prin străbaterea
aponevrozei oblicului extern. Testiculul nu coboară prin canalul format de procesul vaginal, ci posterior de el, adică
extraperitoneal. După coborârea testiculului în scrot, canalul inguinal se îngustează în jurul funiculului spermatic.
Canalul determinat de procesul vaginal se obliterează deasupra scrotului, rămânând numai zona peritoneală
peritesticulară care se extinde şi acoperă testiculul aproape în întregime formând tunica vaginală a testiculului
(Tunica vaginalis testis). Tunica vaginală a testiculului este un înveliş al acestuia formată din două lame, lama
parietală (Lamina parietalis), care căptuşeşte scrotul şi lama viscerală (Lamina visceralis), care aderă de testicul.
Coborîrea testiculului explică şi vascularizaţia acestuia. Testiculul se formează aproximativ în vecinătatea originii
aortice a vaselor testiculare, care apoi sunt antrenate spre scrot de descensul testicular. Malformaţiile testiculare
cele mai frecvente sunt legate de coborîrea testiculului, urmează tulburările de dezvoltare ale procesului vaginal şi în
sfârşit anomaliile de număr. Criptorhidia (Cryptorchismus) sau testiculul necoborât este prezent la 3% din nou
născuţii la termen de sex masculin. La prematuri procentul creşte 117 spectaculos spre 30%. Procentul mare de
testicule necoborîte, la prematuri, este legat de procesul fiziologic al coborîrii testiculului, care începe după S26. (gr.
kryptos = ascuns, secret) Criptorhidia defineşte testiculul aflat pe traiectul normal de descens, care nu a ajuns în
scrot. În cele mai multe cazuri testiculul se găseşte în canalul inguinal. Testiculul ectopic (Ectopia testis) defineşte
testiculul care deviază de la traiectul obişnuit de coborîre. Devierea se face de regulă după ieşirea din canalul
inguinal. Cea mai frecventă varietate de testicul ectopic este cea interstiţială, în care testiculul ajunge în peretele
abdominal, extern de aponevroza oblicului extern. Hidrocelul (Hidrocoelia testis) este o acumulare de lichid
peritoneal în tunica vaginală a testiculului, ca urmare a închiderii incomplete a canalului determinat de procesul
vaginal. Lichidul peritoneal se acumulează astfel în scrot şi ulterior prin închiderea canalului de legătură nu mai poate
fi evacuat spontan. Hernia inghinală congenitală (Hernia inguinalis) este cauzată de persistenţa comunicării între
cavitatea peritoneală şi scrot, prin procesul vaginal permeabil (Processus vaginalis apertus). Anorhia (Anorchismus)
reprezintă lipsa formării unuia sau a ambelor testicule, iar poliorhia (Polyorchismus) prezenţa unui testicul
suplimentar. Hermafroditismul (Hermaphroditismus) sau intersexualitatea (Intersexus) reprezintă o categorie largă
de malformaţii, care pleacă de la contradicţia dintre gonadă şi aspectul organelor genitale externe. Hermafroditismul
adevărat este foare rar, este o eroare în determinarea sexului şi presupune existenţa de ţesut ovarian şi testicular în
fiecare gonadă sau mai rar într-o gonadă să găsim ţesut ovarian şi în cealaltă ţesut testicular. Gonada care conţine şi
ţesut ovarian şi ţesut testicular se numeşte ovotesticul (Ovotestis). Majoritatea hermafroditismelor adevărate au
formula cromozomială 46XX, o bună parte au un mozaicism 46XX/46XY şi o mică parte sunt 46XY. Majoritatea sunt
deci femei care au ovotesticul sau şi ovar şi testicul şi care sunt de regulă nefuncţionale. Mult mai frecvente sunt
pseudohermafroditismele, care sunt de două feluri: - pseudohermafroditism feminin în care gonada este ovar,
formula cromozomială este 46XX, dar aspectul fenotipic este masculin, prin hipertofie clitoridiană şi fuzionarea
labiilor mari. Cauza principală este hipeplazia suprarenală congenitală cu secreţie crescută de androgeni, care
virilizează fătul de sex feminin. 118 - pseudohermafroditismul masculin în care gonada este testicul, formula
cromozomială este 46XY, iar aspectul exterior este cvazifeminin. Cauza este insuficienta secreţie de testosteron şi de
MIS (substanţa inhibitoare mülleriană). O variantă de pseudohermafroditism masculin este sindromul testiculului
feminizant sau sindromul intensivităţii androgene. Pesoanele cu acest sindrom sunt fenotipic femei normale, dar au
formulă cromozomială 46XY şi testicule. Acest sindrom este cauzat de un defect al funcţionării receptorilor
androgenici. Descoperirea unei persoane cu acest sindrom impune extirparea testiculelor, care foarte frecvent în
astfel de cazuri degenerează malign Dezvoltarea ovarului necesită lipsa cromozomului Y şi a factorului TDF.
Dezvoltarea ovarului nu este însă necesară pentru diferenţierea sexuală. Fenotipul feminin se poate dezvolta şi în
absenţa ovarului, dar necesită de regulă prezenţa a doi cromozomi X. Fenotipul feminin se poate dezvolta şi în
prezenţa testicolului (sindromul testicolului feminizant). Fenotipul feminin nu este hormonodependent. Dezvoltarea
iniţială a ovarului este lentă şi structura ovarului nu poate fi identiificată înainte de S10. Cordoanele sexuale ale
gonadei indiferente pătrund în interiorul ovarului. În cazul ovarului epiteliul celomic (Epithelium coelomicum) situat
superficial la gonada indiferentă rămâne superficial. Epiteliul celomic este separat de corticala ovarului prin formarea
unui strat fin denumit tunica albuginea a ovarului (Tunica albuginea ovarii). Din celulele germinale ale cordoanelor
sexuale se diferenţiază ovogonia (Ovogonia), celulă primordială, din care se vor dezvolta ovulele. Spre deosebire de
testicul unde celulele germinale se aşează în cordoane, care ulterior vor căpăta lumen, la ovar cordoanele sexuale ale
gonadei indiferente se fragmentează în mănunchiuri celulare, care se dispun pe două straturi: - corticala ovariană
(Cortex) formată din cordoane corticale (Chordae corticales), care se diferenţiază în ciorchini de celule ovulare
primordiale (Racemus ovorum), ce conţin ovogonii fără înveliş (Ovogonia nuda), care se înconjoară de celule
foliculare (Cellulae folliculares) şi formează foliculii corticali primordiali (Folliculi corticales primordiales). Corticala
mai conţine şi foliculi degeneraţi, care formează corpii atretici (Corpora atretica). (lat. racemus,-i = strugure,vin).
Ovogeneza începe la sfârşitul L3 când ovogoniile proliferează puternic şi ating un maxim de circa 6 milioane în L5. O
parte din aceste ovogonii se transformă în ovocite primare (Ovocytus 119 primarius), iar restul dispar sub forma
corpilor atretici până în L7. La naştere există circa 1-2 milioane de ovocite primare aflate în foliculi primordiali. După
naştere nu se mai formează ovocite. - medulara ovariană (Medulla) formată din cordoane medulare (Chordae
medullares), formate la rândul lor din foliculi medulari (Folliculi medullares). Din stratul mezenchimal al gonadei
indiferente se formează stroma ovarului (Stroma ovarii). Şi tot din stratul mezenchimal se diferenţiază celulele
interstiţiale (Endocrinocyti interstitiales) şi ţesutul conjunctiv celular (Textus connectivus cellularis). Legătura iniţială
extinsă dintre mezonefros şi gonadă se îngustează şi se transformă în mezenter urogenital (Mesenterium
urogenitale). Mezenterul urogenital se îngustează în continuare şi se transformă în plică suspensoare gonadală (Plica
suspensoria gonadalis). Din această plică se va forma mezovarul (Mesovarium). Dezvoltarea mezovarului este în
legătură şi cu dezvoltarea canalelor paramezonefrice şi a mezenterului canalului paramezonefric. Coborîrea ovarului
(Descensus ovarii) În primele stadii ale dezvoltării, mezenchimul situat la polul inferior al mezonefrosului se
condensează şi formează mezenchimul gubernacular (Mesenchyma gubernaculare). Acesta uneşte polul inferior al
viitoarei gonade cu tuberculul labioscrotal situat lateral de sinusul urogenital. Mezenchimul gubernacular se
diferenţiază în: - plica proprie a ovarului (Plica ovarica propria), care va da naştere lig. propriu ovarian - plica rotundă
uterină (Plica teres uterina) care va forma lig. rotund al uterului. - plica inguinală (Plica inguinalis) care prin
invaginare va forma canalul inguinal (vezi formarea canalului inguinal la bărbat). Plica proprie a ovarului şi plica
rotundă uterină sunt echivalentele plicii gubernaculare de la bărbat. Ele sunt condensări fibroase care unesc polul
inferior al ovarului cu tuberculul labioscrotal trecând oblic prin peretele abdominal în formare, aproximativ pe unde
va trece canalul inguinal. Cele două plici sunt situate posterior de primordiul uterovaginal, care se dezvoltă foarte
mult formând uterul şi de care vor rămâne ataşate, sub forma ligamentului ovarian propriu şi a ligamentului rotund
al uterulu. Ligamentul rotund al uterului este acea parte corespunzătore gubernaculului, care trece prin canalul
inguinal în formare, după un mecanism asemănător celui de la bărbat. 120 Procesul vaginal (Processus vaginalis) al
peritoneului are o dezvoltare mai modestă la sexul feminin şi dispare aproape în întregime. Coborîrea ovarului se
face numai în cadrul pelvisului şi se datorează mai mult alungirii pelvisului decât migrării ovarului. Malformaţiile
ovariene sunt reprezentate de: - anovaria (Anovaria) lipsa formării unilaterale sau bilaterale a ovarului, - poliovaria
(Polyovaria) este formarea unui ovar suplimentar, - ovotesticulul (Ovotestis) este o gonadă care conţine şi ţesut
ovarian şi ţesut testicular (vezi şi malformaţiile testiculare). - canalul Nuck 1 (Processus vaginalis apertus ovarii)
repezintă un vestigiu al procesului vaginal rămas permeabil în unele sectoare. Dezvoltarea căilor genitale în starea
indiferentă - S5-6 - este comună ambelor sexe şi este legată de apariţia, dezvoltarea şi involuţia a două perechi de
canale: mezonefric şi paramezonefric. Canalul mezonefric (Ductus mesonephricus) sau canalul lui Wolff 2 apare
primul, este conectat cu tubulii mezonefrici şi este canalul de excreţie al mezonefrosului. Acest canal este deschis
inferior în cloacă şi are capătul superior închis în deget de mănuşă. Din acest canal se vor dezvolta căile genitale
masculine. Canalul paramezonefric (Ductus paramesonephricus) al lui Müller 3 apare imediat după cel mezonefric,
mai întâi sub forma unui şanţ paramezonefric (Sulcus paramesonephricus), care ulterior se închide şi formează
canalul lui Müller. Canalul paramezonefric este deschis superior şi închis inferior. Din acest canal se vor forma căile
genitale feminine. Cranial canalul paramezonefric este situat lateral de cel mezonefric, pentru ca apoi, în partea
caudală să intersecteze anterior canalul mezonefric şi să devină medial. Cele două canale ale lui Müller se unesc
inferior în primordiul uterovaginal (Primordium uterovaginale). Acest primordiu proemină în peretele posterior al
sinusului urogenital primitiv sub forma tuberculului sinusal. 1 NUCK Anton (1650-1692) anatomist şi chirurg olandez
2 WOLFF Kaspar-Friedrich (1733-1794) anatomist şi embriolog german. 3 MÜLLER Johannes Peter (1801-1858)
anatomist, fiziolog şi zoolog german. 121 Dezvoltarea căilor genitale masculine se face în prezenţa cromozomului Y, a
factorului TDF (factorul determinant al testiculului), precum şi în prezenţa hormonilor androgeni secretaţi de celulele
Leydig 1 şi a MIS (substanţei inhibitoare mülleriene) secretată de celulele Sertoli 2 . Funcţionarea deficientă a
receptorilor androgenici poate cauza sindromul testiculului feminizant sau sindromul intensivităţii androgene.
Pesoanele cu acest sindrom sunt fenotipic femei normale, dar au formulă cromozomială 46XY şi testicule. Căile
genitale masculine se dezvoltă din tubulii mezonefrici şi din canalul Wolff. Vestigiile canalului paramezonefric la
bărbat: - apendicele testicular (Appendix testis) provine din partea preinfundibulară, - vaginul masculin (Vagina
masculina), uterul masculin, sinusul Morgagni 3 sau organul Weber 4 provine parţial din primordiul uterovaginal al
canalelor paramezonefrice şi parţial din tuberculul sinusal, o proeminenţă a sinusului urogenital primitiv dată de
primordiul uterovaginal. La bărbat tuberculul sinusal formează bulbul sinoutricular (Bulbus sinu-utricularis), care va
participa şi el la formarea vaginului masculin. Termenul de vagin masculin provine din faptul că se dezvoltă din
aceleaşi formaţiuni din care se dezvoltă şi vaginul feminin, dar este mai rar folosit. Este însă mult mai cunoscut
termenul de utricula prostatică (Utriculus prostaticus), un diverticol orb, situat la nivelul uretrei prostatice şi care se
formează din acest vagin masculin. Utricula prostatică se află la nivelul coliculului seminal (Colliculus seminalis), care
este derivatul tuberculului sinusal, fiind prin aceasta omologul himenului. Tubulii mezonefrici (Tubuli mesonephrici)
fac legătura dintre mezonefros şi canalul mezonefric. Circa 15-20 de tubuli mezonefrici, situaţi în dreptul testicolului
în formare, persistă şi devin canalicule eferente (Ductuli efferentes). Şi alţi tubi mezonefrici situaţi deasupra şi
dedesubtul locului în care se formează gonada persistă şi formează: - canaliculele aberante rostrale (Ductuli
aberrantes rostrales), care nu mai păstrează legătura cu canalul mezonefric, degenerază chistic şi formează
paradidimul (Paradidymis) o formaţiune vestigială situată deasupra epididimului, fără legătură cu acesta şi care
poate fi întâlnită şi la adult. 1 LEYDIG Franz von (1821-1908) anatomist, histolog, naturalist şi zoolog german. 2
SERTOLI Enrico (1842-1910) fiziolog veterinar italian. 3 MORGAGNI Giovanni B (1682-1771) anatomist şi patolog
italian. 4 WEBER Moritz Ignaz (1795-1875) anatomist german. 122 - canaliculele aberante caudale (Ductuli
aberrantes caudales), care păstrează legătura cu canalul mezonefric, sunt situate spre coada viitorului epididim şi de
regulă sunt prezente şi la adult ca şi diverticuli ai epididimului, sub numele de canale aberante (Ductuli aberrantes).
La adult epididimul prezintă inconstant şi foarte rar canalicule aberante superioare (Ductulus aberrans superior) şi
tot inconstant dar mai frecvent canalicule aberante inferioare (Ductulus aberrans inferior). Inconstanţa se referă la
prezenţa concomitentă a canaliculelor superioare şi inferiore. Canalul mezonefric (Ductulus mesonephricus) sub
influenţa factorilor menţionaţi la început se alungeşte foarte mult mai ales în porţiunea proximală şi dă naştere la: -
canalul epididimar (Ductus epididymidis), care se încolăceşte foarte mult şi formează epididimul (Epididymis).
Extremitatea superioară inchisă a canalului mezonefric degenerează chistic şi poate să formeze apendicele
epididimului (Appendix epididymidis). - canalul deferent (Ductus deferens) şi dilatarea lui terminală ampula canalului
deferent (Ampulla ductus deferentis), - glanda seminală (Glandula seminalis) şi canalul ei de excreţie sunt un
diverticul al canalului mezoneric. - canalul ejaculator (Ductus ejaculatorius) este ultima parte a canalului mezonefric
format sub diverticolul glandei seminale şi care participă la formarea căilor genitale masculine. Reamintim că ultima
parte a canalelor mezonefrice, care se deschid în partea vezicală a sinusului urogenital definitiv este incorporată în
peretele vezicii urinare sub forma trigonului vezical (Trigonum vesicae). Dezvoltarea prostatei se face pornind de la
mugurii glandulari prostatici (Gemmae glnadulares prostaticae), care provin din endodermul sinusului urogenital
definitiv. Aceşti muguri cresc spre mezenchimul înconjurător. Endodermul va da naştere în primul rând uretrei
prostatice dar şi zonei glandulare periuretrale. Din mezenchim se formează parenhimul şi substanţa musculară a
prostatei. 123 Dezvoltarea căilor genitale feminine se face în absenţa factorului TDF (factorul determinant al
testicolului) şi a MIS (substanţei inhibitoare mülleriene). Dezvoltarea căilor feminine nu este dependentă de prezenţa
ovarului. Căile genitale feminine se dezvoltă din canalele paramezonefrice. Canalele mezonefrice la femeie
regresează aproape complet lăsând unele vestigii. Canalul paramezonefric este deschis superior şi închis inferior. Aşa
cum am mai menţionat, cranial, canalul paramezonefric este situat lateral de cel mezonefric, pentru ca apoi, în
partea caudală să intersecteze anterior canalul mezonefric şi să devină medial. Cele două canale ale lui Müller
fuzionează inferior în primordiul uterovaginal (Primordium uterovaginale). Acest primordiu proemină în peretele
posterior al sinusului urogenital primitiv sub forma tuberculului sinusal. Canalele paramezonefrice sunt formate din
trei părţi bilaterale şi o porţiune comună: - partea preinfundibulară (Pars preinfundibularis) redusă ca dimensiuni
situată la extremitatea superioară a canalului regresează sau degenerează chistic formând hidatidele Morgagni 1
(Appendix vesiculosa). - partea infundibulară (Pars infundibularis) va da naştere fimbriilor trompei uterine, - partea
postinfundibulară (Pars postinfundibularis) va da naştere trompei uterine. - primordiul uterovaginal (Primordium
uterovaginale) este o porţiune comună rezultată prin unirea extremităţilor inferioare ale canalelor paramezonefrice.
Acest primordiu va da naştere uterului (Uterus) şi părţii superioare a vaginului (Vagina). Restul vaginului se formează
din tuberculul sinusal (Tuberculum sinusale) al sinusului urogenital primitiv, care la femeie se diferenţiază în bulb
sinovaginal (Bulbus sinuvaginalis). Din bulbul sinovaginal se formează porţiunea inferioară a vaginului şi himenul
(Hymen). (gr. hymën = membrană) După unii autori 1/3 superioară a vaginului se formează din primordiul
uterovaginal şi 2/3 inferioare din bulbul sinovaginal. Himenul se formează din peretele sinusului urogenital primitiv.
Perforarea himenului se face în perioada perinatală. Forma membranei himenale poate îmbrăca diferite aspecte,
menţionate în diverse tratate. Mezenchimul care înconjoară canalele paramezonefrice se separă de mezonefros şi
formează mezenterul canalului paramezonefric (Mesenterium ductus 1 MORGAGNI Giovanni Battista (1682-1771)
anatomist italian. 124 para-mesonephrici). Acesta va forma plica largă (Plica lata uterina) formată din mezo-salpinge
(Mesosalpinx) şi mezometru (Mesometrium). Reamintim că ligamentul larg la adult conţine şi mezovarul
(Mesovarium), care însă se formează din plica suspensorie gonadală (Plica suspensoria gonadalis), formaţiune a
mezenterului urogenital (Mesenterium urogenitale). Vestigiile tubulilor mezonefrici şi a canalului mezonefric la
femeie Din tubulii mezonefrici, la femeie rămân nişte vestigii situate în ligamentul larg: - epoöforonul (Epoöphoron)
este o structură complexă rezultată din tubulii mezonefrici craniali şi sectorul corespunzător al canalului mezonefric
numit canalul epoöforonului (Ductus epoöphori). Este situat lateral, mai aproape de fimbriile tubare. - paroöforonul
(Paroöphoron) este o structură foarte simplă, formată mai caudal de precedenta şi care în ligamentul larg se găseşte
mai medial. Este format din nişte vezicule, care sunt reminiscenţe ale tubulilor mezonefrici. La acest nivel nu găsim
resturile canalului mezonefric corespunzător. Din canalul mezonefric, în afară de canalul epoöforonului, mai rămâne
sub formă de vestigiu şi canalul lui Gärtner 1 (Ductus deferens paravaginalis). Canalul lui Gärtner este
corespondentul canalului deferent de la bărbat şi poate degenera chistic formând chisturile paravaginale ale lui
Gärtner. Malformaţiile căilor genitale feminine sunt numeroase, privesc mai ales uterul şi au o mare importanţă
clinică în sterilitatea feminină. Din punct de vedere al sterilităţii, malformaţiile căilor genitale feminine se pot clasifica
astel: - malformaţii care nu permit actul sexual. În această categorie intră aplaziile sau atreziile (Atresis) sau
ageneziile (Agenesis) vaginale. Cea mai cunoscută apalzie vaginală este sindromul Mayer-Rokitansky-Kűster-Hauser 2
. Sindromul este o aplazie bilaterală simetrică a primordiului utero-vaginal şi a bulbului sinovaginal şi este
caracterizat prin lipsa totală a vaginului şi cvasitotală a uterului, din care sunt prezente numai coarnele, de care se
ancorează două trompe normale şi două ligametele rotunde normale. În sindromul Rokitansky s-au încercat diferite
modalităţi de creere a unui neovagin, cu rezultate mai mult sau mai puţin bune. (gr. a = fără ; plassein =a modela;
tresis =orificiu ; genesis = naştere) 1 GÄRTNER Benjamin 1790-1834) medic danez. 2 Sindromul a fost descris de
Mayer (1829), Rokitansky (1838), Kűster (1910) şi Hauser (1958). MAYER Karl (1795-1868) ginecolog german,
ROKITANSKY Karl von (1804-1878) morfopatolog austriac, KŰSTER Herman sec.XX ginecolog german. HAUSER GA.
sec XX ginecolog german 125 Imperforaţia himenală (Himen imperforatus) este o anomalie de rezorbţie a
membranei himenale, care se formează din bulbul sinovaginal. Himenul imperforat are tabloul clinic al unei
diafragme complete (hematocolpos cu dureri pelviene ciclice, amenoree primară, tumefacţie la nivel vulvar). Se
descoperă de regulă la pubertate şi necesită incizie şi plastie himenală. - malformaţii care nu permit sarcina. Cuprind
în primul rând ageneziile uterine asociate cu dezvoltare vaginală normală, care sunt foarte rare. Această categorie
poate cuprinde şi marformaţiile care nu permit ducerea la termen a unei sarcini, adică malformaţiile uterine. De cele
mai multe ori nu există diferenţe morfologice între uterul unei femei sterile (care nu rămâne gravidă) şi a unei femei
infertile (care nu poate duce la termen o sarcină). - malformaţii care nu permit ducerea la termen a unei sarcini. În
această categorie intră malformaţiile uterine. Malformaţiile uterine - uterul infantil (Uterus infantilis) este un uter
hipoplazic, datorită unei insuficienţe hormonale ovariene, la care raportul dintre corp şi col este subunitar (în mod
normal acest rapor este supraunitar). - uterul unicorn (Uterus unicornis) este cauzat de o aplazie mülleriană
unilaterală. Uterul are un singur corn, iar celălalt lipseşte împreună cu trompa corespunzătoare (trompa poate fi
prezentă parţial, dar fără deschidere în uter). Există şi uter pseudounicorn, care prezintă şi un al doilea corn, dar care
nu este canalizat. Uterul unicorn este asimptomatic, se descoperă prin histerografie sau laparoscopie şi de multe ori
permite dezvoltarea sarcinii chiar până la termen. - uterul bicorn (Uterus bicornis) reprezintă un uter cu două coarne
net individualizate la exterior, fiecare având o cavitate proprie, unite la nivelul istmului. Este asociat uneori cu uterul
bicervical (Uterus bicervicalis) adică cu un col dublu şi cu vagin septat complet longitudinal. Uterul cordiform este o
varietate de uter bicorn, în care separarea celor două coarne este numai fundică şi incompletă. Termenul de uter
bilocular este imprecis. Hematocolposul unilateral este o malformaţie complexă utero-vaginală, asociată de regulă cu
aplazie renală de acceaşi parte cu malformaţia vaginală. Uterul de regulă este bicorn, bicervical. Unul din coluri se
deschide într-un hemivagin cvasinormal, celălalt se deschide într-un buzunar vaginal închis, unde se acumulează
sânge (hematocolpos). Tratamentul este chirurgical. Termenul englezesc de bicornuate uterus se referă atât la uterul
bicorn cât şi la uterul septat. 126 - uterul septat (Uterus septatus) defineşte uterul normal la exterior sau cel mult cu
un şanţ median şters, care în interior prezintă un sept sagital complet sau incomplet, comunicant sau nu. Uterul
arcuat desemnează un uter septat minim la nivelul fundului uterin. Uterul septat poate fi asociat cu col sau vagin
septate. Uterul bicorn nu necesită obligatoriu intervenţie chirurgicală, pe când uterul septat necesită rezecţia
septului în tratamentul sterilităţii. - uterul dublu (Uterus duplex) şi uterul bifid desemnează prezenţa a două utere
indiferent de cauză. Aceşti termeni se suprapun parţial cu uterul bicorn. - uterul didelf (Uterus didelphys) este o
malformaţie care cuprinde un uter bicorn, un col dublu şi un vagin septat longitudinal complet. (gr dis = doi, gr.
delphys = matrice). Dezvoltarea organelor genitale externe se face din nişte formaţiuni apărute timpuriu în jurul
membranei cloacale, la nivelul proctodeumului. Dezvoltarea orgenelor genitale se face concomitent cu împărţirea
membranei cloacale în membrană urogenitală şi anală. În jurul membranei urogenitale apar în starea indiferentă
următoarele formaţiuni, care apoi vor evolua diferit la cele două sexe. - tuberculul genital situat median, anterior de
membrana urogenitală, - plicile urogenitale situate imediat adiacent membranei urogenitale, - tuberculii labioscrotali
situaţi lateral de plicile urogenitale. Tuberculul genital (Tuberculum genitale) este o proeminenţă care apare anterior
de membrana urogenitală. La bărbat tuberculul genital este străbătut de prelungirea anterioară a sinusului
urogenital definitiv. Tuberculul urogenital formează falusul primitiv (Phallus primitivus), care la bărbat se dezvoltă
mai accentuat şi formează partea dorsală a penisului (Pars dorsalis penis). La extremitatea anterioară a tuberculului
genital se diferenţiază glandul penian (Glans penis), care este separat de restul falusului primitiv prin şanţul coronar
(Sulcus coronarius). La nivelul glandului se diferenţiază două lamele celulare ectodermice: - lamela glandului (Lamella
glandaris) situată relativ central, care se invaginează şi va da naştere uretrei glandului (Utethra glandaris), care va
forma o dilatare numită fosa naviculară a uretrei (Fossa navicularis urethrae) şi se va uni cu partea spongioasă a
uretrei. 127 - lamela glandoprepuţială (Lamella glandopreputialis) situată în jurul lamelei glandului şi care va forma
prepuţul (Preputium). La femeie tuberculul genital are o dezvoltare mai redusă şi nu este străbătut de sinusul
urogenital definitiv. Şi aici se formează din falusul primitiv, clitorisul (Clitoris), glandul clitorisului (Glans clitoridis) şi
lamela glandoprepuţială, care va forma prepuţul clitorisului. Plicile urogenitale (Plicae urogenitales) au şi ele o
evoluţie diferită la cele două sexe. La bărbat ele fuzionează pe linia mediană şi formează partea ventrală a penisului
(Pars ventralis penis). Linia de fuziune a plicilor urogenitale formează rafeul penisului. La femeie plicile urogenitale
nu fuzionează şi formează labiile mici (Labium minus pudendi). Tuberculii labioscrotali (Tuber labioscrotale) la femeie
sunt uniţi numai posterior şi formează comisura posterioară (Commissura caudalis) a labiilor mari, anterior
rămânând separaţi şi formează labiile mari (Labium majus pudendi). La bărbat cei doi tuberculi se unesc în linia
mediană formând rafeul scrotal (Raphe scrotalis) şi în ansamblu scrotul (Scrotum). Malformaţiile organelor genitale
externe şi ale uretrei masculine Cuprind malformaţiile penisului asociate cu defecte ale uretrei masculine (Defectus
urethrae masculinae). Malformaţiile organelor genitale externe feminine intră în categoria hermafroditismelor.
Penisul bifid sau penisul dublu (Diphallia) este o malformaţie foarte rară asociată cu extrofia vezicii urinare şi uneori
cu anusul imperforat. Exte o anomalie cauzată de dezvoltarea a doi tuberculi genitali. Este asociat cu uretra bifidă
sau uretra dublă (Urethra diphallica). Hipospadiasul (Hypospadias) este asociat sau mai bine zis se confundă cu
uretra hipospadiacă (Urethra hypospadiaca). Este cea mai frecventă anomalie a penisului (care este hipoplazic) şi
presupune deschiderea uretrei caudal de locul normal. Hipospadiasul este cauzat de insuficienţa secreţiei de
androgeni sau de anomalii ale receptorilor androgenici. Anomalia se referă de la lipsa formării uretrei glandulare
până la defecte de fuziune ale tuberculilor labioscotali. (lat. spado-onis = famen, eunuc) După locul de deschidere al
uretrei există mai multe forme de hipospadias: 128 - hipospadiasul glandular în care orificiul extern al uretrei este
mai jos decât normal dar este încă situat la nivelul glandului - hipospadiasul penian în care orificiul extern al uretrei
se deschide pe faţa inferioară (perineală) a corpului penisului, - hipospadiasul penoscrotal în care uretra se deschide
la joncţiunea dintre penis şi scrot, - hipospadiasul perineal este o malformaţie complexă care cuprinde lipsa
completă de unire a tuberculilor labioscotali cu ambiguitatea organelor genitale externe, fiind mai apropiată de
pseudohermafroditismul masculin. Epispadiasul (Epispadias) este şi el asociat cu uretra epispadiacă (Urethra
epispadiaca) şi este mult mai rar decât hipospadiasul. În această malformaţie uretra se deschide pe faţa dorsală a
penisului. Poate fi izolat sau asociat cu extrofia vezicii urinare. Este o anomalie de dezvoltare a tuberculului genital
care se dezvoltă mai inferior (sub membrana urogenitală) decât în mod normal. Fimoza (Phimosis) congenitală este o
îngustare (stenozare) a marginii distale a prepuţului. (gr. phimosis = strâmtare, îngustare)

(EMBRIOLOGIE

SPECIALĂ

ORGANOGENEZĂ, MALFORMAŢII

VOL II

TÂRGU MUREŞ

2011)