Ion I.C.

Bratianu si

Conferinta de Pace de la Paris

Cuprins

1
I.Context general ……………………………………………………………………………………………………………………………….3
II.Romania si Conferinta de Pace de la Paris..........................................................................................3
III.I.I.C.Bratianu aparator al cauzei romane................................ ...........................................................5
IV.Finalitati..............................................................................................................................................7
V. Bibliografie..........................................................................................................................................9

I. Context general

2
 Rezultatele primului razboi mondial, incluse in tratatele de pace, au adus lumii capitaliste
noi greutati, noi litigii, o accentuare a contradictiilor dintre puterile aliate, ca si dintre acestea si
tarile invinse.
Odata incheiate armistitiile cu puterile invinse, s-a trecut la pregatirea si deschiderea
Conferintei de Pace. Tratatele de pace ce aveau sa se semneze la Paris, trebuiau sa fie
instrumente internationale cu putere juridica si politica ce consemnau o realitate de fapt- statele
noi, formate au fost desavarsite pe ruinele imperiilor multinationale- dandu-le investitura
internationala.
Reprezentantii natiunilor mari si mici, prezenti la Paris la inceputul anului 1919 trebuiau
sa-si assume toata raspunderea in fata propriilor popoare si in acelasi timp in fata comunitatii
internationale. Interesele statelor participante variau. Franta- tara cu cea mai mare contributie la
infrangerea celor care au dezlantuit razboiul- nu trebuia sa se multumeasca numai cu unirea la
patria-mama a Alsaciei si Lorenei. Ea urmarea ca pacea sa-I asigure noi pozitii coliniale ,
detasarea Renaniei de Germania si fixarea frontierei pe Rin, ocuparea regiunii Saar. Anglia, la
randul sau dorea si ea extinderea coloniala si a zonelor de influenta in lume. Scopul marilor
puteri- asigurarea hegemoniei in lume sau in anumite zone geografice, tendinta de exploatare a
popoarelor mai mici si asigurarea unor profituri maxime pe seama bogatiilor altor tari si popoare,
ele aveau un character imperialist, ca si razboiul declansat de aceleasi mari puteri in 1914.

II. Romania si Conferinta de Pace de la Paris

Interesul pe care opinia publica din Romania l-a aratat fata de Conferinta de Pace de la
Paris se datora faptului ca aceasta urma sa se ocupe si de unele probleme ce priveau in mod
direct poporul roman- problema recunoasterii internationale a operei de unitate nationala pe care
poporul roman o savarsise in 1918. Asadar, la inceputul anului 1919 Romania –stat national
unitary independent si suveran- isi sustinea in fata Congresului de Pace, dreptul de legitima
recunoastere internationala a statutului sau politic si territorial in virtutea: hotararilor de unire cu
Patria-mama adoptate de natiunea romana in 1918, participarii la razboiul contra Puterilor
Centrale cu scopul declarat de eliberare a teritoriilor locuite de romani si aflate sub ocupatia
Austro-Ungariei, recunoasterii de puterile Antantei a dreptului legitim al Romaniei de a elibera
teritoriile locuite de romani stapanite de Austro-Ungaria
La 18 ianuarie 1919 forumul pacii intrunit in capitala Frantei isi deschide lucrarile in
prezenta reprezentantilor a 32 de state. Isotoria nu mai cunoscuse pana la aceasta data o alta
conferinta de pace de o asemenea amploare: la Paris erau prezenti peste 10.000 de delegate-
oameni politici, dilpomati, consilieri, experti etc. Acest “Parlament al lumii” a devnit o nstitutie
dominate si condusa de cele patru mari puteri- Franta, Anglia, S.U.A., si Italia- carora li s-a
alaturat Japonia. Modul de desfasurare a Conferintei adoptat de marile puteri a determinat pe
multi contemporani s-o caracterizeze drept o “oligarhie autocratica”
Cea mai flagranta discriminare savarsita de marile puteri a fost impartirea statelor
admise la Conferinta in doua categorii, impartire care spulbera principiul egalitatii intre
state:”state cu interese generale”- marile puteri invingatoaresi “state cu interese limitate” adica
tarile mici ai caror reprezenanti nu aveau dreptul sa participle la sedintele ce urmau sa discute
probleme ce le interesau in mod direct- era si cazul Romaniei. In sedinta plenara din 31 mai 1919
a Conferintaei de Pace, presedintele W.Wilson o incercat sa mascheze aceasta politica

3
discriminatory fata de aliatii mai mici sub pretextul ca efortul militar cel mai mare sic el mai
efficient a fost suportat de marile puteri. Presedintele Wilson omitea insa sa adauge ca primele
victime ale razboiului declansat de marile puteri imperialiste fusesera tocmai aceste tari mici, ca
teritoriul lor devenise camp de lupta si zona de ocupatie, situatie soldata cu immense pagube
materiale greu de recuperate. Reprezentantul Belgiei, Camille Huysmans, a protestat impotriva
impartirii arbitrare a statelor admise la Conferinta in doua categorii, iar seful delegatiei romane,
Ion.I.C.Bratianu s-a alaturat acestui protest, aratand ca “reprezentantul Belgiei a ezprimat un
punct de vedere intr-o chestiune de principiu cu care Romania este pe deplin de accord”. Inca de
la inceputul Conferintei devenise evident ca interesele vitale ale tarilor mici aveau sa fie cu greu
luate in considerare si respectate de catre “cei mari.

Delegatia romana era compusa din I.I.C.Bratianu, N. Misu, Alex. Vaida-Voievod, Victor
Antonescu, C. Dimandy si altii. I.I.C.Bratianu, fiul cel mare al lui Ion C. Bratianu a intrat in
activitatea politica la varsta de 31 de ani, mai intai ca deputat apoi ca ministru al instructiunii
publice. A fost de mai multe ori prim-ministru (1908-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926 si
1927). Din 1909 pana in 1927 a fost presedintele celui mai puternic partid al epocii- Partidul
National Liberal. A condus Romania in timpul primului razboi mondial si a fost reprezentatul de
seama al tarii noastra in cadrul tratativelor de pace de la Paris.
Delegatia, care a reprezentat interesele tarii la conferinta pacii, a constatat de la inceput
orientarea si, mai ales, scopurile imperialiste ale marilor puteri. Romania se afla intr-o situatie
delicata.
Reprezentantii Angliei, S.U.A., si Italiei au respins propunerea ministrului de externe al
Frantei de a trata Romania in conformitate cu prevederile Tratatului din august 1916, care
prevedea ca “Romania se va bucura de aceleasi drepturi ca si aliatii sai in tot ce priveste
preliminariile, tratativele de pace, ca si discutarea chestiunilor care vor fi supuse hotararii
Conferintei de Pace.”Reprezentantul S.U.A. a declarat ca tara san u recunoaste tratatele separate
incheiate de Aliati in timpul razboiului, iar reprezentantii Angliei si Italiei si-au exprimat reserve
fata de obligatiile ce le-ar reveni din tratatul de alianta cu Romania.”Eu cred ca Romania ar putea
sta alaturi de Rusia”, declara ministrul afacerilor straine al Angliei, incercand sa justifice
discriminarea ce se facea tarii noastre in ce priveste reprezentarea sa la Conferinta. Franta se
vede nevoita sa apere Romania ”Faptul de a nu fi intrat de la inceputul razboiului mondial- arata
generalul francez Berthelot- nu trebuie sa fie o cauza a punerii sale la o parte”, dupa cum “nu
trebuie reprosat Romaniei ca a fost obligate sa faca pace”(pacea cu Puterile Centrale din mai
1918). De fapt si Italia intrase in razboi mai tarziu, alaturi de Antanta.
Cu toate interventiile facute, Romania nu a putut obtine trei plenipotentiali care s-o reprezinte la
Conferinta de Pace si asta pentru ca numarul de locuri era in functie de categoriile “state cu
interse generale” si “state cu interese limitate”.
Impartirea statelor in cele doua categorii amintite a fost simtita de reprezentantii
Romaniei inca de la inceput. “Din primul moment- avea sa declare I.I.C.Bratianu- reprezentantii
Romaniei la Conferinta de Pace au avut surpriza sa vada ca, fara nici un motiv valabil, numarul
delegatilor acordat Romaniei era inferior altor state aliate
In perioada premergatoare deschiderii Conferintei de Pace de la Paris, guvernul roman a
trebuit sa desfasoare o sustinuta activitate diplomatica in vedrea obtinerii din partea guvernelor
marilor Puteri Aliate si Asociate a recunoasterii calitatii de aliat a Romaniei si, pe aceasta baza,
participarea ei la Conferinta de Pace in tabara puterilor invingatoare. Reprosand Romaniei ca
prin incheierea armistitiului si apoi a pacii separate cu Puterile Centrale (7 mai 1918) au fost

4
inculcate stipulatiile tratatului de alianta din 4/17 august 1916, care prevedea obligatia tuturor
partilor “san u incheie pace separate sau pacea generala decat in unire si in acelasi timp”,
guvernele aliate au considerat ca Romania nu mai era o tara aliata ci “neutra”.Aceasta in ciuda
faptului ca erau cunoscute conditiile grele- si de care puterile aliate erau in mare parte vinovate-
in care Romania fusese nevoita sa inceteze lupta, iar guvernele Frantei, Angliei, S.U.A., si Italiei
declarasera public, cu diverse prilejuri, ca nu recunosc valabilitatea Tratatului impus de Puterile
Centrale Romaniei.
In aceasta atmosfera plina de incertitudini pentru Romania, de profunde dezamagiri
pentru opinia publica din tara si din strainatate , marora la sacrificiile facute de intreaga natiune
romana pentru realizarea idalului sau-marea unire- a aparut un element nou: schimbarea radicala
a pozitiei guvernului britanic fata de Romania. Se tinea cont si de pozitia guvernului francez de
la 30 decembrie 1918:” Guvernul Republicii considera, in ceea ce-l priveste, ca guvernul roman,
desi a semnat cu Germania tratatul de la Bucuresti, trebuie sa fie din nou considerat ca aliat, pe
motivul participarii sale reinnnoite fa razboiul impotriva Puterilor Centrale”.In conseconta,
Franta propunea ca Romania sa fie tratata ca aliata, si, in aceasta calitate, sa fie reprezentata la
negocierile de pacein aceleasi conditii ca celelalte mici puteri aliate

III. I.I.C.Bratianu aparator al cauzei romane

Cauza tarii a fost aparata chiar in timpul sedintei plenare de la 1 februarie 1919, cand seful
delegatiei romane, primul ministru I.I.C.Bratianu a aratat ca Romania si-a indeplinit
angajamentele asumate prin tratatul din 1916 “in mod lioal si fara a se descuraja de cele mai rele
surprise”, aratand ca “armistitiul incheiat pe frontal roman nu a fost rezultatul descurajarii
noastre”, ci al situatiei de ansamblu de pe frontal oriental, iar pacea de la Bucuresti, nu a
insemnat decat o oprire a luptei ce trebuia sa reinceapa
Problema tratatului din 4/17 august 1916 ramasese insa in continuare deschisa,
valabilitatea sau nulitatea lui depinzand in ultima instanta, “exclusive de interesele politice ale
marilor puteri”. Astfel, toate marile puteri recunosteau dreptul Romaniei de a participa ca aliata
la Conferinta de Pace. Aceasta nu a insemnat insa, in mod automat, tratarea Romaniei ca aliat- si
in nici un caz ca aliat cu drepturi egale- de catre “cei patru mari” care-si asumasera rolul de a
hotarai asupra conditiilor pacii.
A doua zi dup ace Consiliul Suprem Interaliat hotarase asupra reprezentarii statelor la
Conferinta de Pace si asupra modului in care urma sa-si desfasoare lucrarile, delegatia romana,
avand in frunte pe I.I.C.Bratianu, presedintele Consiliului de Ministri, a sosit la Paris.
Imediat dupa sosirea la Paris, delegatia romana a avut prima confruntare cu Consiliul
celor patru mari puteri pe tema reprezentarii Romaniei in comisiile si comitetele de lucru ale
Conferintei. In sedintele sale din 17 si 25 ianuarie 1919, Consiliul Suprem Interaliat hotarase, cu
usile inchise, reprezentarea statelor aliate si associate in cadrul acestor organisme de lucru.
Nedreptatea ce se facea tarilor mici a determinat protestul mai multor delegatii impotriva
discriminarii facute.
Luand cunostinta de lista membrilor comisiilor de lucru, delegatia romana constata cu profound
regret ca Romania nu era reprezentata in multe comisii ce urmau sa dezbata probleme ce o
interesau direct.
Politica de discriminare a marilor puteri fata de statele mici s-a manifestat cu si mai
multa vigoare, cand s-a trecut la discutarea chestiunilor de fond privind elaborarea tratatelor de

5
pace cu puterile invinse. Practica marilor puteri de a pune tarile mici in fata faptului implinit, de
a emite sentinte fara drept de apel, de a decide care erau sedintele la care acestea puteau sa
participle, a continuat pe toata durata Conferintei. “Situatia create statelor mici la Conferinta este
din ce in ce mai monstuoasa” scria I.I.C.Bratianu.
In cursul negocierilor, delegatia romana a putut sa constate ca chestiuni care interesau in
cel mai inalt grad Romania erau discutate si solutionate fara participarea sa. Aceasta maniera de
a proceda s-a generalizat tot mai mult ajungandu-se pana acolo, incat delegatilor romani si ai
altor state mici li s-a inmanat textul tratatului cu Germania “chiar in ora cand il primeau si
delegatii germani”. Clauzele privitoare la reparatii ale acestui tratat puneau Romania in stare de
inferioritate fata de alti aliati.
In fata presiunilor si a santajului marilor puteri, delegatia romana a luat initiative gruparii
statelor mici, prezente la conferinta intr-un front comun, bazat pe solidaritatea de interese si
teluri ce aveau de aparat. Astfel delegatiile polona, romana, greaca, iugoslava si cehoslovaca, in
urma mai multor sedinte la sediul delegatiei iugoslave au pus bazele unei intelegeri privitoare la
punctele de vedere commune acestor tari in problema reparatiilor.
In sedinta plenara din 1 februarie 1919 seful delegatiei romane, I.I.C.Bratianu a facut o
ampla si argumentata prezentare a situatiei Romaniei incepand cu anul 1914, cand a izbucnit
razboiul, pana in momentul deschiderii Conferintei de Pace. El a aratat ca inca de la inceputul
razboiului, Romania, desi legata de Puterile Centrale printr-o alianta defensive, a refuzat sa
urmeze pe agresori in actiunea lor razboinica; intr-adevar, declaratia de neutralitate , insotita de
expectative armata, a avut semnificatia detasarii Romaniei de Tripla Alianta, precum si a
considerarii Austro-Ungariei ca aggressor. In cursul razboiului ea nu a incetat sa imprime
politicii sale de neutralitate o serie de elemente care lasau sa se intrevada o atitudine binevoitoare
fata de puterile Antantei. Bratianu a tinut sa remarce serviciile aduse de Romania cauzei
Antantei, servicii care “au tras asupra sa sentimente de dusmanie si amenintari din partea
Germaniei.”
La inceputul anului 1918, Romaniei, izolata de aliatii sai si cu teritoriul national ocupat in
cea mai mare parte, I se impusese, sub presiunea politica si miliatra a Puterilor Centrale,
armistitiul din 9 decembrie 1918. Pentru guvernul Romaniei aceasta pace nu a avut sin u putea sa
aiba alt character decat “o oprire a luptei ce trebuia sa reinceapa”, preciza premierul roman.
“Nici legal, nici practice, nici moral noi n-am fost nici un singur moment in pace reala cu
inamicul”. El sublinia ca “Tratatu de la Bucuresti, votat de un parlament ales sub ocupatia
germana fara ca cei refugiati in Moldova sa aiba dreptul sa se intoarca la caminul lor, cu cenzura
comandaturilor asupra activitatii electorale, n-a fost niciodata nici sanctionat, nici ratificat de
rege.”
Problema minoritatilor- nu constituia o noutate la conferinta pacii de la Paris. Apareau
insa in discutie clauze greu de acceptat pentru Romania. Romania trebuia sa semneze impreuna
cu marile puteri un tratat numit “Tratatul minoritatilor” prin care marile puteri capatau dreptul
de a controla tranzitul si comertul exterior al Romaniei. Astfel, sub pretextul grijii fata de
drepturile minoritatilor nationale, marile puteri doreau sa-si asigure amestecul in treburile interne
ale Romaniei. Intr-adevar, dupa anul 1918 cand devenise stat national unitary, pe langa marea
majoritate a populatiei alcatuita din romani (74%) convietuiau si un numar de minoriati precum:
secui si unguri (8,4%), evrei (5%), germani(4,3%), rusi si ucrainieni (3,3%), bulgari(5%), turci,
sarbi etc. Dar chiar in cursul anilor 1918-1919 statul roman luase deja masuri menite sa le
asigure deplina egalitate in drepturi cu cetatenii romani.

6
 I.I.C.Bratianu a aratat ca hotararile de unire au fost adoptate cu acordul majoritatii
zdrobitoare a popoulatiei din provinciile respective ca “tocmai garantarea libertatilor religioase si
politice pentru toate nationalitatile” determinase pe sasii din Transilvania sa adere formal la actul
Unirii prin decizia luata in adunarea de la Medias, la 8 ianuarie 1919. Dovada cea mai elocventa
era existenta in componenta guvernului de la Bucuresti si in componenta delegatiei la Conferinta
de Pace a ministrilor si a reprezentantilor provinciilor care se unisera la statul roman.
Aceste clause discriminatorii erau impuse in mod deliberat numai statelor mici in timp ce
statelor mari preum Italia, Germania, Franta, unde segregatia rasiala era o realitate nu li se aplica
acelasi regim

Tratatul de pace cu Germania- Romania, ca si celelalte mici puteri aliate nu a participat la

discutarea acestui tratat. I.I.C.Bratianu scria la Bucuresti: “Ma intorc la Versailles.Dupa sedinta
revoltatoare de ieri- sedinta dramatica azi. Noua ni s-a remis cu cinci minute inainte de intrarea
germanilor unicul text pe care ma grabesc a ti-l trimite fara sa fi avut vreme a-l citi. Chestiunea
reparatiilor este insuficient rezolvata si in privinta lor egoismul celor mari e feroce.Mi s-a
fagaduit sa se tina seama de noi la dostributie, dar in orice caz deceptia va fi formidabila”.

IV. Finalitati

La 28 iunie 1919 , in Sala Oglinzilor de la Versailles, delegatia romana , formata din

I.I.C.Bratianu si generalul C.Coanda, au semnat tratatul de pace cu Germania. Despre continutul
sau, delegatia romana, ca si delegatiile celorlalte state aliate cu “interese limitate”a fost informata
doar cu o zi inainte de semnarea de catre un reprezentant al marilor puteri care le-a fcut un
rezumat al cintinutului tratatului, scuzandu-se ca nu are inca un exemplar imprimat. Era o scuza
de circumstanta, deoarece marile puteri hotarasera in cadrul Consiliului Suprem sa procedeze
astfel fata de “micii aliati
In problema reparatiilor, tratatul cu Germania continea doua referiri exprese la Romania:
prima, in art. 244 si anexa nr. VII la acest articol, prevedea incetarea tuturor drepturilor, titlurilor
si privilegiilor de orice natura ale Germaniei asupra cablului Constanta-Constantinopol cre urma
sa intre in posesia Romaniei; a doua, in art. 259, aliniatul 6, care oblige Germania sa renunte la
Tratatul de la Bucuresti din 7 mai 1918. Despagubirile si restituirile pe care Romania le cerea de
la Germania si aliatii sai erau formate din: despagubiri pentru punerea in vigoare anticipate a
tratatului de la Bucuresti, despagubiri pentru distrugerea industriei petroliere, despagubiri pentru
pagubele suferite de civili si de stat
A doua categorie de clause care lezau suveranitatea de stat a Romaniei, inscrise atat in
proiectul de tratat cu Austria cat si in cel special cu Puterile Aliate si Asociate, se referee la
probleme economice.Potrivit acestot clause Romania urma sa semneze o conventie, dupa care
timp de cinci ani trebuia sa acorde liberal transit pentru toate marfurile, mijloacele de transport si
supusii puterilor aliate si associate, fara nici un fel de vama . Prin urmare, timp de cinci ani, intr-
o perioada cand greutatile economice generate de razboi trebuiau depasite, marile puteri, in
special S.U.A., impuneau Romaniei controlul lor economic in scopul intaririi pozitiilor
capitalului international in economia romaneasca.
Seful delegatiei romane a cerut presedintelui Confederatiei, George Clemenceau, dreptul
de a examina tratatul. Era o noua confruntare a lui Bratianu cu “cei patru mari”. In ragazul a 48
de ore acordat de Conferinta pentru a examina textul proiectului, I.I.C.Bratianu a incercat, fara

7
success insa, de a face un demers comun cu reprezentantii tarilor interesate, declarand ca nu vor
asista la remiterea tratatului catre delegatia austriaca, deoarece nu au fost consultati asupra
clauzelor pe care le contine acest tratat. Reprezentantii Greciei, Cehoslovaciei si Poloniei au
considerat inoportuna prezentarea unui astfel de demers care ar “nemultumi marile puteri”. In
aceasta situatie, guvernul roman prin reprezentantii sai a initiat o apriga batalie in jurul regimului
minoritatilor al carei obiectiv era salvgardarea independentei si a suveranitatii nationale a tarii.
In cepuse atunci la Paris, pentru premierul roman, arata Nicolae Iorga, momentul de mare
umilinta “indurate cu dintii stransi de manie”.Intr-o scrisoare trimisa in tara seful delegatiei
romane afirma:” Romania nu ar putea in nici un caz admite interventia guvernelor straine in
aplicarea legilor ei interioare.
I.I.C.Bratianu a propus ca solutie inserarea urmatorului text la articolul 5 din proiectul
tratatului cu Austria: “Romania acorda tuturor minoritatilor de limba, neam si credinta care
locuiesc in interiorul noilor sale hotare drepturi egale cu cele ce apartin cetatenilor romani”.
Peste cateva zile Bratianu constata cu amaraciune ca nici o propunere de-a san u fusese luata in
considerare de marile puteri si “in tratatul prezentat Austriei, Romania nu figureaza decat pentru
a-si vedea impuse conditii care-I afecteaza independenta politica si compromit grav libertatea
economica.”Premierul roman isi reafirma inca o data convingerea ca “noi in nici un caz nu
putem primi asemenea conditii.Am mostenit o tara independenta si chiar pentru a-I intinde
granitele nu0i putem jertfi neatarnare; situatia e foarte grava si merita a fi examinata in toate
consecintele ei.”
In sedinta plenara a Conferintei de Pace din 31 mai 1919, delegatia romana a protestat
vehement impotriva acelor prevederi care aduceau prejudicii suveranitati si independentei
nationale a statului roman. . Privind clauzele de ocrotire a minoritatilor si cele referitoare la
transit si comertul exterior, delegatia romana, avand acordul guvernului, a refuzat acceptarea
acestor prevederi.
Demersurile intreprinse de delegatia romana au intarit convingerea “celor mari” ca
I.I.C.Bratianu, care intre timp respinsese si incercarile marilor trusturi internationale de a acapara
bogatiile petroliere ale Romaniei, trebuia indepartat. Bratianu a trabuit sa paraseasca Conferinta
de la Paris.
Tratatul cu Austria a fost semnat la St. Germain, la 10 septembrie 1919 in absenta
delegatiilor Romaniei si Iugoslaviei.Refuzand sa iscaleasca tratatul cu Austria, la 12 septembrie
1919 guvernul liberal a demisionat, motivand ca nu-si poate pune iscalitura pe un tratat
incompatibil cu demnitatea si independenta nationala.
Dominand cu autoritate viata politica a Romaniei timp de doua decenii, I.I.C.Bratianu a
fost una dintre cele mai complexe personalitati ale istoriei nationale.A condus Guvernul
Romaniei timp de 12 ani, contribuind direct la faurirea Marii Uniri di 1918 , la infaptuirea
reformei agrare la reprezentarea tarii in afara si la consolidarea statului national unitary roman.
Relatiile internationale stabilite la Paris in care inegalitatea intre state a fost proclamata
direct si unde s-a exercitat nu atat forta dreptului cat mai ales dreptul fortei duce la constatarea ca
numeroase hotarari arbitrare in distribuirea reparatiilor sau impunerea unor conditii in maniera
nejustificabila nu puteau rezolva problemele puse in discutie ci, dimpotriva- istoria a dovedit-o,
alimentau si perpetuau contradictiile dintre state.

Bibliografie:

8
Bodunescu Ion, Diplomatia romaneasca in slujba independentei, Editura Junimea, Iasi, 1984

Bold Emilian, De la Versailles la Lausanne (1919-1932), Editura Junimea, Iasi, 1976

Botoran C., Calafeteanu I., Campus E., Romania si Conferinta de pace de la Paris, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1983

Bratianu Gheorghe, Actiunea politica si militara a Romaniei in 1919 in lumina corespondentei

diplomatice a lui Ion I. Bratianu, Editura Corint, Bucureşti, 2001

Iacobescu Mihai, Romania si Societatea Natiunilor, Editura Academiei, Bucureşti 1988

Moisuc Viorica, Premisele izolarii politice a Romaniei 1919-1940, Editura Humanitas, Bucureşti
1991

Prost Henri, Destinul Romaniei (1918-1954), Editura Compania, Bucureşti, 2006

Scurtu Ioan, Ion I. C. Bratianu, activitatea politica, Editura Museion, Bucureşti, 1992

Scurtu Ioan (coord), Istoria romanilor intre anii 1918-1940, Editura Universitatii din Bucuresti,
Bucureşti, 2001