1

CURS NR 1

IGIENA ȘI SĂNĂTATEA PUBLICĂ

Igiena a fost definită ca ștința medicală care se ocupă cu păstrarea și promovarea

sănătății.
Igiena studiază intervenţia factorilor mediului ambiant asupra stării de sănătate a
individului, metodele de prevenire a bolilor determinate de aceştia și elaborează măsuri de
asanare, normative și legi sanitare menite să fundamenteze un mediu igienic optim de viață și
de muncă.
Obiectivele igienei sunt:
 supravegherea respectării normelor de igienă și antiepidemice privind condițiile de
trai, de muncă, de aprovizionare cu apa potabilă, de alimentație și altor factori de
mediu care influentează sănătatea populației și recomandarea măsurilor necesare;
 aplicarea măsurilor antiepidemice cu caracter preventiv privind asanarea factorilor de
mediu;
 aplicarea măsurilor de combatere în focarele de boli infecțioase;
 desfășurarea activității medicale preventive în timpul și la locul de muncă în
intreprinderile industriale și instituțiile de invățământ, precum și în unitățile care
asigură cazarea și alimentația pentru aceste colectivități;
 urmărirea adaptării elevilor și studenților la procesul de invățământ și a muncitorilor în
procesul de muncă
 desfășurarea activității de educație sanitară și de protecție a muncii.

Igiena se împarte în mai multe categorii:

1. Igiena mediului: se referă la igiena habitatului sub influența factorilor fizici,
microbiologici şi bacteriologici
a. Igiena apei- se referă la metode de cercetare a poluării şi determinarea
contaminării microbiene a aerului;
b. Igiena aerului- se referă la factorii fizici ai atmosferei și influența lor
asupra organismului și a sănătății
c. Igiena solului- se referă la poluarea solului precum şi rolul său în
răspândirea bolilor.
2. Igiena şcolară: vizează adaptarea organismului în creştere şi dezvoltare la
procesul instructiv – educativ; prevenirea şi combaterea comportamentelor
cu risc în colectivităţile de copii şi adolescenţi
3. Igiena alimentaţiei: se referă la ancheta alimentară, starea de nutriţie,
metodele de determinare a valorilor de nutriţie, alimentaţia dietetică şi igiena
unităţilor cu profil alimentar.
4. Igiena muncii: se referă la condițiile de muncă, la factorii de risc profesional
și bolile aferente.
 2

Sănătatea – este o stare de complet bine fizic, mintal și social și nu numai lipsa
bolii.
OMS-”integritatea sau buna stare fizică, psihivă și socială a individului și
colectivității”
Concluzie: Sănătatea este rezultatul interacţiunii dintre zestrea biologică,
genetică a omului şi condiţiile mediului său de viaţă şi de activitate naturală şi socială.
Particularitățile sănătății populației:
 cele mai raspândite erau bolile infecțioase, epidemiile erau distrugătoare afectând
populația multor țări și chiar a continentelor, pricinuind pagube enorme societății;
 pe parcursul secolelor, în special a ultimelor, știinta medicală a descoperit cauzele
procesului infecțios;
 dezvoltarea știintelor, inclusiv medicina, a creat premize pentru a ține sub control
procesul epidemic;
 a început elaborarea de măsuri de combatere, iar ulterior și de prevenire a celor
mai periculoase maladii infectioase;
 cota deceselor cauzate de bolile infecțioase în structura morbidității și mortalității
s-a redus esențial.
Prevalează:
 bolile cardiovasculare
 tumorile
 bolile aparatului digestiv
 traumele, otrăvirile

Sănătatea publică:
- Totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinea populaţiei orientată către
menţinerea stării de sănătate.
- Sănătatea publică este ştiinţa şi arta prevenirii bolilor şi promovării sănătăţii prin
eforturile organizatoare ale societăţii.
- Un domeniu specializat al practicii medicale alcătuit din discipline distincte care îşi
concentrează disponibilităţile asupra unei anumite populaţii în scopul promovării şi
menţinerii sănătăţii şi bunăstării precum şi prevenirii bolilor, incapacităţii şi decesului
prematur.
Domeniile principale ale sănătăţii publice:
1. Cunoaşterea şi evaluarea problemelor populaţiei utilizând noţiuni de
demografie, morbiditate, scrining şi studii epidemiologice.
2. Influenţa factorilor de risc.
3. Noţiuni de biostatistică.
4. Noţiuni de probabilitate.
5. Noţiuni de legislaţie sanitară.
6. Îngrijiri primare de sănătate.
7. Calitatea serviciilor de sănătate.
 3
8. Noţiuni de prevenire a principalelor cauze de îmbolnăvire prin programe
naţionale de sănătate.

Obiectele de studiu ale sănătăţii publice cuprind:

1. Cunoaşterea stării de sănătate a populaţiei.
2. Identificarea nevoilor de sănătate ale comunităţii.
3. Cunoaşterea morbilităţii şi a factorilor care îi determină.
4. Cunoaşterea măsurilor care determină aprobarea, promovarea şi refacerea
stării de sănătate şi asigurarea controlului sănătăţii prin efortul conjugal al
întregii colectivităţi.

Factorii etiologici ai sănătății:

1. Factori interni – factorii genetici, consituționali care pot avea o influență decisivă
în producerea anumitor boli sau afecțiuni -ex: diabetul *dar apare doar la
persoanele cu alimentație defectuoasă, dezechilibrată, suprasolicitare pancreatică
2. Factori externi – factorii ce acționează asupra organismului din exterior
a. Fizici- temperatura, umiditatea, radiaţii, zgomote
b. chimici – elemente și substanțe chimice naturale sau sintetizate de om
c. biologici – bacteriile, virușii, fungi, paraziţi
d. geodinamici – zona geografică
e. sociali/comportamentali – rezultatul acțiunii omului asupra mediului, al
interrealațiilor dintre oameni, habitat (pragul de sărăcie, stilul de viaţă
alimentar, condiţii de viaţă şi muncă precum şi nivelul de instruire).
Indiferent de originea și felul lor se impart în:
f. sanogeni – acei care au acțiune benefică asupra organismului, contribuind la
menținerea și fortificarea sănătății. Cunoașterea lor are o importanță
deosebită în menținerea și ameliorarea sănătății.
g. patogeni – acei care au acțiune nefavorabilă asupra organismului și duc la
alterarea stării sănătății. Cunoațterea lor oferă posibilitatea de a-i înlătura și
a limita acțiunea lor asupra organismului.
După gradul de influență asupra organismului factorii de risc au fost clasificați în:
1) modul de viață nesănătos – supraalimentația, fumatul, folosirea drogurilor,
alcoolizarea, abuzul de medicamente, modul de viață sedentar;
2) factori biologici – ereditari și predispunerea personală;
3) mediul ambiant nefavorabil, condițiile climaterice nefavorabile, poluarea intensă a
aerului, schimbări ale condițiilor climaterice, expunerea excesivă la razele solare
etc.;
4) factori de risc legați de asistența medicală – incompetență profesională asistența
medicală târzie.

Stilul de viaţă cuprinde obiceiurile alimentare, consumul de alcool, consumul de

droguri, fumatul, stresul, sedentarismul, comportamentul sexual şi comportamentul rutier.
Profilaxia – este ansamblul măsurilor orientate spre promovarea sănătății, ocrotirea
sănătății, prevenirea bolilor, reducerea consecințelor în caz de boală și evitarea deceselor
premature.
 4
Etapele profilaxiei:
 prevenția primară – include prevenirea apariției bolilor prin creșterea rezistenței
specifice și nespecifice a o rganismului, prin combaterea factorilor de risc.

Ea corespunde medicinii preventive și fiind promovată de serviciul sanitaro-

epidemiologic, dar realizată de toată societatea.
 prevenția secundară – este reprezentată de măsurile ce se iau în momentul
declanșării stării morbide, la apariția stărilor prepatologice sau după apariția bolii.
 prevenția terțiară – reprezintă măsurile de recuperare, de reabilitare biologică,
socială și profesională a bolnavului.
Serviciul de prevenţie curativ şi de recuperare a stilului de viață:
1. Afecţiunile determinate de alcool – intoxicaţii, afecţiuni neuro – psihice,
ciroze, pancreatite, cancerul cavităţii bucale, cancerul esofago – faringian.
2. Afecţiunile determinate de fumat – afecţiuni bronho – pulmonare, afecţiuni
digestive, afecţiuni pulmonare.
3. Afecţiunile determinate de droguri – probleme de sănătate fizică, psihică,
comportamentale, consumul a crescut după 1960.
4. Stresul – reprezintă ansamblul răspândirii specifice, date la orice fel de
solicitare, date de organism şi determină o stare de boală cu consecinţe
fizice, psihice şi sociale