Notiuni generale de

management
Managementul organizatiei rezida din studierea
proceselor si relatiilor de management din
cadrul lor, in vederea descoperirii legislatilor si
principiilor care le guverneaza si a conceperii
de noi sisteme, metode, tehnici si modalitati de
conducere, de natura sa asigure obtinerea,
mentinerea si cresterea competitivitatii.
Esenta stiintei managementului o reprezinta
studiul relatiilor si proceselor de management.
Ca urmare a acestui studiu se descopera
principiile, legistatile si celelalte elemente de
esenta care explica continutul si dinamica
managementului.
Un rol major in cadrul sau il detine conceperea
de noi sisteme, metode, tehnici, proceduri de
management al organizatiei in ansamblul sau si
ale componentelor sale majore.
Caracteristic stiintei managementului organizatiei
este situarea, in centul investigatiilor sale, a
omului in toata complexitatea sa, ca subiect si ca
obiect al managementului, prin prisma
obiectivelor ce-i revin, in transa interdependenta
cu obiectivele, resursele si mijloacele sistemelor
in care este integrat.
Managementul firmei reprezinta o componenta a
stiintei managementului organizatiilor, de fapt cea
mai dezvoltata, cunoscuta in conditiile economiei
de piata importanta.
Este o disciplina economica de sinteza.
Are un caracter multidisciplinar – se manifesta
tendinta conturarii ecomanagementului.
In orice organizatie, se pot diviza in doua
categorii principale:

a) Procesele de executie;
b) Procesele de management.
Mai concret, procesul de management in
organizatie consta, in ansamblul fazelor, in
procesele prin care se determina obiectivele
acesteia si ale subsistemelor incorporate,
resursele si procesele de munca necesare
realizarii lor si executantii acestora, prin care
se integreaza si controleaza munca
personalului folosind un complex de metode si
tehnici in vederea indeplinirii cat mai eficiente
a ratiunilor ce au determinat infiintarea
respectivei organizatii.
Functiile sau atributele conducerii - previziunea,
organizarea, coordonarea, antrenarea si
control-evaluarea.
In functie de modul in care sunt concepute si
exercitate atributele sale:
a) faza previzionala;
b) faza de operationalizare;
c) faza finala, de comensurare si interpretare a
rezultatelor.
Functiile manageriale sunt informatia si oamenii
Informatiile servesc la elaborarea deciziilor -
principalul instrument managerial.
Relatiile manageriale pot fi definite ca
raporturile care se stabilesc intre componentii
unei organizatii si intre acestia si componentii
altor sisteme, in procesele previzionarii,
organizarii, coordonarii, antrenarii si control-
evaluarii activitatilor acestora.
Relatiile de management in cadrul organizatiilor
releva o tripla determinare:
a) social-economica;
b) tehnico-materiala;
c) umana.
 Proprietatea asupra
firmei
1
Tipul firmei

umane
Resurse
Dimensiunea firmei
Structura

Complexitatea
organizatorica

productiei
Caracteristicile
procesului tehnologic
Nivelul dotarii tehnice
Gradul de specializare si
de cooperare in
Sistemul

Resurse
productie

materiale
informational

Dispersia teritoriala a
subdiviziunilor firmmei
Continuitatea
procesului de productie
Caracteristicile

Firma
materiilor prime si

Variabile
Sistemul
decizional

materialelor
Caracteristicile
procesului de
aprovizionare
Caracteristicile
procesului de vanzare
Caracteristicile relatiilor de management

Resurse
Caracteristici ale sistemului de management

financiare

Gradul de automatizare
Sistemul

al tratarii informatiei
management
metodologic de

Potentialul uman
Parametrii organizarii
neformale
Conceptia managerilor
Resurse

asupra
managementului firmei
informationale
Alte elemente
de management

Legislatia
Procesul de management se poate partaja,
avand in vedere natura sarcinilor implicate de
desfasurarea lui si modul de realizare, in cinci
functii:
a) previziune;
b) organizare;
c) coordonare;
d) antrenare;
e) evaluare-control.
Previziunea

Functia de previziune consta in ansamblul

proceselor de munca prin intermediul carora se
determina principalele obiective ale organizatiei –
si componentelor sale, precum si resursele si
principalele mijloace necesare realizarii lor.
Rezultatele previziunii se impart in functie de
orizont, grad de detaliere si obligativitate in trei
categorii principale.
• prognozele;
• planurile;
• programele.
Ciclu previzional fara sfarsit sau infinit

Viziune

Noi
previziuni Misiune

Analize Scopuri
Viziune

Masurare Previziune

Monitorizare
Organizarea

Functia de organizare desemneaza ansamblul

proceselor de management prin intermediul
carora se stabilesc si delimiteaza procesele de
munca fizica si intelectuala si componentele lor
(miscari, timpi, operatii, lucrari, sarcini etc.),
precum si gruparea acestora pe posturi, formatii
de munca, compartimente si atribuirea lor
personalului, corespunzator anumitor criterii
manageriale, economice, tehnice si sociale, in
vederea realizarii in cat mai bune conditii a
obiectivelor previzionate.
In cadrul organizarii delimitam doua
subdiviziuni principale:
- organizarea de ansamblu a societatii
comerciale sau regiei autonome;
- organizarea principalelor componente ale
organizatiei:
La fel ca la previziune, existenta dublului
caracter al organizarii: functie a
managementului si domeniu de sine statator al
organizatiei, ce nu se exclud, ci, dimpotriva ,
sunt complementare, evident subordonate
realizarii obiectivelor fundamentale ale
societatii comerciale, regiei nationale etc.
Coordonarea

Functia de coordonare consta in ansamblul

proceselor de munca prin care se armonizeaza
deciziile si actiunile personalului organizatiei
si ale subsistemelor sale, in cadrul
previziunilor si sistemului organizatoric
stabilite anterior.
Coordonarea este o „organizare in dinamica”, a carei necesitate
rezulta, in principal, din:
– dinamismul organizatiei si al mediului ambiant, imposibil de
reflectat in totalitate in previziuni si in sistemul organizatoric;
– complexitatea, diversitatea si, partial, ineditul reactiilor
personalului si subsistemelor organizatiei, ce reclama un
„feed-back” operativ, permanent, de natura sa asigure
corelarea adecvata a deciziilor si a actiunilor acestora.
Pentru asigurarea unei coordonari eficace este esentiala existenta
unei comunicari adecvate la toate nivelurile managementului,
prin comunicare intelegand transmiterea de informatii si
perceperea integrala a mesajelor continute.
Din analizele efectuate a rezultat ca, in principal, coordonarea
imbraca doua forme:
– bilaterala;
– multilaterala.
Antrenarea

Functia de antrenare incorporeaza ansamblul

proceselor de munca prin care se determina
personalul organizatiei sa contribuie la
stabilirea si realizarea obiectivelor
previzionate, pe baza luarii in considerare a
factorilor care il motiveaza.
Fundamentul antrenarii il reprezinta motivarea.
Motivarea, in functie de modul de conditionare a
satisfactiilor personalului, de rezultatele
obtinute, este pozitiva sau negativa.
Scari motivationale

Valoarea motivationala statut social

securitate si si stima
relativa a necesitatilor siguranta
determinate pe baza contacte
fiziologice
de experienta umane si
elementare
afiliere la
autorealizare
grup

Evolutia necesitatilor in raport cu satisfacerea lor

Pentru a realiza o antrenare eficace este necesar
ca procesul motivarii personalului sa
intruneasca simultan mai multe caracteristici:
• sa fie complex;
• sa fie diferentiat;
• sa fie gradual.
Control-evaluare
Functia de evaluare-control poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care
performantele organizatiei, subsistemelor si componentilor acesteia sunt
masurate si comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial, in
vederea eliminarii deficientelor constatate si integrarii abaterilor pozitive
Implica patru faze:
• masurarea realizarilor;
• compararea realizarilor cu obiectivele si standardele stabilite initial,
evidentiind abaterile produse;
• determinarea cauzelor care au generat abaterile constatate;
• efectuarea corecturilor care se impun, inclusiv actionarea, pe masura
posibilitatilor, asupra cauzelor ce au generat abaterile negative.
Continutul functiei de control-evaluare este necesar sa:
• fie continuu;
• fie preventiv;
• se bazeaza pe analiza relatiilor cauza-efect;
• fie flexibil si adaptiv;
• se axeaza pe elementele cheie;
• fie contructiv;
Tratarea sistemica a functiilor managementului
implica, pe langa luarea in considerare a
evolutiilor lor separate, in calitate de entitati, si
analiza relatiilor dintre ele. Daca efectuam o
incursiune retrospectiva asupra functiilor
managementului si asupra raporturilor dintre
acestea la nivelul organizatiilor, al firmelor in
special, constatam ca, in decursul timpului, au
survenit o serie de schimbari.
Deosebit de importanta este variatia amplorii
procesului de management pe verticala
sistemului managerial.
PREVI
ZIUNE

CON
TROL ORGA
EVALU NIZARE
ARE

COOR
ANTRE
DONA
NARE
RE
Management
de nivel
superior
Management
de nivel
mediu
Management
de nivel
inferior
Concomitent, se constata si variatia procesului
de management in timp, atat in ansamblul sau,
cat si la nivelul functiilor componente.
In ansamblu, evolutia procesului de
management, rezultata a evolutiei functiilor
componente, este ciclica, ondulatorie,
intensitatile maxime corespunzand incheierii si
inceperii principalelor subdiviziuni temporale
folosite in previzionarea activitatilor firmei.
Principiile generale ale managementului organizatiei

Principiile generale, pe care le prezentam succint in

continuare, exprima nivelul de dezvoltare al stiintei
managementului si fundamentele teoretice preconizate
pentru modelarea de ansamblu a sistemelor de
management ale organizatiilor, alcatuind impreuna un
sistem a carui cunoastere si aplicare este indispensabila
pentru toti managerii si pentru personalul de
specialitate implicat in managementul activitatilor.
Principiile specifice se refera la subsistemele manageriale
sau la alte componente majore ale managementului.
Principiile specifice sunt, in mare masura,
particularizari sau detalieri ale principiilor generale la
specificul managerial al activitatilor implicate.
Functionalitatea si competitivitatea organizatiei
implica o permanenta corelare, adaptare si
perfectionare a sistemului de management la
situatia efectiv existenta in cadrul sau, la
cultura organizationala si la contextul socio-
economic in care-si desfasoara activitatile.
Exercitarea celor mai importante si complexe
procese si relatii de management in cadrul
organizatiei este necesar sa se bazeze pe
implicarea de manageri, specialisti,
reprezentanti ai proprietarilor si alti
stakeholderi apeland la leadership si realizand
un nou tip de cultura organizationala.
Motivarea, ca principiu de management al
firmei, exprima necesitatea unei asemenea
stabiliri si utilizari a stimulentelor si
sanctiunilor materiale si morale de catre
factorii decizionali incat sa asigure o impletire
armonioasa a intereselor tuturor partilor
implicate, a stakeholderilor organizatiei,
generatoare de performante superioare.
Dimensionarea, structurarea si combinarea
tuturor proceselor si relatiilor manageriale este
necesar sa aiba in vedere maximizarea
efectelor economico-sociale cuantificabile si
necuantificabile ale organizatiei in vederea
asigurarii unei competivitati ridicate.
Unul din elementele cele mai frapante ce rezulta
din abordarea evolutiva a domeniului
managementului il reprezinta discrepanta
dintre istoria indelungata a activitatii de
management si varsta tanara - in timp istoric -
a stiintei managementului.
Trecerea de la un sistem economic la altul i-a
corespuns nu numai un nivel calitativ superior
al activitatilor productive, ci si o activitate de
management cu caracteristici structurale si
functionale sensibil mai bune.
Studiile in domeniul managementului se pot
grupa in functie de natura conceptelor si
metodelor utilizate cu precadere, de functiile
managementului carora li se acorda prioritate
si de functiunile organizatiei asupra carora se
axeaza, in patru scoli sau curente principale:
• clasica sau traditionala;
• behaviorista sau comportista;
• cantitativa si sistemica.
 1
SCOLILE DE
MANAGEMENT

Criterii de clasificare
Natura conceptelor Functiile Functiile
si metodelor managementului firmei
utilizate

SCOALA SCOALA
CLASICA SISTEMICA
SCOALA SCOALA
COMPOR- CANTITA-
TISTA VITA
Romania se inscrie in randul tarilor in care preocuparile
teoretice si pragmatice privind managementul firmelor
au debutat foarte timpuriu.
Utilizarea pentru prima data in Europa a sistemului
taylorist de organizare a muncii bazat pe MTM a avut
loc la „Tesatoria romaneasca de bumbac” din Pitesti.
Al doilea element semnificativ cu multiple rezonante, atat
teoretico-metodologice, cat si aplicative, l-a constituit
introducerea in planul de invatamant al Academiei de
Inalte Stiinte Comerciale si Industriale a cursului de
management al firmei.
Preocupari si actiuni sustinute pe planul teoriei si practicii
managementului firmei se manifesta dupa primul razboi
mondial. Animatorul actiunilor teoretice l-a constituit
Institutul Roman pentru Organizarea Stiintifica a
Muncii (IROM) creat in anul 1927.
Managementul romanesc s-a afirmat si in perioada:
• interbelica;
• comunista.
Instaurarea comunismului in perioada de dupa cel de-al
doilea razboi mondial a determinat pentru o perioada
indelungata, de aproape doua decenii, o ignorare
cvasitotala a stiintei managementului. A fost o perioada
de regres in planul teoriei si al practicii
managementului.
Dupa 1966, ca urmare a numeroaselor intreprinderi in
care s-a concretizat marele efort investitional efectuat,
necesitatea unui management riguros mai ales la nivel
microeconomic s-a resimtit puternic. Sub presiunea
necesitatilor practicii si in contextul unei anumite
deschideri de scurta durata a Romaniei spre Occident,
se intreprind mai multe actiuni pe planul practicii
cercetarii stiintifice si invatamantului in domeniul
conducerii si organizarii.
In managementul din Romania din ultimile doua decenii si jumatate,
pana la evenimentele din decembrie 1989, se impun urmatoarele
precizari:
a. pe planul teoriei si practicii se produce o difuzare apreciabila a
cunostintelor de management ale organizatiei, in care se regasesc o
mare parte din conceptele si instrumentarul managementului din
tarile dezvoltate.
b. cursurile si cercetarile stiintifice de management erau marcate de
preceptile doctrinei comuniste, mai putin in ceea ce priveste
instrumentarul si mai mult in privinta interpretarii si folosirii unor
concepte.
c. practica managementului intreprinderilor a fost puternic influentata
de manifestarea sa in cadrul unui sistem economic de tip comunist,
supercentralizat, in care elementele politice si administrativ
functionaresti prevalau adesea asupra celor economice. Restrictiile
si mecanismele proprii abordarii comuniste amplificate, in
deceniul al noualea, de optica ceausista in care au fost exercitate,
au determinat o reducere treptata a functionalitatii si eficientei
sistemelor de management utilizate in economia romaneasca
d. intre teoria si practica managementului intreprinderii s-a
manifestat un decalaj, care s-a marit treptat, ultima fiind mai
pregnant afectata de sistemul comunist in varianta sa ceausista.
Anul 1990 a marcat si in acest domeniu inceputul unor
schimbari radicale. In anii care au trecut, invatamantul
si cercetarea stiintifica de management s-au debarasat
in cvasitotalitate de malformatiile si limitarile perioadei
comuniste.
Criza de „autoritate a proprietarului” si de „autoritate a
managementului” ce se manifesta pe fondul unor crize
economice si de mentalitate (cultura organizationala)
reprezinta cauzele principale ce genereaza progresele
lente in practica manageriala din fostele intreprinderi de
stat.
Ceva mai buna este situatia manageriala a firmelor mici si
mijlocii private infiintate de intreprinzatorii particulari.
Motivatia puternica a acestora pentru actiune si profit
se reflecta pozitiv in managementul lor.
Ansamblul proceselor prin care elementele
teoretico-metodologice furnizate de stiinta
managementului sunt operationalizate in
practica sociala reprezinta managementul
stiintific.
Nu tot ce fac managerii reprezinta management stiintific, ci numai acea
parte a muncii lor care se fundamenteaza pe cunoasterea si aplicarea
elementelor teoretico-metodologice puse la dispozitie de catre stiinta
managementului, cealalta parte a muncii managerilor apartine
conducerii empirice, desfasurate numai pe baza bunului simt si
experientei care, inainte de aparitia stiintei managementului, alcatuia
in exclusivitate continutul activitatii de conducere din cadrul tuturor
domeniilor sociale.
Managementul stiintific prezinta urmatoarele caracteristici:
• Creativ;
• divers si eterogen;
• “uman”;
• complex si dificil.
Ca raspuns la necesitatile cu caracter obiectiv ale practicii sociale s-a
cristalizat profesiunea de conducator sau manager. Cu alte cuvinte,
pentru a fi in masura sa intelegi si sa solutionezi specificele,
complexele si multiplele probleme ale muncii manageriale, este
necesar sa apelezi la cadre specializate in acest domeniu, adica la
manageri profesionisti.
A aparut o noua categorie de relatii si procese manageriale
si economice – care nu existau in perioada anterioara -
cele dintre proprietarii firmelor si managerii acestora.
Guvernarea corporativa are drept obiect tocmai
modelarea si exercitarea acestor relatii.
Guvernarea corporativa reprezinta practica manageriala
prin care se asigura conducerea unei firme in interesul
proprietarilor.
Doua sunt perspectivele din care poate si trebuie sa fie
considerata guvernarea corporativa: a firmei si a
economiei in ansamblu.
Guvernarea corporativa reprezinta un set de reguli si
stimulente prin care managementul unei firme este
astfel directionat si controlat incat sa maximizeze
profitul si valoarea organizatiei pentru stakeholderii sai.
Interconditionarea dintre stiinta managementului si
managementul stiintific se amplifica in perioada actuala
ca urmare a manifestarii unui complex de factori.
Trinomul stiinta a managementului – management
stiintific - competitivitatea a dobandit noi valente,
devenind tot mai mult una din liniile de forta invizibile
de care trebuie sa se tina cont in practica economica.
In ce priveste continutul raporturilor dintre stiinta
managementului si managementul stiintific trebuie
precizat de la bun inceput ca acesta depaseste cadrul
clasic al relatiilor dintre teorie si practica, in special
datorita dimensiunii umane specifice si a caracterului
de masa al activitatii de management.