Protecţia drepturilor omului în România

Respectul drepturilor omului reprezintă pentru România, ca şi pentru Uniunea

Europeană, o prioritate a politicii externe. România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor
Omului la data de 20 iunie 1994. Aceasta a deschis calea petițiilor individuale în fața CEDO din
partea persoanelor fizice și juridice române.
Pentru a intra în Uniunea Europeană, România a trebuit să se conformeze criteriilor de la
Copenhaga, printre care figurează şi drepturile omului. Astăzi, ca stat membru, România face
parte dintr-un club care se doreşte un model la nivel mondial în privinţa protecţiei exemplare a
drepturilor omului şi care cere şi partenerilor săi să îl urmeze pe această cale.
Conform Constituţiei României, România este stat de drept, democratic şi social, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane,
dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
România a ratificat majoritatea tratatelor universale şi europene privind drepturile
omului. Conform articolului 20 al Constituţiei României: Dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. 
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale,
cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Consiliul Europei 
Participarea României la activitatea Consiliului Europei - organizaţie fondată pe
principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile
democraţiei şi ale statului de drept - corespunde obiectivului politicii sale externe de a contribui
la consolidarea mandatului politic şi la creşterea rolului Organizaţiei de la Strasbourg la
stabilitatea şi securitatea Europei, la continuarea procesului de reunificare a continentului
european. 
Consiliul Drepturilor Omului (CDO) 
Pornind de la aceste principii, România a acţionat pe plan internaţional pentru înfiinţarea
unor instituţii puternice menite să asigure protejarea drepturilor omului. Alături de statele
partenere din UE, România a contribuit la crearea, în 2006, a Consiliului Drepturilor Omului al
ONU. România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului Drepturilor Omului
(CDO), în reuniunea plenară a Adunării Generale a ONU, pentru perioada iunie 2011 -
decembrie 2014. România a mai fost membru al CDO, cu un mandat de doi ani (iunie 2006 -
iunie 2008) şi a fost primul stat membru UE care a deţinut preşedinţia anuală a acestui important
organ ONU.
Consacrarea clasică a noţiunii de „drepturi ale omului” se regăseşte în „Declaraţia
drepturilor omului şi cetăţeanului” a Revoluţiei franceze din 1789. Constituţia României
consacră capitolul II al Titlului II drepturilor şi libertăţilor fundamentale. România, în calitatea
sa de membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite a semnat „Declaraţia universală a drepturilor
omului” şi este parte la cele două pacte adoptate în cadrul ONU: „Pactul internaţional privind
drepturile civile şi politice” şi „Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi
culturale”. România este din 1994 stat parte la „Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale” şi se supune jurisdicţiei Curţii europene a Drepturilor
Omului de la Strasbourg. De asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în
decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona care conţine „Carta Drepturilor Fundamentale”.
Constituţia României garantează, în egală măsură, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(art. 22), dreptul la apărare (art. 24) şi libertatea conştiinţei (art. 29) sau de exprimare (art. 30).
Convenţia europeană a Drepturilor Omului consacră de asemenea dreptul la libertate şi la
siguranţă (art. 5) şi libertatea de întrunire şi de asociere (art. 11).
Referitor la drepturile civile sau politice, România este parte la cele două documente
adoptate în cadrul ONU: „Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice” şi „Pactul
internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale”. Această distincţie între drepturi
civile, politice, economice, sociale sau culturale provine, fără îndoială, din natura sau obiectul
protecţiei oferite.
Astãzi, în România, complexul de valori privind libertãțile democratice ale cetățeanului și
protecția drepturilor omului a devenit nu numai un element al percepției comune și un fapt al
conștiinței sociale, ci și o componentã a doctrinelor politice ale partidelor mature și un
instrument important al funcționãrii statului de drept și instituțiilor sale. România a demonstrat
cã atenția acordatã drepturilor minoritãților, modalitãților de afirmare și de protejare a
identitãților etnice și culturale este o cale cãtre stabilitate, conviețuire pașnicã și dezvoltare
socialã, țara noastrã constituind mecanismele instituționale și legislative prin care drepturile
minoritãților entice sunt asigurate. Țara nostră a făcut progrese în promovarea şi apărarea
drepturilor omului, care au fost apreciate de majoritatea delegaţiilor care au luat parte la
prezentarea raportului naţional privind situaţia respectării drepturilor omului în ţara noastră, în
cadrul examinării periodice universale realizate de Consiliul ONU al Drepturilor Omului. Cele
mai multe recomandări şi întrebări au fost legate de politicile de combatere a discriminării
romilor şi a traficului de carne vie.
Protecția drepturilor omului se realizeazã prin 5 piloni de bazã: structuri guvernamentale
(Departamentul pentru Relații Interetnice, precum și alte departamente de profil din diverse
ministere), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminãrii, Avocatul Poporului, Consiliul
Minoritãților Naționale, precum și societatea civilã.
Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de
remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptarea unor noi proiecte de acte normative, cat
si in ceea ce priveste transpunerea practica a dispozitiilor legale in vigoare.
Gravitatea violarilor drepturilor omului obliga insa la o cunoastere extinsa la nivelul
intregii populatii, profunda, a normelor imperative in domeniu, asa incat forta coercitiva a
statului, sesizat cu situatii de natura celor mentionate, sa poata fi exercitata prin organele sale cu
atributii specifice. Populatia trebuie sa se simta aparata de institutiile statului, obligate sa
intervina in situatii de incalcare a drepturilor sale. Pentru ca ideea enuntata sa capete concretete,
cetatenii trebuie sa cunoasca mijloacele pe care le au la dispozitie pentru inlaturarea cauzelor si
efectelor nerespectarii dispozitiilor legale.
Un specific deosebit il reprezinta in privinta Romaniei principiul ,,self executing”,
consacrat in art 20 din Constitutie, in sensul ca drepturile si libertatile cetatenilor vor fi
interpretate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte
tratate la care Romania este parte, in caz de neconcordanta cu legislatia interna, primele avand
prioritate.
 In conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, idealul fiintei umane
libere nu poate fi realizat decat daca se creeaza conditii care sa permita fiecaruia sa se bucure
de drepturile sale economice, sociale si culturale, ca si de drepturile civile si politice.
Procesul realizarii drepturilor omului nu este unul armonios, care sa evolueze de la sine si
rectiliniu. Ramane un domeniu de lupta si contestare pe plan intern si international pentru
drepturi, pentru acces la putere, la resurse si respectiv pentru o distribuire a acestora. ,, De
accea, actiunea in favoarea drepturilor omului porneste de la necesitatea ca statul, societatea,
prin diferite forme de actiune, asigurand egalitatea in drepturi si exercitarea drepturilor
individuale sa devina un instrument al participarii, al redistribuirii in favoarea tuturor, mai
ales a celor care sunt sau devin dezavantajati, pentru a evita excluderea, marginalizarea sau
scoaterea lor in afara vietii sociale.
Bibliografie:
 Irina Moroianu Zlatescu, Emil Marinache, Rodica Serbanescu, Ion Oancea - ,,Principalele
instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte” , IRDO,
Bucuresti 1999:
– vol I – Instrumente universale;
– vol II – Instrumente regionale.
 Victor Luncan, Victor Duculescu ,,Drepturile omului – studiu introductiv, culegere de
documente internationale si acte normative de drept intern” – Partea I si II, LUMINA LEX,
1993.