Subiectul 19

19.1. Spiritul carnavelesc din comedia lui Aristofan.

19.2. Inovatii in constructia personajului lui Strindberg (Pelicanul, Tatal si

Sonata fantomelor).

19.1. Spiritul carnavelesc din comedia lui Aristofan.

- Are 40 de comedii scrise din care s-au pastrat doar 11, le are organizate pe
satire: satira justitiei: Viespile, satira razboiului: Pacea, Lysistrata, satira
religioasa: Broastele, Pasarile, satira filosofica: Norii, satira literara: Broastele,
satira sociala: Adunarea femeilor

- ataca direct spre hazul publicului, nu este interest de tipologii sau caractere, ci
de probleme generale

- corul broastelor – voie buna, veselie, ras

- Polemica sa are ca ultim scop indreptarea morala. Indraznet in idei si cuvinte,

trece peste conveniente, decent, nu ii cruta nici pe zei – aici sunt obiect de
batjocura (Dyonisos in Broastele – I se face dor de Euripide si pleaca in Hades, e
foarte speriat, face pe el, pleaca cu Eschil de acolo)

- Comicul sau: contrastele neasteptate, trasaturi individuale extreme de

ingrosate, nu creeaza tipuri, are interes pentru spiritul carnavalesc, creeaza
imagini fanteziste, alegorice, imbina alegoricul cu realul (cotidianul), umorul cu
poezia.

- Toate operele sale aveau semnificatie educative.

- Comedia apare in Grecia ca o celebrare a bunastarii dupa perioada recoltelor.

La Dyonisiace, comedia avea zilele sale specifice, in care oamenii erau
imbracati in costume pitoresti, vedeau decoruri fanteziste, coruri de pana la 24
de oameni imaginand nori, viespi, broaste si o atmosfera de veselie generala.

- Conform lui Aristotel e tot o imitatie, mimemis, dar a unor oameni cu o morala
inferioara, o redare a viciilor din domeniul ridicolului care este o parte a
uratului. La fel ca si tragedia, comedia trebuie sa provoace catharsis – un ras
care sa zguduie si Olimpul si prin acest ras se provoaca si o indreptare a
cusururilor omenesti “Fara durere si fara vatamare”.
- Opera lui Aristofan fixeaza cadrul acestei specii dramatice (comedia), esafodaj
pe care de atunci inainte se vor construi pana azi forme de tot soiul. Satira cat
mai dura, actiuni neasteptate, personaje intoarse pe dos, limbaj licentious, dialog
cu publicul, ritm trepidant, atmosfera de cortegiu vessel, extravaganta si
imaginative debordanta. Aceste sunt elementele aristofanesti, unele inimitabile
pana in ziua de azi.

19.2. Inovatii in constructia personajului lui Strindberg (Pelicanul, Tatal si

Sonata fantomelor).

- S-a demonstrat existenta a 2 sentimente fundamentale care potrivit logicii

normale se exclud: iubirea si ura, incompatibilitatea sexelor reprezinta pentru el
nu o fatalitate, ci o profunda stiinta despre sine si despre ceilalti.

- personajul absent, dar care este la fel de present ca ceilalti

- psihanaliza si psihiatrie

- teatru intim, Inventeaza al 4-lea perete

- trasaturi antagonice in aceeasi persoana

- complexul castei inferioare – fiu de servitoare – a autorului se regaseste si in

personajele lui

- anti-feminist: femeia=inamicul suprem, casatoria = infern si ptr personaje viata

= razboi

- Scriitor Suedez, incepe ca naturalist (D-ra Iulia), ajunge la hiperealism, realism

magic, este caz clinic, ca personajele sale, Se crede nebun de mic – biciuia iarba,
Călătorește foarte mult, Își arde mâinile cu acid, Preocupat de ocultism ( scrie
cartea ocultă), Moare la 62 de ani, de cancer la stomac, Face o obsesie pentru
soția sa, Are un cult al psihologiei, cu influențe din psihanaliză

- Fobii: - ii e frica de întuneric, Oameni, Mania persecutiei, Catastrofe

(cosmice, cutremure), Frica de pericolul imenent, Mereu spionat

Strindberg aduce inovații la nivelul limbajului, Suprimă diviziunea în acte

(menține atmosfera), Pledează pentru o formă concentrată, Simplifică decorul,
Iluminarea de jos în sus e învechită, propunând iluminarea din lateral, Actorul
nu mai joacă cu publicul, ci pentru el, Ei sunt puțini machiați sau deloc, Scena
mica pentru o mai bună comunicare, Întuneric uniform, e primul care stinge
lumina în teatre, iși numește piesele drame psihologice

- Eroinele lui sunt aristocrate, pentru care casătoria înseamnă o afacere. Totul
devine un război al creierelor, în teatru numit TENSIUNE, Totul e dus în
pathologic

Tatăl: război între căpitan și soția sa, Laura, Copilul văzut ca victimă pentru
autoritate – element obsesiv, Obsesia complotului feminine, Obsesia castei
inferioare, De obicei, în planul II este magie, Seducția, sexualitatea se
transformă în posesiune

Sonata fantomelor: Exista un om care are puterea de a vedea dincolo de

aparente. Acest personaj este Hummel, intruchipeaza in mod desavarsit o
dualitate covarsitoare, in persoana lui coexista judecatorul si ucigasul, calaul si
victima, cei care ii crediteaza pe altii, dar care este la randul sau debitorul lui.

Pelicanul: Exista un personaj absent, tatal. Viata actuala a tuturor celor din casa
e modelata de el ( el aduce pt prima data “prezenta absenta”, de obicei un tata).
A fost ucis dar nu cu otrava, pumnal sau pistol, ci prin procedeul prin care
Strindberg l-a folosit si altadata, si anume prin discreditarea valorii sale.Adica
prin certuri in care el nu avea niciodata dreptate. El a fost pelicanul, cel care
conform legendei, i-a hranit cu propriul sau sange, sacrificandu-se pe sine, dar
ajutandu-i pe ei sa traiasca.

- tatăl ucis de soție și amant (trimitere la orestia)

- Copilăria furată de mama, la început mama controlează totul (cei doi copii); in
final ea se aruncă de la balcon și copii ei ard de vii in casa