Constantin cel Mare (greacă: Κωνσταντῖνος ὁ Μέγας) sau Constantin I, a fost Împărat

Roman între 306 și 337. Din 324, el a condus ca împărat unic.

În 312, Constantin „a trecut la credința creștină” și a continuat să dețină funcția Pontifex

Maximus funcție care permitea conducerea religioasă, pe care o avuseseră toți cei cărora li se
atribuise titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -,
funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos.

În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este

promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu
de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor
controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra creștinilor, iar proprietățile
confiscate de la aceștia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfințea creștinismul ca religie
de stat și nici nu-l angaja personal pe Licinius în credința creștină.

Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul Constantin cel Mare și cu „Edictul de la

Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate
mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să
împământenească chiar și în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de Constantin
și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice
precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311. Constantin a luat hotărârea de a
restaura Byzantionul și de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod
oficial hotarele noului său oraș, mutându-le cu circa 4 km în afară și mărind cam de 4 ori
suprafața sa. Noul oraș a devenit un centru al creștinismului, reședința unui patriarh, comparabil
ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă” a moștenit instituțiile politice
ale vechii Rome, dar și tradiții culturale ale Răsăritului grec.

În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, în Turcia.

Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol și expus pe un catafalc de onoare în Palatul
imperial.

Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constanțiu II și Constant și-au luat titlul de augustus,

împărțind imperiul.