ADȘ I

Cap. 1. Procese naturale

1.1. Unitatea si organizarea lumii

Unitatea lumii vii

Totalitatea organismelor vii de pe pământ constituie un înveliş continuu -

biosfera – caracterizat printr-o mare diversitate de forme de viaţă şi totodată printr-o
structură şi funcţii unitare. Vieţuitoarele trăiesc de la cele mai adânci porţiuni ale
oceanului planetar şi până la cele mai înalte regiuni ale uscatului.
Lumea vie ne apare deopotrivă unitară şi diversă, unitatea şi diversitatea
lumii vii reprezentând laturi inseparabile ale procesului evoluţiei biologice. Cu toate
că posedă trăsături comune, lumea vie ni se prezintă într-o diversitate enormă.
Amploarea diversităţii este exprimată, în primul rând, de numărul de specii
biologice.
Toate organismele vii se caracterizează prin metabolism - schimb
permanent de substanţă, energie şi informaţie dintre organismul viu şi mediul său de
viaţă - şi au ca trăsături definitorii: autoconservarea, autodezvoltarea, autoreglarea şi
autoreproducerea.
Vieţuitoarele actuale descind dintr-un strămoş comun. Numai astfel se poate
explica de ce toate vieţuitoarele posedă aceleaşi însuşiri fundamentale. Deci, toate
fiinţele, indiferent de regiunea în care trăiesc sau complexitatea organizării lor, au
aceleaşi trăsături ce definesc unitatea lumii vii, care a fost asigurată de
funcţionarea, cu exactitate, a mecanismului eredităţii
De-a lungul erelor geologice, evoluţia a păstrat fundamentul molecular de
organizare a sistemelor biologice, fără de care nu ar fi fost posibilă continuitatea
vieţii.
Diversitatea informaţională şi morfo-funcţională a speciilor biologice reprezintă
o trăsătură a lumii vii aflate în evoluţie.
Variabilitatea lumii vii este generată de mutaţii şi recombinări genetice. Atunci
când mutaţiile au conferit avantaje adaptative, a avut loc evoluţia speciei, prin
transformarea ei progresivă, aceasta devenind cu timpul o altă specie (anageneză)
sau a avut loc scindarea acesteia în mai multe specii diferite (cladogeneză).
Unitatea şi diversitatea lumii vii sunt consecinţe ale evoluţiei şi adaptării
vieţuitoarelor, sub acţiunea selecţiei naturale.

Niveluri de organizare a materiei vii

Nivelul de organizare reprezintă ierarhia de sisteme, cu viaţă sau fără viaţă,

dintr-un sistem dat.
Distingem următoarele niveluri de organizare ale materiei vii:
Nivelul molecular – fundamentul fizico-chimic al vieţii;
Nivelul subcelular – organitele celulare (virusurile);
Nivelul celular – forma de bază a organizării materiei vii;
Nivelul individual – forma de existenţă a materiei vii:
- este reprezentat de indivizi biologici precum: plante,
animale, microorganisme;

1
ADȘ I
- caracteristica principală a indivizilor biologici este
metabolismul – care asigură schimbul de energie şi substanţă
între organism şi mediul său de viaţă, menţinerea echilibrului
dinamic şi a integrităţii organismelor.
Nivelul populaţional şi al speciei
- specia este unitatea fundamentală a lumii vii ,
unitate naturală în care sunt integrate populaţiile provenite din
strămoşi comuni;
- fiecare specie ocupă un anumit areal, pe care
indivizii speciei nu sunt răspândiţi uniform;
- populaţia este o grupare de indivizi ce aparţin
aceleiaşi specii, trăiesc pe un anumit areal şi au funcţie definită
în ecosistem;
- activitatea indivizilor dintr-o populaţie este în funcţie
de variaţiile factorilor de mediu;
- de regulă, o specie este reprezentată în arealul
ei prin mai multe populaţii, însă există cazuri când o specie
este reprezentată de o singură populaţie, şi atunci toţi
indivizii speciei ocupă un areal restrâns.
Nivelul biocenotic – este reprezentat de biocenoze – comunităţi de
populaţii aparţinând unor specii diferite ce trăiesc pe un anumit
teritoriu sau habitat;
- habitatul – mediul abiotic al populaţiei;
- biocenozele pot fi: terestre, acvatice şi subterane;
- trăsătura caracteristică a unei biocenoze o
reprezintă relaţiile interspecifice;
- cu cât numărul de populaţii dintr-o biocenoză
este mai mare, cu atât aceasta este mai stabilă;
- teritoriul pe care îşi duc viaţa indivii unei biocenoze
împreună cu totalitatea condiţiilor abiotice formează un biotop;
- unitatea structurală şi funcţională ce se stabileşte
între un biotop şi o biocenoză reprezintă un ecosistem;
- ecosistemele pot fi: naturale (terestre şi acvatice) şi
antropizate – sunt influenţate şi modificate de om şi se află în
continuă extindere;
- ecosistemele naturale pot forma complexe de
ecosisteme numite biomi (ex: tundra, taigaua, pădurea
ecuatorială, deşertul, savana, mările şi oceanele, Delta
Dunării şi Marea Neagră).
Nivelul biosferei – cuprinde toate sistemele biologice de pe planeta
noastră.
- aceasta împreună cu sistemele nevii care formează
mediul vieţii, alcătuiesc ecosfera.
Fiecare nivel de organizare a materiei vii prezintă însuşiri specifice şi legi
proprii de organizare şi funcţionare.