Control financiar

Profesor:Căprian Iulia
Portofoliu obligatoriu:
1.Legea cu privire la controlul de stat
2.Proiectul legii
OBLIGATOR TEMA PE DATA VIITOARE:Istoria dezvoltării controlului.

Tema1:Conceptul de control financiar

1.Definirea noțiunii de control
2.Control- funcție a managementului și gestiunii financiare
3.Obiectul, rolul și funcțiile controlului financiar
4.Formele controlului financiar, clasificarea lor
5.Sistemul de documente de evidență tehnico-operativă și contabilul - obiect ca
sursă de informații pentru controlul financiar.

=1=
Controlul reprezintă o activitate specific umană care constă în verificarea și analiza permanentă,
periodică sau inopenată a muncii și a rezultatelor muncii dintr-un domeniu sau sector în scopul
preîntîmpinării și lichidării eventualilor neajunsuri.
Controlul asigură cunoașterea temeinică și detaliată a realităților economico-sociale, face
judecăți de valoare sau de confirmare, interpretînd stările de lucru sau realitățile constatate
printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele de atins, normele fixate anticipat sau regulile
de desfășurare prestabilite. Controlul face posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind
semnificația și implicațiile lor, cauzele care le-au generat și măsurile ce se impun pentru
perfecționarea activității viitoare.
Activitatea de control presupune 3 esențiale:
1. Stabilirea situației ideale care ar trebui să existe sau e de dorit lucrul care se realizează pe
baza programelor de activitate, normelor sau normativelor, sarcinilor concrete, devizelor,
modelelor, previziunilor.
2. Determinarea situației reale existente la un moment dat sau rezultată direct sau indirect de
către organul de control.
3. Confruntarea celor 2 situații ideală și reală stabilește abaterile, diferențele, eventualile
toleranțe admise și se formulează concluziile în urma acțiunii de control.
Finalizarea oricărui control se realizează prin stabilirea stărilor de lucruri neconforme și
perfecționarea activității viitoare.

=2=
Controlul este o analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații, pentru a urmări
mersul și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.
Controlul este o verificare, o inspecție atentă a corectitudinii unui act sau o acțiune de
supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minuțioasă sau putere de a conduce ca un instrument
de reglementare a unui mecanism, a unui proces.
Activitatea de control poate fi definită ca funcție a conducerii, instrument de conducere, mijloc
de cunoaștere a realității și de corectare a erorilor. De asemenea controlul este definit drept
procesul prin care se verifică și se măsoară realizarea cantitativă și calitativă a performanțelor, a
sarcinilor sau lucrărilor pe care le compară cu obiectivele planificate și indică măsurile de
corectare ce apar ca necesare.
Controlul este un atribut a conducerii firmei, o funcție a conducerii și în același timp este o
activitate independentă. În această calitate de funcție a conducerii,controlul vizează maximizarea
parametrilor ce se referă la rezultatele obținute și la creșterea vitezei lor de realizare.
Sistemul de control financiar poate fi considerat ca instrument indispensabil a conducerii pentru
supravegherea regulată a activității firmei cu scopul de a lua la timp deciziile ce se impun privind
fiecare funcție în parte dar și în ansamblul firmei.
Managementul reprezintă efortul de a organiza activitatea de conducere în raport cu legitățile
pieții în vederea cunoașterii și perfecționării modului de gestionare a potențialului agenților
economici și de a preveni apariția riscurilor, deficienților și lipsurilor în activitatea acesteia.
Controlul este la nivel micro și macroeconomic o funcție eficientă și necesară conducerii,
armonizînd interesele individuale cu cele ale colectivității și ale societății într-un tot unitar.
Controlul financiar parte integrantă a managementului și a gestiunii financiare, constituie în
același timp expresia unei necesități obiective ca formă de cunoaștere, ceea ce îi conferă o sferă
mult mai largă și cu semnificații multiple care depășeșsc interesul strict al firmei.
Controlul care se efectuiază în cadrul firmei are o triplă semnificație:
1. Este un control pentru sine – un control interior
2. Un control pentru alții – control exterior
3. Un control pentru stat – control public

=3=
Controlul financiar cuprinde în sfera sa, sub aspect legal, teoretic și practic, problematica foarte
complexă specifică domeniului economic și financiar în interacțiunea și condiționarea sa
reciprocă cu domeniul tehnic, tehnologic, juridic etc.
Controlul financiar creceteazî viața economică la nivel micro și macroeconomic și este o
activitate de larg interes social deosebit de utilă și necesară pentru practica economică și socială
care presupune nenumărate probleme teoretice, organizatorice și metodologice.
Obiectul controlului financiar constă în examinarea modului în care se realizează sau nu s-a
realizat programul fixat anticipat și a modului cum se repectă principiile stabilite cu scopul de a
releva erorile, abaterile, lipsurile, deficiențele pentru a le remedia și evita în viitor.
În cadrul economiei de piață, controlul are o sferă de acțiune aproape nelimitată, fiind implicat în
toate activitățile economico sociale. Ele se manifestă ca funcție a managementului, contribuind
logic la îmbinarea și reglarea intereselor individuale și sociale într-un ansamblu unitar.
Importanța și necesitatea controlului financiar în condițiile economiei de piață sînt unanim
recunoscute. El este considerat ca indispensabil desfășurării activităților economico sociale atît
de factorii de conducere cît și de cei conduși.
Rolul controlului financiar reiese pregnant în evidență în toate fazele proceselor de producție
începînd de la activitățile de proiectare, contractare și pînă la finalizarea acestora și înregistrarea
rezultatelor obținute. În condițiile economiei de piață este necesară întărirea instituției
controlului financiar atît sub aspectul modului de organizare cît și sub aspectul cuprinderii și
extinderii acestuia în economie.
Controlul financiar asigură realizarea unor funcții specifice și particulare. Dintre funcțiile
specifice controlului financiar menționăm:
1. Funcția de prevenire și funcția de perfecționare care se materializează în preîntîmpinarea
producerii unor deficiențe sau pagube în desfășurarea activităților economico financiare.
2. Funcția de constatare a situației și funcția de corectare, în cazul în care apar dereglări.
Prin control se urmărește modul în care se îndeplinesc deciziile conducerii referitoare la
funcționarea firmei. Modul în care se asigură echilibrul financiar între venituri și cheltuieli și se
influențează favorabil realizarea sarcinilor economice care să contribuie la creșterea eficienței
tuturor activităților agenților economici.
3. Funcția de cunoaștere și funcția de avaluare a situației existente la un moment dat a
rezultatelor obținute la sfîrșitul perioadei de gestiune, asupra modului de desfășurare a
activității în condițiile de normalitate, legalitate și eficiență și totodată de asigurare a
tuturor categoriilor de colaboratori de solvabilitatea respectivului agent economic.
Funcția de cunoaștere presupune o analiză riguroasă în vederea sesizării operative a
tuturor neregulilor și a eventualilor tendințe negative în activitatea agenților economici.
 4. Funcția educativă și funcția stimulativă a tuturor participanților la realizarea procesului
de conducere.
Prin realizarea celorlalte funcții ale controlului, dar mai ales prin cea de corectare, controlul
financiar capătăt o funcție educațională pentru perioadele viitoare pe baza rezultatelor obținute și
a valorificării acestora.
Funcțiile specifice ale controlului financiar sunt operative, reale și practice și coexista într-un
cadru unitar intercondiționînduse și completînduse reciproc.
În același timp, controlul financiar îndeplinește și o serie de funcții particulare:
1. Funcția de măsurare a abaterilor planificate anticipat
2. Funcția de diagnosticare a erorilor financiare care afectează activitatea întreprinderii
3. Funcția de revizuire a obiectivelor sau preveziunilor viitoare
4. Funcția de a interveni în cadrul competenților date
5. Funcția de reglementare a activității firmei
6. Funcția de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor
7. Funcția de învățare și autoînvățare.

=4=
Formele controlului economico financiar pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere cum
sînt:
-momentul executării
-aria de cuprindere
-scopul urmărit
-modalitățile de executare
-poziția organelor de control față de unitățile controlate
Toate aceste criterii au în vedere raportul de interdependență care se stabilește între activitatea
economică și cea financiară pe de o parte și conținutul acțiunilor pe de altă parte.
În funcție de momentul executării lui, controlul economic financiar poate fi:
 Control anterior – se exercită înainte de efectuarea operațiunilor economice și are drept
scop prevenirea unor încălcări ale disciplinei financiare sau angajării unor cheltuieli
neraționale urmărind concomitent necesitatea, legalitatea, oportunitatea și
economicitateta respectivelor operațiuni. Acest control se realizează în practică prin
analiza documentelor de dispoziție prin care se contractează drepturi și obligații de natură
patrimonială.
 Control concomitent – se caracterizează prin aceea că se exercită în timpul efectuării sau
desfășurării operațiunilor economice și financiare. În unitățile economico sociale,
asemenea controale exercită organele de conducere, de planificare, tehnice, de recepție. O
formă specifica a acestui control îl reprezintă controlul pe care îl exercită fiecare om al
muncii și îmbunătățirii rezultatelor individuale precum și controlul reciproc care se
exercită în mod obiectiv între membrii unui colectiv sau formații de lucru ce îndeplinesc
sarcini comune ori complimentare.
 Controlul posterior – se exercită după efectuarea operațiunilor economice avînd ca bază
datele înregistrate în documentele de execuție, în evidențele tehnic operative și în
contabilitate. Această acțiune de control se exercită de organizațiile specializate de
control ce are drept scop analiza rezultatelor obținute și a situațiilor de fapt, depășirea
eventualilor deficiențe a cauzelor și a vinovaților de producerea lor precum și stabilirea
măsurilor pentru lichidarea acestora și preîntîmpinarea repetării lor pe viitor.
Indiferent de momentul exercitării, controlul contribuie în egală măsură la evitarea unor nereguli
financiare și la consolidarea proprietății de stat sau private.
În funcție de aria de cuprindere, controlul financiar îmbracă următoarele forme:
 Control general sau parțial
 Control total și prin sondaj
 Control combinat sau mixt
Controlul general sau de fond se caracterizează prin aceea că el cuprinde totalitatea actelor și
faptelor referitoare la activitatea economică și financiară a firmei. Aceasta înseamnă că nici un
sector de activitate și nici un grup de operațiuni nu rămîn înafara controlului.
Controlul parțial se exercită numai asupra unor sectoare, activități sau grupe de operații care
formează o subdiviziune sau funcție a unității verificate cum ar fi: secția, atelier, depozit,
activitatea de desfacere, investiții, retribuirea muncii.
Controlul total verifică fără excepție toate actele și faptele ce caracterizează activitatea dintr-un
sector sau chiar din toate sectoarele întreprinderii.
Controlul prin sondaj se exercită numai asupra unor documente, operațiuni sau bunuri
considerate ca fiind reprezentative pentru fenomenul verificat. În baza acestui control se poate
formula o părere de ordin general privind modul de desfășurare a întregului fenomen. Temeinicia
concluziilor rezultate din controlul prin sondaj, este influențată în mare măsură de modul în care
au fost stabilite obiectivele. Din această cauză, acest control se folosește numai în anumite cazuri
și situații.
Controlul total și cel prin sondaj delimitează pe verticală sarcinile de control, indicînd
profunzimea cercetărilor întreprinse și caracterul mai mult sau mai puțin analitic a operațiunilor
de verificare.
Controlul combinat sau mixt se caractersizează prin folosirea concomitentă a formelor de mai
sus, precum și formele controlului tehnic. Asemenea verificări combinate pot fi reprezentate
printr-un control general și total, control parțial efectuat prin sondaj, folosirea probelor de
laborator sau expertizelor tehnice într-un control prin sondaj.
În funcție de scopul urmărit, controlul economic financiar poate fi:
 Tematic – urmărește anumite aspecte concrete din viața unităților controlate, putîndu-se
exercita asupra unei singuri întreprinderi sau asupra mai multor unități de același fel în
care caz piermite efectuarea unor analize comparative și formularea unor concluzii mai
analitice cu privire la evoluția fenomenului cercetat. Acest control poate avea ca obiect
modul de aplicare a unor hotărîri de stat, a normelor legale sau rezultatelor introducerii
unor sisteme îmbunătățite de conducere și organizare a muncii.
 Complex – urmărește o arie mai largă de probleme și obiectivele sale se extind asupra
unor aspecte tehnice, sociale sau juridice, cum ar fi nivelul tehnic al producției,
productivitatea muncii, disciplina în muncă, sistemul de recompense și sancțiuni.
Exercitarea acestui control, presupune participarea unor specialiști din diverse domenii,
organizîndu-se așa zisele echipe mixte de control formate din economiști, ingineri,
medici, sociologi, psihologi, cadre din aparatul de stat.
 Repetat – au ca obiect urmărirea evoluției unui fenomen sau proces a schimbărilor
cantitative și calitative ce se produc în starea acestuia într-o perioadă determinată de
timp. Acestea controale se efectuiază atunci cînd rezultatele unei activități sunt constatate
nesatisfăcătoare sau cînd se experimentează noi sisteme de organizare, administrare,
gestiune și conducere. Controalele repetate se exercită la anumite itervale de timp,
urmărindu-se aceleași biective și progrese înregistrate de la verificarea precedentă
indiferent dacă se efectuiază de același organ sau de către alte organe de control.
 Sub formă de anchetă – intervine în împrejurări speciale, putînd fi generat de existența
unor sesizări și reclamații, de constatare a necesității documentelor întocmite la diferite
compartimente sau apariția unor lipsuri nejustificate în gestiune. Spre deosebire de
celelalte forme a controlului economic financiar, anchetele au punct de plecare, stările de
lucruri sesizate, presupuse sau constatate, avînd drept obiectiv confirmarea sau infirmarea
acestora și stabilirea exactă a faptelor. La anchetă pot participa și alte categorii de organe,
de jurisdicție, de urmărire sau de cercetare penală, verificarea efectuîndu-se printr-un
contact mai strîns cu persoanele implicate cărora li se solicită adesea explicații verbale,
note scrise sau declarații.
În funcție de modalitățile de executare, controlul economic financiar poate fi:
  Faptic – se realizează prin verificarea la fața locului a operațiunilor economice și
financiare, a existențelor de valori și starea lor cantitativă și calitativă, a stadiului în care
se găsesc anumite procese de prelucrare, montaj, construcție. Principala formă de
executare a cestui control este inventarierea, care se revizează prin măsurare, numărare,
cîntărire, urmărindu-se în principal determinarea stărilor cantitative. În timpul
inventarierii, se îndeplinesc așa procedee ca: observarea directă, degustarea, analizele de
laborator și expertizele tehnice asupra bunurilor supuse inventarierii. Controlul faptic este
cea mai eficientă formă de control ce piermite cunoașterea temeinică a realității,
descoperirea eventualilor lipsuri și a rezervelor interne, contribuind astfel într-o măsură
sporită la apărarea și consolidarea proprietății statatle și private.
 Documentar – se realizează prin verificarea operațiilor economice, consemnate în acte
care pot fi documentele primare și centralizatoare, evidențele tehnic operative, conturi,
fișe de cont, jurnale contabile, calcule periodice de sinteză, balanțe de verificare sintetice
și analitice, bilanțul contabil și anexele sale, situații comparative etc. Controlul
documentar poate fi preventiv, concomitent sau postoperativ în funcție de timpul în care
se exercită, urmărind în fiecare caz obiectivele specificate.
Regulamentul cu privire la efectuarea inventarierii patrimoniului
Controlul intern și extern
=5=
Activitatea de conducere presupune un sistem de comunicații care să asigure transmisiunea
clară, precisă, completă și rapidă a informațiilor, instrucțiunilor, ordinelor, directivelor necesare,
bunului mers al activității. Sistemul de informare implică controlul asupra fundamentării și
executării deciziilor.
Evidența și controlul sunt esențiale în conducera activității economico sociale, bazate pe criterii
de profit, ordine și disciplină economică și financiară. Organizarea rațională și clară a evidenței
și controlului asigură disciplina economică, contractuală, gestionară și financiară.
Sistemul de evidență reprezintă sursa esențială de informații pentru controlul financiar. În sfera
controlului se cuprind mai întîi obiective privind întocmirea documentelor primare, respectarea
condițiilor de formă și conținut cît și organizarea și conducerea evidenții tehnic operative și
contabile cu respectarea normelor metodologice. Deci, sistemul de documente și evidențe, este
atît obiect al controlului cît și sursă de informații pentru controlul activității economico
financiare.
Documentele primare sau actele justificative, ca dovezi scrise ale faptelor financiare, constituie
surse de informații pentru toate formele evidenței, care mai servesc și pentru informarea
operativă a conducerii agenților economici.
Pentru contabilitate, documentele îndeplinesc funcția de acte justificative, care refelactă situația
patrimonială și angajează răspunderea materială. Fiecare document folosit ca act justificativ de
către contabilitate, trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii:
-denumirea documentului
-denumirea și sediul unității ce îl întocmește
-numărul și data întocmirii
-menționarea părților care participă la efectuarea operației
-date cantitative și valorice ale operației efectuate
-semnătura persoanelor ce răspund de efectuarea operației, ale celor ce au sarcina executării
controlului financiar preventiv sau dreptul să aprobe operațiile respective, etc.
În condițiile automatizării culegerii și prelucrării datelor, documentele primare se grupează în 2
categorii:
1. Documente de intrare adica documentele primare
2. Documentele de ieșire
O importanță deosebită se acordă controlului documentelor înainte de înregistrarea în conturi dar
și dupa această operație, atît sub aspectul formei cît și sub aspectul fondului documentelor.
Din punct de vedere a formei, controlul documentelor are ca obiective:
1. Autenticitatea
2. Exactitatea întocmirii și valabilitatea documentelor
3. Efectuarea corectă a calculelor
Controlul autenticității documentelor presupune întocmirea lor cu respectarea condițiilor legale.
Controlul exactității întocmirii și valabilității documentelor se realizează în raport de momentul
și condițiile producerii operațiilor economice și financiare pe care le consemnează.
Controlul efectuării corecte a calculelor, respectiv controlul aritmetic, are menirea să obțină
siguranța aplicării juste a prețurilor și tarifelor, a stabilirii totalurilor în documente, a înlăturării
erorilor de calcul.
Din punct de vedere al fondului sau conținutului, controlul documentelor are ca obiective:
 Legalitatea-justețea
 Realiatae-exactitatea
 Eficiența
Controlul legalității justeții documentelor este principiul conform căruia este necesar să se
respecte prevederile tuturor actelor normative.
Controlul realității-exactității, stabilește dacă în documente s-au consemnat faptele în condițiile
și la locul indicat în ele.
Controlul eficienței operațiilor economice are în vedere necesitatea, economicitatea și
oportunitatea acestora. Controlul necesității...Controlul economicității urmărește dacă operația
este necesară din punct de vedere al unității și dacă s-a obținut un avantaj economic financiar.
Controlul oportunității stabilește dacă momentul ales corespunde atît din punct de vedere
economic cît și pentru buna desfășurare a activității.
O operație economico financiară poate să fie reală și să îndeplinească condițiile legale dar să nu
fie oportună din punct de vedere economic, de aceea în cadrul controlului se urmărește și
eficiența economică a operațiilor.
Tema3: Revizia operațiilor bănești de decontare și de credit
1.Inventarierea numerarului din casă
2.Verificarea disciplinei de casă, operațiunilor și documentelor
3.Controlul decontărilor cu titularii de avans, gestionarii
4.Verificarea operațiunilor de decontări prin conturile la bănci
5.Verificarea decontărilor cu debitorii și creditorii
6.Controlul decontărilor cu bugetul
7.Controlul operațiunilor de credit (de împrumut)
PORTOFOLIU
Regulamentul cu privire la operațiunile bănești (1,2)
Regulamentul cu privire la detașarea lucrătorilor întreprinderii (3)
Metodologia controlului (Carauș)

=1=
Înainte de începerea operației de verificare este necesar să se stabilească numărul casierilor și
persoanelor care au primit avansuri pentru plăți de la casieria centrală. Verificarea casierilor
trebuie să se efectuieze în același timp. Dacă nu se poate rezolva acest lucru, atunci toate casele
se sigilează după ce în prealabil se introduc în casă numerarul, scriptele și toate documentele.
După sigilare, cheile rămîn în posesia casierului iar sigiliul se păstrează de revizor și se începe
operația de verificare luîndu-se pe rînd fiecare casierie în parte.
La cererea revizorului, casierul este obligat să înscrie în registrul de casă toate documentele
privind operațiile de încasări și plăți, să stabilească soldul casei și să întocmească o declarație
asupra numeraruluiși a valorilor aparținînd altor întreprinderi, organizații existente în casă. Cu
acest prilej, trebuie de avut în vedere că potrivit regulamentului operațiunilor de casă, păstrarea
în casă a numerarului și altor valori ce nu aparțin întreprinderii, este interzisă. După aceea se
procedează la numărarea banilor. Banii se numărăr de 2 ori. Prima numărare o face casierul iar a
2 o face organul de control. În caz de nepotrivire se procedează și la a 3 numărare pe care o
efectuiază contabilul șef care trebuie să asiste la întreaga operație. Soldul faptic de numerar,
obținut prin numărare se confruntă cu cel scriptic după evidențele de casă stabilindu-se
eventualile nepotriviri. Odată cu verificarea numerarului se verifică și integritatea altor valori
aflate în casă:Carnetele de cecuri, timbrele etc. Prin inventarierea și confruntarea lor cu
documentele în baza cărora au fost date în păstrare casierului.
Revizorul trebuie să verifice și soldul casei rezultat din registrul de casă cu soldul contabil la
aceeași dată stabilit pe baza jurnalului Order nr1 privind creditul contului ”Casa” și a situației
nr1 privind debitul acestui cont.
Rezultatele verificării numerarului aflat în casa întreprinderii se înscriu într-un act intermediar
care trebuie să cuprindă soldul faptic, soldul scriptic rezultat din registrele de casă, plusurile și
minusurile de casă, precum și descrierea amănunțită a celorlalte valori aflate în casă. Actul se
întocmește imediat după terminarea inventarierii și se semnează de revizor, contabil șef și casier.
În conținutul lui nu se piermite nici un fel de corectări. Pentru lipsurile de numerar, revizorul
trebuie să ceară explicații scrise de casier. Plusurile de numerar se înregistrează imediat, casierul
întocmește chitanța pentru intrarea numerarului respectiv iar lipsurile se impută.

=2=
Revizorul controlează cum la întreprindere se respectă utilizarea numerarului conform destinației
pentru care s-a ridicat de la bancă precum și măsura în care soldul zilnic este respectat. În acest
scop, revizorul confruntă datele din condica de înregistrare a documentelor privind încasarea și
ieșirea numerarului din casă. Soldul casei din registrul de casă cu soldul aprobat de bancă ținînd
seama că pot fi păstrate în casă peste limita soldului numai sumele necesare pentru plata
salariilor, a pensiilor a burselor.
Operațiile de casă trebuie supuse unei verificări totale, fiecare document în parte fiind cercetat
atît din punct de vedere aritmetic a exactității calculelor cît și sub aspectul autenticității și
valabilității semnăturilor prin care se dispune operația respectivă. Controlînd încasările, revizorul
verifică dacă acestea se fac pe bază de chitanță legală și dacă în evidență și circulația chitanțelor
sînt respectate dispozițiile regulamentului operațiilor de casă. Pentru sumele ridicate de la bancă,
trebuie confruntate înregistrările din registrul de casă cu extrasele de cont și cu cotoarele de
cecuri din carnetul de cecuri. Revizorul este obligat să verifice dacă la întreprindere nu se
practică sistemul semnării cecurilor de numerar în alb (necompletate). Verificarea plăților în
numerar se efectuiază examinîn și documentele corespunzătoare pe baza cărora s-au făcut aceste
plăți. Pentru a putea stabili legalitatea, necesitatea, oportunitatea și realitatea unor plăți, revizorul
e dator să recurgă la verificarea faptică pe teren a lucrărilor executate și materialelor
achiziționate. Pentru achiziționările de materiale cu plată în numerar, revizorul trebuie să
cerceteze realitatea intrării în depozit a materialelor și înregistrarea lor. În procesul verificării
operațiilor bănești, trebuie să se acorde o deosebită atenție următoarelor probleme:
 Plățile în numerar făcute creditorilor întreprinderii (în astfel de cazuri se ascund
sustrageri de mijloace bănești)
 Plățile prin procură sau delegație
 Confruntarea depunerilor în numerar la bancă cu extrasul din contul plăților salariilor
neridicate și a colaboratorilor extern
 Cheltuirea numerarului unei unități pentru necesitățile unității titulare.
De asemenea se verifică modul cum se respectă dispoziția din regulamentul operațiilor de casă
privind verificarea inopinată a casei cel puțin o dată pe lună de către contabilul șef sau de o
comisie desemnată printr-un ordin scris al conducătorului precum și dacă rezultatele acestor
verificări au fost consemnate într-un act.
Revizorul controlează cum se verifică actele de încasări și plăți la contabilitate, măsura în care
conducerea întreprinderii se preocupă de securitatea caselor de bani și a transportului banilor de
la bancă și către bancă, dacă întreprinderea a încheiat un angajament tip privind răspunderea
materială a casierilor pentru sumele de bani și valorile încredințate lor.

=3=
Verificarea decontărilor cu titularii de avans începe cu cercetarea soldului conturilor analitice și
stabilirea concordanței lui cu suma soldului din contul sintetic 227 ”Decontări cu titularii de
avans”.
Se verifică modul de respectare la întreprindere a regulamentului unde se stipulează că
avansurile spre decontare pot fi acordate numai persoanelor care au prezentat în termenii stabiliți
de conturile de avans și au returnat în casierie soldul de bani. De asemenea se stabilește dacă
avansuri spre decontare nu se acordă persoanelor nescriptice.
Actele de cheltuieli prezentate pentru justificarea avansului spre decontare se supun unei
verificări de fond și formal pentru a stabili respectarea utilizării avansului, scopurile pentru care
a fost acordat, existența, legalitatea și realitatea documentelor primare (facturi, bonuri, bielte de
călătorie, chitanțe, ordine de deplasare) legitimație vizate la plecare și sosire din deplasare,
necesitatea și realitatea efectuării deplasărilor pentru examinarea rapoartelor de activitate și
avizelor de delegație; corecta calcularea a cheltuielilor.
Dacă avansurile spre decontare au fost acordate pentru procurarea unor valori materiale se
verifică dacă cantitatea acestor valori materiale indicate în documentele primare anexate la
decontările de avans au fost date la depozit. Această verificare se utilizează prin confruntarea
documentelor respective.
Dacă la unitățile supuse controlului se stabilesc sume a unor titulari de avans care timp
îndelungat nu au fost achitate, se determină motivele, persoanele vinovate și măsurile luate de
întreprindere. De la titularii de avans se cer note explicative și urgentarea achitării sumelor de
avans în cazuri excepționale, actele respective se înaintează organelor de anchetă.

=4=
Operațiile de încasări și plăți fără numerar în conturile deschise la bancă, se supun unor verificări
totale și de fond, se analizează în strînsă legătură cu operațiile economice și financiare a
întreprinderii.
Înainte de a proceda la cercetarea documentelor și operațiilor respective, se controlează existența,
integritatea și exactitatea extraselor pentru toate conturile întreprinderii la bancă, aceasta se
stabilește examinînd fiecare extras în parte:
 Data
 ștampila băncii
 semnăturile legale
 succesiunea datelor și rapoartelor totalurilor și a soldurilor de la un extras la altul
Dacă există corecturi, ștersături sau îndoieli de orice fel asupra autenticității extraselor de cont,
se impune contraverificarea lor cu dublicatele de la bancă.
Controlul exactității sumelor înscrise în extrasul de cont trebuie să aibă la bază existența
documentelor justificative, legalitatea și autenticitatea lor precum și reflectarea lor corectă în
evidența contabilă a tuturor opearțiilor.
Cu toată atenția se analizează operațiile prin virament a unor creditori unde verificarea se
efectuiază prin încrucișare. Materialele achiziționate prin virament se controlează existența lor,
exactitatea documentelor, realitatea intrării lor în depozitul întreprinderii, confruntarea facturilor
cu evidența depozitului.pentru plata lucrărilor și a serviciilor se verifică executarea și
recepționarea lor.
Extrasul de cont poate să coincidă cu evidența contabilă pe total dar să existe necoincidențe
parțiale care să ascundă nereguli. De aceea, pentru fiecare extras în parte se controlează gruparea
operațiilor și rulajelor în conturile corespunzătoare precum și înscrierea cu exactitate în jurnalul
Order nr2 contul 242 pe debit și credit.
O atenție deosebită se acordă operațiunilor de stornare, în astfel de cazuri se cercetează fiecare
operație la bancă. Controlul acreditivelor constată și analizează cauzele care au adus la
deschiderea acreditivului, se urmărește utilizarea completă a mijloacelor respective precum și
restituirea la timp în contul de decontare a soldurilor neutilizate ținînd seama că valabilitatea
acreditivelor este limitată. Procesul verificării carnetelor de cecuri și delegațiilor cu sau fără
limită de sumă constă în:
1. cercetarea dacă nu se practică de a lăsa carnetele de cecuri semnate în alb în posesia
organizațiilor de transport și a altor organizații
2. verificarea existenței a tutror cotoarelor de cecuri după numărul lor de ordine precum și a
cecurilor întocmite greșit care se controlează fără să detașeze de la cotor
3. controlul reciproc de confruntare a datelor înscrise pe cotoarele cecurilor cu datele
înscrise în evidența contabilă, cu cele înscrise în documentele de transport și acestea din
urmă cu notele de intrare sau bonurile de ieșire din depozit, cu facturile și actele de
recepție și cu fișele de evidență de la contabilitate și magazie.

=5=TERMENUL DE PRESCRIPȚIE dacă nu primim salarii,cum se întocmesc reclamațiile

debitoare și creditoare.
Prin verificarea decontărilor cu debitorii și creditorii se urmărește și se stabilește temeinicia
soldurilor debitorilor și creditorilor întreprinderii; măsurile luate de întreprindere pentru
lichidarea posturilor debitoare și creditoare și legalitate lor; modul de reflectare în evidență a
diferitor categorii de debitori și creditori, modul de rezolvare a reclamațiilor etc.
Verificarea debitorilor poate începe prin întocmirea unei situații nominale a tuturor debitorilor
întreprinderii. Această situație se completează în baza datelor din balanțele de verificare lunare și
din fișele analitice ale debitorilor și cuprinde atăt debitorii existenți la începutul perioadei supuse
verificării cît și pe cei care au apărut în cursul perioadei respective.
Cu ajutorul acestei situații, debitorii se grupează pe categorii:din reclamații, din avansuri spre
decontare, pentru lipsuri, delapidări și furturi, litigioși. Se urmărește dinamica lor pe perioade
mai mari și în decursul perioadei supuse verificării precum șimodul cum întreprinderea verificată
se ocupă cu lichidarea sumelor datorate de ei.
În privința debitorilor litigioși, se efectuiază o grupare după natura pagubelor și a organelor sub
jurisdicția cărora cad datoriile urmărite.
Debitorii litigioși sînt aceia ale căror acțiuni au fost înaintate instanțelor de drept sau arbitraj.
Revizorul supune unei verificări amănunțite modul cum întreprinderea este preocupată de
recuperarea la timp a debitelor dacă s-au formulat reclamații și s-au luat măsuri la timp pentru
încasarea datoriilor. Pentru toate litigiile respinse de instanța de drept se controlează temeinicia
probelor prezentate de întreprindere.
În multe cazuri, sînt înaintate acțiuni în instanțele de drept fără nici o argumentare numai pentru
a se obține o hotărîre judecătorească în baza căreia datorii le pot fi trecute la pierderi. În astfel de
cazuri se cercetează motivele care au adus la respingerea lor din decizia organului respectiv sau
după datele primite din instanțele de drept. Foarte minuțios se controlează debitele lichidate prin
contul profit și pierderi.
Verificarea creditelor se efectuiază prin examinarea fiecărui caz în parte sub aspectul înregistrării
corecte în conturi al măsurilor de lichidare al soldurilor și al lichidității operațiilor. Pentru fiecare
creditor în parte se verifică legalitatea și exactitatea documentelor în baza cărora au fost stabilite
creanțele precum și măsurile luate de întreprindere pentru achitarea lor la timp.
Toate operațiile privind achitarea angajamentelor se controlează amănunțit. Documentele asupra
cărora există îndoieli, se confruntă cu originalele sau dublicatele aflate la creditori. În așa caz, în
baza evidenței se stipulează toate cazurile de întîrziere nejustificată a achitării creditelor.
Revizorul mai controlează cum se rezolvă reclamațiile primite de la furnizori și clienții săi.

=6=
Agenții economici în activitatea sa au relații constante cu bugetul, adica cu organele financiar
fiscale în ceea ce privește calcularea corectă, prezentarea și vărsarea impozitelor la termenele
legale și utilizarea în unele cazuri a alocațiilor bănești din buget.
Conform Legii RM privind bazele sistemului fiscal din 17 noiembrie 1992 și codul fiscal din ......
persoanele juridice achită impozite generale de stat și impozite locale.
Sistemul impozitelor republicane include .........................................................................................
Sistemul impozitelor locale include:impozitul pe bunuri imobiliare.................................................
Impozitele republicane și majoritatea impozitelor locale, cotele lor și înlesnirile ficale se
stabilesc și se anulează numai de parlament concomitent cu aprobarea bugetului de stat pe anul
următor. Unele impozite locale se stabilesc și se anulează de organele de autoadministrare locală
în limetele competenței lor.
IMPOZITUL PE PROFIT DIN ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR; TVA; ACCIZELE;
IMPOZITUL IMOBILIAR; IMPOZITUL PE SALARIU

=7=
Credit sau împrumut, poate fi acordat de stat si de băncile comerciale, de alte instituții financiare
și de întreprinderi pentru completarea mijloacelor circulante a entităților economice.
Modul de acordare a creditelor este prevăzut în indicațiile metodice elaborate de Ministerul
Finanțelor a RM.
Bîncile acordă credite în baza contractelor încheiate între întreprindere și bănci. În contractul de
creditare se prevede obiectul și suma creditului, condițiile și modul de acordare a lui,
obligațiunile de cauțiune ale debitorului, mărimea cotei procentuale pentru credit și modul de
rambursare a datoriei de bază și a dobînzii, funcțiile debitorului și ale băncii creditării, inclusiv
verificarea folosirii după destinație a mijloacelor împrumutate, lista actelor de evidență și
termenele de prezentare a acestora.
Conform legii, debitorul semnează un angajament potrivit căruia în timpul acțiunii acordului de
creditare, băncii i se rezervă posibilitatea ca în cazul în care debitorul nu respectă înțelegerea, să
primească satisfacție din valoarea bunurilor gajate. Băncile acordă credite cu următoarele
garanții:
-gajul averii, garanții mobiliare, imobiliare, cambiale, cauțiuni, obligațiuni, bunuri procurate sau
constituite din credite, depozite la bănci în monedă națională sau în altă valută, cesiunea în
favoarea băncilor a drepturilor bănești pe care debitorul are de primit de la terț, în cadrul
contractului de lucrări sau prestări de servicii, scrisori de garanție, creanțe și alte forme aprobate
și folosite în practica bancară.
Față de debitori insolvabili se pot lua următoarele măsuri:
-conducerea operativă să fie transmisă unui consiliu de administrație provizoriu numit cu
participarea băncii, să fie reorganizat, să fie lichidate, averea prin vînzare și dreptul asupra
gajului, conform legii.
La întreprinderea de stat se verifică necesitatea de a recurge la obținerea împrumutului de la
bancă, justificarea documentelor pentru obținerea împrumutului în concordanță cu regulamentul
în vigoare, dacă împrumutul se utilizează în scopul pentru care a fost obținut, dacă în termenii
stabiliți sau înainte de termen se efectuiază rambursarea împrumutului. De asemenea se
determină eficacitatea utilizării împrumutului bancar. În caz de rambursare a împrumutului cu
întărziere, se determină motivele și persoanele vinovate, suma pagubei aduse întreprinderii și
măsurile luate de întreprindere pentru accelerarea rambursării împrumuturilor care au depășit
termenul stabilit în contract.

Teme de sinestătător:
1.Conceptul de control fiscal și evaziune fiscală
-procedee tehnice, metode de control fiscal
-finalizarea actiunilor de control fiscal
-evaziunea fiscala
-tipuri de evaziune fiscala (frauduloasa, legala, valutara sau vamala)

Tema:Revizia mijloacelor fixe

1.Verificarea disponibilităților și integritatea mijloacelor fixe
2.Verificarea intrării, detașării și ieșirii mijloacelor fixe
3.Verificarea amortizării, uzurii mijloacelor fixe
4.Verificarea operațiunilor privind reparația mijloacelor fixe

=1=
Verificarea disponibilităților mijloacelor fixe începe cu examinarea dacă obiectele au fost
predate în păstrarea gestionarilor respectivi, oportunitatea și calitatea ultimii inventarieri
efectuate de întreprindere, surplusurile și minusurile mijloacelor fixe scoase la iveală, legalitatea
și exactitatea oglindirii lor în contabilitate. Revizorul verifică dacă nu s-a repartizat gestionarilor
un număr prea mare de obiecte care ar depăși posibilitatea lor de supraveghere, dacă nu se fac
permutări a mijloacelor fixe fără întocmirea documentelor necesare, ceea ce aduce la lipsa de
răspundere. În acest sscop se folosesc acte, procese verbale, situații în baza cărora mijloacele fixe
au fost predate în păstrarea gestionarilor respectivi.
Pentru a se convinge despre calitatea inventarierii efectuate de întreprindere, revizorul
organizează o inventariere parțială a unor mijloace fixe, în așa cazuri, inventarierea se efectuiază
asupra mijloacelor fixe care nu au fost în gestiune sau a obiectelor la care inventarierea efectuată
de întreprindere a scos la iveală surplusuri sau lipsuri. Din practica revizorilor se cunosc multe
cazuri cînd în fișele de inventariere datele au fost trecute din registrele contabilității și
surplusurile sau minusurile nu au fost fixate. În așa cazuri, revizorul este dator să asigure
inventarierea completă a mijloacelor fixe într-o secție de producție. Dacă inventarierea va
demasca surplusuri sau minusuri, atunci se efectuiază inventarierea generală a mijloacelor fixe a
întreprinderii. În timpul inventarierii care se efectuiază de o comisie competentă, se cere ca odată
cu înscrierea mijloacelor fixe să fie determinată și starea lor tehnică. Acest procedeu este necesar
pentru a descoperi cînd unele mijloace fixe se înlocuiesc cu altele uzate. Pentru aceasta se
folosesc documentele în care sunt oglindite aceste date, pașapoarte, condiții tehnice. Dacă astfel
de documente lipsesc la întreprindere, starea tehnică a obiectelor respective se determină cu
ajutorul comisiei de experți care întocmesc un proces verbal.
Obiectele care nu au fost luate la evidență, comisia le evaluiază la costul de restabilire. Lipsa
mijloacelor fixe constatate de comisia de inventariere se trec din contul gestionarului și se
evaluiază la preț cu amănuntul și cu coeficientul stabilit.
O deosebită atenție în procesul inventarierii se acordă mijloacelor fixe de uz casnic: frigidere,
televizoare, calculatoare etc care deseori se află în posesia conducătorilor întreprinderii sau a
conducătorilor diviziunilor corespunzătoare. Dacă se întîlnesc astfel de cazuri, sînt întocmite acte
intermediare și la depozit se aduc bunurile care se includ în lista de inventariere. Revizorul
solicită de la contabilul șef de a determina suma care persoana în cauză trebuie să o verse la casa
întreprinderii. Atent revizorul controlează disponibilitatea obiectelor care în momentul
inventarierii nu se află la întreprindere (mijloacele de transport în rute și date în chirie).

=2=
Sarcina principală a verificării intrării mijloacelor fixe este de stabilit justificarea operațiunilor
corespunzătoare, exactitatea și oportunitatea intrării mijloacelor fixe, oglindirea în fișele-
pașapoarte, plenitudinea caracteristicii fiecărui obiect, oportunitatea întocmirii documentelor
primare, concluziile făcute de comisiile de recepție în exploatarea clădirilor construite,
corespunderea obiectelor construite sau cumpărate la foile de titluri, desenele tehnice, proiecte și
devize. La operațiunile la care revizorul are unele îndoieli, se efectuiază confruntarea datelor din
documentele întreprinderii supuse controlului și a documentelor aflate la furnizori.
Mijloacele fixe luate în chirie se supun verificării pentru a stabili necesitatea arendării lor,
legalitatea contractului de chirie, a tarifelor de închiriere, eficacitatea utilizării acestor mijloace
fixe. Detașarea mijloacelor fixe în interiorul întreprinderii de la o secție la alta, de la un serviciu
la altul precum și trecerea lor din conservare în rezervă, în exploatare, se verifică pe baza
bonurilor de mișcare a mijloacelor fixe, a registrului numerar de inventar și a fișelor de inventar.
Revizorul controlează necesitatea și oportunitatea mutărilor efectuate. Intrarea mijloacelor fixe în
întreprindere se verifică pe baza datelor de bilanț, din dările de seamă cu privire la punerea în
funcțiune a obiectelor constituite, a actelor de recepție-predare, a înregistrărilor în conturi și a
documentelor primare, care au stat la baza acestor înregistrări.
Ieșirea mijloacelor fixe prin lichidare se supune unei verificări amănunțite. În primul rînd se
controlează justificarea în conținutul lor, piesele și materialele obținute din lichidarea fiecărui
obiect a mijloacelor fixe și predarea lor prin bonuri de primire la depozitul întreprinderii.
Se controlează de asemenea dacă lichidarea obiectelor respective nu este rezultatul întreținerilor
necorespunzătoare. În astfel de cazuri trebuie stabilite motivele și persoanele vinovate.
Revizorul examinînd documentele corespunzătoare trebuie să se convingă că obiectele incluse în
actele de lichidare cu adevărat au fost lichidate. În practică sunt cazuri cînd obiectele vechi deja
lichidate funcționau iar cele noi erau sustrase.
O atenție deosebita, revizorul acordă controlului legalității lichidărilor mijloacelor fixe din cauza
cutremurului, inundațiilor, incendiilor, accidentelor rutiere. În așa situații se stabilește existența
actelor, proceselor verbale, concluziilor organelor speciale:
-inspecția de stat auto
-inspecția contra incendiilor
-inspecția veterinară
-a experților etc.
Dacă accidentul rutier sau incendiul care a cauzat lichidarea mijloacelor fixe este neglijența unor
persoane, revizorul controlează în cît măsurile luate la întreprindere pentru recuperarea pagubei
pricinuite corespunde legislației în vigoare.
2 întrebări de sinestătător
Regulamentul cu privire la uzura, amortizarea mijloacelor fixe. Coeficientul
accelerat al amortizării și în ce caz este folosit

Tema 5:Verificarea materialelor

1.Verificarea modului de organizare a depozitelor și păstrarea materialelor
2.Verificarea autenticității inventarierilor efectuate de întreprindere
3.Verificarea intrării materialelor
4.Verificarea operațiunilor privind eliberarea materialelor

=1=
Controlul modului de organizare a depozitelor are sarcina să stabilească dacă locurile de păstrare
a valorilor materiale asigurînd integritatea acestora din punct de vedere calitativ și calitativ. În
legătură cu aceasta, revizorul vizitează toate depozitele întreprinderii atît cele închise cît și cele
descoperite pentru a se convinge la fața locului cum se aplică în întreprinderea verificată
dispozițiile prevăzute în regulament și a cele cu privire la repartizarea și buna întreținere a
magaziilor și depozitelor.
Principalele probleme care se urmăresc în mod deosebit sînt următoarele:
 utilizarea depozitelor cu lăzi, dulapuri, rafturi, aparate de măsurat și cîntărit, modul în
care sunt păzite și amenajate unde se păstrează materialele în vrac (cărbune, nisip, piatră
pentru construție), măsurile luate de întreprindere pentru paza depozitelor descoperite nu
pune gestionarii în situația de a fi feriți de răspundere, eventualelor lipsuri și degradări.
Conform legilor în vigoare, nu se poate stabili gradul de răspundere a gestionarului cînd
materialele s-au păstrat într-un depozit cu acoperișul defectat sau se găsesc depozite pe un teren
deschis și fără paza necesară unde au acces persoane străine. Nu poate fi trasă la raspundere
gestionarul unui depozit neutilat cu cîntare sau cu cîntare defectate.
Pentru evitarea situațiilor de acest gen, cînd se ia în primire cît și în cursul administrării
bunurilor, gestionarul este obligat să ceară în scris de la conducătorul întreprinderii de a lua
măsuri de siguranță pentru păstrarea corespunzătoare a bunurilor.
Conform regulamentelor în vigoare, în funcție de gestionar, nu pot fi numiți oameni, persoane
nepregătite din punct de vedere profesional și persoane care au suferit condamnări penale. Nu se
permite ca funcția de gestionar să fie executată de un contabil.
Cazuri de primul gen se scoate la iveală prin intermediul testării gestionarilor. Cazuri de al doilea
gen, prin administrarea documentelor de la secția cadre, documentarea la organele de drept și
cazuri de genul 3, prin verificarea funcțiilor care le îndeplinește persoana respectivă.
În secția cadre, revizorul controlează disponibilitatea contractelor încheiate cu gestionarii privind
responsabilitatea materială completă a acestora.
În timpul reviziei se stabilește în ce mod lucrători contabilității întreprinderii își executa funcțiile
privind executarea controlului activității gestionarilor: dacă se verifică sistematic în depozit în
prezența gestionarului oportunitatea și exactitatea documentării operațiilor de primire și
eliberarea a bunurilor și dacă au fost trecute în fișele de depozit aceste operațiuni.
Contabilul este dator să efectuieze periodic verificarea soldurilor bunurilor materiale, iar
rezultatul acestui control se fixează într-un registru special.
Controlul stocurilor de materiale are obiectivul principal de scoatere la iveală asupra normelor
existente la întreprindere și stabilirea măsurilor pentru lichidarea lor.
Controlul concordanței volumului stocurilor cu normativele stabilite, începe cu prezentarea dacă
la întreprindere sînt stabilite normative pentru fiecare tip de material și dacă au fost just stabilite
aceste normative.
Abaterile de la normative se stabilesc cu ajutorul fișelor de depozit prin confruntarea stocurilor
efective cu normativele trecute în aceste fișe. Revizorul stabilește nu doar abaterile stocurilor de
normative ci și cauzele care au provocat aceste abateri.
=2=
Una din principalele forme ale controlului faptic este inventarierea valorilor materiale. Ea se
organizează și se efectuiază la întreprinderea supusă controlului în perioada verificării.
Concomitent cu efectuarea inventarierii de organul de control, revizorul are sarcina de a verifica
autenticitatea inventarierilor efectuate de întreprindere.
Verificarea autenticității inventarierii executate de întreprindere se efectuiază în baza
următoarelor documente:
 ordinul de creare a comisiilor de inventariere
 procesul-verbal de inventariere în care s-au înregistrat valorile materiale
 situații comparative
 procesle-verbale a comisiei centrale de inventariere privind reglarea lipsurilor și
plusurilor constatate la inventariere.
Verificarea autenticității inventarierilor se face în modul următor:
În primul rînd se constată dacă comisiile de inventariere au fost compuse din specialiști
respectivi care puteau aprecia apartenența fiecărui articol de materie primă, materiale,
combustibil la denumirea respectivă, de asemenea de a determina calitatea lui și alți parametri.
În practica întreprinderilor, acest principiu nu în toate cazurile se respectă, de ex: la combinatul
de blănuri, în componența comisiei de inventariere, în sarcina căreia mai era și determinarea
calității pelicelelor de blană, a fost inclus un lemnar. În secția de producție a fabricii de conserve,
pentru a inventaria producția nefinisată, comisia de inventariere a fost compusă din șeful secției,
tehnologul și contabilul acestei secții, apare întrebarea de ce calitate a fost această inventariere.
După aceea se detremină dacă cu adevărat a avut loc inventarierea sau în procesle-verbale au fost
pur și simplu trecute soldurile scriptice din registrele contabile. Pentru a scoate la iveală aceste
cazuri, sînt utilizate un șir de procedee și modalități de control faptic și documentar.
Se stabilește dacă valorile materiale au fost măsurate, cîntărite, numărate etc; modul cum s-au
stabilit lipsurile și plusurile și dacă s-au respectat condițiile privind reglarea diferențelor
constatate la inventariere. O atenție deosebită se acordă operațiilor înregistrate înainte și după
data inventarierii, întrucît în cadrul acesteia se pot strecura nereguli importante.
Verificării se expun și exactitatea întocmirii a inventarului care conform regulamentelor în
vigoare trebuie sî includă următoarele date:
1. numărul scriptic
2. denumirea materialelor aflate în depozit
3. unitatea de măsură
4. stocul faptic
5. soldul scriptic
6. diferența dintre stocul faptic și cel scriptic
7. plusurile
8. minusurile
9. cantitatea la care se calculează perisabilitatea
10. procentul legal de perisabilitate
11. cantitatea ce trebuie scăzută drept perisabilă (dacă s-a constatat plusuri, nu se calculează
procentul de perisabilitate.
12. Lipsuri
13. Cantitatea
14. Prețul unitar
15. Valoarea
 16. Plusuri de înregistrat
17. Observații
Conform regulamtelor în vigoare, lipsurile constatate sînt înregistrate la cheltuieli sau trecute în
contul persoanelor vinovate, iar plusurile se înregistrează ca intrate.
Compensarea plusurilor cu lipsurile este admisă numai pentru valorile materiale cu aceeași
denumire, pentru aceeași perioadă de gestiune și aflate în păstrarea aceluiași gestionar.
Revizorul este dator să controleze dacă plusurile de materiale au rămas neînregistrate în scopul
creării de rezerve pentru acoperirea eventualelor lipsuri de materiale sau a sustragerii lor.
Lipsurile de materiale în limita normelor stabilite se înregistrează numai în baza dispoziției
conducătorului întreprinderii în creditul conturilor materiale (211, 213 ....) și creditul conturilor
de cheltuieli.
Se are în vedere că în prezent, normele pentru pierderile naturale se stabilesc la întreprindere și
revizorul controlează dacă ele au fost corect stabilite în funcție de sortul materialelor, de
anotimp, de durata medie de păstrare etc. Totodată revizorul controlează dacă sînt cazuri de
înregistrare a materialelor automat la cheltuieli fără a fi constatate lipsurile.
Totodată revizorul controlează dacă lipsurile au fost trecute în contul persoanelor vinovate și nu
la cheltuielile întreprinderii. Cînd lipsurile constatate au fost trecute în contul persoanelor
vinovate, se controlează măsurile luate de întreprindere pentru recuperarea la timp a pagubelor
pricinuite.
Revizorii mai trag atenție la următoarele întrebări:
1. Justețea hotărîrilor luate de comisia de inventariere centrală cu privire la regularizarea
diferențelor de inventar, folosind în acest scop proces-verbal de inventariere din care
rezultă cauzele și vinovații pentru lipsuri precum și măsurile luate pentru recuperarea
pagubelor de la vinovați.
2. Necesitatea de a include în consumurile de producție ale perioadei raportate datoriile
provenite din lipsuri, risipă și sustrageri de materiale a căror urmărire a fost respinsă de
justiție. În practică se întîlnesc cazuri în care întreprinderile întocmes dosare pentru
abateri cu caracter penal incomplete fără documentarea necesară. Astfel de dosare sînt
respinse de justiție iar întreprinderea, lipsurile în cauză le trece la consumurile de
producție.

=3=
Verificarea intrării materialelor în depozitele întreprinderii cuprinde toate modalitățile de intrare
a acestora și anume:
-cumpărături din afară
-producție proprie
-resturi
-transferuri de la depozite, primite spre prelucrare de la terți.
Oportunitatea și integritatea intrării materialelor la depozite se verifică prin confruntarea
facturilor primite de la furnizori cu documentele de intrare a materialelor. Datorită acestei
modalități de control se pot descoperi nereguli la întocmirea documentelor de intrare lipsuri și
degradări de materiale intervenite în timpul transportării. În timpul verificării se urmăresc
eventualele deficiențe existente în legătură cu intrarea materialelor la depozit și anume:
-ridicarea materialelor de la furnizori de către persoanele ce nu sînt împuternicite în acest scop
-sosirea cu întîrziere a materialelor de la furnizori
-înregistrarea incompletă sau cu întîrziere a materialelor intrate în depozit etc.
Revizorul stabilește ce pagube au fost aduse întreprinderii, cauzele enumerate mai sus și
măsurile luate de aceasta pentru recuperarea lor de la vinovați.
Tema: Organizarea controlului economic financiar.
1.Principii ale organizării controlului. Structura organizatorică a controlului economic financiar.
2.Controlul parlamentar.
3.Controlul guvernamental.
4.Curtea de conturi.
5.CCCEC-CNA
6.Centrul organelor financiare-MinFin al RM.
6.1.Conceptul de control fiscal și evaziune fiscală
6.2.Serviciul de revizie și control
6.3.Controlul și supravegherea vamală
7.Controlul bancar
8.Inspecțiile specializate de control
9.Controlul propriu și controlul independent
10.Controlul obștesc și controlul cetățenesc

=1=
Cele mai importante principii ale organizării și funcționării controlului economic financiar sînt:
1. Principiul prevederii și organizării activităților economice sociale. Conform acestui
principiu, obiectul unor acțiuni de control poate fi numai cînd acțiunile de control sunt
bine organizate, stabilite anticipat modalitățile și paramentrii desfășurărilor. Dacă nu s-a
stabilit din înainte sarcini precise, adica nu s-a planificat, controlul rămîine fără obiect
facîndu-se doar o informare asupra realităților. La planificarea controlului se prevede
inclusiv formele și metodele de control utilizate.
2. Principiul autonomiei, competenței și autorității controlului. Pentru ca munca de control
să fie cu adevărat efectivă, organele de control trebuie să fie relativ independente față de
unitatea controlată, să acționeze nestingherit în virtutea atribuțiilor pe care le au
excluzînd raporturile de subordonare dirrectă. Calitatea muncii de control este influențată
direct de competența profesională și juridică. Competența profesională este asigurată prin
nivelul de pregătire, volumul de cunoștințe sau priceperea organului de control la care se
adaugă și calitățile personale dobîndite prin experiență. Competența juridică
consemnează sfera de atribuții recunoscute de lege și dreptul organelor de control de a
acționa în cadrul acestora. Această competență este strîns legată de autoritatea controlului
reprezentînd puterea organelor de control de a dispune măsuri obligatorii în sarcian
unităților sau persoanelor controlate și de a aplica sancțiuni celor vinovați.
3. Principiul adaptabilității controlului la structurile organizatorice și funcționale al
unităților sau activităților controlate.
Controlul economic financiar are în toate cazurile un obiect bine precizat. Este necesar ca
formele și metodele de control să fie suficient de simple și elastice pentru a se adapta cu ușurință
la specificul unității controlate, la formele lor de organizare și desfășurare. Se are în vedere că
controlul nu este un scop în sine ci un mijloc potențial de perfecționare a activităților economice
și financiare, un instrument eficient de prevenire, identificare și de lichidare a stărilor de lucru
neconforme din economie.
4. Principiul apropierii controlului de locurile unde se iau deciziile și unde se concretizează
răspunderile pentru administrarea patrimoniului. Se are în vedere faptul că activitatea de
control economic financiar este o latură inseparabilă a conducerii economiei, adică
controlul trebuie efectuat mai întîi din interiorul unității de organele de conducere sau
 specializate proprii. Controlul direct exercitat de persoanele cu atribuții de conducere
contribuie efectiv la instaurarea unui climat de ordine și disciplină la prevenirea pagubei
avutului statului.Practica demonstrează că este mai avantajos să se efectueze controlul
propriu decît să aștepți intervenția unor organe de control din afară.
Sistemul de control economic financiar din RM este organizat și funcționează în mod unitar,
cuprinzînd următoarea structură:
 Controlul de stat
 Controlul propriu
 Controlul independent
 Controlul obștesc
 Controlul cetățenesc
Controlul de stat asupra activităților economice la toate nivelurile în RM se exercită de:
1. Parlamentul RM
2. Guvernul RM
3. Curtea de conturi
4. CNA
5. Ministerul Finanțelor cu organele subordonate lui
6. BNM
7. Inspecțiile și inspectorate speciale

Tema:Executarea creanțelor bugetare - SINESTATATOR

Tema.Verificarea evidenței contabile și activității organelor de control intern

1.Verificarea evidenței contabile
2.Verificarea activității organelor de control intern

=1=
Prima sarcină a verificării evidenței contabile constă în stabilirea condițiilor în care se respectă
legile, regulamentele în vigoare. Pe această linie, revizorul cercetează în ce măsură sunt
respectate prevederile regulamentului în ceea ce privește întocmirea și transmiterea
documentelor justificative, ținînd seama de faptul că fiecare document trebuie să cuprindă unele
elemente obligatorii:
-denumirea întreprinderii
-denumirea documentului
-adresa întreprinderii care îl întocmește
-data întocmirii
-părțile care au participat la efectuarea operației cuprinse în document, conținutul și baza
operației, exprimarea cifrică a operației
-semnăturile.
În continuare revizorul trebuie să stabilească în ce măsură documentele sunt întocmite în
termen, dacă circuitul lor este organizat în mod rațional și dacă a ajuns la timp la locurile de
înregistrare.
Contabilul șef are obligația să întocmească graficul circulației și prelucrării fiecărui document
care să corespundă:locul unde se întocmește documentul și cine are sarcina să prezinte
documentul, unde trebuie prezentat și în ce termen, persoanele din cadrul contabilității care
prelucrează documentele și termenele de executare.
Revizorul controlează modul de păstrare a documentelor justificative și anume: dacă
documentele după încheerea fiecărei luni sunt aranjate în ordinea cronologică, numerotate și
îndosariate potrivit cerințelor formelor de evidență contabilizate în întreprinderea supusă
verificării. De asemenea revizorul cercetează măsura în care dosarele cu documente sunt păstrate
în perfectă siguranță într-o arhivă specială dată în primirea unei persoane desemnate în acest
scop.
În unele cazuri, în modul de păstrare a documentelor este necorespunzător cerințelor stabilite,
acestea pot ajunge uneori la mîna unor elemente necinstite, care să le folosească ca mijloc
acoperirea lipsurilor, abaterilor săvîrșite de ele, ca mijloc de fraude, de sustragere a valorilor.
Revizorului îi revine sarcina de a cerceta modul cum sunt respectate planul de conturi și
instrucțiunea de aplicare a acestuia. Operația de verificare se poate efectua prin cercetarea atentă
a documentelor și a fișelor de evidență, a balanțelor de verificare, a jurnalelor order și a
situațiilor, stabilinduse în ce măsură la înregistrarea operațiilor economice s-a respectat
conținutul și corespondența conturilor, fixate în instrucțiuni.
Atunci cînd prin această verificare se constată deficiențe în ținerea evidenței contabile de către
unii contabili prin trecerea eronată a sumelor de la un cont la altul, nerespectarea termenilor
privind efectuarea sintetică și analitică, se închee un act intermediar.
Un alt obiectiv al verificării îl constituie modul cum sunt exercitate atribuțiile de control
preventiv și în legătură cu aceasta în ce măsură,la întreprindere au fost create condițiile necesare
exercitării acestor atribuții în conformitate cu dispozițiile în vigoare.
În legătură cu aceasta este necesar să se cerceteze în unele cazuri funcționarii responsabili cu
efectuarea controlului preventiv nu se mărginesc la o simplă semnătură pusă pe documente după
ce operația s-a produs.
Revizorul este obligat să cerceteze cum este organizat controlul preventiv urmărind în deosebi în
ce măsură au fost desemnate, prin ordinul conducerii, persoanele cu atribuții de control preventiv
și șefii compartimentelor de resort sau adjuncții lor care au dreptul să dea viza de certificare și
dacă numele și semnătura acestora s-a comunicat gestionarilor care efectuiază eliberarea
materialelor, produselor finite, dacă nu s-a acordat drept deviză pentru controlul preventiv unor
funcționari care participă direct la actul sau operația supusă acestui control.
O atenție deosebită trebuie să se acorde și organizării muncii în contabilitate asupra următoarelor
aspecte:
1. Dacă au fost repartizate sarcini concrete în scris, tuturor lucrătorilor contabilității;
2. Dacă serviciile de contabilitate sunt încadrate cu un personal de specialitate competent și
în număr prevăzut în ștatele contabilității;
3. Dacă evidența se ține la zi, prin înregistrarea operațiilor curente la data cînd au avut loc;
De asemenea trebuie să se verifice în ce măsură conducătorii întreprinderii asigură condițiile
necesare pentru o colaborare cît mai strînsă între organele tehnice și serviciile de contabilitate,
astfel încît acestea din urmă să primească în mod regulat și la timp de la cele dintîi documentele,
actele și toate datele ce trebuie înregistrate în evidența contabilă.
Revizorul stabilește cum se aplică la întreprindere formele avansate de evidență contabilă, dacă
sunt respectate instrucțiunile de aplicare și în ce măsură această formă satisface toate cerințele și
este potrivită specificului întreprinderii. De asemenea se stabilește în ce condiții se desfășoară
munca de evidență, dacă serviciul contabilității este asigurat cu încăperile necesare, cu
calculatoare și spațiu suficient.

=2=
Activitatea controlului intern în cadrul ministerelor este verificată de departamentul controlului
de stat, iar cea a direcțiilor de departamentul controlului de stat, de Ministerul Finanțelor și de
organele de control intern din Ministerul sau departamentul respectiv.
Activitatea compartimentelor de control intern trebuie verificate din următoarele puncte de
vedere:
1. Organizarea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare
2. Planificarea muncii și executarea planului de control
3. Calitatea muncii funcționarilor acestui sector sau compartiment
4. Întocmirea actelor de control
5. Valorificarea materialelor de control
 6. Instruirea și îndrumarea organelor de control
La punctul 1 trebuie să se stabilească în ce măsură controlul intern a fost organizat într-o
subdiviziune administrativă distinctă și dacă este subordonat direct conducătorului unității.
În continuare trebuie de cercetat dacă subdiviziunea de control este încadrată cu personalul de
specialitate necesar, dacă a fost instituită testarea de admitere pentru ocuparea costurilor
respective în această subdiviziune, în ce măsură problemele controlului intern sunt discutate la
colegiul ministerului, departamentului.
Se verifică dacă au fost elaborate indicații tehnice, metodice de control pe ramuri de activitate, se
perfecționează periodic, dacă se organizează cursuri, seminare pentru ridicarea nivelului
profesional al aparatului de control.
În ce privește planificarea lucrului sectorului de control, se stabilește dacă în plan au fost
prevăzute toate unitățile ce trebuie verificate în termenii stabiliți și dacă s-a asigurat folosirea
integrală a capacității de lucru a personalului de control.
Prin verificarea executării planului de control se urmărește cumși-au îndeplinit organele de
control obiectivele cuprinse în plan în timpul prevăzut și cauzele depășirii timpului planificat.
Analiza activității fiecărui organ de control intern necesită examinarea documentelor de control
întocmite de acesta și anume:
 Planul de verificare
 Actul de bază
 Actele intermediare și tot materialul anexat precum și nota de prezentare a actului de
revizie.
Din examinarea actului de revizie de bază trebuie să se stabilească în ce măsură au fost atinse
toate obiectivele dacă s-a făcut o grupare a deficiențelor de același fel și dacă a fost indicat textul
legal nerespectat pentru fiecare deficiență în parte. De asemenea trebuie să se verifice măsurile
ce au fost luate pentru rezolvarea operativă a unora dintre deficiențe în timpul controlului.
Se cercetează dacă au fost întocmite acte intermediare pentru verificarea gestiunilor, precum și
pentru constatatrea abaterilor care atrag răspunderea materială sau cu caracter penal.
Din analiza notei de prezentare a actului de revizie trebuie să se constate:
1. În ce măsură au fost examinate obiectivele formulate de conducerea întreprinderii în
legătură cu conținutul actului de revizie și dacă s-a demonstrat temeinicia sau
netemeinicia acestor susțineri.
2. Dacă pentru toate constatările și deficiențele s-au făcut propuneri în legătură cu măsurile
ce trebuie luate pentru remedierea lor.
3. Dacă concluziile generale ale notei de prezentare conțin o sinteză a constatărilor cuprinse
în actul de bază.
În general, din examinarea actelor de revizie trebuie să se constate dacă s-au avut în vedere
problemele importante ale întreprinderii verificate și dacă nu s-a mers pe linia unei analize a
faptelor mărunte lipsite de semnificație.
În legătură cu valorificarea materialelor de control trebuie să se stabilească dacă deficiențele
constatate sunt remediate operativ, chiar în perioada verificării sau în perioada imediat
următoare.
În ultima analiză, calitatea activității organului de control se apreciază după rezultatele obținute
prin aplicarea măsurilor luate în urma controlului.
În cadrul controlului intern la care au un număr mare de organe de control (departamentul
controlului de stat, ministerul finanțelor ș.a.) se pot organiza secții de instructaj și organizare a
controlului. Verificarea acestor secții trebuie făcută în legătură cu funcțiile ce le revin:
1. Să verifice și să îndrumeze activitatea organelor de control intern din sistemul respectiv
2. Să analizeze șă să centralizeze dările de seamă periodice întocmite de corpurile de control
ale unităților subordonate și să propună măsurile necesare
3. Să prelucreze actele de revizie și să elaboreze propuneri corespunzătoare pentru
înlăturarea și prevenirea lipsurilor și a abaterilor constatate
4. Să elaboreze instrucțiuni tehnice de control
5. Să asigure buna pregătire a revizorilor, generalizarea experienței înaintate și organizarea
de cursuri, seminare cu organele de control.