Analiza sonetului Sunt ani la mijloc...

scris de Mihai
Eminescu

➔ Sonetul este o poezie cu formă fixă, opera de față respectând

structura sonetului clasic italian, format din două cartene și
două treține.
➔ Publicat în revista Convorbiri literare, la data de 1 octombrie 1879,
împreună cu alte două sonete: Afară-i toamnă…, Când însuși
glasul…, toate formând un ansamblu

➔ Tema: Iubirea, în raport cu trecerea ireversibilă a timpului

➔ Lirismul este subiectiv, realizat prin intermediul mărcilor
lexico-gramaticale specifice eului liric (forme verbale la
persoana I și a II-a - întâlnirăm, iubirăm, știi, dar și pronume la
aceleași persoane - ne, mi, ta, te)

Strofa I:
➔ Sunt ani la mijloc și incă mulți vor trece - aluzie la trecerea
ireversibilă a timpului
➔ Imaginea vizuală Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm
subliniază melancolia, dar și suferința profundă a eului poetic,
aflat în ipostaza de nostalgic.
➔ Epitetul metaforic Minune cu ochi mari ilustrează venerarea
ființei iubite de către eul liric.
Strofa II:
➔ O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi - chemarea adresată celei ce
i-ar putea fi muză
➔ Și cânturi nouă smulge tu din liră-mi - metaforă
Strofa III:
➔ Tu nici nu știi a ta apropiere / Cum inima-mi de-adânc o liniștește -
neînțeles de femeia iubită, care i-ar fi pus viața sub lumini de
Geneză, poetul trăiește o mare durere.
Strofa IV:
➔ Imaginea vizuală Iar când te văd zâmbind copilărește - amintirea
zâmbetului iubitei îi înseninează viața poetului și îi face sufletul
să crească asemeni unei revărsări de ape.