Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arestarea Preventiva
Arestarea Preventiva
Capitolul I
Generalitati privind masurile preventive
Sectiunea 1
A Concept
B Natura Juridica
Sectiunea a IIa
A Evolutia istorica a institutiei
B Concordanta reglementarilor nationale referitoare la masura arestarii preventive,cu
reglementarile internationale
Capitolul II
Arestarea preventiva
Sectiunea 1
A Consideratii generale
B Consideratii de fond si de procedura ale arestarii preventive
Sectiunea a IIa
Arestarea ininvinuitului
Sectiunea a IIIa
Arestarea inculpatului
Capitolul III
Institutii procedurale incidente pe parcursul executarii arestarii preventive
Concluzii
Bibliografie
Arestarea preventivă
(art. 146-160d CPP)
Arestarea învinuitului.
Art. 146 CPP prevede că dacă sunt întrunite condiţiile legii pentru luarea măsurii, adică
există date sau indicii temeinice că învinuitul a comis o faptă prevăzută de legea penală,
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea şi există unul din cazurile prevăzute de art.
148 lit. a-i, atunci procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală,
când consideră că, în interesul procesului, este necesară arestarea învinuitului şi numai
după ascultarea lui în prezenţa apărătorului, prezintă dosarul cu propunerea motivată de
luare a măsurii arestării preventive preşedintelui instanţei sau judecătorului delegat de
acesta.
Dosarul se prezintă preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în fond sau preşedintelui instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de
detenţie. Preşedintele sau judecătorul delegat fixează locul şi ora de soluţionare a
hotărârii până la expirarea a 24 de ore de reţinere, dacă învinuitul este reţinut. Ziua şi ora
se comunică atât apărătorului, cât şi procurorului, care este obligat să asigure prezenţa în
faţa judecătorului a învinuitului reţinut.
Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un
singur judecător, indiferent de natura infracţiunii. Participarea procurorului este
obligatorie. După ascultarea învinuitului, judecătorul admite sau respinge imediat
propunerea. Dacă o admite, trebuie să arate în încheiere temeiurile concrete ce justifică
luarea măsurii şi trebuie să fixeze durata ei, ce nu poate depăşi 10 de zile.
Judecătorul emite de urgenţă mandat de arestare a învinuitului, mandat ce
trebuie să conţină menţiunile prevăzute la art. 151.
Împotriva încheierii prin care se dispune arestarea preventivă se poate face
recurs în 24 de ore de la pronunţare, pentru cei pezenţi, şi de la comunicare, pentru cei
lipsă.
Arestarea inculpatului.
Potrivit art. 149 CPP, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare
penală, când consideră că în interesul procesului este necesară arestarea inculpatului,
prezintă dosarul cauzei, cu propunerea motivată preşedintelui instanţei sau judecătorului
desemnat de acesta. Preşedintele fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii până la
expirarea mandatului de arestare preventivă a inculpatului sau până la expirarea a 24 de
ore de la reţinere. Ziua şi ora se comunică neapărat şi procurorului, care trebuie să asigure
prezenţa inculpatului arestat sau reţinut în faţa judecătorului. Dacă inculpatul reţinut sau
arestat, din cauza stării de sănătate sau din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate,
nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa lui,
dar în prezenţa obligatorie a apărătorului.
Propunerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a
procurorului. Judecătorul admite sau respinge propunerea prin închiere motivată. Dacă o
admite, trebuie să fixeze durata, ce nu poate depăşi 30 de zile.
Arestarea inculpatului nu se poate dispune decât pentru zilele ce au rămas după
scăderea din 30 de zile a perioadei în care a fost anterior reţinut sau arestat. Arestarea
inculpatului se dispune înainte de a expira durata arestării învinuitului.
Termenul de arestare preventivă a inculpatului curge de la data emiterii
mandatului, când arestarea s-a dispus după ascultarea inculpatului, iar când arestarea s-a
dispus în lipsa inculpatului termenul curge de la data punerii în executare a mandatului de
arestare.
Împotriva închierii prin care s-a dispus arestarea se poate face recurs în 24 de
ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Mandatul
de arestare a învinuitului încetează la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului.
După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, judecătorul
emite imediat mandat de arestare. Dacă prin aceeaşi hotărâre s-a dispus arestarea mai
multor inculpaţi, se va emite mandat de arestare separat, pentru fiecare dintre ei.
Executarea mandatului
Potrivit art. 160f CPP, minorii reţinuţi sau arestaţi preventiv au asigurate, pe
lângă drepturile prevăzute de lege pentru deţinuţii majori, şi drepturi proprii: un regim
special de detenţie preventivă, în raport cu particularităţile vârstei, în aşa fel încât
măsurile luate să nu le prejudicieze dezvoltarea fizică, psihică sau morală.
Învinuiţilor sau inculpaţilor minori reţinuţi sau arestaţi preventiv li se asigură în
toate cazurile asistenţă juridică obligatorie.
Când se dispune reţinerea sau arestarea preventivă a unui învinuit sau a unui
inculpat minor, trebuie să fie încunoştinţate imediat, în cazul reţinerii, şi în 24 de ore, în
cazul arestării preventive, părinţii, tutorele, persoanele în îngrijirea cărora se află minorul
sau alte persoane desemnate de minor.
În cazul arestării preventive, trebuie încunoştinţat şi serviciul se reintegrare
socială a infractorilor de pe lângă instituţia căreia i-a revenit competenţa să judece cauza
în primă instanţă.
În timpul reţinerii sau al arestării preventive minorii se ţin separat de majori, în
locurile anume destinate lor.
În mod excepţional, minorul între 14 şi 16 ani, care răspunde penal, poate fi
reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de cercetare penală pentru o durată ce nu
poate depăşi 10 ore, dacă există date concrete că minorul a comis o infracţiune pedepsită
de lege cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare de 10 ani sau mai mult.
Reţinerea poate fi prelungită numai dacă se impune prin ordonanţa motivată a
procurorului, pentru cel mult 10 ore. Minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi arestat
preventiv, decât dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă e detenţia pe viaţă
sau închisoarea de 10 ani sau mai mult şi dacă o altă măsură preventivă nu e suficientă.
Durata arestării preventive a învinuitului minor este de cel mult trei zile. Durata
arestării inculpatului minor între 14 şi 16 ani e, în cursul urmăririi penale, de cel mult 15
zile, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei se efectuează, în cursul judecăţii periodic, dar
nu mai târziu de 30 de zile.
Prelungirea acestei măsuri în cursul urmăririi penale poate fi dispusă numai în
mod excepţional. În total, arestarea peventivă a minorului în cursul urmăririi penale nu
poate depăşi un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, iar fiecare prelungire nu
poate depăşi mai mult de 15 zile.
Când pedeapsa prevăzută de lege e detenţia pe viaţă sau închisoarea de 20 de
ani sau mai mult, arestarea inculpatului minor între 14 şi 16 ani, în cursul urmăririi
penale, poate fi prelungită până la 180 de zile.
Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat, în cursul urmăririi penale,
pentru cel mult 20 de zile. Durata măsurii poate fi prelungită de fiecare dată cu câte 20 de
zile. Arestarea preventivă a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul urmăririi
penale, nu poate depăşi în total un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. Dacă
pedeapsa e detenţia pe viaţă sau închisoarea de 10 ani sau mai mult, arestarea inculpatului
minor mai mare de 16 ani, în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de
zile.
Verificarea legalităţii şi a temeiniciei măsurii arestării inculpatului minor mai
mare de 16 ani, în cursul judecăţii, trebuie efectuată periodic, dar nu mai târziu de 40 de
zile.
Cererea de liberare provizorie poate fi făcută atât în cursul urmăririi penale, cât
şi în faza de judecată, de inculpat, de soţul acestuia sau de rudele apropiate ale acestuia.
Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul, calitatea persoanei
ce o face, menţiunea cunoaşterii legii cu privire la cazurile de revocare a eliberării
provizorii şi a cazurilor când nu se restituie cauţiunea.
Rezolvarea cererii, în cursul urmăririi penale, revine instanţei competente să
judece în fond cauza, iar în cursul judecăţii, soluţionarea revine instanţei sesizate cu
rezolvarea cauzei. Dacă cererea e depusă la organul de cercetare penală, la procuror sau
la administraţia locului de deţinere, ea trebuie înaintată în 24 de ore instanţei competente.
Instanţa verifică dacă ea cuprinde toate menţiunile din lege şi, dacă e cazul, ia măsuri
pentru completarea acesteia.
Când cererea este făcută de o persoană diferită de învinuit sau de inculpat,
atunci instanţa îl întreabă dacă îşi însuşeşte cererea, iar cele declarate de acesta se
consemnează pe cerere.
Instanţa examinează de urgenţă cererea, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile
legii pentru admiterea cererii, soluţionarea cererii făcându-se după ascultarea învinuitului
sau a inculpatului şi a concluziilor apărătorului şi ale procurorului.
Dacă sunt întrunite condiţiile legii şi cererea este întemeiată, instanţa va admite
cererea şi va dispune punerea în libertate provizorie a învinuitului sau a inculpatului. În
cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legii (cererea nu este întemeiată sau nu este
însuşită de învinuit sau de inculpat), instanţa va respinge cererea.
Împotriva încheierii prin care instanţa a admis sau a respins cererea se poate
face recurs de învinuit sau de inculpat ori de procuror. Termenul de recurs este de 24 de
ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
Recursul se judecă în două zile şi se soluţionează în sala de consiliu. Instanţa trebuie să
pronunţe în aceeaşi zi admiterea sau respingerea recursului.
Liberarea provizorie poate fi revocată în următoarele cazuri:
a) se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data liberării provizorii şi
care justifică arestarea;
b) învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin,
zădărniceşte aflarea adevărului sau comite cu intenţie o infracţiune;
În caz de revocare a liberării, instanţa dispune arestarea preventivă a
învinuitului sau a inculpatului şi emite un nou mandat de arestare.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii se poate
face recurs în 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare,
pentru cei lipsă. Recursul se judecă în camera de consiliu, în termen de două zile, cu
participarea învinuitului sau a inculpatului şi a procurorului. Acest recurs nu este
suspensiv de executare. Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la soluţionarea
recursului.