Test 19, Perspectiva narativă subiectivă (Mircea Eliade, Isabel și apele diavolului)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.

Mă întreb: de ce nu însemn eu faptele Isabelei cu vorbele Isabelei? Poate pentru că vorbește prea mult. Iar în fața
acestui caiet nu mi le amintesc. Astăzi am fost chiar uimit că, după o dimineață petrecută împreună, sunt incapabil să
scriu aici ce a vorbit. Gândurile – cu ajutorul gândurilor mele – le cunosc, înțeleg ce spune Isabel, dar nu știu cum le
spune. Probabil se folosește de exclamații; iar povestirile ei sunt prea frumoase ca să mi le amintesc; sau sunt atât de
personale, încât scrisul meu nedibaci nu izbutește să le păstreze. Astăzi, Isabel mi-a povestit copilăria ei la Simla. Și-a
început școala la călugărițe. A avut o prietenă care acum se află în Scotland. Prietena era întotdeauna bolnavă, era
palidă. Încerc iarăși să surprind o formă precisă, un trup cu o anumită lumină și un suflet cu anumite margeni. Și să fie
aceasta Isabel. Iar alături de ea, prietena bolnavă. Nu izbutesc s-o văd. Unde e Isabel, sub brazii aleielor din Simla?
(Mircea Eliade, Isabel și apele diavolului)

Scurtă teorie Perspectiva narativă e referă la raportul pe care îl are naratorul îl

Tematica fragmentului
Numirea perspectivei (+ alți
termeni)
Persoana la care se relatează
Tipul naratorului
Cunoasterea limitată
Modul în care este percepută
lumea exterioară
Întoarcerea spre sine
-gânduri, sentimente, frământări
-posibilă autoanaliză
psihologică/flash-back
-interogații retorice, alte fig de
stil
-caracter confesiv, afectiv,
reflexiv al textului
-alte particularități ale textului,
concluzii
cu universul narat, punctul de vedere al naratorului, prin
intermediul căruia sunt cunoscute faptele. În teoria literară, alți
termeni asemănători sunt focalizare, viziune, punct de vedere.
Fragmentul dat surprinde încercarea naratorului de a reda
în scris imaginea personajului feminin Isabel.
Perspectiva narativă este subiectivă (viziune „împreună cu”,
focalizare internă ), deoarece Isabel este evocată din punctul de
vedere al unui narator-personaj, participant la acțiune, care
relatează la persoana întâi: „Mă întreb”, „nu însemn eu”. Acest
narator se află în interiorul universului narat (intradiegetic) și face
parte dintre personaje (homodiegetic). Cunoașterea este limitată,
naratorul va nota ceea ce a înțeles și ceea ce își amintește despre
Isabel, de aceea personajul feminin este învăluit în mister. În plus,
cititorul percepe frământările și trăirile naratorului, îndoielile,
căutările interioare. Interogațiile retorice („Mă întreb….?, „Unde
este Isabel?”) dezvăluie tristețea, regretul, legătura sufletească
profundă, subliniind caracterul reflexiv al textului. Întoarcerea
spre sine, spre propriile sentimente, specifică prozei subiective
este subliniată de secvențele : „astăzi am fost chiar uimit că”, „cu
ajutorul gândurilor mele”.
Prin urmare, perspectiva narativă este subiectivă,
oferind o viziune proprie asupra feminității tainice. Ambiguitatea
este amplificată printr-un joc al dublei perspective (ca în
Maitreyi): filtrarea imaginii de către cel care o întâlnește pe Isabel
și, ulterior, de către cel care încearcă să noteze, folosindu-se de
propria memorie, poveștile ei.