Sunteți pe pagina 1din 7

1.

ALIMENTE FĂRĂ SARE INDICATE ÎN REGIMUL HIPOSODAT


http://www.infolupus.ro/alimente-fara-sare-indicate-in-regimul-hiposodat/
Atunci când doctorul vă indică să respectaţi un regim hiposodat strict, aşa cum este în cazul în
care urmaţi un tratatament pe baza de cortizon sau rinichii va sunt afectaţi ori aveţi o presiune
arterială crescută, este foarte important să cunoaşteţi care sunt alimentele pe care trebuie să le
evitaţi, care sunt acelea pe care le puteţi consumă, însă cu o oarecare precauţie şi, în sfârşit,
alimentele „prietene”,de care va puteţi bucură fără restricţii.
Astfel, trebuie reţinut că majoritatea produselor pe care le puteţi cumpăra deja preparate conţin
o cantitate mai mare sau mai mică de sodiu.

LACTATE şi BRÂNZETURI
Produsele lactate şi brânzeturile (untul sărat, margarină, telemeaua, caşcavalul, brânza feta,
camembert, parmezan, cremele de brânză şi toate celelalte tipuri de brânzeturi pe care le puteţi
găsi în comerţ) conţin o cantitate mare de sare şi de aceea, în cazul lor nu ar trebui să existe
nici o abatere. În schimb vă puteţi bucura de caşul fără sare, brânză de vaci, untul fără sare,
iaurturi, frişcă, îngheţată (atenţie însă la conservanţi şi dacă produsul nu conţine sare!) şi de
lapte. În toate cazurile, însă, nu ar trebui să abuzaţi de produsele pe baza de lapte, întrucât
acesta conţine, în mod natural, o cantitate destul de mare de sodiu. Astfel, o ceaşcă de lapte are
aproximativ 125 mg de sodiu. Interesant este şi faptul că produsele lactate degresate conţin o
cantitate mai mare de sodiu decât cele mai grase!

MEZELURILE
Aceleaşi indicaţii sunt valabile şi în cazul cărnii şi al produselor din carne. Mezelurile, carnea
conservată, afumată sau sărată sunt total contraidicate în cazul un regim hiposodat strict. În
schimb carnea proaspătă sau congelată este permisă, întrucât nu are un conţinut foarte ridicat
de sodiu natural (50-80 mg de sodiu/100 g de carne).
Ouăle pot fi consumate şi ele fără prea multă grijă, întrucât un ou nu conţine mai mult de 65
mg de sodiu.

PEȘTE
Peştele proaspăt sau congelat este, de asemenea, un aliment „prieten”, datorită conţinutului
relativ scăzut de sodiu (45-85 mg de sodiu/100 g de carne de peste). Dar, mare atenţie! Carnea
de crab conţine, în mod natural, o cantitate foarte mare de sodiu(aproximativ 619 mg/100 g)! În
ceea ce priveşte homarii, creveţii sau scoicile…mai bine doar îi gustaţi. Cât despre caviar,
sardine şi celelalte conserve de peste, peste afumat sau sărat, este mai mult decât evident că va
trebui să renunţaţi la acestea pe durata regimului.

LEGUME şi FRUCTE
Legumele şi fructele sunt prietenii noştri atunci când trebuie să urmăm un regim hiposodat!
Atâta vreme cât sunt proaspete sau congelate ori preparate fără sare, aceste alimente nu
prezintă pericolul de a acumula prea mult sodiu în organism. Mai mult, unele dintre ele, prin
fierbere, îşi pierd o mare parte din acest mineral. Există însă unele excepţii, anume legumele
care conţin o cantitate sporită de sodiu natural şi ar trebui consumate cu oarecare reţinere de
către cei care iau doze mai mari de cortizon. Astfel este spanacul, ţelină, morcovul sau sfeclă.
De asemenea, conservele de legume conţin în cele mai multe cazuri sare şi trebuie evitate. În
ceea ce priveşte fructele, acestea pot fi mâncate fără restricţii, o concentraţie mai mare de sodiu
având doar fructele uscate precum stafidele, caisele şi merele uscate sau smochinele. Nucile,
alunele, ori arahidele, atât timp cât nu sunt preparate cu sare, pot fi ronţăite în linişte.

BĂUTURI
Aşa cum spuneam, deşi corpul are nevoie de catitati mari de lichide pentru a menţine sănătatea
rinichilor, pentru hidratare, dar şi pentru a elimina sodiul din organism, unele băuturi pot fi
înşelătoare! Acest fapt se datorează atât apei care poate conţine cantităţi destul de mari de
sodiu, mai ales cea minerală, cât şi ingredientelor sau conservantilor folosiţi. Cu toate acestea,
consumul moderat nu poate fi considerat că prezentând vreun risc. Atenţie însă la anumite
combinaţii, precum capuccino sau ciocolată caldă care pot conţine chiar sare, precum şi la
unele băuturi energizante care conţin mai multe ingrediente pe baza de sodiu! În toate cazurile,
eticheta este cea care va va servi drept ghid.

BRUTĂRIE şi PATISERIE
În ceea ce priveşte produsele de brutărie şi de patiserie, acestea prezintă siguranţă doar în
situaţia în care se specifică faptul că nu sunt preparate cu sare. În realitate, acest lucru nu se
întâmplă decât în cazul pâinii. Pentru toate celelalte produse nu există decât o singură proba:
cea a gustatului. Şi nu va sfătuiesc să o aplicaţi decât dacă tratamentul cu cortizon s-a diminuat
considerabil. În plus, majoritatea produselor de patiserie conţin în aluat sare, aşa încât este bine
să le evitaţi.

PRODUSE SEMIPREPARATE, SOSURI şi FASTFOOD


În sfârşit, nu mai trebuie insistat asupra interdicţiei sosurilor, mustarului, ketchup-ului gata
preparate şi care sunt „gustos” de sărate.

CONDIMENTE
Fireşte, hrană nu ar fi atât de atrăgătoare dacă nu ar fi aromată şi variată în gust. De aceea,
reprezintă o veste bună faptul că puteţi folosi cu toată libertatea condimente, precum ierburi
aromate, piper, ardei iute, oţet sau lămâie, usturoi sau ceapă, excepţie făcând, desigur, serile
când aveţi întâlnire.

2. REGIMURILE ALIMENTARE IN BOLILE CARDIO-VASCULARE SI


HIPERTENSIUNEA ARTERIALA
http://www.mamicreativ.com/t1501-regimul-hiposodat-fara-sare#15080
In aceste afectiuni, regimul alimentar va fi sarac in sare (hiposodat), cu proteine limitate
la 60-80 g/zi si cu continut redus de glucide (fainoase, dulciuri) si grasimi, mai ales cele de
origine animala. 
Se vor prefera mesele cu volum redus, dar mai dese si se vor evita alimentele greu
digerabile, ca si cele care au fost supuse unei pregatiri prea laborioase.
Intrucat regimul hiposodat (1,5-3 g/zi) este greu de suportat, se va evita monotonia
alimentatiei, prezentandu-se o gama cat mai bogata de preparate, asezonate din plin cu
condimentele permise, pentru a evita sau masca lipsa sarii.
Sunt permise urmatoarele alimente:
laptele degresat, branza de vaci, casul slab, nesarat, urda dulce, telemea de vaca desarata; 
carnea de vita, pui, gaina, curcan, in cantitate limitata (150-200 g/zi) si numai de 3-4 ori pe
saptamana. Carnea se va da fiarta, ca rasol, sau fripta; 
pestele slab de rau (lin, salau, stiuca, crap de primavara, etc.), fiert ca rasol, fript sau copt in
pergament; 
ouale se vor da in cantitate limitata, numai in preparate (4-5 oua/saptamana); 
grasimi: unt nesarat, smantana, frisca, ulei vegetal (floarea soarelui, soia, porumb), margarina
nesarata. Cantitatea totala de grasimi din alimentatie va reprezenta cel mult 1/2 din cea a
individului sanatos; 
painea alba sau intermediara, fara sare, sau cu sare redusa, de preferat veche de o zi; 
fainoasele, in cantitate limitata (gris, orez, paste fainoase, fulgi de ovaz, mamaliguta pripita)
fierte, cu sarea mult redusa; 
fructele sunt permise toate si sub orice forma: crude, coapte, pireuri, compoturi, gelatine, rase
pe razatoare, sucuri de fructe; 
legumele permise vor fi cele sarace in sodiu si celuloza (morcovi, dovlecei, fasole verde,
salata verde, ardei, vinete), evitand varza, telina, spanacul, leguminoasele uscate, ridichile de
iarna, sfecla. Legumele se vor da rase marunt, ca salate, fierte ca soteuri, budinci de legume
fierte "a la grecque";
dulciurile permise sunt numai cele preparate fara sare, bicarbonat de sodiu sau praf de copt.
Sunt permise: aluatul de tarta, de ecler, gelatine, miere, marmelade si gemuri preparate in casa
(fara conservant), peltea; 
bauturi: in limitele lichidelor permise, sub forma de ceaiuri de plante, sucuri de fructe si
legume, lapte simplu, degresat, lapte amestecat cu ceai sau cafea de orz (malt), lapte batut,
iaurt; 
condimentele permise sunt aromatele: patrunjelul, tarhonul, mararul, leusteanul, dafinul,
cimbrul, zeama de lamaie, sifonul; 
supe: supe din legumele permise, supe-creme ingrosate cu fainoase, supe de cereale, supe de
fructe, dar in cantitati limitate; 
sosuri: cele preparate dietetic din legume, sos alb, sos de smantana, sos de caramel, etc. 

Sunt interzise urmatoarele alimente:


branzeturile grase, fermentate, sarate (cascaval, branzaturi topite, telemea nesarata); 
carnea grasa de porc, gasca, rata, vanat, organe, mezeluri, carne conservata cu sare,
conservele de carne, pestele sarat, afumat sau gras (de mare); 
painea neagra, cu sare, fainoasele preparate cu bicarbonat de sodiu sau sare; 
grasimi: slanina, untura, untul sarat, margarina sarata, grasimi prajite sau in cantitati mari; 
legumele bogate in sodiu sau celuloza ca: telina, spanacul, varza creata, sfecla, usturoiul,
redicile, gogosarii murati, varza murata cu sare, varza de Bruxelles, conopida, leguminoasele
uscate; 
fructele oleaginoase: nuci, alune, migdale etc; 
dulciurile preparate cu bicarbonat, cu aluat dospit, cu unt si cu galbenus de ou in cantitate
crescuta; 
bauturile alcoolice sub orice forma, cafeaua, ceaiul tare, apele minerale, clorurosodice; 
supele de carne; 
sosurile preparate cu zeama de oase sau carne, cele cu rantasuri, cu usturoi, maioneza cu
mustar; 
condimentele iuti: boiaua, piperul, mustarul cu sare, ceapa, usturoiul, hreanul; 
se va interzice fumatul.

Nu se vor consuma lichide in timpul mesei si nu se vor bea bauturi prea reci.
Masa de seara se va servi cu cel putin 2-3 ore inainte de culcare.

3. ALIMENTE RECOMANDATE SI ALIMENTE INTERZISE PENTRU BUNA


FUNCTIONARE A INIMII
http://medlive.hotnews.ro/interviu-dr-lacramioara-petrescu-medic-cardiolog-alimentatie-
nesanatoasa-factor-risc-boli-cardiovasculare-alimente-recomandate-interzise-inima.html

Cate tipuri de regim exista pentru pacientii cu boli cardiovasculare?


Dr. Lacramioara Petrescu: Exista mai multe tipuri de regim sau combinatii ale acestora,: cel
cu continut scazut de sare (regimul hiposodat), cel cu continut scazut de grasimi (regimul
hipolipidic), cel cu continut scazut de glucide (regimul hipoglucidic), regimul hipocaloric si
mai exista un regim particular pentru hiperuricemii, adica pentru acei pacienti care au o
cantitate ridicata de acid uric in sange.
Regimul alimentar trebuie individualizat pentru fiecare pacient in parte. Acest lucru este
realizat de medicul cardiolog curant in functie de factorii de risc si de afectiunea cardiaca de
care sufera pacientul.
Alimente recomandate si alimente interzise pentru buna functionare a inimii
1. Regimul hiposodat. Acest tip de regim presupune un continut scazut de sare in alimentatie
(2-3g./zi). Este indicat pacientilor hipertensivi, celor cu insuficienta cardiaca precum si ori de
cate ori medicul cardiolog face o recomandare in acest sens.
Alimente interzise: Alimentele care au un continut crescut de sare utilizat in momentul
preparii, cum este exemplul alimentelor conservate, muraturile in sare, telemeaua, mezelurile,
alunele, semintele. Nu sunt indicati amelioratorii de gust de tip delicat, vegeta, toate avand
continut foarte crescut de sare. Ar mai trebui evitate alimentele semipreparate, cele de tip fast-
food, dressingurile din aceleasi considerente. Toate acestea au un continut foarte mare de sare.
Cu ce ar putea fi inlocuita sarea? Sarea obisnuita, alimentara, poate fi inlocuita cu o sare care
are un continut scazut de sodiu si care se gaseste in farmacii. Este o sare potasica. Aceasta
poate fi folosita de catre pacienti la prepararea alimentelor, daca nu exista contraindicatii din
partea medicului.
Toata lumea trebuie sa evite consumul de sare? Persoanele sanatoase care nu au o
contraindicatie legata de consumul de sare vor avea un regim normal, fara exces, adica
aproximativ 6 g de sare/zi, ceea ce inseamna o lingurita rasa de sare. Nu este necesar ca toata
lumea sa manance foarte putina sare. Am avut pacienti, persoane sanatoase, care aveau valori
tensionale scazute si care nu consumau sare, desi nu aveau recomandare pentru asta. Auzisera
ca ar fi sanatos sa procedeze astfel.
Alte recomandari: Trebuie stiut ca alimentele in stare naturala, legumele contin deja o anumita
cantitate de sare. Practic pacientilor carora li se recomanda un regim hiposodat ar trebui sa nu
mai adauge sare in momentul prepararii alimentelor, asimiland cantitatea de sare care exista
déjà in acestea, in stare naturala. Este foarte important ca atunci cand se achizitioneaza
alimentele sa fie citite etichetele cu atentie, fiecare aliment avand precizata cantitatea de sodiu.
In cadrul acestui tip de regim vor trebui selectate alimentele cu un continut cat mai redus de
sodiu.
2. Regimul hipolipidic. Acest tip de regim presupune un continut scazut de grasimi (lipide) in
alimentatie. Este recomandat pacientilor cu dislipidemii (incluzandu-se cele doua mari
categorii: hipercolesterolemia si hipertrigliceridemia), pacientilor care au deja manifestari ale
aterosclerozei (localizare fie coronariana cardiaca- angina pectorala sau infarct de miocard, fie
cu localizare carotidiana sau la nivelul membrelor), pacientilor supraponderali/obezi.
Alimente interzise: Mezelurile, in special carnatii, salamul, Kaiser, costita, dar si cremvurstii
si parizerul deoarece majoritatea mezelurilor contin cantitati foarte mari de grasimi si sare.
De asemenea trebuie evitate: carnea de porc, carnea grasa de oaie, branzeturile grase (untul,
smantana, cascavalul, branza topita). Nu se recomanda consumul in exces de oua (nu mai
mult de trei pe saptamana).
Alimente recomandate: Carne de pui careia i se inlatura pielita, peste, carne de vita, legume,
fructe, lactatele care au continut scazut de grasime si fructe atunci cand nu exista
contraindicatii pentru acestea legate de prezenta diabetului.
Alte recomandari:
Este bine ca alimentele sa fie preparate prin fierbere, la cuptor, la gratar sau la aburi si mai
putin prin prajire.
Pestele este foarte sanatos si pentru persoanele care nu au o afectiune cardiovasculara. Este
bine sa se consume de cel putin doua ori pe saptamana. Pestele gras- somonul, tonul sunt
bogati in acizi grasi Omega 3. Ei nu scad colesterolul, insa au influenta benefica asupra
trigliceridelor.
Trebuie citite etichetele produselor si alese acele branzeturi care au maxim 5-6% continut de
grasime, lapte si iaurturi degresate.
Legumele pot fi consumate fara restrictie, insa in cazul fructelor persoanele cu diabet sau cele
obeze trebuie sa tina seama de cantitatea in care le consuma. Aceste persoane trebuie sa evite
fructele care au continut ridicat de glucide precum bananele si strugurii.
3. Regimul hipoglucidic. Acest tip de regim este indicat persoanelor cu diabet zaharat,
obezitate sau sindrom metabolic, adica o asociere a glicemiei crescute, cu hipertensiunea,
obezitatea abdominala si dislipidemia. Acest sindrom presupune o asociere a regimului
hiposodat, hipolipidic, hipoglucidic si hipocaloric.
Alimente interzise: Dulciurile care cresc glicemia si trigliceridele, fructele dulci, alcoolul si in
special berea, alunele, semintele, de evitat legumele cu continut mare de glucide (cartofi,
mazare), excesul de paste fainoase, paine.
4. Regimul pentru hipruricemii, pentru persoanele cu acid uric crescut in sange.
Alimente interzise: Carnea in exces si in special carnea de vanat sau organele, alcoolul,
ciocolata.
Alte recomandari: In ceea ce priveste alcoolul, excesul evident ca nu este recomandat. In
cantitate moderata, insemnand 50 ml. de tarie sau 50-100 ml. de vin sau 330 ml. de bere,
alcoolul poate fi consumat de persoanele sanatoase zilnic, daca nu exista o contraindicatie din
partea unui alt medic. Alcoolul, in special vinul, are un efect favorabil asupra vaselor si inimii
prin cresterea colestorulului bun- HDL, in exces poate determina cresterea tensiunii arteriale, a
trigliceridelor, acidului uric, glicemiei, pe langa efectele nefavorabile asupra ficatului. Excesul
de alcool poate determina o forma de cardiomiopatie dilatativa , adica de marire a inimii si
scadere a functiei sale contractile, ducand la insuficienta cardiaca. Excesul de alcool poate
induce si tulburari de ritm, poate decompensa o insuficienta cardiaca.
Cateva reguli de alimentatie care trebuie respectate si de catre persoanele sanatoase, cu
particularitatile deja mentionate pentru pacientii cu afectiuni cardiovasculare:
 Respectarea orarului meselor, in special a celor trei mese principale, intre care se pot
interpune doua gustari bazate in general pe un fruct sau un iaurt.
 Respectarea unei diete echilibrate, bazata insa in special pe un aport crescut de legume si
fructe proaspete, alimente neprocesate industrial, prepararea alimentelor prin
fierbere/cuptor/aburi/gratar si nu prajire.
 Se poate consuma carne de pui, curcan, vita slaba.
 Pestele trebuie inclus in alimentatie de cel putin doua ori pe saptamana.
 Branzeturile si lactatele vor fi consummate in functie derecomandarile deja precizate.
 Alimentele bogate in fibre sunt foarte sanatoase – cerealele, painea
integrala/graham/neagra; persoanele cu diabet trebuie sa fie atente la cantitatea acestora.
 Se poate consuma ulei vegetal la salate/gatit; nu trebuie consumat in exces de catre
persoanele supraponderale datorita aportului caloric crescut.
 Alcool in cantitate moderata, daca nu exista contraindicatie.
 O cafea pe zi, daca nu exista contraindicatie.
 Mancarurile se pot condimenta; folosirea condimentelor – nu vegeta/delikat- ci a celor
naturale - dafin, cimbru etc. – este utila mai ales pentru a da gust alimentelor in
regimurile fara sare.
 Alimentatia corecta trebuie combinata cu celelalte masuri generale: renuntarea la fumat,
combaterea sedentarismului, corectia excesului de greutate, consultarea medicului
specialist nutritionist pentru discutarea in detaliu a dietei personalizate pentru fiecare
pacient in parte.

4. REGIMUL ALIMENTAR IN INSUFICIENTA CARDIACA


http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/REGIMUL-ALIMENTAR-IN-INSUFICIE73.php
            Alimentatia: poate avea fie un rol profilactic, de impiedicare a aparitiei a I.C. in cazul
existentei unei leziuni cardiace, fie curativ, in cazul cand I.C. este constituita .
            La bolnavul cu I.C. trebuie sa avem in vedere pe de-o parte asigurarea necesarului in
calorii si factori nutritivi, in functie de nevoile organismului si pe de alta parte, favorizarea
eliminarii edemelor prin mobilizarea lichidelor retinute in organism printr-o diureza crescuta.
            Regimul va trebui sa solicite minimum de efort din partea inimii. De aceea se va evita
mesele abundente, preferindu-se mesele de volum redus si mai frecvente. Se vor evita , de
asemenea, alimentele greu digestibile si cele care au fost supuse unor pregatiri prea laborioase.
            Regimul va fi sarac in sare (hiposodat), iar in formele severe, chiar desodat. Cantitatea
de sare permisa va fi apreciata in functie de gradul de infiltrare a tesuturilor, deci de edeme.
            Intrucat regimul hiposodat este greu suportat de bolnavi, se va evita monotonia,
prezentandu-se o gama cat mai larga de preparare, asezonate bogate cu codimente permise,
pentru a evita sau masca lipsa sarii.
            In general un regim bogat de proteine contine o mare cantitate de sare, de aceea,
regimul hiposodat va fi in general hipoproteic mai ales cand este afectatasi functia renala. Ratia
de proteine va fi fixata intre 60-80 gr.
            Alimentele permise sunt urmatoarele:
 - laptele ( numai in limita cantitatii de Na permise;
 - branzeturi proaspete nesarate (cas, urda, branza de vaci ), branza desodata ( cand situatia
clinica o impune );
 - carne de vaca, pasare ( pui, gaina, curcan ) in cantitate limitata la 100-150 gr./zi;
 - galbenusul de ou in cantitate limitata ( daca exista o hipercolesteromie );
 - albusul de ou - datorita continutului mare de sodiu - 180mg% -se va exclude in cazul
regimului hiposodat;
 - grasimile: untul nesarat, smantana, frisca, ulei vegetal, margarina nesarata;
 - paine alba fara sare;
 - fructele sunt permise taote, fierte in compoturi, coapte, ca pireuri de fructe, gelatine, rase pe
razatoare, sucuri de fructe;
 - legumele suntr permise ca: salate, pireuri, soteuri, budinci, mancaruri de legume, evitand pe
cele care produc balonarea pe cele bagate in Na ( varza, telina, spanac, leguminoase uscate,
ridichi de iarna, sfecla );
 - fainoasele sunt permise fierte, fara sare ( gris, orez, paste fainoase, fulgi de orez );
 - dulciuri permise sunt doar cele preparate fara sare, bicarbonat sau praf de copt; aluatul de
tarta, de ecler, de biscuiti, cu fructe sau branza de vaci, gelatine, miere, dulceata preparata in
casa ( fara conservant ), marmelade sau gemuri preparate in casa, peltea;
 - bauturi in limita lichidelor permise sub forma de ceaiuri de plante, sucuri de fructe, sifon;
 - condimentele cele permise sunt cele aromate: patrunjel, marar, tarhon, leustean, chimen,
cimbru, mustar fara sare, varza murata fara sare;
 - sosurile permise sunt numai cele preparate dietetic, din legume, sos alb, sos de smantana, sos
caramel etc.;
 - supe de legume permise: supe - creme ingrosate cu fainoase, supe de cereale, supe de
legume.
            Alimentele interzise sunt:
 - branzeturi grase, fermentate, sarate (cascaval, branza telemea, branzeturi topite );
 - carne grasa de porc, gasca, rata, vanat, viscere, mezeluri, afumaturi si carnuri conservate,
conserve de carne, peste sarat, afumat, peste gras ( de mare );
 - painea cu sare sau fainoasele preparate cu bicarbonat sau sare;
 - grasimile: slanina, untura, untul sarat, margarina sarata;
- legumele bogate in Na ca : telina, spanac, sfecla, varza creata, usturoi, ridichi, gogosari
murati, varza murata, varza de Bruxelles, conopida, legumioase uscate;
 - fructe oleaginoase;
 - bauturi alcoolice sub orice forma, ape minerale clorosodice, iaurt, lapte batut, ceai tare,
cafea;
 - sosuri preparate cu zeama de carne sau oase, cele preparate cu ceapa  prajita
(rantasuri ),  usturoi,
maioneza, cu mustar;
 - condimente iuti: boia, piper, mustar sau ceapa, usturoi, hrean.
            Se va interzice fumatul. Nu se va permite consumul de lichide in timpul mesei. Este
interzis consumul de bauturi prea reci.
            Mesele vor fi fractionate si dese pentru a nu ingreuna munca cordului.

S-ar putea să vă placă și