Man Prod - Modul I PDF

MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI 1
UNIVERSITATEA HYPERION BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
MANAGEMENTUL PRODUCŢIEI
MODULUL I
SUPORT DE CURS ÎN FORMAT ID -
AUTORI: Prof.univ.dr. Pelinescu Elena

Conf.univ.dr. Burghelea Cristina
Lect.univ.dr. Țăranu Șerban
2014
CUPRINSUL SUPORTULUI DE CURS
I. INTRODUCERE 4
II. Unitatea de învăţare nr. 1 - ANALIZA SISTEMELOR DE 6
PRODUCŢIE
II.1. Conceptul de întreprindere în economie 7
II.2. Proiectarea întreprinderii 10
II.3. Tipuri de producţie 12
II.4. Studiu de caz 16
II.5. Probleme rezolvate 18
II.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 1 20
II.7. Testul de autoevaluare nr. 1 21
II.8. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 1 23
III. Unitatea de învăţare nr. 2 - ACTIVITATEA DE 24
PRODUCŢIE
III.1. Procesul de producţie 25
III.2. Organizarea structurală şi procesuală a producţiei în cadrul unei 30
întreprinderi
III.3. Organizarea în spaţiu a producţiei (amplasarea verigilor de 39
producţie în cadrul unei întreprinderi)
III.4. Studiu de caz 44
III.5. Probleme rezolvate 46
III.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 2 49
III.7. Testul de autoevaluare nr. 2 50
III.8. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 2 52
2011
IV. Unitatea de învăţare nr. 3 - MANAGEMENTUL 54

ORGANIZĂRII PRODUCŢIEI
IV.1. Organizarea în timp a procesului de producţie (ciclul de 55
producţie)
IV.2. Sisteme de organizare ale întreţinerii şi reparaţiei utilajelor 59
IV.3. Organizarea producţiei şi gestiunii SDV-urilor 65
IV.4. Studiu de caz 70
IV.5. Probleme rezolvate 73
IV.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 3 78
IV.7. Testul de autoevaluare nr. 3 78
IV.8. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 3 80
V. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT DE CURS 81
VI. REZULTATELE TESTELOR DE AUTOEVALUARE 83
VII. NOTIŢELE CURSANTULUI 84
Universitatea Hyperion | 2011

I. INTRODUCERE
Prezentul suport de curs a fost conceput în exclusivitate pentru pregătirea

studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Hyperion.
În consecinţă s-a avut în vedere programa analitică, conţinutul acesteia,
dimensionarea în timp a cursului şi cerinţele de pregătire la seminariile corespunzătoare. De
asemenea s-a ţinut seama de dimensionarea optimă a portofoliului de cunoştinţe pe care
trebuie să-l însuşească absolvenţii facultăţii.
Unele capitole şi noţiuni au fost mai dezvoltate în suportul de curs, altele au fost
tratate mai succint, uneori numai enumerate, în funcţie de importanţa şi necesitatea
însuşirilor acestor noţiuni - considerate ca atare de autori. De asemenea s-a ţinut seama şi de
programele analitice a celorlalte cursuri predate în cadrul facultăţii, eliminându-se pe cât
posibil noţiunile repetabile.
Subiectele mai puţin tratate pot fi aprofundate de către studenţi prin studierea
bibliografiei recomandate şi altor lucrări - din care primele şase le-am considerat ca fiind de
bază.
În bibliografie s-au trecut principalele lucrări de specialitate fără a se mai enumera şi
autorii menţionaţi în aceste lucrări, autorii recunoscându-i şi pe aceştia ca sursă de
documentare, reuşindu-se astfel să nu fie mărită inutil lista bibliografică.
Având în vedere faptul că în planul de învăţământ sunt cuprinse discipline care
conţin şi noţiuni de managementul producţiei, cum sunt: managementul investiţiilor,
managementul aprovizionării şi desfacerii, managementul financiar - contabil şi
managementul resurselor umane, în prezentul suport de curs s-au dezvoltat în principal
noţiunile legate de management al producţiei. Totuşi au fost prezentate şi unele noţiuni
privind managementul producţiei legat de celelalte funcţiuni ale întreprinderii,
urmărindu-se şi în acest fel evitarea suprapunerii cursurilor.

Ţinând seama de aceste precizări, de modul desfăşurării cursului, se poate aprecia

ca la terminarea desfăşurării acestora, studenţii îşi pot însuşi şi pot deveni buni utilizatori a
noţiunilor legate de managementul producţiei.
Îţi propun, stimate student, să „Începem cu gândul la final!"
Iată care sunt obiectivele principale ale acestui curs, concretizate în competenţele
pe care tu le vei dobândi după parcurgerea şi asimilarea lui:
• vei fi familiarizat cu activităţi specifice managementului producţiei;
• vei fi capabil sa analizezi diversele opţiuni legate de managementul producţiei; •
vei putea interpreta şi relaţiona efectele produse în planul producţiei.
Cursul are ca obiective prezentarea şi dezbaterea principalelor metode şi
instrumente de management recomandate pentru organizarea, conducerea şi controlul
afacerii.
Cursul de managementul producţiei îşi propune să clarifice modul de aplicare a
funcţiilor managementului în cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Managementul producţiei are drept scop să menţină operaţionalitatea producţiei în
limitele parametrilor de calitate, cantitate şi timp impuse de obiectivele fundamentale ale
producţiei. El constituie o componentă principală a managementului producţiei
(întreprinderii) şi se realizează prin elemente de tactic şi strategie, astfel încât atingerea
obiectivelor să se facă în condiţii optimale de eficienţă economică.
Managementul producţiei trebuie să asigure calitatea de stabilitate funcţională a
producţiei în condiţiile variabilităţilor de intrare, a perturbaţiilor de mediu, precum şi a
dinamicii cerinţelor de piaţă.
Acesta este motivul pentru care managementul producţiei acţionează asupra
componentelor structurale, variabilelor de intrare ale sistemului, obiectivelor sistemului
de producţie, precum şi funcţiilor sistemului de producţie.

II.Unitatea de învăţare nr. 1

ANALIZA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE
Timpul de studiu individual estimat: 4 h
Competenţele specifice unităţii de învăţare:

La sfârşitul parcurgerii unităţii de învăţare, studenţii trebuie:
Cuprinsul unităţii de învăţare:

II.1. Conceptul de întreprindere în economie (pag. 7)
II.2. Proiectarea întreprinderii (pag. 10)
II.3. Tipuri de producţie (pag. 12)
II.4. Studiu de caz (pag. 16)
II.5. Probleme rezolvate (pag. 18)
II.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 1 (pag. 20)
II.7. Testul de autoevaluare nr. 1 (pag. 21)
II.5. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 1 (pag. 23)
2011
NOŢIUNI TEORETICE
II.1. CONCEPTUL DE ÎNTREPRINDERE ÎN ECONOMIE
Întreprinderea este veriga de bază a economiei, în interiorul ei desfăşurându-se

activităţi de producţie, prestări servicii etc. conform scopului pentru care a fost creat
(este o entitate economică şi socială care produce bunuri şi servicii destinate pieţei în
vederea satisfacerii nevoilor clienţilor şi realizării de profit).
Principii de funcţionare :
principiul eficienţei şi rentabilităţii;

principiul autonomiei funcţionale şi financiare;
principiul funcţionarii după cerinţele pieţei (a beneficiarilor);
principiul concurenţei.
Clasificare. După profilul activităţii întreprinderile pot fi :
producătoare de bunuri materiale (întreprinderi de producţie) : industriale,

agricole, de materiale pentru construcţii etc.
prestatoare de servicii ( comerciale, pentru transporturi, turism, activităţi bancare
etc.)

Abordare sistemică. Schema de funcţionare a întreprinderii este următoarea:
Furnizor
Produse Mijloace financiare
Întreprinderea
Produse Mijloace financiare
Client
Fig. 1. Schema de funcţionare a unei întreprinderi
Trăsăturile de bază ale întreprinderii sunt :

unitatea economico-productivă sau prestatoare de servicii;
unitatea organizatorico-administrativă;
unitatea economico-socială.
a). Ca unitate tehnico productive întreprinderea se caracterizează prin evidenţierea
în componenţă a unor verigi care se pot organiza în 3 variante:
verigi specializate tehnologic (turnătorie, forjă, prelucrări mecanice, montaj etc.);
verigi organizate pe produs (produs A-bomboane, produs B-ciocolată, produs C-
prăjituri etc.);
verigi mixte (combinare celor de mai sus).
b). Privită ca unitate organizatorico-administrativă întreprinderea poate fi : de
proprietate publică, proprietate privată cu capital autohton, străin sau mixt, de proprietate
mixtă ( publică şi privată ), întreprindere bazată pe proprietate asociativă de tip
cooperatist (de grup) etc.
Unităţile economice pot fi organizate şi ca regii autonome care privesc domeniile
strategice (energetice, de armament, exploatări miniere, gaze naturale etc. ).
În funcţie de răspunderea asociaţiilor întreprinderile pot fi :
societăţi în nume colectiv;

societăţi în comandită simplă;

societăţi în comandită pe acţiuni;
societăţi pe acţiuni (S.A.);
societăţi cu răspundere limitată (S.R.L.).
c) Drept unitate economico-socială întreprinderea poate fi caracterizată ca fiind :
organizaţie economică;
organizaţie cu finalitate economică;
organizaţie cu autonomie de decizie.
Grupul de întreprinderi este o structură superioară organizată şi autonomă ce
uneşte capitalul mai multor întreprinderi controlate strategic de societatea numită mamă.
După modul în care sunt controlate capitalurile unităţilor componente de către
societatea mamă se cunosc :
grupe primare (industriale, comerciale, bancare);
grupuri complexe (grupuri financiare şi federaţii de grupuri financiare);
holdinguri (în cadrul acestora societatea mamă deţine gestiune titlurilor
întreprinderilor componente - le controlează fără a executa activităţi). După
finalitatea urmărită pot fi holdinguri de participaţie, holdinguri de animaţie şi
holdinguri de mobilizare a capitalurilor.
Întreprinderile mici şi mijlocii. Acestea de regulă reprezintă un capitol special în
activitatea economică a unui stat ( de regulă cele care au până la 9 salariaţi se numesc
microîntreprinderi, între 10-49 salariaţi întreprinderi mici, între 50-249 întreprinderi
mijlocii )
Aceste unităţi sunt caracterizate prin :
grad mare de flexibilitate;
mare capacitate de inovare;
creatoare rapide de locuri de muncă noi;
structură organizatorică simplă;
bună gestiune a resurselor umane;
control eficient;
informare rapidă;

bună valorificare a resurselor locale, fapt ce duce la echilibrarea zonelor

geografice ale ţării.
Privită din punct de vedere sistemic întreprinderea poate fi considerată ca având 3
subsisteme :
subsistemul fizic ( procese de aprovizionare, producţie, prestări servicii şi procese
comercializare);
subsistemul financiar (fluxuri financiare): încasări, plăţi, buget etc.
subsistemul de gestiune (informare şi decizie).
Funcţiunile întreprinderii sunt :

funcţiunea cercetare-dezvoltare;
funcţiunea de producţie;
funcţiunea comercială;
funcţiunea financiar-contabilă;
funcţiunea de personal.
II.2. PROIECTAREA ÎNTREPRINDERII
Pentru proiectarea unei întreprinderi în primul rând se va ţine seama de specificul

acesteia, dacă este de producţie sau de prestări servicii.
La întreprinderile de producţie şi chiar la unele de prestări servicii ( reparaţii
utilaje de ex. ) se va ţine seama de organizarea procesului de producţie (pe principii
tehnologice, pe produs sau după fluxul de materiale).
Cerinţele de bază ale planului general proiectat pentru întreprindere sunt :
organizarea optimă a procesului tehnologic;
raţionalizarea circulaţiei materialelor şi personalului operativ;
alimentarea cu energie electrică, termică etc.;
condiţiile naturale existente şi viitoare;
cerinţele de ordin arhitectonic-urbanistică;
cerinţele tehnico-sanitare şi de protecţie contra incendiilor.

Etapele proiectării şi înfiinţări întreprinderii :

studierea amplasamentului;
execuţia proiectului de ansamblu;
elaborarea proiectului de execuţie;
construirea propriu-zisă.
Principalele zone de care se ţine seama la proiectarea unei întreprinderi de
producţie sau servicii sunt :
zona productivă sau de servicii;
zone de întreţinere (reparaţii utilaje, sculărie, etc.);
zona energetică;
zona depozitelor (de materii prime, materiale, produse finite, etc.) de regulă
amplasată lângă liniile de transport (cale ferată, auto, navală etc.);
zona social-administrativă (birouri, cantine, unităţi sanitare, cluburi, protecţie
socială etc.);
zona rezervată extinderilor ulterioare (dacă este cazul).
Legăturile întreprinderii proiectate cu mediul înconjurător (de regulă) sunt
următoarele :
încadrarea în zona (structura acesteia);
existenţa liniilor de cale ferată, auto şi pietonale;
existenţa altor relaţii de transport;
existenţa unor terenuri terasate;
reţeaua de apă-canal;
reţeaua electrică de înaltă, medie sau joasă tensiune;
existenţa instalaţiilor speciale (aer comprimat, acetilenă, oxigen etc.) în zona
urmărită pentru proiectare;
existenţa spaţiilor verzi, de protecţie, odihnă;
posibilităţile reale de execuţie în localitatea aleasă;
posibilităţi de protecţie contra incendiilor.

Fluxul tehnologic urmărit la proiectarea generală poate avea următoarele

configuraţii: vertical, orizontal, mixt.
Fig. 2. Fluxul tehnologic urmărit la proiectarea generală a unei întreprinderi
II.3. TIPURI DE PRODUCŢIE
Tipul de producţie este determinat de totalitatea factorilor tehnici şi organizatorici care

definesc starea funcţională a întreprinderii:
nomenclatura produselor executate sau serviciilor prestate;
volumul producţiei;
gradul de specializare al verigilor componente;
modul de transport intern al obiectelor şi semifabricatelor.
Se cunosc următoarele tipuri de producţie:
producţia de masă
producţia de serie (mare, mijlocie şi mică)
producţia individuală
Producţia de masă se caracterizează prin:
nomenclatură foarte redusă a produselor (uneori unicate);
volumul foarte mare al producţiei;

specializarea executantului (pe locul de muncă) numai pentru o singură operaţie

tehnologică, pe o perioadă îndelungată;
stabilitate în timp a volumului, nomenclaturii şi structurii producţiei;
circulaţia obiectelor între locurile de muncă în mod individual (bucată cu bucată);
folosirea de procese care combină elemente standardizate;
sistem de organizare a producţiei foarte rigid.
Unii autori folosesc şi noţiunea de producţie de proces - care nu admite nici un fel
de flexibilitate - dar aceasta se include în mod normal în producţia de masă.
În tipul de producţie de masă intră:
producţia automatizată în flux (reperele se execută cu ajutorul mecanismelor,
muncitorii având numai rolul pornirii, supravegherii şi opririi utilajelor);
producţia în flux neautomatizată (piesa se transferă între locurile de muncă de
către muncitori);
producţia în flux intermitent (operaţiile au durate inegale pe fiecare loc de
muncă).
Relaţia ce caracterizează producţia de masă este:

Q.t > Td
unde:
Q = cantitatea de producţie pentru un sortiment

t = timpul necesar executării unui singur produs la un loc de muncă
Td = fondul total de timp disponibil al unui loc de muncă, într-o perioadă dată.
Producţia de serie - are următoarele caracteristici :
nomenclatura produselor mai mari (după unele tratate nomenclatura la serie mare
este de 2-6 produse, la serie mijlocie de 6-10 şi la serie mică de 10-20 de produse; la
producţia de masă nomenclatura este de un produs iar la producţia individuală
peste 20 de produse);
volumul de producţie mai mic faţă de producţia de masă;
gradul de stabilitate în timp a nomenclaturii şi volumului producţiei este relativ
redus;

lipsa unei specializări depline a locurilor de muncă;

circulaţia produselor între locurile de muncă se face pe loturi;
sistemul de fabricaţie este mai flexibil decât la producţia de masă.
Relaţia ce determină producţia de serie este:

Npo > Nlm
unde :
Npo = numărul de produse - operaţii

Nlm = numărul locurilor de muncă amplasate în veriga respectivă.
Producţia individuală se caracterizează prin :
nomenclatura foarte mare a produselor;
volumul producţiei pe fiecare poziţie excesiv de redus;
gradul de stabilitate în timp a producţiei foarte redus (sistem flexibil);
calificarea muncitorilor şi tipul locurilor de muncă universale;
circulaţia produselor între locurile de muncă se face pe loturi mici;
gradul de organizare a producţiei este stabilit pentru o perioadă limitată.
Organizarea producţiei individuale în majoritatea cazurilor se poate face prin

utilizarea metodelor matematice ale drumului critic.
Relaţiile matematice ce caracterizează producţia individuală sunt :

Q.t < Td şi Npo > Nlm ( specificaţia indicilor este dată mai sus)
Principiile organizării producţiei sunt :

principiul proporţionalităţii între verigile componente ale unităţii;
principiul ritmicităţii(executarea aceleiaşi cantităţi de produse sau servicii într-o
perioadă dată);
principiul paralelismului (executarea produselor pe fronturi de lucruri multiple);
principiul liniei drepte (alegerea celui mai scurt drum de parcurs al
semifabricatelor în timpul procesului de producţie);

principiul continuităţii (desfăşurarea procesului de producţie fără întrerupere).

Trăsăturile tipurilor de producţie sunt prezentate în tabelul 1.
Cunoaşterea tipului de producţie este importantă deoarece el condiţionează
caracterul şi amploarea pregătirii tehnice, nivelul de specializare, formele şi metodele de
organizare şi conducere operativă.
Încadrarea unui proces de producţie într-un anumit tip se face utilizând şi factori
calitativi: stabilitatea fabricaţiei, omogenitatea producţiei, complexitatea constructivă şi
tehnologică a produselor, nivelul înzestrării tehnice etc.
Tabelul nr. 1.
Trăsăturile tipurilor de producţie
Caracteristica Masa Serie Individual

- volumul produselor - foarte mare - mare - mic
- nomenclatorul de produse - foarte mic - restrâns - mare
- repetabilitatea producţiei - continuă - regulată - neregulată
- utilaje folosite - specializate - combinate - universale
- amplasare utilaje - flux - celule - grupe omogene
- ritmicitate - foarte - uneori - nedeterminată

precisă
- durata ciclului de producţie - foarte mică - mică - mare
- încărcarea locurilor de muncă 0 ,8 5 - 1 0,04 - 0,08 0,09
- dispozitive - speciale - modulare - universale
- pregătirea fabricaţiei - plan operaţii - fişă - sumară

tehnologică
- scule - speciale - speciale - universale

II.4. STUDIU DE CAZ

Trăsătura tehnico-productive este cea mai des întâlnită în întreprinderi de
turnătorie, ţesătorii, filaturi. În figura de mai jos este prezentată o întreprindere de
turnătorie caracterizată prin omogenitatea procesului tehnologic.
Fig.3. Schema unei întreprinderi de turnătorie caracterizată prin

omogenitatea procesului tehnologic
În cadrul celui de-al doilea aspect al unităţii tehnico-productive, al unităţii

producţiei fabricate, o întreprindere reuneşte subunităţi de producţie specializate în
realizarea unui număr foarte mic de produse sau componente ale acestora. Pentru aceasta, se
reunesc procese neomogene în cadrul aceleiaşi subunităţi de producţie. Din punctul de
vedere al modului cum sunt reunite procesele tehnologice neomogene, pot exista trei
variante de realizare a producţiei în subunităţile de producţie de baza.
Prima variantă presupune crearea de subunităţi de producţie pentru realizarea în
cadrul fiecărei subunităţi de producţie de bază a unei singure operaţii tehnologice pentru toate
produsele care urmează sa fie prelucrate. Vom exemplifica în figura de mai jos
acest mod de organizare a proce
sului tehnologic pentru o întreprindere de ţesătorie.

Fig.4. Schema secţiilor de producţie ale unei întreprinderi de

ţesătorie organizate pe faze ale procesului tehnologic
În cea de-a doua variantă sub care poate apare unitatea producţiei fabricate toate
subunităţile de bază ale întreprinderii conţin toate fazele procesului tehnologic necesare
realizării unui singur fel de produs. Folosind acelaşi exemplu al întreprinderii de
ţesătorie, schema secţiilor de producţie în acest caz este prezentată în fig. de mai jos:
Fig.5. Schema unei întreprinderi de ţesătorie cu procese tehnologice neomogene ale

cărei subunităţi de producţie sunt specializate în fabricaţia unui singur produs

În schema de mai sus au fost utilizate următoarele simboluri:

- operaţia tehnologică de vopsitorie;
- operaţia tehnologică de filatură;
- operaţia tehnologică de ţesătorie; -
operaţia tehnologică de finisaj.
II.5. PROBLEME REZOLVATE
Fundamentarea suprafeţei secţiei de producţie specializată în

executarea produsului P
În cadrul acestei secţii, în faţa atelierului de turnătorie şi prelucrări mecanice, mai

există şi atelierele de forjă şi de montaj. Suprafaţa atelierului de montaj se determină cu
ajutorul relaţiei:
unde:
tm = timpul unitar de montaj al produselor;

= timpul disponibil al atelierului.
Suprafaţa secţiei de execuţie a produsului P:

unde:
atelierului de turnătorie;
Cantitatea de 85000 produse P se va prelucra în atelierul de forjă, a cărui suprafaţă

este de 85% din suprafaţa atelierului de turnătorie. Ultima fază a procesului tehnologic,
montajul, va avea loc în atelierul de montaj, al cărui regim de lucru este cu săptămâna
neîntreruptă în 2 schimburi a 8 ore. Timpul unitar de montaj este de 1,98 h, iar suprafaţa
unitară de montaj este de 50 m2.
Suprafaţa secţiei de producţie „P" va fi:

DE REŢINUT!
Dezvoltarea producţiei de bunuri materiale a făcut obiectul multor dezbateri

teoretice, care în principiu, reduc aceasta la procesul de producţie şi valorificare a
informaţiilor. În prezent, asistăm la revizuirea acestor teorii, recunoscându-se că
sistemele economice actuale nu vor putea fi în întregime informaţionale sau
postindustriale. Aşadar, se poate spune că producţia de bunuri materiale va continua, dar
vor avea loc mutaţii profunde care nu vor mai fi compatibile cu concepţiile şi metodele
actuale de producţie. În acest context o abordare realistă a problematicii activităţii de
producere de bunuri materiale impune abordarea din punct de vedere sistemic a întregului
sistem de producţie. Tratarea sistemică a unei unităţi de producţie presupune
determinarea interacţiunilor dintre diversele subsisteme şi structuri componente ale
acesteia. Producţia este activitatea socială în care oamenii cu ajutorul mijloacelor de
producţie, exploatează şi modifică elemente din natură în vederea realizării de bunuri
materiale destinate necesităţilor de consum.
IV.6. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
NR. 1
1. Care sunt trăsăturile de bază ale unei întreprinderi?
2. Evidenţiaţi legăturile întreprinderii proiectate cu mediul înconjurător.
3. Care sunt tipurile de producţie?
4. Descrieţi conceptul de întreprindere. 5.
Analizaţi proiectarea întreprinderii.
6. Faceţi o paralelă între tipurile de producţie.

IV.7. TEST DE AUTOEVALUARE NR. 1
1. Trăsăturile de bază ale întreprinderii sunt:
a. unitatea prestatoare de servicii

b. unitatea ofertantă de produse
c. unitatea economico-socială
d. unitatea organizatorico-administrativă
e. unitatea de elită
2. Întreprinderea reprezintă:
a. veriga conductoare a economiei

b. veriga de bază a economiei
c. veriga secundară a economiei d.
veriga prestatoare de servicii
e. veriga comercială
3. În funcţie de răspunderea asociaţiilor întreprinderii pot fi:
a. SNC
b. SCS/SCA
c. SA/SRL
d. Nici un răspuns corect
e. a+b+c

4. Etapele proiectării şi înfiinţării întreprinderii:
a. studierea amplasamentului şi execuţia proiectului de ansamblu
b. elaborarea proiectului de execuţie
c. construirea propriu-zisă
d. a+b
e. nici un răspuns corect
5. Relaţia ce caracterizează producţia de masă este:
a. Q*t>Td
b. Q/t>Td c. Q/t<
Td d. Q*t< Td e.
Q*t= Td
6. Principiile organizării producţiei sunt:
a. principiul proporţionalităţii şi principiul ritmicităţii

b. principiul paralelismului şi principiul liniei drepte
c. principiul continuităţii
d. a+b
e. a+b+c
RĂSPUNSURILE LA TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 1
1 2 3 4 5 6a,c,d
b e c a e

V.8. BILIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

NR. 1
1. Badea F. - Managementul producţiei, Editura ALL, Bucureşti, 2000.

2. Moldoveanu G. - Managementul operaţional al producţiei, Editura
Economică, Bucureşti, 1999.
3. Păunescu, I., Burghelea, C., Managementul producţiei, Editura
Renaissance, Bucureşti, 2010.
4. Păunescu, I., Burghelea, C., Management operaţional, Editura
Renaissance, Bucureşti, 2010.
5. Stăncioiu I. - Management, Editura Teora, Bucureşti, 1999.
6. Zorlenţan T. - Managementul organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti,
1998.

III. Unitatea de învăţare nr. 2

ACTIVITATEA DE PRODUCŢIE
Timp de studiu individual estimat: 4h

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi putea:
întreprinderi

II.1. Procesul de producţie (pag. 25)
II.2. Organizarea structurală şi procesuală a producţiei în cadrul unei întreprinderi
(pag. 30)
II.3. Organizarea în spaţiu a producţiei (amplasarea verigilor de producţie în cadrul unei
întreprinderi) (pag. 39)
II.4. Studiu de caz (pag. 44)
II.5. Probleme rezolvate (pag. 46)
II.6. Tema de control nr. 2 (pag. 49)
II.7. Testul de autoevaluare nr. 2 (pag. 50)
II.8. Bibliografia specifică a unităţii nr. 2 (pag. 52)
2011
NOŢIUNI TEORETICE
III.1. PROCESUL DE PRODUCŢIE
Procesul de producţie este totalitatea acţiunilor conştiente (ale persoanelor)

efectuate în vederea obţinerii de produse solicitate de beneficiari. În cadrul procesului de
producţie se îndeplineşte funcţiunea de producţie a întreprinderii.
Clasificări :
în funcţie de natura lor procesele de producţie pot fi:

a). procese de fabricaţie a bunurilor materiale;
b). procese de executare de lucrări (montaj, reparaţii etc.); c).
procese de prestări servicii.
în funcţie de implicarea omului în desfăşurarea proceselor de producţie

acestea pot fi:
a). procese de muncă (omul intervine în desfăşurarea lui);
b). procese naturale (chimice, cu alţi factori naturali etc. fără intervenţia omului în
desfăşurarea lui). Fig. 3.
În literatura de specialitate se întâlnesc specificate - de exemplu - următoarele

tipuri de procese de producţie:
pe bază de proiect (ex. în construcţii civile);

pe bază de comandă (în cazul unor utilaje speciale sau în producţia artizanală);
pe loturi (pentru componente ale autovehiculelor, pentru obiecte electrocasnice
sau producţia de îmbrăcăminte);
pe linii de montaj (de ex. pentru motoare);
pe linii de fabricaţie (piese din industria orizontală - organe de maşini - sau

pregătirea mâncărurilor într-un restaurant);
procese continue (metalurgie, industria chimică, a hârtiei);
producţia hibridă (procese industriale şi procese naturale, ca de ex. fabricarea
berii).
Fig. 6. Tipuri de procese de producţie
Producţia se mai poate clasifica după următoarele criterii:
economic - producţia manufacturieră şi de servicii;

grad de specializare- producţia artizanală şi industrială;
caracterul producţiei - continuă sau discretă;
strategia utilizată - producţia pe comenzi sau pe stocuri;
stadii necesare - fabricaţie şi montaj.

Pentru a individualiza elementele distincte ale proceselor de producţie apare ca

necesară analizarea unor aspecte principale precum evoluţia caracteristicilor produselor
fabricate, a proceselor utilizate, a materialelor, a informaţiilor, a manoperei, a organizării
acestor procese.
Evoluţia produsului:
descreşte numărul de modele;
volumul de producţie creşte;
descreşte personalizarea produsului, crescând concomitent gradul de
standardizare;
introducerea produselor noi devine mai puţin frecventă şi mult mai scumpă;
competitivitatea se bazează, în principal, pe preţ.
Aspectele cantitative sunt importante mai ales la producţia pe loturi sau flux
intermitent, iar la fluxul continuu diferenţele calitative devin mai puţin semnificative.
Evoluţia proceselor:
procesul productiv devine mai rigid;

fazele procesului sunt corelate mai bine;
sunt utilizate echipamente specializate;
creşte volumul de producţie;
cresc dimensiunile şi complexitatea construcţiilor;
utilajele sunt utilizate mai intens;
amplasarea utilajelor se face in linii mai lungi şi articulate;
ritmul de producţie este determinat de la proiectare;
capacitatea de producţie este cuantificabilă în unităţi fizice;
creşterea capacităţii se realizează, în principal, prin salturi mari;
locurile înguste apar mai puţin frecvente;
ajustările parţiale devin mai frecvente în timp ce schimbările radicale sunt mai
scumpe.

Evoluţia materialelor:
gradul de integrare verticală se măreşte;

se utilizează materie primă similară pentru produse diverse;
creşte siguranţa la cantitatea ce trebuie fabricată;
creşte necesarul de materii prime şi regularitatea livrării;
valabilitatea contractelor este mai mare;
creşte puterea contractuală asupra distribuitorilor;
se reduc stocurile de produse semifabricate;
se măresc cantităţile de produse finite care se vând prin canale controlate direct.
Evoluţia informaţiilor:
la primele procese nu este o procedură organizată pentru un sistem informaţional;

apar previziuni de vânzare pe termen lung;
se intensifică integrarea în sistemul informaţional şi cel de producţie;
programarea operativă apelează la tehnici moderne;
se gestionează un volum mare de produse finite;
fluxul informaţional este unidirecţional şi, de regulă, descendent (top-down);
controlul calităţii utilizează standarde formalizate;
nivelul stocurilor este gestionat urmărind creşterea ciclică a comenzii;
procesul se adaptează încet la oscilaţiile comenzii.
Evoluţia managementului:
activităţile de conducere devin mai importante;

creşte importanţa managerilor de înalt nivel;
secţiile sunt considerate mai mult centre de cost decât centre de profit;
managerii se interesează mai mult de activităţi strategice decât de cele operative.

Ponderea managerilor în cadrul forţei de muncă creşte progresiv, ca de exemplu,

arătată în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 2.
Ponderea managerilor în cadrul forţei de muncă

Proces Ponderea managerilor
Artizanal 0,1
Pe loturi 0,06 0,07
În flux întrerupt 0,11 0,12
În linie 0,15
Hibrid
Continuu
Organizarea şi analiza procesului de producţie - constă în întocmirea

următoarelor:
graficul general al desfăşurării procesului de producţie;
graficul detaliat;
graficul de circulaţie.
Pentru elaborarea acestor grafice se folosesc următoarele simboluri:
reprezintă operaţia tehnologică;

operaţie de control;
operaţie de transport intern;
D operaţie de aşteptare (imobilizarea temporară a pieselor în timpul procesului de
producţie);

operaţie de depozitare. Vezi studiul de caz.
III.2. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ ŞI PROCESUALĂ A

PRODUCŢIEI ÎN CADRUL UNEI ÎNTREPRINDERI
Structura organizatorică a unei întreprinderi are 2 componente:
a. Structura de management(departamentele şi compartimentele funcţionale);

b. Structura de producţie (structura de desfăşurare efectivă a procesului de producţie).
Cursul de management al producţiei se ocupă, în principal, de structura arătată la

punctul b.
Structura de producţie cuprinde ansamblul de verigi structurale (utilaje, locuri de
muncă, secţii, ateliere etc. şi legăturile dintre acestea).
Veriga este unitatea de producţie ce execută semifabricate sau operaţiuni parţiale
care intră în componenţa produsului finit (loc de muncă, atelier, secţie, uzină etc).
Verigile de bază pot fi organizate pe principiul:
tehnologic - care presupune specializarea secţiilor şi atelierelor pe fluxuri
tehnologice;
pe obiect - specializarea secţiilor pe grupe de produse omogene, repere,
subansamble etc.;
mixt - combinarea celor două sisteme de mai sus.
Structura de producţie a întreprinderii respectă configuraţia structurii procesului
de producţie prezentat în capitolul anterior şi conţine: verigi de bază, verigi de asigurare a
calităţii, verigi auxiliare, verigi de service, verigi de inovare şi verigi anexe.

Mai jos sunt prezentate două exemple ale componenţei structurii unei
întreprinderi:
de tip tehnologic (întreprindere mecanică): secţia de turnătorie -> strungărie ->
strungărie fină -> găurire -> eboşare -> -> asamblare.
de tip pe obiect (o întreprindere de confecţii textile) poate avea ca verigi de bază:
secţia de cămăşi bărbăteşti; secţia de taioare; secţia de rochii damă; secţia de
costume bărbăteşti; secţia de paltoane etc.
Organizarea producţiei în flux
Liniile de producţie în flux se pot clasifica astfel:

a. după gradul de mecanizare sau automatizare:
linii de producţie în flux cu preponderenţă muncă manuală;
linii de producţie în flux semi-mecanizată;
linii de producţie în flux cu producţie mecanizată;
linii de producţie automatizate.
b. după gradul de continuitate:
linii de producţie în flux continuu;
linii de producţie în flux intermitent.
c. după modul de amplasare a utilajelor:
flux monolinear
material produse
e
1 2 3 4
- flux tehnologic convergent (pentru procese sintetice)

material
e
1 2 3 4
materiale produse
13 14
5 6 7 8
materiale
9 10 11 12

flux tehnologic divergent (pentru procese analitice)
3 4 5 6
material produse produse
e 7 8
1 2 9 10
produse
11 12 13 14
flux tehnologic convergent-divergent

material produse
e
1 2 9 10
materiale produse
7 8 11 12
3 4
materiale produse
5 6 13 14
La liniile de producţie în flux continuu transportul semifabricatelor între locurile

de muncă se face în mod continuu după un tact stabilit, fiecare operaţie având timpul de
execuţie un multiplu al tactului.
Prin tact se înţelege intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează un singur
produs.
La cea de a doua categorie (flux intermitent) nu există o sincronizare a executării în
timp a operaţiilor tehnologice (nu există un tact bine stabilit).

Schema formelor organizatorice ale producţiei în flux (după cursul ASE

Bucureşti) este următoarea:
Fig. 7. Schema formelor organizatorice ale producţiei în flux
Principalele elemente ale unei linii de producţie în flux, ce folosesc la proiectarea

acesteia, sunt:
a. tactul (intervalul de timp în care iese un reper de pe linia de flux)
T=(Td*60)/Pp

unde:
T=tactul exprimat în min/buc;
Td=fondul de timp disponibil al liniei exprimat în ore;
Pp=producţia prevăzută a se realiza în perioada respectivă exprimată în unităţi
naturale.
b. ritmul de lucru al liniei (mărime inversă tactului)
R=1/T
c. numărul total de locuri de muncă
Nlm=Dt/T
unde:
Dt=suma duratelor operaţilor necesare a se efectua pentru obţinerea unui produs
finit.
d. numărul de muncitori care lucrează pe linia de flux (se calculează conform procesului
tehnologic)
e. lungimea liniei de producţie în flux
L=d*Nlm
unde:
d=distanţa dintre două locuri de muncă;
Nlm=numărul de locuri de muncă
f. viteza de deplasare a mijlocului de transport intern
V=d/T (cu specificaţile de mai sus).
Echilibrarea linilor de flux se poate face după:
a. un model matematic;
b. după modele euristice, ca de exemplu cel formulat de M.D. Kilbrigde şi L. Wester.
În organizarea procesuală a producţiei, în ultimul timp, au fost proiectate sisteme

de automatizare (simple sau complexe), cum sunt: conducerea centralizată a proceselor

tehnologice, conducerea automată cu calculator, maşini-unelte cu comandă numerică,

folosirea microprocesoarelor, a roboţilor şi inteligenţei artificiale.
Automatizarea producţiei
Organizarea fabricaţiei impune căutarea de la început a mijloacelor care pot

automatiza producţia. Se poate automatiza o operaţie, o celulă de fabricaţie, o linie de
fabricaţie, un atelier sau chiar întreaga întreprindere. Efectul automatizării se regăseşte în
micşorarea ciclului de fabricaţie, în creşterea productivităţii muncii şi, mai ales, în
creşterea calităţii produselor.
Gradul de automatizare se măsoară prin procentul de operaţii automatizate, iar
durata ciclului în ore/produs. Se constată că, iniţial automatizarea influenţează durata
ciclului, dar apoi, peste un anumit prag, influenţa se micşorează. S-a constatat că o
automatizare prea mare micşorează eforturile făcute pentru căutarea noului.
O primă soluţie găsită pentru automatizare a fost robotizarea producţiei.
Un studiu efectuat pe plan internaţional arată următoarele motive care conduc la

introducerea roboţilor:
creşterea productivităţii - 25%;
îmbunătăţirea calităţii - 15%;
operaţii nocive pentru om - 25%;
lipsa forţei de muncă - 10%;
flexibilitatea fabricaţiei - 10%;
îmbunătăţirea controlului - 10%.
Aceste noi sisteme tehnice modifică elementele fundamentale ale producţiei,

inclusiv organizarea şi conducerea acesteia.
Robotul este un sistem complex ce poate rezolva probleme dificile fără schimbări în
structura sa. Este alcătuit dintr-un bloc de recepţie ce preia informaţii din mediu, un

bloc de execuţie, care are mijloace pentru manipulare şi deplasare şi un bloc de

conducere prin care operatorul comunică cu el.
În timp, au existat mai multe generaţii de roboţi:

zero - executau secvenţe fixe de mişcări;
prima - aveau reglaje prin senzori mecanici sau optici (puteau memora mişcările
efectuate de un operator)
a doua - prezentau coordonate de tip "ochi - mână" (recunoşteau formele, aveau
vedere artificială)
a treia - folosesc inteligenţa artificială ce le permite să se adapteze la diferite
situaţii.
În producţie se folosesc următoarele tipuri de roboţi:
a. de prelucrare
sudare - traiectoriile urmate de electrod sunt înregistrate punct cu punct;
vopsire - traiectoria(programul) de vopsire este înregistrată pe casete;
turnătorie - se execută extragerea pieselor turnate sub presiune, precum şi
aşezarea pieselor în presa de debavurare şi tăierea reţelelor de turnare.
Aceşti roboţi se mai folosesc la îndepărtarea zgurii, agitarea topiturii, luarea

probelor, montarea miezurilor, asamblarea cutiilor de miez.
b. de asamblare - primii roboţi strângeau elementele de asamblare la un loc, iar apoi se

foloseau pentru asamblarea simplă. Trecerea la asamblări complicate s-a putut face în
urma analizei mai profunde a mişcărilor.
Studiul montajului motoarelor (la firma Westinghouse) a dus la descoperirea a 8

diferenţe majore în metodele de asamblare, ceea ce a condus la proiectarea unui centru de
asamblare. Este mai eficientă proiectarea produsului pentru a folosi un centru de
asamblare existent decât de a proiecta un robot separat pentru fiecare tip de asamblare.
Utilizarea operatorului uman alături de robot duce - de regulă - la cele mai bune rezultate.

Sunt unele deosebiri între roboţii de montaj şi cei de prelucrare în privinţa

posibilităţilor de lucru conform figurilor de mai jos, unde p reprezintă roboţii de
prelucrare, iar m roboţii de montaj.
Greutatea piesei Precizia de poziţionare
p
p
m
m
kg mm
Număr de reglări
m p
p Număr piese manipulate

m
100 ore timp
Fig. 8. Deosebiri între roboţii de montaj şi cei de prelucrare în privinţa posibilităţilor de

lucru
O condiţie a folosirii roboţilor este fiabilitatea lor, ei trebuie să funcţioneze între

două defectări peste 400 ore. Un robot se amortizează în aproximativ 3 ani.
Roboţii utilizaţi în sistemele flexibile de fabricaţie (FMS) pot fi grupaţi după

funcţiile dezvoltate în mai multe categorii conform tabelului:

Tabelul nr. 3.
Roboţii utilizaţi în sistemele flexibile de fabricaţie
Tipologii Funcţii
Deplasare Deplasare Mişcare Măsurare Asamblare Debavurare
piese piese grele scule
uşoare
Antropo - x x x X
morfi
Cartezieni x x x x
Măsurare x
Transport x x
Ultima soluţie găsită pentru automatizare este crearea fabricii automate. Cu câtva
timp în urmă se vorbea de fabrica fără oameni, în care omul nu trebuia să intervină pentru că
sistemul era în stare să gestioneze totul.
În prezent, s-a constatat că acesta era doar un vis, iar despre roboţii care fac totul
singuri nu se mai vorbeşte. În paralel, a fost conturat conceptul de automatizare a
atelierului.
Se pare că viitorul oferă o automatizare diversă de cea preconizată anterior, mai
difuză, orientată spre factorul uman, spre interacţiunea om-maşină. Aceste lucruri rezultă din
dezvoltările sistemelor informatice, „prietenoase", informatica tradiţională nemaifiind suficientă.
Esenţa fabricii automate (FA) constă în integrarea diverselor domenii funcţionale
(proiectare, gestiune, producţie) şi a diverselor tehnologii (mecanică, electronică,
informatică). Integrarea este un proces care cere inteligenţă. Automatizarea se obţine prin
echipamente precum FMS (Flexible Manufacturing System) şi roboţi AA (Automatic
Assembly), dar şi prin sisteme CAD/CAM componente ale CIM (Producţie cu Calculator
Integrat).

Se pot identifica cinci nivele care reprezintă piramida CIM:
Conducere Strategică
DSS
CAD/C Conducere Ateliere

AM
FMS Conducere Zonală
Roboţi şi mapiluare CN
Senzori Conducere Procese

Conducere Operaţii
Fig. 9. Piramida CIM
Un efect principal al automatizării este, printre altele, reducerea timpului de

apariţie a produselor noi.
III.3. ORGANIZAREA ÎN SPAŢIU A PRODUCŢIEI

(AMPLASAREA VERIGILOR DE PRODUCŢIE ÎN CADRUL
UNEI ÎNTREPRINDERI)
Scopurile amplasării raţionale a locurilor de muncă sunt în principal următoarele :
reducerea numărului de muncitori angrenaţi în transportul intern;

micşorarea cheltuielilor pentru transportul intern;
reducerea ciclului de producţie;
creşterea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante;
creşterea productivităţii muncii;
mărirea gradului de utilizare a suprafeţelor productive;
crearea unor condiţii de muncă corespunzătoare;
eliminarea încrucişărilor şi a întoarcerilor semifabricatelor în timpul procesului de
producţie;

asigurarea normelor de protecţie a muncii etc.
Metode de amplasare a locurilor de muncă
Se cunosc în principal următoarele metode :
metoda Cameron (gruparea locurilor de muncă între care există

relaţii tehnologice);
metoda taxonomiei (gruparea locurilor de muncă în funcţie de
tehnologia folosită).
ele prin fire colorate divers care indică circulaţia produselor şi

semifabricatelor).
Se prezintă în continuare principalele 2 metode folosite în amplasarea locurilor

de muncă
Metoda verigilor
Veriga este un cuplu de 2 maşini care se succed în procesul tehnologic, un termen

folosit în cadrul metodei este „legătura". Legătura reprezintă deplasarea unei piese într-o verigă.
Pentru rezolvarea problemei amplasării trebuie cunoscute date despre :
reper (procesul tehnologic, numărul de bucăţi, gabaritul, modul de transport);
utilaje (tipul, numărul din fiecare tip);
configuraţia spaţiului în care se face amplasarea.

Etapele necesare pentru stabilirea variantei optime de amplasare sunt :

1. evidenţierea verigilor la fiecare proces tehnologic;
2. centralizarea datelor referitoare la verigi într-o matrice cu următoarea configuraţie:
Tabelul nr. 4.
Matrice centralizatoare de date
MU1 MU2 MU3
MU3
MU2
MU1
După cum se observă se scrie pe orizontală mulţimea maşinilor unelte, iar pe

verticală aceeaşi mulţime, dar în ordine inversă. Acest tablou are o dublă intrare. Un
pătrat reprezintă o verigă posibilă. Fiecare legătură efectivă în veriga respectivă se
însemnează cu o linie sau un punct.
3. numărul de relaţii ale fiecărui post se înscrie în pătratul comun coloanei şi liniei
postului respectiv, deasupra liniei V/L se indică numărul de verigi, iar dedesubt numărul de
legături.
Numărul de verigi V se stabileşte adunând pătratele ocupate pe orizontală şi
verticală. Numărul de legături L se stabileşte adunând numărul de puncte din pătratele
ocupate.
4. ordonarea utilajelor se realizează după numărul de verigi.

Dacă mai multe utilaje au acelaşi număr de verigi, ordonarea se face după
numărul de legături. În caz de egalitate se calculează intensitatea transportului lunar.
Numărul de containere transportate este egal cu numărul de piese fabricate împărţit la

numărul de piese ce intră într-un container. În caz de egalitate şi a numărului de

transporturi se pot găsi şi alte criterii de clasificare.
5. amplasarea utilajelor se face în ordinea stabilită într-o reţea triunghiulară conform

schiţei de mai jos :
Fig. 10. Reţea triunghiulară
Latura unui triunghi din reţea se numeşte modul. Se amplasează primul utilaj într-
un mod oarecare în cadrul reţelei şi pe urmă celelalte utilaje, astfel incit fiecare verigă să fie
la un modul. Se fac mai multe încercări până se ajunge la cea mai bună amplasare.
6. pentru fiecare reper se prezintă schema legăturilor dintre posturile de lucru.
7. se transpune varianta optimă într-un model fizic la scară, cu ajutorul machetelor.

Pentru desenul de amplasare se ţine seama de suprafaţa fiecărui post dar şi de
configuraţia suprafeţei reale disponibile. În acest fel se poate calcula suprafaţa verigii de
fabricaţie.
Metoda gamelor fictive
Gama fictivă reprezintă un proces tehnologic fictiv din care eliminând unele
operaţii se obţin procesele tehnologice reale pentru mai multe tipuri de repere.

Etapele necesare pentru aplicarea metodei sunt :
întocmirea gamei fictive - pentru aceasta se porneşte de la procesul tehnologic

care cuprinde cele mai multe operaţii şi printre ele se pun şi operaţiile care se
întâlnesc la celelalte piese;
centralizarea operaţilor din procesul tehnologic fictiv se face în funcţie de
frecvenţa cu care ele apar pe diferite poziţii. Se construieşte un tabel în care pe
orizontală se scriu operaţiile din procesul tehnologic fictiv, iar pe verticală
numărul de operaţii din procesul real cel mai lung;
stabilirea poziţiei probabile a operaţiei se face pentru operaţiile care apar la o
singură poziţie care este şi poziţia probabilă. Pentru operaţiile care apar la mai
multe poziţii, poziţia probabilă este aceea unde se constată frecvenţa cea mai
mare. Se subliniază poziţia probabilă;
se stabileşte succesiunea locurilor de muncă, operaţiile se reordonează astfel incit
să apără o scară descrescătoare continuă;
în funcţie de această ordonare a operaţiilor se reprezintă circuitele pieselor si se
reordonează operaţiile, incit aceste circuite să nu prezinte întoarceri;
se stabilesc nivelele de amplasarea a utilajelor astfel incit să existe o circulaţie
continuă a pieselor între nivele.
Calculul suprafeţei de producţie pentru un utilaj se face după formula :

St = Ss + Sg + Se
unde:
St = suprafaţa totală necesară amplasării unui utilaj;

Ss = suprafaţa statică (suprafaţa ocupată efectiv de utilaj ce se calculează după
dimensiunile fizice ale acestuia);
Sg = suprafaţa de gravitaţie (reprezintă suprafaţa necesară pentru servirea de către
muncitor a locului de muncă, incluzând şi suprafeţe necesare pentru depozitarea
materialelor);

Se = suprafaţa de evoluţie (reprezintă suprafaţa ce trebuie asigurată la locurile de

muncă pentru deplasarea personalului şi pentru transporturi).
Suprafaţa halei se determină pe baza calculului de mai sus la care se adaugă alte
suprafeţe necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului de producţie).
III.4. STUDIU DE CAZ

Se prezintă mai jos câte un exemplu din fiecare tip de grafic:
Reper 1 Reper 2 Montaj
1 4 6
7
2
3 5 8
10
11
Fig. 11. Graficul general pentru un produs complex

Clădire Intrare
1
5 4 3
D 2
8
6 7
Ieşire
Fig. 12. Graficul de circulaţie
Denumirea Produsului: . U/M = buc.

Secţia:
Nr. Operaţii Cantitate Timp (minute) Distanţa Indicativul operaţiilor
crt. (desfăşurar (buc) Unita Total (m) D

ea r
procesului)
1 Transport 100 1 100 20
din depozit
2 Debitare 100 2 200 -
3 Aşteptare 100 0,5 50
4 Transport la 100 1 100 10

maşina urm.
5 Vopsire 100 5 500 -
Etc.
Fig. 13. Graficul de analiză detaliată a desfăşurării procesului de producţie

III.5. PROBLEME REZOLVATE

Pentru una din liniile de producţie în flux monovalent ale societăţii se cunosc
următoarele informaţii:
• tactul de funcţionare al liniei este de 2 minute;
• linia lucrează cu săptămâna de lucru întreruptă în două schimburi a 8
ore, cu 10 minute pe schimb întreruperi pentru reglarea utilajelor;
• timpul de întreruperi pentru reparaţii planificate ale utilajelor este în
medie de 500 h anual;
• duratele operaţiilor tehnologice executate în cadrul liniei sunt: t1 = 4 min; t2 = 2 min; t3 =
6 min; t4 = 4 min; t5 = 6 min.
• norma de servire a locurilor de muncă este egală cu 1;
• distanţa medie între două locuri de muncă alăturate este de 2 m;
• locurile de muncă sunt aşezate de ambele părţi ale benzii transportoare.
1) Cantitatea anuală de producţie ce se va executa în cadrul liniei.

Se ştie că:
- mărimea tactului de producţie;

- timpul disponibil anual al liniei;
- cantitatea anuală de producţie;
- Mărimea întreruperilor reglementare în cadrul regimului de lucru.
Numărul schimburilor lucrătoare:
Mărimea timpilor de întreruperi pentru reglarea utilajelor:
Înlocuind în relaţie, avem:
2). Ritmul de lucru al liniei:

3). Numărul locurilor de muncă pentru fiecare operaţie în parte şi pe total linie:
Numărul locurilor de muncă pe total linie:
4). Deoarece norma de servire a muncitorilor este egală cu 1, rezultă că numărul acestora
este egal cu numărul locurilor de muncă pe fiecare operaţie în parte şi pe total linie.
5). Lungimea liniei:

6). Viteza de deplasare a benzii transportoare:
DE REŢINUT !
Organizarea producţiei în secţiile de bază este influenţată într-o măsură foarte

mare de tipul de producţie existent la un moment dat în cadrul întreprinderii.
Tipul de producţie este o stare organizaţională determinată de nomenclatorul de
produse ce urmează a fi prelucrat, volumul producţiei fabricate, gradul de specializare al
întreprinderii şi modul de deplasare a produselor de la un loc de muncă la altul. Practica
arata însă, ca în cadrul întreprinderilor de producţie industrială nu există un tip sau altul de
producţie în formele prezentate, ci în cele mai multe cazuri pot să coexiste elemente
comune din cele trei tipuri de producţie. În acest caz, metoda de organizare a producţiei va
fi adecvată tipului de producţie care are cea mai mare pondere în întreprindere, precum şi
în funcţie de condiţiile concrete existente.
III.6. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

NR. 2
1. Câte tipuri de clasificări sunt pentru procesele de producţie?

2. Care este ponderea managerilor în cadrul forţei de muncă?
3. Prezentaţi două exemple ale componenţei structurii unei întreprinderi.

4. Analizaţi organizarea structurală şi procesuală a producţiei în cadrul unei

întreprinderi.
5. Evaluaţi caracteristicile procesului de producţie. 6.
Descrieţi organizarea spaţială a producţiei.
III.7. TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 2
1. În funcţie de natura lor procesele de producţie pot fi:
a. procese de fabricaţie a bunurilor materiale şi de prestări servicii

b. procese de muncă
c. procese chimice d.
procese naturale
e. procese pe bază de comandă
2. Producţia hibridă cuprinde:
a. producţia de îmbrăcăminte
b. producţia artizanală
c. procese industriale şi procese naturale
d. procese metalurgice
e. procese pe linii de fabricaţie

3. Ponderea managerilor în cadrul forţei de muncă în domeniul artizanal este

de:
a. 0,06 b. 0,11
c. 0,12 d. 0,15
e. 0,1
4. simbolul reprezintă:
a. operaţiunea de control
b. operaţiunea de aşteptare
c. operaţiunea de depozitare
d. operaţiunea de imobilizare corporală
e. operaţiunea de imobilizare necorporală
5. Structura organizatorică a unei întreprinderi are 2 componente:
a. structura tehnologică şi structura omogenă

b. structura macroeconomică şi structura microeconomică
c. structura economică şi structura metalurgică
d. structura de management şi structura de producţie
e. structura auxiliară şi de inovare
6. Tactul reprezintă:
a. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează un produs

b. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează 2 produse

c. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează 3 produse

d. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează 4 produse e.
intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează 5 produse
RĂSPUNSURILE LA TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 2
1 2 3 4 5 6a
c e c d a
III.8. BILIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂŢII DE

ÎNVĂŢARE NR. 2
1.Allen, R. G. D., Analiză matematică pentru economişti, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti,
1971.
2.Badea F. - Managementul producţiei, Editura ALL, Bucureşti, 2000.
3.Baumol, W. F., Theorie economique et analise operationnelle, Ed. Dunod, Paris,
1963.
4.Bărbulescu C. - Metode şi tehnici de optimizare a organizării producţiei, Editura
Politică, Bucureşti, 1978.
5.Bărbulescu C. - Managementul producţiei industriale, Editura ASE Bucureşti,
1994.
6.Boldur, Gh., Fundamentarea complexă a procesului decizional economic, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1973.
7.Ionescu S., Păunescu I. - Managementul producţiei, Editura Eficient, Bucureşti,
2001.

8.Istoria doctrinelor economice - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1970.

9.Luca, R. D., Raiffa, H., Games and Decision, Ed. Wiley, New York, 1958.
10. Moldoveanu G. - Managementul operaţional al producţiei, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.
11. Păunescu I., Burghelea C., Cristea A. M., Matache N. I. - Deontologie
Managerială,
Editura Renaissance Bucureşti, 2009.
12. Păunescu I., Burghelea C., Cristea A. M., Matache N. I. - Managerii de azi văzuţi
de
cei de mâine, Editura Renaissance Bucureşti, 2009.

IV.Unitatea de învăţare nr. 3

MANAGEMENTUL ORGANIZĂRII
PRODUCŢIEI
Timpul de studiu individual estimat: 6 h

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi putea:
identifice sistemele de organizare ale întreţinerii şi reparaţiei utilajelor

-urilor

III.1. Organizarea în timp a procesului de producţie (ciclul de producţie) (pag. 55)
III.2. Sisteme de organizare ale întreţinerii şi reparaţiei utilajelor (pag. 59)
III.3. Organizarea producţiei şi gestiunii SDV-urilor (pag. 65)
III.4. Studiu de caz (pag. 70)
III.5. Probleme rezolvate (pag. 73)
III.6. Tema de control a unităţii nr. 3 (pag. 78)
III.7. Testul de autoevaluare nr. 3 (pag. 78)
III.8. Bibliografia specifică unităţii nr. 3 (pag. 80)

NOŢIUNI TEORETICE
IV.1. ORGANIZAREA ÎN TIMP A PROCESULUI DE

PRODUCŢIE (CICLUL DE PRODUCŢIE)
Noţiuni :
ciclul de producţie al unui reper sau produs reprezintă succesiunea stadiilor În
care se află materiile prime şi semifabricatele din momentul intrării în fabricaţie
până la obţinerea produsului finit sau al reperului respectiv.
durata ciclului de producţie reprezintă intervalul de timp necesar executării unui
produs sau a unui lot de produse din momentul lansării în fabricaţie până la
momentul obţinerii produsului finit.
Fig. 14. Structura duratei ciclului de producţie

Se exemplifică mai jos durata unui ciclu de producţie pentru un produs complex :
Fig. 15. Durata unui ciclu de producţie pentru un produs complex
Legi, principii şi reguli specifice organizării procesului de producţie
Legile producţiei exprimă legăturile esenţiale, cauzale, relativ stabile şi repetabile

ale procesului de producţie.
Acestea sunt :

Legea organizării .
Aceasta lege implică în principal ca planul principal al întreprinderii să fie

elaborat pe baza unui proces tehnologic de ansamblul care să asigure succesiunea optimă al
stagiilor tehnologice şi înlănţuirea proceselor tehnologice componente. Lucrul acesta
se v-a reflecta asupra sistemului logistic, parcului de utilaje şi tactului fabricaţiei.
Legea concordanţei
Între tipul de fabricaţie şi formele de organizare ale producţiei, presupune că

fiecărui tip predominant de producţie (individual, serie, masă) să îi corespundă forme şi
metode specifice de organizare şi programare a fabricaţiei (organizarea succesivă, paralelă
şi mixtă).
La întreprinderile care au o nomenclatură largă şi variată de produse, fabricate în
cantităţi mici sau unicate, se foloseşte organizarea succesivă care permite o încărcare
completă a utilajului şi folosirea raţională a forţei de muncă.
La întreprinderile specializate care fabrică o nomenclatură redusă de produse în serii
mari sau de masă se foloseşte organizarea paralelă dacă durata operaţiilor prezintă o
proporţionalitate sau organizarea mixtă când este imposibilă sincronizarea în timp a
executării operaţiilor.
Organizarea mixtă se mai foloseşte şi la întreprinderile cu o nomenclatură redusă de
produse, fabricate în serii mijlocii.
La organizarea succesivă deplasarea pieselor de la o operaţie la alta se face cu
întreg lotul, la organizarea paralelă deplasarea pieselor între operaţii este individuală iar la
organizarea mixtă deplasarea se face prin lotul de transport.

Legea continuităţii
Legea continuităţii proceselor de producţie în timp şi spaţiu urmăreşte crearea

condiţiilor necesare ca piesele ce reprezintă componentele discrete ale fabricaţiei, să fie
astfel prelucrate incit procesul de producţie să se desfăşoare în mod continuu (fără
micropauze pentru mijloacele de muncă şi obiectele muncii). Producţia mecanică este
discretă dar şi ea trebuie să se desfăşoare în mod continuu (continuitatea este asigurată prin
stocurile de siguranţă, folosite când utilajele s-au defectat, însă ele trebuie să fie la un
nivel minim).
Timpul de întrerupere trebuie să ţintească către zero încât piesele să nu mai treacă
prin depozite sau să se oprească la punctele de control. La organizarea succesivă nu există
continuitatea prelucrării obiectelor muncii, existând numai continuitatea lucrului pentru
mijloacele de muncă. La organizarea paralelă există o discontinuitate a lucrului pentru
maşinile unelte, deşi piesele sunt prelucrate continuu. La organizarea mixtă apar aşteptări
între diferitele operaţii la o anumită piesă.
Principiile organizării producţiei au fost enumerate în cadrul capitolului anterior.
În principal acestea sunt :
a. procesul de producţie trebuie să se suprapună peste fluxurile existente;

b. procesul de producţie trebuie să se desfăşoare continuu;
c. procesul de producţie trebuie să se desfăşoare fără stocuri de siguranţă;
d. procesul de producţie trebuie să fie economic;
e. mixul producţiei trebuie să fie congruent cu mixul de marketing;
f. concentrarea preocupărilor trebuie să urmărească procesele de producţie şi nu posturile
de lucru;
g. soluţiile ieftină conduc la rezultate pozitive.

Se prezintă mai jos exemple de organizare a procesului de producţie succesivă

paralelă şi mixtă şi modul de calcul a duratei ciclului de producţie în cele 3 cazuri. Vezi
studiul de caz.
IV.2. SISTEME DE ORGANIZARE ALE ÎNTREŢINERII ŞI

REPARAŢIEI UTILAJELOR
Clasificare:
Se cunosc în principal 2 sisteme de întreţinere şi reparaţie a utilajelor:

pe baza constatărilor (supraveghere sistemică a funcţionarii utilajelor şi
consemnarea în cadrul unor fişe ţinute pe fiecare utilaj a funcţionării acestora
pentru determinarea intrării în reparaţie şi a categoriei reparaţiei respective);
sistemul de reparaţii preventiv-planificate.
În cadrul sistemului de reparaţii preventiv-planificate se cunosc următoarele tipuri

de intervenţii:
revizia tehnica (Rt);
reparaţia curentă de gradul 1 sau 2 (Rc1 şi Rc2);
reparaţia capitală (Rk).
Revizia tehnică cuprinde operaţiile ce se efectuează înaintea unei reparaţii curente

sau capitale şi constă în reglarea şi consolidarea unor piese şi subansamble.
Reparaţia curentă se efectuează în mod periodic pentru înlăturarea uzurii materiale
care reclamă înlocuirea unor piese componente ale utilajului sau înlocuirea parţială a unor
subansamble. Reparaţia capitală se efectuează după expirarea ciclului de funcţionare
prevăzut şi are în vedere menţinerea caracteristicilor tehnice precum şi întâmpinarea ieşirii
din funcţiune prematur.

În afara celor descrise mai sus se mai pot întâlni:
reparaţii accidentale datorate unor defectări neprevăzute;

reparaţii de renovare (se pot face la utilajele care au trecut prin mai multe reparaţii
capitale, utilaje ce necesită lucrări de modernizare);
reparaţii de avarii (în cazul deteriorării utilajelor).
Planificarea reparării utilajelor se face după normele tehnice de exploatare

elaborate, de regulă, de către constructorul acestora şi consta în :
stabilirea duratei ciclului de reparaţii;

stabilirea structurii ciclului de reparaţii;
indicarea duratei dintre intervenţii şi reparaţii;
fixarea timpului de staţionare în reparaţii;
determinarea procentului costului de reparaţii faţă de valoarea de înlocuire.

Exemplu de structură a unui ciclu de reparaţii (în ore funcţionare):
Rt
Rt
1250
1250 RC1 RC1 RC1
2500 2500 2500
RC1
2500
RC2 RC2
10000 10000
RC2
10000
Rk = 30000
Fig. 16. Structură a unui ciclu de reparaţii
Pentru creşterea calităţii, reducerea duratei de execuţie şi scăderea cheltuielilor

reclamate de reparaţia utilajelor se folosesc metode moderne de executare a reparaţiilor
precum:
metoda de executare a reparaţiilor pe subansamble ce consta în demontarea

subansamblelor uzate şi montarea aceloraşi tipuri de subansamble din stocul
existent;
metoda reparării utilajelor în flux care constă în demontarea de pe fundaţii a
acestora şi executarea reparaţiilor în ateliere specializate;

metoda reparaţiilor rapide care constă în stabilirea din timp a tehnologiei de

reparaţii, asigurarea promptă cu scule şi dispozitive necesare, stabilirea utilajelor de
mecanizare şi automatizare necesare reparaţiilor etc.
Pentru organizarea lucrărilor de reparaţii la utilajele complexe se poate folosi

metoda grafelor (metoda PERT şi metoda CPM) în care scop este necesar a se elabora
tabelul cuprinzând activităţile, succesiunea lor, precedenţii imediaţi şi durata acestora
pentru executarea unei reparaţii precum şi elaborarea diagramei reţelei PERT
corespunzătoare.
Noţiuni despre mentenanţă industrială
Întreprinderea este un sistem ce cuprinde echipamentele necesare procesului de

producţie şi operatorii. Se apreciază că aproximativ 30% din capitalul unei întreprinderi îl
reprezintă echipamentele, deci o valoare semnificativă. Din acest motiv menţinerea
echipamentelor în funcţionare, la parametrii stabiliţi, constituie o condiţie a obţinerii
eficienţei întreprinderii. Această activitate este cunoscută astăzi sub numele de
mentenanţă. În limba engleză "mentenance" înseamnă "susţinere". Semnificaţia
mentenanţei este aceea de administrare al întregului proces productiv pentru a-l menţine în
funcţiune la parametrii proiectaţi. Într-o definiţie larg utilizată, mentenanţa /1/ reprezintă
o direcţionare şi o organizare a resurselor în vederea stăpânirii disponibilităţii şi
performanţelor unui sistem productiv la un anumit nivel.
Ideea de a menţine echipamentele în stare de funcţionare în loc de a le înlocui cu

altele noi are un aspect economic şi ea s-a conturat în domeniul militar (Hadrian în anul
120 d. H. înfiinţa în Anglia ateliere de reparat arme). Mentenanţa şi-a păstrat până în
jumătatea secolului XX caracterul artizanal. Sume mari investite aici în ultimul timp (cca
25% din investiţii) au impulsionat conturarea unei teorii a mentenanţei (fondată de S.
Nakajima în 1971).

Acesta a sesizat trei etape în dezvoltarea mentenanţei:
mentenanţa corectivă (pana in 1950) ce presupune reparaţii când se defectează

echipamentul; ea se bazează pe noţiuni din ingineria tehnică: uzura, defect,
oboseala materialului;
mentenanţa preventivă (până în 1970) presupune reparaţii planificate ale
echipamentelor; ea se bazează pe noţiuni ale ingineriei economice: eficienţă,
ciclul de viaţă;
mentenanţa sistemică (numită şi productivă sau totală) ce se bazează pe teoria
calităţii (fiabilitate, mentenabilitate, disponibilitate), teoria proiectării, ingineria
sistemica (se încearcă obţinerea unei disponibilităţi crescute a întregului sistem
productiv: celula de fabricaţie, atelier de producţie, întreprindere) şi pe ingineria
umană. În acest mod teoria mentenanţei are concepte fundamentale de inginerie.
Importanţa mentenanţei decurge din faptul că:
a crescut valoarea echipamentelor industriale;

a crescut parcul de utilaje şi instalaţii;
au crescut pierderile în cazul avariilor;
au crescut cheltuielile de reparaţii.
Din acest motiv mentenanţa îşi propune:
menţinerea utilajelor în stare de funcţionare;

evitarea opririlor accidentale;
modernizarea utilajelor, simultan cu reparaţia lor;
limitarea costurilor pentru reparaţii.

Teoria defectării
Defectul reprezintă pierderea unei funcţii a echipamentului şi el se datorează

apariţiei unor neconformităţi (abaterea unei caracteristici de la nivelul prevăzut). Starea în care
trece echipamentul este de defectare şi ea are drept cauză unul sau mai multe defecte.
După gravitatea lor se disting patru clase de defecte (ca în tabelul de mai jos): critice;
majore; minore; secundare.
Tabelul nr. 5
Clase de defecte
Clase de defecte
Implicaţiile defectării
Critice Majore Minore Secundare
Accidentări grave Probabil Posibil Nu Nu
Funcţionare sub parametrii Sigur Sigur Probabil Nu
Funcţionare intermitenta Sigur Probabil Nu Nu
Mentenanţa pe teren Puţin probabil Puţin probabil Posibil Posibil
Întreţinere suplimentară Sigur Sigur Probabil Posibil
Efect suplimentar la instalare Nu Da Nu Nu
Influenţa asupra aspectului Defecte vizibile Defecte vizibile Defecte Posibil

vizibile neobservabile
Apariţie defecte Bruscă Progresivă Probabil Nu
Având în vedere modalitatea de defectare, aceasta poate fi:
parţială - încetarea unor funcţii, fără a duce la ieşirea din exploatare;

totală - încetează toate funcţiile produsului şi nu mai poate fi exploatat.

Cauzele defectelor
Defectul apare din cauza unor factori materiali, umani şi economici.
a). Factorii materiali sunt:

uzura dinamică ca urmare a procesului de frecare şi care are drept consecinţă
degradarea suprafeţelor de contact, modificarea dimensiunilor, a formei
geometrice şi a jocurilor. Ea este un proces progresiv în timp;
uzura statică ce apare ca urmare a influenţei mediului (coroziune);
oboseală ce reprezintă fenomenul de rupere a materialului la solicitări obişnuite.
b). Factorii umani care influenţează defectarea sunt proiectanţii echipamentelor,

operatorii şi cei care repară utilajele.
c). Factorii economici care depind de durata exploatării şi de cheltuielile făcute în

exploatare.
IV.3. ORGANIZAREA PRODUCŢIEI ŞI GESTIUNII

SDV-URILOR
Fabricarea uneltelor, dispozitivelor şi verificatoarelor (S.D.V.) are o pondere

însemnată în unele întreprinderi.
Consumul de unelte pe durata de viaţă a unui utilaj depăşeşte valoarea acestuia de
câteva ori.
În S.U.A. producţia de SDV-uri este valoric egală cu producţia de maşini unelte iar
în UE producţia de SDV-uri este dublă faţă de producţia de maşini unelte.
În categoria SDV-urilor, uneltele, matriţele şi modelele de turnătorie reprezintă
câte 25% iar dispozitivele de verificare cca. 10% restul reprezentându-l alte produse.

La întreprinderile mari atelierele produc 80% din necesarul de SDV-uri restul

fiind cumpărat. Necesarul de SDV-uri se stabileşte pe baza unor normative sau pe baza
consumurilor anterioare, ponderate cu un coeficient. De regulă SDV-urile speciale sunt
fabricate în interiorul întreprinderii iar cele universale sunt cumpărate de la
întreprinderile specializate.
SDV-urile influenţează costul unitar al produselor.
În cadrul producţiei auxiliare SDV-urile reprezintă 25% din valoarea producţiei,
33% din fondul de salarii şi utilizează 35% din numărul de muncitori. La nivelul
întreprinderii cheltuielile cu SDV-uri reprezintă 15% în producţia de masă, 8% în
producţia de serie mare, 6% la seria mică şi 4 % la producţia individuală.
Proiectarea şi fabricarea SDV-urilor ridică destule probleme. Deoarece deseori
timpul de pregătire a fabricaţiei se consumă în cea mai mare parte cu proiectarea
produsului ce trebuie realizat, rămâne puţin timp pentru proiectarea SDV-urilor, deşi ar
trebui acordat cca. 60% din timpul de pregătire tehnologică. Dotarea atelierelor este
făcută în general cu maşini universale deoarece nomenclatorul de fabricaţie este vast iar
seriile sunt mici. Coeficientul de încărcare al maşinilor este mai mic (cca. 65%), dar
calificarea muncitorilor trebuie să fie mai mare. Dotările variate fac ca productivitatea să
difere mult şi aceeaşi unealtă se obţine cu cheltuieli diferite la fabrici diferite.
Fabricarea în întreprinderi a uneltelor le oferă o independenţă dar uneltele
realizate sunt mai scumpe. O altă problemă este găsirea uneltelor folosite pentru
fabricarea altora.
Materialele folosite pentru unelte sunt mai dure iar ponderea aşchierii este în
scădere, introducându-se prelucrările electrochimice.
O soluţie găsită pentru reducerea costului SDV-urilor este folosirea modularizării. Sunt
cazuri când unele unelte sunt realizate în secţiile de prelucrare sau invers
când producţia de bază se realizează în ateliere. Acest lucru duce la uniformizarea
încărcării utilajelor.
Proiectarea şi fabricarea SDV-urilor se desfăşoară după aceleaşi principii ca şi
producţia de bază, creându-se în întreprinderi secţii de unelte, formate la rândul lor din
ateliere pentru diferite tipuri de unelte (dacă este cazul).

Activităţile compartimentelor întreprinderii pentru SDV-uri sunt în principal

următoarele:
i tehnico-economice:
planificare, achiziţii materiale, calcul costurilor SDV-urilor;
metode de fabricaţie SDV;
gestionare magazii şi depozite de unelte.
pregătirea producţiei;
execuţia SDV-urilor şi recondiţionarea acestora.
În planificarea necesarului de SDV-uri se ţine seama de normele de consum şi de

stocurile normate. Fiecare SDV trebuie să aibă o fiţă pentru a se cunoaşte timpul folosit.
Identificarea uneltelor se face după sistemul zecimal care cuprinde în ordine :
varianta, felul, subgrupa, grupa.
De exemplu: codul 2102 reprezintă:

grupă: unelte aşchietoare;
subgrupa: cuţite;
felul : strunjire longitudinală ;
varianta: încovoiat cu tăiş suplimentar.
Asigurarea stocului de SDV-uri
Deoarece SDV-urile îşi cedează valoare în timp trebuie să se ţină evidenţa strictă
a existentului şi consumului lor.
Stocul de unelte este format dintr-un stoc existent în depozitul central S1 şi un stoc
operativ S2 aflat în cadrul unităţilor de producţie. Stocul central este format din stocul
curent S3 şi un stoc de siguranţă S4. Stocul operativ este format din stocul curent S5,
stocurile de la locurile de muncă S6 şi stocul de recondiţionate S7.

Determinarea mărimii acestora se face potrivit metodologiei de calcul a stocurilor

de producţie. Reprezentarea grafică a stocului total pentru un anumit tip de unelte este
prezentată în figura de mai jos.
S S4
1
S S3
T
S
5
O
S
2
C
S
6
S
7
T Fig. 17. Reprezentarea grafică a stocului total pentru un anumit tip de unelte
O
A
Uneltele de uz curent se repartizează pe baza Inventarului de unelte al
muncitorului. Uneltele de uz temporar se eliberează la cerere contra unor jetoane cu L
marca individuală pe care un muncitor le are în dotarea sa. În unele întreprinderi

elaborarea uneltelor se face şi pe baza bonului de lucru.
Ascuţirea uneltelor este făcută fie de muncitorii productivi (când sunt cantităţi
mici şi fără condiţii speciale) fie de muncitori specializaţi. Transportul uneltelor de la
magazin la locul de muncă se face de către muncitori auxiliari.
Depozitul de scule are ca sarcini:

depozitarea, conservarea, evidenţa SDV;
distribuire SDV la locurile de muncă;
controlul SDV-urilor restituite, reparaţii, casare.

Calculul necesarului de unelte
Necesarul de unelte pentru o întreprindere se calculează după următoarele metode:

- foloseşte la calculul necesarului pe
fiecare fel de unealtă sau dispozitiv în parte, în raport cu produsele de executat şi
normele de consum de unelte sau dispozitive pe unitatea de produs, conform
formulei:
Cs = Qi x nci
unde:
Cs = consumul de SDV-uri;
Qi = cantitatea de prelucrat din produsul i (i = 1 până la n);
nci = norma de consum de unelte sau dispozitive pe unitatea de produs i;
De exemplu: pentru unelte aşchietoare
nc = tm / Tmuz
unde:
tm = timpul mecanic de prelucrare cu unelte pe unitatea de produs;

Tmuz = timpul mecanic până la uzura completă a uneltelor.
la 1000 ore de funcţionare a utilajului, obţinută pe baza datelor statistice din

perioada anterioară;
de muncă consumatoare de scule şi de felurile de SDV-uri cu care trebuie

echipate aceste, de numărul de ore de folosire a uneltelor pe un loc de muncă şi
numărul total de ore de utilizare a uneltelor până la uzura completă.

IV.4. STUDIU DE CAZ

a). Executarea produselor în îmbinarea succesivă se prezintă în tabelul următor (exemplul
este conceput pentru un lot de 4 piese şi 5 operaţii cu timpii prevăzuţi în tabel):
unde:
P reprezintă piesele p1 p4 (np);

T reprezintă timpii unitari ai operaţiei t1, t2, t3, t4, t5.

b). Formula de calcul a duratei ciclului de producţie în cazul îmbinării succesive este:
Dcps = npt1 + npt2 + npt3 + npt4 + npt5 = np ti = 4*11 = 44
(se poate constata şi din tabelul ce mai jos)
Formula de calcul a duratei ciclului de producţie în cazul îmbinării paralele este:

Dcpp = t1 + t2 + t3 + t4 + t5 + (np-1)tpr = ti + (np-1)tpr = 11 + (4-1)*5 = 26 unităţi de timp
(se poate constata şi din figură) unde tpr este timpul operaţiunii principale.
După cum se observă din grafice şi din calculele de mai sus, durata ciclului de
producţie în cazul îmbinării succesive este mai mare decât la cea paralelă, dar gradul de
folosire a utilajelor este mai bun în cazul îmbinării succesive.

c). Executarea produselor în îmbinarea succesivă se prezintă în tabelul următor (exemplul

După cum se observă din grafic, durata ciclului de producţie în cazul îmbinării
mixte cu transport de o singură piesă între locurile de muncă este de 26 unităţi de timp.

d). Executarea produselor în îmbinarea succesivă se prezintă în tabelul următor (exemplul

În cazul îmbinării mixte cu transport şi prelucrare de câte 2 piese, durata ciclului

de producţie este 32 unităţi de timp.
IV.5. PROBLEME REZOLVATE

Managementul unei unităţi industriale, ţinând cont de întreruperile înregistrate în
funcţionarea utilajelor din cadrul unei secţii de producţie, îşi fixează drept obiectiv
creşterea disponibilităţii utilajelor din cadrul acestei secţii, solicitând compartimentului de
mentenanţă stabilirea unei politici de mentenanţă în vederea realizării acestui obiectiv.
Numărul de întreprinderi şi timpul de staţionare în aceste întreprinderi înregistrate

în anul de bază sunt prezentate în tabelul de mai jos:
În definirea unei politici de mentenanţă se va avea în vedere că nu există o

„mentenanţă bună" prin ea însăşi, ci va trebui adoptată o politică de mentenanţă
particulară pentru fiecare echipament industrial, realizându-se un compromis tehnico-
economic de optimizare, standardizare şi evaluare, ţinând cont de obiectivele ce revin
mentenanţei.
Obiectivul fiind clar definit, şi anume creşterea disponibilităţii utilajelor, o primă

întrebare care se ridică este: ce metodă de mentenanţă trebuie aplicată?
Implementarea unei metode raţionale de mentenanţă presupune respectarea

următoarelor trei reguli, de care trebuie să ţină seama un bun manager şi o gestiune
eficientă:
- să dispui de informaţii necesare şi suficiente; - să
efectuezi o selecţie cantitativă şi calitativă;
- să adaptezi mijloacele la nevoi („nu utilizezi un elefant ca să striveşti o muscă!).

Particularizând cunoscuta metodă ABC la mentenanţa utilajelor din cadrul secţiei,

această metodă va permite orientarea efortului managerului în direcţiile sus-menţionate.
Pentru aceasta, se realizează o clasificare a tuturor defecţiunilor în ordine
descrescătoare în funcţie de timpul de staţionare, fiecare defectare fiind raportată la un
anumit utilaj, datele fiind prezentate sistematizat în tabelul de mai jos:
Pe baza datelor cuprinse în tabelul 16.2 se poate trasa curba ABC, care pune în
evidenţă legătura dintre procentul timpilor de staţionare cumulaţi şi procentul
defecţiunilor cumulate /fig. de mai jos, având trei zone:
- în care se constată că 21,87% din defecţiuni reprezintă 78,79% din
timpul total de staţionare a utilajelor;
- în care 28,13% din defecţiunile constatate nu reprezintă decât 16,06%
din timpul total de staţionare;
- în care 50% din defecţiuni nu reprezintă decât 5,15% din timpul de
staţionare.

Rezultatele obţinute permit luarea unor decizii juste în materie de mentenanţă,

după cum urmează:
• utilajele U10, U7, U1 şi U14, incluse în zona A, au o prioritate fundamentală; pentru

aceste utilaje se va implementa o politică de mentenanţă preventiv-planificată, cu o
supraveghere riguroasă, a „punctelor critice";
• pentru utilajele cuprinse în zona B (utilajele U8, U4, U11 şi U5) exigenţele vor fi mult
mai scăzute sub aspectul metodelor de prevenire;
• pentru utilajele cuprinse în zona C (utilajele U3, U9, U6, U12, U13, U15) nu se va
aplica nici o metodă de mentenanţă preventivă, ci numai acţiuni de mentenanţă după
necesităţi.
Implementarea unei metode de mentenanţă preventivă planificată utilajelor U10,

U7, U1 şi U14, cu efecte directe asupra reducerii sau chiar a eliminării defecţiunilor
accidentale, va contribui la creşterea disponibilităţii utilajelor din cadrul secţiei cu până la
78,79% (respectiv 78,79% în cazul eliminării complete a întreruperilor accidentale la
aceste utilaje).

DE REŢINUT !
O întreprindere de producţie pentru a funcţiona în mod ritmic şi cu eficienţă

economică ridicată, necesită existenţă alături de unităţile de producţie de bază a unui
ansamblu de unităţi de producţie auxiliare şi de servire. Acestea se constituie în unităţi
specializate în întreţinerea şi repararea utilajelor, pentru producerea şi distribuirea
diferitelor SDV-uri necesare procesului de producţie de bază, pentru producerea şi
distribuirea diferitelor feluri de energie, sau pentru asigurarea proceselor de transport şi
depozitare.
În prezent se conturează tot mai mult tendinţa existenţei unui proces mixt de
asigurare a întreprinderilor cu activităţi auxiliare şi de servire de către întreprinderi
specializate în realizarea acestor activităţi, paralel cu asigurarea acestora de către unităţi
proprii ale întreprinderii. Pentru desfăşurarea coerentă a acestor activităţi este nevoie să
existe o repartizare judicioasă a volumului şi felului activităţilor realizate de fiecare
unitate în parte. Se creează posibilitatea ca activităţile auxiliare şi de servire specializate să
execute lucrări standard pentru mai multe unităţi economice, urmând ca activităţile
specifice fiecărei întreprinderi în parte să fie executate de unităţi proprii auxiliare şi de
servire.
Timpul de pregătire - încheiere este necesar pentru efectuarea diferitelor activităţii

înaintea prelucrării obiectelor muncii, cum ar fi: reglarea utilajelor în vederea prelucrării
produsului respectiv sau după terminarea activităţii, aducerea utilajului la parametri
iniţiali, consultarea documentaţiei, curăţarea locului de muncă etc. Timpul necesar
efectuării operaţiilor tehnologice sau ciclul tehnologic cuprinde timpul efectiv pentru
prelucrarea, asamblarea parţială şi totală a produsului.

IV.6. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

NR. 3
1. Ce este ciclul de producţie?
2. Care este durata unui ciclu de producţie pentru un produc complex?
3. Enumeraţi legile, principiile şi regulile specifice organizării procesului de
producţie.
4. Analizaţi organizarea în timp a procesului de producţie.
5. Evidenţiaţi sistemele de organizare ale întreţinerii şi reparaţiei utilajelor.
6. Descrieţi organizarea producţiei şi gestiunea SDV-urilor.
IV.7. TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 3

1. Legătura reprezintă:
a. metoda gamelor fictive

b. metoda simulărilor
c. metoda machetelor bidimensională
d. diagrama cu fire
e. deplasarea unei piese într-o verigă
2. Etapele necesare pentru stabilirea variantei optime de amplasare sunt:
a. evidenţierea verigilor la fiecare proces tehnologic

b. centralizarea datelor referitoare la verigi într-o matrice
c. transpunerea informaţiilor la un nivel superior
d. a+b

e. a+b+c
3. Calculul suprafeţei de producţie pentru un utilaj se face după formula:
a. St=Ss+Se
b. St=Ss+Sg
c. St=SS+Sg+Se
d. St=Sg+Se
e. St=Sg+Ss+Se+Sm
4. Formula de calcul a duratei ciclului de producţie în cazul îmbinării succesive este:
a. Dcps=npt1+ npt2+ npt3+ npt4=np ti
b. Dcps=npt1+ npt2+ npt3+ npt4+ npt5= np ti
c. Dcps=npt1+ npt2+ npt3= np ti
d. Dcps=npt1+ npt2= np ti
e. Dcps=npt1
5. Reparaţia capitală are notaţia:
a. RK
b. RC c. Rk d.
Rc
e. Nici un răspuns corect

6. Având în vedere modalitatea de defectare, aceasta poate fi:
a. omogenă
b. parţială şi totală
c. neomogenă
d. vectorială e.
tangenţială
Răspunsurile la Testul de autoevaluare nr. 3
123 4 5 6
e dc b c b
IV.8. BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

NR. 3
1. Badea F., Managementul producţiei industriale, Editura ALL Bucureşti, 1998

2. Badea F., Managementul producţiei, Editura ALL Bucureşti, 2000
3. Bărbulescu C., Managementul producţiei industriale, Editura ASE Bucureşti,
1994.
4. Bărbulescu C., Metode şi tehnici de optimizare a organizării producţiei, Editura
Politică Bucureşti, 1978.
5. Păunescu I., Burghelea C., Cristea A. M., Matache N. I., Deontologie
Managerială, Editura Renaissance Bucureşti, 2009.
6. Păunescu I., Petcu C., Decizie.Teorie şi practică, Editura Eficient Bucureşti,
2000.
7. Zorlenţan T., Managementul organizaţiei, Editura Economică Bucureşti, 1998.

V. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT DE

CURS
1. Allen, R. G. D., Analiză matematică pentru economişti, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1971.
1. Baumol, W. F., Theorie economique et analise operationnelle, Ed. Dunod, Paris,
1963.
2. Badea F., Managementul producţiei, Editura ALL, Bucureşti, 2000.
3. Bărbulescu C., Managementul producţiei industriale, Editura ASE, Bucureşti,
1994.
4. Bărbulescu C., Metode şi tehnici de optimizare a organizării producţiei, Editura
Politică, Bucureşti, 1978.
5. Boldur, Gh., Fundamentarea complexă a procesului decizional economic, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1973.
6. Gessner R., Planificazione generale e programmazione operativa, Editura Franco
Angeli, Milano, 1986.
7. Ionescu S., Păunescu I., Managementul producţiei, Editura Eficient, Bucureşti,
2001.
9. Istoria doctrinelor economice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1970.
10. Luca, R. D., Raiffa, H., Games and Decision, Ed. Wiley, New York, 1958
11. Moldoveanu G., Managementul operaţional al producţiei, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.
12. Păunescu, I., Burghelea, C., Managementul producţiei, Editura Renaissance,
Bucureşti, 2010.
13. Păunescu, I., Burghelea, C., Management operaţional, Editura Renaissance,
Bucureşti, 2010.
14. Platon V., Sisteme avansate de producţie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1990.
15. Roy B., Classement et choix en presence de points de vue multiples (Revue
francaise d'infornatique, nr, 8, 1968)
16. Teodorescu, N., Boldur, Gh., Stoica, N., Bănică, I., Metode ale cercetării
operaţionale în gestiunea întreprinderilor, Editura Tehnică, Bucureşti. 1973
17. Trască M., Metoda priorităţilor în utilizarea capacităţilor de producţie, Revista
Economică nr. 13/1988.
18. Zorlenţan T., Managementul organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1998.

VI. REZULTATELE TESTELOR DE

AUTOEVALUARE
Unitatea 1.
1 2 3 4 5 6
a,c,d b e c a e
Unitatea 2.
1 2 3 4 5 6
a c e c d a
Unitatea 3.
1 2 3 4 5 6
e d c b c b
2011
VII.NOTIŢELE CURSANTULUI
________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________

__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________

_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________

Man Prod - Modul I PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Man Prod - Modul I PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI 1

UNIVERSITATEA HYPERION BUCUREŞTI

AUTORI: Prof.univ.dr. Pelinescu Elena

CUPRINSUL SUPORTULUI DE CURS

IV. Unitatea de învăţare nr. 3 - MANAGEMENTUL 54

VI. REZULTATELE TESTELOR DE AUTOEVALUARE 83

VII. NOTIŢELE CURSANTULUI 84

Universitatea Hyperion | 2011

Prezentul suport de curs a fost conceput în exclusivitate pentru pregătirea

Universitatea Hyperion | 2011

Ţinând seama de aceste precizări, de modul desfăşurării cursului, se poate aprecia

Universitatea Hyperion | 2011

II.Unitatea de învăţare nr. 1

Timpul de studiu individual estimat: 4 h

Competenţele specifice unităţii de învăţare:

Cuprinsul unităţii de învăţare:

II.1. CONCEPTUL DE ÎNTREPRINDERE ÎN ECONOMIE

Întreprinderea este veriga de bază a economiei, în interiorul ei desfăşurându-se

principiul eficienţei şi rentabilităţii;

Clasificare. După profilul activităţii întreprinderile pot fi :

producătoare de bunuri materiale (întreprinderi de producţie) : industriale,

Universitatea Hyperion | 2011

Abordare sistemică. Schema de funcţionare a întreprinderii este următoarea:

Produse Mijloace financiare

Produse Mijloace financiare

Fig. 1. Schema de funcţionare a unei întreprinderi

Trăsăturile de bază ale întreprinderii sunt :

Universitatea Hyperion | 2011

societăţi în comandită simplă;

Universitatea Hyperion | 2011

bună valorificare a resurselor locale, fapt ce duce la echilibrarea zonelor

Funcţiunile întreprinderii sunt :

II.2. PROIECTAREA ÎNTREPRINDERII

Pentru proiectarea unei întreprinderi în primul rând se va ţine seama de specificul

Universitatea Hyperion | 2011

Etapele proiectării şi înfiinţări întreprinderii :

Universitatea Hyperion | 2011

Fluxul tehnologic urmărit la proiectarea generală poate avea următoarele

Fig. 2. Fluxul tehnologic urmărit la proiectarea generală a unei întreprinderi

II.3. TIPURI DE PRODUCŢIE

Tipul de producţie este determinat de totalitatea factorilor tehnici şi organizatorici care

Universitatea Hyperion | 2011

specializarea executantului (pe locul de muncă) numai pentru o singură operaţie

Relaţia ce caracterizează producţia de masă este:

Q = cantitatea de producţie pentru un sortiment

Universitatea Hyperion | 2011

lipsa unei specializări depline a locurilor de muncă;

Relaţia ce determină producţia de serie este:

Npo = numărul de produse - operaţii

Organizarea producţiei individuale în majoritatea cazurilor se poate face prin

Relaţiile matematice ce caracterizează producţia individuală sunt :

Principiile organizării producţiei sunt :

Universitatea Hyperion | 2011

principiul continuităţii (desfăşurarea procesului de producţie fără întrerupere).

Caracteristica Masa Serie Individual

- nomenclatorul de produse - foarte mic - restrâns - mare

- repetabilitatea producţiei - continuă - regulată - neregulată

- utilaje folosite - specializate - combinate - universale

- amplasare utilaje - flux - celule - grupe omogene

- ritmicitate - foarte - uneori - nedeterminată

- durata ciclului de producţie - foarte mică - mică - mare

- încărcarea locurilor de muncă 0 ,8 5 - 1 0,04 - 0,08 0,09

- dispozitive - speciale - modulare - universale