Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
“luceafărului poeziei
“Ne
întoarcem 1870 1878
mereu la
Eminescu, 1869
pentru că
poezia lui nu
s-a Simion
Eugen
literatura română pe
Aron Pumnul.
Aron Pumnul
1866 este anul primelor
publicaţii literare ale lui
Eminescu:
● În ianuarie, la moartea
profesorului Aron Pumnul,
elevii săi scot o broşură în
care apare şi poezia "La
mormântul lui Aron Pumnul"
semnată M. Eminoviciu.
● Debutează în revista Mormântul
"Familia" din Pesta, cu profesorului Aron
poezia "De-aş avea". Atunci Pumnul, Cernăuţi
Iosif Vulcan, directorul
revistei, îi schimbă numele
în Mihai Eminescu, nume
ce va fi adoptat pentru
totdeauna de poet.
Revista
● Îi mai apar încă cinci
“Familia”
poezii în revista "Familia".
În perioada 1866 - 1869,
călătoreşte foarte mult
prin ţară pentru a
cunoaştere prin contact
direct poporul, limba,
obiceiurile şi realităţile
româneşti.
Este sufleor şi copist în
trupa lui Iorgu Caragiale,
apoi sufleor şi copist la
Teatrul Naţional unde îl
cunoaşte pe I. L. Caragiale.
Continuă să publice în Ion Luca Caragiale
revista "Familia"; face
traduceri din germană.
Între 1869 - 1872 este
student la Viena. Urmează
Facultatea de Filozofie şi Plăcuţa de
Drept, dar audiază şi pe casa din
cursuri de la alte facultăţi. Viena în
Se împrieteneşte cu care a locuit
Eminescu
Ioan Slavici.
O cunoaşte la Viena pe
Veronica Micle.
Începe colaborarea la
"Convorbiri Literare“.
Debutează ca publicist în
ziarul "Albina" din Pesta.
Apar primele semne ale
bolii lui.
Între 1872 - 1874 este
student la Berlin.
1874 – 1877, trăieşte în
Iaşi, unde:
E director al Bibliotecii
Centrale, prof. suplinitor,
revizor şcolar pentru
judeţele Iaşi şi Vaslui,
redactor la ziarul
“Curierul de Iaşi ".
Continuă să publice în Ion Creangă şi Mihai Eminescu,
“Convorbiri Literare". prieteni de suflet - Casa
memorială Ion Creangă,
Devine bun prieten cu Humuleşti
Ion Creangă pe care îl
cunoaşte în 1875.
“Într-o seară aurie de
toamnă a anului 1876, la
bojdeuca din Ţicău, Creangă
şi-a adus un oaspete ales,
pe Bădiţa Mihai. Aplecaţi
din trupuri, au intrat în casă
şi s-au aşezat pe o laiţă, la
olecuţă de odihnă, […]. Apoi,
Creangă l-a ospătat pe
musafir […]. Eminescu a
rămas încântat de acest fel
de viaţă, de peisajul rustic Bojdeuca lui Ion Creangă din
din jurul bojdeucii […]. În Ţicău, Iaşi – Muzeu memorial.
Uşa acestei case a fost deschisă
zilele însorite, cei doi buni pentru prietenul său Mihai
prieteni ieşeau prin spatele Eminescu.
bojdeucii şi admirau în
tăcere frumuseţile Iaşului.”
În 1877 poetul se mută
în Bucureşti.
Între 1877 – 1883 are
o activitate publicistică
excepţională la Timpul,
Convorbiri literare, care-i
ruinează însă sănătatea.
În iunie 1883 se
îmbolnăveşte grav.
În decembrie 1883
apare volumul "Poesii",
singurul volum de poezii
tipărit în timpul vieţii lui
Eminescu. Titu Maiorescu Prima ediţie a volumului „Poesii”
Pe lângă poeziile publicate
semnează prefaţa şi tot el anterior, volumul cuprinde şi 26
s-a ocupat de selectarea poezii inedite.
textelor.
• 1883-1887 sunt
ani de boală, cu
reveniri şi recăderi
din ce în ce mai dese.
Scrie foarte puţin.
• 1888 – boala se
agravează, nu mai
poate să scrie.
• La 15 iunie 1889
Mihai Eminescu se
stinge din viaţă.
Este înmormântat
în cimitirul Bellu,
Bucureşti, la umbra Mormântul lui Mihai Eminescu
unui tei.
Pe 17 iunie,
Iosif Vulcan scria în
revista “Familia”, cea
care-l lansase în urmă
cu 23 de ani:
“Naţiunea mea
îmbracă doliu...
Literatura noastră
jeleşte!... Poezia
română, plânge!
Ni s-a dărâmat o
columnă, ni s-a stins
un luceafăr, ni s-a SABIN BĂLAŞA – “Luceafărul”
răpit o podoabă...”
Lacul, codrul, izvorul,
teiul sunt elemente
ale naturii, specifice
eminesciene, întâlnite
în operele marelui
poet de când era copil
şi până la maturitate.
“Fiind băiet păduri
cutreieram
Și mă culcam ades
lângă izvor,
Iar brațul drept sub
cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa
suna-ncetișor:” Pădurea Baisa şi lacul cu nuferi –
leagănul copilăriei poetului nepereche
(Lacul)
(Ce te legeni...)
“Dar prin codri ea pătrunde
Lângă teiul vechi şi sfânt,
Ce cu flori până-n pământ
Un izvor vrăjit ascunde.”
Teii lui Eminescu din spatele
(Povestea teiului) casei de la Ipoteşti - 1921
“Teiul vechi un ram
întins-a,
Ea să poată să-l
îndoaie,
Ramul tânăr vânt
să-i deie,
Şi de braţe sus s-o
ieie,”
Teiul lui Eminescu –
(Freamăt de codru) Grădina Publică din Copou, Iaşi
“Aş vrea să văd acuma
natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul
pârâului de-argint,
Să văd ce eu atâta
iubeam odinioară:
A codrului tenebră*,
poetic labirint;”
Pădurea Baisa - codrul copilăriei
lui Mihai Eminescu
(Din străinănate)
Mai am un singur dor: Şi nime-n urma mea Cum n-oi mai fi pribeag
În liniştea serii Nu-mi plângă la creştet, De-atunci înainte,
Să mă lăsaţi să mor Doar toamna glas să dea M-or troieni cu drag
La marginea mării; Frunzişului veşted. Aduceri aminte.
Să-mi fie somnul lin Pe când cu zgomot cad Luceferi, ce răsar
Şi codrul aproape, Izvoarele-ntr-una, Din umbra de cetini,
Pe-ntinsele ape Alunece luna Fiindu-mi prieteni,
Să am un cer senin. Prin vârfuri lungi de brad. O să-mi zâmbească iar.
Nu-mi trebuie flamuri, Pătrunză talanga Va geme de patemi
Nu voi sicriu bogat, Al serii rece vânt, Al mării aspru cânt...
Ci-mi împletiţi un pat Deasupra-mi teiul sfânt Ci eu voi fi pământ
Din tinere ramuri Să-şi scuture creanga. În singurătate-mi.
(1883, decembrie)
S f â r ş i t