Gandirea politica in perioada iluminismului german

Deşi se afla în centrul Europei apusene şi era înconjurată de societăţi în care capitalismul
îşi făcuse simţită prezenţa încă din secolul al XVII-lea, cum era cazul Franţei, Italiei,
Angliei sau Ţărilor de Jos, Germania la acea vreme era o ţară agrară înapoiată în care
dominau relaţiile de producţie feudale, iar cele capitaliste abia se năşteau, evoluau lent pe
calea reformelor. La aceasta se adăuga puternica fărâmiţare teritorială şi politică a
societăţii germane în peste 300 de stătuleţe şi 50 de oraşe cu administraţie şi conducere
proprie. O asemenea evoluţie a vieţii sociale în Germania nu a rămas fără consecinţe, ci
ea îşi va pune amprenta asupra întregii dezvoltări sociale, inclusiv asupra gândirii şi
practicii politice cărora le vor imprima caracteristici specifice.• Procesul de
descompunere a relaţiilor feudale şi de trecere la capitalism a început mai târziu în
societatea germană decât în cele din Europa apuseană, s-a desfăşurat lent pe calea
reformelor, fapt ce a îngreunat şi a afectat acumularea primitivă a capitalului, structura şi
mai ales volumul acestuia şi a permis perpetuarea în gândirea şi practica socială şi, în
special, în cea politică a numeroase elemente şi caracteristici ce ţineau de vechea
societate şi mai puţin de noul mod de producţie capitalist;• Persistenţa puternică şi
prelungită a feudalismului a avut şi ca efect o slabă dezvoltare industrială şi, în
consecinţă, şi a segmentelor sale sociale şi în primul rând a burgheziei care reprezenta o
forţă social-politică eterogenă, inactivă şi incapabilă să se impună în viaţa socială şi să-şi
asume responsabilitatea de a prelua conducerea în stat. Burghezia germană din această
perioadă a fost inconsecventă în lupta împotriva feudalismului şi de aceea, a fost nevoită
să apeleze la un compromis social-politic cu nobilimea şi absolutismul monarhic. Această
modalitate de trecere la capitalism pe calea reformelor lente, neesenţiale şi prin
compromisuri, cunoscută şi sub numele de calea “prusacă”, a prelungit agonia
feudalismului, întârziind în schimb evoluţia şi consolidarea capitalismului, a instituţiilor,
a spiritualităţii politice şi ideologice aferente acestuia.

1
• Înapoierea economică şi politică a Germaniei din această perioadă , rolul
minor al burgheziei în viaţa socială a influenţat atâ t iluminismul german, câ t şi
gâ ndirea şi practica politică ce decurgea din acesta. Pe lâ ngă tră să turile comune cu
iluminismul din ţă rile Europei apusene, cel german va cumula câ teva tră să turi
distincte:

- Deşi spiritualitatea germană din această perioadă a beneficiat de serviciile unor

reprezentanţi de seamă ca Herder, Lessing, Schiller, Goethe, iluminismul a fost
îmbră ţişat de puţini intelectuali, iar aceştia militau pentru realizarea unor refome
limitate, nesenţiale şi care, de regulă , vizau aspecte secundare ale vieţii sociale, cum
ar fi morala, religia şi, într-o mică mă sură , viaţa politică ;

- Pentru a nu-şi ridica împotrivă reacţiunea feudală şi absolutismul monarhic,

iluminiştii germani şi-au formulat criticile şi opţiunile de dezvoltare social-politică
într-o formă abstractă , reţinută şi filosofică dominată în multe cazuri de
conservatorism şi antidemocratism, fapt ce a fă cut ca aceasta să nu fie percepută şi
înţeleasă de masele populare şi în consecinţă , să nu fie susţinută de acestea.

• Deşi teoretic toţi gâ nditorii perioadei moderne germane Kant, Fichte, Hegel
au fost adepţi ai ideilor revoluţiei franceze de la 1789, slă biciunea economică şi
politică a.burgheziei, tendinţa ei de compromis cu vechea clasă şi monarhia absolută
au fă cut ca nici unul dintre aceştia să nu fie adeptul înfă ptuirii lor în practică . Astfel
spus, ideile revoluţiei franceze erau numai teoretic acceptate, ele nu trebuiau însă să
aibă nici o legă tură cu practica politică , cu nevoile concrete ale oamenilor şi mai ales
cu schimbarea socială .

• Slă biciunea economică şi politică a burgheziei germane a fă cut ca aceasta să

nu fie în mă sură să -şi creeze şi promoveze o ideologie politică proprie, ci gâ ndirea
politică modernă germană , cel puţin în prima sa perioadă , s-a format şi manifestat în
cadrul filosofiei ca filosofie politică . Pe lâ ngă faptul că în multe cazuri ea nu a
corespuns cu interesele şi aspiraţiile maselor, aceeaşi gâ ndire nici nu a fost
percepută şi înţeleasă de acestea, nu au îmbră ţişat-o şi nici nu au sprijinit-o.

Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646- 1716) s-a nă scut la Leipzig, într-o familie de
profesori, tată l fiind profesor de morală la Universitatea din oraşul natal pe care o va
urma şi absolvi şi el.

2
A fost un important om de stat, jurist şi diplomat, consilier al lui Petru I pe probleme
de ştiinţă , pe care îl va ajuta să înfiinţeze Academia de ştiinţe a Rusiei. Ca om de
ştiinţă , a avut un rol major în fondarea Academiei din Berlin, fiind şi primul ei
preşedinte.

În activitatea de stat, în lucră rile ştiinţifice, în concepţiile sale politiceaLeibnitz a

exprimat şi promovat interesele burgheziei germane din perioada acumulă rii
primitive a capitalului. El a fost, totodată , şi cel care a deschis drumul compromisului
dintre burghezia germană şi feudalitate, încercâ nd să obţină drepturi economice şi
politice pentru aceasta şi militâ nd pentru o politică a absolutismului luminat.

G. W. Leibnitz a creat şi un sistem filosofic propriu la baza că ruia stau monadele, care
sunt nişte substanţe simple, indivizile, dar care posedă o forţă activă , independentă .
Acest principiu a fost formulat de Leibnitz în Monadologie “Raţionamentele noastre
se întemeiază pe două mari principii: principiul contradicţiei … şi principiul raţiunii,
în virtutea că ruia noi constată m că nici un fenomen nu poate fi adevă rat sau real,
nici o afirmaţie nu poate fi justă fă ră o raţiune suficientă a faptului că un lucru este
aşa şi nu altfel”. Elementele de dialectică din concepţia filosofică a lui Leibnitz,
raţionalitatea, logica pe care s-a bazat în cercetarea ştiinţifică au influenţat şi
concepţia sa politică . Din această perspectivă , el a fă cut o puternică propagandă
modului de producţie capitalist, considerâ ndu-l singura alternativă a progersului
social. Leibnitz a legat ideea unită ţii naţionale a tuturor germanilor de noul mod de
producţie capitalist, de realizarea sa. Conştient de rolul religiei în societatea
germană din acea vreme, dar adept al noii dezvoltă ri sociale, Leibnitz a încercat să
adapteze religia la noua societate în devenire, să împace ştiinţa cu religia, filosofia cu
teologia.Immanuel Kant (1724- 1804) este unul dintre fondatorii filosofiei clasice
germane, aducâ nd însă şi o majoră contribuţie la crearea şi dezvoltarea gâ ndirii
politice moderne germane. El şi-a expus concepţiile filosofico-politice în lucră ri
precum: Critica raţiunii pure, Critica raţiunii parctice, Spre pacea eternă .I. Kant nu a
formulat o teorie politică distinctă , ci ideile, concepţiile sale politice sunt integrate în
demersurile filosofice, aceasta apă râ nd mai mult ca filosofie politică . Oscilaţiile sale
filosofice între idealism şi materialism se vor reflecta şi în concepţiile sale politice.

În cea mai mare mă sură gâ ndirea politică a lui I. Kant a fost influenţată de
umanismul politic al antichită ţii, în special de opera lui Platon, dar şi de iluminiştii
germani şi francezi, iar din cadrul acestora din urmă de Montesquieu şi Rousseau.

3
Tratarea politicului din perspectivă filosofică a fă cut ca I. Kant să se rezume în
analiza sa doar la aspectele pur teoretice, fă ră ca aceasta să vizeze planul practicii
politice şi mai ales finalitatea acesteia. La baza întregii acţiuni sociale, a condiţiei
umane, inclusiv a celei politice, trebuie să stea legea morală . Această lege a moralei,
absolută şi categorică , cu carcter abstract şi formal cere omului să acţioneze, astfel
încâ t regula, care stă la baza acţiunii sale, să poată deveni o regulă universală .
Universalitatea legii morale determină egalitatea şi libertatea tuturor oamenilor în
viaţa socială şi politică . Însă şi ideea libertă ţii este exprimată de Kant în determinare
cu legea morală . Ea apare ca o libertate a voinţei, omul este cu adevă rat liber atunci
câ nd acţiunile sale sunt înfă ptuite în conformitate cu cerinţele legii morale.

O interesantă concepţie formulează I. Kant cu privire la stat, la modul să u de

apariţie, la rolul şi la forma sa de exprimare în planul practicii rol esenţializat în
apă rarea şi respectarea drepturilor omului. Şi pentru Kant, relaţia dintre stat ca
instituţie şi individ este rezultatul unui contract social, impus însă de ideea raţiunii,
fapt ce dă puterii etatice legitimitatea existenţei şi funcţionalită ţii sale. Teoria etatică
a lui Kant a fost mult influenţată de concepţia lui Montesquieu şi Rousseau, în
special în privinţa separaţiei puterii şi suveranită ţii. Toate acestea le-a abordat de pe
poziţiile burgheziei germane, din perspectiva intereselor acesteia. Pentru I. Kant,
forma statală legitimă este republica, dar el nu concepe republica ca formă de
guvernare specifică burgheziei, ci pentru Kant republica exista acolo unde exista
principiul separaţiei puterii. De aceea pentru Kant, puterea îmbră ca diferite forme,
inclusiv a monarhiei luminate. Aceasta era încă o dovadă a compromisului pe care
burghezia germană , ca urmare a slă biciunii sale, îl fă cea faţă de monarhie şi
feudalitate.Aceeaşi concepţie dublicitară o manifestă Kant şi în ceea ce priveşte
definirea şi aprecierea statului de drept pe care-l consideră acea formă care îşi
subordonează prin morală politica şi apă ră drepturile omului.

Aşa cum se observă în toate abordă rile politice ale lui Kant intervine morala, ideea
autoperfecţionă rii omului prin morală . Însă şi republica pe care la sfâ rşitul vieţii sale
a acceptat-o ca unica formă de guvernare, este rezultatul autoperfecţionă rii morale a
omului, ea fiind singura în mă sură să înlă ture antagonismul social, să statornicească
pacea eternă universală .Johann Gottlieb Fichte (1762- 1814). Concepţia sa filosofică
bazată pe ideea absolută a libertă ţii, pe conceperea lumii drept o creaţie a “eului”
interior, îşi va pune amprenta şi asupra gâ ndirii sale politice. Filosofia va constitui şi
pentru Fichte forma prin care îşi va exprima şi concepţiile politice.

4
Gâ ndirea şi teoria politică a lui J. Fichte decurg din voluntarismul şi idealismul să u
subiectiv, din situarea pe primul plan a ideii de libertate care este izvorul orică rui
adevă r independent. Cu toate acestea, concepţiile politice ale lui Fichte sunt mult
mai clare şi mai radicale decâ t cele ale lui Kant. Din acestea reiese mult mai limpede
opţiunea lui politică pentru noul mod de producţie capitalist şi pentru burghezie şi
evidenta ostilitate faţă de feudalism. În lucrarea sa Contribuţii la rectificare
aprecierilor publicului asupra revoluţiei franceze (1798), Fichte va critica fă ţiş şi
violent statul de tip feudal, declarâ ndu-se adept al râ nduielilor şi instituţiilor
democratice burgheze şi cerâ nd lichidarea privilegiilor feudale şi a dependenţei
ţă ranilor.

Aflat sub puternica influenţă a ideilor revoluţiei franceze, Fichte se va declara

adversarul reacţiunii feudale, a tuturor celor care se vor ridica contra liberalismului
revoluţiei franceze. Pornind de la ideea că instituţiile politice şi contractul social
încheiat între autoritate şi cetă ţeni nu pot fi eterne, el legitimează lupta poporului
francez pentru schimbarea guvernă rii, acceptâ nd inclusiv violenţa necesară acestei
înlocuiri.

Johann Fichte va încerca să adapteze la concepţiile revoluţiei franceze situaţia

Germaniei, a slabei influenţe în viaţa socială a burgheziei. În lucrarea sa Statul
comercial închis (1800), el încearcă să propună un tip de stat pentru Germania bazat
pe liberalismul economic şi politic, aşa cum îl percepea burghezia germană din acel
moment. Statul preconizat de Fichte era unul al raţiunii, realizat prin activitatea de
culturalizare a naţiunii, el avâ nd ca sarcină apă rarea libertă ţii şi egalită ţii. Din
anumite puncte de vedere creaţia etatică a lui Fichte alunecă spre utopism.

5
Ocuparea statelor germane de trupele napoleoniene îi va da prilejul lui Fichte să -şi
evidenţieze profundul să u patriotism. În lucrarea Cuvâ ntă ri că tre naţiunea germană
(1808), el se va adresa poporului german îndemnâ ndu-l la lupta pentru apă rarea
cauzei naţionale.Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770- 1831). Sub aspectul
concepţiei filosofice, de care nu putem face abstracţie în analiza crezului să u politic,
Hegel a fost un idealist, orientat însă în sens obiectiv. Pentru el “lucrul în sine” al lui
Kant nu există , iar ideea nu este o creaţie a “eului”, aşa cum susţinea Fichte, ci pentru
Hegel ideea este totul, ea este independentă de subiect, este demiurgul (creatorul), e
tot ce există , natură , societate, gâ ndire umană , ea este exteriorizarea sub forma
naturii, este punctul cel mai înalt al dezvoltă rii.În concepţia sa lumea este în
continuă mişcare, transformare, devenire, întrucâ t ea este o exteriorizare a ideii, o
evoluţie a ei spre absolut. Acest mod de concepere a existenţei şi evoluţiei lumii este
o dialectică , iar creatorul ei este considerat G. W. Hegel.Lucrarea de bază în care G. W.
Hegel îşi va expune concepţia filosofică şi politică a fost Fenomenologia spiritului
(1807). Concepţia politică a lui Hegel este contrară celei filosofice, ideii devenirii,
mişcă rii, transformă rii lumii. Deşi sub aspectul gâ ndirii politice Hegel este puternic
influenţat de ideile revoluţiei franceze şi liberalismul acesteia, mergâ nd pâ nă la
recuniaşterea necesită ţii unor transformă ri cu caracter burghez, în practică , el
acceptă compromisul cu reacţiunea politică feudală .

6
G. W. Hegel s-a situat pe o poziţie contrară gâ nditorilor iluminişti în problema
statului. Dacă toţi ideologii iluminişti au vă zut în statul feudal o creaţie iraţională şi
au încercat să construiască cel puţin teoretic, un stat ideal fundamentat pe raţiune,
Hegel acceptă statul feudal, considerâ ndu-l rezultatul exterioriză rii ideii în
autodezvoltarea sa, avâ nd o reprezentare pozitivă pentru acel stadiu. Evoluţia
statului este rezultatul evoluţiei ideii, a autodezvoltă rii sale, fapt ce scoate omul din
câ mpul şi acţiunea socială . Într-o asemenea concepţie statul este rezultatul
dezvoltă rii logice care poate fi înţeleasă , dar a că rei dezvoltare nu poate fi
anticipată .Deşi admite evoluţia societă ţii, a statului, în schimb câ nd este pus în
situaţia să accepte dezvoltarea concretă , practică , Hegel devine dublicitar în
concepţiile sale politice, deviind spre conservatorism. Din această perspectivă , Hegel
este adeptul statului de tip prusac, al monarhiei constituţionale, unde nobilimea
liberală juca un rol activ, iar masele populare erau excluse de la viaţa politică .Din
acest punct de vedere, Hegel a reflectat cel mai bine poziţia şi atitudinea burgheziei
germane din acea vreme, compromisul acesteia cu monarhia absolută şi feudalitatea,
incapacitatea sa de a prelua singură puterea în stat, de a juca un rol activ şi major în
dezvoltarea socială de tip capitalist.Aşa cum am mai relevat, persistenţa puternică şi
îndelungată a feudalismului şi a segmentelor sale sociale cel îl susţineau, cuplată cu
slaba dezvoltare a burgheziei germane, s-au concretizat şi în concepţia politică
promovată de acesta, în dublicitatea ei teoretică , în manifestarea abstractă filosofică
şi mai ales în neconcordanţa cu nevoile şi cerinţele practicii politice.În cadrul
societă ţii germane pornită pe drumul dezvoltă rii moderne, conservatorismul s-a
manifestat atâ t în gâ ndirea politică , dar mai ales în finalitatea ei practică . Nu
întâ mplă tor Germania acelor vremuri era considerată “patria”
conservatorismului.Romantismul politic germanA constituit principalul curent
ideologic care a fundamentat paradigma conservatoare europeană şi în special cea
germană .

Romantismul politic a apă rut la începutul secolului al XIX-lea, manifestâ ndu-se ca o

reacţie în plan intelectaul a aristocraţiei feudale şi clericale faţă de principiile
revoluţiei franceze şi a doctrinei sale liberale promovate de burghezie. În special,
romantismul politic a fost un curent ideologic eterogen şi inconsecvent, formula cea
mai unitară şi consistentă a că pă tat-o cel din Germania. Romantismul politic s-a
aflat într-o permanentă confruntare cu tot ce reprezintă noul, democraţia şi
progresul. Idealul social al romantismului nu-l constituia dezvoltarea prezentă sau
viitoare, în speţă cea capitalistă , ci idealul era întruchipat de vechea societate
feudală fundamentată pe tradiţionalism, inegalitate şi ierarhizare socială strictă şi
rigidă , pe providenţialism şi deism.

7
Ca o replică la adresa liberalismului care promova concepţia individului
independent social şi economic, deţină tor şi promotor al unui larg sistem de
drepturi şi libertă ţi cetă ţeneşti şi politice, romantismul contrapune, subordonează
individul colectivită ţii sociale şi politice.

În domeniul naţiunii şi al relaţiilor naţionale, romantismul politic a avut o atitudine

contradictorie. Naţiunea este redusă la un simplu proces psihologic, la “sufletul
poporului” şi este întemeiată pe factori iraţionali ce nu au nimic în comun cu
dezvoltarea raţională , logică , obiectivă a lumii.

Prin politica naţionalistă promovată , romantismul a contribuit la dezvoltarea şi

conştientizarea mişcă rii naţionale germane şi din Europa, concretizâ ndu-se în
crearea statelor şi naţiunilor moderne europene.