«O conștiință de poet care-și asumă drama existențială. Gr. Vieru.

1. Scrieți impresiile postlectorale.

Poezia « Mai sunt» de Grigore Vieru, mi-a trezit sentimente de tristeţe, pentru ca eul liric este învălmaşit
de un dor nebun. Am văzut cum era acea seara ca de aur în care eul asculta liniştea pe malul de nisip. Am
simţit şi eu la fel eului liric, acele sentimente trăite de el, cum ar fi: «Cum cineva în aer, tainic,
La buze duce marea blând,
Cântând din ea ca dintr-o frunză
De dor tăriile umplând.»

2. Scrie 2 imagini vizuale si 1 imagine auditivă.

Imagini vizuale: «Cum iese raza din găoace»
« Cum cineva în aer, tainic,
La buze duce marea bland…»

Imagine auditivă: «Şi cum se-acoperă mut apa

De roua unui cântec nou;»

3. Comentează, din text, o figură de stil.

Metafora « Îţi curge liniştea pe chip» regăsită în prima strofă a poeziei, semnifică dimensiunea
linistita a poetului fata de iubire. Iubirea şi suferinţa au fost cele care i-au dat puteri pentru a crea,
pentru a rezista piedicilor şi pentru a asculta. Pentru a schimba ceva, trebuie să luptăm în fiecare
clipă, fiind inarmaţi cu linişte, şi cu suflet de copil ca al poetului.
4. Cercetează informația atașată mai jos și selectează 5 idei, pe care le consideri esențiale:

„Poezia ar fi secretul materiei cenuşii scăpat de gura inimii” , pentru că

nimeni nu poate concepe şi cunoaşte mai bine ca inima secretele creierului
uman..
Grigore Vieru a demonstrat în mod analitic faptul că facerea poeziei nu e o
simplă elaborare forţată de cuvinte adunate într-un tot întreg, numit simplu
poezie, ci un veşnic frământ, o spargere a „recipientelor” verbale, expresia
autocontrolului etic şi estetic..

Totuşi, procesul creaţiei nu este gata, poetul nu se opreşte aici, ci „cântăreşte lângă tâmple”
fiecare cuvânt, analizează cu mintea lui măiestrită tot şi toate, fiind conştient de faptul că odată
cuvântul rostit nu se mai întoarce înapoi şi se afirmă pe bună dreptate că poezia lui Grigore
Vieru vine de undeva din ţărâna gliei străbune şi din patria sufletului.

Poezia, în concepţia lui Grigore Vieru, are un scop primordial: „trebuie să

ruşineze sufletul sărac, să-l pedepsească chiar” prin statutul ei estetic, prin taina
frumosului pe care-l promovează.

Poezia lui Grigore Vieru ştie să îndrepte „albia izvorului” spre „tâmpla” incinsă
a veacului, spre evenimentele imperative ale timpului modern.