Conceptul de invariant = element de stabilitate si de permanenta ale oricarei

structuri sau definitii literare; poate pune bazele unei teorii a literaturii.

Corespunzand evolutiei gandirii comparatiste, “literatura generala… consta

in a degaja din istoria universala a literaturilor fie si un mic numar de
constante sau de invarianti…”

Literatura comparata, identificandu-se cu literatura generala, este destinata

sa devina “tehnica” sau “metoda” capabila sa distinga si sa defineasca, in
cadrul literaturii universale si plecand de la istoria sa, o teorie a literaturii

Invariantul impune definirea si ilustrarea permanentului, a esentialului si,

prin aceasta, a universalului literaturii; este elementul-cheie al
comparatismului teoretic

Invariantul devine modalitatea esentiala prin care literatura participa la

universalitate.

Invariantii sunt totdeauna ganditi sub specie universalitatis

Obiectivul este deci orientarea catre esenta (quidditas) literara.

Existenta “caracterelor comune” defineste structura si esenta unui gen,

calitatea sa principala si specificitatea literaturii insesi.

Etiemble va vorbi deci de “invariantii genului romanesc”

Tipologii

1) Invarianti de tip antropologic

Recupereaza si articuleaza datele “primitive”, primordial, persistente,

intalnite in cel mai profund dintre straturile ancestral, commune intregii
omeniri: lumea arhetipurilor si a prototipurilor originare, miturilor, legendelor,
simbolurilor si a acelor topoi “sacri”.

2) Invarianti teoretico-literari

Ofera teorii literare totale sau partiale, déjà elaborate

3) Invarianti literari

Nu retin decat materialele si rudimentele unei astfel de abordari

 Numeroase observatii, idei, principia, teorii literare, formule chiar, se
repeat, revin in literaturi foarte indepartate unele de altele.

Invariantii care definesc elementele commune ale ideii de literatura

configureaza o teorie invarianta a literaturii. Prin invariant se intelege
intotdeauna elementul rezidual obtinut dupa eliminarea tuturor
particularitatilor Daca comparatismul raporturilor sau al istoriei faptelor
individualizeaza, ingusteaza campul vizual, orientat spre diferenta si
particular, comparatismul invariantilor cauta unitatea identitatilor,
permanentele ascunse dincolo de variatii. El reduce distantele, tinde spre o
sinteza globala a tuturor elementelor si numitorilor comuni ce pot fi pusi in
evidenta.

Literatura comparata “trebuie sa-si fixeze ca obiectiv sa contribuie putin

cate putin la elaborarea a ceea ce va putea deveni intr-o zi o estetica
universala.”

“In teoria literara mai ales, suntem confruntati in mod necesar cu un numar
limitat de pozitii dezbatute mereu si mereu in istorie: cu concepte esentiale
contestate, ce nu pot fi absolut noi”

“Sa descoperim care sunt constantele (the constants), invariantii (the

invariables) literaturii – formele, modurile, tropii, procedeele care apar atunci
cand limbajul este intrebuintat in mod constient cu scopuri literare.”

Corectitudinea logica si etica a limbajului este, in esenta gandita si formulata

in mod identic la arabi si la europeni.

In definitiv, la Cicero, Quintilianus si Han Fei Tzu problemele de baza sunt, in

fond, aceleasi.

Au fost stabilite si alte paralele teoretico-literare intre India si Europa. In

domeniul chinez descoperim: reactii omologe sau identice in fata naturii si o
poezie romantica a naturii; o atitudine comuna in fata romanului, cat si in
fata creatiei.

Cel mai important este de a ajunge la constiinta anumitor probleme si

obligatii esentiale: in orice teorie literara, luarea in considerare, in mod
obligatoriu, si a faptelor orientale; a ne intreba in ce msaura conceptele
occidentaale sunt aplicabile Orientului si care ar fi temeiul lor; “cum sa se
aduca la o baza comuna studiul a doua culturi: araba si greco-latina
A detecta cel mai mare numar de invarianti teoretico-literari ce pot fi
identificati si a realiza sinteza lor, ca sa se ajunga, la o anume aesthetica
litteraria universalis et perennis.

Invariantii literari -> acopera ansamblul elementelor “textuale” din

intraga lume: totalitatea operelor orale si scrise avand o finalitate “artistica”
intentionala sau atribuita. Invariantii literari pun in evidenta fondul literar
comun, marea unitate structurala a literaturii. Ei ilustreaza jocul profund al
analogiilor si sincronismelor, al simultaneitatilor, coincidentelor, paralelelor si
similitudinilor literare

Utilitatea notiunii de “invariant literar” -> ne ajuta in primul rand sa dam o

descriere structurala operei literare.

Fiecare invariant este un fragment de universalitate, conotata, intr-un grad

oarecare, in acelasi timp de “partile” sale si de “intregul” sau (prin suma
tuturor invariantilor)

O clasificare a inv literari va pleca de la realitatile esentiale pe care le-am

luat pana acum in consideratie: opera literara (individuala), totalitatea
operelor literare (= literatura universala) si ansamblul relatiilor-tip ce se
stabilesc intre aceste domenii

1. Invarianti structurali: a) ai operei literare (individuale); b) ai literaturii

(universale)
2. Invarianti relationali: a) contacte intre opere (indiv.); b) contacte intre
literaturi (nat.)
Contacte “intra-literare” (intre literaturile nationale)
Contacte “interliterare” (intre opere)

Topoi reconfirma realitatea permanentei, a ubicuitatii, a poligenezei, ca si

natura comuna a umanitatii, a circumstantelor sale si a reactiilor sale in
numar limitat, in toate epocile.

Genurile literare apartin acelorasi invarianti literari.

De fiecare data cand analiza (structurala, arhetipologica, mitologica) distinge

elemente reparabile, formule, imagini, forme ce se repeta, care consaca
“canoane” sau “clisee”, avem de fapt de-a face cu invariantul literar

“proprietati structurale constante… de felul aceleia a proverbelor si

ghicitorilor europene, africane sau asiatice”

“Manierismul, de exemplu, devine o constanta a literaturii europene.”

Exista “un fond imens de teme comune… o rezerva de arhetipuri poetice.”