31

Tehnologia NBI

Aplicaţiile opto-electronicii asociate cu endoscopia video au ţintit întotdeauna spre

obţinerea unui nivel de acurateţe din ce în ce mai bun în diagnosticare, procesând imaginile şi
facând apel la tehnologia digitală. Narrow band imaging (NBI), una dintre cele mai recente tehnici,
se bazează pe utilizarea unor filtre de interferenţă pentru a ilumina zona de vizualizat în benzi
separate ale spectrului – o banda roşie, una verde şi una albastră (R / G / B – red / green / blue).
Această procedură are ca rezultat imagini diferite la nivele distincte ale mucoasei, mărind
contrastul între suprafaţa epitelială şi reţeaua vasculară subiacentă. NBI este combinat cu tehnicile
endoscopice care măresc imaginea prin zoom optic. După ce a fost îndelung studiată ca și prototip,
tehnica opto-electronică, acum disponibilă şi instalată pe cele mai recente modele de
videoendoscoape care utilizează sistemul secvenţial de iluminare R / G / B, ar trebui adaptată în
viitor pentru instrumentele care folosesc la bază sistemul nonsecvenţial de iluminare. Noua
tehnologie este capabilă să caracterizeze suprafeţele diferitelor tipuri de epitelii existente pe
suprafeţele mucoaselor analizate endoscopic, incluzând descrierea leziunilor metaplazice,
dezorganizarea reţelelor vasculare, leziuni inflamatorii sau procese neoplazice.
Suprefeţele mucoaselor accesibile pentru vizionare cu modelele actuale de videoendoscoape
pot fi modificate de procese inflamatorii sau neoplazice. Leziunile inflamatorii, de obicei, se întind
pe un sector larg de mucoasă, ducând la eroziuni, hipertrofii sau atrofii şi suprafaţa roşie care poate
fi vizualizată indică hiperemia existentă în aceste zone. Transformările timpurii pre-maligne sau
cele maligne (toate procesele neoplazice) se prezintă, de obicei, ca artefacte circumscrise şi
neprotruzive; sunt caracterizate printr-o decolorare uşoară sau o slabă variaţie a reliefului (elevare
sau depresiune), lansând un semnal de alarmă, că în acele zone se desfăşoară un proces anormal
[111].
Criteriile endoscopice pentru diagnosticarea leziunilor neoplazice superficiale sunt acum
apreciate din două perspective tehnice avansate:
1) Zoom-ul optic oferă o nouă vizualizare, mai performantă decât anterior, a crestelor epiteliale în
suprafaţă, aşa-numitul „pit-pattern” şi o interpretare mai perfecţionată a schimbărilor de culoare
care apar, prin analiză morfologică a reţelei vasculare superficiale, care este întotdeauna alterată
din cauza angiogenezei tumorale.

31
32

2) Reconstituirea digitală a imaginii capturate cu videoendoscopul, ca bază pe care se poate

procesa şi interpreta mai departe vizualizarea [112]. Modularea amplitudinii specifice a lungimilor
de undă ale luminii reflectate poate duce la evidenţierea structurilor. Modularea culorilor luminii
reflectate generează imagini pe care se poate aprecia obiectiv conţinutul de sânge vizualizat şi
cantitatea efectivă de hemoglobină existentă în mucoasă [113-115].
NBI asociază ambele tipuri de tehnici avansate, endoscopie cu putere mare de mărire a
imaginilor şi procesarea acestora după captare [116-118]. În cadrul instrumentului, lumina
incidentă este distribuită în benzi discontinue şi înguste de fotoni, având culorile albastră, verde şi
roşie (R / G / B), care prezintă o penetrare în profunzime a mucoasei. Aceasta conferă posibilitatea
unei analize îmbunătăţite a arhitecturii suprafeţelor şi reţelei de capilare subiacente acestor
suprafeţe. Clasificarea şi înţelegerea leziunilor inflamatorii cronice devine astfel de o mai mare
încredere. În vederea alegerii tratamentului corect ulterior, tehnica NBI conferă un coeficient mare
de siguranţă în clasificarea leziunilor, împărţindu-le în patru grupuri:
1. Leziune benignă fără potenţial malign;
2. Leziune benignă cu potenţial malign;
3. Leziune malignă fără invazie a stratului muscular;
4. Leziune invazivă în profunzime, penetrând stratul muscular;
Videoendoscoapele utilizează o sursă Xenon, emiţătoare de lumină albă, ca metodă de
iluminare. Lumina reflectată este captată cu ajutorul unui cip de la vârful instrumentului, pentru ca
ulterior să contribuie la reconstituirea imaginii. Spectrul de reflexie diferă de spectrul de emisie al
sursei de lumină în privinţa a trei aspecte:
1) Pierderea fotonilor care sunt absorbiţi în ţesuturi;
2) Pierderea fotonilor care se dispersează în ţesuturi şi nu vor fi absorbiţi de cip, în ciuda faptului
că nu sunt absorbiţi de ţesut;
3) Fluxul adiţional de fotoni fluorescenţi când o moleculă sensibilă este prezentă în mucoasă, în
zonă aflată sub observaţie.
În observarea directă, compoziţia spectrală a luminii reflectate este influenţată de structura
ţesuturilor şi de fluxul sangvin [116-118].
1. Adâncimea de penetrare a fotonilor incidenţi pe suprafaţa mucoasei depinde de lungimea de
undă: superficial pentru banda albastră, în profunzime pentru banda roşie şi intermediar pentru cea
verde (ratele de distanţă ale penetrării sunt cuprinse între 0,15 şi 0,30 mm)
32
33

2. Hemoglobina este componenta major responsabilă pentru absorbţia luminii vizibile, având un
vârf de absorbţie în partea albastră a spectrului (415 nm). Aşa se exlică caracteristica culoare roşie
a vaselor de sânge.
3. Structurile care cuprind procese inflamatorii sau neoplazice acţionează ca un factor de dispersie
a luminii şi interferă cu spectrul de unde reflectate. [119].
Două sisteme diferite sunt utilizate pentru a reconstitui imaginile conferite de fotonii
relectati, capturaţi de cip (CCD) prin transformare analogică sau digitală. Luând în considerare
spectrul colorat, pixelii sunt atribuiţi selectiv unei lungimi de undă precum cea roşie, verde sau
albastră (R/G/B) sau cele cyan, magenta, galbenă sau neagră (CYMK). CCD capturează şi transferă
într-un singur pas tot spectrul de unde din care este compusă lumina albă, către un procesor, pentru
a reconstitui culoarea naturală pe un monitor video. Sistemul acesta nu este secvenţial. Utilizând un
CCD monocrom, pixelii nu sunt atribuiţi selectiv unei culori specifice, ci sunt transferaţi într-un
mod secvenţial pe benzile R/G/B către procesor.
Un filtru de inerferenţă R/G/B rotativ stă interpus după sursa de lumină albă şi suprafaţa de
ţesut de analizat care este iluminată alternativ pe fiecare dintre cele trei benzi de undă, R/G/B.
Sistemul este unul secvenţial. În continuare, vor fi descrise procedeele de reconstituire a imaginii
pe modelul sistemului secvenţial.

Imaginile cu lăţime mare de bandă în sistemul secvenţial

În cadrul sistemului imagistic secvenţial R/G/B, un filtru de interferenţă R/G/B cu o lăţime
mare de bandă este instalat după sursa Xenon, emiţătoare de lumină albă. Rotaţia sa asigură toată
gama de spectre conţinute de lumină albă, ca raze incidente. Într-adevăr, cele trei filtre cu lăţime
mare de bandă (de aproximativ 80-100 nm fiecare) acoperă tot spectrul luminii vizibile, care este
cuprins între 390 şi 655 nm. Caracteristicile acestor filtre sunt: 390-495 nm (bandă cu o
transmitanţă a luminii de 50%) pentru canalul albastru (B); 500-575 nm (bandă cu transmitanţă de
50%) pentru canalul verde (G); 585-655 nm (bandă cu 50% transmitanţă a luminii) pentru canalul
roşu (R). Nu este de remarcat vreo zonă importantă între cele 3 benzi rămasă neacoperită de
spectrul de unde descris, nici vreo diferenţă semnificativă în privinţa puterii de penetrare a celor 3
categorii de raze luminoase [116-118].
Pentru fiecare dintre cele 3 benzi, lumina reflectată reproduce o imagine foarte similară din
punct de vedere morfologic. CCD, cuplat cu procesorul, transformă secvenţial semnalul analogic
33
34

într-unul digital şi o imagine unică, cu o culoare la fel cu cea naturală, care este redată utilizând la
bază cele trei imagini monocromatice, R/G/B şi afişând imaginea finală pe monitorul color.

NBI în sistemul secvenţial

În sistemul secvenţial pe care se bazează NBI, caracteristicile spectrale ale luminii incidente
sunt schimbate. Un filtru rotativ cu lăţimi de bandă înguste R/G/B este interpus după sursa Xenon
de lumină. Se obţin nişte spaţii între cele trei lăţimi de bandă descrise; acestea nu cuprind toată
gama de benzi existente în spectrul vizibil de lumină şi de aceea, diferă ca nivel de penetrare.
Ca o consecinţă, morfologia imaginilor reconstituite de fotonii reflectaţi va fi uşor diferită
pentru fiecare dintre cele trei canale (R, G şi B); ele corespund suprafeţelor (şi capilarelor mici),
respectiv stratului mediu şi celui profund (cu vase colectoare de dimensiuni mai mari) ale
mucoaselor. Imaginea unică, afişată în final pe monitor, combină morfologiile furnizate de cele trei
imagini suprapuse date de benzile descrise anterior.
Centrarea lungimilor de undă ale filtrelor cu bandă îngustă a fost selectată după studierea
caracteristicilor a cinci filtre diferite cu lăţimi de bandă înguste. Studiile experimentale au fost
aplicate asupra sistemului vascular din mucoasa de pe suprafaţa ventrală a limbii. Sistemul vascular
aflat aici include capilare sinuoase şi superficiale, aflate imediat sub suprafaţă, vene colectoare mai
mari în profunzime şi vase intermediare ca dimensiune, în straturile dintre suprafaţă şi zona
profundă [116-118].
Fotonii cu lungime mică de undă din partea albastră a spectrului (415 nm) reproduc
imaginea morfologică a suprafeţei mucoasei şi reţeaua superficială de capilare; ei difuzează cu o
putere minimă de penetrare şi sunt selectiv absorbiţi de hemoglobină, redând un contrast foarte bun
pentru vasele mici. Imaginile obţinute în partea albastră a spectrului, utilizând o lăţime mare de
bandă sau o bandă îngustă, vor fi diferite.
Fotonii din porţiunea roşie a spectrului (600 nm), care au o capacitate mai mică de
împrăştiere, penetrează mai adânc: lungimea mai mare a undelor trece dincolo de absorbţia de către
hemoglobină şi furnizează un bun contrast al ţesuturilor adiacente şi al vaselor mai mari. Fotonii
roşii reproduc imaginea morfologică a vaselor colectoare mari din profunzime. Fotonii cu o
lungime de undă intermediară, din zona verde a spectrului luminii, redau o imagine de tranziţie.
În acord cu analiza rezultatelor experimentelor, inginerii au selectat trei filtre pentru a fi
utilizate în acest prototip: pentru canalul albastru (B) – o bandă îngustă centrată la 415 nm (cu
34
35

lăţime de bandă de 30 nm) şi cu o medie a distanţei de penetrare de 0,17 mm, pentru canalul verde
(G) – o bandă îngustă centrată la 540 nm (cu o lăţime de bandă de 20 nm) şi o medie a distanţei de
penetrare de 0,24 mm, iar pentru canalul roşu (R) – o bandă îngustă centrată la 600 nm (cu lăţimea
de bandă de 20 nm) şi o medie a distanţei de penetrare de 0,28 mm.
Cantitatea de radiaţii de pe fiecare din cele cele trei benzi, R/G/B, are de asemenea rolul ei.
O prioritate are analizarea reliefului suprafeţelor de vizualizat şi distribuţia capilarelor superficiale,
a căror imagine poate fi îmbunătăţită mărind cantitatea de radiaţii de pe banda albastră.

Mărirea imaginilor utilizând Zoom-ul optic

Sunt două moduri de a mări imaginile disponibile în endoscopie: electronic sau optic.
Modul electronic de mărire a imaginii îi dă posibilitatea endoscopistului de a analiza imagini
mărite grafic, dar fără a avea o rezoluţie îmbunătăţită, pe când mărirea optică, utilizând zoom-ul
obiectivului plasat la vârful endoscopului, distal de CCD, aduce detalii în plus despre
caracteristicile ţesuturilor şi suprafeţelor analizate.
Ca o sinteză, putem compara endoscopul cu zoom optic, cu un microscop de disecţie.
Puterea de magnificare a zoom-ului optic poate atinge un maxim de x150, deşi x80 este de obicei
suficient pentru majoritatea aplicaţiilor. Când zoom-ul este activat, distanţa focală dintre obiectiv şi
suprafaţa mucoasei scade proporţional cu puterea de mărire a imaginii, iar pentru aceasta vârful
instrumentului este plasat la câţiva milimetri (aproximativ 3 mm) de suprafaţă, iar o arie mică a
mucoasei este explorată. Un capac transparent, fixat la vârful endoscopului, ne ajută să menţinem
distanţa adecvată faţă de suprafaţa explorată [120-128].
Observarea ţesuturilor cu ajutorul măririi prin zoom optic ne oferă accesul spre o gamă
largă de informaţii, în special despre structura suprafeţelor şi despre reţeaua superficială de
capilare.

Imaginea NBI
Imaginea redată endoscopic cu ajutorul tehnicilor secvenţiale ce utilizează o lăţime mare de
bandă este, din unele puncte de vedere, mai strălucitoare decât cea produsă prin tehnicile ce
folosesc lăţimea de bandă îngustă. Imaginea colorată normal este redată de obicei în tonuri de roz,
în NBI ea este colorată în nuanţe de maro şi gri. Pe de altă parte, imaginea NBI redă mult mai bine

35
36

contrastul suprafeţelor. Zonele cu creste, caneluri sau margini distale neregulate sunt mult mai bine
redate şi mai vizibile, mărind considerabil rata de diagnosticare a proceselor neoplazice.
Ca o sinteză, analiza per total a vascularizaţiei locale este îmbunătăţită în imaginea NBI, iar
vasele mici şi superficiale sunt afişate în tonuri mai închise. Aceasta duce la aprecierea mai bună a
hipervascularizaţiei din zonele cu procese inflamatorii şi descrie gradul de neo-angiogeneză
tumorală din zonele care prezintă neoplazii.

Aplicarea în practica endoscopică

NBI aplicată în practică nu este doar o alternativă bine stabilită a metodei clasice de
explorare. Modelele recente de videoendoscoape, în asociere cu cromoscopia, deja au dovedit
suficientă eficacitate în diagnosticul şi clasificarea mofologică a neoplasmelor superficiale. În fapt,
NBI asociată cu puterea de mărire, aduce o nouă dimensiune în capacitatea de analiză a
suprafeţelor.
Indicaţiile sigure pentru aplicarea acestei metode sunt diagnosticarea şi descrierea
microstructurilor de suprafaţă şi analizarea vascularizaţiei subepiteliale. În procese displazice,
aprecierea pattern-urilor superficiale joacă un rol foarte important; de asemenea, şi în inflamaţii
este deosebit de importantă observarea reţelei de capilare superficiale, mai ales pentru a obţine o
mai bună imagine şi diferenţiere cât mai clară a acestora în raport cu procesele neoplazice. În
neoplazii, ambele aspecte descrise sunt importante [129-136].

36