LECTURA RELIGIOASĂ,

parte componentă a
educaţiei religioase în dezvoltarea emoţională a copiilor
(articol de specialitate)

PROFESOR: COMAN ION

COLEGIUL TEHNIC “DIMITRIE DIMA” PITEȘTI

I. Cartea – o fereastră deschisă spre lume.

Creație a inteligenței si fanteziei oamenilor, cartea s-a bucurat de-a lungul veacurilor de
aprecieri elogioase, fiind considerată ca instrument esențial pe tărâmul cunoașterii și-al informarii.
Miron Costin scria cu peste trei veacuri în urmă că; “nu iaste alta şi mai de folos omului zăbavă decât
cetitul cărților’’, iar Eminescu îndemna tinerii; ”Citește. Citind mereu, creierul tău va deveni un
laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul si filozofia vieții. ’’ Să trăim frumos, alături
de carte’’, ne îndeamnă si Tudor Arghezi; ’’cartea este o făgăduință, o bucurie, o călătorie prin suflete,
gânduri si frumuseți’’. Ea ne ușurează viața, ne învață să respectăm omul și pe noi înșine, ne
înaripează mintea și inima cu simțământul dragostei și respectul față de semeni.
În ciclurile primar, gimnazial si liceal, elevii dobândesc cunoștiințe care pun bazele culturii. Cu
toate acestea, cultura generală nu se asigură prin simpla memorare a conținutului manualelor școlare,
nici prin răsfoirea fugară și superficială a ziarelor, a revistelor la care se adaugă și timpul consumat
pentru emisiunile de radio si televiziune, a calculatorului sau internetului. De aici rolul profesorilor și al
părinților în direcția responsabilitații pe care o poartă pentru a urmari nu numai cât si ce citesc, ci și
cum citesc. Nu numărul de cărți citite contează, ci valoarea artistică și educativă a acestora. Anii
școlaritații oferă un tărâm fertil pentru trezirea interesului față de lectură, ca apoi, în timp, să devină o
adevarată pasiune, care se poate resimți și păstra toata viața. Îndrumarea lecturii elevilor este o acțiune
dificilă și de durată. Pentru eficacitatea acesteia, prioritară este o temeinică documentare pedagogică,
completată cu o bogată cultură generală, la care se adaugă necessitatea cunoașterii preferințelor
elevilor, care variază în funcție de vârstă, temperament, mediu social și de ambianța mediului școlar.
Ce mulțumire mai mare poate avea un dascăl decât atunci când vede în elevii săi adepți ai cititului,
consumatori pasionați de literatură care pot să înțeleagă ceea ce citesc, să deosebească ce e bun, util si
educativ de ceea ce e rău și dăunator, să-și formuleze clar o opinie despre cartea citită, să folosească
selectiv din bogatele taine ale cărților pentru exercitarea diverselor profesii pe care le vor practica de-a
lungul vieții.

II. Rolul lecturii religioase în dezvoltarea emoţională a copiilor.

Lectura religioasă îi oferă celui ce o parcurge, pe lângă satisfacţiile pe care le aduce orice fapt
de lectură, prilejuri unice de reflecţie şi de trăiri spirituale. Ea îndeamnă la introspecţie, contribuind
substanţial la formarea si modelarea personalităţii si comportamentului cititorului. La vârsta şcolară,
lectura are un rol hotărâtor în îmbogăţirea limbajului prin formarea si dezvoltarea unui vocabular
adecvat. Ea contribuie la dezvoltarea proceselor de cunoaştere, a proceselor afective, la formarea
trăsăturilor de voinţă şi caracter, la formarea personalităţii elevilor. Pentru elevi, efectele lecturii
religioase capătă noi valențe:
- dobândirea unor tehnici de învăţare; dezvoltarea gândirii critice;
- deschiderea minţii spre înţelegerea unităţii lumii în diversitatea ei;
- rezolvarea amiabilă a conflictelor;
- receptivitate la opiniile altora.
 Lectura religioasă contribuie și la:
- raportarea emoţional-afectivă la mesajul textelor lecturate;
- cultivarea gustului estetic şi a preferinţelor literare;
- exprimarea atitudinii personale faţă de textele citite;
- stimularea interesului durabil pentru lectură.
Creştinismul nu este o religie a cărţii, ci o religie a Cuvântului. Iisus Hristos este Cuvântul venit
în această lume, care îl descoperă pe om lui însuşi şi îl conduce la Dumnezeu. Cu toate acestea, cărţile
Bibliei ocupă un loc primordial în structurarea persoanei credincioase. Noi ştim însă că lectura
religioasă are nevoie de timp şi aceasta este principala obiecţie a oricărui creştin contemporan. A te
hotărî să dedici timp pentru lectură înseamnă să-ţi organizezi altfel timpul, să introduci din nou
succesiunea orelor. Prin carte, fiecare poate să se construiască diferit de celălalt şi să acceadă la o viaţă
interioară autonomă, cu propriile sale repere, cu geografia sa intimă, cu identitatea sa specială.
A citi înseamnă să rupi monotonia zilelor, înseamnă să lupţi împotriva uzurii timpului. Să te cufunzi
într-un univers fascinant, luând o carte, înseamnă să-ţi oferi bucuria de a te îmbogăţi cu ceea ce
descoperi. A citi înseamnă să te adăpi dintr-un izvor care nu se sfârşeşte când te apropii de el. A fi
creştin înseamnă să devii ca atare, îmbogăţindu-te cu contribuţiile altora, însuşindu-ţi cultura unei
epoci. Prin carte, fiecare creştin poate să se construiască, să devină, în definitiv, „învăţătorul” său.
Trebuie să ne întoarcem la lectură. Ca act al scrierii, lectura religioasa este semn al construcţiei secrete
a libertăţii interioare. Lectura marilor opere ale patrimoniului universal, în special ale patrimoniului
creştin sau ale spiritualităţii contemporane, este diferită de lectura documentară sau de cercetarea
curioasă, care sare de la un subiect la altul. Lectura religioasa este ca înmulţirea pâinilor. Apetitul nu
ajunge, trebuie să dai ceva de la tine (o pâine, doi peşti… timpul tău, atenţia) pentru ca minunea să aibă
loc. Grigore cel Mare, în secolul al VI-lea, se minuna de cum textele citite „creşteau” odată cu spiritul
celui care le citea.
Lecturile care exprimă înțelepciunea , năzuințele, necazurile, bucuriile poporului, lupta cu
forțele naturii, relațiile dintre oameni, îi ajută pe elevi să înțeleagă compexitatea aspectelor vieții. Prin
lecturile care exprimă conflicte intre cele două forțe , ale binelui și răului , cititorii își formează
reprezentări și noțiuni despre dreptate , cinste, curaj, hotarare, perseverență, hărnicie. Elevii vor alege
prin aceste lecturi partea dreptații , adevărului, binelui și vor detesta nedreptatea, lacomia, îngâmfarea,
minciuna, răutatea. Dacă școala are ca finalitate instruirea si educarea copilului pentru a deveni un om
bine educat și format, aceasta se realizează prin cultivarea gustului pentru lectură.
Elevul trebuie permanent îndrumat spre lectură și trebuie ;
- să alimentăm mintea copilului cu o hrană corespunzătoare,
- să controlăm ceea ce citesc elevii; ei au nevoie de o lectură potrivită, care să îi destindă, să îi recreeze,
şi nu să demoralizeze mintea sau să slăbească trupul.
- să sădim în mintea lor seminţele adevărului Bibliei, este nevoie de grijă neîncetată pentru cultivarea
solului minţii şi semănarea acestuia cu preţioasa sămânţă a adevărului Bibliei.
Copiii ar trebui învăţaţi să respingă poveştile banale, ce conţin de fapt gunoaie, şi să se îndrepte
spre cărţile sensibile, care vor conduce mintea să-şi dezvolte interesul pentru relatările biblice, istoria
biblică şi principiile acesteia. Scrierile care aruncă lumină asupra Cărţii Sacre şi trezesc dorinţa de a
studia nu sunt periculoase, ci benefice. Este imposibil ca tinerii să posede o minte sănătoasă şi principii
religioase corecte, dacă ei nu au plăcere să citească cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu.
Această carte conţine cea mai interesantă istorie, scoate în evidenţă calea mântuirii prin Domnul
Iisus Hristos şi constituie călăuza lor pentru o viaţă mai înaltă şi mai bună.

III. Hristos și îndemnul la lectură.

Faptul că avem astăzi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, e o dovadă incontestabilă că Scripturile
au fost scrise pentru a fi citite, pentru a crede și, mai ales, pentru a fi trăite, adică puse in practică (Iar
acestea s-au scris, ca să credeti că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viața în
numele Lui - Ioan 20, 31). De altfel, Mântuitorul Hristos în multe rânduri amintește momente și cuvinte
ale Vechiului Testament punând în valoare lectura Scripturii. Au n-ați citit ce-a facut David când a
flămânzit, el si cei ce erau cu el?  Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii înainte,
care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit in
Lege că preoții, sâmbăta, in templu, calcă sâmbăta si sunt fără de vină? (Matei 12, 3-5). Intr-un alt loc,
Scriptura spune: El a zis: N-ați citit ca Cel ce i-a facut de la inceput i-a facut barbat și femeie? (Matei
19, 4). Sau: Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a
ajuns sa fie in capul unghiului? (Marcu 12, 10). Mântuitorul recomanda deci, fara doar și poate,
lectura Scripturilor vechi ca unele ce vorbesc despre El, dupa cum spune și cuvântul: Cercetati
Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine (Ioan 5,
39). Mântuitorul a citit, iată doar unul dintre cuvintele Scripturii ce atestă aceasta: Și S-a întors Iisus în
puterea Duhului în Galileea și a iesit vestea despre El în toată imprejurimea. Și învăța în sinagogile lor,
slăvit fiind de toți. Și a venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, dupa obiceiul Său, a intrat in ziua
sâmbetei în sinagogă și S-a sculat să citească (Luca 4, 14-16). Bineânțeles, faptul ca Mântuitorul a citit
in sinagogă nu înseamnă neapărat ca El avea obiceiul lecturii, că citea adesea. Nu trebuie să uităm că
vorbim despre Hristos-Dumnezeu care știe toate, care nu avea propriu-zis nevoie de lectură (O,
Doamne, Tu știi toate! - Ieremia 15, 15; Ioan 21, 17; Acum știm ca Tu știi toate si nu ai nevoie ca să Te
întrebe cineva - Ioan 16, 30). Noi, cei trecători prin această lume, avem nevoie de sporire în duhul
înțelepciunii și al descoperirii, spre deplina Lui cunoaștere (Efeseni 1, 17).
Părintele N. Steinhardt, într-un cuvânt al său, lămurește că Ortodoxia nu te vrea prost,
neinstruit, ignorant. "Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni,
blânzi, cinstiți, smeriți cu inima. Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de a fi mereu
treji ca să nu ne lăsăm surprinși de satana? ". Tot monahul de la Rohia spune: "Creștinismul neajutorat
și neputincios este o concepție eretică deoarece nesocotește îndemnul Domnului (Matei 10, 16: fiți dar
înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii) și trece peste textele Sfântului Pavel (Efeseni 5, 17: drept
aceea, nu fiți fară minte, II Timotei 4, 5: tu fii treaz în toate..., Tit 1, 8: să fie treaz la minte și mai
îndeosebi I Corinteni 14, 20: Fraților, nu fiți copii la minte, ci la răutate fiți copii, iar la minte fiți
oameni mari)". Tradiția Bisericii vorbește si ea despre lectura religioasă si cartea bună. Cartea este de
fapt transcrierea cuvântului rostit in gând și impactul ei este mai mare pentru că se adresează, în timp și
spatiu, unui numar mai mare de persoane decat cuvantul rostit si netranscris. "Cartea ne poate duce la
mântuire, ca pe Fericitul Augustin, care s-a convertit citind Sfânta Scriptură la auzul minunat al
îindemnului Tolle et lege! (Ia și citește) . Tradiția ortodoxă accentuează necesitatea unui îndrumător în
lectura Scripturii, pentru că cine citește să înțeleagă (Matei 24, 15; Marcu 13, 14). Cum aș putea să
înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? (Faptele Apostolilor 8, 31), răspunde famenul egiptean
Apostolului Filip care-l întrebase dacă pricepe cele ce citește de la Isaia proorocul. Fără îndrumător pe
credinciosul simplu îl poate ajunge cuvântul lui Hristos care spune: vă rataciți, neștiind Scripturile, nici
puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29; Marcu 12, 24). Chiar daca nu zugrăvește viața în Hristos, o carte
poate fi bună daca nu contravine moralei creștine. Lectura profană ne este îngaduită. Există însă un
amendament: să nu fie vătamatoare din punct de vedere sufletesc. Cartea bună e cea care laudă virtutea,
nu viciul; cartea bună e cea care înnobilează omul. Sfântul Vasile cel Mare in "Omilia către tineri"
recomanda oamenilor din vremea aceea să culeagă din literatură, chiar si din cea păgană, amintindu-l
pe Homer, anumite elemente valoroase si folositoare creștinilor, asemenea albinei care culege din
floare numai nectarul. Parintele Sofronie spunea: "Pentru a învața să trăiesti în Hristos, nu este necesar
sa citești zeci sau sute de cărti. Când traiesti o viață sfântă și fără de păcat, cunoașterea intelectuală
poate să dea roade duhovnicești minunate. În schimb, o cunoaștere fără iubire nu poate să mântuiască
pe nimeni".
BIBLIOGRAFIE:
 "Biblia sau Sfânta Scriptură", Bucuresti, 1991.
Parfene, Constantin – Literatura în şcoală - Contribuţii la o didactică modernă a disciplinei, E.D.P,
Bucureşti, 1977.
Tăutu, Ioana – Cartea – lectură - bibliotecă în concepţia lui Mircea Eliade (I), în: Biblioteca, anul III,
nr.3-4, 1992, pp. 42-43.
Steinhardt Nicolae, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994.
Pr. Lupu Ștefan, Să regăsim timpul pentru lectură, Editura Sapienția, Iași, 2006