9

Anatomie endoscopică
Cunoaşterea anatomiei endoscopice normale reprezintă o condiţie obligatorie în vederea
evaluării endoscopice corecte a tractului urinar. Atunci când sunt destinse corespunzător cu ajutorul
fluidului de irigaţie, atât vezica urinară cât şi întregul aparat urinar superior sunt în întregime
accesibile abordului endoscopic. Când este suficient destinsă, vezica urinară are forma unei sfere
cu mucoasă netedă, regulată, în timp ce, atunci când este umplută parţial sau goală pot fi constatate
endoscopic numeroase falduri de mucoasă. Culoarea mucoasei vezicale este de obicei galbenă sau
roz pal, iar caracterul său translucid permite vizualizarea endoscopică a reţelei vasculare de la
nivelul submucoasei [4].
Colul vezical reprezintă limita distală (inferioară) a vezicii urinare şi rămâne reperul major
şi punctul de referinţă al anatomiei endoscopice a acesteia. Termenul de col vezical se referă nu
numai la o regiune anatomică dar defineşte, în acelaşi timp, o entitate funcţională. La acest nivel se
realizează joncţiunea dintre lumenul uretral şi musculatura vezicii urinare. La ora actuală există
tendinţa de a considera colul vezical ca o structură separată, atât faţă de vezica urinară cât şi de
uretră, datorită caracteristicilor sale funcţionale unice.
Un alt punct de reper al anatomiei endoscopice urinare îl reprezintă trigonul vezical. Acesta
defineşte o porţiune situată la nivelul peretelui posterior al vezicii urinare, delimitată de către cele
două orificii ureterale şi colul vezical. Denumirea derivă din forma relativ triunghiulară a acestei
zone, în care orificiile ureterale delimitează baza, iar colul vezical vârful trigonului.
Bara interureterală se întinde între cele două orificii ureterale şi apare endoscopic ca o
porţiune elevată de mucoasă. Identificarea barei interureterale în cursul cistoscopiei, facilitează
localizarea orificiilor ureterale. Orificiile ureterale pot avea o varietate de aspecte endoscopice dar,
în general, apar ca mici deschizături circulare sau ovalare situate în vârful unui fald de mucoasă.
Porţiunea intramurală a ureterelor poate fi deseori vizualizată endoscopic ca o denivelare a
mucoasei vezicale care coboară oblic dinspre pereţii laterali către trigon şi orificiile ureterale [5].
Odată cu efluxul peristaltic de urină, orificiile ureterale se deschid iar mucoasa care le delimitează
se retractă în direcţia porţiunii intramurale a ureterelor.

9
10

Vizualizarea trigonului se realizează prin orientarea către inferior (caudal) a vârfului

cistoscopului imediat după depăşirea colului vezical, iar obiectivarea orificiilor ureterale prin
direcţionarea instrumentului către lateral şi posterior. Baza vezicii urinare este localizată în spatele
trigonului, în timp ce pereţii laterali se extind superior, către dom. Domul vezical (peretele anterior)
este identificat prin localizarea bulei de aer pătrunsă intravezical în cursul cistoscopiei [4].

10