Sunteți pe pagina 1din 1

A.

Se dă textul:

Ieri am găsit pe banca solitară


Din parc un biet mănunchi de flori trecute...
Sărmane flori ! Ce mâini necunoscute
V-au strâns la piept și-apoi vă aruncară?

La ce-ntîlnire mărturii tăcute


Mi-ați fost? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară
Și v-au uitat apoi așa de iute?...

Săltau atâția fluturi pe cîmpie


Cînd străluceați în roua dimineții...
Ce v-ați făcut mireasma timpurie?...

Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite!


Nu vreau să plâng... O clipă-i visul vieții...
Flori veștede, flori moarte, flori iubite!...
(Șt. O. Iosif - În parc)

1. Transcrie afirmațiile de mai jos, alegând varianta pe care o consideri corectă:


a) Textul de mai sus este: narativ / liric.
b) Ritmul ultimei strofe este: trohaic / iambic.
c) Structura ,,ochi cuminți” este: personificare / un epitet.
2. Menționează măsura și rima primei strofe.
3. Indică două modalități de exprimare a subiectivității în textul dat și exemplifică-le.
4. Precizează o figură de stil din ultima strofă, menționând ce sugerează ea.
5. Numește un sentiment pe care îl comunică poezia citită și explică, în 30-50 de cuvinte, ce anume
provoacă acest sentiment.
6. Menționează cazul și funcția sintactică a substantivelor subliniate în text.
7. Formulează enunțuri în care substantivul ,,floare” (la singular sau la plural, articulat sau nearticulat)
să fie:
a) complement direct (în cazul acuzativ);
b) complement prepozițional (în cazul acuzativ);
c) atribut substantival genitival;
d) complement indirect (în cazul dativ);
e) nume predicativ (în cazul nominativ);
f) atribut substantival prepozițional (în cazul acuzativ).

8. Analizează morfologic și sintactic adjectivele solitară (prima strofă) și tăcute (a doua strofă).

B. Într-un text de 150-200 de cuvinte (aproximativ 15-20 de rânduri), realizează un autoportret.


Vei avea în vedere:
- să precizezi detalii semnificative privind aspectul fizic (chip, înfățișare generală, vestimentație etc.);
- să menționezi cel puțin două trăsături morale ce reies din aspectul fizic;
- să folosești cel puțin două comparații și cel puțin două epitete;

S-ar putea să vă placă și