Poetică.

Apa și visele

În Apa și visele, Bachelard introduce un termen important încă de la începutul

teoriei și metodei sale de analiză: cel de imaginație materială1. Autorul pleacă de la
premisa că operele literare sunt rezultatul reveriilor. Condiția de a da naștere unei opere
literare este ca reveriile ,,să-și găsească materia proprie, un element material care să-i
dăruiască poetica specifică’’2.În domeniul imaginației, focul, apa, aerul, pământul sunt
cele 4 elemente materiale care întemeiază imaginile poetice. Preferința pentru unul dintre
aceste elemente trădează apartenența visătorului la o structură temperamentală.Citându-l
pe Lessius (Arta de a trăi mult), Bachelard afirmă că temperamentele flegmatice, de
pildă, visează ,,lacuri, fluvii, inundații, naufragii’’3.
Tot în capitolul introductiv, autorul diferențiază imaginația materială de
imaginația formală. Imaginația formală este o imaginație a formelor și a culorilor, iar
atașamentul scriitorilor pentru forme și culori nu este relevant, în viziunea sa, pentru că
,,ține de straturile raționale ale vieții psihice’’.4 Însă, imaginația materială presupune o
intervenție a inconștientului în prelucrarea imaginilor poetice.
În această lucrare, autorul analizează ,,imaginile substanțiale ale apei’’ 5, felul în
care imaginația acționează asupra materiei și îi modifică imaginea concretă într-o
imagine nouă.
Autorul își susține teza utilizând exemple din literatură, în care apa este înfățișată
în cele mai diverse ipostaze imaginative: apele limpezi, curgătoare, apele moarte,
stătătoare, apa maternă și feminină, apa violentă.
În primul capitol, Bachelard analizează imaginile superficiale ale apei, cele ,,care
se materializează prost’’6, acționând doar la suprafața elementului. Apele limpezi
generează reveria dublului. Astfel de reverii în care apa funcționează ca ,,podoabă’’,
suprafață reflectantă dau naștere unui narcisism individual și cosmic. Diferitele creații în
care reveria se desfășoară în fața reflexului acvatic au la baza imaginilor mitul lui Narcis.

1
Viorel Nistor, Despre o poetică a elementelor
2
Gaston Bachelard, Apa și visele
3
Ibidem
4
Profesor universitar doctor Iulian-Boldea, Poetică și critică literară
5
Op.cit.
6
Ibidem
 Când Narcis merge în adâncul pădurii și își privește chipul în apa fântânii,
imaginea lui se idealizează. El are ,,revelația dualității și identității, dublelor puteri
feminine și virile’’7. Gaston Bachelard explică și procesul prin care imaginea reflectată se
idealizează: ,,oglinda fântânii este un prilej pentru o imaginație deschisă. Reflexul
oarecum palid, vag sugerează o idealizare.8’’
În proza eminesciană, narcisismul se desfășoară atât în plan individual, cât și în
plan cosmic. În Sărmanul Dionis, lacul este, înainte de toate, ,,ochiul pământului’’.
Funcția principală a lacului este aceea de a vedea. Lacul adună pe suprafața sa
imaginea lunii, a stelelor și a dumbrăvilor care o înconjoară, generând o profundă reverie
a dublului: ,,Oglinzile lucii a valurilor lui răsfrâng în adânc icoanele stelelor , încât,
uitându-te în el, pari a te uita în cer. Insulele se înălțau cu scorburi de tămâie și cu prund
de ambră. Dumbrăvile lor întunecoase de pe maluri se zugrăveau în fundul râului, cât
părea că din una și aceeași rădăcină un rai se înalță în lumina zorilor, altul se-adâncește
în fundul apei’’. Ne confruntăm cu ceea ce Bachelard a numit ,, natura contemplată și
natura contemplativă’’, cu un narcissism ce se concentrează chiar în sânul naturii. El se
manifestă la nivel cosmic. Așa cum individual vrea să se vadă pe suprafața reflectantă a
apei, așa și natura vrea să se contemple pe sine; ,, Cosmosul –este deci- într-un fel
oarecare atins de narcissism. Lumea vrea să se vadă pe sine. Voința, înțeleasă sub
aspectul ei shopenhauerian, creează ochi pentru a contempla, pentru a se sătura de
frumusețe’’9. În Avatarii Faraonului Tla, oglinda devine o metaforă a apei.Imaginea ei se
confundă cu imaginea apei: ,,Oglinda singură se încreți ca suprafața unui lac’’.
Narcisismul cosmic este mai evident aici. Oglinda încrețită adună infinitul cerului pe
suprafața ei. Ea îi recompune imaginea, o idealizează, și atunci cerul se înamorează de
propria frumusețe: ,, Apoi se limpezi oglinda și eternitatea din cer se uită în ea însăși…și
se miră de frumusețea ei.’’ În alte secvențe, narcisismul se desfășoară la nivel individual.
Oglinda recompune imaginea individului. Eroul, înamorat de propria frumusețe, sărută
imaginea idealizată a chipului său: ,, Obosit de orgia sufletului său, se-mbrăcă, se uită în
oglindă…O umbră viorie îi colora fața…era vânăt de palid ce era…Dar astfel…era și
mai frumos de cum fusese vreodată..,,Sărutarea ta ‘de dimineață, sărmanul meu Angelo,

7
Ibidem
8
Ibidem
9
Ibidem
zise el zâmbind cu tristețe…să sărutăm această gură care nu mai este vergină…El s-
apropie și sărută chipul lui propriu din oglindă’’.
Apa poate favoriza și cadrul materializării unor reverii erotice. La baza acestor
reverii stă o realitate particulară: femeia care se scaldă. Apa va evoca nuditatea, iar
imaginile se vor senzualiza, trădând dorința sexuală a visătorului. În acest sens, Gaston
Bachelard afirmă că ,, ființa ce iese din apă este un reflex ce.se materializează treptat:
este o imagine înainte de a fi o ființă, o dorință înainte de a fi o imagine’’ 10. Imaginile din
inconștient vor fi îmbogățite și prelucrate în funcție de forța imaginativă a scriitorului.
În anumite opere, natura reflectată în apă se va senzualiza: ,, din mijlocul
valurilor pure ale lacurilor se înălțau vârfurile colinelor și ale munților, ce semănau cu
niște femei goale ieșind din apă’’ 11.În Faust, însă , lebăda devine un înlocuitor al femeii
goale: ,,Lebedele vin și ele din ascunzișurile lor, plutind cu mișcări pure și maiestuoase;
alunecă pe apă, ușor, gingașe și familiare’’12.
În aceste secvențe, imaginile sunt mai superficiale, ele luând naștere în urma
contemplării. La Novalis imaginația lucrează materia. Doar când visătorul pătrunde în
apă, aceasta primește atributele feminității. Imaginația materială va prelucra senzațiile
imediate: ,, După ce și-a înmuiat și umezit mâinile într-un bazin întâlnit în vis, Novalis
este cuprins de o dorință fără seamăn de a se scălda.’’ Apoi, ,, din toate părțile țâșneau
imagini necunoscute care se contopeau una cu cealaltă, devenind ființe vizibile și
înconjurându-l pe visător, astfel încât fiecare undă a minunatului element se lipea de el
ca un dulce sân’’13.
La Edgar Allan Poe, în schimb, contemplarea apei declanșează reveriile morții.
Imaginile care se materializează sunt produsul unor experiențe nefericite. Moartea
mamei a avur un impact decisiv asupra inconștientului poetului . Inconștientul a prelucrat
imaginile și a asigurat unitatea producției artistice. La Edgar Allan Poe, destinul apei este
un echivalent al destinului tragic al vieții. Apa limpede se tranformă treptat într-o apă
întunecată, grea. Are consistență, pentru că se hrănește cu umbrele copacilor și ale
ființelor, cu însăși substanța lor. În Insula Zânei , de pildă ,, drumul circular parcurs de
Zână este ciclul unui scurt an din viața ei. Ea și-a străbătut iarna și vara. S-a apropiat
10
Ibidem
11
Jean-Paul, Le Titan, citat în Apa și visele
12
Geothe, Faust citat în Apa și visele
13
Novalis, Henri d'Ojterdingen în Apa și visele
de moarte cu un an. ..atunci când intra în întuneric, umbra ei se desprindea de ea și era
înghițită de apa întunecată pe care o înnegrea și mai mult’’ 14. Gaston Bachelard
consideră că apa devine la poetul american un simbol al intimității, al refugiului, locul în
care morții se pot odihni. În Aventurile lui Arthur Gordon Pym, apa este îmbogățită din
nou cu semnificații din viața inconștientă a poetului. În reflexele purpurii ale apei,
autorul vede, pe urmele Mariei Bonaparte, un înlocuitor al sângelui . Sângele ar fi o
trimitere la sfârșitul tragic al femeilor din viața lui Edgar Allan Poe (tuberculoză)
Reveriile sunt mai profunde, mai materiale atunci când experiențele infantile,
amintirea mamei care alăptează structurează imaginile apei. În creațiile literare,
componentele imaginii materiale vor aminti de starea fericită a nou-născutului: căldura,
pacea sufletească și lumina blândă. În opera lui Edgar Ellan Poe, ele vor preceda forma.
Ulterior acestor stări, marea va obține un aspect lăptos: ,,Căldura apei (polare) era
atunci cu adevărat nemaipomenită, iar culoarea ei, suferind o alterare rapidă , își
pierdu curând transparența și căpătă o nuanță opacă și lăptoasă’’.15 Și în Insula lui
Euthanasius apare reveria intimității, nostalgia experiențelor infantile.
Un simbol al maternității este și barca romantică. Lăsată în voia mișcărilor
monotone ale valurilor, ea devine o imagine a mamei care leagănă. După cum ne
dezvăluie textul , Ieronim obișnuia să doarmă în nopțile de vară pe malul lacului, acoperit
doar cu o pânză de in, iar ,, vuirea mării, măreția nopții, îl adânceau într-un somn atât de
tare și de fericit, în care trăia doar ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorință’’.
Un simbol al maternității este și barca romantică.Lăsată în voia mișcărilor
monotone ale valurilor, ea devine o imagine a mamei care leagănă. ,,Când ne așezam în
luntre, valurile ascultătoare mânau neporuncit după gândirea noastră luntrea cea
aurită, în care iubita sta culcată în mari perini de mătase, iar eu așezam capul meu în
poalele ei și visam la ceea ce aveam. Acest amor pacific și dulce ca idea eternității, fără
nici o cugetare ori dorință nevergină, acest amor era aerul vieții noastre’’.
Gaston Bachelard prezintă marea și într-o altă ipostază, alta decât aceea a Mamei.
În anumite creații literare, apa este violentă. Ea devine o expresie a stărilor
sufletești ale eului. Gaston Bachelard afirmă că există ,, o corespondență între viața unui

14
E.A. Poe, Insula Zânei, citat în Apa și visele
15
E, A. Poe, Aventurile lui Arthur Gordon Pym , citat în Apa și visele
element cuprins de furie și viața unei conștiințe nefericite.’’16 În Moartea Cezarei, marea
furioasă ,,făcea o larmă adâncă asemenea mugirei depărtate a unor tauri’’. Marea devine
inamicul înotătorului, care încearcă să-și exercite voința de putere. În textul eminescian
cu cât Cezara se zbate mai mult, cu atât marea ripostează : ,, Ea înota mereu, mereu, dar
părea a sta pe loc…talazurile o purtau ca pe o frunză și o zvârleau dintr-un roi de spume
într-altul.’’

Bibliografie:

16
Gaston Bachelard, Apa și visele
Bachelard, Gaston, Apa și visele
https://www.scribd.com/document/111993877/36305295-Gaston-Bachelard-Apa-Si-
Visele

Boldea, Iulian, Poetică și critică literară ( suport de curs)

Walsh, Linda, Water and dreams :Exploring Bachelard’s concepts

https://opus.lib.uts.edu.au/bitstream/10453/116605/2/02whole.pdf

https://www.scribd.com/document/146902429/Gaston-Bachelard

Curs: Poetică