Repere in Asitenta Sociala Ghid Doi Tehno PDF

Colecţia
CURSUS
39
Seria
Sociologie
1
REPERE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ. GHID DE PRACTICĂ
Anca Tompea este în prezent conferenţiar universitar dr. la Facultatea de Asistenţă Socială
şi Sociologie, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi. Are experienţă în coordonarea
programelor şi proiectelor la nivel naţional, european şi internaţional: director Program
Formare Continuă CNFP, 2008-2011; consultant CASPIS, 2004; coordonator Agenda
Locală 21, UNDP, 2000-2003; consultant IMISCOE, 2005; director STPNE, 2008-2011;
asistent manager CREA, 2008-2011; manager E-NEED, 2008-2010. A publicat în ţară şi
străinătate: Tompea, A. & Năstuţă, S., 2009, capitol „Romania” în Statistics and Reality:
concepts and measurement of migration in Europe, Anca Tompea, „Sărăcia”, în
Enciclopedia dezvoltării sociale, Zamfir Cătălin, Vonica Simona (coord.), 2007; Anca
Tompea, „Grupuri de risc social”, în Enciclopedia dezvoltării sociale, Zamfir Cătălin,
Vonica Simona (coord.), 2007; „Sistemul de indicatori de incluziune socială la nivel
judeţean”, Pîslaru Emil (coordonator), 2004, CASPIS.
Ana Maria Lăzărescu este lector doctorand la Facultatea de Asistenţă Socială şi

Sociologie, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi. Titular al disciplinelor: „Asistenţa socială
a persoanelor cu dizabilităţi, „Defectologie”, „Logopedie”. A publicat articole în domeniu
de specialitate, precum: Intervenţii corectiv recuperatorii în schimbarea comportamentelor
indezirabile la copiii cu CES, Accesul pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi,
Influenţa atitudinii societăţii asupra imaginii de sine a copiilor cu CES, Integrarea şi
obstacole ale integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi, Politici sociale de sprijin a
persoanelor cu dizabilităţi, Sistemul de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi.
Anca Tompea, Ana Maria Lăzărescu, Repere în asistenţa socială. Ghid de practică
© 2011 Institutul European Iaşi, pentru prezenta ediţie
INSTITUTUL EUROPEAN, editură academică recunoscută de Consiliul Naţional al

Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior
Iaşi, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13, O. P. 1, C.P. 161
euroedit@hotmail.com.; http://www.euroinst.ro
ISBN 978-973-611-772-5
Reproducerea (parţială sau totală) a prezentei cărţi, fără acordul Editurii, constituie
infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu Legea nr. 8/1996.
Printed in ROMANIA
2
UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” FACULTATEA DE ASISTENŢĂ
DIN IAŞI SOCIALĂ ŞI SOCIOLOGIE
ANCA TOMPEA ANA MARIA LĂZĂRESCU
Repere în asistenţa socială

Ghid de practică
INSTITUTUL EUROPEAN
2011
3
4
Cuprins
Introducere (prof. univ.dr. Doru Tompea) / 9
1. Regulament privind organizarea şi desfăşurarea practicii de specialitate

(conf.univ.dr.T.Pitulac) / 11
1.1. Aspecte generale / 11
1.2. Elemente organizatorice / 12
1.3. Obligaţiile părţilor / 13
1.4. Recunoaşterea şi evaluarea stagiului de practică / 14
1.5. Dispoziţii finale / 15
2. Cadru general de organizare şi desfăşurare a practicii de specialitate

(conf.univ.dr. Anca Tompea) / 17
2.1. Organizarea generală/planificarea practicii de specialitate (conf.univ.dr. Anca
Tompea) / 18
2.2. Desfăşurarea activităţii de practică pe ani de studiu (lect.univ.drd. Ana Maria
Lăzărescu) / 19
2.2.1. Anul I / 19
2.2.1.1.Scopul / 19
2.2.1.2.Obiective / 19
2.2.1.3.Activitatea şi conţinutul acestora / 19
2.2.1.4.Evaluare / 20
2.2.2. Anul II / 21
2.2.2.1.Scopul / 21
2.2.2.2.Obiective / 21
2.2.2.3.Activitatea şi conţinutul acestora / 21
2.2.2.4.Evaluare / 21
2.2.3. Anul III / 23
2.2.3.1. Activitatea de practică / 23
2.2.3.1.1.Scopul / 23
2.2.3.1.2.Obiective / 23
2.2.3.1.3.Activitatea şi conţinutul acestora / 24
2.2.3.1.4.Evaluare / 24
2.2.3.2 Pregărirea lucrării de licenţă / 24
3. Structura sistemului de servicii sociale în România (lect.univ.drd. Oana Bădărău) / 27
5
3.1. Reglementarea sistemului de servicii sociale / 27
3.2. Clasificarea serviciilor sociale / 28
3.3. Etape, metode, tehnici şi instrumente utilizate în procesul de acordare a
serviciilor sociale / 29
3.4. Unităţi specializate şi tipuri de servicii sociale furnizate diferitelor categorii de
beneficiari / 32
3.5. Atribuţii/responsabilităţi ale principalelor autorităţi din domeniul asistenţei
sociale / 36
3.6. Finanţarea serviciilor sociale / 38
4. Domenii asistenţiale şi categorii vulnerabile / 41

4.1. Sistemul de protecţie a copilului şi familiei aflate în dificultate
(lect.univ.drd.Oana Bădărău) / 41
4.1.1.Protecţia socială a copilului aflat în dificultate / 41
4.1.2. Principalele autorităţi publice cu atribuţii în asigurarea protecţiei copilului / 42
4.1.2.1. Instituţii cu rol în promovarea şi respectarea drepturilor copilului la nivel
central / 42
judeţean / 42
local / 43
4.1.3. Serviciile de protecţie a copilului / 46
4.1.3.1. Servicii de zi / 46
4.1.3.2. Servicii de tip familial / 46
4.1.3.3. Servicii de tip rezidenţial / 47
4.1.4. Măsuri de protecţie specială a copilului conform Legii 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului / 48
4.1.4.1. Plasamentul / 49
4.1.4.2. Plasamentul în regim de urgenţă / 49
4.1.4.3. Supravegherea specializată / 50
4.1.4.4. Legea 272/2004 în contextul legislativ românesc / 50
4.2 Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi (lect.univ.drd. Ana Maria Lăzărescu) / 52

4.2.1. Prezentarea generală a grupurilor ţintă (nevoi, cauze, teorii generale
explicative, dimensiuni ale intervenţiei sociale) / 52
4.2. 2. Repere legislative / 56
4.2.3. Instituţii specializate / 58
4.2.4. Instrumente de lucru / 62
4.3. Asistenţa socială în domeniul delincvenţei / 63

4.3.1. Asistenţa socială în domeniul probaţiunii (lect.univ.drd. Alina Popescu,
procuror Monica Palaghia) / 63
4.3.1.1.Relaţia dintre practica de specialitate şi Modulul de Probaţiune / 63
4.3.1.2.Prezentarea Serviciului de Probaţiune / 65
6
4.3.1.3.Prezentarea generală a categoriilor de beneficiari ai Serviciului de
Probaţiune / 67
4.3.1.4.Prezentarea activităţii de practică de specialitate în cadrul Serviciului de
Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi / 70
4.3.1.5. Instrumente de lucru / 71
4.3.2. Asistenţa socială a persoanelor private de libertate (lect.univ.drd. Cătălin
Popescu, Carmen Matei - director adjunct Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi ) / 72
4.3.2.1.Prezentarea generală a populaţiei vulnerabile / 72
4.3.2. 2 Prezentarea instituţiei penitenciare / 74
4.3.2.3. Servicii specializate în recuperarea şi reintegrarea socială a persoanelor
private de libertate / 77
4.3.2.4 Specificul practicii de specialitate în unitaţile de detenţie / 81
4.3.2.5. Instrumente de lucru
4.3.3 Inspectoratul Judeţean de Poliţie- instituţie cu rol în combaterea
delincvenţei (asist.univ.drd.Adi Tompea/ ofiţer sociolog, inspector de Poliţie Anca Iftodi) /
82
4.4. Asistenţa socială a persoanelor vulnerabile la consumul de droguri şi a celor

dependente de consumul de droguri (asist.univ.drd.Alexandru Bodnariu, Expert Irina
Hazincop) / 84
4.4.2. Repere legislative / 95
4.4.4. Metode şi instrumente de lucru / 98
4.5. Asistenţa socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă

(lect.univ.drd.Roxana Ateşoae) / 101
4.6. Asistenţa socială a persoanelor de vârsta a treia (expert Dana Pitulac) / 106
Anexe/instrumente de lucru / 111
7
8
INTRODUCERE
Lucrarea de faţă, ce însumează informaţii teoretice în domeniul asistenţei sociale, dar

şi o serie de instrumente de lucru necesare în activitatea asistenţială reprezintă un suport util
studenţilor, viitorilor specialişti . Instrumentele de lucru au fost obţinute prin îngăduinţa şi
ajutorul exeperţilor şi specialiştilor colaboratori ai Universităţii Petre Andrei, Facultatea de
Asistenţă Socială şi Sociologie
Acest ghid s-a realizat prin munca comună a corpului profesoral din cadrul Facultăţii
de Asistenţă Socială şi Sociologie. Utilizarea acestui ghid facilitează o mai bună înţelegere de
către studenţi a obiectivelor propuse pe care le au de urmărit şi aplicat, iar pentru coordonatorii
activităţilor constituie instrumentul de bază al întregului proces. Ghidul de practică facilitează
informarea generală a studenţilor cu privire la: scopul, obiectivele activităţii, responsabilităţile,
instituţiile de specialitate şi autorităţile publice locale care se constituie în parteneri ai
facultăţii sau cele responsabile în domeniul asistenţei sociale, metodele, tehnicile şi
procedurile specifice în activitatea de protecţie a persoanelor sau grupurilor vulnerabile.
Utilizarea ghidului va permite studenţilor o mai bună identificare a oportunităţilor şi
posibilelor locuri unde aceştia îşi pot desfăşura practica, prin o mai bună informare asupra
grupurilor vulnerabile pe care fiecare le deserveşte. Ulterior, pe baza instrumentelor pe care le
pot regăsi în ghid, studenţii pot să urmărească modul în care acestea pot fi aplicate pentru
rezolvarea unor situaţii date.
Studenţii vor fi familiarizaţi încă de la demararea activităţii de practică cu
responsabilităţile care le revin pe tot parcursul semestrelor şi anilor de studii, care se referă
atât la reguli generale de lucru, cât şi la cerinţele sau obligaţiile specifice unui/unor centre de
profil.
Modalitatea în care se face evaluarea la finalul fiecărui semestru este precizată în acest
ghid, împreună cu toate condiţiile de prezentare şi susţinere a colocviului, astfel încât studenţii
să fie informaţi încă de la început care sunt obligaţiile profesionale săptămânale, pentru a face
faţă cerinţelor finale.
Sperăm că acest ghid va constitui un reper semnificativ în formarea dumneavoastră ca
viitori specialişti.
Prof.univ.dr Doru Tompea
9
10
Regulament privind organizarea şi desfăşurarea practicii
1. REGULAMENT
PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA
PRACTICII DE SPECIALITATE
1.1. Aspecte generale
1. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea stagiilor de practică respectă cerinţele impuse

de Ordinul nr. 3955 din 09/05/2008, privind aprobarea Cadrului general de
organizare a stagiilor de practică în cadrul programului de studii universitare de
licenţă, a legii nr.258/2007 cu privire la practica studenţilor şi a Convenţiei-cadru
(anexată) privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programului de studii
universitare de licenţă.
2. Prezentul ghid de practică stabileşte cadrul general de organizare şi desfăşurare a
stagiilor de practică a studenţilor din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi.
3. Stagiul de practică se defineşte ca fiind activitatea desfăşurată de studenţi în
conformitate cu planul de învăţământ în scopul verificării aplicabilităţii practice a
cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire.
4. Practica este o disciplină obligatorie, a cărei durată minimă este reglementată prin
planul de învăţământ, cu respectarea normelor în vigoare. Durata unui stagiu de
practică este de 2 ore/săptămână.
5. Activitatea de practică este coordonată / monitorizată, la nivel de facultate.
6. Conform Ordinul nr. 3955 din 09/05/2008, Anexa 1 Cadrul general de organizare,
Art. 1, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
6.1. Stagiu de practică - activitatea desfăşurată de studenţi, în conformitate cu
planul de învăţământ, care are drept scop verificarea aplicabilităţii
cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire.
6.2. Practicant - studentul care desfăşoară activităţi practice pentru consolidarea
cunoştinţelor teoretice si pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în
concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte.
6.3. Organizatorul de practică este Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, care
desfăşoară activităţi instructiv-educative şi formative, potrivit legislaţiei
române în vigoare.
6.4. Partenerul de practică poate fi o instituţia centrală ori locală sau orice altă
persoană juridică din România, ce desfăşoară activităţi compatibile cu
domeniile de instruire ale studenţilor de la Universitatea „Petre Andrei” din
Iaşi, şi care poate participa la procesul de instruire practică a studenţilor.
6.5. Cadru didactic supervizor este persoana desemnată de organizatorul de
practică, care va asigura planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării
stagiului de practică.
11
6.6. Partenerul de practică va desemna, din rândul cadrelor de specialitate, un
Tutore, care va asigura respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândire de
către practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada
stagiului de practică.
6.7. Practica se desfăşoară pe baza unei Convenţii – cadru, încheiate între
Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, ca organizator de practică, partenerul de
practică şi practicant, conform modelului din ANEXA 1 (Convenţia – cadru).
1.2. Elemente organizatorice
1. Activitatea de practică este inclusă în planul de învăţământ, este obligatorie şi

constituie condiţie de promovare.
2. Activitatea de practică se desfăşoară în baza unor tematici cadru, propuse de către
cadrele didactice titulare.
3. Lista tematicilor cadru este centralizată la nivel de facultate, pentru perioadele de
practică prevăzute în planurile de învăţământ.
4. In acord cu cadrul didactic responsabil de practică, studenţii practicanţi pot alege
oricare altă tematică specifică domeniului de licenţă.
5. Cerinţele generale cu privire la alegere locului de practică sunt următoarele:
a) Activitatea desfăşurată trebuie să asigure aplicarea în practică a cunoştinţelor
teoretice dobândite în cadrul activităţilor didactice academice. Activităţile
desfăşurate trebuie să fie relevante specializării studentului la studii de licenţă.
b) În cadrul stagiului de practică, studenţii sunt obligaţi să rezolve o temă, un
proiect, cu relevanţă pentru una sau mai multe discipline prevăzute în planul de
învăţământ al Facultăţii de Asistenţă Socială şi Sociologie, corespunzătoare
ciclului de învăţământ în care este înmatriculat studentul practicant, astfel:
i. stagiile de practică desfăşurate în timpul anilor universitari I şi II, se vor axa pe
tematici cadru de la disciplinele prevăzute în planul de învăţământ.
ii. stagiile de practică corespunzătoare elaborării lucrărilor de licenţă (practica
anului III), se vor desfăşura corespunzător tematicii alese pentru realizarea
proiectului de diplomă sub coordonarea îndrumătorilor de proiect.
6. Alcătuirea grupelor de practică se vor avea obligatoriu având în vedere următoarele
principii:
i. O grupă de practică nu va putea cuprinde mai mult de 13 practicanţi; depăşirea
acestui număr va fi posibilă numai în cazul în care numărul partenerilor cu care
Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie are încheiate Convenţii – cadru în
respectivul an universitar;
ii. Practicanţii vor fi repartizaţi uniform între toţi partenerii cu care Facultatea de
Asistenţă Socială şi Sociologie are încheiate Convenţii – cadru in respectivul an
universitar;
7. Perioada de realizare a practicii:
a) Stagiile de practică sunt prevăzute în planurile de învăţământ şi se vor realiza pe
parcursul anului universitar.
8. Portofoliu de practică se stabileşte de comun acord între cadrul didactic care a propus
tema cadru, studentul practicant şi tutorele desemnat de partenerul de practică.
12
9. Portofoliul de practică va urmări detalierea tematicii cadru în funcţie de domeniul de
activitate şi particularităţile instituţiei în care se va desfăşura stagiul de practică.
10. Reglementarea activităţii de practică între Facultatea de Asistenţă Socială şi
Sociologie, studentul practicant şi partenerul de practică se va realiza prin semnarea
Convenţiei cadru.
1.3. Obligaţiile părţilor
ORGANIZATORUL DE PRACTICĂ – Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, ca Organizator

de practică, desemnează câte un cadru didactic supervizor pentru fiecare program de practică,
responsabil cu planificarea, organizarea si supravegherea desfăşurării pregătirii practice a
studenţilor.
1. Cadrul didactic supervizor, responsabilii de practică, stabilesc tematica de practică şi

competenţele profesionale care fac obiectul stagiului de pregătire practică.
2. Cadrul didactic supervizor, responsabilii de practică, urmăresc şi înregistrează
prezenţa la activitate a practicantului şi semnalează eventualele abateri conducerii
facultăţii.
3. Evaluarea şi notarea finală se realizează de către Facultatea de Asistenţă Socială şi
Sociologie.
4. În urma desfăşurării stagiului de practică şi al promovării colocviului, organizatorul de
practică va acorda practicantului numărul de credite specificate în programa de
învăţământ.
CADRELE DIDACTICE/RESPONSABILUL DE PRACTICĂ la nivel de facultate are

următoarele atribuţii:
1. Fiecare cadru didactic cu norma de baza la Facultatea de Asistenţă Socială şi
Sociologie propune obligatoriu teme cadru de desfăşurare a practicii corespunzătoare
disciplinelor la care sunt titulari.
2. Acceptă prin semnătură portofoliile de practică care integrează obiective specifice
temelor cadru propuse.
3. Cadrul didactic supervizor prevede clar în protocolul de practică cerinţele şi metoda
de
evaluare.
4. Aduce la cunoştinţa studenţilor Ghidul de organizare şi desfăşurare a practicii.
5. Propune anual spre validare Consiliului Academic al Facultăţii calendarul de
implementare a activităţii de practică şi urmăreşte implementarea acestuia.
6. Organizează şi desfăşoară procedura de atribuire a locurilor de practică disponibile la
nivelul programului de studiu, prin protocoale de practică încheiate de către facultate.
7. Transmite la Decanatul facultăţii informaţii centralizate cu privire la locul şi perioada
de desfăşurare a practicii studenţilor.
8. Asigură condiţiile corespunzătoare organizării şi desfăşurării colocviului de practică.
9. Facilitează obţinerea locurilor de practică pentru studenţi, prin încheierea de
protocoale de practică cu instituţiile/companiile de profil.
10. Notează stagiul de practică pe baza raportului de evaluare şi a prezentării raportului
de practică.
13
STUDENŢII
1. Studenţii au obligaţia de a desfăşura activităţile prevăzute în programa

analitică/portofoliul de practică, respectând durata şi perioada de efectuare a stagiului
de practică stabilite de Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie.
2. Studenţii au obligaţia să respecte regulamentul de ordine interioară al partenerului de
practică şi normele de protecţie a muncii şi de apărare împotriva incendiilor, specifice
activităţii desfăşurate. În cazul nerespectării acestui regulament, conducătorul
partenerului de practică îşi rezervă dreptul de a anula Convenţia cadru, după ce, în
prealabil, a ascultat punctul de vedere al practicantului şi al tutorelui şi a înştiinţat
decanul Facultăţii de Asistenţă Socială şi Sociologie şi după primirea confirmării de
primire a acestei informaţii.
3. Prezenţa la practică este obligatorie. În caz de boală sau alte cauze obiective, practica
se recuperează, respectându-se durata, fără a perturba procesul de pregătire teoretică.
4. Practicantul are următoarele obligaţii:
i. de a se prezenta la partenerii la care a fost repartizat, pe parcursul întregii
perioade a stagiului;
ii. de a-şi însuşi cunoştinţele cerute prin programa analitică;
iii. de a desfăşura activităţii conform fişei disciplinei/portofoliului de practică;
iv. de a respecta programul şi regulamentul de ordine interioară al partenerului;
v. de a respecta normele de protecţie a muncii specifice activităţii desfăşurate,
dacă este cazul;
vi. de a ţine un caiet de practică, în care va menţiona: denumirea modulului de
pregătire; perioada stagiului; competenţe şi abilităţi exersate; activităţi
desfăşurate pe perioada stagiului.
PARTENERUL DE PRACTICĂ are următoarele obligaţii generale:
1. Să deţină o dotare corespunzătoare – logistică, tehnică şi tehnologică - necesară

valorificării cunoştinţelor teoretice primite de practicant în cadrul procesului de
instruire.
2. Va desemna un tutore pentru stagiul de practică, care va asigura respectarea
condiţiilor de pregătire şi dobândirea de către practicant a competenţelor profesionale
planificate pentru perioada stagiului de practică.
3. Să îi sprijine pe studenţi să desfăşoare activităţile prevăzute în programa
analitică/portofoliul de practică, punându-le la dispoziţie mijloacele necesare.
1.4. Recunoaşterea şi evaluarea stagiului de practică
1. Recunoaşterea stagiului de practică se realizează prin acordarea punctelor de credit

prevăzute în planul de învăţământ.
2. Evaluarea activităţii de practică:
i. La finalul stagiului de practică, tutorele elaborează un raport de evaluare a
nivelului de dobândire a competenţelor de către practicant.
ii. Evaluarea competenţelor dobândite de student în stagiul de practică se face
prin colocviu, desfăşurat în ultima zi a stagiului de practică.
14
3. Stagiul de practică va fi recunoscut în cadrul colocviului de practică numai dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
i. există Convenţia cadru încheiată între facultate, student şi partenerul de
practică;
ii. studentul a lucrat într-un domeniu direct legat de specializarea sa, folosind şi
dobândind cunoştinţe tehnice relevante pentru practicarea profesiei pentru
care se pregăteşte, având ca referinţă portofoliul de practică;
iii. studentul a prezentat activitatea de practică şi a dovedit cunoaşterea
aspectelor prevăzute în portofoliul de practică
4. Recunoaşterea stagiului de practică se realizează prin acordarea ECTS prevăzute în
planul de învăţământ, nota minimă de promovare fiind 6 (şase).
5. La recunoaşterea şi evaluarea stagiului de practică de către studentul-practicant se va
ţine cont :
a) Dacă au fost parcurse toate activităţile de practică prevăzute în programa
analitică/portofoliul de practică;
b) A fost respectată durata şi perioada de efectuare a stagiului de practică stabilită de
facultate;
c) Prezentarea în cadrul colocviului de practică a activităţilor desfăşurate pe
parcursul stagiului de practică;
1.5. Dispoziţii finale
1. Prezentul ghid de organizare a stagiilor de practică a fost aprobat în Consiliul

Academic al Facultăţii de Asistenţă Socială şi Sociologie
2. Prezentul ghid de practică poate fi modificat şi completat prin hotărâri ale Biroului
Senatului Universitatea „Petre Andrei” Iaşi şi al Consiliul Academic al Facultăţii
de Asistenţă Socială şi Sociologie, schimbările putând intra in vigoare din anul
universitar următor.
Conf.univ.dr. Tudor Pitulac
15
16
Cadrul general de organizare şi desfăşurare a practicilor de specialitate
2. CADRUL GENERAL DE ORGANIZARE ŞI

DESFĂŞURARE A PRACTICILOR DE
SPECIALITATE
Profesia de asistent social necesită pregătirea complexă a viitorilor specialişti prin

îmbinarea pregătirii teoretice cu pregătirea practică.
Activitatea practică este parte integrantă a planului de învăţământ în asistenţa socială la
nivel universitar. Totodată activitatea practică reprezintă un mod de lucru prin intermediul
căruia studenţii beneficiază de posibilitatea de a intra în contact direct şi a lucra în diferite
instituţii de profil social, aplicând astfel cunoştinţele teoretice, metodele şi tehnicele în
asistenţa socială predate şi dezvoltate la orele de curs.
În timpul activităţii practice studentul identifică aspectele teoretice care se regăsesc în
anumite probleme sociale şi utilizează cunoştinţele sub directa îndrumare a instructorului din
instituţie şi a coordonatorului din partea Facultăţii de Asistenţă Socială şi Sociologie.
Intenţia instruirii practice este antrenarea într- o experienţă integrativă educaţie – practică care
să pregătească studenţii pentru o carieră în asistenţa socială.
Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie, de la Universitatea „Petre Andrei” din
Iaşi a conceput practica de specialitate astfel încât să respecte normele educaţiei şi să asigure
formarea abilităţilor necesare unui bun specialist. Planificarea instruirii practice va
corespunde, pe cât este posibil, nivelului de pregătire al studenţilor. Acest proces va continua
pe tot parcursul perioadei de instruire practică, existând o progresie corespunzătoare în
aşteptările studenţilor. Studentul va avea ocazia să ia contact cu diferite instituţii cu profil
social, având posibilitatea ca în timpul practicii acesta să se familiarizeze cu mediul de lucru
din instituţia respectivă , să înveţe cum să îşi folosească abilităţile personale şi ce anume
trebuie dezvoltat sau evitat activităţilor curente în domeniul asistenţei sociale. De asemenea
studentul va cunoaşte toete categoriile de beneficiari ai serviciilor sociale,va învaţa cum să
relaţioneze şi să comunice cu aceştia în funcţie de specificul problematicii lor.
Relaţionarea cu aceste servicii şi diferitele tipuri de clienţi oferă studentului
posibilitatea de a explora limitele profesionale şi greşelile care pot genera satisfacţii sau
insatisfacţii profesionale într-o carieră de asistent social.
Prin activitatea practică studenţii au posibilitatea de a se implica în sarcini
profesionale, experienţă care le oferă ocazia să dezvolte diferite competenţe:
→ cunoaşterea rolurilor şi funcţiilor serviciilor sociale ale comunităţii prin locul lor specific de
practică;
→ aplicarea adecvată a conceptelor specifice domeniului de asistenţă socială;
→ utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente specifice şi dezvoltarea unor abilităţi privind
integrarea teoriilor şi practicilor de asistenţă socială;
→ evaluarea, analiza şi proiectarea activităţilor de lucru în asistenţa socială;
→ dezvoltarea unor deprinderi în aplicarea rolurilor asistentului social;
→ creştere a autocunoaşterii , a autodisciplinei şi identităţii profesionale.
17
2.1. Organizarea generală/planificarea practicii de specialitate
Activitatea de practică la specializarea Asistenţă Socială este cuprinsă în planul de
învăţământ ca disciplină obligatorie, pe parcursul tuturor anilor de studii şi se desfăşoară
distinct în fiecare semestru, cu obiective specifice bine stabilite. Scopul acesteia este de a
asigura studenţilor capacitatea de a testa cunoştinţele teoretice, de a se informa şi exersa în
vederea pregătirii ca viitori specialişti.
Studenţii vor fi familiarizaţi încă de la demararea activităţii de practică cu
responsabilităţile care le revin pe tot parcursul semestrelor şi anilor de studii, care se referă
atât la reguli generale de lucru, cât şi la cerinţele sau obligaţiile specifice unui/unor centre de
profil.
Astfel, organizarea activităţii de practică este concepută în forma stagiilor semestriale
pentru fiecare an de studiu, cu un număr de două ore săptămânal. Aceasta oferă studenţilor
posibilitatea de a corela baza teoretică acumulată la alte discipline din planul de învăţământ cu
diversitatea activităţilor din centrele, instituţiile de specialitate şi ONG-urile de profil.
Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie stabileşte parteneriate cu instituţiile locale
de profil la începutul anului universitar, în vederea asigurării efectuării stagiilor de practică de
către studenţi, sub îndrumarea unui specialist propriu, dar şi a unui cadru didactic.
Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie încheie anual contracte de colaborare cu
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Iaşi, respectiv cu instituţiile
aflate în subordinea acesteia, precum şi cu Direcţia de Asistenţă Comunitară, aflată în
subordinea Primăriei municipiului Iaşi.
Poliţia Municipiului Iaşi, Penitenciarul, CPECA oferă oportunitatea studenţilor de a
cunoaşte principalele activităţi pe care le desfăşoară, precum şi responsabilităţile care revin
specialiştilor din aceste domenii, în special pentru asistenţii sociali.
Din cadrul ONG-urilor de profil se stabilesc parteneriate cu acele organizaţii care au
posibilitatea de a oferi informaţii referitoare la experienţa în domeniu, sau cazuri specifice
unde studenţii să devină partenerii asistenţilor sociali care se ocupă de instrumentare.
Colectivul de coordonare a practicii de specialitate din cadrul facultăţii informează
studenţii asupra modului de organizare a stagiilor şi modulelor de practică, atât la avizier, cât
şi prin organizarea unor sesiuni de informare, atât la începutul anului cât şi la începutul
semestrelor.
În prima săptămână a fiecărui semestru studenţii vor depune, în scris, la secretariatul
facultăţii, opţiunea de înscriere pentru un anumit loc de practică, în limita locurilor
disponibile, conform convenţiilor încheiate. Pentru lărgirea ariei de acumulare de informaţii şi
experienţă pe perioada practicii de specialitate, se recomandă alegerea diferitelor centre de
practică, dar numai de la un semestru la altul şi nu în timpul acestuia. În egală măsură,
studenţii pot opta pentru acelaşi loc de practică atunci când aceştia intenţionează să-şi
efectueze lucrarea de licenţă în acel domeniu.
Activitatea fiecărui centru de practică este coordonată de un cadru didactic din cadrul
Facultăţii de Asistenţă Socială şi Sociologie, care ţine evidenţa înscrierilor, participării
studenţilor la toate acţiunile organizate şi pune la dispoziţia studenţilor instrumentele de lucru
specifice.
conf.univ.dr. Anca Tompea
18
2.2. Desfăşurarea activităţii de practică
2.2.1. Anul I
2.2.1.1.Scopul
2.2.1.2.Obiectivele
2.2.1.3.Activitatea şi conţinutul acestora
2.2.1.4.Evaluare
2.2.1.1. Scop - familiarizarea cu specificul profesiei de asistent social în contextul
ştiinţelor socio-umane.
2.2.1.2. Obiective
Accentul va fi pus pe investigarea serviciilor sociale, astfel încât în semestru I,
studentul desfăşoară o practică de contact, participând la vizite săptămânale în instituţii, vizite
ce vor avea ca obiective:
→ familiarizarea cu unităţi şi instituţii specializate în protecţia socială, instituţii

guvernamentale şi neguvernamentale;
→ cunoaşterea rolului acestora în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate;
→ cunoaşterea categoriilor de servicii şi prestaţii sociale din perspectiva legislaţiei
În semestrul II , anul I studentul are opţiunea de a alege locul de practică. În această

perioadă, el trebuie :
→ să cunoască rolul asistentului social (responsabilităţi, sarcini şi observarea modului

de lucru al asistentului social) şi relaţiile cu alţi profesionişti din sistem ;
→ să asiste la diferite tipuri de activităţi (documentare, diagnostice; recuperatorii; de
integrare etc.)
→ să ştie să defininească grupul ţintă (caracteristici generale, nevoi, probleme);
→ să-şi însuşească structura unui dosar social, să ştie care sunt procedurile de lucru, să
cunoască în ce constă un raport de întrevedere, o analiză a documentelor, a dosarelor,
un ghid de interviu, de observaţie
2.2.1.3. Activitatea şi conţinutul acestora
În anul I practica de specialitate se desfăşoară diferenţiat pentru fiecare semestru.

Astfel, în semestrul I studenţii parcurg un modul de practică de contact, iar în semestrul II un
modul aplicat într-un centru de practică de specialitate pus la dispoziţie de către Facultatea de
Asistenţă Socială şi Sociologie, sau în urma alegerii prin eforturi proprii a unei instituţii
guvernamentale sau nonguvernamentale. Fiecare modul are durata unui semestru.
În semestrul I studentul va participa la vizitele săptămânale, după un calendar stabilit
anterior, în diverse instituţii de specialitate, de protecţie socială sau organizaţii
19
nonguvernamentale. În acest fel, coordonatorul de practică, care va organiza grupele şi
graficul deplasărilor, va facilita familiarizarea studenţilor în cât mai multe instituţii
guvernamentale şi neguvernamentale în vederea identificării tuturor categoriilor de servicii
sociale. Scopul acestor vizite este de a sprijini studenţii pentru o mai bună cunoaştere a rolului
acestora în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, precum şi a categoriilor de servicii şi
prestaţii din perspectiva legislaţiei sociale.
În semestrul II se pune accent pe o practică de cunoaştere a rolului asistenţilor sociali în
instituţiile de profil (responsabilităţi, sarcini şi observarea modului de lucru şi relaţiile cu alţi
profesionişti din sistem).
Pentru o activitate cât mai eficientă, la nivelul Facultăţii de Asistenţă Socială şi
Sociologie sunt stabilite contracte de colaborare cu cele mai reprezentative unităţi de
specialitate în domeniul asistenţei sociale, precum şi cu cele mai active ONG din comunitatea
locală. Studenţii au posibilitatea astfel, să opteze pentru unul sau mai multe locuri de practică
în cadrul unui semestru, dintre cele care sunt puse la dispoziţie, unul dintre acestea devenind
obligatoriu. În această perioadă, studenţii vor participa la activităţi de intervievare, comunicare
interpersonală şi lucru în grup, îndrumaţi de câte un cadru didactic din cadrul Facultăţii de
Asistenţă Socială şi Sociologie pentru fiecare loc de practică.
Această practică de cunoaştere urmăreşte să ofere studenţilor posibilitatea de a observa
în mod direct organizarea şi funcţionarea instituţiilor de profil, precum şi felul în care
asistenţii sociali lucrează cu beneficiarii . Urmând acest demers studentul va fi capabil să-şi
dezvolte o mai bună capacitate de analiză a studiilor şi materialelor unui caz, de identificare şi
prioritizare a cazurilor, să fie capabil să întocmească documentaţia necesară pentru dosarele
specifice, adrese şi trimiteri potrivite pentru cei care solicită diverse servicii şi să cunoască
rolul asistentului social în societate şi relaţiile cu alţi profesionişti din sistem.
2.2.1.4. Evaluare
La sfârşitul fiecărui semestru, coordonatorul va face evaluarea activităţilor de practică

desfăşurate de către studenţi, prin intermediul colocviilor.
În anul I, evaluarea se va face diferenţiat pe cele două semestre. Astfel, în semestrul I, în urma
desfăşurării practicii de contact, studenţii vor demonstra că au acumulat cunoştinţe şi
informaţii referitoare la modul cum este organizată la nivel local activitatea de asistenţă
socială, care sunt principalele instituţii, guvernamentale şi nonguvernamentale, modul în care
funcţionează colaborarea dintre acestea, etc. La colocviu aceştia trebuie să demonstreze că au
înţeles care este rolul asistentului social pentru categoriile de persoane cu risc de excluziune
socială şi care sunt serviciile sociale care pot veni în sprijinul acestora. Fiecare student va
prezenta un dosar care va conţine:
→ raport de activitate pe fiecare zi de practică (vezi anexa 2)

→ fişele instituţiilor vizitate; se recomandă vizitarea unui număr cât mai mare de
instituţii (cel puţin 7 instituţii).
La sfârşitul semestrului II studenţii vor demonstra că au asimilat cunoştinţele

referitoare la fişa postului asistentului social, modul în care sprijină grupul ţintă care necesită
protecţie socială şi este capabil să instrumenteze un dosar social. Fiecare student va prezenta
un dosar care va conţine :
20
→ raport de activitate pe fiecare zi de practică
→ fişele instituţiilor vizitate (vezi anexa 3)
→ prezentarea rolului asistentului social în instituţia de practică (descrierea
responsabilităţilor şi sarcinilor asistentului social conform fişei postului şi a
standardelor ocupaţionale existente; completarea rapoartelor de activitate (atât după
întâlnirile cu clientul, cât şi după întâlnirea cu asistentul social)
→ prezentarea unor instrumente şi proceduri de lucru în instituţia de practică
(raport de întrevedere, analiza documentelor, prezentarea unui ghid de interviu, de
observaţie ) – ataşarea lor la dosar; prezenţa pe durata practicii este obligatorie.
NOTĂ: Studenţii care lucrează în sistemul de asistenţă socială trebuie să viziteze şi alte instituţii din
sistemul de asistenţă socială, în afară de instituţia în care lucrează.
2.2.2. Anul II
2.2.2.1.Scopul
2.2.2.2.Obiectivele
2.2.2.3.Activitatea şi conţinutul acestora
2.2.2.4.Evaluare
2.2.2.1. Scop – analiza problemelor sociale şi cunoaşterea unor instrumente de lucru
2.2.2.2. Obiective
În anul II, studentul are posibilitatea să cunoscă activitatea specifică unei agenţii de
servicii sociale, pe baza opţiunii sale. În acest sens, accentul în activitatea practică trebuie pus
pe câştigarea unei înţelegeri superioare a sistemului de bunăstare socială din România, pe
asimilarea teoriilor şi practicilor folosite de instituţia în care activează, studentul desfăşurând
astfel o practică de cunoaştere şi exersare a metodelor şi tehnicilor sociale.
În acest an studenţii vor fi iniţiaţi şi vor asimila deprinderi de bază în intervievare,
comunicare interpersonală şi lucru în grup. Astfel, acest stagiu de practică va avea în vedere
următoarele obiective :
→ cunoaşterea strategiilor, metodelor şi tehnicilor de investigare şi intervenţie socială

utilizate în centrele de practică;
→ dezvoltarea abilităţilor de intervievare, comunicare interpersonală şi lucru în
grup;
→ deprinderea modalităţii de a face adrese şi trimiteri potrivite pentru clienţii care au
nevoie de diverse servicii;
→ cunoaşterea organizării şi funcţionării sistemului de asistenţă socială din
România, la nivel central şi local.
Activitatea studentului din anul II, semestrul II se desfăşoară tot pe baza opţiunii sale,
acesta desfăşurând o practică de exersare, având acum posibilitatea să aplice cunoştinţele şi
deprinderile asimilate până la momentul respectiv. Studentul trebuie să fie capabil să analizeze
problemele sociale, cauzele lor şi să încerce să le pună în legătură cu diferite programe şi
21
politici de asistenţă socială. Totodată, în acest an de studiu are loc implicarea directă a
studentului în asistarea persoanelor aflate în dificultate, lucru direct cu clientul (asistenţă în
diferite etape depistare, criză, susţinere, urmărire). Dobândirea şi exersarea capacităţii de
elaborare a unui studiu de caz complex, însuşirea valorilor specifice profesiunii (toleranţă,
solidaritate, implicare, responsabilitate, confidenţialitate) sunt alte elemente pe care studentul
din anul II le asimilează. Aşadar activitatea practică din anul II, semmestrul II se bazează pe
următoarele obiective:
→ elaborarea unui studiu de caz complex (lucru direct cu clientul, asistenţă în diferite
etape: identificare; analiza situaţiei; intervenţia în criză; susţinere; monitorizare etc.);
(vezi anexa 22)
→ aplicarea diferitelor strategii de intervenţie specializată, determinarea nevoilor
clienţilor pe termen scurt şi lung, atât la nivel individual cât şi familie sau grup;
→ cunoaşterea organizării şi funcţionării sistemului de asistenţă socială din
România, la nivel central şi local;
→ însuşirea valorilor profesiei de asistent social (toleranţă; confidenţialitate; respect;
implicare etc.).
2.2.2.3. Activitatea şi conţinutul acestora

În anul II se desfăşoară practica de exersare, atât pentru semestrul I, cât şi pentru
semestrul II, perioadă în care studentul va avea posibilitatea să aplice cunoştinţele şi
deprinderile asimilate în anul anterior. Astfel, în semestrul I studentul trebuie să fie capabil să
analizeze problemele sociale, să identifice cauzele lor şi să le coreleze cu diferite politici
sociale şi programe de asistenţă socială. Activitatea propriu-zisă este cea de implicare directă a
studentului în asistarea persoanelor aflate în dificultate, lucrul direct cu clientul (asistenţă în
diferite etape: depistare, criză, susţinere, urmărire), cu sprijinul specialiştilor care se ocupă de
cazuri sau de diferitele probleme sociale şi sub directa îndrumare a coordonatorului de practică
din partea catedrei. În semestrul II, în cadrul practicii de specialitate se va pune accentul pe
dobândirea şi exersarea capacităţii de elaborare a unui studiu de caz complex, însuşirea
valorilor specifice profesiunii: toleranţă, responsabilitate, confidenţialitate. În cadrul acestor
stagii de practică se va ţine cont de dezvoltarea capacităţilor de aplicare a diferitelor strategii
de intervenţie specializată, de identificare a nevoilor clienţilor pe termen scurt şi lung, atât la
nivel individual cât şi familie sau grup.
Pornindu-se de la experienţa teoretică, dar şi cea practică acumulată în cei 2 ani,
studentul trebuie să înceapă să-şi asume responsabilitatea propriei pregătiri profesionale, fiind
implicaţi în munca de teren, activitate directă cu clienţii, constând în adunarea datelor
beneficiarilor serviciilor de asistenţă socială, sub atenta îndrumare a instructorului de practică.
2.2.2.4. Evaluare
Evaluarea practicii din anul II, atât pentru semestrul I, cât şi pentru semestrul II, va
avea în vedere modul în care studenţii au probat metodele şi tehnicile sociale în centrele de
practică în care au activat. La sfârşitul anului, studenţii vor cunoaşte cât mai multe instrumente
şi strategii pe care le vor putea aplica în funcţie de nevoile grupurilor care solicită sprijin în
centrul/centrele de practică. In semestrul I, fiecare student va prezenta un dosar care va
conţine:
22
→ prezentarea unor anchete sociale. (vezi Anexa 4, 14, 15)
NOTĂ : Se recomandă prezentarea a minim 3 anchete sociale (beneficiari de diferite categorii sociale).
În semestrul II, fiecare student va prezenta un dosar care va conţine:

→ prezentarea unor studii de caz (realizarea studiilor de caz după cerinţele
coordonatorului şi îndrumătorului de practică.(vezi anexa 22)
Acolo unde nu se pot realiza cel puţin 3 studii de caz - beneficiari de diferite categorii sociale,
obiectivele vor fi completate cu analize mai ample asupra grupului ţintă sau se vor stabili alte
obiective împreună cu îndrumătorul de practică.
2.2.3. Anul III

2.2.3.1. Activitatea de practică
2.2.3.1.1.Scopul
2.2.3.1.2.Obiectivele
2.2.3.1.3.Activitatea şi conţinutul acestora
2.2.3.1.4.Evaluare
2.2.3.1.1 Scop - folosirea cu uşurinţă a diferitelor strategii şi intervenţia în comunitate

pentru rezolvarea problemelor sociale a persoanelor aflate în situaţie de criză.
2.2.3.1.2 Obiective
În anul III , studentul poate să-şi aleagă locul de practică în funcţie de interesul arătat
în realizarea lucrării de licenţă. Ei încep să-şi definească rolul de viitori asistenţi sociali
desfăşurând o practică de intervenţie. Astfel studentul va fi capabil să-şi asume o mai mare
responsabilitate profesională şi să realizeze îndatoriri mai complexe decât în anii anteriori.
Elementele de noutate se referă la faptul că studentul din anul III trebuie să ştie:
→ realizarea unui proiect de intervenţie,

→ conceperea unor planuri de caz cu scopuri şi obiective bine stabilite şi să urmărească
evoluţia diferitelor cazuri.
→ intervenţie pe teren făcând vizite periodice la cazurile sociale în funcţie de
problemele descoperite,
→ realizarea unor planuri de acţiune împreună cu persoanele asistate.
23
2.2.3.1.3 Activitatea şi conţinutul acestora
În anul III se iniţiază şi se aplică activităţi de practică de intervenţie care au ca scop
sprijinirea studentului în alegerea şi definitivarea lucrării de licenţă. În egală măsură în această
perioadă studenţii se pot orienta către un anumit domeniu al asistenţei sociale pentru definirea
rolului de viitori specialişti în domeniu. La sfârşitul semestrului I studenţii trebuie să fie
capabili să realizeze un proiect de intervenţie, să conceapă planuri cu scopuri şi obiective bine
stabilite, să monitorizeze diferite cazuri. Activităţile de practică din semestrul II sunt
planificate exclusiv pe definitivarea lucrării de licenţă. Studenţii vor fi sprijiniţi şi consiliaţi
pentru definitivarea lucrărilor, respectiv pentru selectarea, prelucrarea, interpretarea şi
valorificarea informaţiilor şi datelor care vor face parte din lucrarea de licenţă. Aceste
activităţi susţin şi vin în sprijinul parcurgerii planului de lucru stabilit de către coordonatorul
ştiinţific al lucrării de licenţă.
Practica din acest an urmăreşte ca studentul să treacă de la implicarea în adunarea
datelor cu privire la clienţi, la etapa de intervenţie, demonstrând că ştiu să aplice metodele şi
tehnicile de intervenţie în asistenţa socială.
2.2.3.1.3 Evaluare
Pe toată durata practicii, dar mai ales în anul III, studenţii vor fi sprijiniţi în alegerea temei
pentru lucrarea de licenţă. In anul III, evaluarea la sfârşitul semestrului se va face pe baza
unui dosar care va conţine:

→ realizarea unor programe de intervenţie individualizate ( prezentarea a minim 3
programe de intervenţie individualizate) . (vezi anexa 13, 19)
→ fiecare student va prezenta şi planul de lucru al lucrării de licenţă, pe care aceştia
l-au putut aplica la locul de practică ales, sau a unui plan de intervenţie.
2.2.3.2 Pregărirea lucrării de licenţă

În anul III, semestrul al II-lea , activitatea de practică a studenţilor are legatură şi îşi
găseşte aplicabilitate în lucrarea de licenţă. Astfel, privind elaborarea lucrării de licenţă,
studentul trebuie să aibă în vedere câteva coordonate.
Aceste coordonate fac parte din Procedura de licenţă pentru sesiunea iulie 2010,
aprobată în data de 21 ianuarie 2009, elaborată de conf.univ.dr.Tudor Pitulac.
Etapele pregătirii examenului de licenţă
Etapele care trebuie parcurse de fiecare student pentru participarea la examenul de licenţă
sunt următoarele:
1. Alegerea de către student a cadrului didactic coordonator (studenţii vor alege din lista
cadrelor didactice care pot coordona lucrări de licenţă; lista este disponibilă la secretariatul
fiecărei facultăţi).
24
2. Solicitarea acceptului scris al cadru didactic coordonator (pe o cerere tip printată sau
printr-un e-mail, fax etc.).
3. Stabilirea, împreună cu coordonatorul, a temei (titlului) lucrării. Pentru alegerea unei
teme potrivite, studenţii trebuie să aibă în vedere faptul că se pleacă mai întâi de la un
domeniu general, se identifică apoi o dimensiune relevantă a acestuia, după care se formulează
titlul, astfel încât tema să fie clar subsumată domeniului de licenţă. Se pot solicita de la
secretariate listele cu temele orientative propuse de fiecare cadru didactic coordonator. Trebuie
avut în vedere faptul că există un număr maxim de lucrări ce poate fi coordonat de un cadru
didactic.
4. Depunerea de către student, la Secretariatul facultăţii, a cererii cu titlul lucrării şi
numele coordonatorului (cererea va avea în mod obligatoriu avizul coordonatorului).
5. Stabilirea, împreună cu coordonatorul, a structurii lucrării de licenţă. Studenţii trebuie
să aibă în vedere următoarele aspecte:
a) structura generală a unei lucrări cuprinde:
• o parte introductivă, în care se subliniază motivaţia alegerii temei, precum şi relevanţa
temei;
• o parte în care se prezintă teoriile relevante din aria problematică a lucrării de licenţă ,
prezente în lucrări de referinţă ale literaturii de specialitate româneşti şi străine;
• o parte dedicată cercetării proprii (cu ipoteze, metodologie, derulare, rezultate,
interpretare);
• o parte în care se realizează interpretarea rezultatelor şi se evaluează validarea ipotezelor
iniţiale ale lucrării;
• o parte dedicată concluziilor generale;
• bibliografia generală;
• o parte ce cuprinde anexele relevante (instrumente, grafice importante, acte normative
ş.a.);
b) un titlu bine formulat va conţine atât conceptele care vor jalona principalele capitole ale
tezei, cât şi direcţia esenţială a cercetării;
c) coordonatorii nu vor accepta titluri şi nici structuri trimise pur şi simplu de studenţi, fără
discutarea lor critică;
d) numărul minim de pagini al unei lucrări de licenţă este de 50 (exceptând anexele), iar
ponderea părţii aplicative în totalul lucrării trebuie să fie de aproximativ 30-50%.
6. Identificarea bibliografiei şi documentarea. Studenţii trebuie să ştie că, pentru orice
lucrare de licenţă, este necesară utilizarea unei bibliografii relevante calitativ şi suficiente
cantitativ. În principiu, trebuie să se folosească în mod real cel puţin 15 lucrări indicate la
bibliografie, cu date de apariţie cât mai recente posibil; dintre lucrările indicate, cel puţin două
trebuie să fie enciclopedii sau tratate de specialitate; pe lângă aceste lucrări, trebuie indicat un
număr de aproximativ cinci site-uri relevante pentru domeniul lucrării de licenţă.
Coordonatorii trebuie să descurajeze tendinţa de a fi indicate în bibliografie lucrări care nu au
fost consultate de student. Documentarea este etapa în care studentul ordonează bibliografia
relevantă şi o parcurge, în vederea redactării capitolelor teoretice şi a conceperii cercetării
practice.
7. Redactarea părţii teoretice. Redactarea părţii teoretice facilitează lămurirea ipotezelor
lucrării şi previne lansarea în cercetări care au fost deja realizate în comunitatea ştiinţifică.
8. Pregătirea părţii practice presupune: definirea strategiei de cercetare, a metodelor şi
tehnicilor adecvate temei, construcţia instrumentelor de cercetare şi validarea lor.
9. Realizarea părţii practice.
10. Analiza şi valorificarea rezultatelor cercetării.
25
11. Redactarea formei finale a lucrării şi tehnoredactarea acesteia, cu respectarea
următoarelor norme:
• dimensiunea paginii: A4;
• margini: Top (sus) 2,5 cm; Bottom (jos) 2,5 cm; Left (stânga) 3 cm; Right (dreapta) 2,5
cm;
• font (caracter): Times New Roman;
• size (dimensiune): 12;
• line spacing (spaţiere): 1,5 lines (rânduri);
• vor fi indicate în bibliografie doar cărţile citate în lucrare;
• preluările identice de text din materialele consultate vor fi obligatoriu indicate cu ghilimele
şi cu trimitere bibliografică; este de preferat să nu existe mai mult de două citate (maximum
patru/cinci rânduri) pe o pagină;
• preluările ideilor din materialele consultate (cu reformularea lor de către student) vor fi
urmate, la finalul paragrafului, de indicarea sursei, fără să fie obligatorie indicarea
paginii/paginilor;
• sistemul de citare va fi stabilit de comun acord cu cadrul didactic coordonator;
12. Obţinerea acceptului scris din partea cadrului didactic coordonator pentru
printarea, legarea şi depunerea lucrării. Se va printa versiunea lucrării aprobată explicit de
coordonator; printarea se va face pe foi de dimensiune A4, utilizându-se o singură faţă;
modelul de copertă se găseşte în Anexa 1; modelul paginii de gardă (prima pagină) se găseşte
în Anexa 2; informaţiile de pe copertă se vor regăsi identic şi pe pagina de gardă, dar pe
aceasta din urmă va fi indicat şi titlul lucrării.
13. În vederea susţinerii lucrării de licenţă, studenţii pot realiza un suport electronic în
format ppt (Power Point). Prezentarea power point este un sprijin relevant în prestaţia în faţa
comisiei. Structura generală a unei prezentări power point pentru lucrarea de licenţă, cu
aproximativ 15 slide-uri, este următoarea:
• slide-ul 1 conţine informaţiile relevante pentru identificarea lucrării, aşa cum apar pe
pagina de gardă a lucrării;
• slide-ul 2 conţine informaţiile relevante pentru structura lucrării (titlurile capitolelor şi,
eventual, a câtorva dintre cele mai importante subcapitole);
• slide-ul 3 prezintă la nivel general ideea de bază a lucrării (legată de titlul acesteia) şi
motivaţia alegerii temei;
• slide-urile 4-7 prezintă partea teoretică – teorii, concepţii, abordări ale problematicii
urmărite; ATENŢIE! fiecare student trebuie să fie în măsură să răspundă întrebărilor
comisiei vizând cunoştinţele teoretice din domeniul în care este inclusă tema lucrării;
• slide-ul 8 prezintă design-ul general al părţii practice (cercetarea) şi pune în evidenţă
legătura acesteia cu partea teoretică şi cu ceea ce reiese din titlul lucrării;
• slide-ul 9 include informaţii despre ipotezele ce au stat la baza cercetării;
• slide-urile 10-13 (la nevoie pot fi incluse câteva slide-uri în plus) prezintă tabele, grafice
realizate pe baza datelor culese etc.;
• slide-ul 14 reia ipotezele din perspectiva rezultatelor şi arată dacă au fost sau nu validate;
• slide-ul 15 va conţine concluziile generale ale lucrării.
Lect.univ.drd Ana Maria Lăzărescu
26
Structura sistemului de servicii sociale în România
3. STRUCTURA SISTEMULUI DE SERVICII SOCIALE

ÎN ROMÂNIA
În „Dicţionarul de Politici Sociale” serviciile sociale sunt definite ca instrumente de

realizare a unor obiective sociale, de natură redistributivă, reprezentând acele servicii
publice care au drept scop creşterea bunăstării sociale1
Alţi autori consideră că serviciile sociale reprezintă activităţile asistenţilor sociali
sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa, să consolideze relaţiile
de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor, familiilor şi comunităţilor 2
În legislaţia românească în vigoare, serviciile sociale, sunt definite ca ansamblul
complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a raspunde nevoilor sociale individuale,
familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate,
vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru
prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în
scopul creşterii calităţii vieţii3
3.1 Reglementarea sistemului de servicii sociale
Anul 2001 a constituit pasul decisiv în crearea coerenţei legislative şi instituţionale

fiind adoptată Legea nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, act normativ
care deschide calea reformei şi dezvoltării sistemului naţional de asistenţă socială.
În 2003 a fost elaborat şi adoptat prin Ordonanţa de Guvern nr. 68/2003 proiectul de
act legislativ privind sistemul de servicii sociale din România, proiect-cadru privind
reglementarea din punct de vedere instituţional şi administrativ a organizării şi furnizării
serviciilor sociale. Noua reglementare viza cu prioritate procesul de descentralizare a
serviciilor publice în România şi stabilea din perspectiva categoriilor de servicii sociale,
precum şi a resurselor umane şi, mai ales, financiare, atribuţiile autorităţilor administraţiei
publice centrale şi locale. În urma evaluărilor de teren şi a feed-back-ului autorităţilor
implicate în domeniu, a fost iniţiat procesul de revizuire a acesteia, fiind adoptată Ordonanţa
Guvernului 86/2004.
De asemenea, în Legea nr. 272/2004 au fost menţionate atât tipurile de servicii
destinate prevenirii separării copilului de părinţi, cât şi măsurile de protecţie specială a
copilului care a fost temporar sau definitiv separat de părinţi.
La sfârşitul anului 2005 a fost adoptată Strategia naţională de dezvoltare a serviciilor
sociale – HG 1826/2005, prin care se stabilesc liniile directoare, precum şi cadrul instituţional
în scopul creării unui sistem unitar şi comprehensiv de servicii sociale, capabil să asigure
1
Luana, M.Pop, Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002, p.720
2 Robert, Parker,The Social Work Dictionary, Maryland: NASW, 1988, p.154
3 O.G.68/2003, art.1
27
incluziunea socială a tuturor categoriilor vulnerabile, precum şi să contribuie la creşterea
calităţii vieţii persoanei.
Legea 47/2006 reprezintă reperul normativ care reglementează funcţionarea,
organizarea şi finanţarea sistemului naţional de asistenţa socială din România.
La ora actuală, funcţionarea instituţiilor publice şi private de asistenţă socială este
reglementată prin legislaţia-cadru naţională (Legea nr. 47/2006 şi OG 86/2004) care
furnizează servicii sociale şi asigură supraveghere şi îngrijire cu titlu permanent sau temporar,
cu ori fără găzduire.
Legea stipulează că Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (în prezent
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale), autorităţile acestuia şi alte instituţii
subordonate, ar trebui să elaboreze politicile de gestionare şi coordonare a sistemului naţional
de asistenţă socială. De asemenea, aceste instituţii promovează drepturile familiei, copilului,
persoanelor în vârstă, persoanelor cu handicap şi ale altor persoane care au nevoie de ajutor
din punct de vedere fi nanciar şi tehnic, deoarece programele de asistenţă socială vizează
aceste categorii de persoane. Legea nr. 47/2006 a reglementat structura instituţională pentru
un sistem coerent şi coordonat în domeniul asistenţei sociale. Prin prevederile acestei legi, în
anul 2007 s-a demarat înfiinţarea câtorva noi instituţii: Inspecţia Socială, având ca scop
controlul implementării legislaţiei în domeniu precum şi inspectarea activităţii instituţiilor
implicate în asistenţă socială; Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, instituţie
subordonată MMFPS, pentru asigurarea unui sistem unitar de plată şi gestiune a tuturor
prestaţiilor sociale; Observatorul Social cu scopul creşterii capacităţii MMFPS de a defini
politici sociale adecvate şi de a lua decizii care se adresează nevoilor familiilor şi grupurilor
vulnerabile din România.
3.2 Clasificarea serviciilor sociale

Serviciile sociale au caracter primar şi caracter specializat şi se acordă în instituţii de
asistenţă socială (cu sau fără găzduire) sau la domiciliul beneficiarului.
Serviciile cu caracter primar sunt cele care au drept scop prevenirea sau limitarea
unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot conduce la marginalizare şi excluziune
socială. Acestea constau în:
- activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale şi de grup;
- activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii;
- măsuri şi acţiuni de conştientizare şi sensibilizare socială;
- măsuri şi acţiuni de urgenţă în vederea reducerii efectelor situaţiilor de criză;
- măsuri şi acţiuni de sprijin în vederea menţinerii în comunitate a persoanelor în dificultate;
- activităţi şi servicii de consiliere;
- măsuri şi activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară în plan social pentru încurajarea
participării şi solidarităţii sociale;
- orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de
dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.
Serviciile cu caracter specializat au drept scop menţinerea, refacerea sau
dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială. Acestea
constau în:
- recuperare şi reabilitare;
- suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii aflaţi in dificultate;
- educaţie informala extracurriculară pentru copii şi adulţi, în funcţie de nevoia fiecărei
categorii;
- asistenţă şi suport pentru persoanele vârstnice, inclusiv pentru persoanele vârstnice
28
dependente;
- asistenţă şi suport pentru toate categoriile de beneficiari;
- sprijin şi orientare pentru integrarea, readaptarea şi reeducarea profesională;
- îngrijire social-medicală pentru persoanele aflate în dificultate, inclusiv paleative pentru
persoanele aflate în fazele terminale ale unor boli;
- mediere socială;
- consiliere în cadru instituţionalizat, în centre de informare şi consiliere;
- orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea
capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.
Serviciile de îngrijire social-medicală reprezintă un complex de activităţi care se
acordă în cadrul unui sistem social şi medical integrat, care au drept scop principal menţinerea
autonomiei persoanei, precum şi prevenirea agravării situaţiei de dependenţă.
Serviciile sociale se acordă la solicitarea persoanei, a familiei acesteia sau a
reprezentantului legal , în urma semnalării unei situaţii de nevoie socială de către orice altă
persoană , precum şi din oficiu.
Principalele categorii de persoane cărora li se adresează serviciile de îngrijire social-
medicală sunt persoanele vârstnice, persoanele cu handicap, bolnavii cronici, persoanele care
suferă de boli incurabile, copiii cu nevoi speciale, persoanele victime ale violenţei în familie.
Principiile care stau la baza acordării serviciilor sociale sunt:
a) respectarea individualităţii fiecărei persoane;

b) respectarea libertăţii de a alege serviciul social în funcţie de nevoia socială;
c) asigurarea accesului la servicii sociale în condiţii de tratament egal prin excluderea
privilegiilor şi eliminarea oricărei forme de discriminare;
d) asigurarea de servicii de calitate, accesibile, flexibile, adaptate nevoilor sociale;
e) asigurarea drepturilor şi a siguranţei beneficiarilor, protejand în acelasi timp şi interesele
acestora, dar şi pe cele colective ale comunităţii;
f) asigurarea accesului la informaţiile privind drepturile fundamentale, măsurile legale de
protecţie, precum şi posibilitatea de contestare a deciziei de ne/acordare a unor servicii sociale;
g) respectarea vieţii intime a persoanei;
h) respectarea confidenţialităţii;
i) dezvoltarea parteneriatului dintre părtile implicate în procesul de acordare a serviciilor
sociale şi beneficiarii acestora.
3.3 Etape, metode, tehnici şi instrumente utilizate în procesul de acordare

a serviciilor sociale
Procesul de acordare a serviciilor sociale cuprinde următoarele etape principale1:
• Evaluarea iniţială a nevoilor sociale, individuale sau de grup
Evaluarea iniţială se efectuează de către asistentul social sau persoana responsabilă din cadrul
serviciului public de asistenţă socială şi are drept scop identificarea nevoilor individuale sau
de grup ale beneficiarului şi prezentarea lor sub forma unui plan individual. Se completează
1 MMFES, Manual pentru implementarea politicilor sociale adresat personalului de specialitate, în
cadrul proiectului Întărirea capacităţii Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse în domeniul
asistenţei sociale, Bucureşti, 2008, pp. 14 – 16;
29
fişa de evaluare iniţială şi se determină nivelul resurselor ce vor fi angajate pentru evaluarea
ulterioară.
Fişa de evaluare iniţială poate fi pusă, de asemenea, la dispoziţia cadrelor din

spitale,dispensare; şcoli, grădiniţe, va fi completată decătre acestea şi trimisă
instituţiei/organizaţiei furnizoare de servicii sociale ca o primă modalitate de referire a cazului.
• Elaborarea planului de intervenţie

Planul de intervenţie cuprinde măsurile necesare soluţionării situaţiei de risc social,
respectiv acordarea de prestaţii sociale precum şi alte măsuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
Este procesul prin care înţelegem nevoile fiecărui beneficiar şi, în funcţie de acestea şi de
priorităţi, oferim serviciile sociale conform unui plan de servicii (care cuprinde şi prestaţiile
sociale în bani).
• Evaluarea complexă de către o echipă interdisciplinară
În condiţiile în care evaluarea iniţială evidenţiază existenţa unor situaţii complexe
pentru a căror rezolvare se impune participarea mai multor profesionişti sau instituţii
specializate în domeniul medical, educaţional etc.se va recomanda efectuarea evaluării
complexe necesare identificării şi stabilirii măsurilor de intervenţie prsonalizate.
Evaluarea complexă se realizează de echipe pluridisciplinare de specialişti care, în activitatea

desfăşurată, utilizează instrumente şi tehnici standardizate specifice domeniului de activitate.
Pe baza rezultatelor evaluării complexe, după caz, se revizuieşte planul de intervenţie.
• Elaborarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire

Planul individualizat de asistenţă şi îngrijire cuprinde în principal, programarea serviciilor
sociale, personalul responsabil, precum şi procedurile de acordare a serviciilor. Este procesul
prin care planul de intervenţie este pus în practică de către unul sau mai mulţi profesionişti şi
sunt furnizate efectiv serviciile sociale cu acordul şi participarea beneficiarului.
• Implementarea măsurilor din planul de intervenţie şi din planul individualizat

Este intervenţia propriu-zisă şi constă în eforturile conjugate ale profesioniştilor implicaţi şi
ale benefi ciarului de a atinge prin activităţi,obiectivele fi xate de comun acord. Răspunderea
privind implementarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire revine responsabilului de
caz desemnat de furnizor
• Monitorizare
Este o formă de „supraveghere” proactivă a implementării şi constă în asigurarea imple-
mentării obiectivelor propuse şi adaptarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire
nevoilor mereu în schimbare ale benefi ciarilor.
Monitorizarea se face practic prin: vizite la domiciliu;telefoane / scrisori,consultaţii între

agenţii / organizaţii/ instituţii.
• Reevaluare
Frecvenţa cu care se face (re)evaluarea depinde de complexitatea nevoilor şi de nivelul
investiţiilor. De obicei, se face cu atât mai frecvent cu cât dinamica nevoilor este mai mare.
30
Metode, tehnici şi instrumente folosite în acordarea serviciilor sociale în funcţie de etapă
Metode şi tehnici Instrumente
1. Data referirii
Documentarea
deevaluare
Fişa iniţială a cazului
iniţială
Etapa
Observaţia
Ghidul de observaţie
Întrevederea Convorbirea
Raportul de întrevedere
telefonică
2. Data deschiderii cazului
Documentarea
Etapa de
evaluare
Observaţia Fişa de deschidere caz
Convorbirea telefonică Fişa de evaluare individuală
Întrevederea Interviul Ancheta socială
de explorare
3.Data planului de intervenţie
intervenţie
Etapa de
Convorbirea faţă în faţă

Planul de intervenţie
Observaţia Interviul
Contractul cu beneficiarul
diagnostic Consilierea
4. Data planului individualizat

individualizat
Observaţia
Planul
Interviul de explorare Planul individualizat

Întrevederea Fisa de evaluare
Chestionarul
5. Data de monitorizare si Reevaluare
Observaţia
Monitorizare
siReevaluare
Interviul de explorare Planul individualizat
Întrevederea Fisa de evaluare
Chestionarul
6. Data închiderii cazului
Sursa: MMFPS, 2008, p.13; World Vision România, 2007, p. 9
31
3.4 Unităţi specializate şi tipuri de servicii sociale furnizate diferitelor
categorii de beneficiari
Obiectivul principal al asistenţei sociale îl constituie protejarea persoanelor care,

datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi
asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competente pentru partiparea
activa la viaţa socială.
În tabelul următor sunt prezentate principalele unităţi specializate, tipurile de servicii

acordate în funcţie de diferitele categorii de beneficiari:
CATEGORII TIPURI DE UNITĂŢI SERVICII SOCIALE

DE BENEFICIARI SPECIALIZATE ACORDATE
1. COPII SEPARAŢI SAU 1.1. Centre de plasament - găzduire pe perioadă
CU RISC DE SEPARARE (centre cu module de tip nedeterminată
DE PĂRINŢI familial, centre/case de tip - asistenţă medicală şi îngrijire
familial, apartamente pentru - suport emoţional şi după caz,
tinerii care urmează să consiliere psihologică, recuperare
părăsească sistemul de protecţie, şi reabilitare
centre specializate pentru copiii - educare
cu dizabilităţi, centre - socializare şi petrecere a
specializate pentru copiii care timpului liber
săvârşesc fapte penale şi nu - reintegrare familiala şi
răspund penal, ş.a.) comunitara
1.1. Centre de primire în regim - primire şi găzduire temporară
de urgenţă - asistenţă medicală şi îngrijire
(centre pentru copii abuzaţi, - suport emoţional şi după caz,
neglijaţi şi exploataţi, copii consiliere psihologică
victime ale traficului de - educare
persoane, copii repatriaţi, copiii - reintegrare familială şi
străzii, adăposturi de noapte comunitară
pentru copiii străzii, ş.a.)
1.3. Centre maternale - primire şi găzduire temporară;
(centre pentru cuplu mamă - - protecţie şi îngrijire;
copil aflat în risc de separare - suport emoţional şi după caz,
familială, abuzat sau neglijat, consiliere psihologică
centre pentru gravide în - educare
dificultate) - reintegrare familială şi
comunitară
1.4. Centre de zi - educare
(Centre de zi pentru copii din - asistenţă şi îngrijire
familii în dificultate, pentru - consiliere psihologica pentru
copii cu dizabilităţi, pentru copil şi familie
copiii străzii, adăposturi de zi - socializare şi petrecere a
pentru copiii străzii, ş.a.) timpului liber
- reintegrare familiala şi
comunitară
1.5. Centre de asistenţă şi sprijin - consiliere socială
pentru readaptarea copilului cu - informare
probleme psihosociale - suport emoţional şi după caz,
consiliere psihologică pentru
copil şi familie
- reintegrare comunitară
32
1.6. Centre de consiliere şi - consiliere socială
sprijin pentru părinţi şi copii - informare
(pentru familiile în risc de - consiliere psihologică pentru
abandon al copilului, în risc de copil ţi familie
dezintegrare familială, pentru - consiliere juridică
familiile monoparentale, ş.a.)
1.7. Centre de consiliere pentru - consiliere socială
copilul abuzat, neglijat, - informare
exploatat - consiliere psihologică pentru
copil şi familie
- linie telefonică de urgenţă
- consiliere juridică
1.8. Centre pentru prevenirea - consiliere socială

abuzului, neglijării şi exploatării - informare
- consiliere psihologică pentru
copil şi familie
1.9. Centre pentru pregătirea ţi - consiliere socială şi informare
sprijinirea integrării sau - suport emoţional şi după caz,
reintegrării copilului în familie consiliere psihologica pentru
copil ţi familie
- reintegrare familială şi
comunitară
1.10. Centre de coordonare şi - consiliere socială
informare pentru copiii străzii - informare
- suport emoţional şi după caz,
consiliere psihologică
- reintegrare familială şi
comunitară
1.11. Centre de monitorizare, - suport emoţional şi după caz,
asistenţă şi sprijin al femeii consiliere psihologică
gravide predispuse să îşi - consiliere socială
abandoneze copilul - informare
- reintegrare familială
1.12. Centre care acordă servicii - suport emoţional şi după caz,
pentru dezvoltarea deprinderilor consiliere psihologică
de viaţă independentă - consiliere socială
- informare
- orientare profesională
- integrare comunitară
1.13. Centre care acordă servicii - informare
privind adopţia - consiliere juridică
1.14. Centre care acordă servicii - asistenţă şi îngrijire de tip
de tip familial familial
- educare
- socializare
2. PERSOANE CU 2.1. Centre de îngrijire şi - găzduire
HANDICAP asistenţă - îngrijire personală
(centre pentru persoane cu - recuperare
Alzheimer, persoane cu - socializare
handicap care necesită asistenţă
paleativă, ş.a.)
33
2.2. Centre de recuperare şi - găzduire
reabilitare (centre pilot, centre - îngrijire personală
de recuperare şi reabilitare - recuperare
persoane cu handicap/tineri cu - integrare/reintegrare
handicap, centre de recuperare şi profesională
reabilitare neuropsihiatrică)
2.3. Centru Pilot de servicii - găzduire
comunitare pentru persoanele cu - îngrijire personala
handicap şi formare de personal - recuperare
- integrare/reintegrare socială
- formare/pregătire personală
2.4. Centru de integrare prin - găzduire
terapie ocupaţională - îngrijire personală
- recuperare
2.5. Centre de pregătire pentru o - găzduire
viaţă independentă - îngrijire personală
- recuperare
2.6. Centre de tip respire' centre - găzduire
de criză - îngrijire personală
- recuperare
2.7. Locuinţe protejate - găzduire
- îngrijire personală
2.8. Centre de zi - îngrijire personală
- recuperare
2.9. Centre de servicii de - îngrijire personală
îngrijire şi asistenţă la domiciliu - recuperare
2.10. Centre de servicii de - terapie de recuperare
recuperare neuromotorie (de tip neuromotorie (kinetoterapie,
ambulatoriu) terapie prin masaj, hidroterapie,
termoterapie, balneoterapie.
fizioterapie etc)
3. PERSOANE VÂRSTNICE 3.1. Cămine pentru persoane - găzduire pe perioadă
vârstnice nedeterminată
- asistenţă medicală şi
îngrijire
- asistenţă paleativă
- consiliere psihologica
- socializare şi petrecere a
timpului liber
3.2. Locuinţe protejate - găzduire pe perioadă
nedeterminată
- sprijin pentru o viaţă
independentă
3.3. Centre de zi - consiliere psihologică
- socializare şi petrecere a
timpului liber
3.4. Centre care acordă servicii - asistenţă medicală şi îngrijire
34
de îngrijire şi asistenţă la - suport emoţional şi după caz,
domiciliu consiliere psihologică
- menaj la domiciliu
- transport
4. PERSOANE VICTIME 4.1, Centre de primire în regim - primire şi găzduire temporară
ALE VIOLENŢEI ÎN de urgenţă - asistenţă medicală şi îngrijire
FAMILIE - consiliere psihologică
4.2. Centre de recuperare - primire şi găzduire temporară
- asistenţă şi îngrijire
- consiliere juridica
- consiliere psihologică
4.3. Centre de asistenţă destinate - consiliere psihologică
agresorilor - informare şi orientare
4.4. Centre pentru prevenirea şi - consiliere psihologică
combaterea violenţei în familie - informare şi orientare
4.5. Centre care acordă servicii - informare şi educare
de informare şi sensibilizare a - linie telefonică de urgenţă
populaţiei
5. PERSOANE TOXICO- 5.1. Centre de reabilitare socială - găzduire temporară
DEPENDENTE - asistenţă medicală şi îngrijire
- consiliere psihologică
- socializare
5.2. Centre de prevenire, - consiliere psihologică
evaluare şi consiliere antidrog - consiliere socială
- informare şi orientare
- linie telefonică de urgenţă
6. PERSOANE VICTIME 6.1. Centre de reabilitare socială - găzduire temporară
ALE TRAFICULUI DE - asistenţă şi îngrijire
PERSOANE - suport emoţional şi după caz,
- socializare
6.2. Centre de primire în regim - primire şi găzduire temporară
de urgenţă - asistenţă şi îngrijire
7. PERSOANE IMIGRANTE 7.1. Centre de primire şi - primire şi găzduire temporară
ŞI REFUGIAŢI asistenţă - asistenţă şi îngrijire
- informare
8. PERSOANE FĂRĂ 8.1. Adăposturi de noapte - găzduire temporară

ADĂPOST - prepararea şi servirea hranei
8.2. Centre de găzduire - găzduire tempeorară
temporară - asistenţă medicală
- resocializare
9. ALTE PERSOANE ÎN 9.1. Centre de asistenţă medico- - găzduire temporară
SITUAŢII DE socială - asistenţa medicală şi îngrijire
DIFICULTATE - suport emoţional şi după caz,
35
9.2. Centre de asistenţă paleativă - găzduire temporară
9.3. Centre de informare şi - informare şi orientare
consiliere - consiliere socială
9.4. Centre de orientare - orientare şi integrare
profesională profesională
- sprijin ţi orientare pentru
integrarea, readaptarea şi
reeducarea profesională
9.5. Cantine sociale - prepararea şi servirea mesei
- pregătirea şi distribuirea hranei
9.6. Centre de consiliere şi - consiliere şi sprijin
sprijin pentru victimele - găzduire temporară
dezastrelor naturale
3.5 Atribuţii/responsabilităţi ale principalelor autorităţi din domeniul

asistenţei sociale
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, coordonator al domeniului, precum

şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, au următoarele responsabilităţi
principale:
- elaborează legislaţia în domeniu şi urmăreşte aplicarea ei de instituţiile administraţiei
publice, precum şi de către partenerii societăţii civile;
- elaborează planuri şi programe specifice pentru dezvoltarea şi diversificarea serviciilor
sociale la nivel naţional;
- identifică priorităţile de dezvoltare a serviciilor sociale;
- întocmeşte şi adoptă metodologia şi procedurile de evaluare, monitorizare şi control al
serviciilor sociale;
- iniţiază şi elaborează procedura de acreditare a furnizorilor de servicii sociale;
- asigură prin programe de interes naţional finanţarea serviciilor sociale de la bugetul de stat;
- elaborează şi aprobă criteriile obligatorii de acreditare, organizare şi funcţionare a
instituţiilor de asistenţă socială;
- elaborează şi aprobă modelele contractelor de acordare a serviciilor sociale;
- elaborează şi aprobă standardele obligatorii de calitate la care se acordă serviciile sociale;
- exercită controlul furnizării serviciilor sociale;
- identifică sursele de finanţare interne şi externe destinate dezvoltării şi diversificării
serviciilor sociale.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a dezvolta şi a diversifica
gama serviciilor sociale în funcţie de nevoile identificate, numărul potenţialilor beneficiari,
complexitatea situaţiilor de dificultate, gradul de risc social. În realizarea obiectivelor proprii,
autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica comunitatea în identificarea,
prevenirea şi soluţionarea la nivel local a problemelor sociale..
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele proprii
fonduri necesare pentru serviciile sociale, care vor fi alocate cu prioritate beneficiarilor din
zonele defavorizate.
36
Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale:
- Fiecare Consiliu Judeţean, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti organizează un
Serviciu Public de Asistenţă Socială care are ca responsabilitate furnizarea serviciilor sociale
cu caracter specializat.
- Fiecare Consiliu Local organizează un Serviciu Public de Asistenţă Socială, cu
responsabilitatea furnizării serviciilor cu caracter primar.
Principalele atribuţii în domeniul serviciilor sociale ale serviciului public de
asistenţă socială organizat la nivel judeţean sunt:
- pune în practică planurile şi strategiile naţionale din domeniul serviciilor sociale;
- elaborează planuri şi programe judeţene în vederea dezvoltării şi diversificării serviciilor
sociale, în funcţie de nevoile semnalate şi identificate la nivel local;
- evaluează activităţile desfăşurate de furnizorii de servicii sociale în cadrul programelor
subvenţionate de la bugetul local al judeţului şi, respectiv, al municipiului Bucureşti;
- înfiinţează, administrează şi finanţează serviciile sociale specializate;
- înfiinţează şi finanţează instituţii de asistenţă socială care au drept scop găzduirea, îngrijirea
şi protejarea persoanelor aflate în nevoie din judeţ;
- coordonează metodologic şi monitorizează activitatea instituţiilor publice şi private care au
responsabilităţi şi atribuţii în domeniul serviciilor sociale;
- ierarhizează priorităţile la nivel judeţean în dezvoltarea serviciilor sociale;
- colectează datele cu privire la furnizorii şi beneficiarii serviciilor sociale;
- încheie contracte şi convenţii cu alţi furnizori de servicii sociale;
- înaintează consiliului judeţean planul anual de dezvoltare a serviciilor sociale, precum şi
bugetul aferent acestuia, cu previziune pentru următorii 3 ani.
Serviciul public de asistenţă socială organizat la nivel local şi serviciile publice ale
sectoarelor municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale în domeniul serviciilor
sociale cu caracter primar:
- identifică şi evaluează nevoile şi situaţiile care impun furnizarea de servicii sociale în funcţie
de nevoile specifice comunităţii;
- dezvoltă şi gestionează serviciile sociale primare în funcţie de nevoile locale;
- realizează măsuri de prevenţie a situaţiilor de risc;
- asigură consilierea şi informarea cetăţenilor din comunitate privind serviciile sociale
existente la nivel local, precum şi privind drepturile şi obligaţiile ce le revin;
- organizează, finanţează şi susţin serviciile sociale cu caracter primar acordate la nivel local;
- asigură administrarea de competenţe şi resursele financiare necesare funcţionării serviciilor
sociale organizate la nivel local;
- promovează parteneriate cu alţi furnizori de servicii sociale;
- stimulează participarea cetăţenilor la dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale;
- controlează din punct de vedere administrativ serviciile sociale acordate la nivel local;
- colectează datele cu privire la furnizorii şi beneficiarii serviciilor sociale, la tipurile
serviciilor sociale şi asigură transmiterea acestora consiliului judeţean, respectiv Consiliului
General al Municipiului Bucureşti;
- transmite la nivelul judeţului, respectiv la nivelul Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, centralizarea rapoartelor privind implementarea planurilor individualizate de
asistenţă şi îngrijire;
- înaintează consiliului local planul anual de dezvoltare a serviciilor sociale, precum şi bugetul
aferent acestuia, cu previziune pentru următorii 3 ani;
- orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
37
3.6 Finanţarea serviciilor sociale
Finanţarea serviciilor sociale se realizează din bugetul de stat, bugetele locale ale
judeţelor, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, donaţii, sponsorizări, fonduri externe
rambursabile şi nerambursabile, contribuţia beneficiarilor precum şi din alte surse în
conformitate cu reglementările în vigoare.
De la bugetul de stat, fondurile sunt dirijate către următoarele instituţii ce furnizează servicii
sociale mai multor categorii de persoane defavorizate:
Bugetul de stat
CJ CL sectoare CL municipii,
MB oraşe,
DGASPC SPAS
DGASPC
- Servicii sociale - Servicii sociale
specializate - Servicii sociale Legenda:
cu caracter
pentru copii specializate
primar (pentru
pentru copii CJ – Consilii Judeţene
copii, persoane
- Servicii sociale cu handicap, CL – Consilii Locale
pentru persoane - Servicii sociale
persoane DGASPC – Direcţii
cu handicap pentru persoane
vârstnice, etc.) Generale de Asistenţă
cu handicap
Socială şi Protecţia
- alte servicii - Servicii pentru Copilului
sociale de - alte servicii
persoanele fără
sociale de SPAS – Servicii Publice
de Asistenţă Socială
Sursa: adaptare după material de prezentare www.mmuncii.ro
Alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea serviciilor
sociale, se realizează după cum urmează:
- 80% pentru serviciile sociale din sistemul de protecţie al copilului şi al persoanelor cu
handicap, precum şi pentru serviciile acordate persoanelor fără adăpost;
- 70% pentru serviciile acordate victimelor violenţei în familie;
- 50% pentru serviciile de îngrijire la domiciliu şi în centre rezidenţiale acordate
persoanelor vârstnice;
- 30% pentru cantinele sociale şi alte categorii de servicii sociale organizate la nivel
comunitar;
- 30% din suma totală necesară subvenţionării de către consiliul judeţean furnizorilor
privaţi de servicii sociale.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure din bugetele proprii şi alte
venituri extrabugetare în completarea celor alocate din bugetul de stat.
38
Furnizorii de servicii sociale pot fi persoane fizice sau juridice, publice ori private Furnizorii
publici de servicii sociale pot fi:
- serviciul public de asistenţă socială la nivel judeţean şi local;
- alte servicii publice specializate la nivel judeţean sau local;
- instituţiile publice care au constituite compartimente de asistenţă socială.
Furnizorii privaţi de servicii sociale pot fi:
- asociaţiile şi fundaţiile, cultele religioase şi orice alte forme organizate ale societăţii civile;
- persoane fizice autorizate în condiţiile legii;
- filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în conformitate
cu legislaţia in vigoare;
- organizaţiile internaţionale de profil.
Furnizarea serviciilor sociale se bazează pe principii, cum sunt : solidaritatea socială,
centrarea pe familie şi comunitate, abordarea globală, organizarea comunitară, parteneriatul,
complementaritatea şi lucrul în echipă.
Bibliografie:
MMFES, Manual pentru implementarea politicilor sociale adresat personalului de specialitate,
editat de MMFES, în cadrul proiectului „Întărirea capacităţii Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse în domeniul asistenţei sociale – instruire pentru dezvoltarea abilităţii
personalului OIPOSDRU, Direcţiilor de Muncă şi Protecţie Socială, Direcţiilor Generale de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi a autorităţilor locale în domeniul administrării
serviciilor sociale, relaţiilor publice, elaborării şi implementării proiectelor”, Bucureşti, 2008.
Parker, Robert, The Social Work Dictionary, Maryland: NASW, 1988.
Pop, Luana, M. (coord.), Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002.
World Vision România, Manual de bune practici în asistenţa socială comunitară, elaborat în
cadrul proiectului „Formarea lucrătorilor sociali din mediul rural”, Iaşi, 2007.
*** Legea nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială
*** Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială
*** Legea nr. 272/2004 privind promovarea şi respectarea drepturilor copilului
***O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale
***H.G. nr. 1826/2006 privind Strategia naţională de dezvoltare a serviciilor sociale
***www.mmuncii.ro – siteul Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale
***wwww.anpdc.ro – siteul Autorităţii Naţionale de Protecţia Drepturilor Copilului
Alte surse bibliografice:

Buzducea, Doru, Aspecte contemporane în asistenţa socială, Editura Polirom, Iaşi, 2005.
Cojocaru, Ştefan, Cojocaru, Daniela., Managementul de caz în protecţia copilului. Evaluarea serviciilor
şi practicilor din România, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
Cojocaru, Maria, Managementul serviciilor de asistenţă socială, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2003.
Neamţu, Nicoleta, Managementul serviciilor de asistenţă socială, Editura Accent, Cluj – Napoca, 2008;
Zamfir, Elena, Sistemul serviciilor de Asistenţă Socială în România, în Zamfir, C., Politici sociale în
România 1990-1998, Editura Expert, Bucureşti, 1999.
lect. univ.drd. Oana Bădărău
39
40
Domenii asistenţiale şi categorii vulnerabile
4. Domenii asistenţiale şi categorii vulnerabile

4.1. Sistemul de protecţie a copilului şi familiei aflate în dificultate
4.1.1. Protecţia socială a copilului aflat în dificultate
Conceptul de copil în dificultate este utilizat pentru categoriile de copii care necesită
protecţie şi asistenţă socială. Convenţia ONU privind drepturile copilului defineşte categoria
copiilor care necesită o protecţie deosebită prin „copil care trăieşte în situaţii deosebit de
dificile”, iar legislaţia în domeniu Legea nr. 272/2004 introduce în România o nouă viziune
asupra copilăriei. Aceasta refuză să-i vadă pe copii ca pe nişte mini-cetăţeni cu mini-drepturi
şi subliniază că drepturile copilului fac parte din categoria drepturilor omului. Printre
elementele de noutate se numără următoarele: spre deosebire de legislaţia anterioară, care
conţinea dispoziţii doar pentru copiii aflaţi în dificultate şi care aveau nevoie de măsuri de
protecţie, legislaţia actuală extinde prevederile asupra tuturor copiilor (fie că trăiesc
împreună cu părinţii lor sau separat de aceştia; fie că au sau nu nevoi speciale de educaţie sau
îngrijire medicală etc.), acoperind astfel majoritatea situaţiilor în care se poate găsi un copil
Această lege, la fel ca şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, consideră
că nu este suficient dacă se înregistrează rezultate medii bune sau o rată înaltă de progres
general. Este foarte important să se identifice disparităţile, să se aibå în vedere acei copii care
nu beneficiazå de valul de progres, cei care rămân neglijaţi sau uitaţi din cauza genului, a
originii sociale sau etnice sau, pur şi simplu, pentru că sunt săraci, au dizabilităţi sau trăiesc în
zone îndepărtate. Pe scurt, ideea pe care Legea nr. 272/2004 o transmite tuturor celor care sunt
responsabili cu promovarea drepturilor copilului în România este că fiecare copil contează şi
toate autorităţile responsabile cu promovarea şi protecţia drepturilor copilului în România au
datoria de a depune toate eforturile pentru a asigura că nici un copil nu este uitat sau
ignorat.
Thoburn (1997)1 defineşte sistemul ocrotirii copilului în vederea asigurării
bunăstării sale ca fiind ansamblul de servicii oferite de un stat, prin care li se asigură copiilor
suport material, asistenţă medicală, educaţie şi locuinţă. În literatura de specialitate se face
distincţie între sensul larg şi cel restrâns al ocrotirii copilului. În primul sens, asigurarea
bunăstării se referă la întreg evantaiul de servicii menite să asigure sănătatea, educaţia şi
ocrotirea copiilor, iar în cel de-al doilea, protecţia copilului este o structură separată, menită să
ofere sprijin categoriilor de copii aflaţi în situaţii speciale de dificultate, fiind expuşi unor
condiţii de creştere care le pun în pericol sănătatea psihică sau fizică. Pentru a completa
înţelesul noţiunii de sistem de protecţie a copilului, nu putem omite activităţile de prevenire a
riscurilor – activităţi menite să reducă impactul situaţiilor inadecvate pentru copil, care nu
corespund nevoilor sale ca personalitate în dezvoltare. În acest sens, se remarcă interferenţele
dintre două roluri fundamentale ale sistemului de protecţie a copilului: asigurarea unor servicii
1 Gabriela, Irimescu, Protecţia socială a copilului abuzat, Editura Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, 2006, p.152
41
directe, primare pentru copii cu nevoi sociale şi influenţele politicilor sociale pentru a
îmbunătăţi situaţia copiilor aflaţi în dificultate.
4.1.2. Principalele autorităţi publice cu atribuţii în asigurarea protecţiei

copilului
4.1.2.1 Instituţii cu rol în promovarea şi respectarea drepturilor copilului la nivel
central
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale se organizează şi funcţionează ca organ de

specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate
juridică, având rol de sinteză şi de coordonare a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în
domeniile: muncii; familiei; egalităţii de şanse; protecţiei sociale.
Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) este organ de specialitate al administraţiei publice
locale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care coordonează şi supraveghează
activităţile de adopţie şi realizează cooperarea internaţională (conform Legii 274/2004 intrată
în vigoare la 1 ianuarie 2005 şi Hotărârii de Guvern nr. 1433/2004 de înfiinţare, organizare şi
funcţionare). Oficiul Român pentru Adopţii are rolul de a duce la îndeplinire obligaţiile
asumate de statul român în materie adopţii prin convenţiile şi tratatele internaţionale la care
România este parte.
Alte instituţii centrale cu rol în promovarea şi respectarea drepturilor copilului sunt:
- Ministerul Sănătăţii;
- Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării;
- Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti;
- Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Direcţia Generală Protecţia Copilului funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei.
4.1.2.2 Instituţii cu rol în promovarea şi respectarea drepturilor copilului la nivel

judeţean
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), este instituţia

publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea Consiliului Judeţean, are rolul de a
asigura, la nivel judeţean, aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul
protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu
handicap, precum şi a oricaror persoane aflate în nevoie.
Funcţiile DGASPC sunt: de strategie, de coordonare, de administraţie, de colaborare, de
execuţie, de reprezentare.
Activitatea DGASPC în domeniul protecţiei drepturilor copilului este complementară
activităţii desfăşurate de SPAS, specialiştii săi intervenind în cazul copiilor care au nevoie de
protecţie în afara familiei, în situaţiile de abuz, neglijare sau exploatare şi/sau atunci când se
impune acordarea de servicii specializate.
Atribuţiile DGASPC în domeniul protecţiei copilului:
- evaluează situaţia copilului şi a familiei;
- propune Comisiei pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţei, stabilirea unei
măsuri de protecţie;
- întocmeşte planul individualizat de protecţie;
42
- identifică şi evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul;
- monitorizează îngrijirea acordată copilului pe durata măsurii de protecţie;
- acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea
reintegrării copilului în mediul său familial;
- reevaluează împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială
şi propune, după caz, menţinerea, modificarea sau încetarea acestora.
În cazul în care finalitatea planului individualizat este adopţia, DGASPC
- realizează demersurile necesare pentru deschiderea procedurii adopţiei interne,
- identifică familiile sau persoanele potenţial adoptatoare în vederea atestării acestora;
- monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi evoluţia relaţiilor dintre aceştia şi
părinţii lor adoptivi;
- sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei de a-l informa pe acesta
că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale copilului o permit.
În structura Direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se organizează
servicii de tip rezidenţial şi servicii de tip familial, ca servicii de protecţe specială a
copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi.
Comisia pentru Protectia Copilului este organ de specialitate al consiliului judeţean,
respectiv al consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, fără personalitate
juridică, cu activitate decizională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. A
fost înfiinţată în baza Legii 272/2004 şi a Hotărârii de guvern nr.1437/2004, iar în exercitarea
atribuţiilor care ii revin emite hotărâri.
Atribuţii:
- soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal sau retragerea
atestatului;
- stabilirea încadrarii în grad de handicap si orientarea scolara a copilului;
- pronuntarea, în conditiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la
stabilirea unei masuri de protectie speciala a copilului;
- alte atribuţii prevazute de lege.
Instanţa judecătorească asigură respectarea drepturilor copilului prin instituirea tutelei şi a
măsurilor de protecţie specială pentru:
- copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuti din exercitiul drepturilor
părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub
interdictie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită
tutela
- copilul care, în vederea protejării intereselor sale , nu poate fi lăsat în grija părintilor
din motive neimputabile acestora
- copilul abuzat sau neglijat
- copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare
- copilul care a savârsit o faptă prevazută de legea penală şi care nu raspunde penal.
4.1.2.3 Instituţiile cu rol în promovarea şi respectarea drepturilor copilului la nivel

local
La nivel local, promovarea şi respectarea drepturilor copilului sunt asigurate de Serviciile

Publice de Asistenţă Socială (SPAS), organizate la nivelul municipiilor, oraşelor, precum şi
de persoane cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale
Atribuţii:
43
- monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială,
precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi
sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante;
- realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;
- identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii
pentru prevenirea separarii copilului de familia sa;
- elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau prestaţiilor şi
acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;
- asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi
obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe
plan local.
Pentru prevenirea separării copilului de familia sa consiliile locale ale municipiilor,
oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod
autonom sau prin asociere, servicii de zi. Serviciile de zi au rolul de a asigura menţinerea,
refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor, pentru depăşirea situaţiilor care
ar putea determina separarea copilului de familia sa.
Consiliile locale pot înfiinţa şi alte tipuri de servicii de zi, potrivit nevoilor identificate în
comunitatea respectivă.
Planul de servicii prevede şi prestaţiile care vor fi acordate familiilor care se confruntă cu
dificultăţi financiare (venit minim garantat, alocaţii pentru familiile cu mai mulţi copii sau
pentru familiile monoparentale ş.a.), ori prestaţiile care se acordă în situaţii excepţionale
(financiare sau în natură).
44
Fig.1. Organizarea sistemului de servicii destinat protecţiei copilului
45
NAŢION
4.1.3. Serviciile de protecţie a copilului
NAŢIONA
Legea nr. 272/2004 stabileşte atât tipurile de servicii destinate prevenirii separării copilului
de părinţi, cât şi pe cele de protecţie specială a copilului care a fost temporar sau definitiv
separat de părinţi. S-au organizat şi au devenit funcţionale următoarele tipuri de servicii:
servicii de zi, servicii de tip familial şi servicii de tip rezidenţial. În prezent există în
România un număr de 1718 servicii publice de protecţie a copilului, din care 1140 sunt
servicii de tip rezidenţial.
4.1.3.1. Servicii de zi
Sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor
copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea
copilului de familia sa. Acestea cuprind:
a) centre de zi;
JUDEŢEA
b) servicii de consiliere şi sprijin pentru părinţi;
c) centre de asistenţă şi sprijin pentru readaptarea copiilor cu probleme psihice şi sociale;
d) serviciile de monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispuse să îşi abandoneze
copilul.
Beneficiarii acestor servicii şi obligaţiile celor care le administrează sunt urmatoarele:

• copiii şi părinţii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării lor;
• copiii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială şi au fost reintegraţi în familie;
• copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială;
• părinţii copiilor care beneficiază de o măsură de protecţie specială
• copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal care solicită o formă de protecţie în
condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor.
Atribuţii:
• să asigure un program educaţional adecvat vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi
particularităţilor copiilor;
LOCA
• să asigure activităţi recreative şi de socializare; să le asigure copiilor consiliere psihologică,
orientare şcolară şi profesională;
• să le asigure consiliere şi sprijin părinţilor;
• să dezvolte programe specifice pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor,
precum şi a violenţei în familie;
• să asigure programe de abilitare şi reabilitare;
• să contribuie la depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului
de părinţi;
• să contribuie la realizarea obiectivelor incluse în planul de servicii sau, după caz, în planul
individualizat de protecţie.
4.1.3.2. Servicii de tip familial
Serviciile de tip familial asigură creşterea şi îngrijirea copilului separat temporar sau definitiv
de părinţi, la domiciliul unei persoane fizice sau familii (familie extinsă, asistent maternal, altă
familie/persoană).
46
Beneficiari:
• copiii pentru care urmează a fi instituită tutela, în condiţiile legii;
• copiii faţă de care a fost stabilită, în condiţiile legii, încredinţarea în vederea adopţiei;
• copiii separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a stabilirii, în condiţiile legii,
a măsurii plasamentului;
• copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de urgenţă;
• tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile legii, de protecţie
specială
Personalul specializat care lucrează cu familiile substitutive care îngrijesc copiii trebuie să
asigure:
• formarea, informarea şi susţinerea adecvată a familiei substitutive pentru îngrijirea copilului;
• evaluarea periodică a nevoilor copilului şi revizuirea planului individualizat de protecţie în
concordanţă cu acestea;
• menţinerea de către copil a relaţiilor cu familia naturală şi cu alte persoane importante din
viaţa acestuia;
• prioritate acordată interesului superior al copilului în toate deciziile luate de familia
substitutivă care afectează copilul;
• implicarea altor specialişti de către familia substitutivă atunci când nevoile copilului o cer;
• respectarea de către familia substitutivă a drepturilor şi demnităţii copilului;
• oferirea de îngrijiri individuale copilului şi protecţia copilului împotriva abuzurilor,
exploatării şi neglijenţei;
• susţinerea de către familia substitutivă a exercitării de către copil a drepturilor sale în
conformitate cu capacităţile în dezvoltare ale copilului;
• menţinerea fraţilor împreună;
• desfăşurarea de activităţi în vederea integrării sau reintegrării copilului în familia naturală,
extinsă sau substitutivă.
4.1.3.3. Servicii de tip rezidenţial
Rolul serviciilor de tip rezidenţial este de a asigura protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului
separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii a măsurii
plasamentului.
Aceste servicii includ centrele de plasament (inclusiv casele de tip familial), centrele de
primire a copilului în regim de urgenţă, precum şi centrele maternale.
Beneficiari:
• copiii separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii
a măsurii plasamentului în aceste servicii;
• copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de urgenţă;
• tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi beneficiază de protecţie specială în condiţiile legii;
• cuplurile părinte/reprezentant legal - copil, în situaţia constatării riscului de abandon al
copilului din motive neimputabile părintelui/reprezentantului legal sau în situaţia includerii
acestuia într-un program de restabilire a legăturilor familiale;
• copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal, care solicită o formă de protecţie
în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor.
Atribuţii:
• asigură cazarea, hrana, cazarmamentul, echipamentul şi condiţiile igienico-sanitare necesare
protecţiei speciale a copiilor, tinerilor şi, după caz, mamelor care beneficiază de acest tip de
47
serviciu, în funcţie de nevoile şi de caracteristicile fiecărei categorii de beneficiari;
• asigură, după caz, supravegherea stării de sănătate, asistenţă medicală, recuperare, îngrijire şi
supraveghere permanentă a beneficiarilor;
• asigură paza şi securitatea beneficiarilor;
• asigură beneficiarilor protecţie şi asistenţă în cunoaşterea şi exercitarea drepturilor lor;
• asigură accesul beneficiarilor la educaţie, informare, cultură;
• asigură educaţia informală şi nonformală a beneficiarilor, în vederea asimilării cunoştinţelor
şi a deprinderilor necesare integrării sociale;
• asigură socializarea beneficiarilor, dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea;
• asigură climatul favorabil dezvoltării personalităţii copiilor;
• asigură participarea beneficiarilor la activităţi de grup şi la programe individualizate,
adaptate nevoilor şi caracteristicilor lor;
• asigură intervenţie de specialitate;
• contribuie la realizarea obiectivelor cuprinse în planul individualizat de protecţie;
• urmăresc modalităţile concrete de punere în aplicare a măsurilor de protecţie specială,
integrarea şi evoluţia beneficiarilor în cadrul serviciului şi formulează propuneri vizând
completarea sau modificarea planului individualizat de protecţie sau îmbunătăţirea calităţii
îngrijirii acordate;
• asigură posibilităţi de petrecere a timpului liber.
4.1.4. Măsuri de protecţie specială a copilului conform Legii 272/2004

privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Măsurile de protecţie specială1 reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor

destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în
grija acestora.
Protecţia specială se acordă copiilor până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu sau la
cererea tânărului, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, dar fară a depăşi
vârsta de 26 de ani.
Instituirea unei măsuri de protecţie specială nu afectează dreptul copilului de a menţine relaţii
personale şi contacte directe cu persoanele faţă de care a dezvoltat relaţii de ataşament (rude,
prieteni etc) şi nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale,
morale sau sociale. Acest drept poate fi restricţionat doar de instanţa judecătorească
Beneficiari ai măsurilor de protecţie specială:
- copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor
părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, puşi sub
interdictie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită
tutela;
- copilul care, în vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija parinţilor
din motive neimputabile acestora;
- copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
- copilul care a săvârsit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
1
Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie Manualul cursantului, elaborat în cadrul proiectului
Promovarea bunelor practici în asistenţa maternală profesionistă, implementat cu sprijinul UNICEF
România, ANPDC, 2008, pp. 16-18
48
4.1.4.1 Plasamentul
Conform articolului 58 din Legea 272/2004 - Plasamentul copilului constituie o măsură de
protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi,
după caz, la:
- o persoană sau familie;
- un asistent maternal;
- un serviciu de tip rezidenţial.
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia,
asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire. La stabilirea
măsurii de plasament se va urmări:
- plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă
mentinerea fratilor împreuna; facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a
vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.
- în situaţia copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani plasamentul poate fi dispus
numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip
rezidenţial fiind interzis. Se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip
rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situatia în care acesta prezintă
handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.
Plasamentul se stabileşte de către:
- Comisia pentru Protecţia Copilului în situaţia în care există acordul părinţilor pentru
măsura de protecţie specială pentru copil, iar în această situaţie se menţin drepturile şi
obligaţiile părinteşti
- Instanţa Judecătorească, la cererea DGASPC, atunci când nu există acordul părinţilor
pentru măsura de protecţie sau se impune înlocuirea măsurii de plasament în regim de
urgenţă dispus de către DGASPC. In această ultimă situaţie tot instanţa
judecătorească va stabili modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a
obligaţiilor părinteşti.
4.1.4.2 Plasamentul în regim de urgenţă

Este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului
abuzat sau neglijat, precum şi în situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi
sanitare. In acest caz se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti, pâna când instanţa
judecatorească va decide cu privire la menţinerea sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire
la exercitarea drepturilor părinteşti.
Pe toata durata plasamentului în regim de urgenţă drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare
la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia,
asistentul maternal sau de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în
plasament în regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate si,
respectiv, sunt îndeplinite de catre preşedintele consiliului judetean, respectiv de catre
primarul sectorului municipiului Bucureşti.
In situaţia de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, măsura
plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către:
- Directorul DGASPC prin dispoziţie, în situaţia în care nu există opoziţia nici unei
părţi, reprezentanţii persoanelor juridice sau persoanele fizice care au în îngrijire sau
asigură protecţia unui copil, după care se sesizează instanţa judecatorească în 48 de
ore. Instanţa se va pronunţa cu privire la menţinerea acestei măsuri de protecţie sau
înlocuirea cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea
copilului în familia sa. Instanţa este obligată să se pronunţe şi cu privire la exercitarea
drepturilor părinteşti ( articolul 94 şi articolul 66).
49
- Instanţa Judecătorească prin emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare în
regim de urgenţă la solicitarea DGASPC, dacă reprezentanţii persoanelor juridice sau
persoanele fizice care îl au în ingrijire sau ii asigură protecţia sa, refuză sau impiedică
verificarile privitoare la situaţia copilului. In termen de 48 de ore de la data executării
ordonanţei preşedinţiale, DGASPC sesizează instanţa judecătorească pentru a decide
cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului,
decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire
la exercitarea drepturilor părinteşti (articolul. 94 ).
4.1.4.3. Supravegherea specializată

Supravegherea specializată se dispune în condiţiile legii, faţă de copilul care a săvârşit o faptă
penală şi care nu raspunde penal şi poate fi dispusă de către:
- Comisia pentru protecţia copilului, dacă există acordul părinţilor sau al
reprezentantului legal
- Instanţa Judecătorească, dacă nu există acordul părinţilor sau al reprezentantului
legal.
4.1.4.4 Legea 272/2004 în contextul legislativ românesc

Legea 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului face referire şi la
monitorizarea măsurilor de protecţie specială, adică împrejurările care au stat la baza stabilirii
acestora, revine direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului la propunerea
căreia s-a instituit măsura. Realizarea acestei verificari este impusă de:
- caracterul provizoriu al măsurilor de protecţie specială
- necesitatea respectarii dreptului copilului la evaluarea periodica a plasamentului,
drept prevazut in si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului
- de a adecva măsura de protecţie la situaţia concretă a familiei
- de a analiza posibilitatea reintegrarii copilului în familie sau, după caz, a protejării
sale într-un mediu familial
Verificarea se face trimestrial prin rapoarte întocmite de DGASPC, iar în situaţia în care se
constată că se impune modificarea măsurii initiale, direcţia este obligată să sesizeze organul
care a depus măsura.
În activitatea de protecţie a copilului, asistenţii sociali utilizează mai multe instrumente de
lucru dintre care menţionăm: fişa iniţială de preluare a cazului, raportul de întrevedere, fişa de
monitorizare, raportul de vizită etc. (vezi ANEXEle 4-16)
50
BIBLIOGRAFIE
• Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului Rolul şi

responsabilităţile asistenţilor sociali în protecţia şi promovarea drepturilor copilului,
Editura Trei, Bucureşti, 2006.
• Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie Manualul cursantului, elaborat în
cadrul proiectului Promovarea bunelor practici în asistenţa maternală profesionistă,
implementat cu sprijinul UNICEF România, ANPDC, 2008.
• Irimescu, Gabriela. Protecţia socială a copilului abuzat, Editura Univ. „Al. I. Cuza”
Iaşi, 2006.
•
ACTE NORMATIVE:
• Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială.
• Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
• Legea nr. 273/2004 privind adopţia
• Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice.
• Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.
• Legea nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
51
H.G. nr. 728/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 11/2009
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
• Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Metodologiei cadru privind prevenirea şi intervenţia
în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi violenţă în
familie;
• Strategia Naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008 - 2013
SITE-uri:
• www.copii.ro
• www.mmfps.ro
• www.salvaţicopiii.ro
• www.unicef.org/românia
• www.anpdc.ro
• www.mmuncii.ro
lect.univ.drd. Oana Bădărău
4.2 Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi

explicative, dimensiuni ale intervenţiei sociale)
Problematicile handicapului constituie un câmp semantic şi în evidentă schimbare. Este
dificil de abordat o definiţie a persoanei cu handicap, care să fie în acelaşi timp riguroasă şi
non-stigmantizată. Termenul de handicap, a cunoscut şi cunoaşte o largă circulaţie, atît în
cadrul limbajului comun cît şi al celui ştiinţific.
Persoanele cu handicap conform Legei nr. 448/2006 sunt „acele persoane cărora,
datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în
mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării,
integrării şi incluziunii sociale”. 1
,,Incluzîndu-l în sfera biopsihicului, handicapul rezultă dintr-o deficienţă sau
incapacitate, care în majoritatea cazurilor îl înpiedică pe individ să acţioneze în
conformitate cu normalitatea prestabilită de către societate” .2
Astfel, i se limitează şansele de participare la viaţa comunităţii din care el face parte,
în egală măsură cu alţi membrii ai acesteia.
De-a lungul timpului, teoriile despre handicap/dizabilitate au încercat să răspundă la o
întrebare simplă: care este cauza handicapului? Abordarea şi interpretarea fenomenului
handicapului s- a realizat cu precădere din perspectiva a două modele: individual si social3.
Ani de zile, persoana cu handicap a fost „tratată” prin prisma modelului medical care
consideră cauza handicapului constând în deficienţa fizică, mintală sau de altă natură a
persoanei. Modelul este considerat medical din două motive:
1 legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, articolul 2,
alin.1)
2
M.Hanganu, Constelaţia destinelor, Editura Universitas XXI, Iaşi, 2008, p.32
3
L.Manea, Protecţia persoanelor cu handicap: de la instituţionare la îngrijirea în comunitate în
Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară, coord. E Zamfir, Editura Expert, Bucureşti, 2000
52
1. decizia dacă o persoană este sau nu cu handicap se bazează în principal pe opinii şi
clasificări medicale;
2. se presupune că, prin tratamentul medical, deficienţele pot fi corectate, vindecate
parţial sau total, accentul punându-se astfel pe îngrijirea medicală, asigurată în mod
deosebit de medici.
Datorită faptului că situează cauza handicapului în interiorul persoanei, modelul
medical mai este denumit şi ”model individual”. Acest model atribuie problemelor cu care se
confruntă persoanele invalide caracterul de consecinţe directe ale deficienţelor lor. Din această
perspectivă, sarcina majoră a specialiştilor este de a încerca ajustarea individului la condiţiile
unei anumite deficienţe, atât sub aspectul fizic( prin programe de reabilitare), cât şi sub cel
psihic (prin programe care ajută individul să facă faţă limitărilor respective). De asemenea,
modelul este bazat pe o perspectivă negativă asupra dizabilităţii, încurajând prejudecata,
stigmatizarea şi excluderea persoanelor care nu sunt şi nu pot fi ca oamenii „normali”. Ca o
consecinţă a abordării negative, modelul caută soluţii prin oferirea de ajutor, compensare şi
caritate pentru această categorie de persoane, considerate „aparte”.
În ultimii ani, la nivel internaţional şi european se consideră că problema dizabilităţii
face obiectul drepturilor omului: includerea persoanelor cu handicap în societate este un drept.
Modelul social aduce o schimbare a atenţiei de la limitările fizice ale anumitor indivizi, la
modul în care mediul fizic şi cel social impun serii de constrângeri anumitor categorii de
persoane. El consideră handicapul nu ca pe o problemă a persoanei, ci ca pe un complex de
condiţii create de mediul social care împiedică integrarea completă a individului. Astfel,
ajustarea devine o problemă a societăţii: în ce măsură aceasta este dispusă sa-şi ajusteze
aşteptările şi patternurile de comportament pentru a îndepărta obstacolele cu care se confruntă
persoanele cu deficienţe? Modelul social argumenteză faptul că deficienţa are puţin de a face
cu dezavantajul cu care se confruntă persoanele cu handicap. Astfel, societatea este cea care
creează handicapul luând ca punct de plecare un standard de „normal fizic”. De aceea, nu
individul trebuie „adaptat” şi „remodelat” pentru a fi parte din societate, ci societatea este cea
care trebuie astfel organizată încât toţi cetăţenii să poată avea aceleaşi oportunităţi. Asfel, se
impun acţiunea socială şi asumarea responsabilităţii de către întreaga societate în scopul
modificării sau adaptării mediului astfel încât să devină posibilă participarea cu handicap la
viaţa comunităţii.
În literatura de specialitate se întâlnesc frecvent mai mulţi termeni care, în funcţie de
modul de abordare al problematicii persoanelor cu dizabilităţi, pot clarifica o serie de
delimitări semantice utile în înţelegerea corectă a fenomenelor avute în vedere. În funcţie de
problematica lor, termenii se pot grupa în 3 categorii:
1. Aspectul medical – prezintă deficienţa ca un deficit stabilit prin metode şi
mijloace clinice sau paraclinice, explorări funcţionale sau alte evaluări folosite de serviciile
medicale, deficit care poate fi de natură senzorială, mintală, motorie, comportamentală sau de
limbaj. De asemenea, prin deficienţă se înţelege absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri
sau funcţii (anatomice, fiziologice, psihologice) şi desemnează o stare patologică, funcţională,
stabilă sau de lungă durată, ireversibilă sub acţiunea terapeutică şi care afectează capacitatea
de muncă, dereglând procesul de adaptare şi integrare la locul de muncă sau în comunitate a
persoanei în cauză.
Termenul de deficienţă include şi o serie de alţi termeni cu o semnificaţie şi o sferă
semantică mai îngustă, cum ar fi:
deficit – desemnează înţelesul cantitativ al deficienţei, adică ceea ce lipseşte pentru a
completa întregul sau o anumită cantitate;
defectuozitate – se referă la ceea ce determină un deficit;
dizabilitate – conform CIF (Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi
Sănătăţii), acesta reprezintă termenul general pentru pierderile sau devierile semnificative ale
53
funcţiilor sau structurilor organismului, dificultăţile individului în executarea de activităţi şi
problemele întâmpinate prin implicarea în diferite situaţii de viaţă;
infirmitate – desemnează diminuarea notabilă sau absenţa uneia sau mai multor
funcţiuni importante care necesită o protecţie permanentă, fiind incurabilă, dar care poate fi
reeducată, compensată sau supracompensată. Conform UNESCO, infirmitatea se limitează
numai la deficienţa motorie;
invaliditatea – implică pierderea sau diminuarea temporară sau permanentă a
capacităţii de muncă;
perturbarea - se referă la abaterile de la normă.1 .
2. Aspectul funcţional – incapacitatea desemează un număr de limitări funcţionale, o
pierdere, o diminuare totală sau parţială a posibilităţilor fizice, mintale, senzoriale, consecinţă
a unei deficienţe care împiedică efectuarea normală a unor activităţi. Indiferent de forma de
manifestare, incapacitatea conduce la modificări de adaptare, la un anumit comportament
adaptativ, la performanţe funcţionale care determină forme, mai mult sau mai puţin grave, de
autonomie personală, profesională sau socială.
Incapacitatea poate fi evaluată, în funcţie de natura deficienţei care o determină, prin:
probe care conduc la stabilirea coeficientului de inteligenţă, la pierderea auzului, a
vederii, a gradului de dezvoltare motorie;
investigaţii de natură medicală care întregesc informaţiile cu privire la gravitatea sau
prognoza socio- profesională a incapacităţii respective;
investigaţii sociologice care urmăresc consecinţele incapacităţii asupra relaţiilor şi
vieţii sociale a persoanei deficiente.
În acestă categorie, intră şi alţi termeni precum:
• cerinţele educative speciale - cuprinde un registru larg de tulburări care se întinde de la
deficienţele profunde, la tulburări de învăţare uşoare. Ele sunt consecutive unei
disfuncţii sau deficienţe de natură intelectuală, senzorială, fizică, psihomotrică etc. sau
ca urmare a unor condiţii psiho-afective, socio-economice sau de altă natură (absenţa
mediului familial, condiţii de viaţă precare, anumite particularităţi ale personalităţii
copilului) care-l plasează într-o stare de dificultate în raport cu cei din jur. Conceptul
de cerinţe/nevoi speciale”a fost preluat de Legea Învăţământului din România şi de
asemenea de „Regulamentul Învăţământului special”, sintagmă a cărei sferă semantică
este deseori mai extinsă, incluzând pe lângă copiii cu deficienţe sau tulburări de
învăţare şi copiii din mediile sociale şi familii defavorizate, copiii delincvenţi sau din
anumite grupuri etnice. 2
• Nevoi speciale – se referă la acele persoane care trebuie antrenate într-un program de
asistenţă socială nu numai pentru a putea trece mai uşor peste perioada de criză apărută
în viaţa lor, dar şi pentru refacerea propriilor resurse şi capacităţii prin efort personal, al
statului şi al comunităţii din care fac parte, în vederea eliminării treptate a situaţiei
dificile prin care trec.
3. Aspectul social – rezumă consecinţele deficienţei şi ale incapacităţii în plan social, în
noţiunea de handicap, respectiv inadaptare, aceasta putându-se manifesta sub diverse forme:
inadaptare propriu-zisă, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.
1
Alois Gherguţ, Problematica asistenţei persoanelor cu handicap/cerinţe speciale în Neamţu, G.,
(coord.), Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p.860
2
Stela Coman, Parteneriat în educaţia integrată a copiilor cu cerinţe educative speciale, Editura Spiru
Haret, Iaşi, 2001, p. 11
54
Astfel, handicapul se referă la dezavantajul social, la pierderea şi limitarea
şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu ceilalţi
membri. El descrie interacţiunea dintre persoana cu dizabilităţi şi mediu.1
De asemenea, handicapul poate fi definit „ca afectare la nivelul funcţionării sociale a
capacităţii naturale a individului de adaptare la mediul social. De cele mai multe ori
handicapul este rezultatul posibil, dar nu obligatoriu, al manifestării unei deficienţe şi/sau
dizabilităţi şi se datorează complicării interacţiunii optime dintre individ şi mediul său social,
apărute ca urmare a existenţei unor bariere fizice, sociale şi culturale care împiedică individul
deficient să aibă acces la viaţa socială ca oricare alt cetăţean” 2
Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap
definesc termenul de handicap ca „pierdere sau limitare a şanselor unei persoane de a lua parte
la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu ceilalţi membri ai săi”. Cauzele pot fi deficienţele
mediului fizic sau o neconcordanţă între serviciile pe care le oferă societatea şi nevoile
persoanei cu tulburări funcţionale.
Factorii generatori de deficienţe sunt impărţiţi în patru mari categorii: 3
factori genetici
factori biologici ( diferite afecţiuni)
accidente
condiţii socio-culturale
Dificultăţile cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi sunt multiple:4
Dificultăţi de ordin general:
de deplasare şi mişcare
de exprimare şi comunicare
de adaptare la modul de viaţă cotidian
Dificultăţi de ordin profesional:
de plasare în locuri de muncă corespunzătoare profesiei

legate de instruirea şi pregătirea profesională
Dificultăţi de ordin psihologic şi social:
bariere psihologice care apar între persoane cu şi fără handicap ca urmare a dificultăţilor
întâmpinate în activităţile cotidiene, profesionale sau sociale .
Conform legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal,
psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. În ceea ce priveşte gradele de handicap, acestea sunt:
uşor, mediu, accentuat şi grav.
1 H.G. nr. 1215 din 31 octombrie 2002, CAP. II, al. 1.1-1.3
2
C. Rusu, V. Hâncu, D. Carantină, Deficienţă, incapacitate, handicap. Ghid fundamental pentru
protecţia, educaţia specială, readaptarea şi reintegrarea persoanelor în dificultate, Ed. Pro
Humanitate, Bucureşti , 1997, p..37
3
A. Albu, C-tin Albu, Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic, Editura
Polirom, Iaşi
2000, p.15
4
A. Gherguţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată,
Editura Polirom, Iaşi , 2001, pp.13-14
55
Există astfel, patru grade de handicap:1
• gradul grav de handicap – se acordă în cazul copiilor care au în raport cu
vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, respectiv un grad de
dependenţă ridicat fizic şi psihic, autonomia este foarte scăzută şi conduce la numeroase
restricţii în participarea socială a copilului, aceasta necesitând îngrijire şi supraveghere
permanentă din partea altei persoane;
• gradul accentuat de handicap − se acordă copiilor la care incapacitatea de a
desfăşura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării şi vârstei se datorează
unor limitări funcţionale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate
din afecţiuni severe, în stadii înaintate, cu complicaţii ale unor aparate şi sisteme, participarea
sa socială fiind substanţial restricţionată;
• gradul mediu de handicap – se acordă copiilor care au capacitate fizică sau
intelectuală redusă, corespunzând unei deficienţe funcţionale scăzute, fapt ce conduce la
limitări în activităţile corespunzătoare vârstei;
• gradul uşor de handicap – se poate acorda în cazul în care impactul afectării
asupra organismului este minim, existând restricţii nesemnificative ale activităţii, participare
socială în limite rezonabile şi nefiind necesară protecţie specială.
Depistarea copilului cu handicap este un act complex care cuprinde două aspecte :
cunoaşterea şi orientarea către un specialist în vederea precizării diagnosticului. Familia sau
persoana de referinţă care vine permanent în contact cu copilul şi se ocupă de îngrijirea şi
creşterea lui sunt primii care trebuie să observe, să sesizeze şi să-şi pună problema atunci când
copilul începe să se diferenţieze de ceilalţi.
Serviciile sociale de care beneficiază persoana cu dizabilităţi reprezintă un ansamblu
complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale
sau de grup, în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, pentru prezervarea autonomiei şi
protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale şi promovarea
incluziunii sociale.2
Serviciile sociale se acordă atât la domiciliu persoanei, cât şi în cadrul unor instituţii
specializate. Sunt două tipuri de servicii: servicii sociale cu caracter primar şi servicii sociale
specializate.3
A) Servicii sociale cu caracter primar au scopul de a preveni sau de a limita situaţiile de
dificultate care pot conduce la marginalizare şi excludere socială.
B) Servicii sociale specializate au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea

capacităţilor persoanei de a depăşi sau de a face faţă nevoilor sociale identificate.
4.2. 2. Repere legislative

În ţara noastră, legislaţia cu privire la protecţia şi asistenţa persoanelor aflate în
dificultate respectă în totalitate prevederile actelor de drept internaţional emise în sprijinul
acestor persoane şi, în acelaşi timp, oferă posibilitatea persoanelor cu handicap să-şi manifeste
potenţialul aptitudinal şi profesional fără discriminări sau atitudini partizane faţă de o
categorie de populaţie sau alta.
Astfel, în ceea ce priveşte cadrul legislativ al protecţiei persoanelor cu dizabilităţi au
apărut schimbări majore, legislaţia s-a modificat şi s-a dezvoltat începând cu anul 1999 şi, cu
1
C. Stoenescu, L. Teodorescu şi O. Mihãescu, Sistemul pentru protecţia specialã a persoanelor
handicapate din România, Editura ALL BECK., Bucureşti 2003,pp. 251-252
2
OU nr.68/2003 privind serviciile sociale cu modificările şi completările ulterioare
3
legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială
56
precădere, în perioada 2002-2003. Astfel, principalele prevederi ce au reglementat domeniul
protecţiei acestor persoane au fost adoptate în anul 1992 – legea nr.53/1992,care cuprindea o
serie de drepturi şi beneficii pentru persoanele cu handicap, şi legea nr. 57/1992, privind
încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.Acestea două au fost abrogate în momentul
apariţiei Ordonanţei de Urgenţă nr.102/1999, privind protecţia socială şi încadrarea în muncă a
persoanelor cu handicap. La rândul ei, această lege a fost modificată prin legea nr. 519/2002
pentru aprobarea OU 102/1999, privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor
cu handicap este legea prin care persoanele cu handicap beneficiază de anumite drepturi şi
facilităţi. Legea 519/2002 este modificată prin legea 343/2004 privind protecţia persoanelor cu
handicap ce a adus nou faptul că indemnizaţia nu se mai calculează ca diferenţă din toate
veniturile. O nouă lege, 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, abrogă toate celelalte legi.
Legislaţia trebuie să asigure condiţii persoanelor cu deficienţă pentru a-şi exercita
drepturile la educaţie, muncă, securitate socială şi protecţie.
Legislaţie privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi

Ordin nr. 1372/2010 privind aprobarea procedurii de autorizare a unităţilor protejate
Ordin 258/2010 privind aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor
în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap pentru anul 2010 .
HG. 89/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007
HG.23/2010 Privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale.
Legea 359/2010 pentru Pentru modificarea art. 20 alin. (2) lit. b) din Legea nr.
448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Legea 360/2009 pentru modificarea lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Strategia Naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-
2013.
Hotărârea nr. 430 din 16 aprilie 2008 pentru aprobarea Metodologiei privind
organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap
OU. 86/2008 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap
Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovrea drepturilor persoanelor cu
handicap
Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi
legea 343/2004 privind protecţia persoanelor cu handicap
56/131/2004 – Ordin al Ministrului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al
Ministrului Administraţiei şi Internelor privind aprobarea prevederilor Ord.
Guv.nr.2/2004 pentru modificarea şi completarea Ord.Guv.nr.14/2003 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap.
Ordinul nr.277/01.04.2003 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii
şi familiei nr.726/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de
handicap pentru adulţi si se aplică măsurile de protecţie specială a acestora (MO
nr.224/03.04.2003)
Hotărârea nr.329/20.03.2003 pentru aprobarea regulamentelor – cadru de organizare
şi funcţionare a instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap (MO
nr.228/04.04.2003)
57
Ordonanţa nr.14/30.01.2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap – actualizată
Ordinul nr.22/29.01.2003 privind aprobarea Standardelor de calitate pentru serviciile
furnizate în instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap (MO
nr.139/04.03.2003)
Legea nr.519/2002 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu
handicap
Strategia Naţională privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cu
handicap din România, aprobată prin H.G. 1215/2002
Ordinul nr.162/16.12.2002 pentru aprobarea Normelor privind desfăţurarea activităţii
de informare şi consiliere pentru persoanele cu handicap (MO nr.103/19.02.2003)
Ordinul nr.460/21.10.2002 a MMSS şi nr.748/07.10.2002 a Ministerului Sănătăţii şi
Familiei pentru aprobarea Criteriilor de încadrare şi a modului de autorizare a
unităţilor protejate (MO nr.908/13.12.2002)
Ordinul nr.741/03.10.2002 pentru aprobarea Contractului-cadru de asociere privind
înfiinţarea instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi modul de
administrare a acestora (MO nr.775/24.10.2002)
Ordinul nr.726/01.10.2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de
handicap pentru adulţi şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora (MO
nr.775/24.10.2002)
Ordinul nr.90/09.08.2002 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a comisiilor de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru
adulţi şi a Comisiei superioare de expertiză medicală a persoanelor cu handicap
pentru adulţi (MO nr.701/25.09.2002)
Hotărârea nr.427/25.04.2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu
handicap (MO nr.232/07.05.2001)
Ordonanţa de Urgenţă nr.102/29.06.1999 privind protecţia specială şi încadrarea în
muncă a persoanelor cu handicap
Legea nr.108/1998 privind protecţia copilului aflat în dificultate
4.2.3 Instituţii specializate
Organismul de stat principal responsabil în domeniul protecţiei speciale a persoanelor

cu handicap este Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap, care funcţionează în
cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În structura DGPPH
funcţionează Comisia superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi, cu
activitate decizională în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare în grad şi tip de
handicap, emise de comisiile judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Legislaţia privitoare la persoanele cu dizabilităţi este pusă în aplicare şi de alte
ministere şi agenţii guvernamentale; Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a
Drepturilor Copilului; Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; Ministerul
Educaţiei,Cercetării Tineretului şi Sportului; Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii;
Agenţia Naţională pentru ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM); Ministerul Administraţiei şi
Internelor etc
La nivel local, serviciile sunt furnizate de către Direcţiile Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului aflate în subordinea Consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor
locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi de către organizaţiile
58
neguvernamentale. În cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
serviciile sunt de două tipuri: servicii privind protecţia copilului şi servicii privind protecţia
persoanelor adulte. De asemenea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
are în strucură Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi, comisie cu
activitate decizională în emiterea certificatelor de încadrare într-o categorie de persoane cu
handicap şi Serviciul de Evaluare Complexă.
Serviciul de evaluare complexă a persoanei adulte cu handicap este înfiinţat în
temeiul art. 88 din Legea 448/2006 şi exercită următoarele atribuţii, conform art. 50 din
H.G.nr.268/2007:
• efectuează evaluarea/reevaluarea complexă a adultului cu handicap, la sediul propriu

sau la domiciliul persoanei;
• întocmeşte raportul de evaluare complexă pentru fiecare persoana cu handicap
evaluată;
• recomandă sau nu încadrarea, respectiv menţinerea în grad de handicap a unei
persoane, precum şi programul individual de reabilitare şi integrare socială a acesteia;
• avizează planul individual de servicii al persoanei cu handicap întocmit de managerul
de caz;
• evaluează îndeplinirea condiţiilor necesare pentru atestare ca asistent personal
profesionist, întocmeste raportul de evaluare complexă şi face recomandări comisiei de
evaluare a persoanelor adulte cu handicap;
• recomandă măsurile de protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii;
• îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Evaluarea copiilor cu nevoi speciale este realizată de către Serviciul de Evaluare

Complexă a copilului cu dizabilităţi înfiinţat în temeiul art. 20 alin 1, din HG 1205/2001, şi
exercită următoarele atribuţii, conform HG 1437/2004:
• identifică copiii cu dizabiliăţi şi dificultăţi de învăţare şi adaptare socio- şcolară, care

necesită încadrare într-un grad de handicap şi orientare şcolara/profesională, în urma
solicitărilor directe, a referirilor din partea specialiştilor care vin în contact cu copiii cu
dizabilităţi şi a sesizărilor din oficiu;
• verifică îndeplinirea condiţiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap
şi orientareşscolară/profesională a acestuia;
• în situaţii excepţionale, efectuează evaluarea complexă a copilului sau componente
ale acesteia la domiciliul copilului;
• întocmeşte raportul de evaluare complexă;
• întocmeşte planul de recuperare a copilului cu dizabilităţi;
• întocmeşte în condiţiile legii planul individualizat de protecţie pentru copilul cu
dizabilităţi;
• propune Comisiei de Protecţie a Copilului: încadrarea copilului într-o categorie de
persoane cu handicap; orientarea şcolară; după caz, stabilirea unei măsuri de protecţie;
• urmăreşte realizarea planului de recuperare a copilului cu dizabilităţi aprobat de
comisie;
• efectuează reevaluarea anuală a copiilor care necesită încadrarea într-o categorie de
persoane cu handicap ( la cererea părinţilor sau reprezentantului legal);
• efectuează reevaluarea anuală a copiilor cu deficienţe ( la cererea părinţilor sau
reprezentantului legal ) în vederea orientării şcolare a acestora.
59
O altă instituţie este Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi care realizează la nivel
local măsurile de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor
singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate
în nevoie.În cadrul acesteia există COMPARTIMENTUL ASISTENŢA PERSOANELOR CU
HANDICAP GRAV (subordonat Biroului Resurse Umane ).
În subordinea Direcţiei Generale Pentru Protecţia Drepturilor Copilului Iaşi se află

următoarele instituţii de asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi:
Instituţii care ocrotesc adulţi în funcţie de dizabilităţi:
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Popricani

Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Cozmesti
Centrul de Pregătire pentru o Viaţă Independentă a Persoanelor cu
Handicap ”REVIS” Hârlău
Centrul de Pregătire pentru o Viaţă Independentă a Persoanelor cu
Handicap ”REVIS” Hârlău – Locuinţe protejate
Locuinţele Protejate „REVIS” - A.P. 2 Hârlău
Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Hârlău
Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoanele Lipsite de Autonomie Hârlău
Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu Hârlău
Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu Iaşi
Instituţii care ocrotesc copii în funcţie de dizabilităţi:
handicap mintal :
„C.A. Rosetti” – centrul de plasament şi centru de zi;

„Sf. Spiridon” Tg. Frumos – centrul de plasament şi centru de zi;
„Trinitas” Tg. Frumos – centrul de plasament şi centru de zi;
„Speranţa” Paşcani – centrul de plasament şi centru de zi;
„Sf. Maria” Cozmeşti – centrul de plasament ;
handicap neurolocomotor:
„I.Holban” – centrul de plasament şi centru de zi;
psihomotor :
„Sf. Andrei” – centrul de plasament şi centru de zi;

Galata – centrul de plasament şi centru de zi;
„Sf. Neculai” Paşcani - complex de servicii – centrul de plasament şi centru de zi;
handicap senzorial de vedere:
„Moldova” Tg. Frumos – centrul de plasament şi centru de zi;
60
handicap senzorial de auz :
„I.C.Brătianu” Iaşi – centrul de plasament şi centru de zi;
infecţii H.I.V.:
„Guliver” – centrul de plasament ;
Alte instituţii, asociaţii, fundaţii cu sediul în municipiul Iaşi,care oferă servicii

persoanelor cu dizabilităţi :
Asociaţia Maranatha- recuperarea şi reabilitarea copiilor cu nevoi speciale

Asociaţia Spehro- sprijin, orientare, readaptare şi reeducare pentru persoane cu
handicap/dizabilităţi
Asociaţia Star Of Hope România- consiliere şi sprijin pentru copiii cu dizabilităţi
Asociaţia Nevăzătorilor din România , Filiala Iaşi- activităţi de asistenţă socială, de
consiliere, de integrare socială a nevăzătorilor;
Asociaţia Părinţilor cu Copii care au Deficienţe Auditive „AUDIOTON”- consilierea
şi sprijinul părinţilor pentru acordarea terapiilor de recuperare a copiilor cu handicap
auditiv
Centrul Diecezan Caritas Iaşi- servicii de îngrijire medicală şi asistenţă socială la
domiciliu
Asociaţia Umanitară „Il Chicco- servicii de recuperare, reabilitare şi terapie
ocupaţională pentru copii cu nevoi speciale, servicii sociale specializate de asistenţă
şi suport pentru adulţii cu handicap-locuinţe protejate de tip familial
Fundaţia „Alături de voi”- - servicii de sprijin psiho-social persoanelor infectate şi
afectate de HIV/SIDA
Fundaţia „Ancora Salvării- reabilitare copii şi adulţi cu nevoi speciale
Fundaţia Solidaritate şi Speranţă-- Acordare de asistenţă socială cu caracter primar şi
consilierea persoanelor cu deficienţă de auz şi vorbire din Iaşi
Centrele de recuperare şi îngrijire de zi asigură copiilor următoarele servicii:
evaluare socio-psiho-medicală;
îngrijire, terapie, recuperare;
asistenţă medicală;
educaţie, petrecerea timpului liber şi pregătire pentru un loc de muncă;
consilierea copilului şi a familiei.
În cadrul Centrelor de Plasament se asigură copiilor următoarele servicii:
cazare şi supraveghere pe perioada nopţii;

asigurarea nevoilor de bază (trei mese pe zi, echipament, rechizite);
evaluare socio-psiho-medicală;
îngrijire, terapie, recuperare;
asistenţă medicală;
consilierea copilului şi a familiei
61
4.2.4. Instrumente de lucru
Instrumentele de lucru specifice instituţiilor implicate în activitatea cu persoanele cu
dizabilităţi pot fi găsite la anexe. (vezi anexele17-22)
Bibliografie
• Albu A., Albu C-tin, Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient
fizic, Editura Polirom, Iaşi, 2000
• Coman S. coord., Parteneriat în educaţia integrată a copiilor cu cerinţe educative
speciale, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2001,
• Gherguţ Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de
educaţie integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2001
• Gherguţ A., Problematica asistenţei persoanelor cu handicap/cerinţe speciale în
Neamţu, G., (coord.), Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi, 2003
• Hanganu M., Constelaţia destinelor, Editura Universitas XXI, Iaşi, 2008
• Manea L., Protecţia persoanelor cu handicap: de la instituţionare la îngrijirea în
comunitate în Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară, coord. E Zamfir, Editura
Expert, Bucureşti , 2000
• Rusu, C., Hâncu,V., Carantină, D., Deficienţă, incapacitate, handicap. Ghid
fundamental pentru protecţia, educaţia specială, readaptarea şi reintegrarea
persoanelor în dificultate, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1997
• Stoenescu, C., Teodorescu L. şi Mihãescu O., Sistemul pentru protecţia specialã a
persoanelor handicapate din România, Editura ALL BECK., Bucureşti, 2003
Legislaţie
*** 2006, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap
*** 2006, Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială
*** 2003, O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale cu modificările şi completările ulterioare
Site-uri
*** http: // www.anph.ro
***http://www.protectiacopilului6.ro
***http://www.dasiasi.ro/
Lect.univ.drd Ana Maria Lăzărescu
62
4.3. Asistenţa socială în domeniul delincvenţei
Delincvenţa este considerată o formă gravă a fenomenului de devianţă, ea

neprezentând o faptă cu un caracter socialmente periculos, prevăzut de legea penală, şi care
este săvâşită cu nevinovăţie.
Ca termen general, opus stării de conformitate, prin devianţă se înţelege orice,
conduită sau manifestre, care violează normele scrise sau nesrise ale societăţii sau ale unui
grup particular.
Definit ca un tip de comportament ce se opune celui convenţional, devianţa cuprinde
nu numai încălcările legii (infracţiunile şi delictele), ci orice "deviere" (abatere) de la regulile
de convieţuire şi imperativele de ordine ale unei forme de viaţă colectivă (societate, grup,
organizaţie, instituţie, cultură, subcultură).
În acest sens, devianţa include o gamă largă de acte sau conduite de la cele "excentrice"
sau "bizare" (de exemplu adoptarea unei şinte "insolite", a unui limbaj sau gest nonconformist,
incompatibile cu "codurile " culturale ale grupului sau ale societăţii) la cele aşa-zis imorale
(idecent, acte care sfidează morala publică), care nu sunt întotdeauna sancţionte de normativul
penal) sau asocial (bolile psihice).
Ceea ce se agraveză în devianţă şi se leagă de diverse alte fenomene este această
"incapacitate redusă" care sfârşeşte până la urmă în delincvenţă (delincvenţa este forma
particulară a devianţei de cea mai mare periculozitate socială).
Instituţiile cu rol în prevenirea , asistenţa, consilierea şi oferirea de servicii pentru

persoanele care au încălcat legea, au savârşit fapte penale sunt:
• Serviciului de Probaţiune
• Penitenciarul
• Inspectoratul Judeţean de Poliţie
4.3.1. Asistenţa specializată în domeniul probaţiunii

4.3.1.1. Relaţia dintre practica de specialitate şi Modulul de Probaţiune
În dorinţa de a oferi studenţilor noi oportunităţi de formare profesională şi de a

sprijini alinierea acestora la exigenţele actuale ale pieţei forţei de muncă din România,
Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi
pune la dispoziţia studenţilor din anii terminali o serie de Module de Specializare, printre care
se numără şi Modulul de Probaţiune.
Oferta de pregătire universitară propusă de acest modul a apărut ca o consecinţă
firească a dezvoltării domeniului probaţiunii, ca urmare a identificării unei cereri în continuă
creştere de profesionişti pe acest profil la nivelul societăţii româneşti. De asemenea, iniţiativa
includerii în planul de învăţământ a unui nucleu de discipline specific probaţiunii se înscrie pe
linia recomandărilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu privire la completarea bagajului
informaţional şi de competenţe profesionale al studenţilor de la specializări precum Asistenţă
Socială şi Sociologie.
Reforma învăţământului românesc şi necesitatea adaptării la realităţile impuse de
normele europene sunt stări de fapt ce au creat cadrul introducerii unor programe educaţionale
63
concepute gradual şi adresate într-o primă fază de pregătire studenţilor prin intermediul
acestor module, iar mai apoi absolvenţilor care doresc să se specializeze urmând un master de
profil.
Anticipând necesitatea unor precizări datorate faptului că acest concept, şi anume cel
de probaţiune, nu este încă suficient de popular, rezumăm următoarele aspecte:
- implementarea probaţiunii în România după 1989 a plecat de la conştientizarea de către
factorii în drept a necesităţii reformării sistemului execuţional penal, în sensul extinderii
pedepselor neprivative de libertate şi acordării unei importanţe mai mari acestora în procesul
de individualizare judiciară a pedepsei, pe de o parte, şi a reducerii volumului populaţiei din
închisori, pe de altă parte. Probaţiunea este deci o sancţiune pronunţată de către instanţa de
judecată în cazul săvârşirii unor infracţiuni cu un grad redus de pericol social. Persoana
condamnată cu această sentinţă nu este încarcerată, ci execută pedeapsa în mediul liber, sub
supraveghere şi fiind ţinută de respectarea unor obligaţii. Ca sancţiune neprivativă de libertate,
probaţiunea valorifică potenţialul de recuperare şi reintegrare socială al „beneficiarului”,
oferind acestuia şansa unei schimbări pozitive prin evitarea impactului cu mediul penitenciar.
- înfiinţarea Serviciului de Probaţiune a însemnat şi începutul afirmării unei profesii noi- cea a
consilierului de probaţiune. Acesta nu este nici psihologul, nici asistentul social, nici juristul şi
nici educatorul din penitenciar. El este un profesionist aparte, cu un profil de pregătire şi de
competenţe profesionale distincte, deşi complementare cu cele ale categoriilor de profesionişti
deja amintite.
Recunoaşterea acestei specificităţi a reprezentat primul pas pe drumul lung care a fost
de străbătut pentru ca profesia de consilier de probaţiune să fie clar conturată, iar
recunoaşterea sa socială, deplină. Concret şi succint, activitatea acestuia şi respectiv a
instituţiei pe care o reprezintă se materializează în:
- întocmirea referatelor de evaluare psiho-socială pentru persoanele care au
săvârşit infracţiuni la cererea organelor judiciare şi a instanţei de judecată;
- supravegherea persoanelor faţă de care instanţa de judecată a dispus
sentinţe neprivative de libertate;
- asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate în vederea reintegrării lor
sociale;
- consilierea psihologică a victimelor unor infracţiuni (infracţiuni sexuale,
infracţiuni săvârşite cu violenţă şi infracţiuni cu privire la traficul de
persoane) şi alte forme de asistenţă a victimelor infracţiunilor.
Deşi Modulul de Probaţiune este prevăzut ca fiind opţional, experienţa ultimilor ani a
demonstrat un interes susţinut al studenţilor pentru acest domeniu. Înscrierea la acest modul
nu este condiţionată de efectuarea practicii de specialitate în cadrul Serviciului de Probaţiune,
după cum exprimarea opţiunii de a desfăşura practica în instituţia amintită nu obligă studentul
să urmeze şi acest modul. Dar, aşa cum e adevărat că nici o practică de specialitate nu se poate
desfăşura în absenţa asumării unor teorii bine fundamentate, la fel de adevărat e că teoriile pot
deveni caduce fără argumentarea şi aplicarea lor directă în practică. În consecinţă este evident
recomandabilă participarea în paralel la ambele forme de pregătire în acest domeniu, studentul
putând beneficia astfel atât de explicaţiile teoretice ale cadrelor didactice cât şi de experienţa şi
pregătirea practicienilor. Datorită unei bune colaborări între Facultatea de Psihologie şi
tiinţele Educaţiei, Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie şi Serviciul de Probaţiune,
există studenţi care au desfăşurat practica de specialitate în această instituţie şi în anii
intermediari, ceea ce justifică înscrierea acestora în număr mare la Modulul de Probaţiune.
Faptul că mulţi dintre ei şi-au manifestat dorinţa de a păstra ca loc de practică Serviciul de
Probaţiune şi pe parcursul următorului an de studiu demonstrează atât implicarea şi
seriozitatea personalului specializat, cât şi interesul constant al studenţilor pentru acest
domeniu.
64
Modulul de Probaţiune se derulează în ultimele două semestre ale ciclului licenţă, iar
disciplinele studiate conţin noţiuni de bază ce înlesnesc familiarizarea studentului cu instituţia
probaţiunii, înţelegerea mecanismelor sale de funcţionare dintr-o perspectivă combinată,
pluridisciplinară – juridică, asistenţială, psihologică. Din punct de vedere didactic, modulul
reprezintă o primă etapă în procesul de formare a viitorilor specialişti, o etapă necesară însă
nu şi suficientă pentru desăvârşirea profesională în domeniul probaţiunii. Perfecţionarea
absolvenţilor interesaţi în a deveni consilieri de probaţiune trebuie să se realizeze într-o a doua
etapă, anume cea a masterului de profil.
Modulul oferă cadrele generale de cunoaştere a universului probaţiunii, deschide noi
perspective asupra modalităţilor de intervenţie specializată în lucrul cu persoane care au
săvârşit infracţiuni, creează oportunităţi de contact cu profesioniştii în domeniu şi de
participare la colocvii, seminarii, mese rotunde, workshop-uri pe tema probaţiunii.
La un nivel superior, Masterul dezvoltă capacităţi de lucru în echipă ,formează
abilităţi şi deprinderi necesare unui potenţial consilier de probaţiune, punând la dispoziţia
acestuia instrumente şi pârghii adaptate la situaţiile concrete din sfera probaţiunii.
Atât Modulul de Probaţiune, cât şi Masterul de profil prezente în oferta educaţională
a facultăţii noastre se desfăşoară într-o continuă colaborare cu Serviciul de Probaţiune de pe
lângă Tribunalul Iaşi, instituţie care asigură actualizarea permanentă a informaţiei şi
implicarea studenţilor, respectiv a masteranzilor în activităţi practice specifice. Colaborarea
instituţională presupune de asemenea şi activităţi derulate în parteneriat cu Inspectoratul
Judeţean de Poliţie Iaşi, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, Direcţia de Asistenţă
Comunitară şi alte organizaţii neguvernamentale de pe raza judeţului.
După absolvirea acestor cicluri de pregătire (modul, master, practică de specialitate în
probaţiune) persoanele care demonstrează abilităţile necesare şi manifestă interes de a accede
în sistem pot continua activitatea în cadrul programelor de voluntariat derulate de către
Serviciul de Probaţiune, având şanse reale de a deveni angajaţi ai acestei instituţii.
4.3.1.2. Prezentarea Serviciului de Probaţiune
Serviciul de Probaţiune este un organism specializat care funcţionează pe lângă

tribunalele din întreaga ţară, aflat sub autoritatea Ministerului Justiţiei.
Cadrul legislativ este în prezent reglementat prin:
• Codul Penal al României

• Codul de procedură penală
• Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de
reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a sancţiunilor neprivative de libertate
• Legea 129/2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea
şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a
executării sancţiunilor neprivative de libertate
• Hotărârea Guvernului 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea
serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor
neprivative de libertate
• Legea 123/2006 privind statutul personalului serviciilor de probaţiune
• Legea 211/2004 privind protecţia şi acordarea unor drepturi victimelor unor categorii de
infracţiuni
65
• Legea 272/2004 privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului.
• Legea 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
• Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
• Legea 275/2006 privind executarea pedepselor
Scopul activităţii Serviciului de Probaţiune îl constituie creşterea gradului de

siguranţă publică prin:
- informarea şi consilierea victimelor infracţiunilor;

- promovarea alternativelor la detenţie;
- prevenirea infracţionalităţii;
- reducerea riscului de recidivă şi reintegrarea în comunitate a persoanelor care au
încălcat legea penală.
Personalul acestor servicii se compune din:
- consilieri de probaţiune - profesionişti, licenţiaţi în ştiinţe socio-umane

(psihologie, asistenţă socială, sociologie, psihopedagogie, drept), specializaţi în
activităţi de asistenţă socială şi consiliere, în drept şi criminologie, cu abilităţi de
comunicare şi relaţionare;
- şefi ai serviciilor;
- inspectori – ce activează în cadrul Direcţiei de Probaţiune din Ministerul de
Justiţie;
- directorul Direcţiei de Probaţiune.
Activităţile Serviciului de Probaţiune se desfăşoară prin implicarea membrilor comunităţii,
organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, asigurând transparenţa şi promovarea
înţelegerii rolului justiţiei restaurative în comunitate.Activităţi derulate de către Serviciul de
Probaţiune
1. Evaluare psihosocială
2. Supraveghere în comunitate
3. Asistenţă şi consiliere persoanelor care au comis infracţiuni, sancţionate de legea penală
4. Consiliere psihologică a victimelor unor infracţiuni şi alte forme de asistenţă a victimelor

infracţiunilor
În realizarea acestor activităţi Serviciul de Probaţiune colaborează cu:
Curtea de Apel, Tribunalul, Judecătoria, Parchet, Penitenciar, Poliţie, Universitatea « Al. I.

Cuza », Iaşi , Universitatea « Petre Andrei » din Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Agenţia
Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, Unităţi ale administraţiei publice locale, Direcţia
de Asistenţă Socială, Mitropolia Modovei şi Bucovinei, Spitalul Universitar de Psihiatrie
„Socola”, Organizaţii neguvernamentale din judeţul Iaşi s.a.
66
PREZENTAREA ACTIVITĂŢILOR DE BAZĂ :
1. Evaluare psihosocială
Referatul de evaluare psiho-socială întocmit de către Serviciul de Probaţiune este un
document scris, având caracter consultativ şi orientativ, cu rolul de a oferi Poliţiei,
Parchetului, instanţei de judecată sau unităţilor de detenţie, date privind persoana inculpatului,
condamnatului sau, după caz, persoanele menţionate în art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2000, în legătură cu următoarele aspecte: mediul familial şi social, evoluţia situaţiei
şcolare şi profesionale, factorii favorizanţi ai comportamentului infracţional, factorii
psihosociali evolutivi ai conduitei generale şi estimarea riscului de recidivă, precum şi
perspectivele reintegrării în societate.
Referatul de evaluare are un rol important în individualizarea pedepsei aplicate.
Din data de 1 aprilie 2007, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor Codului de procedură
penală, art. 482, referatele de evaluare sunt obligatorii în toate cauzele cu infractori minori. În
celelalte cauze, cu infractori majori, referatele de evaluare sunt facultative, solicitarea lor fiind
la aprecierea instanţei de judecată sau a organelor de urmărire penală.
2 .Supraveghere în comunitate
Persoanele supuse supravegherii în comunitate de către serviciile de probaţiune, conform art.
11 alin.(1) lit. a)-c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 sunt:
a) persoanele condamnate la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost
suspendată condiţionat;
b) persoanele condamnate la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost
suspendată sub supraveghere;
c) minorii cărora li s-a aplicat măsura educativă a libertăţii supravegheate.
3. Asistenţă şi consiliere
Asistenţa şi consilierea are ca scop reinserţia socială, întărirea gradului de siguranţă publică şi
prevenirea săvârşiri unor noi infracţiuni şi este oferită, în baza cererii de asistenţă şi consiliere,
următoarelor categorii de beneficiari:
- minori sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate;
- persoane condamnate la o pedeapsă neprivativă sau privativă de libertate;
- persoane a căror pedeapsă a fost graţiată total prin lege;
- persoane liberate condiţionat
4. Consiliere psihologică a victimelor unor infracţiuni şi alte forme de asistenţă a
victimelor infracţiunilor
Activitatea de consiliere psihologică, precum şi alte forme de asistenţă sunt derulate,
în mod independent sau în colaborare, de către Serviciul de Probaţiune şi organizaţii
neguvernamentale.
§ O victimă poate beneficia gratuit, la cerere, de consiliere psihologică, numai după
sesizarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată cu privire la săvârşirea
infracţiunii.
§ Competenţa teritorială revine serviciului de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie
domiciliază victima.
§ Consilierea psihologică se acordă victimelor pentru o perioadă de cel mult 3 luni, iar în
cazul persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, pe o perioadă de cel mult 6 luni.
4.3.1.3. Prezentarea generală a categoriilor de beneficiari ai Serviciului de Probaţiune
În conformitate cu: Codul Penal, Codul de Procedură Penală,

O.G.nr.92/2000,aprobată prin Legea nr.129/2002, HG 1239/2000, Legea 211/2004, Legea
272/2004, Legea 275/2006
67
Beneficiari Direcţi Activităţi ale Serviciului de Nevoi identificate

Probaţiune
- învinuiţi şi inculpaţi – cu Întocmirea referatelor de Acordarea de asistenţă şi

precădere minori şi tineri, evaluare presentenţiale,la consiliere pentru.:
care au săvârşit o cererea instanţei de judecată - dependenţă drog-alcool
infracţiune sau a organelor de urmărire - conştientizarea şi
penală (referatele sunt responsabilizarea în vederea
obligatorii pentru toţi asumării răspunderii penale şi
minorii care au săvârşit o reducerii riscului de recidivă
infracţiune şi facultative – medierea familială şi
pentru majori) comunitară pentru reducerea
efectelor etichetării,etc.
- frecventarea şcolii –
prevenirea abandonului şcolar;
- acordarea de asistenţă
juridică;
- identificarea unor centre de
plasament – adăposturi pentru
minori – tineri, care nu au
sprijin din familie, nu sunt
instituţionalizaţi din cauza
lipsei unor centre specializate.
- minori sub 14 ani – care Întocmirea de referate de - medierea familială şi
nu răspund penal – care au evaluare la cererea instanţei comunitară pentru reducerea
săvârşit o faptă prevăzută de judecată în vederea luării efectelor etichetării,etc.
de legea penală unei măsuri de protecţie - frecventarea şcolii –
pentru minorul delincvent, în prevenirea abandonului şcolar;
situaţia în care nu există - acordarea de asistenţă
acordul părinţilor juridică;
- identificarea unor resurse
comunitare şi instituţionale
pentru minorii care nu
beneficiază de sprijin adecvat
în familie;
- persoane condamnate în - supravegherea respectării - motivarea pentru reluarea sau
cf. cu art.86 ind 3 C.P. – la măsurilor şi obligaţiilor continuarea studiilor
pedepse neprivative de stabilite în sarcina persoanei - calificarea şi angajarea
libertate condamnate de către instanţa profesională
de judecată - identificarea unor surse de
venituri – slujbe temporare sau
- asistenţa şi consiliere la part time;
cererea persoanei - asistenţa specializată pentru
supravegheate persoane cu tulburări psihice
- identificarea unor preocupări
adecvate pentru petrecerea
timpului liber
- medierea familială şi
68
Probaţiune
comunitară
-minori condamnaţi în cf.cu -supravegherea respectării - motivarea pentru reluarea sau
art.103 alin.3,lit.a-c C.P. – măsurilor şi obligaţiilor continuarea studiilor
libertate supravegheată stabilite în sarcina persoanei - calificarea şi angajarea
condamnate de către instanţa profesională
de judecată - identificarea unor surse de
venituri – slujbe temporare sau
-asistenţa şi consilierea la part time;
cererea minorului - asistenţa specializată pentru
persoane cu tulburări psihice
- identificarea unor preocupări
adecvate pentru petrecerea
timpului liber
- medierea familială şi
comunitară
-minori care au primit -identificarea instituţiei de - promovarea acestei măsuri ca
obligaţia prestării unei interes public în care minorul alternativă la pedeapsa
munci neremunerate în să presteze activitatea închisorii, atât la instanţele de
folosul comunităţii neremunerată şi încheierea judecată cât şi în rândul
unui protocol de colaborare comunităţii şi instituţiilor
în vederea monitorizării publice locale
activităţii prestate de către
acesta
-asistenţă şi consiliere la
cererea minorului
-persoane graţiate şi minori -asistenţă şi consiliere la - eliberarea actelor de identitate
liberaţi condiţionat dintr-un cererea persoanei - reluarea şi continuarea
centru de reeducare înainte studiilor
de împlinirea vârstei de 18 - calificare şi angajare
ani profesională
- întocmirea dosarului pentru
ajutor social sau identificarea
unor surse de venituri
- obţinerea unei
locuinţe/adăpost
- terapie comportamentală
pentru reducerea riscului de
recidivă
- mediere intrafamilială şi
comunitară
- probleme psihice (tulburări
comportamentale, de
personalitate, retard mintal)
- adicţii (drog, alcool, jocuri de
noroc)
- consultaţii/asistenţă juridică.
-minori şi tineri condamnaţi Asistenţă şi consiliere la - desfăşurarea de programe de
69
Probaţiune
la pedeapsa închisorii cererea persoanei lucru individuale sau de grup

condamnate, în colaborare cu de terapie comportamentala
serviciul de specialitate din pentru reducerea riscului de
cadrul Penitenciarului recidiva şi pregătirea reinserţiei
sociale;
- medierea relaţiei cu familia şi
cu instituţiile competente în
vederea pregătirii liberării;
Victimele infracţiunilor cu Consiliere psihologică - consiliere pentru diminuarea
privire la viaţa sexuală, cu efectelor negative ale
violenţă, trafic de persoane infracţiunii şi evitarea
revictimizării pe parcursul
procesului penal.
Interviuri de evaluare - asistenţă juridică

- servicii sociale: venituri
Membrii familiei insuficiente, nivel scăzut de
persoanelor evaluate cultură şi educaţie, dezinteres
în creşterea şi educaţia copiilor
- consiliere pentru gestionarea
situaţiilor provocate de
derularea procesului penal.
Interviuri de evaluare - informare socio-juridică,
activităţi de prevenţie,
Persoane din anturaj, Activităţi de prevenţie, de derularea de programe de
comunitate, colegi de consiliere şi informare voluntariat comunitar.
şcoală, de muncă, profesori
4.3.1.4. Prezentarea activităţii de practică de specialitate în cadrul Serviciului de

Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi
Serviciul de Probaţiune acordă atenţie colaborării cu mediul universitar, implicându-se în

activitatea didactică, prin:
- oferirea de locuri de practică studenţilor din cadrul facultăţilor de profil;

- sprijin în realizarea cercetărilor şi proiectelor necesare pentru întocmirea lucrărilor de
licenţă şi a disertaţiilor;
- implicare în proiecte comunitare, cercetări ştiinţifice în domeniul delincvenţei şi
victimologiei.
Activitatea de practică de specialitate este coordonată în cadrul Serviciului de Probaţiune
de către un instructor de practică desemnat, care va menţine legătura cu studenţii şi cu
îndrumătorul din partea facultăţii.
Anual, între facultate şi Serviciul de Probaţiune sunt încheiate convenţii de colaborare,
cu specificarea locurilor de practică disponibile şi a programului de derulare.
70
Studenţii practicanţi în cadrul Serviciului de Probaţiune vor semna un acord de
supervizare la începutul activităţii, care prevede derularea activităţii cu respectarea
regulamentului instituţiei, a confidenţialităţii informaţiilor obţinute.
Activitatea de practică este consemnată într-un dosar de practică, în vederea
monitorizării activităţilor derulate şi a centralizării fişelor de lucru individuale.
Stagiul de practică este adaptat nivelului de cunoaştere şi de motivare a grupelor de
studenţi, urmărindu-se, pe de o parte, familiarizarea cu terminologia, structura şi modul de
funcţionare a instituţiei, iar pe de altă parte, asimilarea principalelor metode şi dobândirea de
abilităţi necesare acestei profesii.
În cadrul Serviciului de Probaţiune, activitatea de practică de specialitate presupune
derularea următoarelor tipuri de activităţi:
- introducerea în organizarea şi funcţionarea instituţiei;
- informare socio-juridică;
- prezentarea fiecărei activităţi şi asistare, în măsura posibilităţilor, la intervenţiile
pe caz;
- studiul dosarelor şi prezentarea studiilor de caz – în condiţiile respectării
confidenţialităţii, conform reglementărilor legale în vigoare
Evaluarea finală va cuprinde consultarea dosarului de practică şi o verificare a
cunoştinţelor studentului practicant în domeniul probaţiunii.
La finalul activităţii, studenţii practicanţi pot solicita eliberarea de adeverinţe de
practică şi de scrisori de recomandare, care să ateste derularea stagiului şi rezultatele
obţinute. De asemenea, persoanele care au manifestat interes şi abilităţile necesare, pot
continua activitatea în cadrul programelor de voluntariat derulate de către Serviciul de
Probaţiune, atât pe perioada anului universitar, cât şi pe timpul verii.
Instrumentele de lucru specifice domeniului se regăsesc la anexe. (vezi anxele 23, 24, 27)
Surse bibliografice recomandate:

1. Abraham, P. ; Nicolăescu, V. ; Iaşnic, Ş. Introducere în probaţiune, Editura Naţional,
Bucureşti, 2001
2. Durnescu, I. , Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere, Editura
Themis, Craiova, 2002
3. www.just.ro
Legislaţie:
• Codul Penal al României

• Codul de Procedură Penală
• Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de
reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a sancţiunilor neprivative de libertate
• Legea 129/2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea
şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a
executării sancţiunilor neprivative de libertate
• Hotărârea Guvernului 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea
serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor
neprivative de libertate
71
• Legea 123/2006 privind statutul personalului serviciilor de probaţiune
• Legea 211/2004 privind protecţia şi acordarea unor drepturi victimelor unor categorii de
infracţiuni
• Legea 272/2004 privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului.
• Legea 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
• Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
• Legea 275/2006 privind executarea pedepselor
Lect.univ.drd Alina Popescu

procuror Monica Palaghia
4.3.2. Asistenţa socială a persoanelor private de libertate
4.3.2.1 Prezentarea generală a populaţiei vulnerabile
Organizarea socială presupune în mod obligatoriu existenţa şi aplicarea unor sancţiuni

persoanelor care încalcă ordinea stabilită. În sensul cel mai general al termenului, orice
sancţiune reprezintă o pedeapsă sau o „răsplată” al cărei scop este să realizeze conformitatea
la normele de comportament considerate dezirabile de către un grup social.
Sancţiunea socială începe să acţioneze în momentul în care controlul de sine devine
ineficace, când „ individul pierde sentimentul interior a ceea ce este şi a ceea ce nu este
permis, devenind necesar să fie, în interesul grupului, adus la ordine de către ceilalţi sau
eliminat din grup”. Astfel, organizarea socială presupune în mod necesar administrarea unui
sistem de sancţiuni acelor persoane care încalcă în mod voit ordinea prestabilită, pedeapsa
fiind in acest caz un mijloc şi o măsură de apărare socială. Reacţia socială constituită la nivel
societal sau comunitar reprezintă totalitatea formelor şi modalităţilor prin care societatea
înţelege să răspundă fenomenului criminalităţii.
În consecinţă, sancţiunea socială presupune, în esenţă, o reacţie din partea societăţii sau
a unui număr considerabil a membrilor săi faţă de un comportament, prin care acesta este
aprobat sau respins, dezaprobat. Atunci când manifestarea acestui comportament implică
încălcarea unei norme penale şi, totodată, producerea unor consecinţe grave de natură să pună
în pericol siguranţa, integritatea sau viaţa persoanei, sancţiunea va cunoaşte forma privării de
libertate a autorului actului infracţional consumat.
În general sancţiunea se materializează în pedeapsa cu închisoarea atunci când pericolul
social al faptei comise este ridicat şi real iar informaţiile privitoare la prejudiciile create
semenilor reprezintă temei pentru o decizie a instanţei de judecată de a aplica în respectiva
cauză penală măsura privării de libertate. Prevederea în sentinţă judecătorească rămasă
definitivă şi irevocabilă a acestui tip de pedeapsă apare ca o consecinţă firească, în spiritul
legii, a actului antisocial produs şi reprezintă un efect al exercitării controlului social absolut
necesar al societăţii în care persoana condamnată este parte integrantă.
Cu toate eforturile făcute de administraţia locului de detenţie, se asistă deseori la
reorganizări negative ale valorilor personale, diminuându-se receptivitatea la procesul de
reeducare desfăşurat în penitenciar, motivat şi de faptul că normele după care deţinuţii îşi
conduc activităţile şi relaţiile interumane trădează uneori un sistem propriu de valorizare, o
raportare la bine şi la rău prin prisma intereselor personale, un nivel scăzut de moralitate.
72
În intenţia legiuitorului, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de
reeducare a condamnatului şi are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. În acest
context însă nu funcţionează întotdeauna principiul aparent logic al „îndepărtării” persoanei ce
comite un act antisocial de mediul său de provenienţă , gest considerat a fi oportun pentru
păstrarea „sănătoasă” a acestuia, tocmai datorită riscurilor la care societatea se expune prin
aplicarea unei măsuri ce îl izolează şi îl desocializează pe individul în cauză.
Instituţia responsabilă de punerea în aplicare a pedepsei privative de libertate are
obligaţia de a custodia persoana asupra căreia s-a dispus respectiva sancţiune şi de a asigura
cadrul optim de executare a pedepsei în conformitate cu decizia instanţei de judecată şi a
legislaţiei specifice în vigoare. În majoritatea situaţiilor de punere în executare a sancţiunilor
ce presupun privarea de libertate, adulţii care au săvârşit infracţiuni cu grad de pericol social
ridicat îşi vor ispăşi pedeapsa în penitenciar iar minorii autori ai unor fapte penale cu
consecinţe sociale grave şi care îndeplinesc condiţiile de răspundere penală vor fi direcţionaţi
către Centrele de reeducare pentru minori .În sistemul judiciar românesc însă, pentru punerea
în aplicare a pedepselor privative de libertate ce au ca subiect minorul, există un număr redus
de instituţii custodiale care pot operaţionaliza sentinţa. Aşadar, în România există un
penitenciar pentru minori şi tineri( Craiova), respectiv patru centre de reeducare pentru minori:
Târgu Ocna, Tichileşti( Brăila), Buziaş( Timişoara), Găieşti.
Este necesar a se reţine ideea că a fi minor nu exclude automat responsabilitatea faptei
comise, actul delincvent trebuind să fie sancţionat. Potrivit art. 99, aliniatele 1-3 din Codul
Penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, cel care are vârsta între
14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ, iar
dacă a împlinit 16 ani este prezumat că răspunde penal doar dacă nu se dovedeşte că nu a avut
discernământ.
Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani persoana va avea capacitate de exerciţiu deplină
din perspectiva răspunderii penale.
În cazul în care persoana şi fapta penală atribuită acesteia îndeplinesc condiţiile de
aplicare a măsurii probaţiunii, privarea de libertate nu va mai avea loc ci va fi înlocuită cu
libertatea supravegheată. Din perspectiva efectelor pe care cele două categorii de pedepse le
produc asupra persoanei care a săvârşit infracţiunea trebuie să subliniem faptul că există
diferenţe majore de impact asupra formelor de evoluţie a comportamentului şi chiar a
personalităţii individului în cazul penitenciarizării, respectiv în cazul executării pedepsei în
libertate. Punctul de vedere unanim acceptat de către toate categoriile de specialişti implicaţi
în sistemul judiciarizării faptei penale evidenţiază reale şi concludente beneficii ale executării
pedepsei în libertate, chiar dacă este vorba despre o „libertate controlată şi
monitorizată”.Câştigul uriaş al beneficiarului probaţiunii este în primul rănd construit pe
realitatea evitării experienţei penitenciare, pe înlocuirea unor condiţii propice vicierii
comportamentului, transformării în sens negativ al persoanei, cu un cadru optim pentru
recuperarea şi reintegrarea socială a persoanei condamnate.
„Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepsei se
urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de
regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi
nici să înjosească persoana condamnatului”1
Închisoarea ca loc de executare a pedepsei este în acelaşi timp şi loc de observare a
indivizilor pedepsiţi, în două sensuri: de supraveghere dar şi de cunoaştere a fiecărui
deţinut în parte, a comportării, a înclinaţiilor profunde şi a progresivei lui ameliorări.
1
art 52. Cod Penal
73
Închisoarea trebuie să se ocupe de toate aspectele individului, de modelarea lui fizică,
de aptitudinile lui, de muncă, de comportarea zilnică, de atitudinea morală, de
înclinaţiile lui; închisoarea este „omnidisciplinară”, acţiunea ei asupra individului
trebuind să fie continuă, să poată impune o nouă formă individului pervertit.
Populaţia carcerală provine în proporţie de 90 % din judeţul Iaşi atât din mediul urban
cât şi din mediul rural şi temporar din alte judeţe pe durata afacerilor judiciare la instanţele
locale.
Categorii de populaţii:
atât femei cât şi bărbaţi;

de la 16 ani până la 77 ani;
de la analfabeţi până la studii superioare (rată crescută a abandonului şcolar
atât înaintea cât şi odată cu momentul arestării);
de la necalificaţi, agricultori, zilieri până la studii superioare terminate;
de la persoane provenite din mediul stradal, familii dezorganizate, abandonaţi,
până la administratori de firme, profesori, militari, lucrători bancari sau
istorici;
de la fapte simple: abandon de familie, legea ocolului silvic, mărturie
mincinoasă, lovire, înşelăciune, furt, până la infracţiuni grave cu violenţă:
tâlhărie, viol, omor;
durate ale pedepsei de la 3 luni până la detenţie pe viaţă;
În baza noii legi de executare a pedepsei cu închisoarea - Legea 275 din 04 iulie 2006,
în funcţie de durata condamnării definitive, perioada executată, gravitatea faptei şi
comportamentul pe timpul executării pedepsei, persoanele îşi execută pedeapsa în patru
regimuri de executare:
regimul deschis (până la 1 an)
regimul semi-deschis (de la 1 la 5 ani)
regimul închis (de la 5 la 15 ani)
regimul de maximă siguranţă (peste 15 ani)
Persoanele private de libertate au posibilitatea trecerii dintr-un regim în altul în funcţie
de comportament, preocuparea pentru educaţie şi reintegrare socială, rezultatele obţinute la
activităţile desfăşurate, durata rămasă până la liberare;
4.3.2.2 Prezentarea instituţiei penitenciare

Scurtă monografie
După 1564, capitala Moldovei a fost stabilită la Iaşi. Odată cu stabilirea capitalei
Moldovei la Iaşi, a fost necesară constituirea şi dezvoltarea curţii domneşti, pe
amplasamentul actual al Palatului Culturii.
Din unele însemnări ale cronicarilor, sau de la călătorii străini ai veacului al XVI-lea,
putem afla că "denumirea de curte domnească se dădea unui întreg complex de clădiri,
locul prim fiind deţinut de cea care adăpostea divanul mare sau spătăria, unde se ţineau
diferitele întruniri şi recepţii şi unde se afla şi tronul.
Alături de ea, erau mai multe încăperi, atât la parter cât şi la etaj. Locuinţa particulară a
domnului se afla imediat în spatele primei clădiri şi purta denumirea de - casa din lăuntru
– in restul incintei, despărţite prin îngrădituri şi grădini, se ridicau alte construcţii, ca
locuinţa doamnei (casa despre doamnă), baia, cuhnea, cazărmi, chioşcuri, grajduri,
74
pulberăria, care de mai multe ori a sărit în aer – jitniţa, biserica de pe poartă şi
închisoarea".
Iată aşadar că o primă vorbire despre închisoarea din Iaşi se face după stabilirea în acest
oraş a capitalei Moldovei, respectiv la 1564.
Cu trecerea timpului, construcţiile din compunerea curţii domneşti, au suferit modificări
la originea cărora au fost invaziile tătare, cazace şi polone, precum şi ale războiului ruso-
turc, la începutul secolului XIX.
Cu ocazia reconstruirii curţii domneşti din anii 1803 – 1806 s-au operat şi unele
schimbări. Zidul înconjurător a fost menţinut şi turnurile reânoite. A fost îndepărtat
paraclisul din faţa Uliţei Mari (Bd. Ştefan cel Mare), în locul căruia a fost construită o
poartă. A dispărut acum şi temniţa de lângă poartă, menţionată şi în documentele din
1717.2
Ulterior, în anul 1838, au început furturile de pe moşiile boiereşti, din cauza sărăciei
ţăranilor clăcaşi şi în rândul armatei (dezertările), astfel încât se hotărăşte înfiinţarea unei
închisori la Poarta Verde, intrarea în oraşul Iaşi, strada Păcurari nr.9, clădire în care este
astăzi Policlinica studenţească. In acelaşi timp, în casele egumeneşti din curtea Mănăstirii
Frumoasa, a luat fiinţă o închisoare militară ce aparţinea Corpului IV - armată.
Mare perioadă de timp în oraşul Iaşi, au funcţionat două închisori: cea militară şi cea de
drept comun. Cele două instituţii au avut, în funcţie de vicisitudinile vremii şi a
momentelor istorice, amplasamente diferite.
În anul 1906, sistemul penitenciar românesc se afla în subordinea Ministerului de Interne,
sub denumirea "Direcţiunea Generală a Serviciului închisorii", în a cărei subordonare la
laşi exista "închisoarea Centrală laşi".
La 01.09.1923, printr-o decizie ministerială, închisoarea din Păcurari s-a mutat în clădirea
Mănăstirii Galata, iar clădirile din Păcurari au fost predate pentru a fi transformate în
cămin studenţesc.
Mănăstirea Galata, situată în partea de vest a Iasului, în comuna şi târguşorul cu acelaşi
nume, are aspectul unei fortăreţe, înconjurată de ziduri înalte de doi metri şi prevăzute cu
creneluri.
În interiorul zidurilor, mai există şi astăzi un palat, prefăcut în timpurile din urmă. El
servise pe vremuri drept locuinţă călugărilor mănăstirii, unor mitropoliţi şi înalţi prelaţi şi
chiar domnitorilor Moldovei.
La 1926, închisoarea funcţiona în Mănăstirea Galata, unde existau mai multe ateliere:
cizmărie, fierărie, lingurărie, tâmplărie, olărie, fără a exista utilaje.
75
La 10 iunie 1926, se menţionează că dacă închisoarea nu se va muta în centrul oraşului,
comenzile pentru atelierele ce funcţionau în interior vor fi mici. Deasemeni, se impunea
ca necesitate, construirea unui cuptor pentru atelierul de olărit. Totodată, se arată că
închisoarea Galata este veche şi la distanţă mare de Iaşi.
In anul 1930, închisoarea militară a Corpului IV armată s-a mutat din casele egumeneşti
ale Mănăstirii Frumoasa pe dealul Copoului, într-o clădire ce aparţinea Corpului IV
armată (pe strada Dr.Vicol), pe care a transformat-o din depozit de cereale şi furaje în
închisoare militară iar închisoarea Galata a rămas în continuare în aceleaşi clădiri, sub
denumirea de Penitenciarul Central Iaşi, până în anul 1950.
Până Ia 1929, executarea pedepselor se efectua după Regulamentul de la 1874, dealtfel
primul regulament de executare a pedepselor din Regatul Unit.
Din 1950, Penitenciarul Central Iaşi s-a contopit cu închisoarea militară a Corpului IV-
armată şi s-a mutat din Mănăstirea Galata în clădirile închisorii militare din Dealul
Copoului.
Clădirile, construcţiile penitenciarului de-a lungul anilor, au suferit transformări
determinate şi de nevoile locale de dezvoltare a sectorului industrial a oraşului Iaşi, unde
s-a solicitat forţă de muncă cât mai mare!
In urma Decretului 115 din 08.03.1977 şi a celorlalte decrete cu privire la amnistierea şi
graţiertea unor pedepse privative de libertate, efectivele de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi,
au scăzut la 145 din care 10 erau femei, ajungând la data de 01.07.1977, la un efectiv de
104 deţinuţi.
Conform Decretului 225 din 16.07.1977, începând cu 31.07.1977, Penitenciarul Iaşi se
desfiinţează iar sarcinile acestuia sunt preluate de Penitenciarul Botoşani.
Prin Ordinul ministrului de interne nr.I/04820 din 01.04.1980 s-au aprobat repunerea în
funcţiune a Penitenciarului Iaşi.
Reânfiinţarea a fost posibilă prin preluarea vechilor clădiri şi a terenului aferent existente
pe vechiul amplasament ce au fost luate prin deciziile Prefecturii de la acea dată.
Intrucât, pavilioanele de deţinere erau construcţii vechi, din chirpici, având planşeul din
grinzi de lemn, cu umplutură de pământ, cu crăpături pronunţate la structura de rezistenţă
ce nu mai prezenta siguranţa deţinerii persoanelor condamnate, s-a început demolarea şi
reconstruirea unităţii, în toamna anului 1980.
Lucrările de reconstrucţie au fost finalizate în anul 1984, în prezent existând clădiri noi,
cu structuri de rezistenţă din beton armat, atât pentru clădirile destinate cazării deţinuţilor
cât şi sectorului administrativ de comandă.
Din vechile clădiri ce au fost preluate, mai există şi astăzii două corpuri, în care sunt
amenajate magazii de păstrare a diferitelor bunuri materiale sau alimente, precum şi
clădirea în care se află amenajate vestiarele cadrelor, toate acestea fiind construite în anul
1964.
De la reânfiinţare, Penitenciarul Iaşi a fost confruntat în fiecare an cu problema
suprapopulării cu efective de deţinuţi, depăşindu-se cu mult capacitatea legală de deţinere.
In luna iulie 1993, a fost demolată ultima clădire din sectorul de deţinere, care constituia
secţia a V-a şi care, din cauza degradării, nu mai asigura condiţiile impuse de siguranţa
deţinerii.
Pe acest amplasament, s-a construit un nou pavilion de detenţie, cu peste 450 paturi, care
a fost dat în folosinţă în luna august 1997.
In prezent, unitatea este amplasată în partea de N-V a municipiului Iaşi, în cartierul
Copou, pe strada Dr.Vicol nr.10 şi se învecinează:
- la N cu grădinile locatarilor de pe strada Frederik lacob;
- la E cu U.M. 0470 a Ministerului de Interne;
- la S cu str. Dr. Vicol;
76
- la V cu str. Fagului.
4.3.2.3 Servicii specializate în recuperarea şi reintegrarea socială a persoanelor

private de libertate
Serviciul de Intervenţie Psihosocială din penitenciar are ca misiune prevenirea

efectelor de marginalizare socială ale detenţiei, de a facilita menţinerea legăturilor sociale şi
familiale, readaptarea la viaţa socială din cadrul comunităţii.
Programele şi activităţile derulate de către membrii Serviciului de Intervenţie
Psihosocială au la bază ordinele şi instrucţiunile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
urmărindu-se aplicarea acestora în funcţie de specificul şi particularităţile penitenciarului Iaşi.
Obiectivele generale urmărite sunt:
adaptarea persoanelor private de libertate la condiţiile mediului penitenciar;
reabilitare comportamentală şi cultivarea respectului de sine;
susţinere şi consiliere psiho-individuală şi de grup;
asistenta socio-familială şi educaţie în sprijinul menţinerii legăturilor cu familia;
dezvoltarea mijloacelor de exprimare şi a capacităţii de a comunica cu alţii;
pregătire şcolară şi formare profesională;
asistenţă şi monitorizare în vederea reintegrării socio-profesionale a persoanelor
private de libertate după liberare;
Serviciul de Intervenţie Psihosocială, coordonat de locţiitorul directorului pentru

intervenţie psihosocială are în componenţă două servicii cu următoarea structură:
1. SERVICIUL DE EDUCAŢIE are în

componenţă:
ofiţer instructor - jurist
1 ofiţer instructor - profesor
1 ofiţer sociolog
educatori
1 monitor sportiv
1 preot capelan
agenţi tehnici
Programe şi activităţi:
program de adaptare la viaţa
instituţionalizată a noilor depuşi în
penitenciar;
activităţi de şcolarizare - în cadrul şcolii gen. 41 cu clasele I-VIII din penitenciar,
aparţinând Ministerului Educaţiei şi Cercetării; şcoala mai organizează cursuri de
pre-profesionalizare în tâmplărie şi zidărie pentru absolvenţii a opt clase;
cursuri de calificare profesională - cu
durata de 3, 4 sau 6 luni, desfăşurate în
colaborare cu Agenţia Judeţeană de
Ocupare a Forţei de Muncă în diferite
meserii stabilite în funcţie de posibilităţile
de practică: tâmplar, zugrav, ajutor
mecanic-auto, croitor, bucătar,
legumicultor, electronist, etc.
77
informare, consilie, mediere privind piaţa muncii - în colaborare cu AJOFM, a
persoanelor private de libertate ce urmează a fi puşi în libertate;
activităţi literare - bibliotecă, şezători şi medalioane literare, prezentări de carte,
editare de reviste lunare, acţiuni în comunitate, omagieri, întâlniri periodice cu
invitaţi din domeniul culturii - poeţi,
scriitori, actori, muzeografi, profesori,
etc.)
activităţi artistice - cerc de teatru, grup
vocal-instrumental, cenaclu literar, atelier
de pictură, grafică şi sculptură, cerc de
abilităţi practice, marcarea unor
evenimente semnificative, spectacole şi
expoziţii;
activităţi ocupaţionale - atelier de olărit, goblenuri, meşteşugărit, împletituri;

activităţi recreative de club tip hobby - tenis de masă, şah, remmy, table, scrabble,
dezlegări de integrame, vizionare filme;
activităţi sportive - fotbal, tenis,
competiţii sportive, cercuri de dezbatere,
întâlniri cu reprezentanţi din lumea
sportului;
activităţi de pregătire şi motivare

culturală - concursuri de cultură generală,
cercuri tematice, conferinţe;
activităţi moral-religioase - în cadrul
capelei penitenciare, oficieri de slujbe,
taina sfintei spovedanii, asistare şi susţinere moral-creştină;
programe de educaţie moral-
civică - adresate în special
categoriilor 18 - 21 ani;
program de educaţie juridică -

prelucrări ale informaţiilor
legislative de interes;
educaţie pentru sănătate

program de pregătire pentru liberare -
pentru cei ce urmează a fi puşi în libertate;
78
susţinerea de programe artistice - piese de teatru, spectacole
vizite la diferite obiective - mânăstiri, muzee, expoziţii, parcuri
organizarea de expoziţii - grafică, pictură, sculptură, olărit
întreceri şi competiţii sportive - cu elevii din licee, cluburi sportive, alte

penitenciare
vizionări de filme la cinematecă - în
cadrul Casei de Cultură
2. SERVICIUL DE ASISTENŢĂ PSIHOSOCIALĂ are în componenţă:
2 ofiţeri specialişti - asistenţi sociali

2 ofiţeri specialişti - psiholog
Baza legală în care se susţin activităţile de specialitate:
Persoanele private de libertate trebuie sa fie tratate nediscriminatoriu, iar benefi-ciarii

serviciilor de specialitate trebuie sa se bucure – in conditiile legii - de asistenta
similara beneficiarilor din comunitate conform Recomandarii Comitetului de Ministri
ai U.E.(Rec-2006-2).
Activitatea psihologilor angajaţi în sistemul penitenciar românesc este reglementată
prin Legea nr.213/27.05.2004 şi metodologia de aplicare, Legea nr.275/04.07.2006,
Legea nr.293/28.06.2004 completată prin O.G. nr.47/28.06.2006.
79
Activitatea de asistenţă socială are la bază Legea 466/04.11.2004 privind statutul
asistentului social precum şi codul etic al profesiei de asistent social, Legea
nr.275/04.07.2006 şi regulamentele de aplicare, Legea nr.293/28.06.2004 completată
prin O.G. nr.47/28.06.2006.
Activităţi de asistenţă psihologică:
program de consiliere :
la cererea persoanelor private de libertate
în situaţii de criză (refuz de hrană, izolare,
idei suicidare, conduite agresive)
în vederea cunoaşterii subiecţilor
consiliere pre- şi post- testare HIV/SIDA
evaluări psihologice
în perioada de carantină - toţi noii depuşi în
penitenciar;
pentru întocmirea documentelor oficiale
(caracterizări, planuri de evaluare);
Programe de asistenţă psihologică:
asistenta psihologica a persoanelor private de libertate aflate in perioada de

adaptare
la mediul carceral
consiliere individuală
proiecte independente
autocunoaştere
programe terapeutice de reducere a agresivităţii
terapia fostilor consumatori de droguri si consiliere pre- si post- testare HIV /
SIDA
ergoterapia (artterapie, biblioterapie, etc.)
terapie integrată
reducerea impactului încarcerării
asistenta psihologica a persoanelor diagnosticate cu afecţiuni psihice
psihoterapie
Programe de asistenţă socială:
programe de consiliere
program de mediere şi intervenţie;
întocmire dosare în vederea pensionării la termen;
întocmirea dosarelor în vederea reactualizării cărţilor de identitate;
întocmire documentaţie pentru încheierea căsătoriilor;
mediere în vederea înregistrării tardive a naşterii;
evaluări socio-familiale;
programe de informare şi educaţie pro-socială:
program de asistenţă socio-familială adresat foştilor consumatori de droguri;
program de prevenire TBC - norme şi reguli de conduită, habitat, alimentaţie, cutume
etc.
programe de informare/consiliere/mediere şi intervenţie;
80
reintegrare în muncă / recalificare post-detenţie
consiliere individuală în vederea stabilirii serviciilor /prestaţiilor sociale post-
detenţie;
menţinerea unitară a familiilor - vizite cu caracter social, mediere telefonică, adrese
scrise, fotografii, adrese de contact,)
4.3.2.4 Specificul practicii de specialitate în unităţile de detenţie

Obiectivele practicii de specialitate în cadrul penitenciarului de maximă siguranţă Iaşi:
1) Familiarizarea studenţilor cu activităţile specifice Penitenciarului de Maximă Siguranţă:

adaptarea deţinuţilor la viaţa instituţionalizată;
pregătirea şcolară şi profesională a deţinuţilor (sau, după caz, completarea
pregătirii);
reabilitarea comportamentală şi cultivarea respectului condamnatului faţă de propria
persoană;
dezvoltarea mijloacelor de exprimare şi a capacităţii de a comunica ale deţinuţilor;
asistenţă şi monitorizare în vederea reintegrării socio-profesionale post-executorii.
2) Exersarea comportamentelor generale în acord cu normele deontologice ale profesiei de
psiholog, asistent social sau sociolog;
3) Stabilirea, consolidarea şi promovarea unor relaţii de cooperare cu personalul din cadrul
Penitenciarului de Maximă Siguranţă;
4) Identificarea şi studierea problemelor specifice deţinuţilor;
5) Formarea unui stil de lucru în echipă şi dezvoltarea capacităţii de comunicare la studenţii
practicanţi;
6) Înţelegerea şi explicarea obiectivă a psihologiei penitenciare;
7) Decodificarea şi explicarea specifică a termenilor şi „valorilor” vieţii penitenciare, în
scopul găsirii soluţiei optime individualizate pentru reintegrare şi reabilitare socială
8) Însuşirea modalităţilor şi instrumentelor de investigaţie şi intervenţie cu specific
asistenţial;
9) Dezvoltarea unor abilităţi şi deprinderi de lucru cu persoanele care execută pedepse
privative de libertate;
10) Asimilarea metodelor de studiere şi arhivare a datelor obţinute din analiza de dosar sau
direct de la persoana aflată în custodia penitenciarului;
11) Întocmirea fişelor de observaţie pentru deţinuţii pe care îi intervievează, activitate
desfăşurată sub atenta îndrumare a persoanelor autorizate din unitatea de detenţie;
12) Realizarea unei corecte şi oportune selecţii a formelor de intervenţie personalizată la
nivelul diverselor tipuri de cauze penale analizate.

Instrumentele de lucru specifice în activitatatea asistenţială cu persoanele private de libertate
apar în cadrul anexelor. (vezi anexele 25, 26, 15)
Surse bibliografice recomandate:
1. Florian, G. , Psihologie penitenciară, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996

2. Florian, G , Dinamică penitenciară, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999
81
3. Mitrofan, N.; Zdrenghea, V.; Butoi, T. , Psihologie judiciară, ediţia a-III- a, Casa de
Editură şi Presă „Şansa” S.R.L, Bucureşti, 2000
4. Stănişor, E. - coord, Penologie,, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002
5.*** Codul Penal al României .
6.*** Codul de Procedură Penală.
7.*** Legea 275/2006 privind executarea pedepselor
www.crimelibrary.com
www.epi.edu
www.just.ro
www.penitenciaruliasi.ro
Lect.univ.drd Cătălin Popescu
Carmen Matei - director adjunct Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi
4.3.3. Inspectoratul Judeţean de Poliţie - instituţie cu rol

în combaterea delincvenţei
Principala instituţie care se ocupă de asigurarea respectării ordinii şi liniştii publice, de

apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor este Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi .
Acesta este constituit şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr.218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, pe baza statului de organizare aprobat de
ministrul administraţiei şi internelor prin Ordinul I/0551 din 01.06. 2004.
Unitatea a fost înfiinţată la 15.12.1990, conform Ordinului ministrului de interne nr.
I/05869 din 15.12.1990.
Conform legii, Inspectoratul este o unitate destinată să organizeze, să conducă şi să
coordoneze activităţile specifice, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Poliţiei Române în
zona de responsabilitate, care cuprinde judeţul Iaşi.
Întreaga activitate din cadrul Inspectoratului se desfaşoara exclusiv pe baza şi în
executarea legii, sub autoritatea şi controlul Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative şi al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor specifice, Inspectoratul şi structurile subordonate
cooperează cu celelalte componente ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, cu
alte structuri ale Sistemului Naţional de Apărare, alte instituţii ale statului şi colaborează cu
organizaţii, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice locale din zona de responsabilitate,
asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, în limitele
legii. În relaţiile cu acestea, Inspectoratul este reprezentat de şeful inspectoratului (înlocuitorul
legal).
Inspectoratul organizează, coordonează şi controlează activitatea de asigurare a
respectării ordinii şi liniştii publice, de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a
avutului public şi privat, de prevenire şi descoperire a infracţiunilor, în condiţiile legii, pe
teritoriul judeţului Iaşi, având următoarele atribuţii:
asigură încadrarea funcţiilor prevăzute în statul de organizare cu poliţişti şi personal
contractual;
coordonează, sprijină, îndrumă şi controlează activitatea poliţiei din municipiile Iaşi şi
Paşcani, oraşele Hârlău, Târgu Frumos şi Podu Iloaiei şi comunele judeţului Iaşi;
studiază cauzele ce au determinat şi condiţiile ce au favorizat savârşirea de infracţiuni, pe
anumite perioade de timp şi/sau pe domenii, obiective, locuri de interes poliţienesc;
82
analizează periodic fenomenul infracţional, şi în funcţie de concluziile desprinse,
stabileşte măsurile ce urmează a fi întreprinse, modalităţile de acţiune şi forţele
participante, coordonând perfecţionarea activităţii subunităţilor de poliţie urbane şi rurale,
inclusiv a posturilor de poliţie din judeţul Iaşi;
organizează şi conduce activităţi poliţieneşti pe teritoriul judeţului Iaşi. Execută misiuni
operative în cauze de importanţă deosebită pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea
infracţiunilor, precum şi pentru prinderea persoanelor urmărite;
ia masuri pentru informarea opiniei publice cu principalele preocupări ale poliţiei, cu
situaţia infracţională şi rezultatul unor activităţi de prevenire şi combatere a faptelor
antisociale, pe teritoriul judeţului Iaşi;
apără viaţa, integritatea corporala şi libertatea persoanelor, avutul privat şi public,
celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi statului, pe teritoriul judeţului Iaşi;
asigură, împreună cu forţele de jandarmi, direct sau în cooperare cu alte forţe legitime ale
statului, combaterea manifestărilor de violenţă, neutralizarea unor acţiuni de natură să
împiedice desfăşurarea normală a activităţii pe căile publice, în pieţe, în zonele de acces la
punctele de control pentru trecerea frontierei şi alte obiective de importanţă deosebită din
judeţul Iaşi;
stabileşte măsurile necesare, potrivit sarcinilor ce-i revin poliţiei prin lege, cu privire la
asigurarea desfăşurării normale a adunărilor şi manifestărilor publice din judeţul Iaşi;
îndrumă şi coordonează organizarea şi funcţionarea pazei bunurilor la instituţiile publice
şi la agenţii economici cu capital de stat şi acordă, la cerere, sprijin de specialitate
agenţilor economici cu capital privat şi altor solicitanţi din judeţul Iaşi, în organizarea şi
funcţionarea pazei bunurilor;
acţionează pentru culegerea de informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii
infracţiunilor, în judeţul Iaşi, precum şi în situaţiile în care există date sau indicii că se
pregateşte savârşirea de fapte ilicite;
desfăşoară, potrivit competenţei materiale şi teritoriale stabilite prin lege, activităţi pentru
constatarea savârşirii faptelor prevăzute de legea penală şi efectuarea cercetărilor în
legatură cu aceste fapte;
asigură paza şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi arest preventiv
organizate în cadrul Inspectoratului şi subunităţilor sale din judeţul Iaşi;
exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor,
a deţinerii şi folosirii materiilor explozive, a modului în care se efectuează operaţiunile cu
arme, muniţii şi materii explozive, precum şi asupra funcţionării atelierelor de reparat
arme, pe teritoriul de competenţă;
exercită controlul, potrivit legii, asupra respectării normelor legale referitoare la produsele
si substanţele toxice, stupefiante şi radioactive, precum şi la alte obiecte şi materii supuse
autorizării care prezintă pericol public ori care pot fi folosite la savârşirea de infracţiuni,
pe teritoriul judeţului Iaşi;
colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cadrele didactice din judeţul Iaşi, la activitatea
de educare a copiilor şi tineretului şcolar pe linie antiinfracţională şi în vederea circulaţiei
corecte pe drumurile publice;
în localităţile urbane, nereşedinţă de judeţ şi comune, ţine evidenţa nominală a cetăţenilor
români cu obligaţii militare şi execută activităţile date prin lege privind pregătirea
populaţiei şi teritoriului judeţului Iaşi pentru apărare şi mobilizare;
organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei persoanelor
condamnate ori împotriva cărora s-au luat măsuri cu caracter penal, conform prevederilor
legii, pe teritoriul judeţului Iaşi;
constată şi aplică contravenţii la dispoziţiile legale date în competenţă poliţiştilor, pe
teritoriul judeţului Iaşi;
83
participă, împreună cu forţele de jandarmi şi pompieri, în cooperare cu forţe ale unităţilor
Ministerului Apărării Naţionale din judeţul Iaşi şi alte organisme prevăzute de lege, la
activităţi de salvare, evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de situaţii de urgenţă
civilă (incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe),
precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente, pe
teritoriul de competenţă;
îndeplineşte orice alte atribuţii ce îi sunt date prin lege, pe teritoriul judeţului Iaşi.
Asist.univ. drd. Adrian Marius Tompea

ofiţer sociolog, inspector de Poliţie Anca Iftodi
4.4. Asistenţa socială a persoanelor vulnerabile la consumul de

droguri şi a celor dependente de consumul de droguri

Pe lângă faptul că sunt cei mai afectaţi de schimbările sociale, tinerii1 au acum acces la o
gamă tot mai largă de substanţe psihoactive pe care le folosesc în combinaţie cu alcoolul
dezvoltând noi modele de consum, fenomen care prezintă o provocare deosebită pentru
factorii de decizie politică ce trebuie să gestioneze funcţionarea societăţilor. În general,
probabilitatea de a consuma alcool sau sau alte droguri ilicite, precum şi dorinţa lor de a
încerca droguri, creşte brusc cu vârsta. "Curiozitatea" este de obicei principalulul motiv
raportat pentru debutul în ceea ce priveşte consumul de droguri. Statisticile spun că, în
ansgeneral, bărbaţii utilizează în general mai multe droguri şi de alcool decat femeile, dar
diferenţa se reduce în ceea ce priveşte consumul de alcool in exces.
Femeile2 sunt o altă categorie socială vulnerabilă la consumul de droguri. Conform

statisticilor, în Europa, până la un sfert din oamenii care au dezvoltat probleme serioase legate
de utilizarea de droguri ilegale sunt femei. Aproximativ unul din patru utilizatori de droguri
care încep tratamentul de droguri sunt de sex feminin şi unul din cinci decese legate direct de
consumul de droguri este printre femei. Înţelegerea problemelor de gen în consumul de
droguri şi dependenţa de droguri este încă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea de răspunsuri
eficiente din partea decidenţilor politici.
Cauze şi factori de risc ale consumului de droguri

Consumul si abuzul de substanţe este un comportament influenţat de numeroase variabile.
Acestea pot fi specifice individului, mediului în care trăieşte, sau relaţiilor pe care le are cu
mediul său cel mai apropiat: familia, prietenii, şcoala etc. Variabilele cele mai semnificative,
1
Pentru politici, rapoarte detaliate privind consumul de droguri şi atitudinilie asociate ale tinerilor vezi
http://www.emcdda.europa.eu/themes/young-people (accesat la 09.02.2011).
2 Pentru politici, rapoarte detaliate privind consumul de droguri şi atitudinilie asociate ale femeilor vezi:
http://www.emcdda.europa.eu/themes/women (accesat la 09.02.2011).
84
identificate de cercetare sub forma factorilor de risc, au o pondere ridicată în generarea acestui
comportament.
Factorii de risc de natură socială sunt legaţi de mediul în care trăieşte individul, având în
vedere contextul social, normele şi valorile sociale care reglementează comportamentul fiinţei
umane. Printre principalii factori de risc sociali (contextuali) se găsesc:
• Legile si normele sociale favorabile sau permisive faţă de comportamentele de

consum şi abuz. În cazul drogurilor legale (alcool, tutun) s-a demonstrat ca luarea unor
măsuri legislative cum sunt creşterea preţurilor, limitarea vârstei de vânzare şi
interzicerea consumului în locuri publice au un efect important de limitare a consumului.
• Disponibilitatea, accesibilitatea spaţială şi fianciară a substanţelor precum şi
eficienţa mecanismelor de promovare şi distribuţie.
• Factori socio-economici ce produc diferenţieri sociale majore, precum
sărăcia şi locuirea în aglomerări umane, dar şi resursele financiare nelimitate şi un nivel
de trai foarte ridicat, mai ales în asociere cu alţi factori favorizanţi, sunt asociate cu un
risc crescut de comportamente antisociale.
• Percepţia socială a riscului: dacă consumul de droguri este perceput în
societate ca fiind „normal”, dacă există credinţa că „toată lumea consumă”, percepţia
riscului la care se expun consumatorii de substanţe e scazută, iar consumul e cu atât mai
extins. Prin urmare, amploarea consumului este determinată de percepţia riscului şi
invers: cât e mai extins consumul într-un anumit context, cu atât este mai mic nivelul de
periculozitate atribuit acestora - cei doi factori se potenţează unul pe celălalt.
• Mobilitatea populaţiei: schimbările în viaţa socială sunt momente care
induc o anumită vulnerabilitate datorită proceselor de adaptare şi reconstrucţie a
reperelor sociale pe care trebuie să le facă individul.
• Dezorganizarea comunitară: schimbările culturale, economice sau sociale bruşte
produc dezorganizare socială, care, pe lângă modificarea normelor şi regulilor care
guvernau societatea presupune şi o sensibilă deteriorare a abilităţilor socializatoare ale
contextului social apropiat (familie, cartier, reţele sociale de sprijin), fapt care poate
favoriza consumul de droguri.
Factorii de risc individuali şi interpersonali se referă la caracteristcile individuale şi la

relaţiile individului cu familia, şcoala, grupul de prieteni, etc.:
• Istoria familială a consumului de droguri: deşi există numeroase studii despre

potenţialul de consum indus de factorii genetici, între care se evidenţiază cele referitoare
la alcoolism, predispoziţia genetică pentru a dezvolta acest tip de problemă nu este clară;
sigură este însă existenţa unui context caracterizat de o mai mare accesibilitate a
diferitelor substanţe şi de un control mai mic al factorilor socializatori.
• Atitudini şi modele de comportament parentale pozitive sau ambigue.
• Disfuncţii educative. Comunicarea slabă sau inadecvată între membrii familiei,
inconsistenţa în dezvoltarea rolurilor părinteşti, ineficacitatea familiei în stabilirea de
norme de comportament, limitele prea puţin clare, asteptări puţin realiste faţă de copii
sau expectative prea reduse în ceea ce priveşte performanţa lor şcolară, sunt relaţionate
cu favorizarea debutului copiilor în consumul de droguri.
• Conflictele familiale: lipsa unor legături afective familiale, absenţa părinţilor sau unor
tutori capabili să ofere suport emoţional pozitiv copiilor lor, implicarea scăzută a mamei
85
în viaţa copiilor, sunt factori ce pot fi semnificativ relaţionaţi cu dezvoltarea unor
comportamente de consum şi abuz de droguri pe termen lung.
Factori psihologici. Unele studii semnalează existenţa unei relaţii pozitive între
comportamentele de consum şi abuz de droguri şi anumite caracteristici psihologice ale
indivizilor, cum ar fi:
• căutarea de senzaţii noi - atracţia pentru risc

• un prag scăzut în evitarea durerii - rănirii
• incapacitatea de a-şi controla emoţiile
• agresivitatea şi ostilitatea - agresivitatea timpurie
• tendinţe personale către hedonism, atribuind o importanţă mai mare valorilor sociale şi
mai puţină importanţă celor familiale sau religioase.
Eşecul şcolar. Tot ceea ce provoacă ruperea legăturilor adolescenţilor cu instituţiile sau
spaţiile de socializare determină asocierea lor cu grupuri de egali problematici şi cu apariţia
comportamentelor deviante, printre care şi consumul de droguri. În lipsa legăturilor sociale
care ajută la crearea unei imagini pozitive despre sine, copilul sau adolescentul va căuta
legături cu alte grupuri în care să fie acceptat. Abandonul şcolar este aproape întotdeauna un
prim pas în acest proces de deviere şi inadaptare socială. Şcoala este un loc potrivit pentru
identificarea copiilor cu probleme de comportament ( agresivitate, timiditate, hiperactivitate
etc.) care pot favoriza acest proces de inadptare. Nu există evidenţe care să arate că un
coeficient intelectual scăzut ar fi un factor favorizant al abuzului de droguri.
Anturajul. Consumul de droguri de către grupul de egali este unul dintre factorii asociaţi cu
probabiltatea cea mai mare pentru apariţia consumului individual. Însă relaţia între afilierea la
un grup şi consumul de droguri nu este o relaţie unidirecţională, ci biunivocă (indivizii tind să
se integreze în grupuri cu aceleaşi afinităţi).
Atitudini favorabile consumului de droguri. S-a observat o relaţie pozitivă între debutul
consumului de droguri şi menţinerea atitudinilor şi credinţelor pozitive cu privire la droguri.
Rareori adolescenţii încep să consume droguri fără a porni de la convingerea că beneficiile
potenţiale ale consumului sunt mai mari decât posibilele costuri.
Debutul timpuriu al consumului de droguri
Studiile epidemiologice au oferit informaţii suficiente pentru a demonstra că intensitatea şi

frecvenţa consumului precum şi dezvoltarea problemelor legate de dependenţă va fi mai mare
cu cât vârsta de debut este mai mică.
Teorii generale explicative ale consumului de droguri
În mod obişnuit, o teorie rezumă un complex de evidenţe empirice, putând fi o derivată a unei
ipoteze, explicare a unor / unei legi sau construcţie a unor modele. Ea nu este însă veridică în
mod implicit ci trebuie validată prin verificarea indeplinirii postulatelor şi găsirii evidenţelor
care să o susţină. Un model teoretic reprezintă o teorie sau un grup de teorii aplicate unei arii
sau situaţii specifice. Facilitând evaluarea realităţii, modelele teoretice reprezintă fondul
pentru planificarea intervenţiei, fiind un sprijin în realizarea obiectivelor intervenţiei şi un
element esenţial pentru evaluarea acesteia.
86
Majoritatea teoriilor şi modelele explicative privind consumul de droguri s-au orientat asupra
cauzelor care îi determină indivizi să consume substanţe. Becona1 le clasifică în trei mari
grupe:
a. Teorii şi modele parţiale sau bazate pe puţine componente

b. Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii
c. Teorii şi modele integrative şi comprehensive
a). Teorii şi modele parţiale sau bazate pe puţine componente
În această grupă sunt incluse teoriile şi modelele biologice ce consideră adicţia ca o

tulburare cu substract biologic. Acestea reduc explicarea tulburării la o cauză fundamental
biologică şi la ipoteza auto-medicaţiei. Astfel, individul consumă substanţe pentru că, odată
ce a descoperit, a incercat şi a experimentat efectele pozitive ale unei substanţe îşi va
soluiţiona problemele cu ajutorul acesteia, ţinând cont de faptul ca multe din aceste probleme
sunt de natură psihopatologică, sau în care organismul se autoreglează cu ajutorul substanţei.
O mare relevanţă pentru explicarea consumului de droguri, pentru tratament şi pentru
prevenire au cunoscut teoriile învăţării care explică consumul ca fiind un fenomen ce se
supune paradigmelor învăţării: condiţionarea clasică, operantă şi prin imitarea. Modelul care
permite însă explicarea comprehensivă a comportamentului de consum de droguri este cel al
învăţării sociale, mai ales pentru etapa de iniţiere a acestuia.
Începând cu anii ‘80 un grup important de teorii care au avut o mare relevanţă au fost
teoriile atitudinal - comportamentale. Dintre acestea subliniem Teoria acţiunii raţionale a
lui Fishbein şi Ajzen2, şi Teoria comportamentului planificat al lui Ajzen3. Astăzi este posibil
să prognosticăm într-o măsură semnificativă comportamentul plecând de la atitudini şi
credinţe ale subiectului sau de la comportamente anterioare sau relaţionate cu acestea cum ar fi
normele subiective şi intenţiile comportamentale4.
Modelul creşterii stimei de sine a lui Kaplan şi colaboratorii5 şi versiunea sa actualizată

Teoria integrativă a comportamentului deviant sunt teorii psihologice bazate pe cauze
intrapersonale. Primul model pleacă de la premiza că adolescenţii caută acceptarea şi
aprobarea comportamentului lor. În situaţiile în care comportamentul adolescentului se
îndepărtează de aşteptările părinţilor, profesorilor sau ale altor persoane ale căror opinii sunt
considerate importante, acesta va deveni o sursă de disconfort psihologic, pe care adolescentul
trebuie să îl rezolve. În cazul pierderii favorurilor adulţilor semnificativi, în viaţa tânărului vor
apărea sentimente de autorespingere care necesită un răspuns corectiv sau compesator. Teoria
integrativă a comportamentului deviant sintetizează teoriile şi elementele preliminare ale
teoriei sinelui, stresului, controlului, asocierii diferenţiate şi a învăţării sociale.
1
I. E.Becoña, Bases teóricas que sustentan los programas de prevención de drogas, Delegación del
Gobierno para el Plan Nacional sobre Drogas, Madrid, 1999.
2
M.Fishbein & I. Ajzen, Belief, Attitude, Intention, and Behavior: An Introduction to Theory and
Research.,1975 Reading, MA: Addison-Wesley disponibil la http://www.people.umass.edu/
aizen/f&a1975.html (accesat 02.11.2010).
3
I.Ajzen, Attitudes, personality, and behavior (a 2-a ed.). Milton-Keynes, Open University Press
McGraw-Hill, England, 2005.
4
I. E.Becoña, Bases teóricas que sustentan los programas de prevención de drogas, op.cit.
5
Karen M. Kaplan, Thomas A. Wadden, “Childhood obesity and self-esteem”, The Journal of
paediatrics, 1 August 1986, vol. 109, nr. 2, pp 367-370.
87
Modelul afectivităţii consideră afectul ca mecanism cheie pentru înţelegerea dezvoltării
consumului, în sensul determinării şi controlului comportamentului. Modelul pune accent pe
relaţia dintre afectul negativ, un status de excitaţie crescut şi vulnerabilitate la abuzul de
droguri. Astfel, se aşteaptă ca acei subiecţi care vor găsi atractivă intoxicaţia cu droguri să fie
cei care în mod cronic au nevoie de niveluri crescute de activare (sau cu alte cuvinte au o
sensibilitate specială la stimularea rezultată din activarea produsă de droguri) şi cei care se pot
caracteriza printr-o deprivare cronică a reîntăririi pozitive. Mai mult, apare ipoteza că cei care
sunt deprivaţi cronic de o reîntărire pozitivă sunt dominaţi de stări afective negative
persistente şi generalizate. Satisfacerea acestor necesităţi şi înlăturarea stărilor negative poate,
cel puţin temporar, să fie obţinută prin ingestia şi intoxicaţia cu droguri, ceea ce va conduce la
activarea circuitelor neuronale asociate cu reintărirea pozitivă. Datorită satisfacţiei obţinute,
chiar dacă aceasta este temporară, este de aşteptat ca odată iniţiată utilizarea substanţei,
consumul să persiste în timp şi să crească în intensitate. Astfel, indivizii cu un profil de înaltă
afectivitate negativă vor fi mai vulnerabili la trecerea de la consumul ocazional la cel
experimental şi la abuz.
În teoriile bazate pe familie şi pe abordarea sistemică se pleacă de la ipoteza că utilizarea

substanţelor este expresia comportamentelor neadaptate al unuia sau mai multor membrii ai
familiei, comportament ce produce o disfuncţie în sistemul familial.
Modelul social al lui Peele1 se bazează pe rolul pe care îl au adicţiile în stilul nostru de viaţă,
susţinănd că adicţia nu este produsă de substanţe sau de comportament, ci de modul în care
persoana interpretează aceasta experienţă şi de modul în care răspunde la nivel fiziologic,
emoţional şi comportamental la respectivele substanţe. Acest model recunoaşte că,
experienţele trecute, precum şi personalitatea şi mediul social vor determina un stil de
confruntare cu cotidianul. Dupa Peele, cultura noastră având ca valori centrale succesul şi
reuşita individuală favorizează adicţiile. Drogurile şi comportamentele care conduc la adicţii
se convertesc în „amulete" pe care persoana le are pentru a infrunta mai bine situaţiile de stres,
anxietate, durere, depresie etc., atunci când aceste valori sunt dificil de obţinut. În acelaşi timp,
viaţa fiind din ce în ce mai controlată de către instituţii, individul percepe ca fiind dificil
controlul asupra propriei vieţi, iar adicţia se va converti într-un mod de a scăpa de această
tensiune.
b) Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii
Modelul evolutiv al lui Kandel2 postulează că utilizarea de droguri urmează nişte paşi
secvenţiali. Începutul se face cu anumite substanţe (droguri legale) care servesc ca element
facilitator pentru consumul ulterior de alte substanţe, în special marijuana şi apoi şi alte
droguri ilegale. Kandel porneşte de la teoria socializării, centrându-se în mod special pe
legătura dintre dezvoltarea adolescentului şi relaţia sa cu părinţii şi egalii. Conceptele şi
procesele folosite provin din teoria invăţării sociale şi din teoria controlului. Acest model
arată faptul că nu este necesar ca fiecare etapă să apară la toţi indivizii în mod egal. Consumul
unei substanţe intr-o etapă creşte însă de o manieră importantă şi semnificativă probabilitatea
de a trece la faza următoare de consum.
1
S. Peele, The meaning of addiction, Jossey-Bass, San Francisco, 1998.
2
D. Kandel, Stages in adolescent involvement in drug use, Science, 28 Nov. 1975: 190 (4217), 912-914,
disponibil la http://www.sciencemag.org/content/190/4217/912.short (accesat 25.11.2010).
88
Modelul procesului de afirmare a tinerilor este bazat pe o amplă gamă de teorii cum ar fi
teoria controlului social, a modelului dezvoltării sociale, a comportamentului problemă şi a
învăţării sociale (dobândirea comportamentului social ca rezultat al condiţionării prin imitare,
obţinut prin procesele de reîntărire şi pedeapsă) atribuie o importanţă deosebită familiei, ca
element de bază al socializării valorilor dominante din societate. Adaptarea individului la
ordinea socială, se face prin învăţare socială şi stadii-expectativă (modul în care gândim şi
credem este în mare parte o funcţie a modului în care ne văd şi ne tratează ceilalţi; modul în
care ceilalţi ne percep este în mare parte condiţionat de expectanţele acestora efectul
Pigmalion sau modelul comunicării expectativelor).
Modelul maturităţii prin consumul de droguri al lui Labouvie1, se bazează pe procesul de

autoreglare, având drept elemente cheie sunt personalitatea şi autoeficienţa. În ipostazele în
care acestea eşuează, individul va răspunde necesităţilor sale imediate sau presiunilor
situaţiilor imediate cu ajutorul drogului. În plus, este probabil ca individul să nu aibă scopuri
personale sau că acestea să fie puţin importante, dificile, costisitoare sau greu realizabile.
Aceasta îl poate conduce la o stare de alienare şi depresie ce pare a putea fi depăşită prin
consumul de droguri. Studiile lui Labouvie se bazează pe faptul că factorul timp generează o
scădere naturală a numărului de consumatori şi a consumului, asociată cu o creştere a
numărului de indivizi din aceeaşi generaţie care intră în curentul social al majorităţii. Acestea
indică, după cum susţine autorul, o creştere a traiectoriei temporale către o mai mare
convenţionalitate atăt pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
Teoria pseudomaturităţii sau a dezvoltării precoce afirmă că în timpul adolescenţei şi în faţa

experimentării rolurilor adulte, adolescentul va intâmpina dificultăţi în a face faţă diferitelor
sfere ale vieţii. Realizarea de activităţi precoce faţă de vârsta cronologică şi implicarea în
responsabilităti tipic adulte la o vârstă prematură din adolescenţă interferează cu obţinerea
abilităţilor psihosociale necesare pentru succesul ulterior în aceste roluri. Tranziţia de la
copilărie la adolescenţă, când apare pubertatea şi tranziţia de la adolescentă la adultul tânăr,
când se produc evenimente importante cum ar fi căsătoria sau alegerea serviciului, sunt două
etape de mare importaţă. Există intâmplări critice în viaţă, în urma cărora se face tranziţia de la
o etapă la alta; modalitatea de realizare va genera adecvarea sau nu a rezultatului.
Modelul psihopatologic al dezvoltării) se bazează pe factorii de risc care s-au demonstrat a fi

asociaţi cu etiologia abuzului de substanţe (factori neurologici şi genetici, predispoziţia la
comportamente problemă, factori psihologici şi psihopatologici, factori ambientali şi sociali)
şi pe principiile de bază ale dezvoltării şi ale psihopatologiei legate de dezvoltare. Acest model
diferă de alte modele etiologice prin orientarea sa psihopatologică referitoare la dezvoltare şi
prin includerea în cadrul ei a antecedentelor primei copilării. În perioada neonatală (0-3 luni)
copiii cu risc mare, conform ipotezei autorului, ar fi cei care au un temperament cu
următoarele caracteristici: labilitate mărită şi intensitate a afectului mai mare decât media la
copiii de aceeaşi vârstă; capacitate mai mică de a se obişnui la noi stimuli sau de adaptare la
schimbare; latenţă mai mare decât media copiilor de aceeaşi vârstă în a răspunde la situaţii
neplăcute; dificultate mai mare de a fi liniştiţi; regularitate mai mică a ciclurilor biologice.
Vulnerabilitatea ar fi produsul interacţiunii caracteristicilor temperamentale ale copilului cu
persoanele şi experienţele din mediul său.
1
M.Diehl, N.Coyle & G. Labouvie-Vief, Age and sex differences in strategies of coping and defense
across the life span , Psychology and Aging 11, 1996, pp.127-139.
89
Teoria socializării primare a lui Oetting şi colaboratorii1 îşi propune obiectivul de a rezolva
limitările teoriilor anterioare dat fiind că, după autori, acestea fie analizează doar un aspect al
problemei (variable psihologice, biologice sau sociale) fie nu indică elementele de legătură
dintre componente. Premiza fundamentală a acestei teorii este următoarea: „chiar dacă baza
biologică a comportamentului uman este de necontestat, în mod esenţial toate
comportamentele sociale umane sunt învăţate sau conţin componente principale care sunt
învăţate". Comportamentele sociale deviante, cum sunt consumul de droguri, crimele,
violenţa, se găsesec printre aceste comportamente învăţate. Devianţa nu este o simplă situaţie
defectuoasă care apare când există o ruptură între legăturile şi normele prosociale; atât
normele prosociale cât şi cele deviante sunt în mod activ învăţate în cadrul procesului de
socializare primară. Pentru aceasta există anumite surse de socializare primară, care
influentează individul: familia, şcoala, grupul de egali. De asemenea, există influenţe
indirecte în socializarea primară care sunt date de trăsăturile de personalitate şi de sursele de
socializare secundară, cum ar fi caracteristicile comunităţii: oraş, cartier; dimensiune;
mobilitatea populaţiei; distribuţia populaţiei pe vârste; oportunităţi sociale; sărăcie; familia
numeroasă; religie şi instituţii religioase. În ceea ce priveşte trecerea de la socializarea
primară la consumul de droguri, această teorie susţine că se poate realiza pe două căi: ca
rezultat al socializării şi prin dependenţa faţă de un stil de viaţă bazat pe consumul de droguri
care include tipul de drog, accessibilitatea acestuia şi gradul de acceptare.
c) Teorii integrative şi comprehensive
Propusă de Bandura în 19862, Teoria invăţării sociale, redenumită Teoria cogniţiei sociale,
este o teorie psihologică bazată pe principiile invăţării şi pe cunoaşterea persoanei din
perspectiva mediului social în care îşi manifestă comportamentul. Bandura propune luarea în
considerare a existenţei a trei sisteme implicate în reglarea comportamentului:
• primul este constituit de situaţiile şi stimulii externi, care afectează

comportamentul, în principal prin intermediul proceselor de conditionare clasică;
• al doilea este constituit din consecinţele comportamentului sub formă de întăriri
externe ale acestuia, şi care îşi exercită influenţa prin procese de condiţionare
operantă sau instrumentată;
• al treilea este constituit din procesele cognitive mediatoare, care reglează
influenţa mediului determinând stimulii cărora li se va da atenţie, modul de
percepere al acestora şi influenţa pe care aceştia o au asupra comportamentelor
viitoare.
Această teorie insistă pe conceptul de autoeficienţă ca o componentă centrală şi totodată
element explicativ principal în ceea ce priveşte dobândirea, menţinerea şi schimbarea
comportamentului. Teoria ia în considerare, în acelaşi timp, atât factorii învăţării
(condiţionare clasică, operantă şi prin imitare), cât şi procesele cognitive şi componenta
socială în care trăieşte şi se dezvoltă individul.
1
E.R. Oetting, and J.F. Donnermeyer, Primary Socialization Theory: The Etiology of Drug Use and
Deviance I. Substance Use and Misuse 33 (4): 995-1026 ,1991.
2
A. Bandura, Social foundations of thought and action. A social cognitive theory, Prentice-Hall,
Englewood Cliffs, New Jersey, 1986.
90
Conform Teoriei interacţionale a delincveţei a lui Thornberry1 elaborată în 1996,
comportamentul deviant este rezultatul atât al legăturilor slabe ale individului cu societatea
convenţională cât şi al unui mediu social sărac în care să poată fi învăţat şi întărit un
comportament adecvat. Astfel, acei adolescenţi care se află în strânsă legatură cu părinţii, într-
o relaţie sigură cu şcoala şi sunt implicaţi în activităţi în cadrul unor reţele sociale
convenţionale, prezintă o probabilitate redusă de a dezvolta comportamente delincvente. Pe de
alta parte, dacă legăturile convenţionale sunt slabe sau lipsesc şi există un control social slab
asupra comportamentului, probabilitatea delincvenţei creşte. Fără indoială că, pentru a se
produce un comportament stabil de delincventă, este necesar un mediu social în care acesta să
se poată învăţa şi în care să fie întărit. Teoria insistă pe faptul că relaţia dintre aceste variable
este dinamică, bidirecţională şi cu potential de modelare în decursul evoluţiei individului.
Teoria comportamentelor de risc ale adolescenţilor a lui Jessor (1993)2 ia în considerare

anumiţi factori şi comportamente de risc asociate sărăciei sociale, inegalităţii şi discriminării.
Modelul stilurilor de viaţă a lui Calafat (1992) consideră că „factorii şi cauzele care
determină sau facilitează ca indivizii să fie interesaţi de droguri au legatură cu întreaga
dinamică personală şi socială anterioară contactului cu drogurile", existând factori care au o
mai mare greutate decât drogul în sine. Factorii asociaţi consumului de droguri şi evaluaţi ca
factori de risc de protecţie sunt: structurarea socială, comportamentele de consum din
societate, familia, şcoala, folosirea timpului liber, relaţia cu părintii, relaţia cu colegii,
informaţia, personalitatea, atitudinile, experienţele cu alte droguri şi consumul acestora.
Teoria influenţei triadice a lui Flay şi Petraitis (1995)3 consideră diferite niveluri pentru
explicarea cauzelor comportamentului de consum, relaţionate cu trei tipuri de influenţe:
influenţele culturale şi de mediu asupra cunoştinţelor şi valorilor care modelează atitudinile;
influenţele contextual - sociale ce modelează credinţele sociale normative ale individului;
influenţele intrapersonale determinante asupra controlului de sine; abilităţile sociale ce conduc
la autoeficienţă. Flay şi Petraitis consideră comportamentul ca rezultat al situaţiei, persoanei şi
mediului. Influenţele atitudinale, sociale şi intrapersonale intervin într-un mod indepedendent
şi afectează într-o formă interactivă deciziile de a acţiona sau nu într-un anumit mod (ex. a
consuma sau nu substanţe).
Modelul autocontrolului a lui Santacreu şi colaboratorii (1992)4 consideră că geneza

problemei privind consumul de droguri porneşte de la încercarea adolescentului de a obţine
surse alternative de întărire la cele pe care le are deja sau i se oferă. În mod concret, scopul
acestui demers este de a câştiga independenţă şi de a obţine anumite capacităţi de control prin
căutarea unei alternative la întăririle parentale. Dobândirea autocontrolului poate avea un
1
Terence P. Thornberry, Toward An Interactional Theory Of Delinquency, Criminology, vol. 25, nr. 4,
Ed. Blackwell Publishing Ltd.
2
R. Jessor , Risk behavior in adolescence: A psychosocial framework for understanding and action,
Journal of Adolescent Health, 12, 1991, pp. 597-605.
3
B. R Flay & J. Petraitis, The theory of triadic influence: A new theory of health behavior with
implications for preventive interventions în G. Albrecht (ed.), Advances in Medical Sociology,Vol. 4,
1994, pp. 19-44, Greenwich, CT: JAI Press, disponibil la http://people.oregonstate.edu/~flayb/TTI%20
citations/My%20papers%20with%20TTI/Flay%20Petraitis%20Hu%20NIAAA%20Monograph%20TTI.
pdf (accesat la 09.01.2011).
4
J.Y.Santacreu, M.X. Froján, El papel del autocontrol en el proceso de génesis de las
drogodependencias II, Revista Española de Drogodependencias, 17, 1992, pp. 253-268, disponibil la
http://cat.inist.fr/?aModele=afficheN&cpsidt=5049302 (accesat 11.10.2010).
91
caracter general sau poate fi izolată în anumite tipuri de situaţii. La rândul său, procesul de
autocontrol se dobândeşte prin intermediul exercitării anumitor comportamente de către
individ, ceea ce implică interacţiunea cu mediul. Printre abilităţile caracteristice de autocontrol
se găsesc: rezistenţa la exprimarea agresivităţii după experimentarea unei frustrări; rezistenţa
la trangresare, reglarea autoadministrării de întăriri şi rezistenţa la tentaţie.
În elaborarea programelor de prevenire şi asistenţă bazate pe întărirea capacităţilor de
autocontrol, este necesar să: se defininească caracteristicie populaţiei căreia programul îi este
destinat şi identificarea factorilor de risc ai acesteia; se identifice şi analizeze factorii care
determină problema respectivă; se diferenţieze între ceea ce reprezintă geneza problemei şi
ceea ce reprezintă menţinerea acesteia.
Dimensiuni ale intervenţiei sociale preventive
PAUED (Planul de Acţiune al Uniunii Europene pe Droguri) menţionează că una dintre

cele mai eficiente abordări (din punct de vedere al costurilor) a consumului de droguri este
crearea de parteneriate între serviciile publice implicate în prevenirea consumului de droguri,
tratamente, reducerea efectelor nocive ale drogurilor şi aplicarea legii, pe de o parte, şi
organizaţiile pe bază de voluntariat şi prestatorii de servicii, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, o
alianţă între cetăţeni şi instituţiile create de ei şi pentru ei1.
Strategia UE în materie de droguri vizează un fenomen complex, care necesită o abordare pe

termen lung pentru a genera schimbări în domeniu. Strategia se concentrează asupra a două
dimensiuni cheie ale politicii în materie de droguri:
• reducerea cererii de droguri (prin servicii de prevenire, tratament şi reducere a efectelor

nocive. Aceasta implică acordarea unei atenţii speciale grupurilor vulnerabile şi prevenirea
politoxicomaniei - consumul combinat de substanţe milegale şi legale, inclusiv alcool,
substanţe volatile şi tutun)
• reducerea ofertei de droguri (prin aplicarea mai eficace a legii la nivelul UE pentru a
combate producţia şi traficul de substanţe stupefiante).
La dimensiunile de mai sus se adaugă trei teme transversale:
• coordonarea (la nivel european, cât şi la nivel naţional, astfel încât politicile în materie de
droguri să fie relevante pentru profesionişti şi societatea civilă, permiţând în acelaşi timp
acestor structuri furnizarea unui răspuns care să stea la baza politicilor)
• cooperarea internaţională şi
• informarea, cercetarea şi evaluarea tuturor aspectelor implicate de consumul de droguri.
De asemenea, sunt vizate în continuare dezvoltarea instrumentelor de monitorizare a situaţiei
substanţelor stupefiante şi a eficacităţii răspunsurilor la aceasta, elaborarea de instrumente
analitice pentru a evalua mai bine eficacitatea şi impactul politicii în materie de droguri (de
exemplu, instrumente-model de evaluare, indicatori de eficacitate a politicilor, analize privind
cheltuielile publice etc.)
Plecând de la modelele teoretice explicative asupra consumului şi dependenţei de droguri
1
http://ec.europa.eu/justice/policies/drugs/docs/com_2008_567_en.pdf pe site-ul Forumului european al
societăţii civile în materie de droguri - http://ec.europa.eu/justice/policies/drugs/ policies_drugs_
intro_en.htm (accesat la 08.02.2011).
92
putem evidenţia, de exemplu, următoarele măsuri pe care se pot centra activităţile preventive:
• reducerea factorilor de risc şi potenţarea factorilor de protecţie introducând ideea

schimbării stilului de viaţă, în special la acei tineri care trăiesc în medii sociale
defavorizate;
• întărirea capacităţilor de suport familal şi social ce se pot evidenţia printr-o preocupare
şi sprijin ridicate ale famliei pentru viaţa tânărului şi aşteptări sociale înalte din partea
persoanelor importante pentru tânăr;
• facilitarea şi oferirea de diferite oportunităţi populaţiei vulnerabile: pentru a deprinde

abilităţi pentru viaţă care să aibă implicaţii relaţionate cu munca; pentru asumarea de
responsabilităţi; pentru a participa şi contribui în mod semnificativ la activităţi sociale,
culturale, economice şi publice în şcoală şi comunitate; de a demonstra abilităţi şi de a
obţine succese;
• întărirea randamentului de către persoane relevante din şcoală, casă, dar şi de către alţi
adulţi.
Repere ale politicilor sociale la nivel naţional şi internaţional
Politicile actuale1 privind abordarea fenomenului existent şi potenţial al consumului de droguri

sunt:
• Planul de acţiune al Uniunii Europene în materie de droguri pentru perioada 2009-2012

• Planul de acţiune al Romaniei pentru perioada 2005-2008
• Strategia Naţională Antidrog pentru perioada 2005-122
Politici asistenţiale privind persoanele dependente şi indicatori de evaluare
Politicile care vizează consolidarea eficacităţii tratamentelor împotriva drogurilor şi

reabilitarea dependenţilor prin îmbunătăţirea disponibilităţii, accesibilităţii şi a calităţii
serviciilor specializate sunt:
• Sporirea eficienţei şi răspândirii unor tratamente alternative fundamentate, care includ o

gamă variată de abordări psihosociale şi farmacologice, corespunzând necesităţilor
consumatorilor de droguri (inclusiv tratamente specifice adaptate la noile droguri sau
tipuri de consum). Indicatori: Indicator epidemiologic major pentru cererea de tratament
(TDI — Treatment Demand Indicator), Raportările naţionale Reitox.
• Furnizarea unor programe existente şi dezvoltarea unor programe inovatoare de
reabilitare şi de reintegrare socială care au rezultate măsurabile. Indicatori: Date privind
disponibilitatea reintegrării sociale, Raportările naţionale Reitox.
• Campanii de promovare, după caz, a existenţei serviciilor de tratament şi reabilitare,
precum şi a diversităţii opţiunilor pe care aceste servicii le oferă la nivel naţional,
1
disponibile la: http://www.emcdda.europa.eu .
2
disponibil la: http://www.ana.gov.ro/rom/strategia1.htm .
93
regional sau local în rândul publicului potenţial interesat. Indicatori: Raportările
naţionale Reitox
• Sporirea utilizării, monitorizarea punerii în aplicare şi dezvoltarea în continuare a unor
alternative la detenţie eficiente pentru delincvenţii care consumă droguri
Politicile care vizează acordarea accesului la asistenţă medicală în penitenciare pentru

consumatorii de droguri pentru a preveni şi a reduce problemele de sănătate cauzate de
consumul de droguri sunt:
• Crearea şi punerea în aplicare a unor servicii de prevenire, de tratament, de reducere a

efectelor nocive ale drogurilor şi de reabilitare pentru deţinuţi, echivalente celor
disponibile în afara penitenciarelor. Acordarea unei atenţii speciale supravegherii
medicale a persoanelor care au fost eliberate din penitenciar.
• Aprobarea şi aplicarea de către statele membre, în cadrul penitenciarelor, a unor
indicatori de monitorizare a consumului de droguri, a problemelor de sănătate cauzate de
consumul de droguri şi a ofertei de servicii antidrog, pe baza unui cadru metodologic
elaborat de Comisia Europeană — cu sprijinul OEDT1 — care să fie compatibil cu
metodologiile existente, ţinând seama de lucrările întreprinse de UNODC2 (în domeniul
HIV/SIDA şi „treat.net”) şi de OMS3 (Sănătatea în penitenciare).
Politicile care vizează asigurarea accesului la serviciile de reducere a efectelor nocive ale
drogurilor, pentru a reduce răspândirea HIV/SIDA, a hepatitei C şi a altor boli infecţioase cu
transmitere hematogenă cauzate de droguri şi a pentru a reduce numărul de decese ca urmare a
consumului de droguri în Uniunea Europeană sunt:
• Acordarea accesului la serviciile de reducere a efectelor nocive ale drogurilor şi

îmbunătăţirea ariei de cuprindere a acestora, precum şi a diversităţii opţiunilor pe care
aceste servicii le oferă, ca parte integrantă a reducerii cererii de droguri, utilizând
intervenţiile a căror eficacitate a fost dovedită, dacă este cazul. Indicatori: Sondajul COM
de monitorizare a Recomandării 2003/488/CE a Consiliului, Indicator epidemiologic
major „Boli infecţioase ca urmare a consumului de droguri” (DRID — Drug-related
infectious diseases), Indicator epidemiologic major „Mortalitate asociată consumului de
droguri” (DRD — Drug Related Deaths)
Strategii de prevenţie
Strategiile de prevenţie vizează:
Programele şi intervenţiile cu caracter universal vizează prevenirea sau întârzierea primei dăţi
când se consumă droguri. Componenta preventivă vizează, de asemenea, politoxicomania
(consumul combinat de substanţe ilegale şi legale, în special alcool), precum şi asocierea
1
Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie – Agenţie descentralizata a Uniunii Europene.
Descriere disponibilă la http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index373RO.html .
2
Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (United Nations Office on Drugs and Crime –
UNDOC)
3
Organizaţia Mondială a Sănătăţii
94
negătivă a drogurilor cu capacitatea de a conduce vehicule. Acest tip de programe şi
intervenţii, o dată evaluate şi documentate, sunt puse, în mod sistematic, la dispoziţia
populaţiei în diferite medii sociale, de exemplu: tinerilor - în centrele de tineret şi şcoli,
precum şi adulţilor la locurile de muncă şi în penitenciare).
Obiectiv: Prevenirea consumului de droguri şi a riscurilor conexe.
Indicatori: Raportările naţionale Reitox, Chestionarele ESPAD1 şi HBSC2 privind copiii de

vârstă şcolară
Programele şi intervenţiile de prevenire cu caracter selectiv vizează comportamentului de risc

înalt al consumatorilor de droguri — inclusiv al consumatorilor de droguri prin injectare. Prin
intermediul unei preveniri bine definite şi evaluate eficient, se urmăreşte a se întâmpina
apariţia acestui tip de probleme.
Indicatori: Indicator epidemiologic major PDU (Problematic Drug Use), Raportările

naţionale Reitox.
Programele şi intervenţiile de prevenire cu caracter specific vizează grupurile specifice de

(poli)toxicomani cu grad ridicat de risc, oferindu-le acestora servicii uşor accesibile de
consiliere, gestionare a comportamentelor problematice şi informare, după caz.
4.4.2 Repere legislative
România3
• Ordinul nr. 1.389 din 4 august 2008 privind aprobarea Criteriilor şi metodologiei de
autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri şi a
Standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare de
servicii pentru consumatorii de droguri.
• Legea nr. 186 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
121/2006 privind Regimul juridic al precursorilor de droguri.
• Hotărârea nr. 1915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr.339/2005.
• Ordonanţa de urgenţă nr. 121 din 21 decembrie 2006 privind Regimul juridic al
precursorilor de droguri.
• Decizia nr. 16 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii
privind managementul de caz În domeniul asistentei consumatorului de droguri
• Decizia nr. 17 din 2 octombrie 2006 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare,
modificare si implementare a planului individualizat de asistenta a consumatorului de
droguri
• Ordinul nr. 1.216/C din 18 mai 2006 privind Modalitatea de derulare a programelor
integrate de asistenta medicala, psihologica si sociala pentru persoanele aflate În stare
privativa de libertate, consumatoare de droguri
1
European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs, disponibil la www.espad.org/ .
2
Health Behaviour in School-aged Children, disponibil la http://www.hbsc.org/ .
3 Vezi şi: http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index5174EN.html# (accesat la 02.02.2011)
95
• Decizia nr. 1.862.064 din 23.01.2006 pentru Aprobarea standardelor minime de calitate
ale programelor de prevenire a consumului de droguri În şcoală.
• Decizia nr. 1.862.065 din 23.01.2006 pentru Aprobarea standardelor de elaborare a
programelor şcolare de petrecere a timpului liber, de informare, educare şi comunicare în
scopul creşterii influenţei factorilor de protecţie pentru consumul dedroguri şi alte
substanţe în concordanţă cu evaluările / cercetările efectuate la nivel naţional şi/sau local
• Hotărârea nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispozitiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului
ilicit de droguri, cu modificarile si completarile ulterioare.
• Legea nr 339 din 5 decembrie 2005 privind Regimul juridic al plantelor,substantelor si
preparatelor stupefiante si psihotrope.
• Legea nr. 522 din 24/11/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 143/2000
privind Combaterea traficului si consumului ilicit de droguri.
• Hotarârea nr. 1243 din 26 octombrie 2005 pentru aprobarea Programului MAREA
ALIANŢĂ ROMÂNĂ ANTIDROG (MARA)
• Ordinul nr. 1.204 din 27 septembrie 2004 privind Aprobarea certificatului pentru
detinerea de medicamente si substante stupefiante si psihotrope.
• Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al Ministerului Justiţiei Nr.
898/725/2002 privind Măsurile Medicale şi Educative Aplicate Toxicomanilor în
Penitenciare.
• Legea Nr.143 din 26 Iulie 2000 privind Combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri.
• Ordinul Comun pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele farmaceutice de uz uman şi
veterinar care conţin substanţe ce intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000 privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
• Ordinul pentru Aprobarea Metodologiei de completare a fişelor standard şi de
transmitere a datelor prevăzute în foaia individuală de urgenţă pentru consumul de
droguri, foaia individuală de admitere la tratament pentru consumul de droguri, cazurile
înregistrate de HVC şi HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi prevalenţa
infecţiilor cu HIV, HVB şi HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile
Uniunea Europeană1
• Decizia Consiliului şi a Parlamentului European nr. 1150/2007/EC din 25 septembrie
2007 de instituire pentru perioada 2007-2013, a Programului Specific "Prevenirea
consumului de droguri şi informarea", ca parte a Programului General "Drepturile
fundamentale şi justiţia"
Acest program se bazează pe Planurile de acţiune şi Strategia UE privind Drogurile
având ca obiectiv final reducerea semnificativă a daunelor sociale şi de sănătate cauzate
de utilizarea şi comerţul ilicit de droguri. Obiectivele generale ale acestui program sunt:
să prevină şi să reducă consumului de droguri, dependenţa de droguri şi daunele conexe;
să contribuie la îmbunătăţirea nivelului de informare cu privire la efectele consumului de
droguri, să sprijine punerea în aplicare a strategiei UE privind stupefiantele.
• Rezoluţia Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind Importanţa rolului familiei în
prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenţilor
1
Vezi şi: http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index5173EN.html# (accesat la 02.02.0211)
96
4.4.3. Instituţii specializate în prevenirea consumului de droguri şi asistenţa socială a
persoanelor dependente
Instituţiile implicate în implementarea politicilor sociale sunt:
• Comisia Europeană
• Comisia pentru stupefiante a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CND)
• Guvernele naţionale, monitorizate de Comisia Europeană. Intervenţia guvernamentală în
materie de substanţe stupefiante ilegale abordează: sănătatea publică, aplicarea legii,
vămile, justiţia penală şi relaţiile externe. În ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii şi a
eficacităţii activităţilor de reducere a cererii de droguri, sunt luate în considerare nevoile
specifice ale consumatorilor de droguri, în funcţie de sex, mediu cultural, vârstă etc.
• Organizaţiile naţionale controlate de stat sau private - printre care şi organizaţiile
nonguvernamentale.
Instituţiile implicate în monitorizarea implementării politicilor sociale sunt:
• Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT)

• Europol
• Reţelele de organizaţii neguvernamentale europene reprezentate în cadrul
Forumului Societăţii Civile.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi (CPECA Iaşi) face

parte din Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi, (alături de
CPECA Vaslui), structură componentă a Agenţiei Naţionale Antidrog cu atribuţii în
prevenirea consumului de droguri şi în acordarea asistenţei integrate persoanelor
consumatoare de droguri. Acordarea serviciilor de asistenţă a persoanelor consumatoare de
droguri se realizează prin Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor (CAIA Iaşi) –
compartiment specializat în cadrul CPECA Iaşi.
Servicii de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri:
1. Proiecte, campanii, activităţi de informare - educare – sensibilizare a populaţiei în scopul

prevenirii consumului de tutun, alcool şi droguri în şcoală, familie şi comunitate.
2. Promovează implicarea voluntarilor (elevi, studenţi, specialişti) în activităţi de prevenire.
3. Organizează cursuri, seminarii, conferinţe pentru specialiştii din domenii conexe
prevenirii consumului de droguri (educaţie, promovarea sănătăţii, protecţia drepturilor
copilului, prevenirea criminalităţii, etc.)
4. Colaborează cu instituţiile şi autorităţile publice locale, cu organizaţiile
neguvernamentale.
5. Oferă materiale de informare-documentare specifice prevenirii consumului de droguri.
Servicii de asistenţă integrată în adicţii:
1. Servicii de evaluare (medicală, psihologică şi socială) a consumatorilor de tutun, alcool

şi droguri.
97
2. Servicii de management de caz (identificarea nevoilor beneficiarilor, identificarea
serviciilor care pot fi oferite pentru a răspunde nevoilor consumatorilor de droguri care
solicită servicii de asistenţă, stabilirea unui plan individualizat de asistenţă,
monitorizarea şi oferirea de suport pentru realizarea obiectivelor din planul
individualizat).
3. Servicii de asistenţă medicală (colaborează cu unităţi medicale în care se desfăşoară
programe terapeutice specifice pentru tratamentul dependenţei de tutun, alcool şi
droguri)
4. Servicii de asistenţă psihologică (consiliere psihologică individuală sau de grup pentru
consumatorii de droguri şi familia acestora)
5. Servicii de asistenţă socială (consiliere şi orientare pentru rezolvarea problemelor
sociale: găsirea unui loc de muncă, identificarea soluţiilor pentru rezolvarea
problemelor locative, juridice)
Toate serviciile oferite în cadrul CPECA sunt gratuite şi asigură confidenţialitate.
Alte organizaţii din municipiul Iaşi care oferăservicii specializate în domeniul prevenirii
consumului de droguri şi asistenţei socială a persoanelor dependente:
• Fundaţia Solidaritate şi Speranţă Iaşi

• Spitalul Socola Iaşi
• Asociaţia Cluburilor Alcoolilor în Recuperare Iaşi
• Asociatia Alcoolicilor Anonimi Iaşi
4.4 Metode1 şi instrumente de lucru specifice instituţiilor implicate în prevenirea

consumului de droguri şi asistenţa socială a dependenţilor
• Chestionarul
• Interviul motivaţional
• Balanţa decizională
• Tehnici de intervenţie timpurie - prevenire selectivă şi indicată
• Proiectul (Vezi anexa 28 pentru insumentul Fişa de proiect iniţială)
• Metode şi tehnici de consiliere
• Metode şi tehnici de harm reduction
• Metode de facilitare a activităţilor de grup
• Metodele de informare - educare
1
METÓDĂ, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii
obiective. ◊ Loc. adv. Cu metodă = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite
în realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Manieră de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli şi
principii normative pentru învăţarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al
acestor reguli şi principii. [Var.: (înv.) metód s. n.] – Din fr. méthode, lat. methodus,
germ. Methode. [Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Academia Română, Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998].
98
Instrumentele: Raport evaluare, Evaluarea de proces şi înainte de ieşire, Acord de asistenţă
medicală, psihologică şi socială, Plan individualizat de tratament, Acord de ieşire la cerere
împotriva recomandării profesionistului, Foaie individuală de urgenţă pentru consumul de
droguri, Foaie individuală de admitere la tratament pentru consumul de droguri, Cazuri
înregistrate de HVC/HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile, Prevalenţa
infecţiilor cu HIV, HVB/HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile, Fişa de
înregistrare individuală a decesului ca urmare a reacţiei acute la substanţe psihoactive (deces
RASP) sunt disponibile în documentul „Standardele Sistemului Naţional de Asistenţă
Medicală, Psihologică şi Socială a Consumatorilor de Droguri” 1.
Bibliografie:
1. Ajzen, I., Attitudes, personality, and behavior (a 2-a ed.). Milton-Keynes, England: Open
University Press, McGraw-Hill, 2005.
2. Bandura, A., Principles of behavior modification, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, New
Jersey, 1969.
3. Bandura, A., Social Learning Theory, General Learning Press, Morristown, N.J., 1971.
4. Bandura, A., Social foundations of thought and action. A social cognitive theory, Prentice-
Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1986.
5. Becoña, I. E., Bases teóricas que sustentan los programas de prevención de drogas,
Delegación del Gobierno para el Plan Nacional sobre Drogas, Madrid, 1999.
6. Botvin, G. J., Baker, E., Resnick, N. L., Filazzola, A. D., Botvin, E. M., A cognitive-
behavioral approach to substance abuse prevention, Addictive Behaviors. Nr. 9, pp. 137-
147, 1984.
7. Cicu G., Podaru D., Moldovan A., Prevenire şi Consiliere Antidrog, Editura Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2004.
8. Diehl, M., Coyle, N., & Labouvie-Vief, G., „Age and sex differences in strategies of
coping and defense across the life span”, Psychology and Aging, 11, 127-139, 1996.
9. Fishbein, M., & Ajzen, I., Belief, Attitude, Intention, and Behavior: An Introduction to
Theory and Research, Reading, MA: Addison-Wesley, 1975, disponibil la
http://www.people.umass.edu/aizen/f&a1975.html (accesat 02.11.2010).
10. Flay, B. R., & Petraitis, J., „The theory of triadic influence: A new theory of health
behavior with implications for preventive interventions” în G. Albrecht (Ed.), Advances in
Medical Sociology (Vol. 4), (pp. 19-44.), Greenwich, CT: JAI Press, 1994, disponibil la
http://people.oregonstate.edu/~flayb/TTI%20citations/My%20papers%20with%20TTI/Fla
y%20Petraitis%20Hu%20NIAAA%20Monograph%20TTI.pdf (accesat la 09.01.2011).
11. Georgescu D., Moldovan A., Cicu G., Ghid de prevenire a consumului de droguri în
rândul adolescenţilor şi tinerilor, Editura Detectiv, Bucureşti, 2007.
12. Gorman, D. M., Etiological theories and the primary prevention of drug use, Journal of
Drug Issues 26 (2): 505-520, 1996.
13. Jessor, R.. „Risk behavior in adolescence: A psychosocial framework for understanding
and action”, Journal of Adolescent Health, 12, 597-605, 1991.
1
Disponibil la: www.ana.gov.ro/rom/standarde.pdf .
99
14. Kandel, D., „Stages in adolescent involvement in drug use”, Science, 28 November 1975:
190 (4217), 912-914, disponibil la http://www.sciencemag.org/content/190/4217/912.short
(accesat 25.11.2010).
15. Larousse Dictionary for Drugs and Addictions, Medical Sciences Publishing House,
Bucureşti, 2005.
16. Oetting, E.R. and Donnermeyer, J.F. „Primary Socialization Theory: The Etiology of Drug
Use and Deviance”. I. Substance Use and Misuse 33 (4): 995-1026, 1991.
17. Peele, S., The meaning of addiction. San Francisco: Jossey-Bass, 1985/1998.
18. Santacreu, J. y Froján, M.X. (1992). „El papel del autocontrol en el proceso de génesis de
las drogodependencias II”, Revista Española de Drogodependencias, 17, 253-268,
disponibil la http://cat.inist.fr/?aModele=afficheN&cpsidt=5049302 (accesat 11.10.2010).
19. Thornberry, Terence P, „Toward An Interactional Theory Of Delinquency”, Criminology,
vol. 25, nr.4, Ed. Blackwell Publishing Ltd.
20. Walters, R. H., Bandura, A., Social learning and personality development, Holt, Rinehart
and Winston, Inc. N.Y., 1963.
Rapoarte:
1. Review of methodologies of evaluating effects of drug-related legal changes (1/4/2010)

sursa: http://www.emcdda.europa.eu/
2. Legal Responses to New Psychoactive Substances În Europe (19/2/2009), sursa:
http://www.emcdda.europa.eu/
3. Substances and classifications table (31/10/2008), sursa: http://www.emcdda.europa.eu/
4. Drug law and young people 2000-2004 (26/10/2004), sursa:
Documente oficiale:
1) Standardele sistemului naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială a

persoanelor consumatoare de droguri - disponibil pe http://www.ana.gov.ro .
Site-uri web:
http://www.ana.gov.ro
www.modelprograms.samhsa.gov
Asist.univ.drd Alexandru Bodnariu, expert Irina Hazincop
100
4.5.Asistenţa socială a persoanelor aflate în căutarea

unui loc de muncă

Una din principalele surse ale excluziunii sociale o reprezintă lipsa de acces la un loc de
muncă, determinat frecvent de necorelarea nivelului de pregătire profesională cu cerinţele
pieţii muncii. Ca fenomen macroeconomic, şomajul reprezintă ansamblul persoanelor (stocul
de populaţie) active disponibile fără ocupaţie, care căută de lucru; prin urmare, el este format
din excesul de resurse de muncă în raport cu cei ce pot fi ocupaţi, în condiţiile de rentabilitate
impuse de piaţă. Conform studiilor efectuate, populaţia cea mai afectată de şomaj este cea de
sub 25 de ani şi cea cu vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani. Ultima clasă a fost afectată de
numeroasele restructurări industriale, iar în ceea ce-i priveşte pe tineri, şomajul e determinat
de necorelarea sistemului educaţional şi cel recalificator cu cerinţele existente pe piaţă, la
momentul respectiv.
Şomajul este forma cea mai severă a discontinuităţii carierei individului, un risc social şi
economic major, în special în perioadele de criză. Şomajul constituie o provocare serioasă
pentru economia reală, cu implicaţii bugetare profunde, inclusiv pentru susţinerea sistemului
de protecţie socială în ansamblul său. Pentru indivizi şi pentru familiile lor, pierderea locului
de muncă şi „obţinerea” statutului de şomer sunt aspecte care îngrijorează. Practic, aceasta
înseamnă nu numai pierdere de venituri, ci şi instabilitatea acestora, dezechilibre în toate
dimensiunile vieţii de familie. În perioadele de criză şomajul capătă alte semnificaţii
comparativ cu cele din perioade de creştere economică, când ieşirea şi reinserţia pe piaţa
muncii este relativ mai uşoară datorită mobilităţii mai mari a mediului de afaceri şi a
capacităţii acestuia de a genera noi locuri de muncă. Majoritatea pieţelor forţei de muncă sunt
incapabile să absoarbă oferta de muncă, ceea ce face ca rata şomajului să fie mult mai înaltă
decât în perioadele obişnuite.1
Legislaţia română consideră şomer o persoană care îndeplineşte concomitent următoarele
condiţii:
este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea
condiţiilor de pensionare;
starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit
legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi;
este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de
muncă;
este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor
de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege.
1
M. Preda, Riscuri şi inechităţi sociale în România, Ed.Polirom, Iaşi, 2009, p.35
101
Conform Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, rata medie a şomajului în
România a fost de 6,8% în decembrie 20101 ,dar trebuie subliniat că acest nivel se raportează
doar la persoanele înregistrate în bazele de date ale acestei instituţii.
Printre cauzele şomajului, pot fi amintite:
Şomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune (depresiune

economică) care durează de obicei 2 - 3 ani urmate de o perioadă de avânt economic cu
reducerea şomajului.
Şomajul sezonier ce creşte de obicei în lunile când munca sezonieră nu e solicitată (de
exemplu în gastronomie, sau în ce priveşte personalul de deservire a turiştilor).
Şomajul cronic este o formă gravă a şomajului şi se manifestă atunci când nici în
perioadele de avânt economic relativ nu se reduce marcant numărul şomerilor.
Acest tip poate fi structurat pe cauze şi anume: calificări necorespuzătoare cerinţelor, vârsta,
starea de sănătate sau lipsa dorinţei de a lucra cauzată de amplasarea în alte regiuni a locurilor
de muncă, sau o retribuţie (salarizare) mică. Altă cauză a şomajului cronic este schimbarea
structurii economiei prin apariţia unor tehnologii noi, prin care se reduce necesarul de forţă de
muncă sau cea existentă nu este calificată corespunzător.
Şomajul structural este consecinţa adâncirii diviziunii muncii, a specializării
activităţii economice şi respectiv a structurării pieţei muncii. Modificările structurale pot apare
la nivelul economiei naţionale, dar şi la nivel regional. Drept urmare, apar discordanţe între
calificările cerute şi cele de care dispun ofertanţii de muncă. Amploarea şomajului structural
depinde de trei factori: de rapiditatea cu care apar modificările în cererea şi oferta de bunuri şi
servicii în economie. Cu cât ele sunt mai rapide, cu atât şi dimensiunile şomajului structural
vor fi mai mari; de gradul de concentrare regională a activităţilor economice, sau lipsa de
diversificare a producţiei şi a serviciilor; de caracteristica specifică majorităţii ofertanţilor de
muncă – imobilitatea.
Prin comparaţie cu alte ţări europene, şomajul în România nu a atins niciodată
niveluri îngrijorătoare, însă a fost preponderent şomaj de lungă durată, iar acest fapt a fost şi
este o sursă de îngrijorare. Îngrijorarea nu ţine de risipirea banilor contribuabililor, pentru că
în context românesc şomajul de lungă durată nu este o opţiune individuală de a trăi din
ajutoarele de şomaj, ci ţine de existenţa unor bariere structurale care obstrucţionează major
intrările şi tranziţiile de pe piaţa muncii.
Persoanele aflate în afara pieţei muncii intervievate după un an au o probabilitate de
90% de a fi tot în afara pieţei muncii 2 Mai important, cei puţini care reuşesc să intre pe piaţa
muncii se aglomerează în agricultură, în sectorul informal (zilieri în agricultură) sau în
sectorul gospodăriilor (agricultura de subzistenţă). Deci, barierele de intrare pe piaţa muncii
sunt foarte puternice, singurele zone mai uşor accesibile fiind sectorul informal şi sectorul
gospodăriilor. Din acelaşi motiv, tranziţiile (ieşirea în şomaj - reintrarea) pe piaţa muncii sunt
de asemenea greoaie: şomerii intervievaţi după un an au o probabilitate de 50-60% de a fi tot
şomeri şi o probabilitate de 20% de a fi ieşit permanent de pe piaţa muncii. Prin urmare,
şomajul de lungă durată este în fapt mult mai extins, pentru că statisticile nu reflectă tendinţa
şomerilor de a deveni persoane descurajate care renunţă la eforturile de a mai căuta un loc de
muncă Rata şomajului de lungă durată este mai ridicată în urban (2.9%, faţă de 1.5% în rural),
la bărbaţi (2.5%, faţă de 2.2% la femei) şi la tinerii de 15-24 ani (15.2%). Ca urmare a ocupării
1
http://www.anofm.ro/comunicat-de-presa-privind-rata-somajului-in-luna-decembrie-2010
2
Cem, Pop şi Cnobloch, Romania: Labor Market Vulnerabilities in Romania?, Raport al Băncii
Mondiale, Poverty Monitoring Analytical and Advisory Assistance Program, 15 octombrie 2008,
web.worldbank.org. 2008
102
în agricultură, rata şomajului (inclusiv de lungă durată) în mediul rural este mai redusă decât
cea din mediul urban, dar înregistrează variaţii mai mari sub influenţa sezonalităţii activităţilor
agricole. Şomerii de lungă durată sunt, în mare majoritate, absolvenţi de şcoli profesionale,
complementare şi de ucenici şi, în mai mică măsură, absolvenţii de gimnaziu.
Şomajul se caracterizează prin :
1. NIVELUL la care a ajuns: absolut şi relativ
2. INTENSITATEA cu care se manifestă (pierderea totală sau parţială a locului de muncă,

adică diminuarea activităţii depuse)
3.DURATA - perioada de la momentul pierderii locului de muncă şi până la încadrarea din

nou în muncă
4.STRUCTURA - pe categorii de vârstă, sex
Politicile sau măsurile pentru combaterea şomajului implementate în România conform

legislaţiei actuale sunt:
A. Măsuri care privesc direct pe şomeri :
pregătirea, calificarea,orientarea celor care caută un loc de muncă pentru a face faţa noilor
tehnologii
trecerea la noi forme de angajare : pe timp parţial sau orar atipic, pe durata scurtă sau
nedeterminată
investiţii pentru crearea de noi locuri de muncă
B. Măsuri care privesc populaţia ocupată :
să prevină creşterea şomajului prin pregătire, calificarea, crearea unor posibilităţi

suplimentare de angajare
împărţirea muncii
Cea mai importantă lege care vizează persoanele şomere este Legea 76 din 2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, care a suferit până în
prezent numeroase modificări.1
4.5.3 Instituţii specializate
Principala instituţie care asigură implementarea legislaţiei actuale este Agenţia Naţională
de Ocupare a Forţei de Muncă. La nivelul fiecărui judeţ îşi desfăşoară activitatea o Agenţie
Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). În judeţul Iaşi, AJOFM următoarele
date de contact: Str. Cucu nr. 1, telefon: 0232/254577.
Atribuţiile Agenţiei Judeţene Pentru Ocuparea Forţei De Muncă sunt următoarele:
1
vezi http://www.anofm.ro/
103
Acţionează pentru lărgirea profilului profesional şi creşterea mobilităţii pe piaţa muncii;
Asigură gestiunea previzională a forţei de muncă;
Susţine relaţii de parteneriat şi cofinanţare în crearea de noi locuri de muncă, cu deosebire
în zonele în care piaţa muncii este puternic tensionată;
Acreditează persoanele juridice care au ca obiect de activitate selecţia şi plasarea forţei de
muncă pe piaţa internă a muncii;
Sprijină atât agentii economici, cât şi salariaţii acestora, în cazul concedierii colective;
Exercită controlul asupra persoanelor juridice şi fizice privind calculul şi virarea
contribuţiilor la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, precum şi asupra utilizării
sumelor prevăzute în acesta, în limitele competenţelor acordate, de Ministerul Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale;
Realizează executarea silită a creanţelor bugetare şi acordă înlesniri la plata acestora în
limitele competenţelor acordate potrivit legii.
Alte instituţii ce au ca grup ţintă şomerii sunt organizaţiile nonguvernamentale ce oferă
servicii precum formare profesională, consiliere în căutarea unui loc de muncă, orientare
profesională, mediere pe piaţa muncii. În municipiul Iaşi, pot fi amintite următoarele
organizaţii:
1. Fundaţia Pro WOMEN (www.prowomen.ro) ce oferă servicii precum:

a. Consiliere şi orientare profesională
b. Realizarea planului de carieră
c. Instruire pentru formarea abilităţilor în vederea căutarii şi menţinerii unui loc de muncă
d. Mediere pe piaţa muncii prin colaborare permanentă cu agenţii economici
e. Consultanţa juridică (legislaţie actuală, drepturi ca angajat şi ca femeie, etc.)
f. Colaborare cu instituţii locale în probleme privind piaţa muncii (AJOFM, ITM, altele)
g. Colaborare cu alte ONG-uri în vederea unui sprijin multiplu pentru problemele clientelor,
schimb de servicii pentru grupul ţintă
2. Asociaţia Consensual (www.consensual.ro)

a. Cursuri de calificare în meserii diverse: coafor, frizer, tehnician maseur, cosmetician,
manichiurist-pedichiurist, ospătar, barman, bucătar, cizmar, tâmplar, dulgher, zidar, etc.
b. Cursuri de instruire:
Accesare surse de finanţare
Management de proiect
Metode şi tehnici de ocupare a unui loc de muncă
Cursuri de instruire în domeniile de competenţă ale organizaţiei
c. Servicii de consiliere.
d. Servicii de mediere şi plasare pe piaţa muncii
3. Fundaţia Corona (www.fundatiacorona.ro) , ce oferă servicii de recrutare şi selecţie a

forţei de muncă.
O altă oportunitate pentru acordarea de servicii de formare, consiliere şi formare

pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă se referă la proiectele realizate în cadrul
Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Obiectivul general al
POS DRU îl constituie dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin
conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea participării
crescute pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă, pentru 1 650.000 de persoane.
Axa Prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare” propune măsuri pentru
motivarea persoanelor inactive în vederea reintegrării lor pe piaţa muncii, furnizarea de
104
asistenţă şi consiliere, promovarea mobilităţii geografice şi ocupaţionale şi eliminarea
perioadelor de inactivitate economică. Proiectele ce vor fi lansate vor promova măsurile active
pe piaţa muncii pentru tinerii şomeri şi şomerii de lungă durată, precum: formare profesională,
servicii de mediere a locurilor de muncă, orientare şi consiliere profesională, inclusiv
dobândirea de abilităţi antreprenoriale. În acest sens, vor fi promovate scheme inovatoare de
stimulare a ocupării tinerilor şi şomerilor de lungă durată şi vor fi încurajate măsurile de
acompaniere pentru intrarea şi menţinerea cât mai mult timp pe piaţa muncii. În ceea ce
priveşte populaţia din mediul rural ocupată în agricultura de subzistenţă, POS DRU va urmări
atragerea acestei categorii spre domenii de activitate non-agricole (turism, servicii, construcţii,
alte ramuri ale industriei), pentru care se vor asigura programe integrate vizând conştientizarea
cu privire la oportunităţile de ocupare existente în alte domenii, formarea profesională,
consilierea şi orientarea în carieră, plasarea în muncă, etc.
În Raportul Comisiei prezidenţiale Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice,
realizat în 2009, sunt formulate o serie de propuneri prioritare privind ocuparea pornind de la
premiza că tinerii, populaţia din rural, romii şi femeile trebuie să fie grupurile ţintă prioritare
pentru politicile de ocupare. Dar, pentru a reuşi deschiderea pieţei muncii formale şi
incluziunea unui număr atât de mare de persoane este nevoie de voinţă politică, bani şi
informaţii.
Aceste propuneri sunt:
1) Crearea a noi locuri de muncă.
A. Realizarea unor programe de lucrări publice cu focalizare pe mediul rural şi zonele sărace.
Statul poate să joace un rol activ prin realizarea unor programe de lucrări publice
B. Promovarea formelor flexibile de ocupare Un alt mijloc eficient de creare de locuri de
muncă este o bună reglementare şi programe de promovare a formelor flexibile de muncă:
munca temporară, munca cu timp parţial, munca la domiciliu etc. Trebuie încurajată
înfiinţarea de agenţii de muncă temporară şi acordat suport pentru cele active în mediul rural şi
în regiunile estice şi sudice din ţară.
2) Creşterea angajabilităţii (siguranţei ocupaţiei) prin cursuri de formare profesională şi

învăţare continuă Este esenţială dezvoltarea unui sistem integrat şi coerent de formare
profesională şi învăţare continuă. În România, componenta de măsuri active de formare
profesională a politicilor de protecţie a şomerilor trebuie considerabil extinsă.
Dezvoltarea unui sistem de formare profesională accesibil persoanelor ocupate informal şi în
agricultura de subzistenţă localizate în majoritate în mediul rural. Sistemul trebuie să se
bazeze pe formatori din mediul rural, care pot ajusta programul de cursuri în funcţie de nevoile
participanţilor. Şcolile rurale sunt cel mai bine poziţionate în acest scop. Trebuie gândite
mecanisme şi proceduri de acreditare, precum şi un plan de sprijinire a şcolilor rurale pentru a
se acredita pentru formarea profesională a populaţiei rurale de vârstă activă.
3) Îndepărtarea barierelor de intrare/revenire pe piaţa muncii Reducerea „flexibilităţii forţate”
şi creşterea flexibilităţii reglementate Îndepărtarea barierelor structurale de pe piaţa muncii
presupune înainte de toate o schimbare de perspectivă a politicilor de ocupare dinspre
protecţia locului de muncă înspre protecţia omului. Ieşirea de pe piaţa formală a muncii, cu
precădere pentru persoanele cu calificare redusă, înseamnă şomaj de lungă durată sau
(sub)ocupare precară în sectorul informal sau agricultură de subzistenţă, iar în cazul femeilor
înseamnă retragerea în nişa economiei domestice. Pentru a deschide piaţa muncii formală către
grupurile vulnerabile sunt necesare:
(a) schimbarea reglementărilor privind relaţiile de muncă în vederea îndepărtării barierelor de
intrare/ revenire pe piaţa muncii;
(b) încurajarea agenţiilor de muncă temporară;
(c) îmbunătăţirea şi extinderea măsurii active de ocupare temporară;
105
(d) introducerea unor noi scheme de suport financiar pentru persoanele care pierd locul de
muncă sau „o parte” din acesta şi anume: beneficiile pentru şomerii care lucrează cu program
redus şi beneficiile în caz de şomaj parţial. 1
4.5.4. Instrumente de lucru

Instrumentele de lucru, pe care specialiştii le folosesc în activitatea cu persoanele fără loc de
muncă le găsiţi la secţiunea anexe.(vezi anexele 29-37)
Bibliografie
Cem, M., L.B. Pop şi S.R. Cnobloch, Romania: Labor Market Vulnerabilities in Romania?,
Raport al Băncii Mondiale, Poverty Monitoring Analytical and Advisory Assistance Program,
15 octombrie 2008, web.worldbank.org. 2008
Pop, Luana M. (coordonator) , Dicţionar de politici sociale, Ed. Expert, Bucureşti, 2002
Preda, Marian (coordonator), Riscuri şi inechităţi sociale în România, Ed.Polirom, Iaşi, 2009
Resurse on-line:
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - www.mmuncii.ro
Comisia Naţională Antisărăcie şi pentru Promovarea Incluziunii Sociale - www.caspis.ro
Institutul Naţional de Statistică - www.insse.ro
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă - www.anofm.ro
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – www.fseromania.ro
Lect.univ.drd Roxana Ateşoae
4.6. Asistenţa socială a persoanelor de vârsta a treia

Îmbătrânirea reflectă modificările ce apar în decursul ontogenezei, adică a istoriei

biologice a organismului. Bătrâneţea este o etapă normală a ciclului de viaţă , cu o fiziologie
proprie, caracteristică şi care pune în evidenţă stigmate involutive. Îmbătrânirea demografică
este un fenomen produs pe fondul creşterii speranţei de viaţă şi al scăderii natalităţii care a
generat dezechilibru la nivelul forţei de muncă active şi pasive şi a condus societatea
românească spre situaţii ce pot genera consecinţe deosebit de negative. Asfel, conform datelor
INSSE înregistrate la recensământul din anul 2002 au fost înregistrate mai puţine persoane
active la 1000 de locuitori – 407, faţă de 459 în anul 1992. Asfel populaţia inactivă a crescut
cu 5,2 puncte procentuale faţă de 1992, în prezent reprezentând aproape 3/5 din totalul
populaţiei.
1
M. Preda, Riscuri şi inechităţi sociale în România, Ed.Polirom, Iaşi, 2009, pp. 313-314.
106
Nevoile persoanelor vârstnice, enumerate mai jos, au fost şi sunt încă insuficient
acoperite de servicii sau beneficii sociale.
• Nevoi fiziologice – fundamentale - a se hrăni, a elimina, a respira, a dormi, a

se odihni, a se mişca, de igienă ca şi condiţie de sănătate etc.
• Nevoi de securitate – fizică, economică, psihologică
• Nevoi sociale - de informare, de apartenenţă, de afecţiune, de a se exprima,
de a fi ascultat ş.a.
• Nevoia de autonomie - (cu sensul de libertate), de a fi stimat, de a se simţi
util.
• Nevoia de autorealizare - de impliniri, de a se realiza, de a găsi un sens
vieţii lui.
Cea mai mare parte a vârstnicilor identifică nevoile financiar materiale ca fiind cele
mai importante, urmate de cele de sănătate, iar principalul actor în împlinirea acestor nevoi,
conform sugestiilor vârstnicilor, sunt autorităţile centrale şi cele locale.1
Pentru investigarea unor dimensiuni ale vieţii persoanelor de vârsta a treia se folosesc
metode, tehnici şi proceduri specifice de lucru în vederea identificării stilului de viaţă la
această vârstă, rolurilor atribuite şi cele asumate de persoanele din această categotire de vârstă,
nevoilor persoanelor vârstnice şi relaţiilor acestora cu comunitatea .
Pe tot parcursul instrumentării cazului, asistentul social utilizează o serie de metode,
tehnici şi instrumente specifice tipului de caz sau etapei în care se află cazul. Există tehnici
care se utilizează doar în anumite etape ale instrumentării cazului (grupul de suport,
consilierea în etapa de intervenţie, sau tehnici care sunt regăsite pe tot parcursul instrumentării
cazului (interviul, observaţia, întrevederea - cu instrumentele aferente, ghidul de interviu,
ghidul de observaţie, raportul de întrevedere) si există instrumente realizate punctual pe caz -
referate de situaţie sau plan de intervenţie.
După anul 1989 a avut loc şi în România o modificare a perspectivei cu privire la
modalităţile alternative de protecţie a persoanelor vârstnice, cu responsabilizarea tuturor
generaţiilor. Apare astfel necesitatea unei educaţii gerontologice a populaţiei în spiritul
respectului faţă de vârstnici, al valorizării acestora pentru că, respectând bătrânii de astăzi,
tânăra generaţie va fi mai capabilă să se implice în propria devenire.
Intervenţia asistentului social în lucrul cu persoane vârsnice este îngreunată de
faptul că serviciile comunitare destinate persoanelor vârstnice există ca prevederi în acte
normative fără a beneficia, în schimb, de un sistem de implementare în care să se precizeze
posibile resurse, responsabilităţi sau metodologii.

Cadrul legislativ ce reglementează domeniul include:
• Legea 17 / 2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, modificată prin

Legea 281/ 6 iulie 2006;
• Standardele obligatorii de calitate privind serviciile sociale specializate din România
furnizate în sistem public şi privat, publicate în MO partea I 344/17 04 2006;
1 Daniela Gîrleanu Şoitu, Vârsta a treia, Editura Institutul European, Iaşi, 2006
107
• Ordinul 180/ 27.05.2003 publicat in MO partea I nr. 382 din 03.06.2003 pentru
aprobarea Grilei de evaluare medico socială a persoanelor care se interneaza în unităţi
de asistenţă socială.
4.6.3. Instituţii specializate

Instituţiile din municipiul Iaşi dedicate asistării sociale a persoanelor de vârsta a treia sunt
următoarele:
1. Căminul de Pensionari „Sf. Cuv. Parascheva” Iaşi - este subordonat directorului

executiv al Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi. Căminul de Pensionari „Sf. Cuv.
Parascheva” Iaşi este o instituţie de protecţie socială în care se promovează convieţuirea
persoanelor de vârsta a III – a şi are un nr. de 220 de locuri.
2. Căminul de Bătrâni „Sfinţii Impăraţi Constantin şi Elena” Iaşi - este subordonat

directorului executiv al Direcţiei de Asistenţă Comunitară. Căminul de Bătrâni „Sfinţii
Împăraţi Constantin şi Elena” Iaşi este o unitate de asistenţă care are drept scop asigurarea
condiţiilor de cazare, hrană, cazarmament, precum şi a condiţiilor igienico-sanitare
corespunzătoare persoanelor vârstnice asistate.
4.6.4. Instrumentele folosite în cadrul instituţiilor dedicate asistenţei sociale a

persoanelor de vârsta a treia sunt structurate în două categorii:
- generale - prevăzute în legislaţia în vigoare - ancheta socială şi fişa geriatrică;

- specifice - realizate în cadrul instituţiei – de exemplu fişa de evaluare
trimestrială.
1. Ancheta socială cuprinde date de identificare a persoanei vârstnice, informaţii despre
cuantumul şi sursele venitului şi a stării sănătăţii acestuia, istoricul social, cauzele
care au determinat solicitarea instituţionalizării, concluzii. (vezi anexa 14)
2. Fişa Geriatrică trebuie completată conform Grilei naţionale de Evaluare a nevoilor
persoanelor vârstnice (vezi anexa 38)
3. Fişa de evaluare trimestrială organizată în opt secvenţe mari, fiecare din acestea
cuprinzând o serie de elemente definitorii pentru caracteristicile de bază ale activităţii
psihice şi fizice ale persoanei vârstnice, începând cu cele mai simple şi ajungând la cele
mai complexe. Prin această fişă asistentul social îşi propune să cunoască personalitatea
asistatului, să identifice factorii psihosociali nocivi în speranţa neutralizării sau
ameliorării efectelor acestora, precum şi pentru crearea posibilităţii unei prognoze şi a
unor recomandări pentru evoluţia din stadiile următoare.
Surse bibliografice recomandate
1. Aries, Ph., Omul în fata morţii (vol.I şi II), Ed.Meridiane, Bucureşti, 1966,
2. Biberi, I., Thanatos, Ed.Curtea Veche , Bucureşti, 2000
3. Bogdan, C., Elemente de geriatrie, Ed. Meridiane , Bucureşti, 1988
4. Boia, L. Mitul longevităţii, Ed.Humanitas , Bucureşti , 1999
5. Botosaneanul, C. , Tanatologie şi nemurire, Ed.Cantes , Iaşi, 1999
6. Celan E. , Viaţa după pragul morţii, Ed. Teora, Bucureşti, 1992
108
7. Cosnier, J., Introducere în psihologia emoţiilor şi a sentimentelor, Ed. Polirom,
Iaşi, 2002
8. Culianu, I.P., Călătorii în lumea de dincolo, Ed.Nemira, Bucureşti, 1994
9. Drimer, D., Săvulescu, A.M., Speranţă pentru vârsta a treia, Ed.Tehnică,
Bucureşti, 1991
10. Dumitrescu, R. Taina longevităţii, Ed. Miracol, Bucureşti, 1996
11. Eliade, M. Arta de a muri, Ed. Moldova , Iaşi, 1992
12. Fodor, P., Biologie şi vârstă, Ed. Dacia , Cluj-Napoca, 1991
13. Gîrleanu Şoitu Daniela, Vârsta a treia, Editura Institutul European, Iaşi, 2006
14. Ianoşi, I. , Vârstele omului, Editura Trei , Bucureşti, 1998
15. Lelord, F., Andre, C., Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Ed.Trei,
Bucureşti, 1998
16. Mateescu, R. , Bazele fiziologice ale geronto-profilaxiei, Ed. Helicon, Timişoara,
1996
17. Popa, R. , Introducere în psihologia vârstei a treia, Ed. Augusta, Timişoara,
1999 a
18. Popa,.R., Studii psihologice privind atenuarea involuţiei funcţiilor intelectuale la
vârsta a treia, Ed. Augusta, Timişoara, 1999 b
19. Rădulescu, S. , Sociologia vârstelor, Ed. Hyperion, Bucureşti, 1994
20. Şchiopu,U.,Verza, E., Psihologia vârstelor, ediţia a III-a revizuită şi adăugită,
Ed. Didactică şi Pedagogică , Bucureşti, 1997
21. Steinem, G. Revoluţia interioară, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
22. Ţuţea P., Bătrâneţea şi alte texte filosofice, Ed. Viitorul României, Bucureşti,
1992
23. Romoşan, I., Szucsik, I.A. (coord.) Gerontologie , Ed. Dinamis Print, Timişoara,
Expert Dana Pitulac
109
110
Anexe
Anexe
111
112
Anexe
ANEXA 1
CONVENŢIE-CADRU
privind efectuarea stagiilor de practică de către studenţii Universităţii
„Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie
Prezenta Convenţie-cadru se încheie între:
1. Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, denumită în continuare organizator de practică,

reprezentată de Rector, prof.univ.dr. Doru Tompea, adresa organizatorului de practică: Str.
Grigore Ghica Vodă, nr. 13, Iaşi, email: office@upa.ro, telefon/fax: 0232.214.858.
2. Societatea comercială, instituţie publică centrală ori locală, persoana

juridică_______________________________, denumită în continuare partener de practică,
reprezentată de (numele şi calitatea) dl/dna _______________________________________,
___________________________________________________________________________a
dresa partenerului de practică: ____________________, email: _____________________,
telefon: ______________________________.
Şi
3. Student, dl/dna________________________________________, în calitate de reprezentant
în Consiliul Studenţilor din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, identificat cu CNP
___________________________, ziua naşterii __/__/____, locul naşterii ______________,
cetăţean ____________, paşaport (dacă este cazul)
_________________________________________________________,adresa de domiciliu
_______________________________________________________, înscris la
Universitatea”Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de _____________________, specializarea
______________________, forma de învăţământ _________ în anul universitar
__________________, grupa _____________ email: ____________________, telefon:
____________________
Art. 1: Obiectul convenţiei-cadru
1) Convenţia-cadru stabileşte cadrul în care se organizează şi se desfăşoară stagiul de practică

în vederea consolidării cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în
concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte, efectuat de practicant.
2) Modalităţile de derulare şi conţinutul stagiului de pregătire practică sunt descrise în

prezenta Convenţie-cadru şi în portofoliul de practică.
Art. 2: Statutul practicantului

113
Practicantul rămâne, pe toată durata stagiului de pregătire practică, student al Facultăţii de
______________________.
Art. 3: Durata şi perioada desfăşurării stagiului de practică
1) Stagiul de practică va avea durata de ___________________.
2) Perioada desfăşurării stagiului de practică este de la ___________ până la _____________.
Art. 4: Plata şi obligaţiile sociale
1) Practicantul nu poate pretinde un salariu din partea partenerului de practică.
2) Nu se efectuează în cadrul unui contract de muncă.
Art. 5: Persoane desemnate de organizatorul de practică şi partenerul de practică
1) Tutorele (persoana care va avea responsabilitatea practicantului din partea partenerului de

practică):
Dl/Dna _______________________________________
Funcţia _______________________________________
Telefon _________________ Fax _________________Email___________________
2) Cadrul didactic supervizor, responsabil cu urmărirea derulării stagiului de practică din

partea organizatorului de practică:
Dl/Dna _______________________________________
Funcţia _______________________________________
Telefon _________________ Fax _________________ Email _________________
Art. 6: Responsabilităţile practicantului
1) Practicantul are obligaţia ca pe durata derulării stagiului de practică să respecte programul

de lucru stabilit şi să execute activităţile specificate de tutore în conformitate cu portofoliul de
practică, în condiţiile respectării cadrului legal cu privire la volumul şi dificultatea acestora.
2) Pe durata stagiului, practicantul respectă regulamentul de ordine interioară al partenerului

de practică. În cazul nerespectării acestui regulament, conducătorul partenerului de practică îşi
rezervă dreptul de a anula Convenţia-cadru, după ce în prealabil a ascultat punctul de vedere al
114
Anexe
practicantului şi al tutorelui şi a înştiinţat conducătorul instituţiei de învăţământ unde
practicantul este înscris şi după primirea confirmării de primire a acestei informaţii
3) Practicantul are obligaţia de a respecta normele de securitate şi sănătate în muncă pe care şi

le-a însuşit de la reprezentantul partenerului de practică înainte de începerea stagiului de
practică.
Art. 7: Responsabilităţile partenerului de practică
1) Partenerul de practică va stabili un tutore pentru stagiul de practică, selectat dintre salariaţii
proprii şi ale cărui obligaţii sunt menţionate în portofoliul de practică, parte integrantă a
Convenţiei-cadru.
2) În cazul nerespectării obligaţiilor de către practicant, tutorele va contacta cadrul didactic

supervizor, aplicându-se sancţiuni conform regulamentului de organizare şi funcţionare al
instituţiei de învăţământ superior.
3) Înainte de începerea stagiului de practică, partenerul are obligaţia de a face practicantului

instructajul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
4) Partenerul de practică trebuie să pună la dispoziţia practicantului toate mijloacele necesare

pentru dobândirea competenţelor precizate în portofoliul de practică.
5) Partenerul de practică are obligaţia de a asigura practicanţilor accesul liber la serviciul de

medicina muncii, pe durata derulării pregătirii practice.
Art. 8: Obligaţiile organizatorului de practică
1) Organizatorul de practică desemnează un cadru didactic supervizor, responsabil cu

planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării pregătirii practice. Cadrul didactic
supervizor, stabileşte tematica de practică şi competenţele profesionale care fac obiectul
stagiului de pregătire practică.
3) În urma desfăşurării cu succes a stagiului de practică, organizatorul va acorda practicantului

numărul de credite specificate în prezentul contract, ce vor fi înscrise, la cererea practicantului,
şi în Suplimentul la diplomă, potrivit reglementărilor Europass (Decizia 2.241/2004/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului).
Art. 9: Raportul privind stagiul de pregătire practică
1) În timpul derulării stagiului de practică, tutorele împreună cu cadrul didactic supervizor vor
evalua practicantul în permanenţă, pe baza unei fişe de observaţie/evaluare (Anexată mai jos).
Vor fi evaluate atât nivelul de dobândire a competenţelor profesionale, cât şi comportamentul
şi modalitatea de integrare a practicantului în activitatea partenerului de practică (disciplină,
punctualitate, responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, respectarea regulamentului de ordine
interioară al întreprinderii/instituţiei publice etc.).
115
2) După încheierea stagiului de practică, practicantul va prezenta un raport al activităţii de
practică.
ART. 10 Prevederi finale
Alcătuit in triplu exemplar la data de: __________________________________
Reprezentant Reprezentant Student/Masterand

Instituţie de Societate (Practicant)
învăţământ superior comercială,
(organizator de instituţie centrală
practică) – Pentru ori locală, persoană
Rector, Decan al juridică (Partener
Facultăţii de de practică)
________________
Data
Nume şi
prenume
Semnătura
Ştampila
Am luat la cunoştinţă,
Tutore Student Cadrul didactic
Nume şi Prenume
Semnătura
116
Anexe
Nr._________ Din data de_______________
Cerere către,
_______________________________________
Prin prezenta vă rugăm să acceptaţi ca studentul(a) _________________________________
înscris la Universitatea”Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de _____________________,

specializarea ______________________, forma de învăţământ _________ în anul universitar
__________________, grupa _____________ email: ____________________, telefon:
____________________, să efectueze practica în instituţia/compania dvs.
Pentru desfăşurarea în condiţiile legii a stagiului de practică vă rugăm să acceptaţi Convenţia-

cadru, care reglementează parteneriatul dintre instituţia dvs., studentul practicant şi Facultatea
de______________________.
Durata minimă a practicii este de_____zile, conform planului de învăţământ al Facultăţii

de_____________________.
Pe perioada stagiului de practică, studentul va desfăşura activităţile stabilite de comun acord şi

prevăzute în portofoliul de practică.
Confirmarea îndeplinirii sarcinilor asumate de către student, pentru această perioadă, se face
prin eliberarea fişei de evaluare, anexate.
Vă mulţumim pentru colaborare şi sperăm că efortul dvs. este benefic tuturor părţilor.
Decan,
______________________________________
117
Fişa de evaluare a stagiului de practică

Anexă la Convenţia-cadru
Prin prezenta se adevereşte că studentul(a) ____________________________

a desfăşurat un stagiu de practică în cadrul instituţiei/companiei
_______________________ în perioada___________________________, în
conformitate cu prevederile convenţiei cadru semnate cu Universitatea”Petre
Andrei” din Iaşi.
În această perioadă studentul a desfăşurat următoarele activităţi (modul în care

studentul s-a achitat de sarcinile atribuite):
Tutore (Nume şi semnătură) _______________________________

______________
Calificativul atribuit studentului pentru întreaga activitate depusă în perioada
de stagiu:
O Nesatisfăcător O Satisfăcător O Bine O Foarte bine
Cadrul didactic (Nume şi semnătură) __________________________
______________
Calificativul atribuit studentului pentru întreaga activitate depusă în perioada
de stagiu:
O Nesatisfăcător O Satisfăcător O Bine O Foarte bine
118
Anexe
Portofoliul de practică
Anexă la Convenţia-cadru
4. Durata totală a pregătirii practice: _______________ore
5. Calendarul pregătirii: ____________________, în perioada
______________________
6. Adresa unde se va derula stagiul de pregătire practică:
_________________________________________________________
7. Se recomandă ca studenţii să fi parcurs anterior următoarele discipline
pentru a îndeplini condiţiile de primire în stagiul de practică:
_________________________________________________________
_________________________________________________________.
8. Numele şi prenumele cadrului didactic care asigură supravegherea
pedagogică a practicantului pe perioada stagiului de practică:
______________________________.
9. Disciplina/ Tematica cadru pe care se axează activitatea practică:
_________________.
10. Numele şi prenumele studentului practicant:
________________________________.
11. Numele şi prenumele tutorelui desemnat de partenerul de practică care
va asigura respectarea condiţiilor de pregătire şi dobândirea de către
practicant a competenţelor profesionale planificate pentru perioada
stagiului de practică: _______________________________________
12. Definirea competenţelor care vor fi dobândite pe perioada stagiului de
practică - a se vedea fişa disciplinei, rubrica competenţe generale şi
competenţe specifice.
13. Modalităţi de evaluare a pregătirii profesionale dobândite de practicant
pe perioada stagiului de pregătire practică: colocviu.
Tutore Student Cadrul didactic
Nume şi Prenume
Semnătura
Data ___________________
119
ANEXA 2
RAPORT DE ACTIVITATE
(model)
Data………………….Ora……………..Durata……………………………
A participat împreună
cu……………………………………….……………………………………...
…………………………………………………………………………………
Locul
desfăşurării……………………………………………………………………...
Tipul
activităţii………………………………………………………………………..
Tehnici
folosite………………………………………………………………………….
Observaţii………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………….
Propuneri pentru rezolvarea cazului
…………………………..…………………………………………………….
Propuneri pentru noi activităţi ………………………………….…………….
…………………………………………………………………………………
120
Anexe
ANEXA 3
FIŞA INSTITUŢIEI
Instituţia
Adresa
Obiectivele urmărite în cadrul instituţiei vizitate
Date referitoare la personalul din instituţie
• personal specializat
• cadre didactice
• resurse umane
• alte persoane
Date referitoare la programul instituţiei
• programa şcolară
• activităţi desfăşurate
• programe desfăşurate în instituţie (guvernamentale,
nonguvernamentale, locale)
Sursele de finanţare ale instituţiei
Date despre persoanele beneficiare
• vârsta persoanelor asistate

• numărul de asistaţi
• motivul trimiterii lor în cadrul instituţiei
• modul în care sunt asistaţi
Probleme speciale ale persoanelor asistate
Direcţii de acţiune ale instituţiei
Cooperarea cu alte centre de acelaşi profil
Strategii de dezvoltare
121
ANEXA 4
Instrumente de lucru utilizate în cadrul Biroului de intervenţie situaţii de

urgenţă:
Anchetă Socială
Formular pentru cazuri – delincvenţă
3. Date despre copil

Nume şi prenume:
Data şi locul naşterii:
CNP:
Statut juridic:
Statut social:
Domiciliul:
Starea de sănătate:
Date despre părinţi

Mama
Nume şi prenume:
CNP:
Starea civilă:
Studii: Ocupaţia:
Domiciliul:
Tata
Nume şi prenume:
CNP:
Starea civilă:
Studii: Ocupaţia:
Domiciliul:
122
Anexe
Date despre fraţi:
Nume şi Data şi locul Statut juridic Statut Domiciliul
prenume naşterii social
Traseul delincvenţional
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
Scurt istoric social

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Condiţii materiale şi de locuit

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Venituri
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Comportament în comunitate
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
123
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Resurse ale familiei pentru reabilitare comportamentală
124
Anexe
ANEXA 5
Fişa şedinţei de consiliere individuală
Data ________________
Locul
desfăşurării__________________________________________________
Numele şi prenumele ______________________________________
Vârsta ____________ Ocupaţia _____________________________
Conţinut
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Probleme remarcate de specialist

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Concluzii / Recomandări
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Specialist______________________________
125
ANEXA 6
Fişă iniţială de preluare a cazului
Data _______________ Ora ____________
Numele şi prenumele persoanei care sesizează abuzul:

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Adresă / Numărul de telefon:

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Prezentarea problemei pe scurt

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Şef Serviciu
Specialist
___________________
126
Anexe
ANEXA 7
Fişă de monitorizare
(cazuri exploatare prin muncă)
I. Date generale despre copil:

Nume Prenume
Porecla
Sex Vârstă
Data naşterii Rangul naşterii

Z Z L L A A
Nivel de educaţie (nr. clase absolvite)
Frecventează şcoala: Da Nu
Dacă Da, care
Dacă Nu, ultima şcoala pe care a frecventat-o
Domiciliul legal
U R
Judeţul Localitatea
Adresa
Adresa la care locuieşte:
U R
127
Judeţul Localitatea
Adresa
Unde trăieşte copilul

În familia naturală Da Nu
În centru de plasament Da Nu
La familia lărgită Da Nu
La o persoană / familia Da Nu
La asistent maternal profesionist Da Nu
Altele
Data la care a fost găsit muncind Z Z L L A A
Locul în care a fost găsit muncind
II. Date despre părinţii copilul
Nume Prenume
Tata
Mama
Nivel de educaţie Tata

Mama
Fără şcoală
Şcoală primară
Şcoală generală
Şcoală profesională
Şcoală complementară
Liceu
Studii postliceale şi
universitare
Nivelul veniturilor
128
Anexe
Ocupaţia Tata
Mama
Muncitor calificat
Muncitor necalificat
Şomer
Zilier
Patron
Fără ocupaţie
Altele
Domiciliul legal/reşedinţa – tata
Judeţul Localitate
Adresă
Adresa la care locuieşte mama
Judeţul Localitate
Adresă
129
II. Forme ale muncii copilului (Convenţia 182/1999)
Nr. Tipul de activitate Durata Perioada Nr. Contract Plata

crt ore
zile sapt luni pe zi Pe cu fara cu fara
sapt
1. Victima traficului intern
2. Victima traficului extern
3. Prostituţie
4. Pornografie
5. Trafic de droguri
6. Cerşetorie
7. Munca de servitor
8. Munca în agricultor
9. Alte activităţi ilicite:
Da Nu Dacă DA care:
1.
2.
3.
4.
130
Anexe
III. Forme ale muncii copilului (conform recomandării 190/1999)
10. Munca sub pământ (în mină)

11. Munca în construcţii şi/sau
demolări
12. Munca în spaţii restrânse
13. Munca prin manipularea de
maşini, materiale sau
instrumente periculoase
14. Munca prin manipularea de
maşini, materiale sau
instrumente periculoase
15. Munca prin manipularea sau
transportul unor greutăţi
16. Munca la temperaturi extreme
(sub 0ْ C sau peste 40ْC)
17. Munca în condiţii de zgomot
18. Munca pe o perioadă prelungită
19. Munca în timpul nopţii
20. Muncă în condiţii de vibraţii
21. Munca la înălţime
22 Altele: Da Nu
1.
2.
3.
4.
131
La cine munceşte? Da Nu
a) părinţii – în gospodăria proprie
b) rude
c) angajator sistem privat
d) angajator sistem public
e) alte persoane / care
e.1)
e.2)
e.3)
De ce munceşte? Da Nu
a) pentru „bani de buzunar”
b) m-au forţat părinţii
c) m-a forţat „şeful găştii”
d) c asă mă întreţin
e) trebuie să-mi ajut părinţii
f) Altele/ care:
f.1)
f.2)
f.3)
IV. Consecinţe ale exploatării copilului prin forme grave de muncă
1.Frecvenţa redusă la Nu Da Nu
şcoală Da
1.Dacă Da câte absenţe 8. dacă Da câte zile
2. Tulburări de nutriţie 9. Accidente
3. Tuberculoză 10. A devenit copil al
străzii
4. Infecţii cu 11. Handicap
transmitere sexuală
5. Boli dermatologice 12. Delincvenţă
6. A primit tratament 13. Altele /
ambulatoriu specificaţi:
13. a)
7. A necesitat 13. b)
spitalizare
132
Anexe
IV. Modalităţi specifice de intervenţie pe caz
Nr. Instituţia Nr. Tipul intervenţiei Data Data

înregistrare începerii finalizării
a cazului intervenţiei
1. SPSPC
2. IT
3. IJP
4. IŞJ
5. DSP
6. OPA
7. Sindicate
8. Patronate
9. Altele
V. Modul de rezolvare a cazului
Modul de rezolvare a cazului luna

Nr.
crt
1. Copil retras din formele grave de

muncă
2. Acţiuni de reabilitare
3. Caz închis prin semnalare
nejustificată
4. Caz în monitorizare
Numele şi prnumele
persoanei care a completat fişa
________________________________
Semnătura
_______________________
Şef serviciu
________________________________________
133
ANEXA 8
Raport de convorbire telefonică
Data _______________ Ora ____________ Telefon:

primit / apelat
Participanţi:
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
Scopul convorbirii:
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Conţinut:
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
134
Anexe
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Şef Serviciu Specialist

___________________ ___________________
135
ANEXA 9
Raport de vizită
Data _______________ Ora ____________ Programată: da

/ nu
Locul
____________________________________________________________
Persoane prezente
________________________________________________________
Scopul vizitei
____________________________________________________________
Conţinut
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
136
Anexe
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
___________________________________________________________
Specialist______________________________
137
ANEXA 10
Raport de întrevedere
Data ______________ Ora _________ Programată: da / nu
Locul
____________________________________________________________
Persoane prezente _______________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
Probleme ridicate de client

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
___________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
138
Anexe
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________
Specialist______________________________
139
ANEXA 11
REFERAT DE ÎNCHIDERE A CAZULUI
Subsemnatul / subsemnata __________________________________, în

calitate de responsabil de caz As. Social / Psiholog declar închis cazul
_________________ din dosarul
nr. _________________tip de caz ____________ din următoarele motive:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_______________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_________________________________
Cazul a fost in evidenta serviciului……… cazul a fost monitorizat pentru o perioada

de …....
Cazul va fi referit serviciului.........
Data întocmirii:
140
Anexe
ANEXA 12
PLAN INDIVIDUAL DE PERMANENŢĂ
Nume si prenume
CNP
Domiciliul
Scopul planului de permanenţă
Reintegrare familială
Adopţie
Integrare în comunitate
Paşii de acţiune
Domeniul de Situaţia prezentă Acţiuni ce vor fi realizate în

acţiune viitor
Dezvoltarea
psihomotorie a
copilului
141
Starea de
sanatate
Educatia
Relaţia cu
familia naturala
Pregatirea
copilului pentru
scopul urmarit
Modificari ale
planului
initial/motivele
Asistent Social_______________________________________
Supervizor__________________________________________
Data întocmirii planului de permanenţă__________________
142
Anexe
ANEXA 13
PLANUL DE INTERVENŢIE
Familia _______________________________________________________
Domicliul ______________________________________________________
Tipul familei ____________________________________________________
□ Normală □ Monoparentală □ Uniune consensuală
Număr copii _______
Obiective
Acţiuni/Durată/Resurse
Nr. Acţiuni Durată Resurse

crt.
1.
2.
Data întocmirii __/__/____
Asistent Social Beneficiar
___________________ ____________________
Supervizor
143
ANEXA 14
ANCHETA SOCIALĂ
Realizată de asistentul social_______________________________________
Locul şi data____________________________________________________
Persoane prezente_______________________________________________
Scopul_________________________________________________________
I. Date de identificare a beneficiarului
Nume şi prenume:_______________________________________________
Locul şi data naşterii:_____________________________________________
CNP:__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/ B.I._____________________
Domiciliul legal:_________________________________________________
Domiciliul în fapt:________________________________________________
Stare civilă:____________________________________________________
Studii:__________________________Ocupaţia:_______________________
Etnia:__________________________ Religia:________________________
II. Date despre familie:
Date despre mama(soţia)
Nume şi prenume:_______________________________________________

144
Anexe
CNP: __/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/ B.I._____________________
Stare civilă:____________________________________________________
Studii:___________________________Ocupaţia:______________________
Etnia:____________________________Religia:_______________________
Date despre tata(soţul)
Nume şi prenume:_______________________________________________
CNP: __/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/ B.I._____________________
Stare civilă:____________________________________________________
Studii:___________________________ Ocupaţia:_____________________
Etnia:____________________________ Religia:_______________________
Date despre copiii din familie
Nr Nume si prenume Data Ocupatia Locul Observaţii

. nasterii unde se
afla
crt copilul:fa
. milie/insti
tuţie
145
4
Date despre alte persoane care locuiesc la aceeaşi adresă
Nr Nume şi prenume Vârsta Stare civilă Ocupaţie

.cr
t.
III. Istoricul social al beneficiarului
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
IV. Starea de sănătate
______________________________________________________________
______________________________________________________________
V. Situaţia materială/financiară
Locuinţa
Proprietate personală: da nu Numarul de camere:_______
146
Anexe
□ Electricitate □ Apă curentă □ Încălzire □ Telefon
Starea de igienă: □ Satisfăcătoare □ Nesatisfăcătoare
Suprafaţa de teren cultivată (tipul culturii):______________________________
Animale:________________________________________________________
Alte proprietăţi:___________________________________________________
Venituri
Stabile:_________________________________________________________
Ocazionale:_____________________________________________________
VI. Relaţiile în familie şi comunitate
Relaţii în familie:__________________________________________________
Relaţiile în comunitate:____________________________________________
VII. Observaţi
VIII. Concluzii şi recomandări
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
147
ANEXA 15
ANCHETĂ PSIHOSOCIALĂ
privind pe copilul………
Date despre copil:
Religie:
Naţionalitate:
Condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit:
Antecedente socio-medicale şi educaţionale:
Starea fizică şi mentală este bună, copilul este bine dezvoltat fizic şi psihic.
Opinia copilului cu privire la instituirea măsurii de protecţie:
DATE DESPRE FAMILIA NATURALĂ:
Informaţii despre mamă:
Studii:
Stare de sănătate:
Venituri:
Condiţii de locuit:
Observaţii:
Informaţii despre tată:
Informaţii despre fraţi:
148
Anexe
DATE DESPRE FAMILIA CARE SOLICITĂ PLASAMENTUL:
5. Soţ:
Studii:
Ocupaţie:
Venituri:
Stare civilă:
Gradul de rudenie cu copilul: Soţie:
Studii:
Ocupaţie:
Venituri:
Stare civilă:
Gradul de rudenie cu copiii:
Condiţii de locuit:
Stare materială:
Observaţii:
Concluzii şi propuneri:
149
ANEXA 16
REFERAT DE NECESITATE
Subsemnatul___________________________asistent social în cadrul

__________________ în urma evaluării situaţiei familiei (copilului)
_____________________________domiciliat în_________________am constatat
următoarele: ______________________________
Prin urmare, recomand următorul plan de intervenţie : ______________şi
sprijin în valoare de __________________________ constând în

___________________
Scopul acestui plan de intervenţie este __________________________
Pentru realizarea acestui scop vă rugăm să ne sprijiniţi cu ___________
_______________________________________________________________
Data Asistent
Social
150
Anexe
ANEXA 17
FIŞA DE EVALUARE
INFORMATII GENERALE DESPRE COPIL ŞI FAMILIE
Copilul
Nume: ____________________________________
Prenume: __________________________________
Sex: ______________________________________
Data şi locul naşterii: _________________________
Data intrării in program: ______________________
Data intrării in institutie: ______________________
Părinţi
Tata Mama
Nume
Prenume
Data naşterii
Ocupaţie
Adresa
Starea de sănătate
Fraţi şi surori
Nume si Data Sex Ocupaţie Rezidenţ Stare de

prenume naşterii a sănătate
151
Relaţia cu familia de origine
f. des rar deloc

des
1 Familia manifestă interes pentru copil
a Telefon/scrisori
b Merge în familie
c Copilul scrie/telefonează familiei
d Instituţia este în relaţie cu familia
2 Alte persoane manifestă interes faţă de

copil:
a bunici
b alte rude
c vecini
EVALUAREA COMPORTAMENTULUI
1. ALIMENTAŢIA
1.1. Atitudinea faţă de hrană
152
Anexe
a Mânâncă
□ normal □ tendinţă spre bulimie □ tendinţă spre anorexie
da nu
b Are o conduita socializată în timpul mesei
c Are preferinţe deosebite
d Are deprinderea respectării unui orar al meselor
Observaţii:
__________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
________________
1.2. Autonomie în hrănire
fb b s i
a Cunoaşte alimentele si principiile de consumare a

acestora
b Prepară o masă/gustare caldă
c Prepară o masă/ gustare rece
d Cunoaşte regulile de păstrare a alimentelor
e Are deprinderile de bază în igiena alimentaţiei
f Utilizează în siguranţă aparatura din bucătărie
g Poate să organizeze o masă cu prietenii si să asigure

serviciul
h Poate să organizeze o masă în exclusivitate
Observaţii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
153
_____________________________________________________________________
__________________
2. DEPLASAREA
2.1. Locomoţia
fb b s i
a Dezvoltarea motorie este corespunzatoare vârstei
b Se implică în acţiuni ce presupun multă mişcare
c Se implică în activităţi statice
Observaţii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
________________________
2.2 Deplasarea coplexă, orientarea in spaţiu si abilitatea de a călători

fb b s i
a Poate proiecta o călătorie – se adresează serviciilor

publice de informaţii, utilizeaza mersul trenurilor etc.
b Ştie să utilizeze o hartă turistică
c Ştie să folosească mijloace de transport în comun
d Respectă normele de conduită civilizată în timpul

călătoriei
e Are noţiuni de bază ale organizării unei excursii in

natură
f Respectă normele de circulatie
154
Anexe
Observaţii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
__________________
3. ÎMBRĂCĂMINTEA
3.1. Abilităţi complexe de imbrăcare – prezentare socială
fb b s i
a Se îmbracă îngrijit, este atent la ţinută
b Îşi alege haine potrivit circumstanţelor, activităţii, stării

timpului
c Cunoaşte măsura articolelor de imbrăcaminte şi

incălţăminte
d Are noţiuni privind asortarea tipurilor de îmbrăcăminte,

a culorilor
e Îşi ingrijeşte, păstrează îmbrăcămintea si încălţămintea
Observaţii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
__________________
4. IGIENA
4.1. Toaleta personală
fb b s i
a Are deprinderea de a folosi periuţa şi pasta de dinţi după

fiecare masă
b Are deprindera de a face baie ori de câte ori are nevoie
155
4.1. Somnul
da nu
a Acordă suficient timp somnului si odihnei
b Are somn linistit, fără agitaţii, spasme, treziri frecvente
c Se trezeşte fără dificutăţi deosebite
Observaţii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
4.3. Întreţinerea spatiului de viaţă si a obiectelor personale

fb b s i
a Are deprindera asigurării si păstrarii igienei spaţiului de

locuit
b Utilizează grupul sanitar – wc, duş, baie – în mod igienic
c Işi organizează spaţiul de locuit în mod util, estetic
d Are grijă de obiectele personale
e Ştie să folosească substanţe ( detergenţi) si aparatura

casnică
Observaţii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
156
Anexe
5. ORGANIZAREA VIEŢII PERSONALE
fb b s i
a Cunoaşte rolul si organizarea instituţilor si serviciilor

publice la care va trebui să apeleze, cu care intră in contact
un cetăţean
b Cunoaşte demersurile pentru obţinerea legală a

mijloacelor de trai
c Are inclinaţii, deprinderi pentru anumite domenii

profesionale
d Poate să formuleze in scris o cerere către o instituţie

publică
e Are grijă de documentele personale
f Cum îşi administrează banii pe care îi are la dispoziţie
g Cunoaşte preţul produserlor alimentare?
h Ştie care sunt cheltuielile legate de închirierea şi

întreţinerea unei locuinţe?
i Îşi poate stabili priorităţile
j Işi poate planifica acţiunile în cadrul unei zile
k Işi poate planifica acţiunile la o săptamână
l Işi poate planifica acţiunile pe lună
Observaţii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
157
6. COMUNICAREA
6.1. Comunicarea verbală
fb b s i
a Vorbeşte cursiv şi corect gramatical
b Foloseşte scrisul in viaţa curentă ( ia notiţe, scrie scrisori)
c Stăpăneşte si foloseşte formulele de adresare civilizată
Observaţii:
__________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
6.2. Comunicare non-verbală
fb b s i
a Cunoaşte semnificatia gestului si a mimicii in context

verbal
b Cunoaşte semnificatia gestului si a mimicii in context

non-verbal
c Utilizează mimica şi gesturile pentru a nuanţa exprimarea

verbală
Observatii:
__________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
158
Anexe
7.1. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ
fb b s i
a Este preocupat şi se implică în activităţi şcolare si extra

şcolare
b Se adaptează fără dificultate la sarcini noi
c Se concentrează asupra unei activităţi
d Manifestă interes pentru anumite activităţi
e Refuză, evită anumite activităţi
Observatii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
8. PETRECEREA TIMPULUI LIBER
Participă la : f.de des rar delo

s c
a Activităti artistice
b Activităti sportive
c Drumeţii, excursii, expediţii
d Vizionări de spectacole
e Activităţi domestice ( ex : tricotează)
f Lectura
g Altele
Observatii:
_____________________________________________________________________
159
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
9.VIAŢA EMOŢIONALĂ ŞI RELAŢIONALĂ
9.1. În raport cu propria persoană (identitatea)
fb b s i
a Îsi cunoaşte datele personale
b Poate exprima un motiv pentru prezenţa sa în instituţie
c Îşi cunoaşte istoria personală
d Încearcă să vorbească despre el când era mic
e Este ataşat in mod deosebit de o anumită persoană
f Vorbeşte despre chestiuni personale cu o persoană

apropiată
g Poate să vorbească despre un model personal de existentă
da nu
h Adoptă conduite de risc fumează ( precizaţi cantitatea)
i consumă droguri ( precizaţi)
j consumă băuturi alcoolice
k are atitudini suicidare
l se întâmplă/ obişnuieşte să fugă din instituţie
m riscă în mod necontrolat
Observatii:
__________________________________________________________________
160
Anexe
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
9.2. Faţă de propria familie
da nu
a Cunoaste numele, prenumele mamei
b tatalui
c fraţilor/surorilor
d rudelor
e Stie care este situatia familiei ( parinti, frati, ce fac…)
f Vorbeşte despre familia sa, evocă amintiri, povesteşte
g Are sentimente si atitudini diferite faţă de familia sa
Observatii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
9.3. Faţă de alţii
da nu
a Exprima o conceptie despre prietenie/prieteni
b Intelege rostul normelor sociale, morale ( obiceiuri, traditii)
c Isi ajusteaza comportamentul la circumstantele sociale

familia
d cu copii/tinerii de institutie
161
e cu personalul
f cu persoane cunoscute
g cu persoane necunoscute
h Stabileste relatii cu usurinta
i cu dificultate
j Are un grup de prieteni, participa la viata grupului
k Primeste/arata afectiune prin gesturi
l cuvinte
m actiuni complexe ( daruri, ajuta)
Observatii:
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
10. METODE CONTRACEPTIVE ŞI HIV/SIDA
fb b s i
a Are noţiuni generale despre contracepţie?
b Ştie care sunt implicaţiile unei relaţii sexuale

întâmplătoare?
c Are informaţii privind riscurile infectării cu HIV?
Observatii:
__________________________________________________________________
162
Anexe
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
11. ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ
fb b s i
a Ştie de unde poate obţine informaţii despre locuri de

munca vacante
b Ştie să realizeze un CV
c Ştie să scrie o scrisoare de intenţie
d Cunoaşte modul de prezentare la un interviu de angajare
e Cunoaşte diferenţa dintre carte de muncă şi convenţie

civilă
f Ştie ce înseamnă munca la negru
g Are informaţii despre şomaj şi ajutorul de şomaj
12. ALTE INFORMAŢII ( se completează în timpul evaluarii finale)
f. des de rar deloc

s
a Sunteţi implicaţi în pregătirea unui meniu ?
b Vă implicaţi în activitatea de întreţinere a

camerelor?
c Vă administraţi singuri banii?
d Sunteţi încurajaţi în luarea deciziilor pentru

petrecerea timpului liber?
e Obişnuiţi să discutaţi despre temele din curs cu

colegii?
f Obişnuiţi să discutaţi despre temele din curs cu

educatorii?
163
g Obişnuiţi să discutaţi despre temele din curs cu
mentorii?
h Obişnuiţi să petreceţi timpul liber împreună cu

mentorii?
i Discutaţi despre planurile de viitor cu educatorii?
13. PROPUNERI
164
Anexe
ANEXA 18
FISA DE IDENTIFICARE A ASISTENTULUI MATERNAL PROFESIONIST
Datele de identificare ale asistentului maternal profesionist:
Nume
___________________________________________________________________
Prenume
_________________________________________________________________
Adresa
__________________________________________________________________
Localitate (comuna/oras)
____________________________________________________
Data nasterii ____________________ CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
Religia _________________________ Etnia ____________________________
Datele privind capacitatea de ocrotire:*
B.1. Numarul de copii pe care AMP ii poate ocroti simultan ___________
B.2. Intervalul de varsta al copilului/copiilor pe care il/ii poate ocroti AMP:
Intervalul de virsta Sexul copilului Fara optiune specifica

Masculin Feminin
0 – 1 an
1 – 3 ani
3 – 6 ani
6 – 9 ani
165
9 – 13 ani
13 – 17 ani
17 – … ani
Obs: Va rugam scrieti numarul de copii in dreptul intervalului si pe coloana in care

se incadreaza.
B.3. Starea de sanatate a copilului/copiilor:
____ clinic sanatos
____ cu nevoi speciale. Precizati tipul deficientei si gradul de handicap:
Gradul de
handicap
Tip
deficient Grav sau infestat
a Usor Mediu
Accentuat HIV-SIDA
Fizice
Psihice
Motorii
Obs: Va rugam marcati cu „x” toate variantele care se aplica.
B.4. Religia copilului/copiilor __________________
Obs: Se va specifica religia/religiile preferate sau se va mentiona „nespecificata”

daca nu exista cerinte speciale.
B.5. Etnia copilului/copiilor:
Romana Rroma Alta, care:______________________

nespecificata
166
Anexe
Datele de identificare ale asistentului social care a completat fisa:
Numele si prenumele:
_______________________________________________________
Functia: asistent social DGPDC
asistent social comunitar ONG care

____________________
alta functie _________________ Primariei din

_____________________
Data completarii fisei __________________ Semnatura

___________________________
Nota: * Aceste date vor reprezenta opinia specialistului si nu doar solicitarea
asistentului maternal
167
ANEXA 19
PLANUL INDIVIDUALIZAT DE PROTECTIE/DE SERVICII
Data:
Numele familiei:
Adresa:
Scopul planului de actiune:
Pasii planului de actiune:
Contributia partilor implicate (familie, comunitate, Fundatii,Asociatii etc):
Data
stabilita
Nr. Contrib
Contributia Contributia pentru
Crt Activitatea utia
comunitatii Fundatiei realizare
. familiei
a
activitatii
1.
2.
Prezentul formular va fi completat in doua exemplare, unul dintre

exemplare fiind pastrat de familie.
168
Anexe
ANEXA 20
RAPORT DE ÎNTREVEDERE
Data Ora
Locul Felul prog/neprog
Persoanele prezente
Obiectivul întrevederii
Conţinutul întrevederii
Concluzii
Planul de acţiune
Supervizor Asistentul social,
169
ANEXA 21
Fişă plan personal
Planul personal:
Data: ..........................................................................................................................
....................................................................................................................................
Obiectivul planului: ..................................................................................................
....................................................................................................................................
Perioada planificată: .......................... Leader grup: .........................................
NUME BENEFICIAR: ______________________________________________
Nr. Durata paşilor: Obiective specifice Modul de realizare:

(PAŞI):
Crt. În zile Descriere detaliată
Descrierea paşilor pentru
realizarea planului personal
1.
2.
3.
4.
5.
170
Anexe
Domeniul de implementare al planului personal:
Activităţi Autonomie Abilităţi Comunicare Igienă Cluburi Altele

sociale
ANEXA 22
Studiu de caz
(model)
1. Date de identificare:
Nume/prenume
Vârsta
Sex
Domiciliul
Stare civilă
Naţionalitate
2. Nivel de instrucţie şcolară/diplome obţinute
3. Activitate profesională
4. Situaţie materială/ financiară

- locuinţă – de descris: dacă este proprietate personală sau nu,
câte camere etc
- venituri – de exemplu: salariul soţului, alocaţiile copiilor etc
- alte surse de venit
5. Relaţii intrafamiliale
- cu soţul
- cu copii
- cu părinţii, rudele
6. Relaţii interpersonale (se poate face o ecohartă)
- cu prietenii
171
- cu vecinii
- alte persoane
7. Stare de sănătate
Plan de intervenţie
1. Definirea şi analiza situaţiei problematice
- Identificarea problemei:
- Cauza problemei:
2. Nivelul la care se intervine:
Individ
Familie
Comunitate (puteţi alege una sau mai multe niveluri de intervenţie în
funcţie de caz)
2. Obiective
a. pe termen scurt –
b. pe termen lung –
3. Identificarea resurselor
c. umane
d. financiare
4. Strategii de intervenţie
În funcţie de problemele identificate stabiliţi şi obiectivele, strategiile de
intervenţie pentru fiecare caz....
5. Încheierea intervenţiei
Clientul x a fost :
6. Evaluarea intervenţiei
- rezolvarea problemei
- continuarea intervenţiei (bifaţi una din variante)
172
Anexe
ANEXA 23
MODEL DE REFERAT DE EVALUARE
I. Introducere
Nume şi prenume inculpat minor:

Adresa:
Faptele ce formează obiectul inculpării minorului:
Nr. dosar penal:
Termenul de judecată:
Data primirii solicitării instaţtei de judecată:

Data începerii şi finalizării perioadei de supraveghere:
Numele şi prenumele consilierului de reintegrare socială şi
supraveghere:
Data depunerii referatului :
II. Sursele de informaţii:
III. Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul:
1. Mediul familial şi social
2. Evoluţia situaţiei şcolare şi profesionale
3. Trecutul infracţional
4. Comportamentul persoanei înainte şi după comiterea infracţiunii
5. Factorii favorizanţi ai comportamentului infracţional
IV. Factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală a

persoanei pentru care a fost solicitat referatul:
V. Perspectivele de reintegrare în societate:
Data întocmirii şi Întocmit,
semnării referatului, Consilier de reintegrare socială
şi supraveghere
173
Anexa 24
MODEL DE PLAN DE SUPRAVEGHERE
I. Introducere
Numele şi prenumele persoanei condamnate / minorului:
Data şi locul naşterii
Infracţiunea săvârşită:
Nr. hotărârii instanţei
Durata supravegherii:
Numele şi prenumele consilierului de probaţiune:
Sancţiunea aplicată persoanei condamnate / minorului:
Măsurile şi/ sau obligaţiile impuse de instanţă:
II. Nevoile sau problemele identificate ale persoanei condamnate/ minorului:
III. Riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni/ riscul de a pune în pericol
siguranţa publică:
IV. Descrierea activităţii, a locului de executare şi a programului de lucru, în

cazul minorului obligat la prestarea unei activităţi neremunerate într-o
instituţie de interes public:
V. Natura şi frecvenţa întrevederilor dintre consilier şi persoana condamnată/

minor pe perioada supravegherii:
VI. Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de

instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate:
Persoana condamnată / minorul a luat cunoştinţă de conţinutul planului de

supraveghere şi înţelege să coopereze în executarea obligaţiilor ce îi revin.
Data semnării planului de supraveghere,
Consilier,
Persoană condamnată/ minor
174
Anexe
ANEXA 25
FIŞA PSIHOLOGICĂ
1. DATE DE IDENTIFICARE
Nume___________________ Prenume___________________
2. DATE ANAMNESTICE
Interrelaţionarea cu
părinţii______________________________________________________
____________________________________________________________
Calitatea mediului
familial______________________________________________________
____________________________________________________________
Evenimente şi experienţe deosebite în dezvoltarea
infantilă________________________________________-____________
____________________________________________________________
Istoric comportamental şi al asistării în unităţi
specializate________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Istoric în consumul de tigari, droguri/substitute, alcool________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Rezistenţe___________________________________________________
____________________________________________________________
Evaluarea riscului de
suicid/autoagresiune___________________________________________
____________________________________________________________
Alte date relevante____________________________________________
175
____________________________________________________________
____________________________________________________________
3. TEHNICI EVALUATIVE UTILIZATE

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
4. CONCLUZIILE EVALUĂRII
Nivelul intelectual
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Domeniul afectiv
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Personalitatea
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Domeniul volitiv-motivaţional / vocaţional (interese, preocupări, balanţă

motivaţională)
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
___________________________________________________________
176
Anexe
5. OBSERVAŢII
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
6. RECOMANDĂRI
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
177
ANEXA 26
FISA SOCIALA
1. DATE DE IDENTIFICARE
Nume si prenume ________________________________ Data nasterii
___________
Domiciliul declarat __________________________________
Persoana de contact __________________________________
Telefon ___________________
2. DATE DESPRE FAMILIE
Familia din care provine
Nr. Numele si prenumele Varsta Grad de Observatii

rudenie
crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
Conditii de locuit
____________________________________________________________
Starea materiala
____________________________________________________________
Relatiile cu familia
Inainte de arestare_____________________________________________
178
Anexe
Dupa arestare : О mentine legatura cu familia ; О nu mentine legatura cu
familia
Familia constituita
Nr. Numele si prenumele Varsta Grad de Observatii

rudenie
crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
Conditii de locuit
____________________________________________________________
Starea materiala
____________________________________________________________
Relatiile cu familia
Inainte de
arestare____________________________________________________
Dupa arestare : О mentine legatura cu familia ; О nu mentine legatura cu
familia
3. MEDIUL
Tipuri de influenta sociala
_______________________________________________________
179
Grup de prieteni
____________________________________________________________
4. ALTE DATE DE INTERES
Istoric in asistarea sociala

____________________________________________________________
Antecedente penale in familie

____________________________________________________________
Daca in penitenciar se mai afla rude ale sale(unde)
____________________________________________________________
5. CONCLUZII ALE EVALUARII

____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
6. OBSERVATII
- Nivel de scolarizare
________________________________________________________
- Calificare profesionala
______________________________________________________
- Ocupatia la arestare
________________________________________________________
- Locuinta postdetentie si persoane resursa
_______________________________________
- О poseda acte de identitate; О nu poseda acte de identitate
- ________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
___________________________________________________
7. RECOMANDARI
- Evaluare/diagnoza socio-familiala;
180
Anexe
- mentinerea si armonizarea legaturii cu familia in scopul facilitarii
reintegrarii socio-familiale postdetentie;
- participarea la programe de informare si educatie pro-sociala specifice
varstei si regimului de executare a pedepsei ;
- consiliere individuala/mediere – la cerere, in situatie de criza.
- ________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
_______________________________________
Data _______________
Declar si sustin cele mentionate in prezenta fisa,

Semnatura ______________________
Intocmit,
_________________
181
ANEXA 27
MODEL DE PLAN DE ASISTENŢĂ ŞI CONSILIERE
Numele şi prenumele persoanei asistate şi consiliate:

Data cererii de asistenţă şi consiliere:
Data realizări planului de asistenţă şi consiliere:
Consilier responsabil de caz:
Probleme identificate:
Obiective
Demersurile planificate pentru atingerea obiectivelor
Perioadă de timp estimată pentru soluţionare
Resurse valorificate în procesul de asistenţă şi consiliere
182
Anexe
ANEXA 28
FIŞA STANDARD INIŢIALĂ DE PROIECT
1. Numele proiectului
2. Scopul proiectului – obiectiv din Planul Naţional de Acţiune / Strategia Naţională
Antidrog – număr şi denumire.
3. Obiectivele proiectului – ce îşi propune proiectul sa atingă. Obiectivele sa fie
specifice, măsurabile, posibil de atins, realistice (SMART). De exemplu:
„Implementarea, în luna decembrie 2011, în 4 şcoli din comunitatea locală, a
activităţilor de educaţie între egali, pentru 150 elevi”.
4. Justificarea proiectului – date şi argumente pentru derularea proiectului.
5. Modelul teoretic pe care se bazează proiectul / Strategia de prevenire în care se
încadreaza proiectul – de exemplu: modelul biologic; modelul sănătătate publică;
modelul competenţelor; teoriile învăţării etc / strategia controlului; strategia
influenţei.
6. Categoria din care face parte proiectul, în funcţie de grupul ţintă – programele
universale sunt orientate spre populaţia generală (de exemplu, toţi elevii unei şcoli);
programele selective sunt orientate spre grupuri de risc sau subgrupuri ale populaţiei
generale (de exemplu, copii ai consumatorilor de droguri care prezintă eşec şcolar);
programele specifice sunt desemnate pentru cei care au experimentat droguri sau
prezintă alte comportamente de risc.
7. Coordonatorul proiectului şi echipa proiectului – persoanele implicate în proiect.
8. Sursa de finanţare si valoarea finanţării - cine este finanţatorul proiectului; care
este valoarea totală a proiectului; dacă există sponsorizari, în ce constau acestea şi
care este valoarea lor, dacă este cazul.
9. Parteneri în proiect – toate instituţiile implicate în proiect, altele decăt sponsorii şi
finanţatorii.
10. Grupul ţintă al proiectului şi număr de beneficiari – publicul ţintă (de exemplu
elevii şcolii x), beneficiarii direcţi (de exemplu elevii claselor a,b,c din şcoala x),
beneficiarii indirecţi (de exemplu familiile elevilor, cadrele didactice, comunitatea
locală).
11. Zonele de implementare (locatia proiectului) – localităţile în care proiectul va fi
implementat, cu precizările dacă mediul este urban sau rural şi dacă proiectul
cuprinde mai multe localităţi.
12. Durata proiectului – datele calendaristice relevante: data de începere şi data
finalizării proiectului.
13. Activităţi propuse şi indicatori – ce urmează a fi făcut. Ele sunt strâns legate de
obiective, în sensul că, prin implementarea acestora se vor atinge obiectivele
propuse iar indicatorii arată măsura în care obiectivul a fost atins. Fiecărui obiectiv
îi corespunde cel puţin o activitate, iar fiecărei activităţi îi corespund indicatori.
Indicatorii trebuie să fie relevanţi, verificabili (să arate că activitatea a fost
desfaşurată) şi măsurabili.
183
14. Metode de evaluare si perioade de evaluare – intermediară şi finală; planificarea
evaluarii intermediare şi a evaluarii finale; precizarea instrumentelor de evaluare: de
exemplu chestionare, rapoarte, cost/beneficiar etc; precizarea persoanelor care
realizează evaluarea. Evaluarea se realizează în baza indicatorilor stabiliţi în proiect.
184
Anexe
ANEXA 29
GHID DE INTERVIU
Tema: Identificarea efectelor psihosociale ale şomajului asupra unor categorii

de şomeri
Subteme şi indicatori
Istoricul şi funcţionarea familiei

Care este componenţa familiei?
Care este nivelul de şcolaritate al membrilor familiei?
Care este starea de sănătate a membrilor familiei?
Care sunt condiţiile materiale şi de locuit?
Care a fost ultima dvs. profesie?
De cât timp sunteţi şomeri?
Beneficiaţi de ajutor de şomaj sau de alocaţie de sprijin?
Care dintre membrii familiei obţin un venit sigur?
• Dimensiunea atitudinală
Aţi solicitat un nou loc de muncă?
Aţi urmat cursuri de reconversie profesională organizate de
AJOFM?
Doriţi să obţineţi un nou loc de muncă?
Consideraţi că situaţia de şomer vă afectează statutul social?
Cunoaşteţi serviciile pe care AJOFM le oferă şomerilor?
Consideraţi că vârsta este un impediment în găsirea unui nou loc de
muncă?
Aprobaţi modul în care primesc asistenţă socială şomerii în ţara
noastră?
Vă simţiţi pregătit pentru a face faţă sistemului actual al economiei
de piaţa în care şomajul este un fenomen frecvent?
Aveţi încredere în forţele proprii pentur a depăşi situaţia?
• Dimensiunea comportamentală
Consideraţi că statutul de şomer vă influenţează comportamentul?
Vă consideraţi marginalizat în societate?
Vă consideraţi exclus din viaţa socială, de pe piaţa muncii sau de
pe piaţa de bunuri?
Dacă se iveşte un loc de muncă sub calificarea dvs., l-aţi accepta?
185
Consideraţi că puteţi supravieţui în condiţiile actuale?
• Factori de risc
Când au apărut problemele în viaţa de familie?
Vorbiţi despre natura relaţiilor de familie în momentul actual
Conştientizaţi situaţia în care se află familia dvs. în acest moment?
Consideraţi că aveţi nevoie de ajutor pentru a depăşi situaţia?
186
Anexe
ANEXA 30
FIŞĂ PERSONALĂ
1.Numele şi prenumele………………………………………………………………...
2.Vârsta…………………………………………………………………………………
……….
3.Domiciliul/telefon……………………………………………………………………
……….........................................................................................................................
4. Act de identitate:.......... seria ................nr. ....................... eliberat de Poliţia

................................
5.Starea
civilă…………………………………………………………………………….
6.Numărul de copii……………………………………………………………………..
7.Ultima şcoală absolvită………………………………………………………………
8.Profesia de bază /
calificarea…………………………………………………………….
9.Alte calificări…………………………………………………………………………
10.Limbi
străine…………………………………………………………………………………
11. Cursuri urmate înainte şi după absolvirea şcolii……………………………………
12. Locurile de muncă, funcţiile şi profesiile avute până în prezent indiferent de

data
angajării……………........................................................................................................
........................
187
ANEXA 31
CHESTIONAR
Determinarea poziţiei sociale înainte de şomaj
Atunci când este posibil trebuie să optăm pentru modul de construire a poziţiei sociale
- este de preferat să plecăm de la răspunsurile la mai multe întrebări, în loc să îi cerem
direct persoanei interogate să-şi identifice locul în spaţiul social, grila categoriilor
socio-profesionale şi principiile sale de construire nefiind destul de bine cunoscute de
cetăţenii obişnuiţi.
1. Care este ocupaţia dvs. actuală?

- lucraţi cu normă întreagă ⁪
- lucraţi cu normă redusă ⁪
- şomer înscris la biroul de şomaj sau neînscris ⁪
- student, elev, stagiar neremunerat ⁪
- militar în termen ⁪
- pensionar, beneficiar al unei pensii înainte de termen, retras din afaceri ⁪
- casnică ⁪
- altă ocupaţie ⁪
2. Care este profesia dvs. ? Fiţi cât mai precis.
..........................................................................................................................................
3. A. Ajutaţi un membru al familiei dvs., fără să fiţi salariat?

3. B. Vă exercitaţi profesia:
- Pe cont propriu ⁪
- Ca salariat ⁪
4.A. Dacă lucraţi pe cont propriu, angajaţi personal salariat? Câte persoane?
..........................................................................................................................................
4.B. Dacă sunteţi salariat, sunteţi salariat al statului sau al unei colectivităţi locale?
- dacă da, ce grad aveţi? Ce statut aveţi (funcţionar sau agent titular, agent netitular)?
..........................................................................................................................................
- dacă nu, în ce categorie este inclusă munca dvs.? (muncitor fără categorie; muncitor
manual; muncitor specializat; muncitor calificat; funcţionar; şef al unei echipe d
emuncitori; şef al unei echipe de tehnicieni; inginer; alte situaţii).
Formulaţi clar explicaţii suplimentare (poziţie ierarhică, eşalon, nivel)
4. În care întreprindere sau instituţie aţi lucrat?
188
Anexe
ANEXA 32
CHESTIONAR
A.1. Sexul M F
Varsta 18-31 31-45 46-59
Domiciliul Urban Rural
A.2. Ultimul loc de

muncă……………………………………………………........................
A.3. Profesia de bază

……………………………………………………..................................
A.4. Alte
calificări…………………………………………………………................................
A.5. Vechimea în
muncă…….…………………………………….….......................................
A.6. Pregătirea şcolară
şcoala generală incompletă

şcoala generală
şcoala profesională
liceu
şcoala postliceală
şcoala de maiştri
învăţămant superior
curs de calificare
calificare la locul de muncă
A.7. In cazul in care aţi deveni şomeră, v-aţi gândit ce anume veţi face ?
Da
Nu
A.8. :tiţi căror instituţii vă puteţi adresa pentru a ieşi din situaţia de şomeră ?
Da
Nu
Dacă Da, care sunt
acestea…………………………………………………………………………….
A.9. Ce v-aţi gândit să faceţi în situaţia în care aţi deveni şomeră ?
mi-aş depune dosarul de şomaj şi aş aştepta să mi se ofere ceva
189
aş urma un curs de calificare/recalificare pentru a mă putea angaja practicand
altă meserie
precizaţi ce cursuri……………………………………………….
mi-aş deschide o firmă proprie
precizaţi ce anume…………………………………………………………….
aş încerca o calificare într-o meserie care să-mi permită să prestez activităţi
particulare
precizaţi ce anume………………………………………………………….....
aş merge la ţară, pentru a lucra în agricultură

mi-aş deschide o afacere în mediul rural
precizaţi ce
anume………….....……………………………………………………….
mi-aş căuta un loc de muncă în meseria pe care o am

aş presta orice fel de activitate, chiar şi muncitor necalificat
altceva
precizaţi ce anume…………………………………………………………….
A.10. In vederea depăşirii situaţiei de şomaj, ce fel de servicii v-ar fi necesare?
Indrumare pentru căutarea şi ocuparea unui loc de muncă

Ajutor pentru găsirea unui loc de muncă potrivit pentru dvs.
Curs de calificare într-o meserie căutată
Curs de calificare într-o meserie care mi-ar permite să desfăşor activităţi pe
cont propriu
Informare şi documentare cu privire la deschiderea unei afaceri pe cont
propriu
Curs de iniţiere în domeniul liberei iniţiative
Indrumare în vederea asocierii pentru realizarea unei intreprinderi private
Informare asupra soluţiilor de rezolvare a situaţiei de şomaj şi a instituţiilor
specializate
Altceva ( ce anume ?…………………………………………………………)
Nu ştiu
A.11. Ce instituţii aţi dori să vă ofere aceste servicii ?
Centre de calificare particulare

Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare Profesională
Centre particulare de consultanţă în afaceri
Firme particulare de recrutare de personal
Organizaţii nonguvernamentale specializate
Altele (care?………………………………………………………………...
190
Anexe
Anexa 33
PROCEDURA DE IDENTIFICARE A LOCURILOR DE MUNCA

VACANTE
SI REALIZARE A PROFILULUI ACESTORA ( PROCEDURA
SUPORT)
Obiectiv: Identificarea si realizarea profilului locurilor de muncă vacante
Persoana responsabila: Mediator
Etape Resurse Rezultate Metodologie
Mediatorul consulta pagina locurilor de

munca din presa
Umane:
1. Selectarea Lista cu locurile de
mediator (3 ziare locale) si selecteaza posturile
locurilor de munca pentru femei
potrivite beneficiarilor. Mediatorul
munca vacante din oferite de presa
Materiale: culege informatii despre: nume
presa locala
ziare angajator, denumire post, conditiile
cerute pentru post, adresa si/sau nr. de
telefon
2. Obtinerea Umane:
Lista de locuri de
locurilor de mediator,
munca pentru Colaboratorii ne contacteaza telefonic si
munca vacante de colaboratori
la colaboratori ( transmit informatii despre locurile de
femei oferite de munca oferite sau identificate de acestia.
ONG-uri si Materiale:
colaboratori
institutii locale) logistica
Umane: Lista de locuri de

3. Selectarea Mediatorul consulta site-urile de internet
mediator munca pentru
locurilor de specializate in oferirea de locuri de
munca vacante de munca si selecteaza posturile adecvate
Materiale: femei oferite de
pe internet pentru beneficiarii centrului.
logistica site-urile internet
Umane:
Mediatorul realizeaza un tabel
5. Centralizarea mediator Baza de date cu
centralizator cu locurile de munca pe
locurilor de locurile de munca
baza informatiilor stranse din cele trei
munca identificate Materiale: vacante
surse. Tabelul este reactualizat zilnic.
logistica
Umane:
4. Obtinerea de mediator,
informatii agenti Mediatorul contacteaza telefonic agentii
Profilul posturilor
suplimentare economici economici pentru a completa informatiile
vacante
pentru posturile despre posturile vacante identificate.
disponibile Materiale:
logistica
191
ANEXA 34
PROCEDURA DE SELECTIE PROFESIONALA
Obiectiv: Identificarea persoanei care corespunde cerintelor postului vacant

Persoana responsabila: Consilierul
Umane:
consilierul
1. Analiza postului Consilierul obtine toate informatiile
vacant Materiale: Fisa postului necesare pentru intocmirea fisei
informatii de la personale prin telefon, vizita
angajator
- Centralizarea
Umane:
datelor obtinute
consilierul Din baza de date a centrului sunt
2. Preselectia
selectate clientele care corespund
candidatelor -Nr. de cliente ce
Materiale: baza cerintelor postului.
indeplinesc
de date
conditiile postului
Umane:
- Informarea
consilierul
3.Contactarea clientelor asupra
Contactarea telefonica a clientelor
candidatelor conditiilor postului
Materiale: selectate din baza de date
- Nr. cliente
logistica
interesate
Umane:
Clientele sunt programate la interviu
consilier,
4. Interviul de in aceeasi zi, la interval de ½ ora. In
angajator, cliente
selectie cu Evaluarea fiecarei cadrul interviului sunt evaluate
angajatorul candidaturi aptitudinile, abilitatile, cunostintele,
Materiale:
calificarile, experienta si potentialul
logistica
candidatelor
Umane:
5. Analiza datelor Consilierul analizeaza fisele de
consilier, Selectarea celei
obtinute in etapele evaluare si face recomandari privind
angajator mai potrivite
de selectie in potentialul angajat. Angajatorul ia
Materiale: fisa persoane pentru
vederea luarii decizia finala.
de evaluare postul respectiv
deciziei
candidate
192
Anexe
ANEXA 35
PROCEDURA DE MEDIERE
Obiectiv: Gasirea unei oferte de munca / formare profesionala optima pentru competentele si
aspiratiile celui in cautarea unui loc de munca.
Persoana responsabila: Mediator
Umane:
1. Consultarea
Cunoasterea
dosarului si a clienta,mediatoru Mediatorul analizeaza
optiunilor clientei si a
profilului l propunerile din fisa de
recomandarilor
profesional intocmit consiliere
Materiale: consilierei
de consilier
dosarul personal
Umane: clienta, Mediatorul studiaza

2. Informare despre mediatorul Clienta primeste centralizatorul locurilor
locurile de munca informatii adecvate de munca si transmite
disponibile Materiale: baza conform cerintelor clientei posibilitatile
de date, logistica existente
Umane: clienta, Mediatorul prezinta

mediatorul clientei locurile de
3. Discutia cu
munca care se
clienta pe baza Clienta se orienteaza
Materiale: incadreaza in solicitarea
ofertei de locuri de catre locul de munca
profilul sa si indruma catre acel
munca
posturilor loc de munca care are
vacante profilul dorit
Umane: clienta, Mediatorul ofera date

4- Indrumarea Clienta primeste toate
mediatorul suplimentare privind
clientei catre locul informatiile necesare
angajatorul (adresa,
de munca ales contactarii
telefon, etc.)
193
ANEXA 36
PROCEDURA DE CONSILIERE PROFESIONALĂ
Obiectiv: Identificarea solutiei optime pentru angajare
Persoana responsabila: Consilierul (psiholog)
Umane : clienta, Consilierul se prezinta si

consilier Stabilirea unei relatii sunt prezentate serviciile
1. Stabilirea dinamice intre clienta oferite in cadrul centrului .
Materiale : logistica
contactului initial si consilier Se garanteaza
confidentialitatea
informatiilor.
2. Culegerea datelor Umane : clienta, Sunt identificate

consilier Stabilirea nevoilor trebuintele clientei prin
Materiale: fisa clientei discutii pe baza fisei
personala, chestionar personale si chestionarului
3. Analiza Umane : clienta,
competentelor consilier Se realizeaza o lista cu
Definirea unui profil
profesionale (studii, competentele profesionale
Materiale : logistica, profesional
calificari, experienta ale clientei
profesionala) ghid de interviu
- Stabilirea profilului Se realizeaza un profil
psihologic si psihologic al clientei
Umane : clienta,
4. Analiza trasaturilor profesional sintetizandu-se
consilier
de personalitate ale - Constientizarea de informatiile din observatia
clientei Materiale : bateria de directa, interviu si teste de
catre clienta a unor
teste evaluare psihologica
aptitudini si interese
profesionale aplicate.
4. Orientarea clientelor Umane : consilierul, Clienta si consilierul
catre locurile de agenti economici stabilesc profesiile,
Cresterea gradului de
munca care sunt in Materiale : baza de ocupatiile care sunt in
satisfactie al
concordanta cu date cu locuri de concordanta cu
clientelor
aptitudinile si munca vacante, personalitatea, aptitudinile
motivatia lor fisele de consiliere si motivatia clientei
Umane : clienta,
consilier Materiale :
oferta de cursuri de
5. Stabilirea unui plan
calificare/ Clienta impreuna cu
de actiune in vederea Planul de interventie
recalificare, baza de consilierul stabilesc pasii
angajarii pe postul concret pentru fiecare
date cu locuri de ce trebuie urmati pentru
adecvat aptitudinilor clienta
munca vacante, atingerea scopului final
clientei
ofertele de servicii
ale organizatiilor
colaboratoare
194
Anexe
ANEXA 37
Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi
Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie
Student:
Anul:
RAPORT DE ACTIVITATE
Instituţia: DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ COMUNITARĂ IAŞI

Compartiment: Serviciul Social, Prestări Servicii, Gratuităţi, Facilităţi
Data:
Activitate desfăşurată/locul:
Instrumente utilizate: ancheta socială, observaţia directă,
întrevederea/interviul, planul de servicii
Descrierea situaţiei beneficiarului:
Măsuri de asistenţă socială propuse:
Observaţii privind desfăşurarea activităţii:
Propuneri/concluzii:
Semnătura, Semnătura,
Şef Serviciu Social Coordonator de practică
– asistent social
195
ANEXA 38
FISA DE EVALUARE SOCIOMEDICALA
(geriatrica)
Nr. fisei ........................
Data luarii în evidenta ..........
Data evaluarii ...................
Data iesirii din evidenta ........
______________________
| I. Persoana evaluata |
|______________________|
numele*) .................. Prenumele .....................
data si locul nasterii ...................................... Vârsta .......
adresa: str. ....................... Nr. ... Bl. ... Sc. ... Et. ... Ap. ...
Localitatea ................ Sectorul .... Judetul ........... Codul postal ....
Telefon ....... Fax ......... E-mail ........... Profesia ......................
Ocupatia ......................................................
_ _ _ _ _
studii: fara |_| primare |_| gimnaziale |_| liceale |_| universitare |_|
carte de identitate .............. Seria ....... Nr. ................
cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
saallzznnnnnc
cupon pensie (dosar pensie) nr. .....................................
dosar (cupon) persoana cu handicap, nr. .............................
carnet asigurari de sanatate nr. .......... Seria ...................
_ _
sex: f |_| m |_| religie .........................................
_ _
starea civila: necasatorit/a |_| casatorit/a |_| data ..........
_ _
vaduv/a |_| data ....... Divortat/a |_| data ......
_
despartit în fapt |_| data .........
_ _
copii: da |_| nu |_|
daca da, înscrieti numele, prenumele, adresa, telefonul
............................................................................
*) se completeaza cu initiala tatalui.
__________________________
| ii. Reprezentantul legal |
|__________________________|
numele ....................... Prenumele ................................
196
Anexe
_ _ _ _
calitatea: sot/sotie |_| fiu/fiica |_| ruda |_| alte persoane |_|
locul si data nasterii ................................... Vârsta .......
Adresa ..................................................................
telefon acasa ......... Serviciu ......... Fax ......... E-mail
.........____________________________________________
| iii. Persoana de contact în caz de urgenta |
|____________________________________________|
numele ....................... Prenumele ................................
adresa ..................................................................
telefon acasa ......... serviciu ......... fax ......... e-mail .........
_______________________
| iv. evaluarea sociala |
|_______________________|
a. locuinta
_ _ _
casa |_| apartament bloc |_| alte situatii |_|
_ _ _
situata: parter |_| etaj |_| lift |_|
se compune din:
_ _ _ _
nr. camere |_| bucatarie |_| baie |_| dus |_|
_ _
wc |_| situat în interior |_|
situat în exterior |_|
_ _ _
încalzire: fara |_| centrala |_| cu lemne/carbuni |_|
gaze |_| cu combustibil lichid |_|
_ _ _ _
apa curenta da |_| rece |_| calda |_| alte situatii |_|
_ _
conditii de locuit: luminozitate adecvata |_| neadecvata |_|
umiditate adecvata |_| igrasie |_|
igiena adecvata |_| neadecvata |_|
locuinta este prevazuta cu:
_ _ _
aragaz, masina de gatit |_| frigider |_| masina de spalat |_|
_ _
radio/televizor |_| aspirator |_|
concluzii privind riscul ambiental:
.........................................................................
197
B. Retea de familie
_
Traieste: singur/a |_| data ...................
cu sot/sotie |_| data ...................
cu copii |_| data ...................
cu alte rude |_| data ...................
cu alte persoane |_| data ...................
lista cuprinzând persoanele cu care locuieste (numele, prenumele, calitatea,
Vârsta):
_ _
.................................. Este compatibil da |_| nu |_|
una dintre persoanele cu care locuieste este:
_ _ _ bolnava |_| cu
dizabilitati/handicap |_| dependenta de alcool |_|
_ _
Este ajutat de familie: da |_| nu |_|
_ _ _
cu bani |_| cu mâncare |_| activitati de menaj |_|
_ _ _
relatiile cu familia sunt: bune |_| cu probleme |_| fara relatii |_|
_ _ _ _
exista risc de neglijare: da |_| nu |_| abuz: da |_| nu |_|
daca da, specificati: ......................................................
............................................................................
c. Retea de prieteni, vecini
_ _
are relatii cu prietenii, vecinii da |_| nu |_|
vizite |_| relatii de întrajutorare |_|
_ _
relatiile sunt permanente |_| rare |_|
_ _ _
frecventeaza un grup social |_| biserica |_| altele |_|
specificati: ...............................................................
înscrieti numele si prenumele prietenilor si/sau vecinilor cu care întretine
Relatii bune si de întrajutorare, grupuri sociale:
............................................................................
este ajutat de prieteni, vecini pentru:
_ _ _
198
Anexe
cumparaturi |_| activitati de menaj |_| deplasare în exterior |_|
participa la:
_ _
activitati ale comunitatii |_| activitati recreative |_|
_ _
comunitatea îi ofera un anumit suport: da |_| nu |_|
daca da, specificati:
............................................................................
__________________________________
| v. Evaluarea situatiei economice |
|__________________________________|
- venit lunar propriu reprezentat de:
pensie de asigurari sociale de stat .............................
pensie pentru agricultori .............................
pensie i.o.v.r. .............................
pensie pentru persoana cu handicap .............................
- alte venituri: .............................
- venitul global .............................
- bunuri mobile si imobile aflate în posesie .............................
__________________________________
| vi. Evaluarea starii de sanatate |
|__________________________________|
a. Diagnostic prezent 1. ...................................................
2. ............................................................
3. ............................................................
4. ............................................................
5. ............................................................
b. Starea de sanatate prezenta

- antecedente familiale relevante ..........................................
- antecedente personale ....................................................
............................................................................
- tegumente si mucoase (prezenta ulcerului de decubit, plagi etc.) .........
............................................................................
- aparat locomotor (se evalueaza si mobilitatea si tulburarile de mers) ....
............................................................................
- aparat respirator (frecventa respiratorie, tuse, expectoratie, dispnee etc.)
..........................................................................
- aparat cardiovascular (ta, av, puls, dureri, dispnee, tulburari de ritm, edeme,
Tulburari circulatorii periferice etc.) .................................
- aparat digestiv (dentitie, greturi, dureri, meteorism, tulburari de tranzit
199
Intestinal - prezenta incontinentei anale; se evalueaza si starea de nutritie)
......................................................................
- aparat urogenital (dureri, tulburari de mictiune - prezenta incontinentei
Urinare etc., probleme genitale) ...............................................
- organe de simt (auz, vaz, gust, miros, simt tactil) ......................
- examen neuropsihic (precizari privind reflexele, tulburari de echilibru,
Prezenta deficitului motor si senzorial, crize jacksoniene etc.) ...............
c. Investigatii paraclinice relevante (datele se identifica din documentele
Medicale ale persoanei): ............................................................................
d. Recomandari de specialitate privind tratamentul igienico-terapeutic si de

Recuperare (datele se identifica din documentele medicale ale persoanei -
bilete de
Externare, retete si/sau fisa medicala din spital, policlinica, cabinet medicina
de
Familie): ..........................................................
| vii. Evaluarea gradului de dependenta |
|_____________________________|
_______________________________________________________________
necesita
necesita
nu necesita supraveghere
supraveghere
evaluarea autonomiei supraveghere temporara
permanenta
_______________________________________________________________
0 1 2
_______________________________________________________________
a. Evaluarea statusului
functional
_______________________________________________________________
a.i. Activitati de baza ale
vietii de zi cu zi
_______________________________________________________________
1. Igiena corporala (toaleta
generala, intima, speciala)
_______________________________________________________________
2. Îmbracat/dezbracat (posibilitatea
de a se îmbraca, de a se dezbraca,
de a avea un aspect îngrijit)_ _____________
3. Alimentatie (posibilitatea de a se
200
Anexe
servi si de a se hrani singur)
4. Igiena eliminarilor (continenta)
_______________________________________________________________
5. Mobilizare (trecerea de la o
pozitie la alta - ridicat-asezat,
asezat-culcat etc. - si miscarea
dintr-un sens în altul)
_______________________________________________________________
6. Deplasare în interior (deplasarea
în interiorul camerei în care
traieste, cu sau fara baston,
cadru, scaun rulant etc.)
_______________________________________________________________
7. Deplasare în exterior (deplasarea
în exteriorul locuintei fara
mijloace de transport)
_______________________________________________________________
8. Comunicare (utilizarea mijloacelor
de comunicare la distanta în
scopul de a alerta: telefon,
alarma, sonerie etc.)
_______________________________________________________________
a.ii. Activitati instrumentale
_______________________________________________________________
1. Prepararea hranei (capacitatea
de a-si prepara singur mâncarea)
_______________________________________________________________
2. Activitati de menaj (efectuarea de
activitati menajere: întretinerea
casei, spalatul hainelor, spalatul
vaselor etc.)
_______________________________________________________________
3. Gestiunea si administrarea
bugetului si a bunurilor
(gestioneaza propriile bunuri,
bugetul, stie sa foloseasca banii
etc.)
_______________________________________________________________
4. Efectuarea cumparaturilor
(capacitatea de a efectua
cumparaturile necesare pentru
201
un trai decent)
_______________________________________________________________
5. Respectarea tratamentului medical
(posibilitatea de a se conforma
recomandarilor medicale)
_______________________________________________________________
6. Utilizarea mijloacelor de
transport (capacitatea de a
utiliza mijloacele de transport)
_______________________________________________________________
7. Activitati pentru timpul liber
(persoana are activitati
culturale, intelectuale, fizice
etc. - solitare sau în grup)
_______________________________________________________________
b. Evaluarea statusului senzorial
si psihoafectiv
_______________________________________________________________
1. Acuitate vizuala
_______________________________________________________________
2. Acuitate auditiva
_______________________________________________________________
3. Deficienta de vorbire
_______________________________________________________________
4. Orientare
_______________________________________________________________
5. Memorie
_______________________________________________________________
6. Judecata
_______________________________________________________________
7. Coerenta
_______________________________________________________________
8. Comportament
_______________________________________________________________
9. Tulburari afective (prezenta
depresiei)
_______________________________________________________________
nota:
pentru fiecare activitate evaluata se identifica trei posibilitati:
0 - activitate facuta fara ajutor, în mod obisnuit si corect;
- nu necesita supraveghere si ajutor.
202
Anexe
1 - activitate facuta cu ajutor partial si/sau mai putin corect;
- necesita supraveghere temporara si/sau ajutor partial.
2 - activitate facuta numai cu ajutor;
- necesita supraveghere permanenta si/sau ajutor integral.
evaluarea statusului functional si psihoafectiv se realizeaza avându-se în
vedere conditia obligatorie de integritate psihica si mentala a persoanei pentru
a fi apta sa efectueze activitatile de baza si instrumentale ale vietii de zi cu zi.
_____________________________
| viii. Rezultatele evaluarii |
|
203

Repere in Asitenta Sociala Ghid Doi Tehno PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Repere in Asitenta Sociala Ghid Doi Tehno PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Colecţia

Ana Maria Lăzărescu este lector doctorand la Facultatea de Asistenţă Socială şi

INSTITUTUL EUROPEAN, editură academică recunoscută de Consiliul Naţional al

ANCA TOMPEA ANA MARIA LĂZĂRESCU

Repere în asistenţa socială

Introducere (prof. univ.dr. Doru Tompea) / 9

1. Regulament privind organizarea şi desfăşurarea practicii de specialitate

2. Cadru general de organizare şi desfăşurare a practicii de specialitate

3. Structura sistemului de servicii sociale în România (lect.univ.drd. Oana Bădărău) / 27

4. Domenii asistenţiale şi categorii vulnerabile / 41

4.2 Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi (lect.univ.drd. Ana Maria Lăzărescu) / 52

4.3. Asistenţa socială în domeniul delincvenţei / 63

4.4. Asistenţa socială a persoanelor vulnerabile la consumul de droguri şi a celor

4.5. Asistenţa socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă

Anexe/instrumente de lucru / 111

Lucrarea de faţă, ce însumează informaţii teoretice în domeniul asistenţei sociale, dar

Prof.univ.dr Doru Tompea

1.1. Aspecte generale

1. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea stagiilor de practică respectă cerinţele impuse

1.2. Elemente organizatorice

1. Activitatea de practică este inclusă în planul de învăţământ, este obligatorie şi

1.3. Obligaţiile părţilor

ORGANIZATORUL DE PRACTICĂ – Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, ca Organizator

1. Cadrul didactic supervizor, responsabilii de practică, stabilesc tematica de practică şi

CADRELE DIDACTICE/RESPONSABILUL DE PRACTICĂ la nivel de facultate are

1. Studenţii au obligaţia de a desfăşura activităţile prevăzute în programa

PARTENERUL DE PRACTICĂ are următoarele obligaţii generale:

1. Să deţină o dotare corespunzătoare – logistică, tehnică şi tehnologică - necesară

1.4. Recunoaşterea şi evaluarea stagiului de practică

1. Recunoaşterea stagiului de practică se realizează prin acordarea punctelor de credit

1.5. Dispoziţii finale

1. Prezentul ghid de organizare a stagiilor de practică a fost aprobat în Consiliul

Conf.univ.dr. Tudor Pitulac

2. CADRUL GENERAL DE ORGANIZARE ŞI

Profesia de asistent social necesită pregătirea complexă a viitorilor specialişti prin

conf.univ.dr. Anca Tompea

2.2.1.3.Activitatea şi conţinutul acestora

→ familiarizarea cu unităţi şi instituţii specializate în protecţia socială, instituţii

În semestrul II , anul I studentul are opţiunea de a alege locul de practică. În această

→ să cunoască rolul asistentului social (responsabilităţi, sarcini şi observarea modului

2.2.1.3. Activitatea şi conţinutul acestora

În anul I practica de specialitate se desfăşoară diferenţiat pentru fiecare semestru.

La sfârşitul fiecărui semestru, coordonatorul va face evaluarea activităţilor de practică

→ raport de activitate pe fiecare zi de practică (vezi anexa 2)

La sfârşitul semestrului II studenţii vor demonstra că au asimilat cunoştinţele

2.2.2.3.Activitatea şi conţinutul acestora

2.2.2.1. Scop – analiza problemelor sociale şi cunoaşterea unor instrumente de lucru

→ cunoaşterea strategiilor, metodelor şi tehnicilor de investigare şi intervenţie socială

2.2.2.3. Activitatea şi conţinutul acestora

În semestrul II, fiecare student va prezenta un dosar care va conţine:

→ raport de activitate pe fiecare zi de practică (vezi anexa 2)

2.2.3. Anul III

2.2.3.1.3.Activitatea şi conţinutul acestora

2.2.3.1.1 Scop - folosirea cu uşurinţă a diferitelor strategii şi intervenţia în comunitate

→ realizarea unui proiect de intervenţie,

→ raport de activitate pe fiecare zi de practică (vezi anexa 2)

2.2.3.2 Pregărirea lucrării de licenţă

Etapele pregătirii examenului de licenţă

Lect.univ.drd Ana Maria Lăzărescu

3. STRUCTURA SISTEMULUI DE SERVICII SOCIALE

În „Dicţionarul de Politici Sociale” serviciile sociale sunt definite ca instrumente de

3.1 Reglementarea sistemului de servicii sociale

Anul 2001 a constituit pasul decisiv în crearea coerenţei legislative şi instituţionale

de plasare în locuri de muncă corespunzătoare profesiei

Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Popricani

„C.A. Rosetti” – centrul de plasament şi centru de zi;

„I.Holban” – centrul de plasament şi centru de zi;