Neta Mirela Enache

ACTIVITĂȚI EXPERIMENTALE SPECIFICE

CHIMIEI
 “În mare parte viaţa poate fi interesantă dacă se
exprimă în limbajul chimiei. Chimia este o limba
internaţională, o limbă pentru toate timpurile, limba care
explică de unde venim, ce suntem şi încotro ne
îndreptăm. Limbajul chimiei are o frumuseţe estetică şi
face legătura între ştiinţele fizice şi cele biologice.” 
Arthur Kornberg, laureat al Premiului Nobel pentru
medicină, 1959.
CUPRINS
 Pornind de la faptul că: „ în natură nimic nu se pierde,
nimic nu se creează, ci totul se transformă”, elevului trebuie să
i se dezvolte această curiozitate, pentru că elevul de astăzi
poate să fie chimistul de mâine.
Elevii sunt entuziasmaţi să execute experimente, să le
observe, să le analizeze. De asemenea am constatat că în urma
realizării unui număr cât mai mare de experimente elevii sunt
cu mult mai sârguincioşi în învăţarea noţiunilor teoretice.
Aşa numita „joacă în laborator în executarea unei reacţii
chimice şi scrierea ecuaţiei acesteia ajută elevul să şi-o
amintească un timp îndelungat, de asemenea se vede şi o
îmbunătăţire a limbajului chimic realizat prin completarea
tabelelor pentru activităţi experimentale şi a deprinderilor
practice de lucru.
Prezentând diferite istorioare despre modul de obţinere
a elementelor chimice de către iluştri chimişti , în genere
prezentarea într-o manieră foarte atractivă îi face pe elevi mai
deschişi şi mai atraşi de studiul lor. Li se explică faptul
că, un lucru deosebit se a obţine atunci când pui
suflet în ceea ce faci.
Realizarea obiectivelor specifice chimiei se face
folosind metoda experimentului ştiinţific, metodă de bază în
studiul lumii înconjurătoare şi calea principală în dobândirea
cunoştinţelor prin efort propriu.
Folosirea metodei experimentale în studiul chimiei ca
disciplină de învăţământ este importantă prin aportul pe care şi-
l aduce la formarea şi dezvoltarea personalităţii elevilor.
Astfel se realizează:
a) cultivarea spiritului de observaţie asupra lumii
înconjurătoare
b) cultivarea creativităţii gândirii - elevii redescoperă prin
eforturi proprii adevăruri deja cunoscute
c) stimularea imaginaţiei creatoare pentru găsirea de soluţii la
probleme practice concrete.

În contextul noilor cerinţe privind pregătirea elevilor, metodele

de învăţămînt trebuie considerate şi valorificate ca instrumente
de lucru cu ajutorul cărora sub îndrumarea profesorului, elevii
obţin cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, îşi formează opinii,
convingeri, atitudini şi valori. Predarea-învăţarea şi evaluarea
chimiei prin metoda experimentului este impusă de specificul
acestei discipline.
În activitatea de cunoaştere prin experiment profesorul
utilizează potenţialul latent al elevului stimulându-i diferite
activităţi mentale care vor determina anumite laturi ale
personalităţii sale.
Astfel prin anticiparea conştientă a unui rezultat elevul
va fi pregătit pentru evenimente neprevăzute. Această activitate
îl determină să utilizeze tehnici precum simularea, scenariul şi
modelarea. Anticiparea permite formarea obişnuinţei de a
selecta evenimentele dorite şi de a acţiona în direcţia şi pentru
desfăşurarea lor.
Elevul va şti să evite evenimente nedorite şi îşi formează
capacitatea de a propune/găsi noi alternative, pornind de la
fapte concrete şi folosindu-şi imaginaţia.
Participarea la activitatea experimentală organizată pe
grupe contribuie la formarea unei atitudini manifestată prin
colaborare, dialog şi empatie, elimină starea de delăsare, de
auto înfrângere şi previne eşecul şcolar.

CUPRINS
I. NOŢIUNI TEORETICE PRIVIND EXPERIMENTUL
DIDACTIC

I.1. Rolul şi locul experimentului de laborator

I.2. Criterii de clasificare a experimentului de laborator

II. PROCEDURI DE ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ

SPECIFICE CHIMIEI

II.1. Operaţii fundamentale de laborator

II.1.1. Cântărirea
II.1.2. Dizolvarea şi calcinarea substanţelor
II.1.3. Decantarea şi cristalizarea
II.1.4. Precipitarea, filtrarea, spălarea, uscarea şi
calcinarea precipitatelor

II.2. Analiza chimică calitativă

II.2.1. Analiza cationilor (separarea şi identificarea)
II.2.2. Analiza anionilor (separarea şi identificarea)

II.3. Analiza chimică cantitativă.

 II.3.1. Analiza gravimetrică
II.3.2. Analiza volumetrică

III. ADECVAREA PROCEDURILOR ŞI TEHNICILOR DE

ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ LA FORMA DE
ÎNVĂŢĂMÂNT, PROFIL, SPECIALIZARE

III.1. Obţinerea unor soluţii(clasa a VII-a)

Lucrare de laborator nr.1: Prepararea unei soluţii
saturate de NaCl
Lucrare de laborator nr.2: Prepararea unei cantităţi
determinate de soluţie de o
anumită concentraţie,pornind de
la solvent şi o substanţă solidă
Lucrare de laborator nr 3: Obţinerea unei anumite
cantităţi de soluţie, de concentraţie
dată, pornind de la un cristalo-
hidrat.
Lucrare de laborator nr 4: Obţinerea unei anumite
cantităţi de soluţie, cu o anumită
concentraţie, dintr-o soluţie, prin
diluare.
 Lucrare de laborator nr 5: Obţinerea unei anumite
cantităţi de soluţie, cu o anumită
concentraţie, dintr-o soluţie, prin
concentrare.

III.2. Cercetarea proprietăţilor unor acizi(clasa a VIII-a)

Lucrare de laborator nr.1: Identificarea unor
soluţii de acizi
Lucrare de laborator nr.2: Acţiunea acizilor
asupra metalelor
Lucrare de laborator nr.3: Acţiunea
acizilorasupra oxizilor metalici
Lucrare de laborator nr.4: Acţiunea acizilor
asupra bazelor
Lucrare de laborator nr.5: Acţiunea
acizilorasupra sărurilor

1. EXPERIMENTUL DIDACTIC

1.1. Rolul experimentului de laborator

 Experimentul de laborator este metoda euristică
de organizare şi realizare a activităţilor
practice pentru deducerea informaţiilor teoretice,
concretizarea, verificarea, aprofundarea şi
consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor psiho-
motorii în perspective pregătirii elevilor pentru
integrarea socio-profesională.
La chimie, care este o știință
experimentală, sistemele metodologice bazate pe
experiment ocupa un loc central in procesul de predare
– invatare a acestei discipline de studiu. Rolul
experimentelor științifice este major in direcția
familiarizării elevilor cu diferitele elemente
componente ale demersurilor investigației științifice,
prin intermediul activitatilor practice. Este esențial sa se
lase elevilor anumite grade de libertate în a conduce
experiențele, precum și încurajarea acetora pentru a
dovedi spirit critic referitor la metodele pe care le vor
utiliza, și la modul de valorificare a lor. Profesorul va
identifica modalitățile adecvate de activizare a elevilor
și de intensificare a activității personale a acestora.
 Obiective ale activităților experimentale desfășurate de
elevi:
- Sa identifice probleme, sa isi puna intrebari
- Sa formuleze ipoteze de lucru pentru
solutionarea problemelor puse
- Sa imagineze strategii de verificare
experimentala
- Sa se informeze
- Sa isi imagineze singuri experiente
- Sa interpreteze (calitativ si cantitativ)
observatiile realizate, datele si rezultatele
obtinute, fenomenele observate
- Sa isi imagineze aplicatile practice
Experimentul de laborator fiind o metodă de dobândire
de cunoştinţe şi de formare de
priceperi şi deprinderi de muncă intelectuală şi practică permite
o intensă antrenare a elevilor şi o participare deosebit de activă
a acestora în procesul instructive-educativ, are un caracter
accentuat aplicativ cu pondere deosebită în formarea
deprinderilor practice ale elevilor având la bază intuiţia.
Conceput în corelaţie cu principiile didacticii moderne,
experimentul de laborator urmează
treptele ierarhice ale învăţării, conducând elevul de la
observarea unor fenomene chimice pe baza demonstraţiei, la
observarea fenomenelor prin activitatea proprie( faza formării
operaţiilor concrete), apoi la verificarea şi aplicarea în practică
a acestora( faza operaţiilor formale) când se cristalizează
structura formală a intelectului şi în continuare, la interpretarea
fenomenelor observate care corespunde cu faza cea mai înaltă
din treptele ierarhice ale dezvoltării( faza operaţiilor sintetice).
Experimentele chimice se folosesc de obicei, integrate,
în număr mai mare sau mai mic, în
diferite etape ale lecţiilor. Multitudinea sferelor de informaţii
din domeniul chimiei, reprezentate prin noţiuni, concepte,
fenomene şi legi solicită o gamă diversificată a experimentelor.
Deci, experimentele de laborator pot fi organizate foarte
diferenţiat, formularea sarcinilor concrete pentru efectuarea
unui experiment ridicând probleme care implică: scopuri ale
învăţării, accesibilitatea la învăţare, conţinutul învăţării, locul
în procesul învăţării, corelarea cu alte strategii didactice de
învăţare.
Realizarea activității de predare-învățare specifice
chimiei se face folosind metoda experimentului ştiinţific,
metodă de bază în studiul lumii înconjurătoare şi calea
principală în dobândirea cunoştinţelor prin efort propriu.
În activitatea de cunoaştere prin experiment profesorul
utilizează potenţialul latent al elevului stimulându-i diferite
activităţi mentale care vor determina anumite laturi ale
personalităţii sale.
Astfel, prin anticiparea conştientă a unui rezultat elevul
va fi pregătit pentru evenimente neprevăzute. Această activitate
îl determină să utilizeze tehnici precum simularea, scenariul şi
modelarea. Anticiparea permite formarea obişnuinţei de a
selecta evenimentele dorite şi de a acţiona în direcţia şi pentru
desfăşurarea lor.
Elevul va şti să evite evenimente nedorite şi îşi
formează capacitatea de a propune/găsi noi alternative, pornind
de la fapte concrete şi folosindu-şi imaginaţia.
Participarea la activitatea experimentală organizată pe
grupe contribuie la formarea unei atitudini manifestată prin
colaborare, dialog şi empatie, elimină starea de delăsare, de
auto înfrângere şi previne eşecul şcolar.
Activitatea organizată pe grupe dezvoltă la elevi spiritul
de echipă, le cultivă demnitatea umană, respectul reciproc şi
respectul faţă de sine.
 Bucuria succesului obţinut prin realizarea unei sarcini
de lucru determină creşterea încrederii în forţele proprii şi oferă
elevilor criterii corecte de autoevaluare, necesare în competiţia
cu ceilalţi.
Experimentul aprinde imaginaţia, stârneşte mirarea dar
creează şi situaţii credibile care permit stabilirea de conexiuni
între fenomene şi dezvoltă capacitate de sinteză. Adaptarea
elevului la situaţii date sau nou create se va face mai rapid.
Învăţarea prin metoda experimentului ştiinţific
presupune centrarea activităţii pe elev determinând noi relaţii
profesor - elev, favorizează dispariţia barierelor de comunicare
şi a sentimentului de “frică” faţă de profesor.
Urmărind atent şi permanent elevii profesorul poate să
descopere şi să cultive înclinaţiile acestora spre activitatea
practică,care poate fi hotărâtoare în alegerea viitoarei profesii.
În concluzie, experimentul constituie o metodă de bază
în procesul de predare – învăţare la chimie.
Chimia nu poate fi predată cu o tablă şi creta, uneori
explicaţiile teoretice ale profesorului sunt inutile, nu pot fi
înţelese de către elevi. În timpul experimentelor, indiferent de
tipul lor, se formează capacitatea de observare a elevilor,
judecăţile de valoare
 1.2. Clasificarea experimentelor de laborator

M.E. Dulama (2008) propune o clasificare complexă și

nuanțată a experimentelor didactice în raport cu o multitudine
de experimente:
a) după modul de organizare a activității elevilor
- experiment frontal (demonstrativ) – efectuat de
către profesor, ajutat uneori de câțiva elevi;
- experimente pe echipe;
- experimente individuale
b) după durata experimentului:
- experimente de scurtă durată (maxim 50 de
minute)
- experimente de lungă durată (se desfașoară pe
parcursul mai multor lecții)
c) după posibilitatea repetării experimentului:
- experimente irepetabile;
- experimente repetabile (se repetă la anumite
intervale de timp, pe parcursul unui an școlar)
d) după locul de desfășurare a experimentului:
 - experimentul de laborator (desfășurat in școală)
- experiment în natură (desfășurat în afara școlii)
- experiment desfășurat în institute de cercetare,
în ferme zootehnice, în spitale etc.

e) după scopul didactic fundamental urmărit:

- experimentul destinat stimulării interesului față
de noile achiziții (efectuat în parteaintroductivă a
lecției)
- experiment destinat învățării noilor informatii,
aprofundării sau extinderii lor (efectuat
peparsursul lecției)
- experiment cu caracter de descoperire
- experiment demonstrativ/ ilustrativ
- experiment de formare/ dezvoltare a abilităților
- experiment destinat fixării de cunoștințe
- experiment de stimulare/ dezvoltare a relațiilor
interumane
- experiment de evaluare a capacității de
experimentare sau de aplicare în practică a
cunoștințelor teoretice si practice
f) după natura experimentelor:
 - experimente calitative (evidențiaza relații de tip
cauză-efect, interrelații calitative și explică
- desfășurarea unor fenomene și condiționarea lor)
experimente cantitative (evidențiază relații
cantitative între mărimi si includ măsurarea unor
parametri, efectuarea de calcule, stabilirea de
relații matematice etc.)
g) după rezultatul lor:
- experimente pozitive (evidențiază existența
unor interrelatii calitative sau cantitative)
- experimente negative (evidențiaza absența unor
interrelatii calitative sau cantitative)
h) după locul in ierarhia învățării:
- experimente reproductive
- experimente productiv-creative si de cercetare
i) după tipul de cunoștințe vizate a fi dobândite în
experiment:
- experimente reproductive
- experimente pentru dezvoltarea unor cunoștințe
procedurale (reguli, proceduri, tehnici)
- experimente pentru dezvoltarea unor cunoștințe
declarative (concepte, clasificări, ierarhii)
j) după planul în care se desfășoară:
- experimente directe – efectuate în plan material
- experimente mentale – efectuate în plan mental
- experimente în plan virtual
k) după tehnica de experimentare:
- experiment bazat pe efectuarea de experiențe
- activități practice efectuate cu aparatură și
instrumente;
- experiment bazat pe aplicarea tehnicii efectuării
de preparate microscopice și observarea
microscopică a acestora experiment bazat pe
tehnica disecției
- experiment bazat pe simularea unei experiente cu
ajutorul computerului
- experiment bazat pe observare macroscopică, pe
analiza, compararea, cercetarea,
- determinarea științifică cu determinatorul
experiment bazat pe tehnici de investigare a
ecosistemelor
- experiment bazat pe observații cu lupa
 - experiment bazat pe analiza genetică
Profesor Sanda Fătu în ,,Didactica chimiei” enumeră
criteriile de clasificare a experimentelor de laborator, care sunt
strict legate de varietatea de sarcini.
a) Criteriul locului în ierarhia învăţării clasifică
experimentele în:
 Reproductive – demonstraţia se reproduce după un
program dinainte stabilit,
indicându-se şi ceea ce trebuie să se observe şi la ce concluzie
se ajunge.
 Productiv-creative şi de cercetare – au loc în context
problematizat în care se afirmă
capacităţi operaţionale la nivel superior şi au drept scop
deducerea unei reguli, a unei legi, efectuarea unei cercetări.
Etapele acestui tip de experiment sunt:
- crearea unei motivaţii;
- formularea problemei;
- enunţarea ipotezelor;
- elaborarea unor sisteme experimentale;
- desfăşurarea experimentului;
- organizarea observaţiilor;
- discutarea procedeelor utilizate;
 - asimilarea unor noţiuni noi;
- preluarea datelor;
- formularea concluziilor;
- verificarea rezultatelor;
- aplicarea în practică.
b) Criteriul participativ al elevilor – după acest criteriu,
experimentele de laborator pot fi:
 Experimentul demonstrativ efectuat de profesor sau
de o grupă de elevi, care urmează 6 etape:
- motivaţia demonstraţiei;
- orientarea atenţiei spre ceea ce este esenţial;
- efectuarea demonstraţiei;
- enumerarea observaţiilor;
- concluzionarea observaţiilor.
 Experimentul frontal – este efectuat de către elevi
individual sau pe grupe. Se oferă
elevului posibilitatea de a participa în mod direct la perceperea
fenomenelor, la cunoaşterea proprietăţilor substanţelor, putând
astfel să sesizeze utilizările acestora în practică.
c) Criteriul capacităţii umane - include noţiunea de
capacitate experimentală, adică metoda experimentului
ştiinţific în cunoaşterea realităţii. În funcţie de sfera acestor
capacităţi, se cunosc :
 Experimentele pentru formarea deprinderii motorii;
 Experimentele pentru formarea şi dezvoltarea
deprinderilor intelectuale, care la rândul
lor pot fi :
- experimentele pentru învăţarea de noţiuni şi
concepte;
- experimentele pentru stabilirea şi verificarea
unor reguli;
- experimentele pentru rezolvarea unor
probleme.
d) Criteriul locului în lecţia de chimie
 Experimentele pentru stimularea interesului faţă de
noile informaţii – se efectuează în momentul de
introducere în lecţie;
 Experimentul pentru învăţarea noilor informaţii,
aprofundarea sau extinderea lor - în lecţia propriu-
zisă;
 Experimentul pentru fixarea cunoştinţelor – se
introduc pe parcursul lecţiei în momentul de
feedback sau în lecţii recapitulative;
  Experimentul pentru evaluare – locul lor este
variabil putând fi utilizate la începutul învăţării, pe
parcursul ei sau la sfârşitul procesului de învăţare.
În desfasurarea experimentelor elevii pot fi grupati
functie de resursele psihologice ale clasei, de resursele
materiale disponibile precum si de obiectivul fundamental
astfel:
- individual (fiecare efectueaza teme diferite sau
identice in mod independent sau
cu sprijinul profesorului)
- frontal (fiecare efectueaza aceleasi teme in
acelasi timp, sub indrumarea
profesorului)
- pe grupe / echipe (elevii rezolva in grupuri teme
identice sau diferite)

1.2.1 Experimentul cu caracter de cercetare ( de

descoperire)
 Are un pronuntat caracter euristic, productiv- creativ,
elevii descoperind noile cunostinte.Pe langa obiectivele
cognitive, psihomotorii se ating si obiective afectiv emotionale.
Elevul intervine activ , provoaca un fenomen in mod
constient, intentionat, pentru a observa raporturile de
cauzalitate, pentru a verifica ipotezele formulate. Astfel elevul
parcurge o strategie de investigatie ce trebuie sa fie flexibila,
sa permita elevilor initiativa, spontaneitate, creatie.
Invatarea experimentala nu se reduce la manuirea unor
instrumente , ci solicita gandirea elevului, realizarea unor
conexiuni intre observatiile inregistrate din experiment si
cunostintele anterioare, descoperind noile cunostinte.
Experimentul cu caracter de cercetare se poate realiza
fie in cadrul unei lectii de dobandire de noi cunostinte, fie in
cadrul unei lucrari de laborator cu caracter de cercetare,
folosind fisele de activitate experimentala care pot sa includa
itemi, cum sunt:
- notiuni cunoscute anterior de catre elevi
- obiectivele ce urmeaza a fi realizate
- durata experimentului
- principiul care sta la baza experimentului
- substantele si aparatura necesara
 - modul de lucru
- sarcini de lucru teoretice si practice
- concluzii
Etapele experimentului cu caracter de cercetare ar
putea fi:
- sensibilizarea elevilor prin discutarea obiectivelor
operationale vizate
- formularea unei probleme
- formularea de ipoteze de catre elevi
- elaborarea unui plan de cercetare experimentala
pentru a testa ipotezele
- aplicarea planului de cercetare, efectuarea
experimentului
- culegerea datelor observatiei cu ajutorul elevilor
- obtinerea rezultatului , stabilirea si validarea
concluziilor

1.2.2 Experimentul demonstrativ (ilustrativ)

 Experimentul demonstrativ presupune efectuarea de
catre profesor, de un elev sau de o grupa de elevi a unor
experiente, in scopul verificarii, explicarii, demonstrarii unor
adevaruri, concepte, fenomene.
Dupa natura lor, experimentele demonstrative utilizate
in studiul chimiei pot fi calitative sau cantitative.
 Experimentele demonstrative calitative reliefeaza
existenta unor propritetati chimice
fizice ale substantelor sau elemnetelor chimice , evidentiind
relatii de tip cauza- efect.
 Experimentele demonstrative cantitative vizeaza
deducerea unor legi cantitative , a unei
relatii intre anumite marimi fizico-chimice, si presupun calcule
matematice, trasare de grafice, etc.
Dupa rezultatele lor, experimentele demonstrative pot fi
pozitive sau negative.
 Experimentele demonstrative pozitive evidentiaza
existenta unor proprietati fizice sau
chimice a unor subsatnate sau elemente chimice.
 Experimentele demonstrative negative evidentiaza
absenta anumitor proprietati fizice
sau chimice ale elementelor/ substantelor chimice si se
realizeaza cu un scop didactic bine definit.
activităţile didactice demonstrative.
În efectuarea unui experiment demonstrativ, din punct
de vedere metodic, se parcurg urmatoarele etape:
- sensibilizarea elevilor prin discutarea obiectivelor
operationale vizate;
- stabilirea substantelor si aparaturii necesare;
- prezentarea modului de lucru;
- efectuare experimentului demonstrativ de catre
profesor sau 1-2 elevi avand grija sa
se asigure vizibilitate;
- culegerea datelor observatiilor cu ajutorul
elevilor;
- stabilirea si validarea concluziilor se va face
pronind de la obiectivele; prestabilite cu ajutorul
datelor din analiza observatiilor.
Prin experiment demonstrativ se înţelege în predarea
clasică, experimentul efectuat în scopul de a verifica (ilustra)
date expuse de profesor sau concluzii teoretice deja stabilite.
În momentul de faţă, termenul de " demonstraţie "
rămâne să se refere mai mult la imposibilitatea de realizare a
experimentului de către toţi elevii şi la faptul că acesta este
prezentat ca demonstraţie în faţa clasei fie de către profesor, fie
de unul sau mai mulţi elevi. În acest caz, caracterul cognitiv al
experimentului demonstrativ poate fi mult amplificat prin
implicarea lui în confirmarea unor ipoteze, în înţelegerea unor
explicaţii iar în final la insuşirea unor cunoştinte teoretice noi.
Pentru ca experimentul demonstrativ să-şi atingă
scopul, trebuie să se parcurgă o serie de etape:
- motivarea demonstraţiei,
- orientarea atenţiei spre ceea ce este esenţial,
- efectuarea demonstraţiei,
- enumerarea observaţiilor şi înregistrarea datelor
numerice obţinute,
- interpretarea observaţiilor şi la final concluziile.
Experimentul demonstrativ poate juca mai multe roluri
în demersul didactic la disciplina chimie. Dintre aceste roluri
cele mai importante sunt:
- sensibilizarea elevilor pentru conţinutul ştiinţific
studiat;
- stimularea gândirii critice şi creative;
- dezvoltarea abilităţii de observator a elevilor;
 - contribuţie la înţelegerea unor fenomene sau
concepte prin exemplificare, adică prin
punerea în evidenţă a fenomenului, sau punerea în evidenţă a
proprietăţilor unui sistem;
- stabilirea legăturii între noţiunile teoretică şi lumea
reală.
Amplasat în diferite momente ale lecţiei, experimentul
demonstrativ poate juca simultan mai multe roluri. Acest rol al
experimentului demonstrativ se manifestă în secvenţa didactică
de evocare şi poate fi organizat fie pentru a pune elevii în faţa
unei situaţii problemă, fie pentru a pune în evidenţă legătura
între noţiunile studiate şi viaţa de zi cu zi.
Sensibilizarea elevilor se realizează prin evocări ce
presupun prelucrări ulterioare trebuie să se încheie prin
identificarea aşteptărilor şi justificarea lor :
- ce vreau şi de ce?
- ce trebuie să ştiu şi de ce trebuie să ştiu?
- ce vreau să aflu despre…şi de ce vreau să aflu acel
.. despre..?
Identificare aşteptărilor este proiectată de profesor (sub
forma obiectivelor operaţionale pentru operaţiile ulterioare ale
elevilor), conştientizată şi asumată de elevi.
 Pentru ca acea situaţie să fie transformată într-o situaţie
deschisă, profesorul adresează elevilor întrebări de tipul:
- ce credeţi că se va întâmpla cu…;
- de ce … se comportă….
Pentru ca efectul unei secvenţe de învăţare să fie cât
mai puternic, ar trebui ca experimentul să fie astfel ales încât să
fie surprinzător în raport cu ideile preconcepute ale elevilor
(concepţii anterioare), un fenomen discrepant care să determine
elevilor o puternică dorinţă de a afla.
În strategiile didactice moderne, elevul trebuie implicat
în activităţi de construire a cunoştinţelor folosind metodele
cercetării ştiinţifice şi de aceea, dacă elevul este implicat într-o
observaţie sistematică, aceasta trebuie pregătită anterior de
profesor.
Identificare aşteptărilor este proiectată de profesor (sub
forma obiectivelor operaţionale pentru operaţiile ulterioare ale
elevilor), conştientizată şi asumată de elevi. În funcţie de
obiectivele stabilite de profesor, acesta facilitează investigaţia
elevilor şi acelaşi experiment demonstrativ poate avea o funcţie
sau alta.
Prin modul în care proiectează observaţia, profesorul
trebuie să ofere elevilor un punct de plecare. În timpul
observaţiei, elevii sunt în contact cu obiectul/fenomenul
studiat, profesorul îi ajută să formuleze explicit probleme şi
întrebări menite să deruleze observaţia şi să contureze un
model cu privire la ceea ce au observat.
O posibilă metodologie a observaţiei sistematice este:
- oferirea unui punct de sprijin pentru elevi;
- observarea, fără intervenţie din exterior
(pasivă) sau cu intervenţie din exterior
(activă),
- obiectului observaţiei (schimbarea
proprietăţilor, asemănări şi deosebiri între
obiectul observat şi alte obiecte observate/studiate anterior);
- consemnarea observaţiilor;
- interpretarea datelor;
- ormularea concluziilor.
Observaţiile sistematice trebuie făcute cu consemnarea
organizată a demersului în caietele elevilor şi pentru aceasta
profesorul trebuie să elaboreze un protocol de observaţie care
poate avea următoarea structură:
- subiectul observaţiei;
- materialul didactic utilizat;
 - planul de observaţie (se descriu toate acţiunile
întreprinse în
timpul observaţiei);
- observaţiile ( se consemnează concis fapte fără
comentarii);
- concluzii (interpretări date observaţiilor).
Pentru dezvoltarea competenţei de observator se pot
realiza experimente demonstrative, iar elevii trebuie, pe baza
unui protocol, să urmărească fenomenul, să consemneze cele
observate şi să interpreteze datele consemnate.
Experimentele demonstrative nu presupun dobândirea
cunoştinţelor prin efortul personal al elevilor, existând
pericolul ca aceştia să recepţioneze cunoştinţele, relativ, în mod
pasiv. De aceea, în sistemele metodologice din care fac parte
experimentele demonstrative, se vor include metode şi
procedee didactice care să vizeze stimularea participării active
a elevilor în activitatea didactică.
Prin îmbinarea experimentelor demonstrative cu astfel
de metode şi procedee didactice se vor urmări realizarea unei
învăţări şi instruiri (inter)active, bazate pe implicarea autentică
a elevilor în activităţile didactice demonstrative.
 Ca în orice altă activitate de învăţare, şi în experimentul
didactic un rol important îl are evaluarea, fie că este vorba de
evaluarea elevilor sau echipelor de elevi realizată de profesor,
de inter-evaluare sau autoevaluare.
Pentru evaluarea în activităţi experimentale pot fi
folosite mai multe metode şi instrumente, dintre care mai
importante sunt:
- observarea sistematică a elevilor pentru care se
pot folosi ca instrumente: fişa/grila de
evaluare/observare pentru evaluare individuală
sau de grup, inter-evaluare şi autoevaluare;
- o scara de clasificare-construită prin ordonări şi
gradări de date obiective;
- o lista de control sau verificare.
- investigaţia/experimentul care poate fi folosit ca
metodă de evaluare pe baza criteriilor de notare;
- referatul experimentului;
- listele de evaluare;
- proiectul;
- portofoliul.
 1.2.3. Experimentul destinat formarii priceperilor si
deprinderilor (abilitatilor) practice operationale
specifice chimiei

Acest tip de experiment consta in executarea constienta

si repetata a unor operatii si actiuni inter-relationate, astfel ca
elevul isi va insusi algoritmul de efectuare corecta a acestora,
deci isi formeaza priceperi si deprinderi (abilitati practice).
Priceperile sunt capacitati care permit efectuarea
constienat, rapida si eficienta a unor operatii. Priceperile se
intrepatrund cu deprinderile, componente automatizate ale
activitatii.
In procesul de formare a deprinderilor practice se
parcurg patru etape:
- etapa preliminara – elevul este familiarizat cu o
serie de cunostinte teoretice necesare executarii
operatiei, precum si cu actiunea;

- etapa invatarii analitice – in care operatia este

descompusa in sub – etapele si miscarile
componente;
 - etapa sintetica – elevul va lega si va executa
corect etapele operatiei;
- etapa intaririi (automatizarii) – operatia este
executata corect si automatizat pe baza schemei
globale care s-a fixat in stereotipul dinamic al
elevului.
In formarea unor deprinderi pra
ce , rolul esential il are exercitiul, ceea ce presupune
corectarea continua a executiei elevilor prin controlul realizat
de profesor, dar si prin autocontrol din partea elevului.
Este important ca elevii sa isi formeze si deprinderi
intelectuale, alaturi de cele motrice.
Din punct ce vedere metodic, experimentul destinat
formarii deprinderilor practice urmeaza etapele unui
experiment demonstrativ, dar efectuarea practica se face
individual de catre fiecare elev.

3 TEHNICI DE ACTIVITATE
EXPERIMENTALĂ SPECIFICE
CHIMIEI
 3.1. Operaţii de bază în laboratorul de chimie

3.1.1. Cântărirea
Cântărirea este o operaţie importantă pentru prepararea
soluţiilor de anumite concentraţii, pentru determinarea
cantitativă a produşilor rezultaţi dintro reacţie chimică precum
şi pentru stabilirea valorilor numerice ale unor constante.
Balanţele utilizate pot fi:
- balanţe tehnice pentru cântăriri aproximative;
- balanţe tehnico- chimice (precizia 10-2g);
- balanţe analitice (precizia 10-4g).

3.1.2. Dizolvarea şi calcinarea substanţelor

În laborator se lucrează, de obicei, cu substanţe
dizolvate în anumiţi solvenţi.
Principiul care stă la baza dizolvării este exprimat de
legătura care există între forţele de solvatare şi structura
asemănătoare a solvatului şi solventului.O substanţă se dizolvă
preferenţial întrun solvent care are o structură asemănătoare.
Calcinarea este operaţia de încălzire prelungită a unei
substanţe sau a unui amestec de substanţe în vederea
îndepărtării compuşilor volatili, sau a distrugerii substanţelor
organice.Vasele folosite în acest scop sunt capsulele şi
creuzetele.

3.1.3. Decantarea şi cristalizarea

Decantarea este operaţia de eliminare a fazei lichide
(decantat) în urma sedimentării.
Pentru decantarea suspensiilor se folosesc vase obişnuite
de laborator: pahare Berzelius, flacoane Erlenmeyer,
cristalizoare, cuve, cilindri prevăzuţi cu robinet. Eliminarea
lichidului limpezit se efectuează fie prin turnare atentă pentru a
nu se produce tulburări, fie prin sifonare.
Decantarea se foloseşte, de regulă, pentru separarea unor
volume mari de fază lichidă aflate în suspensii uşor
sedimentabile precum şi la spălarea unor precipitate. În cazul
decantării stratului lichid, acesta poate fi impurificat cu mici
particule din faza solidă şi de aceea lichidul decantat trebuie
filtrat.
 Cristalizarea este fenomenul de formare a unei faze
solide ale cărei particule sunt dispuse întrun aranjament
geometric regulat. Impurităţile nu pot fi incluse în reţeaua
cristalină şi de aceea prin cristalizare se obţin substanţe cu un
grad avansat de puritate.
Recristalizarea este operaţia de purificare prin trecerea
unui solid în soluţie saturată urmată de cristalizare.

3.1.4. Precipitarea, filtrarea, spălarea, uscarea şi

calcinarea precipitatelor
Procesul de precipitare constă în transformarea unei
substanţe solubile în altă combinaţie insolubilă, care poate fi
separată din soluţie prin filtrare.
Dacă precipitarea se realizează pentru ca precipitatul
obţinut să fie utilizat intro analiză cantitativă (gravimetrie),
aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
- să fie solubil;
- să aibă o anumită compoziţie sau să se
transforme prin uscare sau calcinare
întrun produs cu o compoziţie stabilă şi bine definită;
- să corespundă unei structuri uşor de filtrat şi
de spălat.
 În laborator, filtrarea este operaţia prin care se realizează
separarea fazelor diferite cu ajutorul unor materiale poroase.
Drept material poros se pot folosi hârtia de filtru, site metalice,
plăci poroase din sticlă (filtre), materiale fibroase ş.a.
Filtrarea se poate efectua la presiune obişnuită sau la
vid.
Spălarea precipitatelor se face cu scopul îndepărtării
impurităţilor reţinute de precipitat şi de filtru, acordându-se
atenţie eliminării pierderilor de solid. Ca lichid de spălare se
allege apa distilată sau un lichid adecvat. Spălarea cu apă
distilată se face când este vorba de precipitate cristaline., care
au solubilitate foarte mică.
Precipitatele sunt supuse de cele mai multe ori unor
tratamente termice, ca de exemplu uscarea şi calcinarea , în
vederea obţinerii unor substanţe stabile, cu o compoziţie bine
definită şi care pot fi cântarite.
Timpul de uscare variază în funcţie de natura şi
cantitatea de precipitat.
Uscarea se poate efectua la temperatură normală, în
current de aer uscat sau vid. Metodele de uscare uzuale folosite
în prezent în laboratorul de chimie, sunt cele care fac apel la
exsicatoare şi etuve.
 Calcinarea precipitatelor se poate face cu hârtie de filtru
sau separat.
Precipitatele pe hârtie de filtru, care nu sunt reduse de
cărbunele sau de gazele de ardere ale hârtiei, se pot arde umed.
După calcinare, creuzetul se răceşte şi se cântăreşte. Se
repetă operaţia până la masă constantă (diferenţă de max.0,2
mg).

3.2. Analiza chimică calitativă

Analiza chimică calitativă are drept scop stabilirea
componenţilor (elementelor, ionilor, grupărilor) din substanţa
de studiat.
Analiza calitativă sistematică implică următoarele etape:
- studiul macroscopic (aspectul substanţei, miros,
culoare),
- analiza preliminară,
- solubilizarea (aducerea substanţei în soluţie),
- analiza cationilor (separarea şi identificarea),
- analiza anionilor (separarea şi identificarea),
- interpretarea şi notarea rezultatelor analizei.
Analiza cantitativă a unei substanţe necunoscute începe,
de regulă,cu o serie de încercări
preliminare care furnizează informaţii rapide despre prezenţa
sau absenţa unor componenţi şi apoi se alege o anumită metodă
de analiză.

3.2.1. Analiza calitativă a cationilor (separarea şi

identificarea)

Analiza calitativă are ca scop stabilirea

constituenŃilor probei analizate. PrezenŃa componenŃilor în
probă este confirmată în baza semnalului analitic al
reacŃiilor de identificare efectuate.
Analiza calitativă a compuşilor anorganici poate fi
realizată prin metodele de analiză fracŃionară şi
sistematică. În analiza fracŃionară ionii se identifică prin
reacŃii specifice, în probe separate de soluŃie, în prezenŃa
celorlalȚi cationi. Întrucât numărul ionilor identificaŃi prin
această metodă este limitat, analiza amestecului de ioni se
realizează de cele mai multe ori prin metoda sistematică.
Aceasta din urmă constă în separarea cationilor în grupe mai
mici (pentru a înlătura acŃiunea jenantă a altor cationi) şi în
identificarea lor. În analiza sistematică cationii se clasifică în
grupe analitice şi pot fi separaŃi din amestec cu ajutorul
reactivilor de grupă.
Clasificarea cationilor se face în baza proprietăŃilor
chimice ale compuşilor obŃinuŃi la interacŃiunea lor cu
diferiŃi reactivi. În funcŃie de natura reactivilor, folosiŃi
pentru separarea cationilor în grupe, deosebim:
a) metoda cu utilizarea acidului sulfhidric;
b) metoda fosfat-amoniacală;
c) metoda acido-bazică.
Cea mai des utilizată în practică este metoda acido-
bazică. În comparaŃie cu alte metode, aceasta are un şir de
avantaje în comparaŃie cu alte metode. Ea este relativ
simplă, nu necesită reactivi deficitari şi se realizează uşor.
Reactivii de grupă folosiŃi pentru separare sunt: acizii
clorhidric şi sulfuric, hidroxizii de potasiu şi de sodiu şi
soluŃia de amoniac. Această metodă exclude aplicarea
gazului toxic – sulfura de hidrogen, ceea ce constituie un alt
avantaj al ei.
Metoda are şi unele dezavantaje. Includerea
plumbului în grupa I nu este strictă, deoarece solubilitatea
sporită a clorurii de plumb face ca separarea să nu fie

2+
deplină şi o parte din ionii Pb rămân în grupa a II-a.
Solubilitatea parŃială a hidroxidului de cupru este deseori

2+
cauza prezenŃei acestuia (Cu ) în grupa a III-a.

2+
Pierderile Mg sunt cauzate de dizolvarea parŃială a
hidroxidului de magneziu în prezenŃa sărurilor de amoniu.
De asemenea prezintă unele dificultăŃi şi tehnica de
solubilizare a sulfaŃilor de cationi din grupa a II-a.
InterferenŃe reale la efectuarea analizei sistematice în
varianta clasificării acido-bazice prezintă şi unii anioni, mai
cu seamă, ionul fosfat. În asemenea cazuri anionii se
maschează sau se separă în prealabil. Cu toate neajunsurile
enumerate, metoda acido-bazică permite identificarea
majorităŃii cationilor şi se utilizează cu succes în practică.
În metoda acido-bazică cationii se divizează în şase
grupe analitice.

Gr
upe I I I I V V
analit I I V I
ice 2+ 2+ 3+
I 2+ 2+ +
Pb Ba , K ,
Catio 3+ 3+ 2+
+ 2+ +
ni Ag Ca Na ,
Al , Fe , Cu ,
Reac H2S NaO NH3
tivi HCl O4 H NH3 H2O lipseş
de (2N) (2N) exce H2O co te
grup s

ReacŃii de identificare a
cationilor

+
I. ReacŃii de identificare a ionului Ag

1. Clorurile solubile şi acidul clorhidric precipită

+
ionii Ag . Precipitatul alb este solubil în surplus de
amoniac. Expusă la lumină, clorura de argint se
înnegreşte (se formează argint metalic).

AgNO3 + KCl = AgCl

+ KNO3
 AgCl + 2NH4OH =
[Ag(NH3)2]Cl + 2H2O

Efectuarea reacŃiei: Într-o eprubetă se trec câteva

picături de soluŃie de azotat de argint şi se adaugă soluŃie de
KCl (2 mol/l). Precipitatul alb brânzos format se separă de
soluŃie prin centrifugare şi se spală. La o parte din precipitat
se adăugă soluŃie de amoniac. Precipitatul se dizolvă şi se
formează compusul complex. Prezintă interferenŃe ionii:

2+ 2+
Pb şi Hg2 .

+
2. Aldehidele reduc Ag până la argint metalic cu formarea
unui strat subŃire de argint pe suprafaŃa interioară a
pereŃilor eprubetei (reacŃia oglinzii de argint).

Efectuarea reacŃiei: Într-o eprubetă, degresată în

prealabil cu amestec cromic, se trec câteva picături de
soluŃie de AgNO3 şi se adaugă soluŃie de amoniac până la
dizolvarea precipitatului apărut:
AgN
O3 +
NH4
OH =
AgO
H +
NH4
NO3

2
A
g
O
H

A
g
2
O

+
 H
2
O

Ag2O
+
4NH3
+ H2O
=
2[Ag(
NH3)2
]OH

Apoi, la soluŃia obŃinută, se adăugă câteva picături de

aldehidă formică şi soluŃia se încălzeşte pe baia de apă până
la 60-70 C. Pe pereŃii eprubetei se formează un strat lucitor
de argint.

2[Ag(NH3)2]OH +
HCHO = HCOOH + 2Ag + 4NH3
 + H2O Prezintă interferenŃe ionii:

2+ 2+
Hg şi Hg2 .

3. CromaŃii solubili formează cu ionii de argint un

precipitat brun, solubil în acid azotic şi în amoniac, dar
insolubil în soluŃii de baze alcaline.

2AgNO3 + K2CrO4 = Ag2CrO4

+ 2KNO3

Efectuarea reacŃiei: Într-o eprubetă, la 3-5 picături

de soluŃie de azotat de argint într-o eprubetă se adaugă
soluŃie de K2CrO4. Se observă formarea unui precipitat
brun. În porŃiuni aparte se verifică solubilitatea
precipitatului în soluŃiile reactivilor indicaŃi.

3+ 2+ 2+ 3+
Prezintă interferenŃe ionii: Bi , Pb , Cu , Fe ,

2+ 2+
Hg şi Hg2 .
 4. Iodurile solubile precipită ionii de argint şi
formează un precipitat galben, insolubil în acid azotic, în
soluŃie de amoniac şi puŃin solubil în acid acetic.

K
I

A
g
N
O
3

A
g
I

+
 K
N
O
3

Efectuarea reacŃiei: Într-o eprubetă, la câteva

picături de soluŃie de azotat de argint într-o eprubetă se
adaugă soluŃie de iodură de potasiu. Observăm apariŃia unui
precipitat galben. În porŃiuni aparte se verifică solubilitatea
precipitatului obŃinut în reactivii indicaŃi
3+ 2+ 2+ 3+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Bi , Pb , Cu , Fe , Hg şi

2+
Hg2 .

2+
II. ReacŃii de identificare a ionului Pb

1. Iodurile solubile formează cu ionii de plumb un

precipitat galben, solubil în reactiv luat în cantităŃi excesive,
în acid clorhidric şi în alcalii:
 P
b(NO3)2
+ 2KI =
PbI2 +
2KNO3

P
b
I
2

2
K
I

K
2
 [
P
b
I
4
]

P
b
I
2
+
4
H
C
l
=
H
2
[
P
b
C
l
4
]
+
2
H
I

P
b
I
2
+
4
N
a
O
H
=
N
a
 2
[
P
b
C
l
4
]
+
2
N
a
I

Efectuarea reacŃiei: Câteva picături de soluŃie, ce conŃine

ioni de plumb, se diluează cu apă distilată, se încălzeşte pe
baie de apă până la circa 90 C, iar la soluŃia fierbinte se
adaugă o picătură de soluŃie de KI diluat. La răcire, se
formează un precipitat cristalin, în formă de foiŃe fine, de
culoare aurie. În soluŃii concentrate apare imediat un
precipitat galben. Precipitatul cristalin auriu se formează şi
la răcirea soluŃiei obŃinute după tratarea cu acid acetic (2
mol/l) a sedimentului format în soluŃii concentrate.

3+ 2+ + 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Bi , Cu , Ag , Hg şi

2+
Hg2 .

2. Clorurile solubile precipită ionii de plumb,

formează un precipitat alb, solubil în apă
distilată la încălzire.

Pb(NO3)2 + 2HCl = PbCl2 +

HNO3

Efectuarea reacŃiei: La câteva picături de soluŃie ce

conŃine ioni de plumb, se adaugă soluŃie de HCl (2 mol/l).
Se obŃine un precipitat alb. Dacă la precipitat se adaugă apă
distilată fierbinte, precipitatul se dizolvă (la încălzire se
măreşte solubilitatea sărurilor de plumb).
 + 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Ag şi Hg2 .

2-
3. Ionii S formează cu ionii de plumb un
precipitat negru PbS, solubil în acid azotic diluat (în
sediment cade sulful). Peroxidul de hidrogen adăugat la
sulfura de plumb schimbă culoarea acestuia în alb.

Pb(NO3)2 + Na2S = PbS +

2NaNO3

PbS +
4H
NO
3=
Pb(
NO
3)2
+ S↓
+
2N
O2↑
 +
2H2
O
PbS
+
4H2
O2
=
PbS
O4
+
4H2
O
Efectuarea reacŃiei: La câteva picături de soluŃie,
ce conŃine ioni de plumb, se adaugă
soluŃie de sulfură de sodiu. În rezultatul interacŃiunii, se
obŃine un precipitat de culoare neagră.

3+ 2+ 3+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Bi , Cu , Fe , Hg

2+
şi Hg2 .
 Oxidul de plumb(II), ce întră în componenŃa
vopselelor cu ulei (pigment de culoare albă), absoarbe în
timp sulf din mediul înconjurător şi se transformă în PbS,
fapt ce provoacă înnegrirea tablourilor. La restaurarea
acestora, sectoarele înnegrite se prelucrează cu apă
oxigenată şi, în rezultat, ele îşi recapătă culoarea iniŃială (are
loc formarea sulfatului de plumb de culoare albă).

4. Acidul sulfuric şi sulfaŃii solubili precipită ionii de

plumb. Precipitatul este de culoare albă, solubil în alcalii la
încălzire, în acizi azotic şi clorhidric concentraŃi şi în soluŃie
de acetat de amoniu de circa 30%.

Pb(NO3)2 + H2SO4 = PbSO4 + 2HNO3

PbSO4 + 4NaOH = Na2PbO2 +

Na2SO4 + 2H2O

2PbSO4 + 2CH3COONH4 =
[Pb(CH3COO)2·PbSO4] + (NH4)2SO4
2PbSO4 + 2HNO3 = Pb(HSO4)2
+ Pb(NO3)2

Efectuarea reacŃiei: La câteva picături de soluŃie ce conŃine

ioni de plumb, se adaugă soluŃie de acid sulfuric (2 mol/l).
Se formează un precipitat alb. Acesta se împarte în trei părŃi
şi se verifică solubilitatea lui în alcalii la încălzire, în acid
azotic şi în soluŃie de acetat de amoniu.

2+ 2+ 2+ +
Prezintă interferenŃe ionii: Ba , Sr , Ca , Ag şi

2+
Hg2 .

2+
III. ReacŃii de identificare a ionului Ba

2-
1. Acidul sulfuric şi sulfaŃii solubili (ionul SO4 )
precipită ionii de bariu în formă de compus de culoare
albă, insolubil în acizi minerali şi în alcalii.

Ba(N
O 3 )2
 +
H2S
O4 =
BaS
O4
+
2HN
O3

Efectuarea reacŃiei: La soluŃia ce conŃine ioni de

bariu, se adaugă câteva picături de soluŃie de acid sulfuric
(2 mol /l). Se obŃine un precipitat alb. În probe aparte se
verifică solubilitatea precipitatului în acizi minerali şi în
alcalii.

2+ 2+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Pb , Sr , Ca şi

2+
Hg2 .

2. Dicromatul de potasiu formează cu ionii de

bariu un precipitat de culoare galbenă, solubil în acizi
minerali şi insolubil în acid acetic.
 2Ba(NO3)2 + 2CH3COONa + K2Cr2O7 =
2BaCrO4 + 2KNO3 + 2NaNO3 + CH3COOH

Efectuarea reacŃiei: La 3-5 mililitri de soluŃie ce

conŃine ioni de bariu, se adaugă soluŃie tampon acetat
(CH3COOH + CH3COONa) şi soluŃie de dicromat de
potasiu. Se formează un precipitat galben. Ionii de stronŃiu şi
de calciu nu împiedică această reacŃie, deoarece cromaŃii lor
sunt solubili în acid acetic. SoluŃia tampon-acetat se
adaugă pentru a transforma acizii minerali tari, obŃinuŃi în
rezultatul reacŃiei, în acid acetic.

2+ + 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Pb , Ag , Hg şi

2+
Hg2 .

3. În prezenŃa sărurilor de bariu flacăra

incoloră devine galben-verzuie. Această
proprietate stă la baza fabricării
focurilor de artificii de culoare
verzuie.
 Efectuarea reacŃiei: Inelul de sârmă subŃire din
platină sau nicrom, sudată într-o baghetă de sticlă, se
imersează in soluŃie de acid clorhidric (2 mol/l) şi se Ńine la
flacăra arzătorului de gaz până ce flacăra devine incoloră.
Apoi, pe sârma se aplică soluŃie, ce conŃine ioni de bariu şi
se introduce iarăşi în flacăra arzătorului de gaz. Observăm
colorarea flăcării în galben-verzui.

4. Apa de ghips formează cu ionii de bariu un

precipitat de culoare albă, insolubil în acizi minerali şi în
alcalii.

Ba(NO3)2 + CaSO4 = BaSO4

+ Ca(NO3)2

Efectuarea reacŃiei: La un volum mic de soluŃie ce

conŃine ioni de bariu, se adaugă apă de ghips (soluŃie de
sulfat de calciu saturată). Se formează un precipitat alb. În
porŃiuni aparte se verifică solubilitatea în acid azotic şi în
soluŃie de NaOH a compusului obŃinut.
 2+ 2+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Pb , Sr şi Hg2 .

5. Oxalatul de amoniu formează cu ionii de bariu un

precipitat alb, solubil în acizi minerali şi în soluŃie de acid
acetic la încălzire.
Ba(NO3)2 +
(NH4)2C2O4
= BaC2O4
+ 2NH4NO3

Efectuarea reacŃiei: La soluŃia ce conŃine ioni de

bariu se adaugă câteva picături de soluŃie de oxalat de
amoniu sau de acid oxalic. Se formează un precipitat alb. În
porŃiuni aparte se verifică solubilitatea în acizi minerali şi în
acid acetic la încălzire a compusului obŃinut.

2+ 2+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Ca , Sr , Mg .

2+
IV. ReacŃii de identificare a ionului Ca
 2-
1. Acidul sulfuric şi sulfaŃii solubili (ionul SO4 )
precipită ionii de calciu, formând un compus de culoare
albă, solubil în acid azotic.

Ca(N
O 3 )2
+
H2S
O4 =
CaS
O4
+
2HN
O3

CaSO4
+ 2HNO3
=
Ca(HSO4
)2 +
 Ca(NO3)

Efectuarea reacŃiei: La soluŃia ce conŃine ioni de

calciu, se adaugă câteva picături de soluŃie de acid sulfuric
(2 mol/l). În soluŃie se formează un precipitat alb.

2+ 2+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Pb , Sr , Ba şi

2+
Hg2 .

2. ReacŃia microcristaloscopică. Pe o lamelă de sticlă,

se aplică câte o picătură de soluŃie a unei sări calciu şi de
acid sulfuric diluat (1 mol/l) şi se vaporizează până la
apariŃia fazei solide pe marginea picăturii. La microscop se
văd cristale în formă de ace sau fulgi (fig.1).

Ca(NO3)2 +
H2SO4 + 2H2O =
CaSO4 2H2O +
2HNO3
 3. În prezenŃa sărurilor de calciu flacăra incoloră
devine roşie-cărămizie. Aceasta proprietate stă la baza
fabricării focurilor de artificii de culoare roşie.

Efectuarea reacŃiei: Inelul de sârmă din platină sau

nicrom, sudat într-o baghetă de sticlă, curăŃat în prealabil
(vezi III.3), se introduce în soluŃie ce conŃine ioni de calciu,
şi după acea – în flacăra arzătorului de gaz. Se observă
colorarea flăcării în roşu-cărămiziu.

4. Hexacianoferatul(II) de potasiu formează cu ionii

de calciu un precipitat alb cristalin, solubil în acizi tari şi
insolubil în acid acetic, prin aceasta deosebindu-se de
SrCO3, care se obŃine la interacŃiunea ionilor de stronŃiu cu
(NH4)2CO3. (carbonatul de amoniu poate să se conŃină în
soluŃia tampon amoniacală, în a cărei prezenŃe se realizează
reacŃia).

2+ +
Ca + K +

4-
[Fe(CN)6] +

+
NH4 =
 CaKNH4[Fe(CN)6]
↓

Efectuarea reacŃiei: La câteva picături de soluŃie, ce

conŃine ioni de calciu, se adaugă 3-5 picături de soluŃie
tampon amoniacală (NH4Cl+NH4OH 0,1 mol/l), şi
amestecul se încălzeşte pe baia de apă, apoi se răceşte cu
un volum egal de soluŃie concentrată de
hexacianoferat(II) de potasiu. La răcire se formează un
precipitat alb.

2+ 3+ 2+ 3+
Prezintă interferenŃe ionii: Ba , Cr , Cu şi Fe .

5. Oxalatul de amoniu formează, la interacŃiune

cu ionii de calciu, un precipitat alb, solubil în acizi
minerali, dar, spre deosebire de BaC2O4 şi SrC2O4,
insolubil în acid acetic.

Ca(NO3)2 +
(NH4)2C2O4
 = CaC2O4
+ 2NH4NO3

Efectuarea reacŃiei: La soluŃia, ce conŃine ioni de

calciu, se adaugă câteva picături de soluŃie de oxalat de
amoniu sau de acid oxalic. Se obŃine un precipitat alb. În
porŃiuni aparte se verifică solubilitatea precipitatului în acizi
minerali şi în acid acetic.
2+ 2+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Ba , Sr , Mg .

2+
IV. ReacŃii de identificare a ionului Ca

2-
1. Acidul sulfuric şi sulfaŃii solubili (ionul SO4 )
precipită ionii de calciu, formând un compus de culoare
albă, solubil în acid azotic.

Ca(N
O 3 )2
+
H2S
O4 =
 CaS
O4
+
2HN
O3

CaSO4
+ 2HNO3
=
Ca(HSO4
)2 +
Ca(NO3)

Efectuarea reacŃiei: La soluŃia ce conŃine ioni de

calciu, se adaugă câteva picături de soluŃie de acid sulfuric
(2 mol/l). În soluŃie se formează un precipitat alb.

2+ 2+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Pb , Sr , Ba şi

2+
Hg2 .
 2. ReacŃia microcristaloscopică. Pe o lamelă de sticlă,
se aplică câte o picătură de soluŃie a unei sări calciu şi de
acid sulfuric diluat (1 mol/l) şi se vaporizează până la
apariŃia fazei solide pe marginea picăturii. La microscop se
văd cristale în formă de ace sau fulgi (fig.1).

Ca(NO3)2 +
H2SO4 + 2H2O =
CaSO4 2H2O +
2HNO3

3. În prezenŃa sărurilor de calciu flacăra incoloră

devine roşie-cărămizie. Aceasta proprietate stă la baza
fabricării focurilor de artificii de culoare roşie.

Efectuarea reacŃiei: Inelul de sârmă din platină sau

nicrom, sudat într-o baghetă de sticlă, curăŃat în prealabil
(vezi III.3), se introduce în soluŃie ce conŃine ioni de calciu,
şi după acea – în flacăra arzătorului de gaz. Se observă
colorarea flăcării în roşu-cărămiziu.
 4. Hexacianoferatul(II) de potasiu formează
cu ionii de calciu un precipitat alb cristalin, solubil în
acizi tari şi insolubil în acid acetic, prin aceasta
deosebindu-se de SrCO3, care se obŃine la
interacŃiunea ionilor de stronŃiu cu (NH4)2CO3.
(carbonatul de amoniu poate să se conŃină în soluŃia
tampon amoniacală, în a cărei prezenŃe se realizează
reacŃia).

2+ + 4-
Ca + K + [Fe(CN)6]

+
+ NH4 = CaKNH4[Fe(CN)6]↓

Efectuarea reacŃiei: La câteva picături de

soluŃie, ce conŃine ioni de calciu, se adaugă 3-5
picături de soluŃie tampon amoniacală
(NH4Cl+NH4OH 0,1 mol/l), şi amestecul se
încălzeşte pe baia de apă, apoi se răceşte cu un
volum egal de soluŃie concentrată de
hexacianoferat(II) de potasiu. La răcire se formează
un precipitat alb.

2+ 3+ 2+ 3+
Prezintă interferenŃe ionii: Ba , Cr , Cu şi Fe .
 5. Oxalatul de amoniu formează, la
interacŃiune cu ionii de calciu, un precipitat alb,
solubil în acizi minerali, dar, spre deosebire de
BaC2O4 şi SrC2O4, insolubil în acid acetic.

Ca(NO3)2 +
(NH4)2C2O4 = CaC2O4
+ 2NH4NO3

Efectuarea reacŃiei: La soluŃia, ce conŃine

ioni de calciu, se adaugă câteva picături de soluŃie de
oxalat de amoniu sau de acid oxalic. Se obŃine un
precipitat alb. În porŃiuni aparte se verifică
solubilitatea precipitatului în acizi minerali şi în acid
acetic.
2+ 2+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Ba , Sr , Mg .

3+
V. ReacŃii de identificare a ionului Al
 1. Bazele alcaline interacŃionează cu ionii de
aluminiu formând un precipitat alb, solubil în surplus de
alcalii şi insolubil în soluŃie de amoniac.

Al(NO3)

3 +
3NaOH =
Al(OH)3
+3
NaNO3

A
l
(
O
H
)
3

+
 N
a
O
H

N
a
[
A
l
(
O
H
)
4
]

Efectuarea reacŃiei: La 5-7 picături de soluŃie a

unei sări de aluminiu se adaugă 1-2 picătură de soluŃie
diluată de NaOH (2 mol/l). Se formează un precipitat alb.
Acesta se separă de soluŃie şi se împarte în două părŃi. La
o parte se adaugă acid clorhidric, iar la a doua parte –
soluŃie e hidroxid de sodiu concentrată. În ambele cazuri
precipitatul se dizolvă.

2. Alizarina (1,2-dihidroxiantrachinona
C14H6O2(OH)2) formează cu ionii de aluminiu, în mediu
bazic, un precipitat de culoare roz.

Efectuarea reacŃiei: Pe hârtia de filtru se aplică o

picătură de soluŃie, care conŃine ioni de aluminiu, şi se
introduce în vapori de amoniac. Apoi, se adaugă 1-2
picături de soluŃie de alizarină (0,2 %) în alcool etilic. Pe
hârtia de filtru se formează o pată de culoare violetă, care,
după tratare cu acid acetic, se transformă într-un inel de
culoare roz.

2+ 3+ 2+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Zn , Cr , Cu , Ni .

3. Aluminona (C22H11O9(NH4)3 formează cu

ionii de aluminiu un compus complex de culoare roşie.
 Efectuarea reacŃiei: SoluŃia, ce conŃine ioni de
aluminiu, se acidulează cu câteva picături de acid acetic (2
mol/l), se adaugă 2-3 picături de soluŃie de aluminonă
(0,01%) şi se încălzeşte pe baia de apă. Apoi, se adaugă
soluŃie de amoniac până la apariŃia mirosului caracteristic şi
2-3 picături de soluŃie de carbonat de amoniu. Se obŃine un
precipitat în formă de fulgi roşii, numit lac de aluminiu.

3+ 3+ 2+
Prezintă interferenŃe ionii: Fe , Cr , Ca .

4. 8-oxichinolina (C9H6N(OH)) formează cu ionii de

aluminiu în mediu slab acid (pH ~ 5)
un precipitat cristalin de culoare galben-verzuie.
Efectuarea reacŃiei: La câteva picături de
soluŃie, ce conŃine ioni de aluminiu, se adaugă şi
2-3 picături de soluŃie tampon acetată
(CH3COOH + CH3COONa) şi 2-3 picături
de 8-oxichinolină. În soluŃie se formează un
precipitat cristalin de culoare galben-verzuie.

2+ 3+
Prezintă interferenŃe ionii: Mg , Cr
 2+
VI. ReacŃii de identificare a ionului Zn

1. Bazele alcaline precipită ionii de zinc, formând

un compus de culoare albă. În surplus de alcalii şi în
soluŃie de amoniac, precipitatul se dizolvă şi formează
compuşi complecşi. Hidroxizii de plumb şi de aluminiu, de
asemenea, se dizolvă în surplus de alcalii, iar în soluŃie de
hidroxid de amoniu nu se dizolvă.
Zn(NO3)2 + 2NaOH =Zn(OH)2
2NaNO3
Zn(OH)2 + 2NaOH =
Na2[Zn(OH)4] Zn(OH)2 +
4NH4OH = [Zn(NH3)4](OH)2 +
4H2O
Efectuarea reacŃiei: La soluŃia, ce conŃine ioni de zinc, se
adaugă câteva picături de soluŃie diluată de hidroxid de
sodiu. Se formează un precipitat alb. Acesta se împarte în
două
părŃi. La o parte se adaugă soluŃie de hidroxid de sodiu în
exces, iar la a doua parte – soluŃie de amoniac. În ambele cazuri
precipitatul se dizolvă.
 2. Acidul sulfhidric sau sulfura de sodiu formează cu
ionii de zinc un precipitat de culoare albă, solubil în acizi tari şi
insolubil în acid acetic.
Zn(NO3)2 + Na2S = ZnS + 2NaNO3
Efectuarea reacŃiei: SoluŃia unei sări solubile de zinc se
acidulează cu acid acetic de 30%. Se adaugă soluŃie de sulfură
de sodiu. Se formează un precipitat alb. În porŃiuni aparte se
verifică solubilitatea precipitatului în acizi minerali şi în acid
acetic.

3+ 2+ 2+ 2+ +
Prezintă interferenŃi ionii: Fe , Fe , Ni , Pb , Ag ,

2-
oxidanŃii, ce pot oxida ionul S până

la sulf liber, acesta confundîndu-se cu ZnS.

3. Hexacianoferatul(II) de potasiu formează cu ionii de
zinc un precipitat de culoare albă, solubil în alcalii şi insolubil în
acizi (această reacŃie permite identificarea zincului în prezenŃa
aluminiului, ce nu formează precipitat cu reactivul dat).
3Zn(NO3)2 + 2K4[Fe(CN)6] =
K2Zn3[Fe(CN)6]2 + 6KNO3
Efectuarea reacŃiei: La câteva picături de soluŃie, ce
conŃine ioni de zinc, se adaugă soluŃie-tampon acetată
(CH3COOH + CH3COONa) şi 2-3 picături de soluŃie de
hexacianoferat(II) de potasiu ReacŃia se desfăşoară cu formarea
unui precipitat alb. ReacŃia se realizează în soluŃii neutre sau
slab acide (motivul adăugării soluŃiei tampon acetată). La
acŃiunea reactivului în exces se obŃine compusul Zn2[Fe(CN)6],
cu solubilitate mai mare decât K2Zn3[Fe(CN)6]2. Ionii de
aluminiu(III) şi crom(III) nu împiedică identificarea zincului. Nu
se admite prezenŃa substanŃelor, care pot oxida K4[Fe(CN)6] în
K3[Fe(CN)6]
4. Ditizona (difeniltiosemicarbazona C6H5-NH-NH-CS-
N=N-C6H5) formează cu ionii de zinc un compus complex de
culoare roşie-zmeurie. ReacŃia permite identificarea ionilor

2+
Zn

în prezenŃa cationilor grupei a III-a.

Efectuarea reacŃiei: La 1-2 mililitri de soluŃie, ce
conŃine ioni de zinc, se adaugă 1 mililitru de soluŃie-tampon
acetat şi 1-2 mililitri de soluŃie de ditizonă în tetraclorură de
carbon. La agitarea amestecului stratul de tetraclorură de carbon
se colorează în roşu. Spre deosebire de ditizonaŃii altor metale,
ditizonatul de zinc colorează în mediu bazic nu numai stratul de
CCl4, dar şi soluŃia apoasă.

2+ 2+ 3+
Prezintă interferenŃe ionii: Pb , Cu şi Bi .

5. ReacŃia microcristaloscopică cu
tetratiocianomercuriatul(II) de amoniu. Tetraciano-

2+
mercuriatul(II) de amoniu formează cu ionii Zn precipitat alb
cristalin:
ZnCl2 + (NH4)2[Hg(SCN)4] =
Zn[Hg(SCN)4]↓ + 2NH4Cl
Efectuarea reacŃiei: Pe o lamelă de sticlă se aplică o
picătură de soluŃie, ce conŃine ioni de zinc, se acidulează cu
acid acetic, se încălzeşte uşor şi se adaugă o picătură de
soluŃie de tetra-rodanomercuriat(II) de amoniu. Cristalele
obŃinute se văd la microscop (fig.2) Creşc, 260)

3+
VII. ReacŃii de identificare a ionului Cr

1. Bazele alcaline precipită ionii de crom(III). Se

formează un precipitat violet-cenuşiu ce se dizolvă în exces de
alcalii, formând un compus complex, colorând soluŃia în verde
deschis. In soluŃie de amoniac precipitatul este insolubil.
Cr(NO3)3 + 3NaOH = Cr(OH)3 + 3 NaNO3
Cr(OH)3 + 3NaOH =

Na3[Cr(OH)6]

Efectuarea reacŃiei: La câteva picături de soluŃie a

unei sări de crom(III), se adaugă 1-2 picături de soluŃie de
NaOH. Se formează un precipitat violet-cenuşiu, la care se
adaugă hidroxid de sodiu în exces. Precipitatul se dizolvă iar
soluŃia se colorează în verde deschis.

2. Ionii de Cr(III) se oxidează cu oxidanŃi puternici

până la Cr(VI). Oxidarea poate fi realizată atât în mediu
bazic, cât si în mediu acid.

Efectuarea reacŃie: La soluŃia de

hexahidroxocromat(III) de sodiu (vezi VII.1) se adaugă
câteva picături de apă oxigenată (H2O2) şi amestecul se
încălzeşte pe baia de apă. Culoarea verde a soluŃiei se
schimbă în galben. Pentru depistarea ionului de cromat, la
soluŃia obŃinută se adaugă
2-3 picături de soluŃie de nitrat de argint. Formarea unui
sediment roşu-cărămiziu confirmă
2-
prezenŃa ionului CrO4 în soluŃie.