Revoluția franceză

Revoluția franceză (în franceză: Révolution française [ʁevɔlysjɔ̃ fʁɑ̃ sɛːz]) a fost o serie de revolte
sociale și politice radicale din Franța, în perioada anilor 1789-1799, care a afectat profund istoria
modernă a Franței, marcând declinul puternic al monarhiei și bisericii și apariția democrației și
naționalismului.

Resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și aristocrația a crescut în timpul
unei crize financiare în urma a trei războaie anglo-franceze costisitoare și a câtorva ani cu recolte
proaste. Cereri de schimbare și reforme au fost formulate după idealuri iluministe, ceea ce a provocat
convocarea Stărilor Generale în mai 1789.

Primul an al Revoluției a văzut membrii celei de-a treia stări preluând controlul, asaltul asupra Bastiliei
în iulie, aprobarea Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului în luna august și un marș al
femeilor către Versailles care a forțat curtea regală să plece la Paris, în octombrie. Un eveniment
central al primei etape a fost desființarea feudalismului, taxelor, instanțelor și privilegiilor feudale la 4
august 1789. Următoarea etapă a fost dominată de lupte pentru aplicarea reformelor majore, între
diverse grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai monarhiei. Insurecția de la 10 august 1792 a fost
decisivă pentru abolirea monarhiei, republica fiind proclamată la 21 septembrie 1792. Regele Ludovic
al XVI-lea al Franței a fost executat la 21 ianuarie 1793.

Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul Revoluției. Începând din 1792,
Războaiele revoluționare au adus victorii franceze care au facilitat cucerirea peninsulei italiene, a
Țărilor de Jos și a mai multor teritorii la vest de Rin. Pe plan intern, agitația populară a radicalizat
Revoluția semnificativ, culminând cu ascensiunea lui Maximilien de Robespierre și a iacobinilor.
Dictatura impusă de Comitetul Salvării Publice în timpul „Terorii”, din 1793 până în 1794, a provocat
până la 40.000 de decese în interiorul Franței, dar a abolit sclavia în colonii și a asigurat granițele noii
republici. Domnia „Terorii” s-a încheiat cu executarea lui Robespierre și înlăturarea de la conducere a
iacobinilor.

Un consiliu executiv cunoscut sub numele de Directorat și-a asumat atunci controlul asupra statului
francez în 1795 și s-a menținut la putere până în 1799. Datorită acuzațiilor de corupție, regimul s-a
prăbușit printr-o lovitură de stat condusă de Napoleon Bonaparte în 1799, văzut ca ultimul an al
Revoluției. Napoleon a instituit apoi Consulatul și mai târziu Imperiul, stabilind scena pentru o gamă
mai largă de conflicte globale în cadrul războaielor napoleoniene.

Societatea franceză a suferit o serie de transformări profunde. Privilegiile feudale, aristocratice și

religioase au dispărut, iar principiile vechi despre tradiție și ierarhie au fost brusc răsturnate prin
formula sacră „Liberté, égalité, fraternité”. La nivel global, revoluția a accelerat ascensiunea
republicilor și instaurarea democrațiilor, răspândirea liberalismului, naționalismului, socialismului și
secularismului, dezvoltarea ideologiilor moderne și conceptul de război total. Unele dintre
documentele sale importante, cum ar fi [[Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului], au lărgit
sfera drepturilor omului, incluzând femeile și sclavii, și a continuat să inspire mișcări pentru
aboliționism și votul universal în secolul următor.