RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE

Asistăm la schimbările profunde ale societății contemporane de aceea școala, ca instituţie

de educaţie, formare și orientare socială și economică, trebuie să se adpteze pentru a permite
integrarea socială, flexibilitatea, iniţiativa și rezolvarea de probleme, în vederea diminuării
imprevizibilului.

Cei doi piloni esențiali ai educației sunt școala și familia, dar un rol important îl are și
comunitatea. Pentru o bună integrare a elevului atât în activitatea școlară cât și în cea socială
trebuie ca aceste medii educaționale să se completeze și să se susțină reciproc.

Dacă în familie copilul îşi însuşeşte limbajul, își formează cele mai importante deprinderi
de comportament, sarcinile grădiniței, constau în pregătirea acestuia pentru școală, prin joc și
învățare, valorificându-și astel potenţialul fizic şi psihic. Astfel educația preșcolară are ca funcție
majoră formarea și dezvoltarea personalitîții copilului în raport cu nevoile specifice vârstei și cu
posibilitățile lui. O educație reală, profundă se fundamentează în familie, iar apoi continuă și se
desăvârșește în grădiniță și școală. De aceea școala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţa pentru
valorizarea maxima a fiecărui copil prin stimularea intelectuală, dezvoltarea aptitudinilor, a
atitudinilor și a trăsăturilor lor de personalitate. 

Educația nu poate fi realizată decât în comuniunea dintre mediile responsabile pentru

aceasta - familie, școală și comunitate. De aceea în ultima perioadă se pune accent pe opinia
copilului, participarea lui  la deciziile care-l privesc, optiunea personala, implicarea acestuia de la
varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le identifica si
recunoaste. Astfel s-a pus problema dezvoltării unui nou concept care sa consolideze schimbarea
relației școală – familie, parteneriatul eductional. Acesta este forma de comunicare, cooperare și
colaborare in sprijinul copilului presupune o unitate de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni
educative între factorii educaționali.

            Parteneriatul educațional presupune ca proiectarea, decizia, acțiunea și evaluarea în

educație să fie realizate în colaborarea dintre agenții educaționali, familie și societate.
 Conceptul se adresează în principal părinților și cadrelor didactice, astfel ceea ce hotărăște
familia, să fie în acord cu măsurile școlare. Relația cadru didactic - elev este o relație de
colaborare, datorită flexibilității în luare deciziilor. Numai un cadru didactic de tip reflexiv,
creator și dinamic care acceptă schimbarea va găsi raspuns la noile exigențe educative.

            Pentru rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare și învățare, școla dezvoltă o serie

de structuri de sprijin în favoarea copilului, a familiei și a cadrelor didactice precum cabinetele
de asistență psihopedagocică, de consiliere, de logopedie și orientare școlară și profesională Se
dezvoltă astfel, programe specifice de sprijin individualizat și de grup pentru copii, părinți și
cadre didactice. În formarea și dezvoltarea armonioasa a copilului atât fizic cât și psihic este
necesarăa valorizării și aprecierii familiei ca un mediu primordial și afectiv. Familia trebuie
sprijinită și nu înlocuită în educația tinerei generații, fiind mediul afectiv, de securitate și
stimulare.

Bibliografie:

1. Agabrian, M., Milea V., Parteneriate şcoală-familie-comunitate, Ed. Institutul European,

Iaşi, 2005
2. Batrânu, E., Educația în familie, Ed. Politică, Bucuresti, 2005,
3. Cristea S. ,Fundamentele pedagogiei, Ed. Polirom, Iași, 2010