STUDIU METODIC

ACTIVITATEA DE CERC – Formă complementară a

activităţii la clasă

Material prezentat în şedinţa Cercului Metodic nr. 9 din 3-XII-2005

- profesor: Loghin Marinica – Şc.nr. 36 Iaşi

ARGUMENT
“Ceea ce ai fost nevoit să descoperi singur, lasă în minte o urmă pe care poţi păşi din nou
când se iveşte ocazia.”
( C. Lichtenberg )

Conform unui studiu american efectuat pe un eşantion statistic relevant privind eficienţa de
retenţie a informaţiei prin diferite activităţi de învăţare, au reieşit următoarele rezultate:

Activitatea Media de reţinere a informaţiei în %

Conţinuturi dictate 5
Demonstraţia la tablă 10
Metode audio-vizuale 20
Lectura 30
Discuţii în grup 50
Învăţarea prin acţiune de tip 75
experimental
Predarea altora (învăţându-i pe alţii) 90

Se observă rata mică de reţinere a informaţiei prin activităţi precum prelegerea

sau demonstraţia la tablă sau chiar a metodelor audio-vizuale care par multora mai
eficiente decât sunt în realitate.
Rata de retenţie creşte progresiv prin utilizarea unor metode active şi
individualizate, atingând valori mari în cazul învăţării de tip experimental, învăţare prin
aplicare imediată sau învăţându-i pe alţii.
Fiind puşi să expună în faţa colegilor demersul realizat şi să răspundă întrebărilor
acestora, elevii interacţionează (fapt care creează fondul motivaţional optim pentru
asimilarea noului).
Trebuie să recunoaştem că pentru a transforma învăţarea chimiei într-o experienţă
veritabilă a fiecăruia, trebuie să înlocuim treptat “chimia cretei” şi “chimia formulelor”
cu “chimia experimentului”. Să apelăm mai mult la activităţi de investigare şi analizare
a adevărurilor ştiinţifice bazate pe argumentare, elaborare de explicaţii, comunicare de
idei, lucru în echipă.
Desigur, în cadrul lecţiilor de chimie, utilizăm strategii ce impun raţionamente
deductive pornind de la experimentul demonstrativ sau pe grupe şi urmărim atent ca
elevul să facă dovada acestor abilităţi.

1
 Însă, în condiţiile actuale “lumea chimiei” trebuie înţeleasă în sens larg, dincolo de
zidurile laboratorului prin “experimentarea” unor situaţii cât mai reale din viaţă. Pentru
acei elevi care vor să “experimenteze” adevăruri ştiinţifice, să descopere încrederea în
propriile posibilităţi pentru a obţine rezultate semnificative prin efort personal, CERCUL
DE CHIMIE, vine ca o formă completivă a noţiunilor deja sedimentate în orele de
chimie.

ACTIVITATEA DE CERC – ASPECTE TEORETICE

Cercurile de elevi, ca forme complementare importante ale activităţii didactice, au

menirea să contribuie la:
- adâncirea şi completarea cunoştinţelor de chimie
- dezvoltarea spiritului de observaţie şi investigare
- formarea unei gândiri creatoare
- dezlegarea tainelor naturii în efortul ei către
echilibru sau “dezechilibru”
- dezvoltarea personalităţii elevului
- trezirea interesului pentru experiment şi cercetare

1. Între activitatea de clasă şi cea din cercurile de elevi trebuie să existe o strânsă
interdependenţă, sprijinindu-se una pe cealaltă:
• prima constituie suportul pe care se clădeşte activitatea de cerc
• a doua, prin rezultatele sale, contribuie la ridicarea pe o treaptă
superioară a activităţii la clasă.
Prin întreaga sa activitate la clasă, profesorul pune la îndemâna elevilor cunoştinţele
teoretice necesare, mijloacele de instruire pe care aceştia să le folosească în
activitatea lor de cerc şi le poate cultiva interesul pentru activităţi de muncă
independentă precum şi acel “drag” de chimie.
2. Sub aspect formativ, cercul modelează aptitudinile elevilor, le stimulează
iniţiativa, spiritul de cercetare şi de echipă.
3. Prin temele alese, activităţile de cerc converg către formarea personalităţii
elevului sub cele două aspecte importante: ştiinţific şi educativ.
4. În cadrul Cercului, elevul ocupă un alt loc în procesul instructiv – educativ:
elaborează şi susţine lucrări proprii. Profesorul însă îl îndrumă şi îi “cizelează”
creaţia în mod discret.
5. Din punct de vedere organizatoric, înscrierea elevilor la cerc se face pe baza
opţiunilor, aptitudinilor şi intereselor. În condiţiile actuale însă cercul poate avea
şi un rol “recuperatoriu” pentru acei elevi “apatici” care absentează şi au goluri în
materie. Aceştia trebuie atraşi către activităţile experimentale, motivaţi şi
încurajaţi.
6. Cercul poate fi constituit ca o formă de activitate în afara clasei ţinând cont de
condiţiile existente în şcoală (dotarea laboratorului) cu aprobarea conducerii şcolii
dar şi cu acordul părinţilor elevilor.

7. Tematica cercului se stabileşte la începutul anului şcolar de către profesor în

colaborare cu elevii selectaţi. Profesorul poate sugera un număr de teme posibile,

2
 indicând bibliografia de cercetat şi locul unde se va desfăşura munca de informare
(laborator, bibliotecă, vizite de documentare în teren sau muzee, etc).
Lucrările cercului de chimie trbuie să trateze atât aspectul teoretic al temei alese
cât şi pe cel practic. În felul acesta elevii exersează munca de documentare şi
cercetare ştiinţifică a unei teme, învaţă să sesizeze aspectele folositoare ale
cunoştinţelor acumulate şi să le aplice în mod creator.
Tematica poate aborda un spectru larg prin conţinutul său variat dar ţinând cont şi
de vârsta elevului precum şi de nivelul de performanţă dorit.
La gimnaziu ea poate viza:
a) Aprofundarea şi lărgirea unor cunoştinţe dobândite la clasă ( ex. Metode
de separare şi purificare ale substanţelor – clasa a VII – a ).

Separarea amestecului Sublimarea iodului

apă + ulei

b) Sporirea capacităţilor operatorii a cunoştinţelor şi dezvoltarea operaţiilor

mintale prin rezolvarea unor probleme cu grad de dificultate ridicat (ex.
Grupa de performanţă – rezolvitori şi propunători de probleme).
c) Promovarea chimiei ca ştiinţă a vieţii prin teme experimentale neîntâlnite
la clasă dar axate pe noţiunile învăţate:
Exemplu:
• Stratificarea rocilor în natură (formarea malachitului şi azuritului)
– clasa a VIII-a
• Cercetarea prezenţei amidonului în cartofi şi castane - clasa a VII-
a

• Argumentarea experimentală a apariţiei cariilor dentare - clasa a

VIII – a

3
 • Anotimpurile şi chimia lor – clasa a VII-a şi a VIII-a
• PH-ul mediilor naturale (clasele VII – VIII-a)

d) Formularea unor alternative experimentale, diversificarea condiţiilor de

efectuare a experimentelor din programa şcolară.
Exemplu:
• Studiul coroziunii “grăbite” a fierului în gelatină (un alt mediu de
reacţie)

• Obţinerea “încetinită” a hidrogenului în gelatină – clasa a VIII-a

e) Abordarea unor teme experimentale cu caracter interdisciplinar.
Exemplu:
• Bateria din lămâie
• Identificarea ionului carbonat din oase (clasele VII-VIII)
f) Cercetarea experimentală a unor efecte nocive asupra organismului:
Exemplu:
• Extragerea nicotinei din tutun; demonstrarea toxicităţii sale ca
insecticide pentru plante. (clasa a VII-a)

g) Efectuarea unor experimente distractive:

4
 Exemplu:
• Balonul care se umflă singur

• Şarpele chimic
• Flori de gheaţă

• Cuburi de gheaţă colorate (clasele VII-VIII)

h) Întocmirea corectă a unui referat bazat pe informare-documentare

bibliografică sau a celui bazat pe analiza datelor unei activităţi
experimentale.
Exemplu:
• Poluarea aerului (clasa a VII-a)
• “Patina verde”- inamicul obiectelor din cupru (clasa a VIII-a)
i) Chimia în creion – desene executate de elevi după o temă dată.
Exemplu:
• Portretele marilor chimişti (Album)

5
 • Apa şi cele trei “feţe” ale ei
• Copacul vieţii

j) Modelarea unor formule cu ajutorul unor materiale simple: plastilină,

scobitori, pufuleţi sau polistiren. (clasa a VII-a)

6
 FINALITĂŢILE ACTIVITĂŢILOR

Rezultatele activităţilor de cerc trebuie valorificate în diferite ocazii:

1. Expoziţii realizate în laboratorul de chimie cu diferite ocazii (zilele Scolii
sau diferite activităţi cu elevii sau profesorii).
Exemplu:
• Experimente în gelatină
• Chimia în “alb-negru” – expoziţie cu desene
2. Referate pentru sesiunile de comunicări sau alte concursuri şcolare.
3. Articole, interviuri, probleme şi exerciţii propuse pentru revista Cercului
« Prietenii chimiei ».
4. Participări la olimpiadele şi concursurile şcolare.