În semantică, termenul antonim (<  fr  antonyme, cf.

  el  anti „contra” + onyma „nume”) denumește o

entitate lexicală al cărei sens este opus sensului alteia. Relația dintre ele este una logică, numită
„antonimie”[1][2][3][4][5].
Antonimele au una sau mai multe trăsături comune de sens la care se adaugă trăsături opuse, ceea
ce stabilește relația de antonimie. Uneori, trăsătura comună este exprimată de aceeași bază, iar
opoziția este marcată de un afix la unul din membrii perechii, ex. hidratat vs. deshidratat[1], sau de
afixe diferite la fiecare membru, ex. a îngropa[6] vs. a dezgropa[7]. Acestea sunt cazuri când
antonimia este riguros exprimată lingvistic. Alteori, trăsătura comună este domeniul noțional la care
se referă antonimele. De exemplu, în cazul adjectivelor cald vs. rece cu sensul lor propriu, acest
domeniu este temperatura[1].
Cuvintele polisemantice pot avea antonime diferite în funcție de sensul cu care sunt folosite, de
exemplu  ru  густой (gustoi) „des” vs. редкий (redki) „rar”, și густой „dens” vs. жидкий (jidki)
„lichid”[8].
Deși rar, se întâlnesc și cuvinte care au sensuri antonimice, de exemplu  ro  a împrumuta care
înseamnă „a da împrumut” și „a lua împrumut”[9]. La fel sunt corespondentele rusesc și maghiar ale
acestui verb, одолжить (odoljit)[10], respectiv kölcsönöz[11]. Alt exemplu este  fr  louer „a
închiria”[12] care are sensurile „a da în chirie” și „a lua în chirie”, ca și corespondentul
său românesc[13].

Cuprins

 1Tipuri de cuvinte cu sensuri opuse

 2Clase de cuvinte în care sunt antonime
 3Antonimia în formarea de cuvinte
o 3.1În derivare
o 3.2În compunere
 4Antonimia în figuri de stil
 5Note
 6Surse bibliografice
 7Bibliografie suplimentară
 8Vezi și

Tipuri de cuvinte cu sensuri opuse[modificare | modificare sursă]

Dubois 2002 constată că opozițiile de sens între cuvinte sunt de mai multe tipuri, care nu sunt ușor
de distins, de aceea unii lingviști folosesc cuvântul „antonim” ca termen general și disting mai multe
tipuri de antonime, iar alții deosebesc cuvinte opuse antonime, cuvinte opuse complementare și
cuvinte opuse reciproce[14].
În lingvistica română, Bidu-Vrănceanu 1997 distinge mai multe tipuri de antonime[15].
Antonimele scalare admit gradarea și sunt adesea legate de proceduri de comparare,
ex. mare / mijlociu / mic; fierbinte / cald / rece. Aceste antonime sunt independente unele de altele,
iar comparația este în funcție de un punct neexplicit, determinat de norma experienței
comunității socio-culturale. Unul din membrii perechii de antonime, acela care este socotit superior
în cadrul normei, este considerat și nemarcat, de exemplu sănătate, față de boală, care este
marcat[4]. În lingvistica de limbă engleză se întâlnește pentru acestea termenul graded
antonyms „antonime gradate” (ex. mare vs. mic), numai acestea fiind numite antonyms de către unii
lingviști, precum John Lyons[16].
Unele antonime scalare au sensuri diametral opuse, de exemplu mic vs. mare. Acestea sunt numite
de către Bussmann 1998 „antonime absolute”, ex. bun vs. rău, fiind aproximativ echidistante față de
un punct mediu din domeniul lor noțional[17]. În contrast cu acestea există antonime în opoziție
asimetrică, ex. mic (grad nedeterminat) vs. uriaș (grad maxim), excelent vs. rău[17].
Antonimele polare (ex. soț vs. soție[1], mascul vs. femelă[4]), contradictorii (ex. celibatar
(necăsătorit) vs. căsătorit) sau contrarii (a urca vs. a coborî) nu admit termeni intermediari. Implică
negarea unuia de către celălalt și sunt numite antonime negradate de către unii lingviști, și
cuvinte complementare de către alții, precum Lyons, fără să le considere antonime[18].
Antonimele reciproce (ex. a cumpăra vs. a vinde) sunt acelea în cazul cărora o propoziție cu unul
implică o propoziție cu celălalt: Jean i-a vândut casa lui Pierre vs. Pierre a cumpărat casa de la
Jean[4].
Unii lingviști tratează ceea ce Cruse 1980 numește complementare gradabile, în contrast cu
antonimele. Primele împart domeniul noțional în două segmente mutual exclusive. Pentru a le
înțelege relația, trebuie făcută o judecată de valoare despre caracterul nedorit al unei trăsături.
Exemple: curat vs. murdar, periculos vs. nepericulos, treaz vs. beat[19].
În lingvistica maghiară de asemenea, una din concepții ia în seamă antonime grupate în mai multe
categorii[20].
După gradul lor de complexitate există:

 antonime simple, care se opun prin existența, respectiv inexistența unei trăsături esențiale
și se presupun reciproc, contradicția dintre ele fiind dialectică, ex. hideg „rece” vs. meleg „cald,
-ă”;
 antonime complexe, care se opun prin mai multe trăsături pozitive esențiale ale unuia, față
de diverse presupoziții negative despre celălalt, ég „cer” vs. föld „pământ”.
După gradul de rigurozitate a exprimării antonimiei se disting:

 antonime explicite cu bază comună și un element negativ atașat unuia dintre

membri: írott „scris, -ă” vs. íratlan „nescris, -ă”, kedves „amabil, -ă” vs. nem kedves literal „nu
amabil, -ă”;
 antonime implicite, a căror formă nu indică prin ea însăși faptul că sunt membre ale unei
perechi antonimice: hallgat „tace” vs. beszél „vorbește”;
 antonime semiexplicite, care formează perechi cu membri exprimați prin
complexe sonore asemănătoare: itt „aici” vs. ott „acolo”, fent „sus” vs. lent „jos”.
În altă concepție există două categorii de opoziție[21]:

 contradicție, când două cuvinte se exclud reciproc, ex. beteg „bolnav, -ă”

vs. egészséges „sănătos, -oasă”, după cum se vede în judecata Ha Péter beteg, akkor
nem egészséges, ha egészséges, akkor nem beteg „Dacă Péter e bolnav, atunci nu e
sănătos, iar dacă e sănătos, atunci nu e bolnav”;
 antonimie, relație în care perechea nu acoperă complet dimensiunea dată (ex. jó „bun, -ă”
vs. rossz „rău, rea”), existând un domeniu intermediar caracterizabil prin „nici primul membru,
nici al doilea”, relație ilustrată de judecata Ha a bor jó, akkor nem lehet rossz, és ha a
bor rossz, akkor nem lehet jó, de ha a bor nem jó, abból még nem következik, hogy a bor
rossz „Dacă vinul e bun, atunci nu poate fi rău, iar dacă vinul e rău, atunci nu poate fi bun, dar
dacă vinul nu e bun, din aceasta nu decurge că vinul e rău”.
Clase de cuvinte în care sunt antonime[modificare | modificare sursă]
Entitățile lexicale antonimice sunt de cele mai multe ori cuvinte, care aparțin majorității părților de
vorbire:

 adjective:
ro  gros vs. subțire[22];
fr  grand „mare” vs. petit „mic”[4];
en  young „tânăr, -ă” vs. old „bătrân, -ă”[4];
hu  meleg „cald, -ă” vs. hideg „rece”[5].

 substantive, mai ales abstracte:

ro  bucurie vs. tristețe[1];
fr  mâle „mascul” vs. femelle „femelă”[4];
hu  élet „viață” vs. halál „moarte”[5].

 verbe:
ro  a aprinde vs. a stinge[1];
fr  demander „a întreba” vs. répondre „a răspunde”[4];
hu  hallgat „tace” vs. beszél „vorbește”[20].

 adverbe și locuțiuni adverbiale:
[1]
ro  aproape vs. departe ;
fr  beaucoup „mult” vs. peu „puțin”[23];
en  less „mai puțin” vs. more „mai mult”[24];
hu  kívül „pe dinafară” vs. belül „pe dinăuntru”[20];
[25]
BCMS  gore „sus” vs. dole „jos”[26].