Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În termenii cei mai simpli, jurnalistică este o descoperire ancheta. Când ne apucăm de
o investigaţie, o facem pentru a afla un adevăr ascuns. Ţintele unei investigaţii
jurnalistice sunt, în mare: corupţia, neglijenţa, reaua-voinţă şi incompetenţa. Pe scurt,
lucruri care se întâmplă împotriva interesului public.
Câteva exemple: afacerile necurate ale unui ministru; relaţiile şefilor din Poliţie cu
interlopii; mecanismul şpăgilor într-un spital; înţelegerile dintre nişte companii
concurente pentru a păstra un preţ ridicat la anumite produse etc.
Nu ştiu să se fi impus vreo definiţie a anchetei, dar mie mi se pare că ne-ar putea ajuta un
pic cea dată de Michel Voirol: “Dacă reportajul arată, ancheta demonstrează. Subiectul
reportajului este un spectacol. Subiectul anchetei este o problemă.” Cu alte cuvinte, ne
apucăm să facem o anchetă jurnalistică pentru că am identificat o problemă şi vrem să
demonstrăm că există, într-adevăr, acea problemă. Vom face asta explicând
publicului şi „de ce” există acea problemă. “De ce?” este întrebarea cheie a acestui gen
jurnalistic. Răspunsul la întrebare ne conduce către un element important al anchetei:
vinovaţii.
Dosarele servite. Jurnaliştii de investigaţie se lovesc des de ele. Este vorba despre
informaţiile care ajung la ei fără să le ceară. De aceea trebuie privite cu reticenţă şi
trebuie să aflăm mai întâi “care este interesul celor care au servit această informaţie”.
Întotdeauna acest interes există. Întrebarea firească este “le ignorăm sau nu?”. Aici e de
dezbătut. Cert este că soluţia cea mai proastă ar fi să le ignorăm “complet”, fără să
verificăm dacă există vreun adevăr. Reporterul de investigaţii este o ţintă permanentă a
grupurilor de interese.
Plus:
- Asigură notorietate
- Te diferenţiază pe piaţă
Minus:
- E costisitoare
- E riscantă
- Durează mult