29.01.

2021 16:22

I.2. Raporturile Psihologiei educaţiei cu alte ştiinţe socio-umane

Fiind o disciplină de graniţă între psihologic şi educativ, psihologia educaţiei se află în conexiune
atât cu ştiinţele psihologice, cât şi cu cele educative. Iată câteva exemplificări în acest sens:

- Psihopedagogia specială - deseori profesorul se întâlneşte cu fenomene de supradotare, de

accelerare sau retardare a dezvoltării, cauzate genetic sau datoarate mediilor diferenţiate.
Evident, nu numai studiile care necesită remedieri sau profilaxii, ci mai ales alternativele
educative edecvate copiilor supradotaţi sunt studiate de psihologia educaţiei, fapt ce
constituie un argument pentru relaţia dintre psihologia educaţiei şi psihopedagogia specială şi
diferenţială;
- Psihologia socială– este subdomeniul psihologiei generale care studiază comportamentul
individual în context social, identificând şi descifrând cauzele şi natura comportamentului în
situaţii sociale.
- Psihologia vârstelor - este disciplina din cadrul psihologiei generale care investighează
modificările psihologice care survin în viaţa individului, de la naştere până la moarte;
psihologia educaţiei ne spune care este scopul educaţiei, finalitatea educaţiei, laturile
educaţiei şi care sunt metodele şi mijloacele de instruire şi educare specifice fiecărei etape de
vârstă.

Psihologia educaţiei nu poate fi însă „ruptă” de psihologia şcolară, de problemele propriu-zise ale:
- învăţării şcolare
- asimilării cunoştinţelor şi formării operaţiilor mentale
- stabilirii erorilor tipice ale elevilor din cadrul diferitelor obiecte de studiu, precum şi de
soluţionarea diferitelor dificultăţi şi erori
- problemele de evaluare a rezultatelor învăţării, de asigurare a învăţării eficiente a unor tehnici
şi procedee de acţiune practică.

Subiectul psihologiei educaţiei nu este deci numai elevul, ci este subiectul uman care se află nu
numai sub influenţa învăţării şcolare, a învăţării în general, cât mai ales sub influenţa orientărilor
actuale şi de perspectivă ale educaţiei permanente (prin educaţie permanentă înţelegem un proces
integrator al tuturor influenţelor educaţionale, într-un sistem coerent şi convergent, exercitate
asupra individului, în modalităţi variate şi specifice, pe toată durata vieţii sale. Mai degrabă, educaţia
permanentă trebuie aşadar înţeleasă ca un principiu de organizare a educaţiei, cu un caracter
paradigmatic pentru organizarea educaţiei contemporane. Multe din noile modalităţi de educaţie
satisfac nevoia de educaţie permanentă a individului).