1.

Complicaţiile postoperatorii precoce după apendicectomie: abcesul intraabdominal,

hemoragia, ocluzia intestinală precoce. Etiologia, diagnosticul, metodele de profilaxie şi
tratament.
2. Flegmonul sacului herniar: etiologia, simptomatologia. Particularităţile tratamentului
chirurgical: anestezia, accesele chirurgicale, variantele posibile de finisare a intervenţiei
chirurgicale.
Flegmon al sacului herniar= Hiperemia şi edemul tegumentelor supraiacente proeminării
herniare, asociate cu durata mare a bolii

La flegmonul sacului herniar se recurge la laparotomie, se prepară ansele aferentă şi

eferentă de la sacul herniar, se transectează, şi se aplică anastomoza interintestinală.
Ulterior începe etapa a doua a operaţiei: înlăturarea într-un singur bloc a anselor
intestinale necrotizate, sacului herniar, ţesutului adipos subcutanat şi pielii supraiacente.
Plastia primară a porţilor herniare în aşa cazuri este contraindicată. Se prezintă optimală
suturarea simplă (fără duplicatură) a porţii herniare din cavitatea abdominală sau a
peretelui abdominal fără închiderea plăgii herniotomice.

3. Ocluzia intestinală acută înaltă şi joasă: tabloul clinic.

După locul obstacolului şi nivelul ocluziei intestinale, deosebim:

Ocluzia înaltă, proximală, (intestinul subţire, ansele proximale , distale).
Ocluzia joasă distală (colonul, rectul).
Când este localizată în segmentele proximale ale intestinului (ocluzie înaltă) tabloul clinic
evoluează violent, starea generală se agravează progresiv, voma este frecventă, chinuitoare,
moartea survine repede.
În ocluzie distală, obstacolul fiind situat în intestinul gros (colonul stâng) semnele clinice
evoluează lent, voma apare mai târziu, starea generală rămâne un timp oarecare satisfăcătoare
Durerea este cel mai constant semn (100%) al ocluziei intestinale. Ea este cauzată de distensia
şi hiperperistaltismul ansei supralizionale precum şi de tracţiunea şi compresiune mezenterului.
De aceea, obliterări ea survine în crize intermitente, uneori paroxistice, urmate de perioade de
acalmie (durerea vine şi trece). În strangulări, durerea este deosebit de intensă şi continuă.
Localizarea durerii spontane iniţiale, variabil în funcţie de nivelul ocluziei, poate indica locul
obstacolului: fosa iliacă sau flancul stâng în volvulusul de colon sigmoid, fosa şi flancul
drept în invaginaţia ileocecală; periombilicală – în ocluzia intestinului subţire; ulterior ea
cuprinde tot abdomenul. În caz de ocluzie provocată durerea iniţial poate fi localizată în orişice
loc al abdomenului.
De regulă, în ocluziile intestinului subţire durerile se reflectă în epigastru şi periombilical, iar în
cele ale intestinului gros în regiunea subombilicală.
Vărsăturile, mai puţin constante decât durerea constituie al doilea semn caracteristic. Primele
vomismente, de obicei alimentare, gastrice sau biliare, urmează imediat debutul şi sunt reflexe.
Ulterior, apar vărsăturile de stază cu conţinut intestinal, de culoare închisă, iar în formele
avansate – cu caracter fecaloid. Vărsăturile sanguinolente sunt de asemenea de un pronostic
deosebit de grav, indicând o ocluzie prin strangulare, cu grave leziuni. Voma este un semn
pregnant şi precoce în ocluzie: abundente şi persistente în ocluziile înalte, şi mai puţin
productive în cele joase.
Întreruperea tranzitului intestinal – este un semn comun şi defineşte sindromul. Acest semn
nu este întotdeauna evident, mai ales în fazele iniţiale a bolii, când bolnavul mai poate prezenta
unul până la două scaune din segmentul subiacent ocluziei, mai ales în formele înalte sau când
avem o ocluzie parţială. Întreruperea emiterii de gaze este mai semnificativă decât aceea de
materii fecale – şi mai ales necesitatea imperioasă de a elimina gaze, fără posibilitatea emiterii
lor. În cursul evoluţiei întreruperea tranzitului se instalează cu un fenomen caracteristic.
La examinarea fizică depistăm următoarele simptoame:
Inspecţia abdomenului evidenţiază trei semne foarte importante:
meteorismul, peristaltismul, şi asimetria. Meteorismul poate fi localizat sau generalizat. Iniţial
el este localizat la nivelul sediului ocluziei şi produce o asimetrie a abdomenului. În volvulusul
sigmoidului constatăm o balonare asimetrică, cu axa mare orientată dinspre fosa iliacă
stângă spre hipocondru drept. Acesta este semnul lui Bayer. În ileusul colic se evidenţiază
distensia marcată a cecului cu clapotaj sonoric cecal – semnul lui Bouveret. În ocluziile
înalte meteorismul poate fi absent şi ocluzia cu abdomen plat este posibilă.
Peristaltismul este unul din semnele cele mai importante ale ocluziei. La început se poate
observa cum unda peristaltică se propagă de-a lungul unei anse şi se opreşte într-un anumit
punct, de obicei acesta fiind sediul obstrucţiei (semnul König). În perioadele înaintate
peristaltica dispare din cauza epuizării forţei de contracţie a intestinului.
Percuţia (ciocănirea) abdomenului permite obţinerea următoarelor date:
timpanism generalizat;
timpanism pronunţat deasupra locului asimetric – semnul Wahl;
dispariţia matităţii hepatice prin distensia colonului (semnul Celoditi);
matitate deplasabilă pe flancuri când există lichid de ascită în fazele avansate ale ocluziei;
provocarea clapotajului în balonările localizate sau generalizate (semnul Sclearov).

1. Leziunile traumatice ale duodenului: etiologia, particularităţile tabloului clinic, metode de

diagnosticare şi tratament.