Rinichii

Rinichii sunt organe pereche, retroperitoneale, de forma unor boabe de fasole, cu o lungime de aproximativ 11–14 cm și lățime
de 6 cm. Localizați de o parte și de alta a coloanei vertebrale, se află imediat sub cutia toracică, corespunzător vertebrelor T12-
L3. Ocupă loja renală împreună cu glandele suprarenale, dezvoltate la polul superior al fiecărui rinichi. Datorită organelor
învecinate, rinichiul drept este localizat puțin mai jos față de rinichiul stâng.

Rinichii au două fețe, una anterioară și una posterioară, o margine convexă și o zonă concavă - zona hilară. În hilul renal intră
artera renală și tot de aici iese vena renală și este localizat pelvisul renal care drenează urina în vezica urinară prin ureter.
Învelit în mai multe straturi de apărare - grăsimea perirenală, fascia renală și grăsimea pararenală, rinichiul are o capsulă
fibroasă care, împreună cu celelalte straturi, asigură protecție mecanică pentru rinichi. Deoarece localizarea rinichilor este
imediat sub ficat și splină și acestea la rândul lor sub diafragmă, rinichi sunt mobili în respirație.
Structural parenchimul renal (masa renală) este divizat în două zone, una corticală, superficială sau la exterior, și una medulară,
în profunzime sau la interior. În parenchimul renal are loc filtrarea sângelui și formarea urinei

Rinichii au forma unui bob de fasole, culoarea roșie-cafenie și o lungime de aproximativ 12 cm. În partea concavă a
rinichiului (hil) se observă: artera renală desprinsă din aortă și care pătrunde în rinichi; vena renală care iese din rinichi și se
varsă în vena cavă inferioară; ureterul.

O secțiune longitudinală în rinichi prezintă o zonă corticală de culoare mai deschisă; o zonă medulară de culoare roșie, care
conține circa zece piramide renale cu vârful spre hil; pelvisul renal, o cavitate în formă de pâlnie, ai cărui pereți se continuă cu
ureterul.

Rolul rinichiului
Rinichiul are două roluri esenţiale: eliminarea substanţelor nefolositoare şi menţinerea constantă a compoziţiei sângelui.

Nefronii
Studiul microscopic ne arată că rinichiul este format din numeroase tubuşoare, numite nefroni.

Nefronul este unitatea structurală şi funcţională a rinichiului. Fiecare rinichi conţine aproximativ 1 milion de nefroni.

Nefronul are la capăt o capsulă în care se adăposteşte un ghem de capilare, numit glomerul. Capsula se continuă cu un tub
lung, subţire şi răsucit (tub urinifer) înconjurat de capilare. Acesta se deschide într-un tub colector. Tuburile colectoare se
unesc şi se deschid prin mici orificii în pelvisul renal, unde elimină urina primită de la mai mulţi nefroni.

Căile urinare
Căile urinare sunt: pelvisul renal, ureterul, lung de circa 30 cm care se deschide în vezica urinară, şi vezica urinară cu
capacitatea de aproximativ 300 cm³, în care se acumulează urina înainte de a fi evacuată prin uretră. Peretele musculos al
acesteia este foarte extensibil. Vezica se află în partea inferioară a cavităţii abdominale, în bazin, iar la locul de trecere în
uretră prezintă două sfinctere. Uretra este segmentul terminal al căilor excretoare.

Rolul căilor urinare

Căile urinare au rolul de conducere, depozitare temporară şi eliminare a urinei în exterior.

Uretere
Ureterele sunt tubii urinari care transportă urina din bazinetul renal (pelvisul renal) în vezica urinară, unde se stochează până
la urinare. Ureterele sunt tuburi formate din fibre musculare netede cu o lungime de 25-30 cm. Ele însoțesc în traiectul lor
descendent mușchiul psoas și vasele mari care coboară spre membrul inferior și sunt inervate de nervi vaselor care le însoțesc.

Vezica urinară
Este un organ cavitar, elastic, care stochează urina produsă de rinichi până la un anumit volum când conținutul se va elibera la
exterior prin actul de micțiune (urinare). Chiar dacă volumul poate fi mai mare, de obicei vezica conține și eliberează la o urinare
un volum aproximativ de 300-350 ml urină. Senzația de urinare apare după umplerea vezicii cu un volum de minim 200 ml. Cel
mai frecvent funcționarea anormală a vezicii poate fi dată de anumite condiții endogene, de mediu și psihologice. De-asemenea
vezica constituie un mediu propice pentru dezvoltarea infecțiilor urinare ascendente de la exterior prin uretră, mai ales la femei
datorită lungimii scurte a acesteia.
Uretra
Este vasul urinar final care conduce urina din vezică spre exterior printr-un canal comun uro-reproductiv la bărbați, dar cu cale
separată la femei, față de vagin și orificiul vaginal. În timpul vieții embrionare pot apărea defecte ale formării și traiectului uretrei
care pot duce la malformații serioase. Datorită diferenței de lungime a uretrei, bărbații nu au aceeași frecvență de dezvoltare a
infecțiilor urinare joase ca femeile.

Meat urinar
Meatul urinar reprezintă orificiul extern al uretrei, destinat eliminării urinei. La bărbați, meatul urinar este situat în
vârfului glandului penian, la femei – în partea anterioară a vestibulului vaginal între glandul clitoris și orificiul vaginal. Pe părțile
laterale al meatului feminin se află orificiile glandele parauretrale.