LUCRAREA 6

CALCULUL DEBITULUI TOTAL DE EVACUARE ŞI

TRASAREA REŢELEI DE DESECARE PE PLAN

În zonele joase cu exces de umiditate de natură pluvială este

recomandată metoda de desecare prin canale deschise [36].
Această metodă de desecare presupune îndepărtarea excesului de apă,
care bălteşte la suprafaţa terenului şi constă din rigole, şanţuri şi o reţea de
canale de colectare şi evacuare, cu rolul de a prelua debitul de total de
evacuare şi de a-l transporta şi elimina într-un emisar (râu apropiat, lac de
acumulare, etc.) [15].
Proiectarea unui sistem de desecare cu canale deschise presupune
următoarele etape [12]:
- calculul debitului total de evacuare Q;
- trasarea pe plan a reţelei de desecare;
- dimensionarea reţelei de desecare.
6.1 Debitul total de evacuare – reprezintă debitul care se elimină de
pe întreaga suprafaţă supusă desecării, se notează cu Q şi se exprimă în l/s sau
m3/s.
Q = q max ⋅ S (ha ) în care:

Q – reprezintă debitul total de evacuare, care trebuie eliminat de pe

suprafaţa supusă desecării;
qmax – debitul specific de evacuare cel mai mare dintr-un an;
S- suprafaţa supusă desecării în ha.
Debitul specific de evacuare – reprezintă cantitatea de apă în l (m3)
evacuată de pe o suprafaţă de un hectar într-o secundă:

Ve Ks ⋅ h p
q= = 0,116 [l/s/ha]
T T
unde:
q – debitul specific de evacuare, în l/s/ha;
Ve – volumul de apă în exces;
T – timpul în care se face evacuarea apei în exces, corespunzător
duratei admisibile de stagnare, în zile;
hp – cantitatea de precipitaţii corespunzătoare asigurării de calcul, în l
(mm); Ks – coeficient de scurgere

58
 0,116 – reprezintă raportul 10.000m 2 pentru exprimarea debitului
86.400 sec/ zi
specific.

Coeficientul de scurgere Ks este direct proporţional cu mărimea

pantei terenului şi invers proporţional cu permeabilitatea solului, ceea ce se
poate observa şi din tabelele următoare.
Valorile mai mici ale coeficientului de scurgere corespund
perioadelor cu sol uscat din timpul verii şi începutul toamnei, iar valorile mari
se referă la perioade cu solul puternic umezit din primăvară, toamna târziu şi
iarna.
Tabelul 6.1.
Valorile coeficientului de scurgere Ks [7]
Permeabilitatea solului pe Panta suprafeţei de colectare (la unitate)
suprafaţa de colectare
0,01 0,01-0,05 >0,05
Permeabilitate mare 0,10-0,20 0,15-0,25 0,20-0,30
Permeabilitate mijlocie 0,15-0,25 0,20-0,30 0,25-0,40

Permeabilitate submijlocie 0,20-0,30 0,25-0,45 0,35-0,60

Permeabilitate slabă 0,25-0,40 0,30-0,60 0,50-0,75

Sol îngheţat 0,35-0,60 0,40-0,75 0,80-0,95

Ţinându-se cont de perioadele de apariţie a excesului de umiditate şi

de culturile de pe suprafaţa supusă desecării, se stabileşte o durată admisibilă
de stagnare a apei (T) pentru care, pierderile de recoltă nu sunt complet
eliminate, dar sunt relativ mici şi previzibile.
În tabelul următor este redată durata excesului de umiditate admisibilă
economic pentru diferite culturi.
Tabelul 6.2.
Durata excesului de umiditate admisibilă economic [23]
Cultura Durata admisibilă
2-3 zile în lunile IV,V,VI
Culturi cerealiere 3-5 zile în lunile III,VII,VIII,IX
5-7 zile în lunile X - II
7 zile în perioada IV – VIII
Păşuni şi fâneţe 15 zile în restul anului
Cartofi şi alte plante sensibile 1-2 zile în perioada de vegetaţie

59
 În acest fel, pierderile de recoltă cauzate de excesul de umiditate de la
suprafaţa terenului sunt cuprinse între 1-10% din producţia normală.
Pierderile de producţie diferă în funcţie de durata excesului de
umiditate şi de cultură, iar pentru aceeaşi cultură sunt diferite în funcţie de
faza de vegetaţie a plantelor în momentul apariţiei excesului de umiditate
[24].
Valorile debitului specific de evacuare sunt variază între 0,4-0,8
l/s·ha, putând ajunge la 0,25-0,30 l/s·ha în cazul suprafeţelor foarte întinse
(80.000-100.000 ha) şi putând ajunge la 0,9-1l/s·ha, în cazul suprafeţelor mici
şi mijlocii.
Debitul specific de evacuare are valori cuprinse între 0,3-1,2 l/s·ha,
funcţie de zona pedoclimatică, aşa cum se poate observa din tabelul 6.3.

Tabelul 6.3.
Debite specifice de evacuare [20]
Nr. Zona geografică Debit specific
l/s·ha
1. Câmpia nordică a Tisei 0,5-0,8
2. Câmpia Banatului 0,4-0,6
3. Câmpia Romană 0,2-0,5
4. Podişul Transilvaniei 0,5-1,2
5. Podişul Moldovei 0,3-0,8
6. Lunca şi Delta Dunării 0,4-0,8

Exemplu de calcul
Un teren agricol cu o suprafaţă de 120 hectare, cultivat cu grâu şi
porumb, este supus excesului de umiditate cauzat de precipitaţiile căzute.
Pentru îndepărtarea excesului de umiditate de la suprafaţa terenului se
propune realizarea unui sistem de desecare cu canale deschise.
În vederea proiectării acestei amenajări se cere: calculul debitului
total de apă ce trebuie evacuat (Q)
Se mai cunosc următoarele elemente: panta medie a terenului este de
I=1,8‰, solul are o permeabilitate slabă, coeficientul de rugozitate al
terenului n= 0,20, iar ploaia de calcul (precipitaţiile maxime căzute în 24
ore, cu asigurarea de 5٪) are următoarele valori lunare:

I 27,0 mm VII 64,5 mm

II 26,5 mm VIII 33,5 mm
III 21,0 mm IX 44,0 mm
IV 26,0 mm X 33,5 mm
V 42,0 mm XI 33,0 mm
VI 63,0 mm XII 27,0 mm
60
 Rezolvare
Se va calcula debitul specific de evacuare q pentru fiecare lună în
parte, cu ajutorul formulei de mai jos, iar apoi, rezultatele vor fi sistematizate
în tabelul 6.4.
Ks ⋅ h p
q = 0,116 [l / s ha]
T
Tabelul 6.4.
Determinarea valorilor debitului specific de evacuare
Ks hp T (zile) q (l/sha)
Luna
(mm)
Ianuarie 0,40 27,0 7 0,18
Februarie 0,40 26,5 6 0,20
Martie 0,39 21,0 4 0,24
Aprilie 0,40 26,0 2 0,60
Mai 0,40 42,0 2 0,97
Iunie 0,27 63,0 3 0,65
Iulie 0,25 64,5 3 0,62
August 0,25 33,5 3 0,32
Septembrie 0,27 44,0 4 0,34
Octombrie 0,29 33,5 4 0,28
Noiembrie 0,35 33,0 5 0,27
Decembrie 0,40 27,0 6 0,21

Se observă din tabel că valoarea maximă a debitului specific de

evacuare (qmax = 0,97 l/s∙ha) se înregistrează în luna mai.
Înlocuind în formula debitului total de evacuare obţinem:
Q = q max⋅ S = 0,97 ⋅ 120 = 116,4l / s
⇒ Q = 0,116 m3/s.

6.2. Trasarea pe plan a reţelei de desecare

Reţeaua de desecare cu canale deschise este compusă din următoarele
elemente: canale terţiare, secundare şi principale, construcţiile hidrotehnice de
pe reţeaua de canale şi drumurile de exploatare agricolă (fig. 6.1.).

61
 Fig. 6.1. Schema sistemului de desecare – drenaj cu canale deschise
ct – canale terţiare; Cs – canale secundare; CP – canale principale;
Ci – canal pentru preluarea infiltraţiilor prin şi pe sub dig; Cc – canal de
centură; CC – canal colector [23]

Canalele terţiare – sunt cele mai mici elemente ale reţelei

permanente de desecare; ele se amplasează aproximativ perpendicular pe linia
de cea mai mare pantă, respectiv pe direcţia de scurgere a apelor, astfel încât
să li se asigure o pantă de minim 0,0005.
Canalele terţiare trebuie să traverseze zonele depresionare pentru a
colecta apele care stagnează în aceste locuri, rolul lor fiind acela de a colecta
apele ce se scurg la suprafaţa terenului.
La proiectarea canalelor terţiare se urmăreşte şi obţinerea de parcele
cu formă cât mai regulată şi mărimi care să permită executarea mecanizată a
lucrărilor agricole, cu randament corespunzător; astfel canalele se vor amplasa
paralele între ele, la distanţă, cuprinsă între 300-500 m şi cu lungimi de
800-1500 m.
Canalele secundare – au rolul de a prelua şi transporta apele din
canalele terţiare spre canalul principal şi se amplasează pe linia de cea mai
mare pantă. Ele pot avea acţiune unilaterală sau bilaterală.

62
 Lungimea canalelor secundare este de 1200-1500m, în funcţie de
panta terenului şi de organizarea teritoriului.
Canalele principale şi colectoare de evacuare – preiau apa din
canalele de ordin inferior (secundare) şi o evacuează într-un emisar natural
(râu) sau artificial. Aceste canale se amplasează pe cotele cele mai joase ale
terenului, urmărindu-se respectarea organizării teritoriului şi să aibe cât mai
puţine frânturi pe traseul lor.
6.3. Dimensionarea reţelei de desecare
La dimensionarea reţelei de desecare se ţine cont de debitul pe care
trebuie să îl transporte fiecare canal, astfel se vor stabili următoarele
elemente: forma secţiunii transversale a canalelor, elementele hidraulice şi
geometrice ale acestora, panta fundului canalului, cotele fundului canalului şi
cotele nivelului apei în canal.
Canalele permanente au forma secţiunii transversale trapezoidală, iar
cele mai mici pot avea şi formă triunghiulară.
Dimensionarea acestora se face aşa cum s-a arătat la problemele de
dimensionare din lucrarea nr.5, conform debitului total de evacuare, pe care
trebuie să îl transporte de pe suprafaţa aferentă.
În general, lăţimea la fund a canalelor terţiare se alege de 0,5m iar
pentru canalele secundare şi principale se va stabili o lăţime a fundului
canalului de 1m. Dacă debitele canalelor secundare sunt mici se poate alege o
lăţime a fundului canalului de 0,5m şi pentru acestea.
Adâncimea canalelor este cuprinsă între 1,5 m putând ajunge la
2,0-2,5 m la canalele principale, aceasta fiind în funcţie de adâncimea apei în
canal, (care rezultă de la dimensionare) dar şi de înălţimea de siguranţă, care
are valori cuprinse între 0,2-0,5 m. Panta canalelor variază între 0,0001-0,005.
Viteza maximă a apei în canale este cuprinsă între 0,9-1,2 m/s în
cazul solurilor argiloase, iar viteza minimă se alege între 0,25-0,40 m/s.
Înclinarea taluzurilor se va stabili în funcţie de textura solului dar şi
de adâncimea canalului.

63