Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Analiza Comparativa Intre Teoria Lui Eysenck Si Teoria Lui Pinatel
Analiza Comparativa Intre Teoria Lui Eysenck Si Teoria Lui Pinatel
Rezumat
Eysenck foloseste drept criteriu doua variabile, continue, fiecare in polaritatea tendintelor:
Cele doua dimensiuni principale ale personalitatii sunt extraversiunea si nevroza. Mai tarziu ,
in 1976 , a adaugat a treia dimensiune, psihoza.
Factorii secundari care stau la baza psihozei sunt: singuratat insensibilitate, indiferenta fata de
altii, etc.
In ceea ce priveste criticele la adresa abordarii lui Eysenck, acestea sunt urmatoarele:
1.Esantionul foarte limitat pe care l-a utilizat pentru a-si dezvolta ideile originale
Teoria lui Pinatel vorbeste despre o teorie explicativa construita, centrata in jurul
conceptului de personalitate criminal
-respinge diferenta de natura dintre infractor si noninfractor considerand ca intre acestia este o
diferenta de grad.
- isi revizuieste teoria si insista asupra caracterului dinamic al personalitatii criminale care
trebuie privita in miscare
INTRODUCERE:
In cazul infractorilor importanta personalitatii lor consta atat in descoperirea motivului pentru
care au savarsit respective infractiune, in preconizarea unor viitoare infractiuni, cat si in
individualizarea unei pedepse care sa reduce cat mai bine infractorul.
O buna intelegere a motivelor pentru care oamenii comit infractiuni ar putea conduce in timp
la controlarea lor, si totodata la diminuarea numarului lor. Prima etapa in prevenirea
criminalitatii este, deci, intelegerea acestui fenomen atat la nivel general, social, cat si la nivel
restrans, particular.
DIMENSIUNILE PERSONALITATII
Una din caracteristicile de baza ale personalitatii este cea referitoare la modalitatea
dominanta de interactiune cu lumea si de orientarea energiei. Astfel se poate diferentia
extraversia, ce descrie o atitudine preferentiala fata de lumea exterioara a oamenilor si a
lucrurilor cu orientarea energiei predominant catre exterior si, opusul sau, introversia, ce
descrie o atitudine preferentiala fata de lumea interioara a contemplatiei si a gandurilor cu
orientarea energiei predominant catre interior. Din acestea doua se diferentiaza doua tipuri de
personalitate: tipul extravertit, respectiv tipul introvertit.
Flegmaticul – SN puternic echilibrat, inert. Este linistit, calm, cugetat in tot ceea ce face. Se
bazeaza pe principii si nu pe instincte. Fire putin inchisa, putin comunicativa, prefera
activitatile individuale, , greu trece de la o activitate la alta.
FACTORI DE PERSONALITATE
Fiecare dintre acesti factori principali este compus din cativa factori secundari.
Analizand factorii secundari, putem observa mai clar ce intelegea Eysenck prin cei doi factori
principali ai sai. Factorii secundari pentru extravertit sunt: dinamismul, sociabilitatea
disponibilitatea de asumare a riscurilor , impulsivitatea, expresivitatea, chibzuinta si
responsabilitatea. Un chestionar conceput sa masoare gradul de extraversiune sau
introversiune, ar contine intrebari care sa testeze comportamentul tipic, corespunzatori
fiecaruia din acesti factori secundari. “ Va place sa fie multa agitatie in jurul dumneavoastra?
“ , “ V-ati cansidera, in general, nepasator si increzator? “. Din raspunsurile la aceste intrebari,
E ysenck obtinea scorul global pentru extraversiune.
Factorii secundari pentru trasatura numita de Eysenck nevroza sunt: respectul de sine,
bucuria, teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria si vinovatia. El i-a testat prin intrebari de
tipul : “ Deveniti nervos in lifturi si tuneluri? “, “ Va simtiti stangaci cand sunteti cu superiorii
“. Din raspunsurile la astfel de intrebari, Eysenck obtinea raspunsul global pentru
extraversiune.
Factorii secundari care stau la baza “ psihozei “ numara elemente de tipul singuratatii,
insensibilitatii, indiferentei fata de altii, nonconformismului, opozitiei fata de practicile
sociale si lipsei de constiinta. Aceasta dimensiune a personalitatii nu este perfect identical cu
celelalte doua, deoarece Eysenck a constatat ca majoritatea oamenilor obtin scoruri mici sub
acest aspect.( credea ca ceilalti doi factori s-ar echilibra din punct de vedere al scorurilor
extreme, majoritatea celor chestionati plasandu-se la mijlocul scalei).
Au existat cateva critici la adresa abordarii lui Eysenck. Una dintre ele este esantionul
foarte limitat pe care l-a utilizat pentru a-si dezvolta ideile originale. Multi psihologi
considera ca nu a obtinut, de fapt, o plaja satisfacatoare de factori de personalitate existenti la
indivizii normali si, ca urmare, teoria sad a erori sistematice in favoarea anumitor tipuri de
personalitate.Helm sustinea ca personalitatea este mult mai camplexa decat sugereaza ideile
Eysenck si ca utilizarea analizei factoriale pentru a extrage cativa factori principali presupune
o simplificare excesiva a teoriei.
Orice domeniu de cunoastere umana care prin multitudinea de date care le vehiculeaza,
prin obiectul, scopul ei, functiile sale ca si prin metodele de cercetare pe care le utilizeaza se
constituie ca o stiinta autonoma, nu se poate dispensa de analiza cauzelor fenomenului sau
fenomenelor, constituind sfera sa de preocupari.
Prin intermediul orientarii psihologice sunt examinate teorii extreme care reduc geneza
crimei la psihicul uman, ca si variante mai nuantate a caror linie de democratie fata de
orientarea biologica sau sociologica este mai greu de trasat, apartenenta rezultand in ultima
instanta, din accentele puse pe o categories au alta de factori.
Teoriile sau doctrinele psihologice au abordat diferite aspecte ale vietii psihice sau ale
psihicului uman.
Dupa multiple cercetari asupra criminalului, atat cele de criminologie generala , cat si
cele de criminologie speciala( psihologie criminala) ori, mai ales, cele de criminologie clinica
rezulta ca intre criminal si noncriminal, nu sunt deosebiri de natuta, ci de grad. Potrivit
acesteia, si unul si altul sunt impins la actiuni si activitati de anumite nevoi, mobilul, si unul si
altul sunt ajutati sau neajutati de anumite capacitate, de anumite acte de vointa, ect. Aceste
elemente psihice, fizice si altele, la criminali sunt uneori mai puternice, de exemplu
impulsurile, mobilurile, agresivitatea, sexualitatea si altele mai slabe de exempu vointa,
stapanirea de sine.
Pe aceasta linie de gandire s-a observat ca nu toate aceste elemente psihice stau toate pe
acelasi plan si nu trebuie observate in mod izolat, ci in ansamblu.
Crima, spune pinatel, este un act omenesc, iar criminalii sunt oameni ca si noncriminalii,
dar ei se disting de altii deoarece comiterea crimei este expresia unei diferente de grad, deci
cantitativa si nu calitativa; exista o diferenta de grad intre psihicul criminalilor si acela al
noncriminalilor.
Cea mai ambitioasa dintre ipotezele avansate in cadrul orientarii psihologice apartine
criminologului francez Jesn Pinatel.
Preluand ceea ce, in opinia autorului constituie elementele pozitive ale teoriilor despre
criminal, mai ales viziunea dinamica asupra instantelor personalitatii de la psihanaliza si
abordarea diferentiala a mecanismelor si proceselor criminogene ale trecerii la act din varianta
psihomorala. J.Pinatel construieste o teorie explicativa centrata in jurul conceptului de
personalitate criminala.
J. Pinatel respinge insa teza existentei unei diferente de natura intre infractor si
noninfractor. El sustine existenta unei diferente de grad intre pesonalitatea infractorului si
personalitatea noninfractorului ca si, intre diferitele categorii de infractori de la ocazional la
recidivistul inrait.
J. Pinatel considera ca nici una din trasaturile frecvent intalnite la infractori nu este suficienta
prin ea insasi sa imprime o anumita orientare antisociala personalitatii.
a).EGOCENTRISMUL
Sub raport afectiv, se dezvolta exagerat sentimental de afirmare propie, iar cand acesta nu
reuseste, se dezvolta invidia si mania pentru ceilalti oameni. Se ajunge la sentimental de
frustrare, disperare, orgoliu, vanitate, tot atatea stari affective, care imping pe omla izolare sau
conflict cu oamenii.
b).LABILITATEA
Trecerea la comiterea unei crime este favorizata si stimulate de o alta trasatura de baza a
criminalului, anume labilitatea. Este vorba de o structura psihica si morala, care este opusa
structurii solide, structurii stabile.
c).AGRESIVITATEA
Agresivitatea este, dupa teoria criminological, de mai multe feluri: autoagresivitate ce consta
in indreoaterea caracterului agresiv spre propria persoana exprimandu-se prin automutilati,
tendinte de sinucidere, agresivitate fiziologica (forta fizica), care este influentata de emotii
mari, de factori sociali (conflicte sociale), agresivitatea patologica, in cazul persoanelor
psihopatice sau psihotice.
d).INDIFERENTA AFECTIVA
Indiferenta afectiva este o stare fizico- psihica ce devine o trasatura caracteristica a unor
criminali, stare care favorizeaza trecerea la savarsirea unei crime. Ea consta in absenta unor
emotii si sentimente de omenie ce privesc relatiile dintre oameni. Este vorba de emotii si
sentimente de simpatie, prietenie intre oameni.
Criminologia moderna, mai ales criminologia clinica, prin Pinatel, au dezvaluit ca o trasatura
importanta a criminalului este lipsa acestor stari affective, este asa numita indiferenta afectiva,
inclusive indiferenta morala a criminalului, trasaturi care genereaza sau favorizeaza savarsirea
de infracatiuni.
Referindu-se la rolul fiecaruia dintre cele patru componente ale nucleului personalitatii,
Pinatel le atribuie urmatoarea distributie: agresivitatea joaca un rol de incitare, fiind o
componenta active, celelalte trei, egocentrismul, labilitatea, indiferenta afectiva au rol de a
neutraliza inhibitia trecerii la act prin impiedicarea subiectilor de a lua correct in considerare
aprecierea sociala ori sentimental de compasiune si simpatie pentru altul.
El mai observa , de asemeni, in mod intemeiat ca fiecare din cele patru componente negative
ale personalitatii, se pot infatisa cu grade de intensitate diferite; in hiper, mezo sau hipo fara a
viza prin acestea domeniul patologiei mentale, deci fara a interesa sectorul psihiatric.
Pinatel sustine ca existenta personalitatii criminale este supusa unor doua conditii : o prima
conditie, intrunirea tuturor trasaturilor ( egocentrism, agresivitate, labilitate, indiferenta
afectiva ) si o a doua conditie, persoana respective sa prezinte o stare de pericol social, o stare
periculoasa. Pinatel mentioneaza ca in 15% pentru infractori starea periculoasa este episodica,
trecatoare, ca pentru 20% ea este cronica, iar pentru 55% ea este marginala.
Conceptul de stare de pericol are doua laturi, dupa cum spune Pinatel, una, gradul de
periculozitate, de capacitate criminala, capacitatea de a comite crime si, alta, incapacitatea
incapacitatea de a se adapta social, de a pune frane pornirilor sale criminale.
Starea de pericol sub aspectul capacitatii criminale poate avea forma cronica sau permanenta
si forma iminenta. Forma cronica exprima o stare psihologica si morala cu character antisocial
de durata. Ea poate fi de o intensitate mai mare, cum este la criminalii de profesie; ea poate fi
orientate intr-o singura directie , cazul cand se comit infractiuni de aceeasi natura. Forma
iminenta a starii de pericol, a capacitatii criminale exista in etapa in care se pregateste
comiterea crimei, cand aceasta comitere este gata sa se produca.
Starea de pericol sub aspectul capacitatii criminale poate fi mare,iar sub aspectul adaptarii
sociale a delicventului aceasta poate sa fie mica. Cele doua laturi ale starii de pericol nu se
dezvolta parallel. Studiile realizate de Pinatel au reliefat si alte aspecte psihologice ale
criminalului care vin sa intregeasca conceptual de personalitate criminala. In primul rand sunt
evocate trasaturile ematin active cum sunt trebuintele si tendintele, care sunt elemente
dinamica, elemente determinante la actiuni si activitati ; aici trebuie mentionate diferite
mobiluri si motive psihice.In aceasta privinta se afirma cu putere ca atat criminalii cat si
noncriminalii sunt impinsi la fapte de trebuinte si tendinte
Trebuie adaugat ca pozitiile teoretice ale criminologiei clinice sau deficitare si in sensul ca
trasaturile biopsihologice ale personalitatii inclinate spre comportament infractional, adica
acelea care formeaza nucleul central; sunt prezentate ca fiind trasaturi biopsihice ale unor
personalitati de natura statica.
CONCLUZII :
In plan etiologic, limita esentiala a acestor orientari in oricare din variantele sala consta
in reducerea problematicii personalitatii umane la factorii de ordin psihologic, relatiile si
determinarile sociale fiind considerate ca fapte exterioare omului.
Teoria personalitatii criminale reprezinta astfel una dintre ultimele explicatii etiologice
importante constituind o baza de lansare pentru teoriile trecerii la act ce apartine criminologiei
dinamice.
Potrivit acestei ipoteze atentia a fost concentrate asupra incidentelor criminogene ale
naturii, dar mai ales asupra gradului de manifestare asupra deficientelor in planul functiilor si
proceselor psihice cognitive, affective si volitionale, ale trasaturilor de personalitate.
BIBLIOGRAFIE:
1)INTERNET;http://www.studentie.ro/Referat_ORIENTAREA_PSIHOLOGI
CA_IN_CRIMINOLOGIE-nrciteste14731.html
2)INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE